Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Dreptate de poliţist

Dreptate de poliţist

298-saachianRuslan Saachian a mai câştigat o bătălie cu justiţia moldovenească. Şeful poliţiei criminale a Comisariatului General de Poliţie (CGP) a obţinut de la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) rejudecarea suspendării sale din funcţie.

Pe 1 aprilie 2010, Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă organizau o conferinţă de presă în care prezentau imagini noi despre 7 aprilie. Tot în acea conferinţă, primarul Chişinăului făcea publice mai multe nume de poliţişti implicaţi în maltratările tinerilor din PMAN, printre care şi cel al lui Ruslan Saachian, şeful poliţiei criminale a CGP. Ministerul Afacerilor Interne (MAI) lua act de declaraţiile celor doi oficiali şi-l suspenda pe Saachian din funcţie.

Saachian vrea reabilitare

Pe 6 mai, la o lună şi o săptămână de la suspendare, Saachian a fost repus în funcţie. Acesta, însă, a hotărât să meargă mai departe şi a contestat ordinul MAI prin care a fost suspendat din funcţie, dorind astfel şi o reabilitare în faţa opiniei publice.

Prima instanţă a decis să scoată de pe rol dosarul, însă Saachian a atacat cu recurs decizia la CSJ. Acesta a insistat ca ordinul sa fie declarat ilegal, considerând că nu existau probe care să ducă la suspendarea sa din funcţie.

Curtea Supremă de Justiţie a admis miercuri, 27 octombrie, recursul înaintat de Saachian. CSJ a casat încheierea Curţii de Apel Chişinău, iar dosarul a fost remis spre rejudecare. Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

În timpul procesului de judecată, şeful poliţiei criminale a CGP nu a dorit să ofere declaraţii pentru presă pe motiv că aceasta ar avea „interese personale, meschine…, duce o luptă împotriva mea şi nu este corectă”. Saachian a precizat, totuşi, că a atacat decizia Curţii de Apel pentru că doreşte o hotărâre legală şi a spus că, pe 7 aprilie, şi-a „executat atribuţiile de serviciu”.

Saachian: „Voi merge mai departe”

Contactat ulterior de ZdG, Ruslan Saachian a declarat că decizia CSJ este una corectă. „Ne vom prezenta mai departe la Curtea de Apel, pentru a expune în fond hotărârea. Decizia este una corectă. Curtea de Apel a greşit, iar CSJ, normal, a trimis cazul spre reexaminare”, a spus acesta.

Numele lui Ruslan Saachian a figurat în mai multe procese legate de 7 aprilie. Acesta a fost acuzat de Anatol Mătăsaru de maltratare, însă instanţa a hotărât că Saachian ar fi nevinovat. Şeful Poliţiei Criminale figurează acum în dosarul „7 aprilie” doar pe lista de martori ai acuzării. Ruslan Saachian declarase că el este cel care l-a găsit pe Valeriu Boboc zăcând în PMAN. Recent, acesta l-a recunoscut pe subalternul său, Ion Perju, în imaginile în care acesta îl loveşte cu piciorul pe Boboc. Ruslan Saachian a fost primul martor audiat în dosarul pe numele lui Ion Perju.

Victor MOŞNEAG