Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Dosarul ciobului

Dosarul ciobului

În urma mai multor circumstanţe dubioase, un copil de numai un an este lipsit de dreptul de a creşte într-o familie normală. Toate acestea fiindcă tatăl său a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru o faptă pe care nici până astăzi nu o recunoaşte. Mai mult, unul dintre martori, despre care acuzarea susţine că a văzut momentul în care s-a produs infracţiunea, a declarat pentru ZdG că nu a asistat la eveniment şi că nu a declarat vreodată acest lucru.

Nicolae Grosu a împlinit de curând un an de când se află la penitenciarul din Bălţi. Cam aceeaşi vârstă o are şi fiica acestuia, Anastasia. Acum, micuţa pronunţă primele silabe. Bineînţeles, nu uită de cuvântul „tata”. Fetiţa încearcă să facă primii paşi, iar cel de care s-ar putea sprijini cu siguranţă nu îi poate fi alături. Distanţa le provoacă tuturor membrilor familiei Grosu neputinţă. De fiecare dată când îl vizitează pe Nicolae, acesta izbucneşte în plâns. Toţi membrii familiei sale, dar şi mulţi consăteni cu care am discutat îl consideră nevinovat, iar faptul că se află închis – o mare nedreptate.

Ciobul buclucaş

Cazul datează cu anul 2008, început de septembrie. La Mărcăuţi, Briceni, Nicolae Grosu, împreună cu câţiva cunoscuţi de-ai săi, serveau câte o bere. În acelaşi bar se afla şi Iaroslav Găidaş. Cei doi, deşi nu se cunoşteau, aveau prieteni comuni. Astfel, au hotărât să se aşeze la aceeaşi masă. După cum afirmă martorii, ambii erau băuţi, doar că Găidaş se afla într-o stare de ebrietate mult mai avansată decât Grosu. Peste câteva ore, Iaroslav Găidaş a acuzat că i s-ar fi furat telefonul mobil, suspectându-l de furt pe Nicolae Grosu.

Au urmat mai multe îmbrânceli între cei doi. Grosu susţine că nu a dorit să se bată cu Găidaş şi că doar l-a împins. Acesta s-a lovit de gardul din apropiere, după care cei doi s-au despărţit. Găidaş susţine, însă, că după câteva minute Grosu a revenit şi, „cu ceva ascuţit”, i-a aplicat o lovitură în spate, după care a căzut şi şi-a pierdut cunoştinţa. Grosu spune că, după ce Găidaş a căzut pe gardul de plasă metalică, a observat fundul unei sticle de bere. Găidaş i-ar fi spus că sângerează. Atunci Grosu a ridicat bucata de sticlă, dar nu a văzut urme de sânge. Unul dintre martori i-a spus s-o pună la loc, ceea ce Nicolae a şi făcut.

Găidaş a fost internat în spital, unde a rămas trei zile. Maria Grosu, mama lui Nicolae Grosu, afirmă că a fost nevoită să-i achite acestuia suma de aproape 10 mii de lei, necesară pentru tratament, dar şi pentru a-şi retrage plângerea. „Am fost somată de către anchetator să plătesc 3 mii de lei, plata pentru spitalizare şi medicamente. Fiul meu nici nu a ştiut de asta. Ulterior, i-am mai dat în mână 6 mii de lei, pentru a-şi retrage plângerea. Nu a făcut acest lucru pentru că nu i-a permis anchetatorul”, ne-a povestit Maria Grosu. Anchetator sau, mai corect, ofiţer de urmărire penală a fost Oleg Surachi, din cadrul Comisariatului de Poliţie Briceni.

Anchetatorul nu a lucrat pentru că ploua?

Dosarul a ajuns în instanţa de judecată. Prima instanţă l-a condamnat pe Nicolae Grosu la 7 ani de închisoare, iar Curtea de Apel a menţinut decizia primei instanţe. Din penitenciar, Nicolae Grosu s-a adresat la Centrul pentru Drepturile Omului. Cu scopul de a se informa, avocatul parlamentar Tamara Plămădeală a discutat cu martorii implicaţi în incident, cu anchetatorul, dar şi cu victima. „L-am întrebat pe Găidaş cum anume l-a recunoscut pe Grosu, dacă a căzut pe spate, afară era noapte, iar el se afla în stare de ebrietate. Găidaş mi-a spus că nu prea îşi aduce aminte situaţia.” Şi atunci când a discutat cu anchetatorul, avocatul parlamentar a depistat lucruri interesante. „L-am întrebat pe anchetator cum a fost la faţa locului dacă nu a găsit nici un corp delict. El mi-a spus că s-a deplasat la faţa locului la o săptămână după incident, pentru că ploua. Asta în condiţiile în care, în procesul-verbal scrie că ofiţerul de urmărire penală s-a deplasat chiar a doua zi la locul faptei.” Deci, Grosu a fost condamnat fără a fi găsită acea bucată de sticlă sau vreo amprentă, iar anchetatorul a minţit.

Nici martorii nu au sesizat momentul când Grosu l-ar fi lovit pe Găidaş. „Martorii neagă că ar fi văzut cum Grosu l-a lovit, doar unul singur şi-a amintit că Grosu a stricat o sticlă”, ne-a mai povestit Plămădeală. Totuşi, în şedinţa Curţii de Apel, martorul A. Melnic a afirmat că a văzut cum „Grosu a stricat o sticlă de gardul metalic şi a văzut cum l-a lovit pe Găidaş, după ce pe spatele ultimului a apărut sânge”.

Martorul îşi neagă acuzaţiile

L-am contactat pe Andrei Melnic. Acesta ne-a spus că, deşi a fost martor la incident, nu a văzut cum Grosu l-a lovit cu sticla pe Găidaş. „I-am văzut cum se loveau reciproc. Nu am văzut cum Grosu l-a lovit cu o bucată de sticlă.” I-am spus lui Andrei Melnic că declaraţia sa figurează la Curtea de Apel Bălţi, unde se spune că ” l-a văzut pe Grosu cum a stricat de gardul metalic o sticlă şi l-a lovit pe Găidaş”. Melnic a infirmat că a declarat aşa ceva şi ne-a spus că el a revenit în septembrie din Rusia. „Nu am afirmat niciodată că am văzut cum Grosu l-a lovit pe Găidaş cu o sticlă.”

Oleg Surachi nu a dorit să vorbească la telefon. I-am remis întrebările în scris, iar anchetatorul ne-a spus că „urmărirea penală este confidenţială, iar după ce va citi întrebările va hotârî dacă ne răspunde sau nu”. Am reuşit să discutăm cu Ruslan Andrei, şeful Secţiei Urmărire Penală. Acesta ne-a spus că Grosu este un băiat „bun”. Are mai multe dosare şi este predispus la săvârşirea de infracţiuni. Nimeni nu a fabricat dosarul, totul este legal. La început şi Găidaş se temea să-l acuze, pentru că sunt consăteni. Poate de aceea s-a considerat că Surachi l-a convins pe Găidaş să depună plângere”.

Vera Toma, preşedintele şedinţei din cadrul Curţii de Apel Bălţi, ne-a declarat că procesul Găidaş-Grosu a fost mult timp pe rol şi că i s-a dat posibilitatea apărării să citeze pe cine au dorit ei. „De ce nu au adus probe în instanţă?” Totodată, depoziţiile lui Melnic şi ale victimei (care nu s-a prezentat la judecată) au servit la luarea deciziei. Din şedinţa respectivă mai reţinem că dacă „inculpatul a plătit benevol spitalizarea victimei”, înseamnă că şi-a recunoscut vina.

Sora inculpatului, vecina victimei

Angela, sora lui Nicolae, locuieşte chiar lângă familia Găidaş. Aceasta spune că l-a văzut ultima oară acasă pe Găidaş vara şi că atunci l-a rugat să-şi retragă plângerea. „I-am spus să renunţe, să meargă la judecată pentru a spune că Grosu nu e vinovat. El mi-a spus că face bani pentru a se prezenta la judecată. Ulterior am înţeles că nu a fost la judecată. De mult timp nu l-am văzut pe aici.”

Natalia Gaidaş, mama lui Iaroslav, ne-a spus, însă, că fiul ei îl consideră pe Grosu vinovat şi că nu a cerut niciodată bani de la familia inculpatului pentru aşi retrage plângerea. „Ei ne-au dat vreo 6 mii de lei pentru medicamente, atunci când băiatul meu a stat în spital. Le-am spus că nu vreau bani, ci vreau ca băiatul meu să fie sănătos. Acum familia lui ne sperie că ne va da foc, că ne vor bate. Vor să ne alunge din sat”. Natalia Găidaş ne-a spus că fiul ei e plecat şi că nu nu ne poate spune unde îl putem găsi. „El lucrează la un lucru uşor. Tot timpul se plânge că îl doare locul unde a fost lovit. Îi este frică să revină în sat, deoarece a fost ameninţat de familia Grosu. Nu ştiu ce să mai fac. Poate să plecăm cu totul de aici?, a conchis femeia.

Am discutat cu oameni din sat. Aceştia ne-au spus că familia Găidaş nu este uşă de biserică şi că puţini sunt acei care au scăpat de îndeletnicirea de hoţ a acestora. „Sunt o familie de care e mai bine să te fereşti”, ne-au spus vecinii. Mai mulţi oameni din sat consideră că Grosu este o victimă întâmplătoare, iar faptul că mama sa are un post de lucru bine plătit i-a făcut pe membrii familiei Găidaş să-i acuze, pentru a face rost de nişte bani în plus.

Dosarul a fost remis la Curtea Supremă de Justiţie.

Va urma.

Acest articol de investigaţie a fost iniţiat ca urmare a adresărilor făcute la linia fierbinte anticorupţie, tel. 92-79-79. Linia fierbinte este lansată în cadrul proiectului «Sensibilizarea populaţiei despre fenomenul corupţiei», implementat de Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei cu sprijinul financiar al Ambasadei Britanice la Chişinău.
Victor MOŞNEAG