Dosarul interceptărilor

După ce, la sfârşitul săptămânii trecute, s-a dat startul percheziţiilor, arestărilor şi briefingurilor şefului CNA, în „dosarul Vicol”, pe adresa mai multor instituţii media au fost expediate secvenţe ale unor interceptări ale convorbirilor telefonice ce ar fi avut loc între Nicolae Vicol, şeful IFPS, şi mai mulţi demnitari de rang înalt. Deşi reprezentanţii CNA au declarat că interceptările ar face parte din „dosarul Vicol” şi că s-ar fi produs o scurgere de informaţii, CNA şi PG nu au comunicat cine anume se face vinovat de lansarea acestor probe din dosar în presă.

Vineri, 15 februarie, Centrul Naţional Anticoruptie (CNA) a efectuat 14 percheziţii în raza Chişinăului, inclusiv la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS) şi în biroul unui reprezentat al Guvernului. În aceeaşi zi, Nicolae Vicol, şeful IFPS, a fost reţinut pentru 72 de ore, fiind bănuit de comiterea mai multor infracţiuni, cum ar fi corupere pasivă, abuz în serviciu şi încălcarea inviolabilităţii vieţii private.

Stickul cu interceptări şi geanta Tamarei Vicol

Şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu, a declarat în cadrul unui briefing că investigaţiile în “dosarul Vicol” au demarat încă din septembrie 2012 şi că nu au vreo legătură cu evenimentele politice actuale. “Iniţial, s-a pornit de la faptul că factori de decizie de la FISC estorcau de la 5 până la 10 mii de euro lunar de la agenţi economici pentru a nu-i supune controalelor fiscale. În cadrul urmăririi penale, s-a depistat că un funcţionar de rang înalt, folosind capacităţile unor ex-colaboratori CCCEC, a intervenit prin filaj în viaţa privată a unui subaltern, pentru a avea influenţă asupra acestuia”, a spus Zumbreanu.

Aceeaşi sursă a mai menţionat că, în această schemă, erau implicaţi şi doi ofiţeri CNA. „La FISC a fost depistat un flash cu convorbirile interceptate de ofiţerii CNA, care vindeau informaţia cu 100 euro pe zi”.

Nicolae Vicol, şeful IFPS, a declarat pentru presă, imediat după încheierea percheziţiilor la sediul instituţiei pe care o reprezintă, că nu se simte vinovat şi că toate acţiunile întreprinse de el în această funcţie au fost orientate „spre asigurarea bunăstării societăţii”. Mascaţii de la CNA au efectuat percheziţii şi la domiciliul lui Vicol, unde au găsit, în geanta soţiei sale, 32 mii de lei. Tamara Vicol a explicat că suma de bani a primit-o cadou de la rude, fiind omagiată în ziua din ajunul percheziţiei.

“Nu mi s-au permis nici cele mai elementare necesităţi fiziologice”

“Eram în baie, când am auzit bătăi puternice în geamuri. Au urmat mesaje de ameninţare. Din momentul în care au intrat în locuinţă, nu mi-au permis să fac nicio mişcare, nu am putut vedea independent mandatul care a permis percheziţia. Timp de 9 ore, cât a continuat percheziţia, am fost expusă unui tratament degradant din partea celor de la CNA. Nu mi s-au permis nici cele mai elementare necesităţi fiziologice. Pe lângă acele emoţii negative, care mi-au fost cauzate, acest incident va influenţa negativ şi asupra copilului nostru”, a mai spus Tamara Vicol.

Luni, 18 februarie, Judecătoria Buiucani a decis ca Nicolae Vicol să rămână în arest pentru 20 de zile. Ana Ursachi, avocata şefului IFPS, Nicolae Vicol, susţine că percheziţiile şi reţinerile efectuate pe 15 februarie la Guvern şi FISC sunt ilegale, fiind rezultatul unei lupte politice. Ea a mai menţionat că stickul cu interceptări din biroul lui Vicol nu mai poate servi drept probă la dosar. „Din momentul în care acest stick a fost deconspirat înainte de a fi recunoscut ca şi probă pe dosar, din punct de vedere legal, el nu mai poate deveni probă în instanţa de judecată”, susţine Ursachi.

“Scurgeri de informaţii din “dosarul Vicol”

Totodată, luni, cu puţin timp înainte ca şeful CNA, Viorel Chetraru, să ţină un briefing de presă pe marginea solicitării fracţiunii PLDM de a acorda vot de neîncredere conducerii CNA, pe adresa mai multor instituţii media au fost expediate secvenţe ale unor interceptări ale convorbirilor telefonice care, potrivit unor supoziţii, ar face parte din „dosarul Vicol”. Interceptările ar fi fost trimise de un grup anonim intitulat „procurorii pentru adevăr”.

În secvenţele convorbirilor telefonice interceptate apar vocile mai multor demnitari care poartă discuţii tensionate cu şeful IFPS, Nicolae Vicol. Sunt desluşite vocile premierului Vlad Filat, a ministrului de Interne, Dorin Recean, a deputatului PLDM Valeriu Ştreleţ, a preşedintelui CEC, Iurie Ciocan, a omului de afaceri Vasile Gudima, dar şi ale unor angajaţi ai IFPS din raioane.

Unii demnitari şi-au confirmat vocile din interceptări, dar au condamnat gestul celor care au transmis către presă aceste convorbiri. Şeful Direcţiei urmărire penală CNA, Bogdan Zumbreanu, a confirmat pentru union.md că a avut loc o scurgere de informaţii în „dosarul Vicol” cu scopul de a intimida organul de urmărire penală şi a pune sub semnul întrebării autenticitatea probelor. El consideră că scurgerea de informaţii ar fi avut drept scop sustragerea atenţiei de la investigaţiile pe care le face CNA şi ar fi interesate persoanele direct vizate în dosar. „Oricum, probele vor fi folosite în dosar”, a punctat Zumbreanu.

“Probele au fost anulate de cei care le-au obţinut”

Ana Ursachi, avocata lui Vicol, susţine că dacă aceste interceptări telefonice ar constitui probe la „dosarul Vicol”, la momentul actual probele au fost deconspirate. “Şi-a pierdut orice statut de probă legală. Dacă era o probă atât de importantă, mă întreb, cum s-a făcut că a fost scoasă în presă şi, cu atâta uşurinţă, a fost anulată chiar de cei care le-au obţinut. Deconspirarea acestor probe impune nulitatea lor. Cei care au instrumentat dosarul au sacrificat din start aceste înregistrări şi nu vor merge cu ele în judecată pentru că ştiu că sunt ilegale. Şi tot uzul care se putea face din aceste înregistrări a fost de a manipula societatea şi de a denigra imaginea unor înalţi demnitari”, a mai spus Ursachi.

Contactat de ZdG, Bogdan Zumbreanu nu a vrut să ne ofere mai multe detalii despre scurgerea de informaţii din „dosarul Vicol”. „Având în vedere că Procuratura Generală a dispus începerea urmăririi penale pe acest fapt, toate datele referitoare la aceste interceptări, făcute publice, le poate furniza doar PG. Noi, în acest caz, nu avem niciun drept să divulgăm date care pot constitui secretul urmăririi penale pe un dosar penal instrumentat de procuratură”, a mai spus Zumbreanu. ZdG a încercat să discute cu persoana responsabilă de dosar, însă aceasta nu ne-a răspuns.

În ultimele zile, în presă au apărut mai multe declaraţii în care se afirmă că „dosarul Vicol”, instrumentat de CNA, a fost iniţiat la comandă politică. Aceste acuzaţii au fost respinse de conducerea CNA. Tot în presă au apărut şi declaraţii care fac referire la faptul că şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu, ar fi finul de cununie al deputatului PD Vladimir Plahotniuc. Reprezentantul CNA a negat acest fapt.

Şeful SIS şi directorul CNA, audiaţi în “dosarul interceptărilor”

“Eu nu sunt finul lui Plahotniuc. Cel care spune că eu sunt finul lui Plahotniuc să aducă fotografia de la biserică, cum stau eu alături de Plahotniuc cu coroana pe cap. Dacă s-ar prezenta aşa ceva, eu am să vă confirm asta. Credeţi-mă, acestea sunt minciuni gogonate. Să le fie ruşine celor care spun aşa ceva. Deja naşul meu de cununie mai să-mi dea colacii înapoi pentru că lumea zice că e altcineva naşul. Dacă va fi cazul şi se va insista până la sânge, cum s-ar spune, o să vă prezint fotografiile de la biserică”, a mai spus Zumbreanu. Întrebat de unde îl cunoaşte pe Plahotniuc şi în ce relaţii e cu acesta, Zumbreanu a răspuns: „Dumneavoastră daţi deja întrebări… Atâta e tot ce am avut de spus”.

Amintim că, în cazul interceptărilor telefonice în care apare vocea mai multor demnitari de rang înalt, Comisia parlamentară pentru Securitate Naţională îi va audia pe şeful SIS, Mihai Balan, dar şi pe şeful CNA, Viorel Chetraru.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

12 comentarii

  1. Colun

    Acest Zubreanu este mare televedetă. Anul tre4cut personal veghea desfăşurarea examenelor la BAC, mai căuta telefoane sub fustiţe, acum îl vedem la percheziţii, reţineri ş.a. şouri. Se crează impresia că el este unicul ofiţer de urmărire penală. Dar atribuţiile de şef de direcţie cine le îndeplineşte? Halal de aşa conducători. Pentru divulgarea probelor, pînă la urmă, o să fie pedepsit un amărît, care îşi face lucrul cinstit, dar n-are neamuri la Ierusalim.

  2. Damian E

    Vicol trebuie sa raspunda pentru infractiunele facute, si respectiv sunt probe contra acestuia plusinregistrari audio.

  3. Mircea

    Avocata defapt face politica la conferinta de presa si nu juridica,respectiv este incalcat codul de etica profesionala ,pe linga toate aceasta nu dispune drept legal de-a face calomnii si se pare ca va raspunde pentru aceste momente.

  4. gigi

    Nu te mira de loc. Filat e prim-ministru si seful pldm-ului, tot filat este presedinte al consiliului de securitate financiara, tot filat l-a postul de ministru de finante pe un membru pldm, tot pldm-ul, adica filat a numit membrii consiliului de administrare a bancii, care fiind informati de BNM, niciodata nu au luat nici o masura anticriza.
    Deci, este evident ca anume filat este cel ce a creat criza de la BEM, el a condus cu oferirea creditelor neperformante, tot el a cumparat actiunile minoritare de 3 ori mai eftin decit costau anterior.
    Faptul ca ministrul finantelor, membru al pldm, insita ca banca sa fie vinduta acum, ne demonstraza un singur fapt – filat vrea sa cumpere actiunile bancii de la stat de 3 ori mai eftin decit costa, cu banii primiti tot de la BEM ca credite neperformante, pe care nu-i va intoarce niciodata.
    Simplu si usor.

  5. Moldova mea

    Toata lumea stie ca Vicol e nasul de cununie a fiului Sefului Inspectoratului Fiscal din Hincesti, deaccea poate ,,si nu va depune,, cerere de eliberare.

  6. adi

    “unde au găsit, în geanta soţiei sale, 32 mii de lei” pai erau bani asa de cheltuiala…. rudele fac cadouri de mii de lei, cumnata masina de sute de mii parintii de milioane…… chiar ne tinetii de prosti?!?!?! poate chiar suntem daca toleram asa ceva…

  7. vera

    Ce mai cauta ei cu dosare penale la conducerea acestui stat, cu amoralitatea lor, cand locul lor e la puscarie de mult?

    Sau nu exista penitenciare pentru ei ca sa-i repartizeze?

    Incepuse sa construiasca, vre-o cativa ani in urma,la sud, o zona inchisa pentru demnitarii de stat,citisem vre-o cativa ani in urma, in presa, ca urma sa fie si teren sportiv, si havuz; de toate in cele mai bune conditii, dar nu stiu de ce nu se mai aude nimic;a fost oare o gluma?!

    Altii se goaca in bani, dar altii se scalda in lacrimi,- chinuiti de foame si nevoi,ca n-au cu ce-si intretine familiile,copiii si sunt nevoiti, pentru un loc de munca, sa plece din tara, dar acerstea au de toate si nu-si indeplinesc cinstit datoria. Iata de unde incep toate suferintele poporului de jos:DE LA ACESTI de SUS!!

  8. Rusu

    Intradevar fiscul si vama storc agentii economici de bani, mai ales marii contribuabili, care nu degeaba iau pus sub monitorizarea inspectoratului principal de stat, sa fie mai usor de controlat si mai putini intermediari in procesul de delegare a ordinilor, de la partid pana la cei care se prezinta lunar sa ridice “taxele” speciale.

    Se platesc bani grei, mai ales de catre cei a caror activitate nu e concret reglamentata de codul fiscal ( ex. achizitii de materiale de la persoane fizice, agricultura, etc. ) si oricand pot fi santajati de control, mai ales in perioada sezoniera cand nu sio doreste nimeni.

    Sper ca aces caz sa se finalizeze cu un careva rezultat si sa fie de invatatura celorlalti conducatori de fisc,sa nu sa se transforme in niste raketzi..sub tutela statului.

  9. ritaI

    desteptilor, platesc bani acei, care fac afaceri ilegale cu dubla contabilitate, cu marfa de contrabanda, cu accize neplatite, nu mia mincati la rahat, stiti foarte bine, ca daca se lucreaza CONFORM LEGISLATIEI SI NU SE INCALCA NIMIC NIMENI NU PLATESTE NIMIC…MOLDOVENII VOR SA SE FACA MILIONARI INTR-O LUNA , daca ar lucra cinstit sar face milonari in vre-o zece ani, dar in Moldova orice mucos de 20 de ani sta cu fundul pe bani, evident incalcand legislatia fiscala, VOI, desteptilor ce vreti, sa fraieriti statul, iar fiscul sa nu vada nimic, vreti sa nu vada – IMPARTITI-VA!!! Cand FISC-ul a inceput controalele si sau pornit amenzile, ati inceput sa stigati, ca sunteti inadusiti,va plingeti, ca in microbuze nu se dau bilete si bosii nu platesc impozite, cand fiscul a inceput sa dea amenzi, Ghirtoaca a inteles, ca plicul lui se va subtia si repede a inceput sa hamaie, ca fiscul si politia sa nu puna amenzi, si carei rezultatul – tot suntem dusi ca vitele si sa treminat legea pentru microbuze! EXACT ASA STA TREABA SI LA VAMA , TARA E PLINA DE MARFA DE CONTRABANDA ..vrei sa fcai contrabanda ori plateste, ori imparteste-te, cel mai interesant, ca daca vama incearca sa lucreze corect, imediat se gasesc cioroi, care incep a urla, ca li se inadusa bisnessul…NU INCALCATI SI NU SE VA BAGA NIMENI LA VOI IN BUZUNAR, DAR DACA SI SE INTIMPLA MERGETI IN JUDECATA SI LASATI SPECULATIILE, TOTI SUNTETI HOTI, DA CAUTATI HOTII

  10. Triton

    CNA este ineficient, are un stat de personal umflat. Centrul pur si simplu se ocupa cu constatarea, dubleaza activitatea altor organe de ocrotire a normelor de drept, pe cind este nevoie de analize profunde si combatere a factorilor. Din CNA urmeaza sa fie scosi toti procurorii si ofiterii, CNA va fi acea autoritate, care va controla integritatea factorilor de decizie si a functionarilor, va elabora si va urmari implementarea masurilor anticoruptionale si va primi decizii de sanctionare in acest sens. La CNA se asteapta un om NEATÂRNÁT de nimeni, cu o minte trează….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *