Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Dosarul 7 aprilie: De ce…

Dosarul 7 aprilie: De ce au fost achitaţi Papuc şi Botnari?

La aproape o lună şi jumătate de la pronunţarea sentinţei de achitare pe numele generalilor Gheorghe Papuc şi Vladimir Botnari, în dosarele 7 aprilie, instanţa de judecată nu a oferit părţilor motivarea deciziei, deşi, conform legii, ar trebui s-o facă în cel mult 10 zile de la pronunţare. Avocaţii celor 2 generali, chiar şi fără a avea în faţă hotărârea redactată, spun că achitările ex-ministrului de Interne şi a ex-comisarului general sunt perfect legale, precizând chiar că probele prezentate de procurori în instanţă nu au demonstrat  vinovăţia, ci nevinovăţia generalilor, alimentând astfel acuzaţiile unor jurişti la adresa procurorilor, precum că aceştia au calificat incorect faptele celor 2 în dosarele 7 aprilie.

Codul de Procedură Penală, cu referire la redactarea hotărârii judecătoreşti, spune că “în cazul în care a fost pronunţat numai dispozitivul hotărârii, acesta se redactează integral, în cel mult 10 zile de la pronunţare, de către unul dintre judecătorii care au participat la judecarea cauzei şi se semnează de toţi judecătorii completului de judecată”. La 42 de zile de la pronunţarea sentinţei, nici pe site-ul Judecătoriei Centru şi nici una dintre părţile implicate în dosarele lui Papuc şi Botnari, versus evenimentele din aprilie 2009, nu au primit încă o motivare a sentinţei, deşi, termenul legal a expirat demult.

Judecătorii au depăşit termenul cu 32 de zile

Se pare, însă, că depăşirea acestui termen e o regulă pentru judecătorii din R. Moldova, care motivează tergiversarea emiterii motivării prin faptul că sunt antrenaţi în numeroase dosare penale şi nu reuşesc să redacteze hotărârile emise. Avocaţii cu care am discutat ne-au spus că au existat cazuri când motivarea instanţei venea chiar şi peste 6 luni de la pronunţare. Deşi au existat cazuri când s-a încercat pedepsirea magistraţilor care neglijează acest termen, tentativele nu au avut vreo finalitate.

În dimineaţa zilei de 29 decembrie 2011, în toiul sărbătorilor de iarnă, judecătorii Ion Busuioc, Ştefan Niţă şi Vladimir Braşoveanu, de la Judecătoria Centru, pronunţau sentinţa de achitare pe numele lui Gheorghe Papuc, ministru de Interne în timpul evenimentelor din aprilie 2009, şi pe numele lui Vladimir Botnari, care în acea perioadă deţinea funcţia de comisar general al Comisariatului General de Poliţie (CGP), pe motiv că “faptele inculpaţilor nu întrunesc elementele infracţiunii incriminate”.

Papuc, nevinovat pe 3 capete de acuzare

Cei doi generali au fost învinuiţi de procurori de neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul lui Valeriu Boboc şi cu alte urmări grave. Totodată, Papuc era învinuit şi de abuz în serviciu, soldat cu urmări grave, dat fiind că, în perioada 1 ianuarie 2004 – 12 februarie 2008, a dat în arendă încăperi de pe str. Zelinski 15 din Chişinău, pentru utilizare de către comitetul raional Botanica al PCRM, prejudiciind astfel  interesele publice cu  502 700 lei, bani pe care MAI îi achita pentru PCRM. Fostul ministru mai era învinuit de procurori pentru că, la 3 decembrie 2005, a dispus transmiterea unui automobil model RAF-2203, aflat la balanţa MAI, în folosinţa fracţiunii parlamentare a PCRM. Autovehiculul a fost utilizat în perioada 2005 – septembrie 2009 pentru necesităţile fracţiunii parlamentare a PCRM. Prin aceste acţiuni, bugetul MAI a fost prejudiciat cu 326 200 lei. Papuc a cerut comasarea dosarelor, iar instanţa a acceptat cererea. Achitarea lui Papuc pe aceste capete de acuzare a fost, însă, trecută cu vederea de presă, pentru că evenimentele din aprilie erau considerate mai importante.

În cele 3 capete de acuzare, procurorii cereau pentru Papuc 4 ani de închisoare cu amendă în mărime de 1000 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii înalte în organele de interne timp de 5 ani şi cu retragerea gradului de general. Pentru Vladimir Botnari procurorii au solicitat 2 ani de închisoare, amendă în mărime de 100 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii pe un termen de 5 ani şi retragerea gradului de general-maior.

Neglijenţă sau abuz în serviciu?

Interesant este faptul că la pronunţarea dispozitivului sentinţei, magistraţii au menţionat că ”faptele inculpaţilor nu întrunesc elementele infracţiunii încriminate” şi nu faptul că “în acţiunile lor nu au fost găsite elementele constitutive ale infracţiunii”, aşa cum fac de obicei când achită o persoană. Acest lucru pare să dea dreptate juriştilor, care au dat vina pe procurori pentru decizia instanţei de judecată de achitare a celor 2 generali şi mai puţin pe completul de judecată.

Juriştii susţin că procurorii ar fi calificat eronat faptele lui Papuc şi Botnari în cazul evenimentelor din aprilie 2009. Ei spun că cei 2 trebuiau acuzaţi de abuz în serviciu sau de depăşirea atribuţiilor de serviciu şi nu de neglijenţă în serviciu. În acest caz, decizia instanţei putea fi alta, cred juriştii.

Procurorii, însă, resping această idee. “Considerăm că acuzaţiile au fost calificate corect”, ne-a spus Corneliu Bratunov, şeful Secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale din cadrul PG. Şi Sergiu Roşu, care a condus dosarul în judecată, spune că acuzaţiile au fost aduse corect. “Este o vorbă: 2 jurişti – 3 păreri”, a spus Roşu. Avocaţii lui Papuc şi Botnari se pare, însă, că susţin acuzaţiile juriştilor la adresa procurorilor. Aceştia spun că probele procurorilor au fost în favoarea şi nu în defavoarea clienţilor lor.

„Probele procurorilor demonstrează contrariul”

„Decizia instanţei de judecată este rodul unei munci de mai mulţi ani de zile. Consider că e o hotărâre legitimă şi întemeiată”, crede Gheorghe Avornic, avocatul lui Vladimir Botnari. “Cred că dl Botnari e mulţumit de serviciile mele. Mi-am făcut datoria la “soveste“. Procurorii nu au decât să atace hotărârea la Curtea de Apel Chişinău (CAC). Decizia instanţei de judecată s-a bazat pe probe”, a spus Avornic. Întrebat de ZdG dacă el consideră că procurorii nu au adus destule probe care să demonstreze vinovăţia lui Botnari, Avornic a precizat că “probele aduse de procurori demonstrează contrariul”, lăsând să se înţeleagă faptul că probele prezentate de procurori nu au demonstrat neglijenţa în serviciu a celor doi generali în aprilie 2009. După acest răspuns, avocatul lui Botnari a închis şi nu a mai răspuns la apelurile ZdG, precizând doar că adresăm “prea multe întrebări”.

ZdG a încercat să-l găsească pe Vladimir Botnari, pentru a-i solicita opinia vis-a-vis de dosar. La unul din numerele de telefon care aparţinea generalului a răspuns soţia acestuia. Iniţial, aceasta ne-a promis că ne va face legătură cu Vladimir Botnari, a doua zi, însă, ne-a spus că acest lucru e imposibil, pentru că Vladimir Botnari nu este în R. Moldova. Afirmaţia soţiei fostului comisar vine să alimenteze unele zvonuri potrivit cărora Vladimir Botnari ar fi acum în Ucraina, unde ar conduce o firmă de pază care supraveghează cazinourile din R. Moldova şi Ucraina şi ar avea un salariu de 7-8 mii de euro pe lună.

„Poliţiştii au dat declaraţii în favoarea lui Papuc şi Botnari”

Mihai Murzac, avocatul lui Gheorghe Papuc, alimentează şi el acuzaţiile la adresa procurorilor. “Sentinţa este legală şi întemeiată. Au lipsit temeiurile de a-l trimite pe Papuc în judecată pentru neglijenţă în serviciu, menifestată în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Nu s-a vărsat sânge, iar poliţia a făcut tot posibilul ca să combată dezordinile în masă”, spune Murzac. “Grupul protestatarilor era cu mult mai mare decât posibilităţile poliţiei de a menţine ordinea publică. Nu s-au comis vărsări de sânge şi asta este un foarte mare plus pentru societatea din R. Moldova. Lui i-a fost încriminat şi decesul lui Boboc, dar se uită că pentru decesul lui Boboc este făptuitor concret – un poliţist care este tras la răspundere, iar Papuc nu poate să fie responsabil de decesul lui Boboc, odată ce este făptuitor concret şi o  legătură cauzală între fapta poliţistului şi decesul lui Boboc. E un nonsens ca procurorii să-i incrimineze lui Papuc decesul lui Boboc”, crede Mihai Murzac.

„Pe episodul 7 aprilie au fost audiaţi peste 40 de lucrători de poliţie, cei în care protestatarii activi au aruncat cu pietre. Cum ar putea acei poliţişti care au fost bătuţi de protestatari să dea depoziţii împotriva ministrului de Interne? Toţi poliţiştii au depus declaraţii în favoarea lui Papuc şi Botnari. Ei au spus că poliţia a întreprins acţiuni necesare de menţinere a ordinii publice, dar protestatarii au fost agresivi şi au fost cu mult mai mulţi decât efectivele poliţiei”, povesteşte Murzac. Acesta consideră că procurorii încercau să închidă gura politicienilor prin tragerea la răspundere a lui Papuc şi Botnari. “Suntem gata să ne apărăm poziţia şi la CAC”, a menţionat avocatul. Gheorghe Papuc nu a răspuns la apelurile ZdG.

Anterior, Corneliu Bratunov declara că de decizia în cazul Papuc/Botnari depinde şi soarta altor demnitari în dosarele 7 aprilie, în special cea a ex-viceministrului de Interne de atunci, Valentin Zubic. Bratunov spune acum că soarta acestuia depinde de motivarea instanţei de judecată a deciziei din dosarul Papuc/Botnari. Urmărirea penală pe numele lui Zubic încă nu a fost finisată, iar în urma achitării lui Papuc şi Botnari, dosarul pe numele său ar putea să nu mai ajungă în instanţa de judecată.