DOC/ Consiliul Concurenței cu chirie de cinci milioane de lei pe an la fostul director APP

Consiliul Concurenței (CC) a plătit, în anul 2017, 5 milioane de lei pentru închirierea spațiului în care își desfășoară activitatea. Sumele de bani achitate pentru chirie au ajuns, din bugetul instituției de stat pe conturile unei companii deținute de fostul director al Agenției Proprități Publice (APP), Vladimir Baldovici. CC s-a transferat în noul sediu în anul 2014.

Spațiu arendat cu 400 de mii de lei pe lună

Potrivit contractului de achiziționare a serviciilor de locațiune, analizat de ZdG, în anul 2017, CC a plătit 4,95 milioane de lei, echivalentul a 412 895 mii de lei lunar, pentru închirierea spațiului în care își desfășoară activitatea.

Sursă: ZdG
Sursă: ZdG
Sursă: ZdG
Vladimir Baldovici

Consiliul Concurenței a luat în arendă, de la fostul director al APPspațiul în care își desfășoară activitatea

Contractul dintre CC și SRL „ArtBusiness Club”, al cărui fondator este Vladimir Baldovici, fost director al APP, datează din 18 ianuarie 2017.

Astfel, pe parcursul anului 2017, Consiliul Concurenței a virat, lunar, câte 412 895 mii de lei pe conturile companiei fondate de fostul director al APP. Sediul închiriat de CC se află pe strada Armenească din Chișinău, într-o clădire nouă, cu mai multe etaje, amplasată vis-a-vis de fostul sediu al PDM.

Clădirea în care CC închiriază spațiul

Cum a selectat CC compania lui Vladimir Baldovici

Contactați de ZdG, responsabili de la CC ne-au comunicat că, în anul 2014, Consiliul a organizat licitația publică nr. 14/00895 din 30.06.2014. În cadrul procedurii de licitație publică au fost depuse 2 oferte: SC „Art Business Club” SRL și SC „Zidarul-Prim” SRL.

„Grupul de achiziții a desemnat câștigătoare oferta SC „Art Business Club” SRL, în baza criteriului celui mai mic preț, cu care a fost semnat contractul. Respectiv, CC și-a schimbat sediul de la adresa bd. Ștefan cel Mare 73 la adresa bd. Ștefan cel Mare 73/1. Ulterior, contractele au fost reîncheiate anual prin procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare”, ne-au comunicat responsabili din cadrul instituției.

Solicitați la subiect, atât fosta șefă a CC, Viorica Cărare, cât și actualul director, Marcel Răducanu, nu ne-au răspuns la telefon.

CC, obligat de CSJ să publice contractul de locațiune

La 23 octombrie 2017, Asociația Obștească „Juriști pentru Drepturile Omului” a depus o cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva CC solicitând constatarea încălcării dreptului de acces la informația stipulată în cererea din 7 septembrie 2017 și încasarea cheltuielilor de judecată în sumă de 5792 lei.

În motivarea cererii de chemare în judecată, AO „Juriști pentru Drepturile Omului” a invocat că, la 7 septembrie 2017, a expediat în adresa CC o cerere în baza Legii privind accesul la informație, solicitând date de interes public, printre care și copia contractului de locațiune, inclusiv anexele acestuia, a spațiului în care își desfășoară activitatea sediul central al CC. Printr-un răspuns din 22 septembrie 2017, CC refuza eliberarea informațiilor solicitate, invocând că aceste acte pot fi accesate pe pagina oficială a CC.

În opinia AO, răspunsul contravine prevederilor art. 11 al Legii cu privire la accesul la informație, motiv pentru care a fost depusă prezenta acțiune. AO „Juriști pentru Drepturile Omului” a solicitat constatarea încălcării dreptului de acces la informaţia solicitată prin cererea din 7 septembrie 2017, obligarea CC să examineze cererea din 7 septembrie 2017, conform legislaţiei în vigoare, furnizarea informaţiei solicitate și încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a cheltuielilor de judecată – 5792 de lei.
Prin hotărârea din 19 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea de chemare în judecată depusă de AO „Juriști pentru Drepturile Omului” a fost admisă integral.

Prin decizia din 26 martie 2019, Curtea de Apel Chişinău a admis apelul declarat de CC, modificând hotărârea din 19 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată încasate, de la 5792 lei la 2000 de lei, menținând celelalte stipulări ale hotărârii.

Decizia instanței de judecată este întemeiată pe faptul că, prin respingerea cererii AO „Juriști pentru Drepturile Omului” din 7 septembrie 2017, s-a reliefat încălcarea de către CC a dreptului pretins, motiv pentru care pretențiile reclamantei cu privire la constatarea încălcării dreptului de acces la informație, solicitat prin cererea din 7 septembrie 2017 și obligarea CC de a examina cererea din 7 septembrie 2017 conform legislației în vigoare şi de a-i prezenta informația solicitată au fost admise.
După decizia primei instanțe, CC a depus recurs la Curtea de Apel, iar ulterior și la Curtea Supremă de Justiție. Prin încheierea din 9 octombrie 2019, CSJ a declarat inadmisibil recursul depus de CC, decizia fiind irevocabilă.

Contractul de locațiune integral:

Plată de arendă – a patra parte din bugetul CC

Potrivit raportului financiar privind executarea bugetului CC pentru anul 2017, resursele generale în bugetul companiei erau puțin peste 19 milioane de lei, mai exact 19 822.2 mii lei.

Astfel, reiese că plata pentru chiria spațiului în care instituția își desfășura activitatea a constituit o pătrime din bugetul CC alocat în 2017.

Cât pentru chirie, atât și pentru angajați

Tot în raportul privind executarea bugetului e indicat faptul că, în 2017, pentru salariile angajaților, instituția a cheltuit aproape tot atât cât a plătit pentru spațiul închiriat de la firma lui Baldovici, adică 4,520,764 de lei.

Deși cheltuielile de întreținere erau „generoase”, se pare că acestea nu se reflectau asupra activității instituției. Bunăoară, în anii 2016-2017, perioadă în care CC se afla în sediul spațios, închiriat de la Vladimir Baldovici, activitatea sa a fost criticată repetat de experți. Aceștia argumentau că CC este „o instituție ineficientă, care trebuie lichidată”.

Tot pe atunci, un raport al auditului performanței CC, elaborat de Curtea de Conturi, a scos la iveală mai multe nereguli, inclusiv financiare, admise în cadrul instituției. Astfel, raportorii au depistat abateri grave la capitolul remunerare, acordarea premiilor, precum şi la capitolul legat de închirierea spaţiului pentru activitatea CC. Din raport aflăm că biroul fostei șefe a CC, Viorica Cărare, avea 100 de metri pâtrați.

În același an, întreţinerea unui angajat al CC a costat bugetul statului în jur de 95 de mii de lei, doar la capitolul chirie.

Atunci, Curtea de Conturi a depistat nereguli de peste 2 milioane de lei, constatând că banii au fost împărţiți sub formă de premii şi ajutoare materiale angajaților instituției. În 2016, premii au primit până şi bărbaţii, cu prilejul sărbătorii de 8 martie.

Vladimir Baldovici a renunțat la fotoliul de director al APP

În iulie, curent, Vladimir Baldovici a renunțat la fotoliul de director al APP, după ce Maia Sandu a declarat că va solicita Executivului eliberarea acestuia din funcție, în contextul privatizării mai multor instituții de stat.

Conform declarației de avere și interese personale, de la începutul anului 2019, Baldovici a ridicat un salariu de peste 120 de mii de lei de la APP. La venitul oficial al lui Baldovici s-au adăugat dividende în sumă de 9,5 milioane de lei de la „Stayer SRL” și dividende de 68 de mii de lei de la „Art Business club SRL”.

Fostul director al APP mai declară că deține cota-parte dintr-o casă de locuit de 267 m2, două apartamente și o altă casă de locuit de 694 m2. Baldovici a mai trecut în declarație și două apartamente, care aparțin familiei.

La capitolul automobile, Baldovici indică un Porsche Cayenne, procurat în 2015 cu 1,1 milioane de lei, care însă nu este înregistrat pe numele lui. Fostul șef de la APP declară și un ceas „Maurice Lacroix”, pe care l-a cumpărat în 2011 cu 15 mii de euro.

Pe lângă funcția de la APP, Baldovici deține o cotă de participare de 50% la compania de construcții „Stayer SRL” și „Art Business Club SRL”, care are ca domeniu de activitate comerțul.

Din 1994, Baldovici a fost director al Companiei private „STAYER”. Acum câțiva ani, presa scria că, pe când a deţinut portofoliul de ministru, Baldovici a favorizat în diferite tranzacţii şi tendere firma „Stayer” SRL, pe care chiar el a fondat-o în 1994.

Întreprinderea sa („Stayer” SRL) a realizat activități de restaurare a mai multor instituții importante din R. Moldova. La 25 iulie 2007, el a fost numit în funcția de director general al Agenției Construcții și Dezvoltarea Teritoriului. În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decretul președintelui R. Moldova, la 31 martie 2008, Baldovici devine ministru al Construcțiilor și Dezvoltării Teritoriului în noul Guvern format de Zinaida Greceanâi. În mai 2018, Vladimir Baldovici a fost numit în funcția de director al APP.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *