Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Criminalii anului se află în…

Criminalii anului se află în libertate

187 de oameni au fost omorâţi în primele 11 luni ale anului 2011. Deşi s-a spus în mai multe rânduri că 2011 a fost anul crimelor şi că R. Moldova se întoarce în anii ‘90, statistica Ministerului de Interne (MAI) arată că în primele 11 luni ale anului 2011 s-au produs cele mai puţine omoruri din ultimii 5 ani. Oamenii legii nu au reuşit însă să găsească în 2011 autorii celor mai răsunătoare crime. Ucigaşii Olgăi Câşlaru şi ai lui Ilie Racu, găsiţi împuşcaţi în aprilie, la Durleşti, şi cei ai omului de afaceri Igor Ţurcan îşi petrec sărbătorile de iarnă în libertate.

Vineri, 1 aprilie 2011, poliţiştii descopereau două cadavre într-un automobil, în apropiere de mănăstirea Sf. Andrei din or. Durleşti. Ilie Racu, şoferul maşinii, în vârstă de 19 ani, elev în clasa a 12-a, fusese împuşcat de două ori, iar corpul său a fost găsit în portbagajul automobilului. Olga Câşlaru, prietena tânărului, în vârstă de 15 ani, dezbrăcată până la jumătate, a fost găsită împuşcată în ceafă. Deşi au trecut aproape 9 luni de la oribila crimă, oamenii legii nu au reuşit să scoată la iveală făptaşul.

La crima de la Durleşti “încă se lucrează”

Iniţial, s-a spus că autorul dublului omor este acelaşi care în septembrie 2010 a ucis cu sânge rece un alt cuplu, în Ialoveni. Lumea vorbea de un ucigaş în serie care vânează cuplurile de îndrăgostiţi. Ipoteza a fost parţial spulberată atunci când s-a aflat că armele cu care s-a operat în cele două cazuri sunt diferite. Totuşi, ea a revenit în atenţia opiniei publice după ce, în august, părinţii tinerilor din Durleşti au apelat la nişte aşa-zişi clarvăzători din Rusia, care au afirmat că  cele două crime au unul şi acelaşi autor. Procurorii nu au ţinut însă cont de “prezicerile” clarvăzătorilor şi au declarat că nu au aflat nimic nou de la ei.

Una peste alta, toată această perioadă a fost presărată cu diverse zvonuri despre reţinerea mai multor suspecţi pe acest caz, zvonuri care până la urmă nu s-au adeverit. Andrei Pântea, adjunctul procurorului general şi responsabil de conducerea urmăririi penale în cazul omorului de la Durleşti, a declarat pentru ZdG că la acest caz “încă se lucrează”. „Eu nu ştiu dacă vor fi rezultate în 2012. Sunt procuror şi operez cu fapte. Nu vreau să fac prognoze. Trebuie să ne facem meseria, şi atât. Sigur că avem persoane în vizor. Ne conducem de legea filozofiei: Nimic nu se naşte din nimic şi nimic nu dispare. Dacă de atâta timp infractorul se plimbă prin societate, înseamnă că avem de lucru. Avem suspecţi în acest caz”, a precizat Pântea, fără a detalia.

„Nu ştim nimic. Aşa cum vouă vă spun că se lucrează, aşa ne spun şi nouă. Alte detalii nu ne spun. Nu avem nimic concret”, ne-a spus Lucia Racu, mama lui Ilie Racu.

Dosarul Ţurcan: Un suspect nevinovat

Marţi, 7 iunie 2011, în jurul orei 12.00, o maşină de tip “Lada” cu numere de înmatriculare ruseşti false, a explodat pe str. Columna din Chişinău, în apropierea Federaţiei de Tenis din Moldova (FTM), chiar în momentul în care Igor Ţurcan, preşedintele forului, ieşea din sediu. Maşina staţiona lângă sediul FTM încă de duminică, 5 iunie. În urma exploziei, Igor Ţurcan a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul de Urgenţă, în secţia de reanimare. După aproape trei ore de luptă pentru viaţa sa, în jurul orei 15.00, în urma unui stop cardiac, Ţurcan a decedat. Imediat, reprezentanţii Procuraturii Generale (PG) au anunţat că “a fost dispusă crearea unui grup de urmărire penală care va investiga cauza penală pe faptul omorului intenţionat al unei persoane”.

Marţi, 27 septembrie 2011, PG anunţa reţinerea primului suspect în cazul morţii lui Ţurcan. Acesta a fost reţinut iniţial pentru 72 de ore, iar ulterior, pentru 30 de zile. Ion Agaci se află în arest şi astăzi, deşi procurorii confirmă că acesta nu ar fi singurul suspect în cazul morţii lui Ţurcan şi că cei care i-au dorit moartea omului de afaceri sunt alte persoane, aflate încă în libertate.

Miercuri, 28 decembrie 2011, Curtea de Apel Chişinău (CAC) a respins apelul avocatului lui Agaci de schimbare a măsurii de arest. Gheorghe Cobzac, avocatul lui Ion Agaci, susţine că nu ştie ce să mai facă pentru a-şi elibera clientul, care se află de aproape 4 luni în puşcărie. “Ei nu lucrează cu Agaci. Nu l-au chemat la nicio acţiune. Nu mai avem nici prognoze. Ne gândim că poate va fi eliberat după alegerile prezidenţiale din ianuarie. Nu mai ştim ce să facem. Agaci nu are nicio treabă cu moartea lui Ţurcan. Procurorii recunosc că nu el e criminalul, dar ne spun că doresc ca acesta să le spună măcar ceva despre crimă”, afirmă Cobzac. “Undeva s-a făcut o greşeală. Procurorii merg pe o pistă greşită, iar adevăraţii criminali se află în libertate”, a precizat Cobzac, care susţine că el şi clientul său sunt la dispoziţia procurorilor pentru a elucida adevărul asupra morţii lui Ţurcan.

Corneliu Bratunov, şeful Secţiei exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale din cadrul PG, nu doreşte să comenteze “aberaţiile” avocatului. “Avem detalii noi, dar nu le putem face publice până la finalizarea urmăririi penale. Nu ştim când va fi ea finalizată. Vom face tot posibilul ca dosarul să fie trimis în instanţa de judecată în 2012”, a afirmat Bratunov.

În 3-4 luni am putea afla soarta lui Şoltoianu

Luni, 19 septembrie 2011, în jurul orei 12.40, la terasa “Galaxy”, din centrul Chişinăului, sportivul Ion Şoltoianu l-a împuşcat mortal pe Ion Stratulat, un fost angajat al Ministerului de Interne (MAI). Şoltoianu a fugit iniţial de la locul crimei, dar s-a predat a doua zi. Petru Ursu, unul dintre avocaţii lui Ion Şoltoianu, a declarat că clientul său s-a aflat în legitimă apărare şi a tras de trei ori în Ion Stratulat pentru că se simţea în pericol. Pe 27 octombrie 2011, dosarul a ajuns în instanţa de judecată. Procurorii cer până la 15 ani de puşcărie pentru Şoltoianu. Pe lângă omor, aceştia îi încriminează şi deţinerea ilegală de arme. În decembrie, procurorii au trimis în judecată un alt dosar, în care sportivul este acuzat de şantaj. Cele două dosare au fost comasate. Următoarea şedinţă de judecată pe aceste cazuri a fost amânată pentru luna ianuarie 2012, pe motiv că unul dintre avocaţii lui Şoltoianu s-a îmbolnăvit, iar celălalt nu a reuşit să ajungă la timp.

Totuşi, apărătorii lui Şoltoianu spun că nu au niciun interes să tărăgăneze soluţionarea cauzei şi afirmă că doresc finalizarea examinării ei cât mai curând posibil. Mihai Conţescu, unul dintre avocaţii lui Şoltoianu, a declarat pentru ZdG că în 3-4 luni am putea avea o hotărâre pe marginea acuzaţiilor aduse clientului său. “Sigur, în 2012 va fi o hotărâre. Noi avem probe suplimentare. Sunt întrebări care nu au fost elucidate la urmărirea penală, aşa că… Este însă devreme de spus ce hotărâre vor lua magistraţii”, a precizat Conţescu.

„Şoltoianu trebuie să fie condamnat”, spune Bratunov. “E clar lucru că noi ne menţinem opinia din ordonanţa de urmărire penală”, a precizat procurorul.

187 de omoruri în 11 luni

Nici în 2011, opinia publică nu a aflat cine sunt asasinii omului de afaceri Igor Basarab, împuşcat în cap în ianuarie 2010, cine a omorât cuplul din Ialoveni sau cine se face vinovat de omorul lui Valeriu Boboc după evenimentele din aprilie 2009.

În primele 11 luni ale anului 2011 au fost înregistrate 187 de omoruri. Dintre acestea, 109 cazuri au fost remise instanţelor de judecată pentru a fi pronunţate hotărâri pe marginea lor, iar în alte 6 cazuri s-a decis încetarea urmăririi penale. Totodată, PG anunţă că în primele 11 luni ale anului 2011 au fost iniţiate 208 cauze penale pentru omor şi că, tot în 2011, au fost luate 108 decizii în privinţa cazurilor de omor, 135 de persoane care au săvârşit astfel de crime fiind condamnate. În 2010 au fost înregistrate 249 de omoruri, în 2009 – 234, în 2008 – 233, iar în 2007 – 209.

„Pentru secţia noastră, cea de exercitare a urmăririi penale pe cauze excepţionale, anul 2011 a fost parcă mai complicat decât alţi ani. În general, situaţia pe Republică a fost comparabilă cu cea din anii trecuţi. Eu lucrez cu omorurile din 1999 şi am văzut ani şi mai grei, când erau comise mai multe omoruri, şi în serie, şi la comandă. Pe unele cazuri de atunci se lucrează şi acum”, a precizat Corneliu Bratunov.