Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   CNVV vs MAIA: Epurare de…

CNVV vs MAIA: Epurare de cadre sau ineficienţă managerială?

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a desfăşurat recent un concurs de angajare a unui nou director al Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie. Directorul de până acum al Colegiului, Mihai Măciucă, consideră că acţiunile MAIA nu sunt conforme cu legislaţia în vigoare, suspectând că ar fi vorba de epurare de cadre pe criterii politice.

Mihai Măciucă este nedumerit de decizia MAIA de a anunţa concurs pentru funcţia pe care o deţine, de vreme ce dispune de un contract de muncă pe cinci ani, care expiră abia spre sfârşitul anului 2014. Totodată, de la venirea sa în fruntea întreprinderii, indicii economici ai acesteia atestă unele semne de ameliorare. De cealaltă parte, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, susţine că Măciucă nu a fost angajat prin concurs şi că ar face transfer de practici manageriale vicioase de la Combinatul de Vinuri de Calitate “Mileştii Mici”, pe care l-a condus anterior.

Concurs vs contract

Chiar dacă a fost angajat prin contract, Mihai Măciucă nu poate spune cu siguranţă dacă ar fi fost selectat prin concurs sau ba. El precizează că a avut mai multe întâlniri şi discuţii cu actuala conducere a ministerului căruia i se subordonează Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie.  A depus documentele în septembrie 2009 şi, spre sfârşitul aceluiaşi an, a semnat contractul de muncă pentru o perioadă de cinci ani. Vasile Bumacov este însă convins că această angajare s-a făcut fără concurs şi, în acest caz, legislaţia în vigoare îi permite selectarea unui nou director.
Ministrul îşi motivează decizia prin necesitatea de a respecta buchea legii, dar şi de a stopa anumite acţiuni ale managerului care, în opinia sa, duc la agravarea în continuare a situaţiei financiare a întreprinderii. În cei doi ani de când se află în fruntea Colegiului, Mihai Măciucă ar fi cauzat creşterea cu circa 9 mln de lei a datoriilor Colegiului faţă de bugetul de stat şi alţi creditori. Datoriile totale depăşesc suma de 33 mln de lei. Vasile Bumacov recunoaşte că în perioada în care Mihai Măciucă s-a aflat la conducerea Colegiului s-au înregistrat şi unele rezultate pozitive ce ţin de îmbunătăţirea indicilor economici ai întreprinderii. Cu toate acestea, oficialul consideră că nu este un merit demn de luat în seamă, deoarece se bazează pe înstrăinarea de mijloace fixe ale întreprinderii.

Interese sau raţionamente economice

Ministrul Agriculturii ne-a declarat că la baza deciziei de a angaja un nou director al Colegiului au stat nemulţumirile populaţiei din Stăuceni în legătură cu darea în arendă pe un termen îndelungat a circa 30 ha de teren agricol. Aceeaşi schemă ar fi aplicat-o Mihai Măciucă şi în perioada în care a deţinut funcţia de director al Combinatului de Vinuri “Mileştii Mici”, generând situaţii greu de elucidat până în prezent şi care pot duce la înstrăinarea terenurilor, a specificat Vasile Bumacov.

La rândul său, directorul se apără, spunând că, în calitatea sa de administrator, a înaintat propunerea de a da în arendă acele terenuri, dar decizia a fost luată de Consiliul de Administrare, constituit din reprezentanţi ai mai multor ministere. Ulterior, MAIA ar fi eliberat autorizaţie pentru darea în arendă a terenurilor respective. Mihai Măciucă precizează că terenurile reprezentau nişte plantaţii de viţă-de-vie sădite în 1956. Conform unor decizii luate încă în 2005 de administratorii precedenţi, acestea urmau a fi defrişate, lucru care nu se reuşise până acum doi ani şi făcea ca terenurile să rămână în afara circuitului agricol.

Mihai Măciucă afirmă că, de la venirea sa în funcţia de administrator, au fost defrişate 48 ha de livezi şi vii, aflate în afara circuitului agricol. Propunerea de a da în arendă o parte din terenuri a fost motivată prin necesitatea de a obţine surse financiare pentru depăşirea unui şir de probleme existente.

Interesul partidului sau al cetăţenilor

Candidatul selectat de MAIA pentru funcţia de director al Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie este Alexandru Covrig, care lucrează în prezent în calitate de tehnolog-vinificator la întreprinderea vinicolă din satul Săseni, raionul Călăraşi. Surse apropiate directorului de până acum al întreprinderii afirmă că acesta a absolvit Colegiul în 1997. Cu referire la experienţa managerială insuficientă a candidatului selectat de minister, Vasile Bumacov a declarat că “cel puţin, acesta nu s-a învăţat încă a face prostii”. Pe de altă parte, ministrul se întreabă retoric: “Ce trebuia să facem: să liniştim lumea sau să-l lăsăm în funcţie pe directorul de până acum?!”.

În context, se cere menţionat şi faptul că, recent, redacţia ZdG a fost vizitată de o persoană care, sub solicitarea anonimatului, ne-a prezentat mai multe informaţii ce ţin de subiectul prezentului articol. Vizitatorul şi-a argumentat decizia de a face dezvăluiri despre această situaţie prin faptul că lucrează de mai mulţi ani în cadrul Colegiului şi consideră că demiterea lui Mihai Măciucă ar fi o mare nedreptate în raport cu instituţia, dar şi cu statul, în special cetăţenii acestuia. Angajatul a numit un şir de persoane cu acoperire politică care anterior ar fi adus prejudicii colosale întreprinderii şi care ar fi interesate şi acum de această întorsătură de lucruri. În acelaşi timp, Mihai Măciucă ar fi unicul dintre actorii implicaţi în activitatea Colegiului care doreşte să contribuie dezinteresat la redresarea situaţiei economico-financiare a întreprinderii.

Mihai Măciucă spune că, atâta timp cât nu i-a fost prezentată nicio decizie privind demiterea sa, se consideră în exerciţiul funcţiunii. Ce-i drept, cum se întâmplă deseori în ţara noastră, acesta se află pe foaie de boală de aproape două  săptămâni. La momentul contactării de către ZdG (la 27 februarie), el preciza că îşi va continua tratamentul până pe 6 martie 2012.

Probarea calităţii de membru de partid

Mihai Măciucă este membru PD şi spune că ar fi aflat despre apartenenţa politică a susccesorului său de la angajaţii întreprinderii. Aceştia sunt convinşi că Alexandru Covrig este nu doar un simplu simpatizant, ci unul dintre membrii activi ai organizaţiei teritoriale Călăraşi a PLDM. La rândul său, ministrul agriculturii ne-a informat că Alexandru Covrig nu figurează pe listele membrilor PLDM. Înainte să ne dea un răspuns la această întrebare, Vasile Bumacov a solicitat colegilor săi de partid să verifice acest lucru.

La încercarea ZdG de a afla dacă Alexandru Covrig este membru PLDM, un reprezentant al partidului de la sediul central din capitală ne-a declarat că nimeni nu ne va oferi vreodată o astfel de informaţie. Nici încercările noastre de a contacta filiala Călăraşi a PLDM nu au dat rezultate, pe motiv că, până la ora prezentării materialului spre publicare, nu a răspuns nimeni la apelul telefonic.

Grigore Brînză