Dezvăluiri în “dosarul banilor falşi”

Mai mulţi reţinuţi în scandalosul “dosar al dolarilor americani falşi”, intentat în iulie 2009, cu doar câteva zile înainte de scrutinul electoral anticipat din 29 iulie, au decis să joace în instanţa de judecată cu cărţile pe faţă. Vineri, 15 aprilie, la Judecătoria Ialoveni, unul dintre fraţii Stepuleac a declarat în timpul audierilor că se consideră nevinovat şi că acest dosar a fost fabricat la comanda lui Vladimir Botnari şi a lui Gheorghe Papuc. Un alt reţinut povesteşte pentru ZdG cum l-a cunoscut în cazinoul “Naţional” pe poliţistul care i-a organizat flagrantul.

Valentin Rimschi, presupusul cap al unei grupări criminale care ar fi pus în circulaţie 2 milioane de dolari falşi, a fost adus sub escortă la Judecătoria din Ialoveni. Cu o oră întârziere au continuat audierile în cazul “dolarilor falşi”. Astfel, Sergiu Stepuleac le-a povestit judecătorilor că, pe 21 iulie 2009, la domiciliul său au venit 4 poliţişti, care i-au percheziţionat domiciliul în mod ilegal. “Consider că percheziţia a fost ilegală. Eu le-am cerut poliţiştilor încheierea judecătorului pentru desfăşurarea percheziţiei. Ei nu au avut-o. Imediat după percheziţie poliţiştii mi-au spus să merg la poliţie sub escorta lor”.

Stepuleac: Nu fac parte din niciun grup criminal

Sergiu Stepuleac susţine că procurorii nu au probe care ar demonstra clar faptul că fraţii Stepuleac ar fi făcut parte dintr-un grup criminal, de punere în circulaţie a banilor falşi, aşa cum a declarat, în iulie 2009, fostul comisar general Vladimiri Botnari.

“Activitatea curierilor de transportare şi punere în circulaţie a valutei false era controlată în cadrul acestei grupări de 4 foşti colaboratori de poliţie: Petru Sert, Gheorghe Stepuleac, Sergiu Stepuleac şi Dumitru Starodub, inclus în lista candidaţilor în Parlament din partea PSD. Există probe de implicare nemijlocită în activitatea criminală a grupării şi a candidatului din partea Alianţei “Moldova Noastră” Veaceslav Platon”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului de Interne, publicat pe 23 iulie 2009.

Amintim că, după schimbarea conducerii MAI şi a Comisariatului General de Poliţie, în urma alegerilor din 29 iulie 2009, o parte din informaţiile referitoare la presupusa grupare criminală au fost dezminţite. “Ministrul Catan a declarat în mod public despre aceea că fraţii Stepuleac nu fac parte din vreo reţea criminală. Ulterior, şi presa a făcut dezminţiri referitoare la acest aspect”, spune Sergiu Stepuleac.

Tot în faţa judecătorilor, inculpatul Stepuleac a declarat că se consideră nevinovat. “Este un dosar intentat la comanda fostei puteri. Indicaţii directe au fost date de Vladimir Voronin. Am materiale care confirmă aceste afirmaţii. Şi în aceeaşi perioadă au fost avansaţi în funcţie Papuc şi Botnari”, a adăugat el.

Rimschi: e un dosar fabricat

În sala de judecată, deţinutul Valentin Rimschi, presupusul cap al grupării criminale, a declarat pentru ZdG că “dosarul dolarilor falşi” a fost fabricat la comandă politică, de către guvernarea de atunci. “Voronin a dat comandă. Iar Papuc şi Botnari au fost executori în acest caz. Eu sunt în arest din 21 iulie 2009. Pe mine m-au arătat în prim-plan pe la toate posturile TV. Eu am candidat la alegerile parlamentare pe lista PSD şi cred că am fost persoana potrivită pe care să o facă “eroul” acestui caz în toată mass-media procomunistă. A doua zi de la reţinerea mea, am declarat că fraţii Stepuleac nu sunt implicaţi, dar în declaraţiile depuse la poliţie au apărut alte informaţii”.

Amintim că, în comunicatul MAI, se mai arată că Valentin Rimschi, în vârstă de 47 de ani, anterior judecat pentru infracţiuni analogice în anii 2003 şi 2005, este bănuit de organizarea unei minifabrici pentru fabricarea şi punerea în circulaţie a dolarilor falşi. Fiind colaborator ştiinţific la Academia de Ştiinţe a R. Moldova, Rimschi şi-a utilizat cunoştinţele şi legăturile internaţionale pentru organizarea unei reţele transnaţionale de punere în circulaţie a valutei false. Tot el ar fi, potrivit informaţiilor poliţieneşti de atunci, capul grupării criminale.

Flagrant, după o partidă de Black Jack

După încheierea şedinţei de judecată, Eugen Moiseev, învinuit pentru punerea în circulaţie a banilor falşi, a povestit cum a ajuns în flagrantul poliţiei. Eugen frecventa cazinourile din Chişinău în mod regulat. “În cazinoul “Naţional” am făcut cunoştinţă cu poliţistul Veaceslav Fiodorov. Jucam Black Jack. El mi-a dat un pachet sigilat, în care erau 50 de mii de dolari falşi, ca să-l transmit unui alt poliţist, pe care ar fi trebuit, potrivit lui Fiodorov, să-l prindă în flagrant. Atunci când mi-a dat pachetul mi-a spus că noi trebuie să depistăm o grupare criminală. Dar în momentul în care i-am transmis pachetul, ei m-au reţinut pe mine şi m-au învinuit de punere în circulaţie a banilor falşi”. Moiseev susţine că a acceptat să participe la flagrant pentru că Fiodorov i-ar fi propus 300 de dolari recompensă pentru acţiunile sale.

Vlad Guzic, procuror în cadrul Procuraturii Chişinău, susţine că, în acest caz, din cele 12 persoane reţinute nu a fost achitată nici una, deoarece nu există încă o sentinţă de judecată. Acesta a adăugat că, actualmente, 3 persoane se mai află în arest.

Întrebat cum apreciază declaraţiile persoanelor reţinute, potrivit cărora acesta ar fi un dosar politic, fabricat la comandă, Guzic a refuzat să facă un comentariu. “Nu pot eu să comentez. Comentează acei care nu au nimic de făcut. Eu sunt funcţionar public şi îmi fac misiunea de acuzator de stat”, a spus el.

Veaceslav Platon, ex-deputat AMN, care, în 2009, a fost citat de ex-comisarul Botnari că ar fi făcut parte din “reţeaua dolarilor falşi”, a declarat pentru ZdG că, ulterior, nu a fost citat niciodată de procurori în cazul “dolarilor falşi”. “Am contestat în judecată cele spuse de Botnari şi am câştigat procesul. Atunci a fost clar oricui că e un dosar politic. Habar nu am din ce cauză dosarul mai continuă şi până astăzi”, afirmă Platon.

Următoarea şedinţă de judecată a fost programată pentru 6 mai 2011.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

8 comentarii

  1. AVRAAM

    La MOLDOVA,populatia este divizata in doua tabere-1.Mentura,procuratura,judecatoriile,penitenciarele si rudele lor. 2.Bratvaua,criminalii,politicienii si rudele lor. Este si a 3-ia categorie-turnatorii,prostituatele,cei obijduiti,sexotele,agentii secreti a MAI,SIS,FSB,SRI,MGB si curvele politice,adica cei ce migreza contra intereselor din partid in partid.Una e rau,ca nu a fost aruncata bomba atomica in 1946 in Moldova si nu in Japonia.Si inca 400 de ani vom trai ca curvele,pentru ca nicicum nu se poate naste o clasa politica noua cu mentalitate libera.La Moldova ce partid nu vine la putere-PD,PPCD,PKRM,PLDM,PL,totul este organizat ca la comunisti: cu lider,lozinci,reclama,sondaje IMAS,cu placate in cabinete,cu congrese false,cu subordne,cu laude si minciuni si cu coruptie.De ce in 2011 iarasi Japonia a fost innecata si nu MOLDOVA cu demnitarii mincinosi si zgarciti cu tot cu acest popor prost si tont-neam mioritic?De 20 de ani -acelliasi familii-FALITU,TRASNITU,LOJITU,AIURITU,avem noi moldovenii/basarabenii/romanii sansa de a trai normal pe acesta PLANETA,ori noi l-am ucis pe HRISTOS si suntem popor blestemat???

  2. vera

    Trai normal nu v-om avea atita timp, cat “stirpiturile” corupte nu vor fi puse la dubala si lipsite de orice privilegii, deoarese incurca la dezvoltarea tarii, facind-o de ris in lume..!

  3. Kamika-dze

    Ne trebuie un alt Mihel Saakashvili gruzin si pt. Moldova pt. a stârpi mafia si coruptia ! Ar putea fi generalulIon Costas !

  4. Siberiacul

    ZDG, colaboratorilor şi cititorilor – un Paşte fericit!
    -Dar societatea civilă oare nu este de vină că suntem cei mai săraci din Europa, dar şi pe cazul dat!?
    -Fiecare popor are aşa Guvern dupa cum merită!
    -Aproape 90% cetăţeni au votat PCRM+PLDM+PD la care conducerea (Voronin+Filat+Plohotniuc)este suspectată că nelegitim au devenit super-bogaţi cu miloane de Euro, în mâinile cărora sunt organele de drept şi care au fost împotriva Decretelor Preşedintelui Interimar M.Ghimpu (PL) cu privire la ocupaţie, retragerea Armatei Rusiei, condamnarea comunismului…

  5. vera

    BOTNARI are cu ce sa-si apere pielea, fiinca complicii lui sa afla la libertate, neindetificati de nimeni, sau eliberati ca fiind negesiti vinovati.
    Jos SISTEMUL Judecatoresc – corupt!
    Traiasca PRESA independenta si LIBERTATEA exprimarii!

  6. BASarab

    pentru kamika-dze-mersi mult dar gruzin deja am avut.
    pentru Avraam-corectare,anul 1945,fără supărare.Ce partid (nu)vine la putere…..
    pentru Siberiacul-de acord,de acord, de acord,de acord………………………….

  7. vera

    Colectivului “Ziarului de Garda” i-i doresc: multa bafta,primaveri si succese pin’la cer, cu ocazia zilei Presei!
    Presa noastra e pestrita,
    “Libera si-ndependenta”,
    Asta scrie pe perete;

    Dar, sa vezi, in viata ei,
    Cum se-amestec’ acei rai,
    “Na hren!” presa- democrata,

    Zice-n somn, Vlad,cate-odata;
    ” Eu prefer pe “NIT-ul” meu,
    Unde vorbesc,ce vreau eu !”,

    La acesti “cani- turbati”
    Si la toti ceilalti,
    Le-as pune un friu la git,

    Tiriindu-i pan’la Prut,
    Ca acolo sa-i innec,
    Viata-mi, cum vreau,

    S-o petrec!

    Sa-i spun lumii:
    “Nu-s Berbec!” ci:
    “Un comunist “destept!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *