Condamnaţi pentru terorism telefonic

“Clădirea e minată cu 5 kg de trotil. Peste 60 de minute va exploda. Operaţiunea a fost pregătită de aliaţii anticomunişti Rusu-Bulgar”, “Luaţi măsuri pentru a salva viaţa locatarilor Casei Presei. Centrul Anticomunist din Moldova”. Aceste mesaje au fost transmise în mod repetat, după 7 aprilie 2009, zguduind Chişinăul. Sute de angajaţi ai mai multor instituţii publice au fost evacuaţi, iar geniştii se implicaseră în identificarea substanţelor explozive din sediile avizate de autorii mesajelor.

Cele mai multe dintre “ţintele” acelor avertismente, jurnalişti şi funcţionari publici, calificaseră acele acţiuni drept tentative de intimidare sau încercări de a ţine “sub control” activitatea presei şi a funcţionarilor publici implicaţi în investigarea crimelor comise după 7 aprilie. Ancheta nu a luat în calcul această versiune, pe motiv că nu ar fi existat astfel de probe.

4 mai după 7 aprilie

În dimineaţa zilei de 4 mai 2009, Casa Presei, Aeroportul Internaţional şi Primăria Municipiului Chişinău au fost evacuate, în urma unor ameninţări cu bombe făcute de la un telefon mobil în anticamerele celor trei instituţii. În scurt timp, sediile acestora au fost evacuate, accesul angajaţilor fiind suspendat pentru o perioadă de timp. Chiar dacă, potrivit geniştilor, în sediile respective nu fusese găsit exploziv, la Primărie şi la Casa Presei angajaţilor le-a fost interzis să intre în birouri timp de 24 de ore.

Atunci, acele acţiuni au fost interpretate drept tentative de intimidare a presei şi a funcţionarilor Primăriei, mulţi dintre care erau implicaţi în investigarea abuzurilor comise de autorităţile comuniste în timpul şi după evenimentele din 7 aprilie. Mai mult, jurnaliştii au amintit că, sub pretextul unor ameninţări similare cu bombă, fuseseră sistate protestele angajaţilor Tele-Radio Moldova, în 2004, şi a jurnaliştilor-grevişti de la Antena C, în 2006.

În scurt timp, comisarul general de poliţie de atunci, Vladimir Botnari, a anunţat că autorii atentatelor au fost identificaţi, iar presa a pus la îndoială faptul că investigaţiile nu au fost trucate.

La 11 noiembrie 2010, doi deţinuţi de la Penitenciarul nr. 2 din or. Lipcani au fost condamnaţi de Judecătoria Centru din Chişinău la câte 2 ani de privaţiune de libertate “pentru comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism” (art. 281, Cod Penal).

Potrivit procurorului Oleg Afanasii, instanţa de judecată a suplinit pedeapsa de 2 ani de închisoare cu partea neexecutată a pedepselor anterioare, cei doi urmând să rămână închişi încă 6,6 ani şi, respectiv, 7,6 ani.

Procurorul Afanasii afirmă că ancheta a demonstrat că, la 4 mai 2009, cei doi deţinuţi au anunţat, prin intermediul unui telefon mobil, deţinut ilegal în penitenciar, că Primăria Chişinău, Casa Presei şi Aeroportul Internaţional Chişinău sunt minate.

Investigaţiile procurorilor au demonstrat că, în urma evacuării celor trei instituţii şi în urma activităţii geniştilor, statul a fost prejudiciat cu 109 mii de lei.

“Terorism” din închisoarea de la Lipcani

Potrivit dosarului penal intentat pe aceste cazuri, cei doi deţinuţi îşi ispăşeau de mai mult timp pedeapsa în Penitenciarul nr. 2 de la Lipcani. Valeriu Janu, de 52 de ani, era condamnat la 10 ani privaţiune de libertate pentru însuşirea bunurilor prin escrocherie, infracţiuni comise în R. Moldova şi în Federaţia Rusă. Cel de-al doilea deţinut, Vladimir Onică, de 35 de ani, era condamnat la 17 ani de privaţiune de libertate pentru omor fără premeditare. Potrivit datelor biografice ale acestuia, până în 2002, a deţinut funcţia de jurist în cadrul Primăriei Chişinău. Iniţial, potrivit procurorilor, cei doi inculpaţi şi-au recunoscut vina, declarând că au comis infracţiunea pentru a atrage atenţia autorităţilor statului la problemele lor. Ulterior, Janu a declarat că nu a fost implicat în niciun fel în acel caz, păstrându-şi depoziţiile şi în instanţa de judecată.

Potrivit anchetatorilor, însă, ideea unor atacuri telefonice ar aparţine lui Janu, care i-ar fi propus lui Onică să participe în acest scenariu, deoarece ultimul, având studii juridice, s-ar fi descurcat mai bine. Janu ar fi fost şi autorul textelor, iar Onică ar fi acceptat să colaboreze cu Janu, fiind nemulţumit de faptul că mai multe demersuri ale sale, adresate instituţiilor statului, rămâneau fără răspuns. “Din dosar reiese că Onică a luat textul scris de Janu şi s-a retras, telefonând mai întâi la biroul de informaţie, de unde a aflat numerele de telefon ale celor trei instituţii, după care a comunicat textul scris de colegul său de detenţie”, explică procurorul Afanasii. Întrebat dacă ancheta a stabilit cu certitudine că anume cei doi sunt autorii “atentatelor”, Afanasii a precizat că mesajele telefonice ar fi fost “urmărite” cu ajutorul unui sistem specializat de identificare, utilizat şi în ţările UE. Cu referire la altfel de scenarii, anchetatorii au declarat că “nu au existat probe”.

Legislaţia în vigoare interzice utilizarea telefoanelor mobile în penitenciare. Potrivit Codului de Executare, în penitenciare, pot fi utilizate telefoane publice, o dată la 120 de zile, cu permisiunea administraţiei şi cu condiţia că discuţiile telefonice vor fi purtate doar cu rudele şi cu avocaţii. Iurie Furmuzachi, şeful Penitenciarului nr. 2 de la Lipcani, ne-a spus că deţinuţii fac uz de diverse căi pentru a obţine telefoane mobile la închisoare. “Astfel de probleme există în sistemul penitenciar din întreaga lume”, a mai spus Furmuzachi, precizând că, până în prezent, nimeni nu cunoaşte cum anume au obţinut un telefon mobil deţinuţii Janu şi Onică. “Investigaţiile au fost efectuate de poliţie”, a precizat şeful penitenciarului.

Potrivit Departamentului Instituţii Penitenciare (DIP), doar în primul trimestru al anului curent, din instituţiile penitenciare au fost ridicate 550 de telefoane mobile şi 530 de obiecte tăioase. În urma aceloraşi controale, au fost depistaţi 250 de litri de băuturi alcoolice şi 1576, 425 mg de stupefiante. În aceeaşi perioadă, angajaţii penitenciarelor au reţinut 60 de persoane suspectate de tentative de introducere a obiectelor şi substanţelor interzise.

Condamnare necontestată

La 26 noiembrie 2010, a expirat termenul în care cei doi condamnaţi ar fi putut contesta decizia instanţei Centru. Avocata lui Onică, Elena Leancă, ne-a spus că clientul său nu a contestat sentinţa. “El şi-a recunoscut vina. A spus că, iniţial, s-a gândit că ar fi un joc şi nu a crezut că ar putea ajunge să fie condamnat într-un nou dosar penal.”

Şi avocatul lui Janu, Victor Andruşceac, a confirmat că acesta nu a contestat decizia la Curtea de Apel Chişinău.

Aneta GROSU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *