Cine, cum şi pentru ce este graţiat?

Scrisoare din închisoare

Să nu fi citit în ZdG articolul din 14 iulie 2011, despre graţierea deţinuţilor, mai bine zis despre indignarea societăţii, provocată de acest gest umanist, nu aş fi scris această scrisoare, în care voi încerca să relatez cazul legat de cererile mele de graţiere, adresate în mai multe instanţe, în legătură cu faptul că, după decesul fratelui meu, Vladimir Gavrilan, la 7 ianuarie 2011, mama mea, Elena Gavrilan, anul naşterii 1926, invalidă de gradul 1, oarbă şi total neputincioasă, rămăsese de una singură, fără a beneficia de îngrijiri din partea vreunei persoane, eu, singurul ei copil rămas în viaţă, fiind în detenţie de peste 9 ani.

Disperată de decesul fratelui, înţelegând că mama, de una singură, la 85 de ani, nu o va mai duce mult, m-am adresat la şeful Penitenciarului nr. 13, V. Petrache, solicitând ca Comisia penitenciarului să înainteze un demers către şeful interimar al statului, M. Lupu, pentru graţierea mea. Am argumentat că e nevoie să am grijă permanentă de mama. La cerere am anexat un act eliberat de Primăria Vadul lui Vodă despre examinarea condiţiilor sociale şi de trai ale cetăţenei Elena Gavrilan (din 20.01.2011) şi două certificate prin care se confirmă faptul că, după decesul fratelui meu, nu are cine îi purta de grijă mamei mele. Prin acte şi certificate am confirmat faptul că mama, având o vârstă înaintată, fiind oarbă şi grav bolnavă, nu mai este în stare să se îngrijească de una singură. Ea nu se putea deplasa după produse alimentare, nu-şi putea găti de mâncare, nu se putea spăla, dar nici o găleată cu apă nu-şi putea aduce până în casă.

În aceste condiţii, comisia Penitenciarului nr. 13 a refuzat înaintarea dosarului meu pentru graţiere.

Ulterior, în nume personal, m-am adresat la Preşedinţia R. Moldova, aducând toate argumentele, dar şi actele ce confirmau situaţia mea şi a mamei mele. Primăria Vadul lui Vodă a dublat şi a confirmat actele despre condiţiile de trai şi sociale ale mamei. În cel mai scurt timp, însă, în vreo 10 zile, cererea mea a fost tratată cu refuz.

Am adresat şi alt demers către Centrul pentru Drepturile Omului, director A. Munteanu, solicitând graţierea mea în legătură cu starea excepţională a mamei mele. Şi de această dată am anexat toate actele doveditoare. M-am adresat după milostenie şi la Mitropolia Moldovei, Mitropolitului Vladimir. Am scris şi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, pe numele Valentinei Buliga. În consecinţă, Centrul pentru Drepturile Omului s-a limitat doar la explicaţiile administraţiei Penitenciarului nr. 13 şi ale Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP).

Ministra V. Buliga mi-a răspuns, scriindu-mi că regretă, dar că nu este în drept să intervină, deşi a confirmat că a verificat starea mamei mele. Mitropolia Moldovei nu mi-a răspuns nici până astăzi.

În timp ce eu mă zbăteam să explic tuturor că bătrâna mea mamă are nevoie de îngrijiri permanente, ea, sărmana, se chinuia în singurătate şi neputinţă:

  • în luna februarie 2011, i-au deconectat curentul electric, deoarece, din cauza decesului, fratele meu nu reuşise să achite pentru consumul de energie electrică pe luna precedentă;
  • pe când făcea focul de una singură, în soba din casă, nici nu-mi închipui cum de reuşea, a tot împins cărbunii în gura sobei, până s-a intoxicat cu fumul ce venea înapoi în casă;
  • rănile de la picioare, netratate la timp, au provocat cangrena membrelor inferioare;
  • la sfârşitul lunii martie 2011, s-a rătăcit prin ogradă, a ajuns după casă, printre nişte cuşti vechi, de unde nu a putut ieşi până dimineaţă. Aşa a şi dormit (?) în ploaie, afară fiind 4-6 grade C;
  • în permanenţă era flămândă, deoarece, de obicei, nu avea nici pâine, nici alte produse alimentare în casă. Flămânzea, fără să ducă un cont al zilelor seci;
  • deoarece era oarbă, nu desluşea când e zi sau noapte, se pornea încet, sprijinită de două beţe, ce-i serveau drept cârje, încercând să ajungă spre oameni… Deseori era găsită în mijlocul drumului noaptea, îngheţată de frig. Era dusă în casă, singură între patru pereţi.

Mama se chinuia la libertate, iar eu, de la 19 februarie 2011 până la 1 martie 2011, mă aflam în greva foamei, încercând să atenţionez autorităţile că Judecătoria Hânceşti şi Curtea de Apel Chişinău au refuzat neîntemeiat să aplice, în cazul meu, Legea nr. 277-XVI, din 18.12.2008, “privind schimbările şi modificările în Codul Penal”, prin care eu aş fi putut ajunge legitim în libertate.

La 19 martie 2011, am adresat o cerere şefului Penitenciarului nr. 13, V. Petrache, solicitând o deplasare de scurtă durată, conform legii (pentru 7 zile), sperând să o pot convinge pe mama să meargă la un azil de bătrâni, până la eliberarea mea din detenţie. Mai speram să pot găsi o persoană care ar veni zilnic la mama să-i procure pâine, alte produse alimentare şi să o ajute, cât de puţin. Şi această solicitare a mea, legitimă, de altfel, a fost tratată cu refuz, deşi, conform al. 2, art. 217, Cod de Executare, “deplasarea de scurtă durată în afara penitenciarului, în caz de deces sau boală gravă a soţului sau a unei rude apropiate, de calamitate naturală, ce a cauzat pagube materiale considerabile deţinutului sau familiei sale, condamnatul poate beneficia de o deplasare de scurtă durată – până la 7 zile”. Totodată, în conformitate cu punctul 24.7 al Recomandării (Rec 2006) 13 a Comitetului de Miniştri către statele membre, cu privire la Regulile Penitenciare Europene, “ori de câte ori este posibil, deţinutul trebuie să fie autorizat să părăsească penitenciarul, fie sub escortă, fie liber, pentru a vizita o rudă bolnavă, pentru a participa la funeralii sau din alte motive umanitare”.

În toate aceste refuzuri, DIP şi administraţia Penitenciarului nr. 13 au “modificat”, cu de la sine putere, statutul meu de fapt şi de drept, pentru a-şi justifica temeiul refuzurilor. Ei au subliniat că eu aş fi condamnată în temeiul art. 165 CP, pentru o infracţiune calificată ca deosebit de gravă, şi că, în consecinţă, prevederile art. 217, Cod de Executare, nu ar permite ca unei astfel de persoane să i se accepte deplasarea de scurtă durată. În opinia mea, autorii refuzurilor, în mod intenţionat, au negat existenţa unei Decizii a Plenului Curţi Supreme de Justiţie (25.10.2004) şi încheierea Judecătoriei Hânceşti (12.06.2008), în care este clar stipulat că eu am fost condamnată în temeiul Codului Penal al RSSM (1961) pentru o infracţiune gravă, şi nu deosebit de gravă, fiind stabilită deţinerea în penitenciar cu regim semiînchis, şi nu închis, după cum afirmă autorităţile penitenciarului, doar ca să nu-mi permită deplasarea.
La 31 mai 2011, mama mea, Elena Gavrilan, a trecut în nefiinţă. Până la ultima suflare ridica capul de pe pernă, întrebând de toţi dacă eu nu am ajuns încă la ea. Dumnezeu să te ierte, scumpa mea mamă, şi să-ţi odihnească sufletul chinuit de atâta aşteptare zadarnică şi foame îndurată în ultimele luni de viaţă.

Îmi este nespus de greu şi astăzi, după două luni de la decesul mamei mele, să descriu cele întâmplate, dar nedreptatea în legătură cu aceste circumstanţe excepţionale din familia mea, la 9,3 ani de detenţie, nu-mi redau liniştea.

Când a decedat mama, Primăria Vadul lui Vodă a informat prin fax conducerea Penitenciarului nr. 13, expediind certificatul de deces nr. DC-IV 0752213, şi printr-o scrisoare oficială, nr. 05-5/341, la 01.06.2011, că “decedata Elena Gavrilan a trăit de una singură şi nu are alte rude care să-i poată organiza funeraliile, în afară de fiica sa, Tatiana Grecu”.
Ulterior am constatat că aceste acte au dispărut din dosarul meu personal. Au fost nimicite şi alte acte care confirmau starea gravă a mamei mele, anexate anterior.

Chiar şi în legătură cu decesul mamei, mi s-a interzis deplasarea legitimă pentru o perioadă de 7 zile. Biata mea mamă, decedată deja, a rămas încuiată noaptea în casă, de una singură, cu Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului. Dimineaţă, a venit Eugenia şi alte persoane, care au ajutat-o să organizeze înmormântarea.

La 3 iunie 2011, am fost escortată la mama acasă, pentru a o petrece pe ultimul drum… Pentru asta mi s-a acordat vreo jumătate de zi. Deoarece mai mult de 9 ani nu-mi văzusem casa părintească, am rămas şocată de cele descoperite. În stare de şoc mi-am petrecut măicuţa pe ultimul drum, am umblat buimăcită prin casă, prin curte… Parcă vedeam un vis greu… În scurt timp am fost escortată înapoi la Penitenciarul nr. 13. Aşa şi nu am reuşit să vorbesc cu vreun vecin, să-l rog să aibă grijă de casă… La eliberarea mea din detenţie, aş putea reveni în casa părintească, dacă va mai rămâne ceva din ea, deoarece tot ce am mai avut am pierdut pe parcursul detenţiei. Doar casa mamei nu mi-ar permite să mă consider boschetară.

Te rog să mă ierţi, scumpa mea mamă, sper şi cred că, în ceruri, vezi şi singură cât de mult m-am străduit să-ţi fiu alături, să-ţi mângâi sufletul chinuit şi trupul obosit… Am luptat să-ţi fiu alături, atunci când plecai pe drumul veşniciei, dar nu am reuşit.

Acum nu mai aştept nimic. Vreau doar ca lumea să cunoască câtă nedreptate este într-un stat de drept şi cui într-adevăr i se face dreptate în sistemul penitenciar de la noi. Eu sunt persoana care întotdeauna am luptat pentru drepturile ce-mi sunt violate, pentru hărţuiala făţişă… Răsplata pentru toate acestea a fost prea crudă…

Cu profund respect,
Tatiana Grecu, condamnată, Penitenciarul nr. 7, Rusca

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

10 comentarii

  1. piciu

    SLAVA DOMNULUI CA PETRACHE A FOST SCOS DIN P13, SI ALTI BANDITI CA EL AU FOST ELIBERATI DIN FUNCTII.

  2. Alexei

    Da foarte jalnică şi atingătoare de suflet istorie.Dar înainte de a publica aşa scrisori, încercaţi să verificaţi ce scriu vedetele societăţii care 100% toţi stau “degeaba” în detenţie. Foarte simplu, interpelaţi DIP-ul şi stabiliţi din materialele dosarului personal al deţinutului, cît şi din materialele dosarelor de nomenclatură de la P-13, toate circumstanţele şi argumentele cu trimitire la legislaţie, care au servit drept baza de refuz la cererile Tatianei Grecu.Nu trebuie de jucat şou din orice scrisoare care vă convine pentru publicare.Observ în ultimul timp că sunteţi un ziar de scandal şi lipsiţi de o oarecare etică
    şi profesionalism.Dar de ce nu practicaţi, ca întîi de a publica povestea unui deţinut de felul dat, să aduceţi societatea la cunoştinţă personalitatea deţinutului: ce crime a comis, cîte persoane au suferit, cîţi oameni au fost prejudiciaţi şi rămaşi fara casă şi masă, cîţi oameni au fost vînduţi în străinătate, cîte familii au fost destrămate şi distruse în rezultatul crimelor comise şi pînă în prezent legea nu a putu să-i apere. La noi în ultimul timp e la modă, drepturi au numai criminalii, iar cei care au pătimit nici nu se aud, nici nu-şi aduc aminte nimeni de aceştea(şi statul,şi organizaţiile nonguvernamentale, şi organizaţiile internaţionale, ş.a.)

  3. Valentina Cușnir

    aici nu este vorba doar de petrache. este vorba și de lupi, și de buligi…și alți burici.

  4. Alexei

    Dau 1000 % că primul comentariu este scris din puşcărie sau care s-a eliberat, sau vre-o rudă de-a lor

  5. Alexei

    ZDG vă rog să-mi explicaţi din ce motive din trei comentarii ale mele au fost accpetate numai primul şi al treilea. Aceasta demonstrează că sunteţi transparenţi, asiguraţi dreptul oamenilor la opinie. Nu vă aranjează cînd oamenii vă dau aprecieri nefavorabile pentru voi.Eu doar nu am folosit cuvinte necenzurate sau altceva.Este clar că ne luptăm cu morile de vînt, cînd cineva vă descrie adevărul.

  6. Alexei

    În fine aş propune ca de fiecare dată, cînd va parveni de la deţinuţi careva plîngeri sau scrisori să interpelaţi DIP-ul şi să arătaţi la oameni sentinţa definitivă a instanţei de judecată(pentru a vedea cîte fete a vîndut peste hotare Tatiana Grecu spre exemplu), materiale despre comportamentul deţinutului(pentru a vedea cît de “eftin” pentru stat este deţinerea unora criminali în puşcărie înloc să amenajem şi să dotăm mai bine şcoli şi grădiniţe)
    Scopul: Ca oamenii de rînd care în majoritatea cazurilor nu percep cine scrie şi ce se ascunde în spatele scrilor acestora să înţeleagă adevărul

  7. ION CREANGĂ

    nu prea citesc ZdG, fiindcă de mai multe ori m-am convins personal că publică nişte minciuni şi aberaţii. Din nefericire, am avut posibilitatea de mai multe ori să mă ciocnesc cu argumente “jalnice” de-ale d-nei Grecu. Abia acum, aflîndu-se în detenţie, şi-a amintit de DUMNEZEU şi de maică-sa care a rămas singură, uitînd cîte mame a lăsat şi ea fără fiici. Dar vorba ceia “D-zeu nu bate cu băţul”. “STIMATE ZdG!!!”, înainte de a publica careva materiale în care se invocă argumente ce ponegresc onoarea personalităţii sau chiar a unui sistem, ar fi cazul să vă informaţi din timp, sau să verificaţi informaţiile. Mai mult ca atît, “mulstimata T.GRECU”, nu am să mă ruşinez, suferă de XXXXXX!!!!!!!!!!! Dacă nu vă vine a crede, am să vă argumentez: după părerea respectivei, organele de anchetă au dus incorect dosarul, instanţa de judecată a calificat incorect infracţiunea, procurorul a cerut termen mare, sistemul penitenciar îi lezează drepturile, ea unica în istoria dată este “…..d.Artanian”. Oare toate aceste persoane sunt vinovate pentru că T.Grecu nu a stat lîngă maică-sa acasă, să-i deie o mîină de ajutor, dar a ales calea cea mai uşoară de a face bani pe seama altor suflete? Taniuşa!!!!! locul tău e în puşcărie, dar după trecerea în nefiinţă – în iad, unde în toată ziua să vină necuratul cu cîte o s…lă cum ai procedat cu victimile dosarului!!!!!!!!

  8. ION CREANGĂ

    P.S. Dacă nu publicaţi comentariul, aş fi foarte recunoscător să-l expediaţi “MULTSTIMATEI d-ne T.Grecu”

  9. ue

    gratiere se face pentru anumite categorii, nu pentru oricine, depinde acuma sub ce art. a fost judecata autoarea. Da, e trista istoria mamei sale, dar… f bine ar fi fost daca se gandea dansa ceva mai devreme, pana a nimeri la Rusca.

  10. vektornord

    Nu stiu exact care e istoria Doamnei respective, dar va sugerez sa investigati cazul putin, pentru a da voie si Autoritatilor sa-si exprime opinia.
    De ati sti cit sint de smecheri unii detinuti? si ce istorioare jalnice relateaza, cind au nevoie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *