Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Două milioane de lei dintr-un…

Două milioane de lei dintr-un dosar penal bazat pe „aberații”

De doi ani, dosarul penal pe numele lui Serghei Bernevec, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentație „Agroindsind”, și Sergiu Boța, adjunctul său, se află pe rol la Judecătoria Buiucani. Cei doi sunt învinuiți de abuz de serviciu și de însurie ilegală, din conturile instituției, a peste 2 milioane de lei. Deși mai mulți lideri ai Unităților Teritoriale au declarat că sunt persecutați și au solicitat suspendarea acestora din funcție pe perioada anchetei, Bernevec și Boța contină să se afle la conducerea „Agroindsind”.

Scandalul s-a declanșat în urma a două scrisori anonime, în care se semnala despre existența unui cont bancar, cu peste 2 milioane de lei, pe care Serghei Bernevec și Sergiu Boța l-ar fi tăinuit, iar banii i-ar fi gestionat în scopuri private. Ulterior, Procuratura Anticorupție a pornit o cauză penală și a stabilit alte ilegalități comise de Bernevec și Boța, în 2008—2012. Deși se află pe masa instanței de judecată din ianuarie 2014, o șentință încă nu a fost emisă. Mai mult, doi președinți din teritoriu ai „Agroindsind”, Rodica Lupu, din Ungheni, și Tudor Mocanu, din Sângerei, care figurau în dosar ca părți vătămate, au fost lipsiți de către judecătorul Dorin Dulghieru de acest statut.

Împrumuturi acordate prin semnătură proprie

Potrivit rechizitoriului semnat de procurorul Anticorupție, Sergiu Catan, în 2009, Bernevec a beneficiat de un împrumut de 230 mii de lei de la instituția pe care o conduce, printr-o hotărâre semnată tot de el, fără avizul Biroului executiv al Federației și fără ca aceste cheltuieli să fie incluse în proiectul de buget al „Agroindsind”. Două luni mai târziu, acesta a încasat 220 mii de lei, ajutor material cu titlu gratuit şi nerambursabil, pentru a-și plăti rata scadentă la achitarea apartamentului, construit prin ipotecă. Potrivit martorilor, președintele instituției n-ar fi organizat o ședință, dar a cerut acordul membrilor Biroului executiv la telefon, spunând că va restitui banii. Ilegalitățile comise de Bernevec și Boțan au fost confirmate de mai mulți angajați ai „Agroindsind”, aceștia fiind audiați ca martori în dosar.

Vacanțe și reparații din contul „Agroindsind

Ancheta a stabilit că Bernevec și Boța au extras din contul bancar ascuns al instituției sume în valoare totală de circa 2,3 milioane de lei. Bernevec ar fi sustras circa 900 de mii în scopuri personale, inclusiv pentru o vacanță din România. Și Boța a plătit din banii Federației obiecte și servicii turistice în valoare de peste 1 milion de lei. Astfel, au fost cauzate daune în proporții considerabile Federației sindicale. În anii 2008-2012, Bernevec ar fi transferat din conturile Federației în adresa „Sanatoriului Struguraş” SRL suma de 1 490 000 lei, având ca destinaţie „investiţii de renovare a sanatoriului” și constituirea unui Centru de Instruire al FNSAA. Hotărârea respectivă a fost emisă în lipsa aprobării de către Consiliul General „Agroindsind” și fără ca în proiectul bugetului Centrului FNSAA să fie prevăzute cheltuvocea.mdddieli suplimentare.

Mai mult, Bernevec ar fi tranferat 100 000 de lei sanatoriului „Struguraş” SRL. la 12 februarie 2008, în timp ce Hotărârea de constituire a Centrului a fost emisă abia la 29 februarie 2008. Deși, în 2008-2012, au fost efectuate unele lucrări de renovare a sanatoriului, un raport referitor la utilizarea resurselor financiare însă nu a fost făcut, nici de directorul Centrului, Leonard Pali, nici de Boța, numit revizor la sanatoriul „Struguraș”. Potrivit datelor din rechizitoriu, Daria Bostan, care este de mai bine de 20 de ani membru al Biroului Executiv al FNSAA „Agroindsind”, dar și liderii sindicali din Ungheni și Sângerei, spun că au insistat repetat ca în cadrul ședințelor să fie discutate scrisorile anonime, dar și să fie formate comisii de cenzori care ar verifica respectivele conturi bancare și modul în care au fost gestionați banii, cei doi directori, însă, nu acceptau invocând că acestea ar fi niște aberații.

Terorizați și demiși din funcție pentru „mărturii”

Președinții din teritoriu ai „Agroindsind”, Daria Bostan (Chișinău), Rodica Lupu (Ungheni) și Tudor Mocanu (Sângerei), au semnalat în repetate rânduri că sunt persecutați de conducerea Federației, după ce au început să caute adevărul. „E răfuială. La propunerea lui Bernevec, am fost excluși din Biroul executiv al Federației, din comisia ramurală pentru negocieri colective, iar eu am fost înlăturată din Consiliul Sanatoriului „Struguraș”. După 25 de ani de muncă, suntem acuzați de incompetență. Noi nu vrem ca cei doi să ajungă după gratii. Scopul nostru e ca ei să întoarcă banii oamenilor”, a precizat Daria Bostan. Tudor Mocanu și Rodica Lupu spun că, după ce dosarul a fost transmis în gestiunea altui judecător, li s-a anulat statutul de părți vătămate. „După ce am cerut insistent explicații de la conducerea instituției, au început presiunile. Mie și dnei Lupu ne-au acordat vot de neîncredere, s-a încercat demiterea noastră. Vor să ne elimine ca părți pe dosar”, a menționat Mocanu. Acesta spune că procurorul „nu are o atitudine statală” și nu a cerut suspendarea din funcție a directorului pe perioada anchetei.

Bernevec știe că instanța îi va achita

Contactat de ZdG, Serghei Bernevec a declarat că acuzațiile de delapidare a sumei de 2 mln de lei a patrimoniului „Agroindsind” sunt o „absurditate”. El spune că dosarul aflat în gestiunea Judecătoriei Buiucani are la bază doar mărturii mincinoase care, în proces, prin declarațiile unor martori, au fost dezvăluite. El mai spune că, în prezent, nu există nicio probă împotriva sa, iar constatările din rechezitoriu nu ar fi fost confirmare. Bernevec admite că a luat împrumuturi și ajutor social, doar că acestea sunt legale. „Totul a fost perfect legal, documentat, contracte, prin audit, prin acte de revizie făcute de CNA, totul a fost cheltuit conform destinației. Există o Hotărâre a Biroului executiv și un contract unde sunt stipulate condițiile de acordare a împrumutului pentru achitarea apartamentului, ulterior mi s-a reținut din salariu. Acum e restituit integral. Am făcut niște investiții la „Struguraș”, confirmate de acte oficiale”.

Bernevec declară că banii extrași de pe cardul corporativ au fost cheltuiți în interese de serviciu, inclusiv pentru deplasări. „Niciodată nimeni n-a folosit în scop personal. Este cardul corporative, iar ei nu știu ce înseamnă asta și confundă. Există carduri corporative ale federației care sunt gestionate de către persoanele responsabile. Au gestionat mai multe persoane, nu doar eu și Sergiu Boța, care avem dreptul la semnătura numărul uneu și respective, numărul doi în bancă. Deci au fost folosite de persoane cu funcții de răspundere, conform planului. Este o confuzie premeditată. Toate cheltuielile s-au făcut în beneficiul Federației. Au fost seminarii, deplasări peste hotare, mai mult, dl Mocanu și dna Lupu au participat la o bună parte a acestor activități.

Mai mult ca atât, Bernevec spune că a existat o scrisoare-sesizare pe numele procurorului general, semnată de Lupu și Mocanu, în urma căreia a și demarat cercetarea penală. Prin Ordonanța din 4 iulie 2014, semnată de procurorul Anticorupție Eugen Balan, este refuzată începerea urmăririi din lipsa elementelor consituitive ale unei infracțiuni comise de persoane responsabile din conducerea „Agroindsind”.

Șeful „ Agroindsind” afirmă că cei care au exprimat nemulțumirile față de el, sunt „persoane oculte”. „Pe Mocanu, Lupu i-am redus și acum toate-s o răfuială. De fapt, ei au vrut, în mod fraudulos, să ia proprietatea noastră. Noi ne judecăm de 5,5 ani: cu două dosare am mers până la CSJ, le-am câștigat. Ultimul e pe rol acum”. Bernevec susține că unele persoane care au dat mărturii nu erau, de fapt, membri ai Biroului executiv, de aceea nu pot să știe dacă au avut sau nu loc ședințele.
Bernevec declară că toate actele au fost prezentate organelor de anchetă, când au fost solicitate. În rechezitoriu, însă, procurorul Catan afirmă că juristul Federaţiei, Vasilie Evstratii, ar fi confirmat că documentele n-ar exista. Nici în urma perchezițiilor efectuate la sediul Federației, acestea nu au fost identificate. Potrivit rechizitoriului, abia la 09 decembrie 2013 au fost prezentate procesele-verbale, apariţia acestora și veridicitatea lor fiind pusă la îndoială de procurori.

Bernevec spune că, în curând, instanța va emite o hotărâre de achitare în acest dosar, deoarece cazul e pe ultima sută de metri, urmând să mai fie audiați trei martori. El e sigur de o decizie favorabilă. În același timp, Bernevec a refuzat să ne dea datele de contact ale adjunctului său, declarând că Boța îi este subaltern și îi execută ordinele, de aceea nu are de unde să cunoască altă informație.

Fiecare judecător cu părerea sa

Dosarul a fost deferit justiției în ianuarie 2014. Bernevec este învinut de comiterea infracţiunilor prevăzute la art. 335 alin. (3) şi art.191 alin.(5), Cod penal, pentru abuz de serviciu și însușirea ilegală de bunuri în proporții deosebit de mari. Acțiunile adjunctului său, Sergiu Boţa, cad sub incidența prevederilor art. 191 alin.(5), Cod penal. Dosarul se află la judecătorul Dorin Dulghieru, de la Judecătoria Buiucani, din martie, curent, după ce, la 5 februarie 2015, Natalia Simciuc, magistrata care gestiona cazul, a fost transferată la Curtea de Apel Chișinău. Anume acest fapt, potrivit lui Dulghieru, a condiționat tergiversarea cazului. „Am început dosarul de la capăt. Toate acțiunile desfășurate anterior a trebuit să le reluăm, conform procedurii. A fost examinată și cererea de recunoaștere a UT Ungheni și a UT Sângerei drept părți vătămate. Am decis că persoanele audiate și de organele de urmărire penală figurează ca martori și nu au tangență cu faptele celor doi”.

În încheierea emisă, Dulghieru menționează că procurorul a lăsat la discreția instanței decizia de „admitere sau respingere în calitate de parte civilă a UT Ungheni și UT Sângerei”. Ulterior, acesta admite că „procurorul a solicitat respingerea cererii de recunoaștere în calitate de parte civilă a persoanelor fizice Tudor Mocanu și Rodica Lupu”.
Magistratul Dulghieru afirmă că nu au fost stabilite circumstanțe care ar demonstra că acestor persoane fizice sau juridice le-au fost cauzate prejudiciu moral sau material. „Potrivit rechizitoriului inculpații sunt învinuți pentru cauzarea de daune în proporții considerabile Federației „Agroindsind” și nu UT Ungheni și UT Sângerei sau persoanelor fizice R. Lupu și T. Mocanu”, se stipulează în încheierea din 9 septembrie 2015.
Referitor la faptul că judecătoarea Simciuc a decis contrariul, Dulghieru spune că fiecare magistrat are părerea sa: „Nu spun că decizia dnei Simciuc e una greșită, pur și simplu, eu am altă părere, am considerat că așa trebuie să fie”.

Procurorul Sergiu Catan a infirmat faptul că ar fi solicitat respingerea cererii de recunoaște a celor doi drept părți vătămate. Mai mult, acuzatorul de stat spune că, din cauza trecerii dosarului la alt judecător, a trebuit să înceapă audierea martorilor de la zero. Potrivit acestuia, acuzarea dispune de suficiente dovezi ale faptelor expuse în rechizitoriu, de aceea nu comentează acuzațiile inculpatului precum că învinuirea s-ar baza pe „aberații”. Sergiu Catan spune că nu a solicitat suspendarea din funcție a lui Bernevec, deoarece acest lucru a fost cerut anterior de părțile vătămate, dar judecătorul l-a respins.