Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Dezvăluiri în "dosarul banilor falşi"

Dezvăluiri în „dosarul banilor falşi”

Mai mulţi reţinuţi în scandalosul „dosar al dolarilor americani falşi”, intentat în iulie 2009, cu doar câteva zile înainte de scrutinul electoral anticipat din 29 iulie, au decis să joace în instanţa de judecată cu cărţile pe faţă. Vineri, 15 aprilie, la Judecătoria Ialoveni, unul dintre fraţii Stepuleac a declarat în timpul audierilor că se consideră nevinovat şi că acest dosar a fost fabricat la comanda lui Vladimir Botnari şi a lui Gheorghe Papuc. Un alt reţinut povesteşte pentru ZdG cum l-a cunoscut în cazinoul „Naţional” pe poliţistul care i-a organizat flagrantul.

Valentin Rimschi, presupusul cap al unei grupări criminale care ar fi pus în circulaţie 2 milioane de dolari falşi, a fost adus sub escortă la Judecătoria din Ialoveni. Cu o oră întârziere au continuat audierile în cazul „dolarilor falşi”. Astfel, Sergiu Stepuleac le-a povestit judecătorilor că, pe 21 iulie 2009, la domiciliul său au venit 4 poliţişti, care i-au percheziţionat domiciliul în mod ilegal. „Consider că percheziţia a fost ilegală. Eu le-am cerut poliţiştilor încheierea judecătorului pentru desfăşurarea percheziţiei. Ei nu au avut-o. Imediat după percheziţie poliţiştii mi-au spus să merg la poliţie sub escorta lor”.

Stepuleac: Nu fac parte din niciun grup criminal

Sergiu Stepuleac susţine că procurorii nu au probe care ar demonstra clar faptul că fraţii Stepuleac ar fi făcut parte dintr-un grup criminal, de punere în circulaţie a banilor falşi, aşa cum a declarat, în iulie 2009, fostul comisar general Vladimiri Botnari.

„Activitatea curierilor de transportare şi punere în circulaţie a valutei false era controlată în cadrul acestei grupări de 4 foşti colaboratori de poliţie: Petru Sert, Gheorghe Stepuleac, Sergiu Stepuleac şi Dumitru Starodub, inclus în lista candidaţilor în Parlament din partea PSD. Există probe de implicare nemijlocită în activitatea criminală a grupării şi a candidatului din partea Alianţei „Moldova Noastră” Veaceslav Platon”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Interne, publicat pe 23 iulie 2009.

Amintim că, după schimbarea conducerii MAI şi a Comisariatului General de Poliţie, în urma alegerilor din 29 iulie 2009, o parte din informaţiile referitoare la presupusa grupare criminală au fost dezminţite. „Ministrul Catan a declarat în mod public despre aceea că fraţii Stepuleac nu fac parte din vreo reţea criminală. Ulterior, şi presa a făcut dezminţiri referitoare la acest aspect”, spune Sergiu Stepuleac.

Tot în faţa judecătorilor, inculpatul Stepuleac a declarat că se consideră nevinovat. „Este un dosar intentat la comanda fostei puteri. Indicaţii directe au fost date de Vladimir Voronin. Am materiale care confirmă aceste afirmaţii. Şi în aceeaşi perioadă au fost avansaţi în funcţie Papuc şi Botnari”, a adăugat el.

Rimschi: e un dosar fabricat

În sala de judecată, deţinutul Valentin Rimschi, presupusul cap al grupării criminale, a declarat pentru ZdG că „dosarul dolarilor falşi” a fost fabricat la comandă politică, de către guvernarea de atunci. „Voronin a dat comandă. Iar Papuc şi Botnari au fost executori în acest caz. Eu sunt în arest din 21 iulie 2009. Pe mine m-au arătat în prim-plan pe la toate posturile TV. Eu am candidat la alegerile parlamentare pe lista PSD şi cred că am fost persoana potrivită pe care să o facă „eroul” acestui caz în toată mass-media procomunistă. A doua zi de la reţinerea mea, am declarat că fraţii Stepuleac nu sunt implicaţi, dar în declaraţiile depuse la poliţie au apărut alte informaţii”.

Amintim că, în comunicatul MAI, se mai arată că Valentin Rimschi, în vârstă de 47 de ani, anterior judecat pentru infracţiuni analogice în anii 2003 şi 2005, este bănuit de organizarea unei minifabrici pentru fabricarea şi punerea în circulaţie a dolarilor falşi. Fiind colaborator ştiinţific la Academia de Ştiinţe a R. Moldova, Rimschi şi-a utilizat cunoştinţele şi legăturile internaţionale pentru organizarea unei reţele transnaţionale de punere în circulaţie a valutei false. Tot el ar fi, potrivit informaţiilor poliţieneşti de atunci, capul grupării criminale.

Flagrant, după o partidă de Black Jack

După încheierea şedinţei de judecată, Eugen Moiseev, învinuit pentru punerea în circulaţie a banilor falşi, a povestit cum a ajuns în flagrantul poliţiei. Eugen frecventa cazinourile din Chişinău în mod regulat. „În cazinoul „Naţional” am făcut cunoştinţă cu poliţistul Veaceslav Fiodorov. Jucam Black Jack. El mi-a dat un pachet sigilat, în care erau 50 de mii de dolari falşi, ca să-l transmit unui alt poliţist, pe care ar fi trebuit, potrivit lui Fiodorov, să-l prindă în flagrant. Atunci când mi-a dat pachetul mi-a spus că noi trebuie să depistăm o grupare criminală. Dar în momentul în care i-am transmis pachetul, ei m-au reţinut pe mine şi m-au învinuit de punere în circulaţie a banilor falşi”. Moiseev susţine că a acceptat să participe la flagrant pentru că Fiodorov i-ar fi propus 300 de dolari recompensă pentru acţiunile sale.

Vlad Guzic, procuror în cadrul Procuraturii Chişinău, susţine că, în acest caz, din cele 12 persoane reţinute nu a fost achitată nici una, deoarece nu există încă o sentinţă de judecată. Acesta a adăugat că, actualmente, 3 persoane se mai află în arest.

Întrebat cum apreciază declaraţiile persoanelor reţinute, potrivit cărora acesta ar fi un dosar politic, fabricat la comandă, Guzic a refuzat să facă un comentariu. „Nu pot eu să comentez. Comentează acei care nu au nimic de făcut. Eu sunt funcţionar public şi îmi fac misiunea de acuzator de stat”, a spus el.

Veaceslav Platon, ex-deputat AMN, care, în 2009, a fost citat de ex-comisarul Botnari că ar fi făcut parte din „reţeaua dolarilor falşi”, a declarat pentru ZdG că, ulterior, nu a fost citat niciodată de procurori în cazul „dolarilor falşi”. „Am contestat în judecată cele spuse de Botnari şi am câştigat procesul. Atunci a fost clar oricui că e un dosar politic. Habar nu am din ce cauză dosarul mai continuă şi până astăzi”, afirmă Platon.

Următoarea şedinţă de judecată a fost programată pentru 6 mai 2011.