Copiii judecătorilor, exmatriculaţi

280-injDupă 24 de zile de la incidentul fără precedent din cadrul Institutului Naţional de Justiţie (INJ), când o viitoare judecătoare şi-a pălmuit o colegă chiar în biroul şi în prezenţa mamei sale, directoare-executivă a instituţiei, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis că tânăra agresoare nu merită să devină magistrat şi a decis ca aceasta să fie exmatriculată.

Acum o săptămână, Consiliul INJ a discutat incidentul care s-a produs la 14 mai, în biroul directoarei executive a INJ, Eugenia Fistican, cu implicarea fiicei acesteia, Elena Istrati, audientă a acestei instituţii. Atunci, s-a decis solicitarea unui aviz consultativ de la CSM, privind exmatricularea Elenei. Subiectul eliberării din funcţie a Eugeniei Fistican, propus de către grupul de procurori din cadrul Consiliului, fusese amânat.

“Două-trei palme” şi “zbura capul”

În cadrul şedinţei CSM din această săptămână, chestiunea nr. 6 de pe ordinea de zi s-a discutat în două cu lacrimi de viitor judecător. Părţile implicate au relatat unul şi acelaşi incident, care păreau două absolut diferite. Elementul comun, recunosut de ambele părţi, a fost pălmuirea. “Îmi zbura capul dintr-o parte în alta”, spunea victima. “I-am aplicat două-trei palme peste faţă”, povestea agresoarea. Au plâns ambele, prima când şi-a amintit cum a fost bătută, cealaltă – cum a ajuns la comisariatul de poliţie.

“Ea, într-o manieră obraznică, a început să spună că ordinul emis este ilegal şi că mama trebuie să consulte Codul Muncii. Aici a fost instinctul de fiică, ştiind devotamentul mamei de a-şi exercita funcţia corect şi legal, am reacţionat, i-am aplicat două-trei palme peste faţă, după care am ieşit din birou”, descrie Elena cum a fost atunci, dar fără prea mari regrete în legătură cu violenţa demonstrată.

“Eu m-am stăpânit, dar ea nu”

Mama acesteia, care este înainte de toate directoarea executivă a instituţiei unde sunt instruite ambele tinere, explică inacţiunea sa din momentul agresiunii prin faptul că a fost şocată, atât ea, cât şi ceilalţi prezenţi în biroul său. “Ce măsuri puteam lua, dacă i-a dat trei palme şi a ieşit. Noi toţi am rămas şocaţi”, a explicat Eugenia Fistican. Magistrata a recunoscut că nu e cazul să nege ceea ce s-a întâmplat şi că, de fapt, ea a spus adevărul de la început. Cu toate acestea, a explicat că fiica sa “nu este un om care să sară la bătaie”. “Ea a reacţionat la modul înjositor în care mi se vorbea. Eu m-am stăpânit, dar ea nu”, argumenta mama judecătoare reacţia fiicei, care dorea să devină şi ea judecătoare.
După ce au ascultat părţile implicate şi după ce le-au mai adresat câteva întrebări, membrii CSM, o parte instructori la INJ, au intrat în deliberări.

Exmatriculare pentru instinctul de fiică

Au decis să dea acordul la avizul Consiliului Institutului, de aplicare audientei INJ şi candidatei la funcţia de judecător, Elena Istrati, a sancţiunii disciplinare de exmatriculare. De asemenea, magistraţii au decis “să aducă la cunoştinţa Consiliului INJ încălcările de ordin organizatoric, administrativ şi de altă natură, legate de activitatea INJ depistate, cu luarea de măsuri respective de ordin disciplinar în privinţa persoanelor responsabile” şi să recomande “consiliului INJ efectuarea unui audit privind activitatea institutului”. “Celelalte chestiuni invocate în cereri” au fost amânate pentru o studiere suplimentară. Judecătorii nu au intrat în detaliile “celorlalte chestiuni”, iar ministrul Justitiei, Alexandru Tănase, a precizat doar că problema legată de această instituţie este mult mai complexă.
Fiica bătăuşă a refuzat să discute după pronunţarea deciziei. Anterior, ea spusese că e de acord cu solicitarea Consiliului INJ despre exmatricularea sa, “deoarece nu am procedat corect şi am pătat onoarea şi demnitatea Institutului”.

Directoarea executivă a INJ a menţionat că, “nu atât în calitate de director, cât în cea de părinte”, a înţeles comportamentul fiicei ei, “care a încercat, într-un mod poate nu prea reuşit, să protejeze statutul meu”.

“Ar fi trebuit să demisioneze singură”

Deşi CSM nu o poate sancţiona pe Eugenia Fistican, în calitatea sa de manager al INJ, ci doar de judecător, în cadrul şedinţei s-a discutat şi despre o eventuală demisie a sa din funcţie. Ministrul Justiţiei şi Procurorul General, membri ai CSM, şi-au expus deschis şi ferm poziţia: “Fistican ar fi trebuit singură să demisioneze”. Alexandru Tănase a şi întrebat-o dacă “pentru imaginea INJ şi a justiţiei” intenţionează să rămână în funcţie sau să-şi depună demisia.
“M-am gândit să depun demisia, dar nu-i în caracterul meu să fug de răspundere. Dacă se consideră că eu trebuie să fiu concediată pentru acest incident, atunci eu sunt gata să suport consecinţele. Nu am depus cererea din considerentul că nu fug de răspundere”, a răspuns directoarea executivă a INJ.

Singura structură abilitată să decidă dacă actuala directoare trebuie sau nu sancţionată prin concediere este cea a Consiliului INJ, pe care chiar ea îl conduce. Mâine, acesta urmează să examineze acest caz. Din Consiliu fac parte şi patru procurori. Procurorul General, Valeriu Zubco, susţine că anume aceştia au iniţiat ancheta de serviciu pe marginea incidentului violent. “Noi vom duce acest lucru până la capăt”, a declarat Zubco.

Lege defectă pentru conservarea situaţiilor

“Ultimul incident a fost un element culminant într-o serie întreagă de, nu vreau să zic nereguli, dar de lucruri care nu au nimic în comun cu administrarea normală a unei instituţii”, a declarat ministrul Tănase, recunoscând că este nemulţumit de ceea ce se întâmplă în INJ şi de faptul că “există nişte relaţii oculte de rudenie între profesori şi audienţi”. El este convins că ceea ce se întâmplă în cadrul INJ e mult mai complicat şi trezeşte multe semne de întrebare.

Tănase susţine că o problemă pe care au identificat-o magistraţii prin situaţia dată este legea defectă, care a fost concepută într-un asemenea mod, încât nimeni să nu poată interveni managerial în tot ce se întâmplă la INJ. “Această lege a fost făcută pentru a conserva o situaţie, nimeni să nu poată interveni. Astăzi ne-am ciocnit de această incoerenţă. Aţi văzut care a fost propunerea mea, dar când am analizat cadrul legal, nici Ministerul Justiţiei, nici CSM nu este în drept să vină cu asemenea propuneri. Ne-am adresat Consiliului INJ”, a explicat ministrul.

Gestionarea instituţiei în favoarea familismului

Anume din acest motiv, CSM a şi solicitat efectuarea unui audit intern la institut, care speră să fie realizat până la sfârşitul verii. “Atunci vom lua o decizie principială, fie vom opera modificări în legislaţie, ca acest institut să fie foarte clar monitorizat de CSM, fie vom reforma INJ”, spune Tănase.

În baza rezultatului auditului, CSM se va putea pronunţa pe marginea începerii procedurii disciplinare în privinţa Eugeniei Fistican ca judecător, dacă probele cumulate vor demonstra că ea a încălcat etica profesională.

Teo Cârnaţ, director executiv al Comitetului Helsinki de la Chişinău, care pregăteşte un raport pe marginea acestui caz, dar şi legat de situaţia din INJ, crede că problema este mult mai complexă, dar chiar dacă lăsăm la o parte celelalte elemente, e imposibil de trecut cu vederea şi de neglijat incidentul întâmplat, mai ales că tinerii pregătiţi urmează să devină judecători, iar Fistican e deja magistrat. “Violenţa putea fi admisă doar dacă INJ s-a transformat în ceva familial”, spune Cârnaţ. El explică cele întâmplate prin faptul că “au avut prioritate relaţiile familiale în administrarea institutului, iar asta demonstrează că, în favoarea familismului, directoarea a scăpat de sub control gestionarea instituţiei”.

Alte articole la acest subiect:

audio-lovituri-injurii-si-lacrimi-in-biroul-sefei-institutului-national-de-justitie

lacrimi-de-judecator

copiii-judecatorilor-bat

copiii-judecatorilor-tac

copiii-judecatorilor-devin-judecatori

Tatiana Eţco



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

30 comentarii

  1. debitor inj

    (6) În cazul exmatriculării din Institut, Consiliul poate solicita restituirea în contul Institutului a bursei primite pe perioada formării iniţiale.
    __________
    Legile Republicii Moldova
    152/08.06.2006 Lege privind Institutul Naţional al Justiţiei //Monitorul Oficial 102-105/484, 07.07.2006

  2. ion

    Balamuc! Conflict de interese, ce cauta fiica la mama-director, in timpul exercitarii atributiilor de Director, venise in calitate de audienta_?… Probabil, si “victima” a gresit cararile…Revoltator, ce justitie avem si ce justitie vom avea…

  3. maladie

    Dragii nostrii judecatori da ce facem cu V/Hadirca.Cum ea va fi sanctionata? Datii pace lui Doamna Eugenia ca si asa e foarte epuizata sleita de putere.CSM a injosito si a puso in genunchi.Ajunge atita prostie si haus.Toata lumea sa saturat de istorioara care a fost provocata de……………Hadirca.

  4. maladie

    Domnul Tanase oare d-stra nu stici cine e doamna Eugenia cit de mult a facut pentru societate.Noi v-am ales pe voi ca safaceti ordine in tara da sa nu faceti dictatura in justitie.Ba unu nu imi place afraaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!!! altu nu-mi place afarrrrrrrrrrrrrrrraaaaaa!!!!!!!! Mai uitatava su dupa merite.Domnulei ministru nu va rog sa fiti jalnic ci obiectiv sa analizati toate versiile d-stra sunteti avocat de profesie sti foarte bine pe Domna Eugeni ca ea nu poate sa minta si sa provoace pe nimeni.Va rugam faceti o ancheta si pe V-H intrebato de ce umbla cu dictofonul ca mine poi mine alti judecatori pot sa se prinda implasa si atunci ce ne facem………..Domnilor judecatori de la CSM/ voi stiti tare bine ca inregistrarea audio fara aprobarea judecatorului de Instructie nare valoare probanta. de ce taceti unde va este omenia daca voi intre judecatori no sa va sustineti mereu o sa fiti ca niste cini.

  5. HERMES

    CUM E MAMA ASA SI FIICA ….TORTOSELE FRUMUSELE,ASTA SA-TI DEA O PALMA POATE SA-TI ZBOARE SI DRAGOSTEA FATA DE DUMNEZEU NU NUMAI APARITIA COMOTIEI CEREBRALE.ASA INCIDENT ESTE FOARTE RUSINOS ATIT PENTRU MAMA CIT SI PENTRU INTREGUL SISTEM JUDICIAR. ESTE NEVOIE SI CHIAR MA BUCURA FAPTUL CA A FOST EXMATRICULATA,NUMAI CA SI MAMICA TREBUIE SA STEARGA PUTINA!!! DAR ORICUM DIN CE CAUZA A PALMUIT-O “GRASUTA” PE HADIRCA…….???? SI IN FINAL ORICUM DREPTATEA VA TRIUMFA AM O INTUITIE…….OMUL GRAS E OM FRUMOS…TRA LA LA TRA LA LA ….SI IN PALME E MUSCHIOS TRA LA LA ,TRA LA LA ……

  6. Daniela

    Doar la noi in Moldova se intimpla asa prostii!!! Oameni buni dati-va seama ca nu sinteti animale dar va comportati mai rau ca animalele…Judecatorii nu-si fac datoria de judecator, isi permit tot ceea ce gindesc si apoi cind ajungi in birourile lor e necesar numai cu buzunarile pline cu bani caci astfel nu obtii nimic chiar daca esti patimas!!!Ginditi-va inca odata la ce mergem noi cu politica aceasta si indepliniti functiile si cerintele constitutiei republicii Moldova dragi JUDECATORI!!!!

  7. muruianu2

    Sunt sigur ca daca ramine mamica in functii, saraca patimasa nu va mai avia viata buna in acest SRL-INJ. Si la anu fica cia slabuta va fi restabilita in scurt timp. D-nl ministru faceti va rog curetenie in justitia RM, scoateti gunoiu comunist din ia cu merite de lingai care au adus RM la CEDO pe 1 loc. Rusine p-tru asa judicatoare, ar trebui sasi dei demisia din prima zi dupa incidetu acesta murdar da nu sa faca presiune asupra medicilor care iau acordat primu ajutor victimei la spital. Ca vedeti si pe forum aici inca cite seminte de lingai mai scriu si toti acestia sunt viitori judicatori care depind de aciasta judicatoare mult stimata de ei.

  8. Svetlana

    Aha…fiica e grasuta, dar Victoria cum e? lovita si vatamata cu vertebrele rupte? NU pare deloc chiar asa. Sta cu spatele drept din cite se vede din poza. Ar fi trebuit sa umble ghemuita daca are vertebrele rupte. Dar cum asta e un alt truc de al ei,in zadar se preface. La cum umbla dupa bogatie si cu caracterul ei de dsoara cred ca intr-un final asta si va primi…! D/zeu nu bate cu batul!

  9. Irina

    Dragi oameni lasati birfele despre constitutia corpului. Nu judecati. Elena Istrati e mama, e si normal pentru o femeie dupa nastere. Victoria nu a nascut inca ca sa vada cum e…totul ii este inainte. Dar la virsta ei inca ii zboara mintea, nu prea teaga de familie si seriozitate, fiindca asa e chiar familia ei. Nu cred ca maicasa o indruma la asa prostii, daca i-ar fi alaturi. Faptele fratilor Hadirca vorbesc de la sine. In schimb dnele Fistican au mai multa demnitate in ele, ceea ce trebuie apreciat!

  10. ION

    Aceste comentarii cu siguranta sunt scrise de cei de pe la INJ, ca altii n-ar avea interes sa scrie atata si sa ia apararea unora sau altora de pe acolo. Sunt stupefiat de analfabetismul lor. Scriu ca niste copii de clasa III-a. Si ei sunt oamenii care peste putin timp vor deveni judecatori! Vai de capul nostru!!!

  11. Costel

    Din poza se vede ca cele doua batause sunt in categorii de greutate absolut diferite. Agresoarea e cel putin de 2 ori mai mascata.

  12. marc avrili

    Fica cia destiapta e ca un monstru pe linga victima. Inchipuitiva pe Valuev cu Costia Dziu…

  13. Mara

    hermes,lasà càntatul,trebuie sà avem respect pentru chemarea alinei,face ea 4 greseli in 3 cuvinte,dar asta-i de emotii,pentru cà “doamna e aproape de s(e)criu” si am putea fi invitati la colivà.vorba lui chirtoacà:dà-o in mà-sa de treabà,dacà intelectualitatea asta de gàste are de gànd sà ne facà dreptate.cititi ce miorlàieli iese din maladie (la cap).cum sà nu stie tànase cine e si ce face fistican? de aia s-a expus pe marginea dezmàtului.dacà nu cunosti alfabetul,cà in gramaticà esti catastrofà si tu,roagà pe cineva sà-ti citeascà articolul mai ales,alineatul “lege defectà”,unde tànase zice:legea e defectà si fàcutà in asa mod,ca sà nu poatà interveni nimeni.ati inteles,bulangiilor? astea-s legi si “proiecte”,fàcute de fistican in folosul ei,sà n-o atingà nimeni,totul aprobat de he-moroianu si sustinut de vor-onin. din care wc tot ii scoateti atàtea “merite”? e foarte grav ca un demnitar sà-si facà legi in folosul sàu si nu in folosul societàtii.a intrebat-o tànase gen:incà n-ai plecat? au ràmas toti perplex,cà mai are tupeul sà idruge pramatii gen: ea nu pleacà,cà nu fuge de ràspundere.tupeista,ea nu pleacà,cà nu poate làsa trenul cu euro,banul curge gàrlà,interese de familie,legi in folosul ei,sustinutà de mucegaiul societàtii,cine-i tànase pe làngà ea? cum sà se dea dezlipità de la ugerul vacii,care se numeste INJ si il suge bine? de aia sàriti cu meritele,và milogiti pe aici,dacà o màturà din srl-inj,ati pierdut banii s-atunci trebuie sau sà puneti mànà pe carte sau sà puneti màna pe sapà,a doua variantà e mai potrività,và fuge pàmàntul de sub picioare,lingàilor.ministrule,o dai afarà si ai sà vezi càte o sà mai iasà la ivealà.citeste aici imbecilitàtile generatiei noi de apàràtori ai legii,cadre puse pe rol de fistican:toti sunt pentru violentà.cum sà ne apere monstrii àstia? maladie la cap,poate tànase sà-i caute si vreun sanatoriu? ce tàmpenii indrugi,maladie la cap? un judecàtor nu are ce càuta in plasa nimànui,el are o eticà si atàt,dar nu cea datà de fistican.l-ai votat tu pe tànase? pupincuristo,tu ai votat comunistii,aia-i fistican,nu te mai lingusi,cà faci figurà de schizofrenicà,dat cà il contesti si pe tànase,de parcà si el ar lua la bàtaie in biroul sàu.maladie cu metastaze,e ràu in lume,cà prostii nu-si stiu locul.cà tu ai dat banul lui fistican,asta nu-ti dà dreptul sà pui la usa cortului un ministru de justitie.moacà,realizezi la ce-l indemni:sà sustinà violenta? ce are “aprobarea judec.” cu sedinta srl-inj? tu esti dusà cu pluta ràu.care anchetà,unde e scris,cà cetàteanului i se interzice sà poarte un dictafon? ce sà facem cu hadàrcà? o mai bàgàm o datà in biroul lui fistican si o scoatem cu picioarele inainte.si cam de ce sà fie sanctionatà? cà asa vrei tu si fistican? tu intài te làmuresti cu maladiile tale,apoi vezi,dacà-ti mai ràmàne teren de sugestii sànàtoase.”istorioarà” zici? istorioare de bulevard sunteti voi,iar aici a luat act si comitetul helsinki de la chisinàu,stii ce-i aia? de unde,dacà habar n-ai ce-i un cal si ce-i un màgar.

  14. cal

    Vai de capul nostru daca o agresoare si maica-sa care a permis un act violent in biroul sau, sa fie laudate si sutinute in comentarii. Maica-sa trebuie data afara, e clar ca buna ziua!

  15. EVA TALPA-PAPUC

    ACUS SA VEDETI CIRC IN TOAMNA!MURUIANU VA REVENI,IN SCHIMB GUVERNUL PILAT VA FI CHEMAT SI LA PROCURATURA SI LA CCCEC,IN FINAL LA “DUBA”!FACEM PARIU???MOSCOVA DEJA L-A “AJUTAT” PE PASAT CU 2(DOUA)000000 MILIOANE DE DOLARI PENTRU REFERENDUM SI ALEGERI,SA VEDETI VOI CUM PASAT PE UMERII BISERICII AJUNGE IN PRESEDENTIE!CAMPANIA ELECTORALA DEJA A INCEPUT:FIECARE POPA IN BISERICA CHEAMA ENORIASII SA VOTEZE PENTRU PASAT,STITI VOI CATE BISERICI SUNT IN RM?INMULTITI LA CEL PUTIN 1000 CRESTINI SI PRIMITI REZULTATUL EXIT-POOL.DA DE FAPT DACA ALIANTA VA PIERDE ALEGERILE,DA ASTA E 100%,ASA SI LE TREBUIE LUI PILAT SI GHIMPU,N-A TREBUIT SA-I URCE IN CARUTA AIE PE DIACOV CU URECHEAN.ASA CA IN TOAMNA MURUIANU,PROCURATURA,CCCEC-UL VOR AVEA MULT-MULT DE LUCRU,LOCURI VIP CICA DEJA SE PREGATESC LA “PRUNCUL” SI “BRANESTI”,E TIMPUL!TOAMNA IN RM SE NUMARA BOBOCII…

  16. HERMES

    TO EVA …..FETIT-O! TALPA DE CIORAP,ESTI LA CURENT CUM SE VEDE CU MULTE LUCRURI IN TARA ASTA,POSEDIND CUNOSTINTE VASTE DE TIPUL “VIP” (MILIOANELOR),INFORMATII LECTURATE DE PRIN CARTILE DE ANATOMIE,FIIND FERM CONVINSA DE UNELE LUCRURI DE CARE NICI IN RUPTUL TALPEI NU AI IDEE.CU CINE TE PUI LA PARIU?????? ITI DAI SEAMA CE SPUI???? MARCA PASAT PENTRU MD VA FI CEA A VINZARII DE AVIOANE,ACEST BRAND VECHI S-A SCURS DE PE ARENA POLITICA ODATA CU MASINILE ZBURATOARE. FEMEIA LUI ADAM,ROAGA-TE LUI DUMNEZEU SI FARA DE AJUTORUL LUI PASAT,PE CETATENI NU-I MAI INMULTI LA PREOTI,CA IN 8 ANI NE-AU INMULTIT LA BOLSHEVICI…….E CLAR CA NUMELE TAU ARE LEGATURI TEOLOGIC VIZATE IN PROBLEMA DE FATA, NU TE MAI BATE CU LIMBA DE ECRANUL CALCULATORULUI,ADUCIND NISTE COMENTARII DE TIPUL MOSSAD. STII, ESTE O MAXIMA DES FOLOSITA DE MINE “DUMNEZEU NE-A CHEMAT IN GRADINA LUI,NU PENTRU AI CULEGE FRUCTELE,CI PENTRU A MUNCI”….ITI ESTE ATRIBUITA CU USURINTA DRAG REPREZENTANT AL PACATULUI ETERN. DACA E UN PROIECT ACEST REFERENDUM BISERICESC,ATUNCI ESTE DECLANSAT PREA TIRZIU……………FACEM PARIU?????

  17. justitie

    TOVARASE E.FISTICAN ASCULTATI PARERIA MJ TANASE SI DATIVA DEMISIA CA SA NU REPETATI PE MURUIANU!

  18. vladimir

    Acestea persoane nustiu ce-ea ce inseamna rusine,demnitate,pentru a-si da demisia,dar noi mai asteptam sa ne faca justitie,de unde,- acestea asa numiti judecatori(sub conducerea lui Festican ) care ese din aceasta institutie, asteapta sa le pui chit mai mult in mina si-ti scoate orce hotarire

  19. Teo

    Din pacate, comentariile divulga realitatea trista si permanenta din Moldova. Pe langa nesimtirea crasa si (ATAT DE!) evidenta a functionarelor, …”doamnele” mai au si admiratori /sustinatori… Turma trezeste-te!

    La locul de munca, “instinctul de fiica” se lasa acasa, dragilor! Afara!

  20. eusika

    da, Teo…foarte adevarat ce scrii…. mie mi-e greata de “justitia” asta si de “judecatori”, care intr-adevar organizeaza licitatii…kto bolishe… eu am trecut personal prin asemenea experienta si cu mare greata pronunt cuvintele justitie si dreptate in RM. D-le Tanase, daca veti citi aceste rinduri, sa stiti ca mizam ca Dvs o sa stirpiti acest cuib de vipere corupte si care se simt atotputernici – judecatorii in RM – si o sa le taiati gustul sa “amine” sedinte si sa astepte care da mai mult ca sa “rezolve”… imi vine sa vars cind vad cum isi apara unii”sefa” si “mamka”, le e frica ca daca zboara si asta, dupa muruianu, atunci chiar se vor apuca si de fiecare judecator in parte! Va rog, opritii, ca distrug vieti omenesti si au in mainile lor soarta unor oameni, iar ei astepata “oferte”…. Nu mai pot, cind aud de judecatori “cinstiti”… Toti au pacatele lor, trebuie oppriti, pune-tile camere in birouri, dictofoane,permiteti oficial ascultarea telefoanelor lor…sa vedeti cum se vor cuminti

  21. Vali

    Sunt de acord cu EUSICA.Dl Tanase a promis in alegeri ca va elibera din functie toti judecatorii si sa ne judece judecatori din alte tari, cum Germania dupa razboi.Eu personal cred ca aceasta este unica iesire din situatie,deoarece justitia moldoveneasca distrunge Tara.Eu stiu ca este foarte greu de biruit acest “clan”,dar ori ei,ori dreptatea.

  22. tanti Ludmila Shou

    Istarti nu este exmatriculata, exmatricularea unui audient INJ trebuie sa fie aprobata prin Hotarirea Consiliului INJ, a fost doar un aviz consultativ al CSM pentru a fi exmatriculata… asteptam…to be continue

  23. XXX

    Da, dl Tanase si-a adus cunoscutii in MJ, dar mai are si pe altii, unde sa le gaseasca locuri de munca……evident trebuie inlaturati unii ca sa vina altii…… Am auzit ca si dl Zubco face acelasi lucru in PG ……. urit de tot…… dezamagire in noua conducere…….n-am cuvinte…….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *