Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Demnitarii din dosarele 7 aprilie,…

Demnitarii din dosarele 7 aprilie, nejudecaţi

Au trecut doi ani şi jumătate de la 7 aprilie 2009, iar instanţele de judecată nu au condamnat definitiv nicio persoană în dosarele iniţiate în urma acelor evenimente. Totodată, dosarele înalţilor demnitari, responsabili pe atunci de menţinerea ordinii publice, sunt examinate de la o amânare la alta. După zeci de şedinţe, Judecătoriile Centru şi Buiucani, care examinează dosarele fostului ministru de Interne, Gheorghe Papuc, a lex-comisarului capitalei, Vladimir Botnari, şi al fostului şef al poliţiei municipale, Iacob Gumeniţă, nu au emis încă nicio sentinţă. Deşi admit că procesele de judecată nu pot continua la nesfârşit, părţile implicate în procese ridică din umeri atunci când sunt întrebaţi de ZdG când anume vor fi finalizate dosarele.

Dosarul generalilor

Ex-ministrul de Interne Gheorghe Papuc şi fostul comisar de Chişinău Vladimir Botnari sunt învinuiţi de procurori de neglijenţă în serviciu în timpul protestelor din aprilie, soldat cu decesul lui Valeriu Boboc şi cu alte urmări grave.

Papuc şi Botnari au fost citaţi la Procuratura Generală (PG) în decembrie 2009, în calitate de martori. Ulterior, au fost audiaţi în calitate de bănuiţi. PG le-a înaintat învinuirea la 3 martie 2010, iar la 2 aprilie, trecut, cauza penală a fost expediată spre examinare la Judecătoria Centru. Niciun magistrat nu a dorit să judece dosarul celor doi generali, astfel încât, după ce cauza penală a fost “pasată” de la Judecătoria Centru la Judecătoria Buiucani şi invers, Curtea de Apel a obligat instanţa sectorului Centru să ia pe rol dosarul.

„Foarte multe şedinţe au fost. Zece la sigur. Ultima a avut loc acum o săptămână-două. Următoarea e programată pentru sfârşit de octombrie. Nu ştiu când va fi emisă vreo sentinţă în dosar. Totul depinde de instanţă. Eu, dacă aş fi judecător, chiar mâine aş emite o hotărâre”,  a declarat pentru ZdG Gheorghe Avornic, avocatul lui Gheorghe Papuc şi a lui Vladimir Botnari.

Dosarul generalilor a fost amânat de mai multe ori din cauza neprezentării martorilor acuzării. Corneliu Bratunov, şeful secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale din cadrul PG, ne-a spus că mulţi martori au fost citaţi în repetate rânduri, dar nu s-au prezentat. Din această cauză, examinarea dosarului se tergiversează.

„Eu n-am niciun interes să tergiversez procesul. De doi ani de zile umblu pe drumuri. Situaţia e neclară. Eu n-o să mă duc să strâng martorii acuzării. Ei i-au chemat, să-i aducă. Ai noştri martori vor veni după ce se vor examina toate probele acuzării. Care-i sensul eu să întind râzâna? Pentru mine, cu cât mai urgent aş scoate-o în capăt, cu atât mai bine ar fi. Nici pe clienţii mei nu-i aranjează acest statut neclar”, a mai spus Avornic.

Atât Papuc, cât şi Botnari pledează în continuare nevinovaţi. Ei sunt judecaţi în stare de libertate, dar nu au voie să părăsească ţara. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi riscă închisoare de la 3 la 7 ani sau o amendă în mărime de până la 16 mii de lei.

Dosar amânat pentru a 16-a oară

Fostul şef al poliţiei municipale Iacob Gumeniţă este învinuit de procurori de depăşirea atribuţiilor de serviciu în timpul evenimentelor din aprilie 2009. Acesta a fost reţinut la 15 aprilie 2010, după ce au fost făcute publice imaginile filmate de pe sediul Guvernului, în care Gumeniţă este surprins cum loveşte cu piciorul în mai mulţi tineri doborâţi la pământ în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). El a fost identificat de una dintre victimele sale, Damian Hâncu.

Cauza penală intentată de PG a fost transmisă Judecătoriei Buiucani la 26 mai 2010, dar primele victime au fost audiate de instanţă abia la 29 aprilie 2011. Examinarea dosarului a fost amânată în repetate rânduri din diverse motive, printre care şi starea de sănătate a învinuitului, care, potrivit medicilor, de mai mulţi ani suferă de maladii periculoase. Acestea însă s-au acutizat, motiv pentru care Gumeniţă nu a trecut examenul medical şi a fost pensionat în septembrie 2009. De asemenea, la şedinţe nu s-au prezentat toate părţile vătămate, avocaţii acestora şi martorii în proces.

Până în prezent, procesul a fost amânat de 16 ori, ultima oară, la 30 septembrie, curent. Din cele 11 victime care au făcut reclamaţii împotriva lui Gumeniţă, doar 7 au depus depoziţii. PG a fost obligată de instanţă să aducă forţat părţile vătămate şi martorii pentru a continua procesul. În cazul în care aceştia nu se vor prezenta şi data viitoare, vor fi făcute publice depozițiile depuse în cadrul urmăririi penale. Următoarea ședință de judecată a fost programată pentru 19 octombrie. Teo Cârnaț, avocatul lui Damian Hâncu, consideră că o primă sentință în dosarul examinat de un an şi jumătate ar putea fi emisă nu mai degrabă decât la finele anului viitor, întrucât dosarul este încă la etapa preliminară.
Mama lui Damian, Parascovia Hâncu, care îşi reprezintă fiul în instanţă, ne-a spus că şi-a pierdut deja încrederea în sistemul judiciar. “Până la 7 aprilie nu m-am ciocnit cu sistemul judecătoresc, nu am avut procese, acum, însă, ciocnindu-mă de ele, văd viaţa aşa cum este. Nu se face dreptate. La noi, Constituția trece pe-alături, nu este respectată”, a menţionat Parascovia Hâncu. Ea a mai adăugat că cel mai important lucru pentru ea şi pentru fiul său nu este condamnarea lui Iacob Gumeniţă, ci recunoaşterea de către acesta a vinovăţiei sale.

Anterior, Gumeniţă a recunoscut pentru ZdG că a lovit cu piciorul în Damian Hâncu, pentru că ar fi presupus că în geanta sa ar avea o grenadă. Acum, însă, fostul şef al poliţiei municipale respinge acuzaţiile şi pledează nevinovat în instanţă.

„Ţapul ispăşitor” de moartea lui Boboc

Ion Perju este singurul poliţist acuzat de moartea lui Valeriu Boboc, căruia i-a aplicat o lovitură cu piciorul. Urmărirea penală în cazul fostului colaborator al Comisariatului General de Poliţie (CGP) a durat aproape două luni, iar la 2 iunie 2010 dosarul său a ajuns pe masa judecătorilor de la Buiucani. Spre deosebire de dosarele demnitarilor, care se amână repetat, dosarul său este aproape de finalizare.

„Din partea noastră au mai rămas doi martori. 24 din 26 deja au fost audiaţi. Ultima şedinţă a avut loc pe 28 septembrie, iar următoarea este programată pe 10 octombrie. Nu au fost amânări până acum. Procesul nu se tergiversează. Toţi martorii citaţi s-au prezentat”, a declarat pentru ZdG procurorul Vladimir Moşneaga, care instrumentează dosarul lui Ion Perju. Avocatul fostului poliţist, Anatol Ceachir, ne-a spus că procesul de judecată va fi finalizat în viitorul apropiat, poate chiar timp de o lună.

Ion Perju a fost reţinut la 6 aprilie 2010 după difuzarea imaginilor video ale evenimentelor din noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009 în PMAN, în care este surprins lovind cu piciorul în Valeriu Boboc. El a fost identificat de colegii săi după “costumul albastru”. Perju declara anterior pentru ZdG că acei colegi ai săi care l-au identificat au făcut asta doar pentru a scăpa ei înşişi de pedeapsă. “Cred că nu se caută stabilirea adevărului, dar stabilirea unui “ţap ispăşitor”, care ar duce în cârcă întreaga povară”.

Nici părinţii lui Valeriu Boboc nu cred că Ion Perju este singurul vinovat de moartea fiului lor. “În dosarul nostru nu sunt pedepsite persoanele care ar trebui să fie pedepsite”, a declarat anterior pentru ZdG Victor Boboc, tatăl lui Valeriu.

Dosarul lui Zubic, încă în faza de urmărire penală

Fostului viceministru de Interne Valentin Zubic îi sunt aduse aceleaşi acuzaţii ca şi şefului său, Gheorghe Papuc, neglijenţă în serviciu, soldată cu decesul lui Valeriu Boboc şi cu alte urmări grave. La început de septembrie 2010, el a fost recunoscut în calitate de bănuit în “dosarul 7 aprilie”. Potrivit Codului de Procedură Penală, procurorii urmau să-i înainteze învinuirea în decurs de 3 luni, dar acest lucru nu s-a întâmplat şi oamenii legii au solicitat alte 3 luni pentru acumularea probelor. Pe ultima sută de metri, când Zubic putea fi declarat deja nevinovat, procurorii i-au înaintat învinuirea.

Procesul de urmărire penală decurge anevoios, astfel, la 7 luni de la înaintarea învinuirii,  dosarul lui Zubic încă nu a fost expediat în judecată. “E greu de spus când va fi transmis. Multe depind de sentințele pronunțate în celelalte cazuri (n.r. în dosarele I. Gumeniță și Gh. Papuc/V. Botnari). Pot să vă spun doar că are statut de învinuit”, spune laconic Corneliu Bratunov.

În raportul prezentat de comisia parlamentară pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009  se spune că, la 7 aprilie, Valentin Zubic era şef al statului-major şi toate acţiunile forţelor de ordine erau coordonate de el, inclusiv cele de la Parlament, Preşedinţie şi din PMAN. După evenimentele din aprilie 2009, Zubic a fost avansat în grad de general-maior de poliţie de către ex-preşedintele Vladimir Voronin.

Valentin Zubic este cercetat în stare de libertate. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 6 ani de puşcărie.

De ce se tergiversează examinarea dosarelor?

„Şedințele de judecată se amână din diverse motive: ba se îmbolnăvește învinuitul, ba nu vine partea vătămată, ba lipsesc martorii. Nu cred că ar fi vreun interes în tergiversarea dosarelor. Poate ar fi ceva din partea inculpaților, dar e mai mult o chestie de procedură”, susţine Corneliu Bratunov. Avocatul Teo Cârnaţ explică neprezentarea în instanţă a martorilor şi a părţilor vătămate prin faptul că aceştia şi-au pierdut încrederea în sistemul judecătoresc. “Ei au frică de acest sistem și văd haosul din societate, care ulterior se poate răsfrânge asupra lor”, explică avocatul.

„Procesele se amână la nesfârşit şi nu se ia atitudine faţă de aceste dosare. Dar ei nu pot continua la infinit, deoarece se vor epuiza cerinţele lor”, ne-a spus Ion Dorogoi, coordonatorul proiectului de monitorizare a şedinţelor de judecată în dosarele 7 aprilie, de la Institutul pentru Drepturile Omului. “De fapt, dosarele penale se finalizează rapid, în cazul nostru sunt dosare de rezonanţă, în primul rând. În al doilea rând, e un interes vădit de a tergiversa dosarele. Aceiaşi martori, după o anumită perioadă, spun altceva… Până la urmă, acesta e şi scopul lor – de a influenţa finalul procesului. Judecătorul îşi determină hotărârea sa în baza probelor prezentate. Dacă acestea vor fi mai puţine şi nu vor fi pertinente, concludente sau admisibile, rezultatul va fi altfel”, a adăugat Dorogoi.

Denis ZAVOROTNÎI