(video) Caritate democrată cu ajutoare umanitare. De la copiii din Olanda – la un deputat milionar

Oleg Sârbu, unul dintre cei mai prosperi aleşi ai poporului, firmele căruia câştigă contracte de milioane de lei cu instituţiile statului, a distribuit, în numele său şi al Partidului Democrat din Moldova, pe care îl reprezintă în Parlament, colete cu ajutoare umanitare, donate copiilor din R. Moldova de o fundaţie din Olanda. Pachetele umanitare au ajuns în R. Moldova la început de 2018, fiind oferite de Fundaţia „Edukans” unei alte fundaţii din R. Moldova – Misiunea „Micul Samaritean”. La scurt timp, în baza parteneriatelor, fundaţia din R. Moldova a repartizat ajutoarele. Pe 25 ianuarie 2018, 500 de cutii ajung la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, iar pe parcursul lunii februarie, alte cutii sunt oferite unor grădiniţe, biserici, dar și altor câteva instituţii din R. Moldova. La 26 februarie 2018, deputatul Oleg Sârbu, deşi nu apare în lista celor care au primit ajutor umanitar, ajutat de colegi de partid, împarte cutiile fundaţiei olandeze în scopuri politice într-un sat din r. Edineţ.

26 februarie 2018. Oleg Sârbu, deputat pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM), scrie pe o reţea de socializare că, în cadrul audienţei săptămânale a cetăţenilor din raionul Edineţ, a avut mai multe întâlniri cu locuitorii satului Hancăuţi. Alesul poporului menţionează că a fost însoţit de Iurie Garas, preşedintele raionului din partea PDM, Aliona Pistruga, preşedinta organizaţiei de femei Edineţ a PDM, dar şi de Ghenadie Cucu, coordonatorul secretariatului geneneral al PDM Edineţ. „Am ţinut să merg în timpul vizitei la instituţiile de învăţământ, gimnaziul şi grădiniţa de copii din localitate, unde am discutat cu cadre didactice, dar şi cu discipoli despre reuşitele, dar şi problemele lor”, puncta Oleg Sârbu pe acea reţea de socializare, profilul căruia a apărut, întâmplător sau nu, la doar câteva săptămâni după ce Vladimir Plahotniuc, liderul PDM, anunţa introducerea în R. Moldova a sistemului de vot uninominal, transformat ulterior în sistem mixt, care presupune că, în următorul legislativ, vor accede cel puţin 50 de deputaţi aleşi direct de cetăţeni.

Caritate politică cu daruri de la copiii olandezi

Mesajul deputatului Oleg Sârbu a fost ilustrat cu mai multe fotografii. În una din ele, alesul poporului şi colegii săi cară cutii cu daruri pentru copiii din sat. Mesajul, dar şi gestul acestora a fost urmat de like-uri, share-uri şi multe cuvinte de laudă şi de recunoştinţă. „Bravo”, „Super”, „Vă mulţumim mult pentru ce faceţi, pentru copilaşii noştri foarte bucuroşi că au primit un cadou de la dl Oleg Sârbu”, „Asemenea oameni merită aleşi în Parlament”, „Bravo. Să vă dea bunul Dumnezeu sănătate pentru bunătatea care o aveţi” – sunt doar câteva dintre reacţiile internauţilor la gestul deputatului. Acesta a apreciat mesajele de mulţumire şi le-a transmis oamenilor că „doar împreună putem face lucruri frumoase”. Un părinte care a fotografiat pachetul primit a postat fotografia pe internet, mulţumindu-i deputatului Sârbu. În imagine se văd cărţi de colorat, caiete, dar şi un săpun, fabricat şi comercializat de o reţea de magazine din Olanda.

Într-o poză, Oleg Sârbu, în prim-plan, afişează un zâmbet larg, în timp ce cară o cutie din carton pe care este inscripţionat numele, logoul şi un slogan al Fundaţiei „Edukans” – „a child to child” (un copil pentru un copil, n.r.). „Edukans” este o organizaţie non-profit din Olanda, parte a Edukans Group. În ultimii ani, aceasta a distribuit ajutoare umanitare, în special, pentru copiii din ţări africane, dar şi pentru cei din R. Moldova şi Albania, singurele ţări europene care au beneficiat de susţinerea „Edukans”. Grupul este axat pe promovarea unei mai bune educaţii în rândul populaţiei, în special a celei de pe continentul african, oferind, pe lângă ajutoare umanitare, diverse traininguri pentru tineri şi profesori.

Oleg Sârbu duce în mâini o cutie care a ajuns în R. Moldova de la o fundație din Olanda, prin intermediul unei alte fundații din Moldova, „Miucul Samaritean”

Johan van der Pols, reprezentant al Fundaţiei „Edukans”, spune, într-o declaraţie oferită prin e-mail pentru ZdG, că singura entitate din R. Moldova care a beneficiat de ajutoare umanitare din partea „Edukans” este Fundaţia creştină de caritate „Micul Samaritean”, înregistrată în 2001 şi condusă de Anatolie Marandiuc. „Donaţia a fost făcută către Misiunea „Micul Samaritean” din Moldova. Ei distribuie cadourile către copiii săraci”, a punctat acesta.

Deputatul Sârbu oferă cadouri, dar nu cunoaşte nici conţinutul, nici provenienţa

Deputatul Oleg Sârbu a avut un mesaj confuz, cu explicaţii contradictorii, atunci când l-am întrebat cum au ajuns cutiile umanitare în posesia sa. Iniţial, acesta a spus că ajutoarele umanitare, pe care le-a oferit în numele său, erau de la Fundaţia „Edukans”. După ce i-am zis că fundaţia ne-a anunţat că nu i-a dat lui sau partidului asemenea cutii, acesta şi-a schimbat mesajul. Urmăriţi, mai jos, o parte din discuţia telefonică pe care am purtat-o cu deputatul Oleg Sârbu pe 7 martie 2018.

ZdG: Am văzut că aţi efectuat mai multe vizite în raionul Edineţ în februarie şi acum, în martie. Pe 26 februarie aţi fost în satul Hancăuţi, le-aţi dus copiilor de la grădiniţă nişte cadouri. Aţi oferit aceste cadouri în numele dvs.?
Oleg Sârbu: Da.
ZdG: Pe ele era indicată denumirea „Edukans”. Din câte am reuşit să aflăm, e o fundaţie care se ocupă de binefacere. Am vrut să vă întreb de ce…
O.S.: Nu numai din numele meu, a fost şi din numele fundaţiei.
ZdG: Din numele fundaţiei?
O.S.: Da, da.
ZdG: Adică fundaţia v-a transmis dvs. aceste…
O.S.: Nu, nu numai mie, echipei întregi, pentru că nu numai eu am fost.
ZdG: Dar fundaţia ne-a spus nouă că singurul ajutor pe care ei l-au transmis anul acesta în R. Moldova a fost către Misiunea „Micul Samaritean”.
O.S.: Da, posibil, posibil. Nu, acolo a fost, cred că şi „Micul Samaritean” a adus, dar am adus şi eu.
ZdG: În cutiile celea mari, erau cutii mai mici şi din câte ne-au explicat ei…
O.S.: Da, da, mai multe.
ZdG: Dar ce conţineau cutiile?
O.S.: Mai multe, nu ţin minte, eu câte fac, toate să le ţin minte?
ZdG: „Edukans” ne-a spus că erau cutii pregătite de copiii din Olanda pentru copiii din Moldova.
O.S.: Da, şi e ok. Cred că e ok. Dar înseamnă că în cutii a căzut şi ceea ce era de la „Micul Samaritean”, posibil, eu nu pot să vă spun precis.
ZdG: Dar cum au ajuns de la „Micul Samaritean” la dvs.?
O.S.: Chiar nu pot să vă spun. Sincer, nu pot să vă spun. Dvs. spuneţi, dar măcar dacă dvs. mi-aţi arăta, chiar nu ştiu.
ZdG: Ce să vă arăt, cutiile?
O.S.: În majoritatea cazurilor, practic în toate cazurile, ceea ce eu fac sunt donaţii. Dar în cazul acesta colegii au pregătit. O să-i întreb şi o să vă dau un răspuns.
ZdG: Când puteţi să ne daţi un răspuns?
O.S.: După sărbători.

În continuarea discuției, alesul poporului a încercat să-şi schimbe afirmaţiile. El a recunoscut că nu cunoaşte nimic despre Fundaţia „Edukans”, a promis să „se clarifice” şi a precizat că „posibil, împreună cu mine, s-au dus şi alte cutii”. Deputatul a punctat că „în cazurile acestea, nu facem politică. Pur şi simplu am intrat, dar nu numai într-o locaţie. Dacă v-aţi interesa, nu numai într-o locaţie. Ne ducem într-o parte, în alta. Facem cadouri, facem… întrebăm oamenii care-i situaţia şi aşa mai departe. Nu suntem în campanie acum”.

Vedeți mai jos discuția integrală purtată de ZdG cu deputatul Oleg Sârbu

Sârbu: N-am nimic cu asta şi nu mă ocup cu şmecheriile, e josnic

Oleg Sârbu este deputat pe listele PDM din 2010. Acesta ridică un salariu lunar de aproximativ 18 mii de lei, iar firmele familiei sale câștigă, anual, contracte de milioane cu instituțiile statului

La scurt timp, deputatul a revenit, invocând altă versiune.

O.S.: Deci, am clarificat, nu are nicio atribuţie cu „Micul Samaritean”.
ZdG: Dar ne-au răspuns oficial că singurul ajutor pe care l-au trimis în R. Moldova…
O.S.: Nu are nicio atribuţie „Micul Samaritean”.
ZdG: Dar de unde sunt cutiile?
O.S.: Eu v-am spus… Mi-aţi dat întrebare. Eu sunt la interogare? Vă duceţi încolo şi vă clarificaţi dacă socotiţi că din altă parte.

A doua discuție purtată de ZdG cu deputatul Oleg Sârbu

Peste alte câteva minute, Sârbu a revenit cu alt apel, menţionând că, de fapt, cutiile ar fi fost de la Asociaţia Obştească „Uniunea Speranţa” din Bălţi, prin reprezentantul din Edineţ.
O.S.: Deci, a fost reprezentant, nu l-am memorizat, AO „Uniunea Speranţa”. Şi are reprezentant în Edineţ şi cu mine a fost şi a donat.
ZdG: Adică…
O.S.: AO „Uniunea Speranţa”. Sunt din Bălţi, sediul în Bălţi, dar au reprezentant şi în Edineţ.
ZdG: Adică donaţia care a fost făcută la grădiniţă e din partea lor?
Oleg Sârbu: O parte. Când dvs. aţi spus că „Micul Samaritean”, m-am speriat şi eu de unde s-a luat „Micul Samaritean” şi aţi mai spus o denumire încă.
ZdG: „Edukans”. Păi pe cutie scria „Edukans” şi înăuntru erau cutii mai mici şi ei ne-au confirmat faptul că, într-adevăr, au transmis aceste cutii în R. Moldova.

O.S.: Chiar nu ştiu care cutii, eu vă spun că a fost reprezentantul şi de la care asociaţie. N-am nimic cu asta şi nu mă ocup cu şmecheriile, e josnic.

A treia discuție dintre ZdG și Oleg Sârbu

„Speranţa” lui Sârbu NU colaborează cu „Edukans”

Raisa Ceremuş, directoarea Asociaţiei „Uniunea Speranţa” din Bălţi, neagă declaraţiile deputatului Sârbu. Ea spune că nu a primit niciodată ajutoare umanitare de la „Edukans”, pentru că nu colaborează cu fundaţia olandeză. „Primim ajutoare din Olanda, de la alte fundaţii, nu de la „Edukans”. Lui Oleg Sârbu nu i-am transmis nimic. Erau nişte resturi, nu erau multe cutii şi au fost transmise organizaţiei „Inima Deschisă” din Edineţ. Avem şi factură cu ştampilă. Ce au făcut cei de la „Inima Deschisă”, i-au dat cutiile lui Sârbu sau altcuiva, nu cunosc”, a declarat Ceremuş, insistând că fundaţia sa nu a primit cutii de la Edukans, cele cu care deputatul apare în braţe.

Carolina Zănoagă, directoarea grădiniţei din Hancăuţi, acolo unde au ajuns o parte din ajutoarele umanitare oferite de reprezentanţii PDM, spune că, la instituţia pe care o conduce nu a fost niciun reprezentant al Asociaţiei „Speranţa” şi că darurile au fost făcute din numele deputatului. „Erau jucării pentru grădiniţă, să se joace copiii în grădiniţă şi câte o cutie pentru fiecare copil, dar au luat acasă şi nu vă pot spune ce era în cutia ceea, era sigilat. Donaţia a făcut-o dl Sârbu. De la Asociaţia „Speranţa” nu a fost nimeni. N-am auzit de aşa asociaţie”, a punctat aceasta.

Alexandru Mansurov, preşedintele Asociaţiei „Inimă Deschisă”, este fost consilier raional în Edineţ pe listele PLDM, apoi PDM. În vara anului 2017, acesta a organizat, prin intermediul Asociaţiei, la Edineţ, Ialoveni şi Cahul, acţiuni „ale societăţii civile locale privind susţinerea votului mixt”, sistem aprobat de PSRM şi PDM, dar contestat de opoziţia parlamentară. Mansurov, vorbitor exclusiv de limbă rusă, susţine că ajutoarele primite de la Asociaţia „Speranţa” le-a distribuit la grădiniţe. „Nu le-am dat deputatului. Dacă atunci când noi distribuim, acolo este şi un deputat… Nu i-am dat lui cutiile. La Hancăuţi au fost voluntarii noştri. Dacă vizita noastră s-a intersectat cu cea a unui deputat, ce putem face?”.

Oleg Sârbu împreună cu mai mulți colegi, dar și cu Alexandr Mansurov, primul din dreapta

Micul Samaritean: „Nu am dat la niciun deputat sau partid”

Natalia Badia, reprezentanta Misiunii „Micul Samaritean”, susţine, în discuții repetate cu ZdG, că entitatea pe care o reprezintă nu a oferit nicio cutie vreunui partid politic sau deputat. „Da, noi am primit ajutoare din Olanda. Nu am dat la niciun deputat sau partid. Atunci când ele sunt devamate, ajutoarele se distribuie, care la Ministerul Muncii, care la Ministerul Educaţiei. Nu cunosc de ce se procedează astfel. Dl preşedinte lipseşte, va fi abia în mai. Cum ni se spune, aşa facem… Nu mi se pare normal ca ajutoarele să fie date din partea unui partid sau deputat. În acele cutii erau rechizite şcolare. Ultima dată am primit un container la începutul anului. Anterior, primeam mai multe containere, dar acum am primit doar unul”, ne-a zis Badia.

La scurt timp, am revenit cu un apel la reprezentanta Misiunii „Micul Samaritean”, pentru concretizări. Se întâmpla după ce Badia văzuse fotografia în care deputatul Sârbu duce, zâmbitor, cutiile ajunse în R. Moldova de la copiii din Olanda.

ZdG: Sunt cutiile dvs?

Natalia Badia: Da, sunt ale noastre

ZdG: Dl Sârbu ne-a spus deja că are cutiile de la Asociaţia „Speranţa”. Aţi colaborat cu această asociaţie?

Natalia Badia: Nu. La „Speranţa”, noi nu am dat nimic. Verificaţi pe factură. Noi, la care dăm, dăm pe factură. Dacă ei au luat de la noi, înseamnă că noi le-am dat factură. Să vă prezinte factura de la „Micul Samaritean”… Noi dăm numai pe document. Totul e legal la noi.

Unde au ajuns ajutoarele Fundaţiei „Edukans”: 500 de cutii la un minister

Johan van der Pols, reprezentantul Fundaţiei „Edukans”, ne-a sugerat să adresăm toate întrebările legate de distribuirea ajutoarelor umanitare Fundaţiei „Micul Samaritean”. „Poziţia mea privind situaţia dată este că darurile sunt făcute de copiii olandezi. Este menţionat în mod clar, e scris pe cutii (pe cutiile mari de ambalare şi, de asemenea, pe micile cutii care sunt în interior), astfel încât nu poate exista vreo confuzie în legătură cu acest lucru. Cel mai important e că aceste cutii sunt oferite copiilor. Noi nu am făcut niciodată donaţii către Asociaţia „Speranţa”. Noi dăm cutiile la „Micul Samaritean” Moldova, aşa că le puteţi adresa lor întrebări despre acest caz”, punctează Johan van der Pols, reprezentantul „Edukans”.

Luni, 12 martie 2018, Natalia Badia a refuzat să se întâlnească cu noi şi să ne arate facturile, din care puteam vedea unde au fost distribuite cutiile cu ajutoare umanitare din Olanda. A numit însă data şi lista entităţilor care au primit coletele. „Pe data de 25 ianuarie am dat la Ministerul Muncii. Am dat 500 de cutii. În februarie, pe 12 februarie, am dat în satul Băxani, Soroca. În satul Bolohan am dat, la Biserica Acoperemântul Maicii Domnului, pe 28 februarie. După asta, am dat la Centrul Naţional de Sănătate Publică, pe 28 februarie. Pe 14 februarie, am dat la Uniunea Bisericilor Evanghelice Baptiste. Tot pe 14, am dat la Radiocomunicaţii şi la Direcţia Generală Asistenţă Socială Chişinău. Am dat şi la Grădiniţa nr 167 din Chişinău, tot pe 14. Am mai dat şi la Biserica Noul Testament, tot pe 14. Atât. La Asociaţia „Speranţa” nu am dat. Nu avem nimic cu „Speranţa”. Nici nu avem în plan. Asociaţiile cu care colaborăm le stabileşte dl director Marandiuc”, a punctat aceasta.

Mulţumiri de la Episcop pentru directorul de la „Micul Samaritean”

Anatolie Marandiuc, captură video, youtube.com

Anatolie Marandiuc, directorul Fundaţiei creştine de caritate „Micul Samaritean”, nu se află în R. Moldova. I-am trimis acestuia, la o adresă de email care-i aparţine şi care ne-a fost oferită de reprezentanţii fundaţiei, mai multe întrebări legate de modul în care sunt distribuite ajutoarele umanitare primite de fundaţie. Acesta însă nu ne-a răspuns. În 2015, Eparhia de Edineţ şi Briceni l-a inclus pe Anatolie Marandiuc într-o scrisoare publică de mulţumire adresată mai multor persoane care au contribuit „cu multă generozitate la pregătirea celor peste 2500 de pachete cu daruri oferite copilaşilor cu prilejul sărbătorilor de iarnă”. Într-o fotografie care a însoţit mesajul se văd zeci de cutii ale Fundaţiei „Edukans”, similare cu cele distribuite de deputatul Sârbu. Acestea au fost distribuite de Eparhia de Edineţ şi Briceni copiilor nevoiaşi. În scrisoarea de mulţumire semnată de episcopul Nicodim nu se face vreo referire la Fundaţia de caritate din Olanda.

În anul 2015, Eparhia de Edineţ şi Briceni i-a adus mulţumiri publice lui Anatolie Marandiuc pentru darurile oferite de fundaţia „Micul Samaritean”. În imagine – zeci de cutii pe care fundaţia condusă de Marandiuc le-a primit de la fundaţia olandeză „Edukans”

ZdG a contactat toate organizaţiile şi instituţiile statului care au beneficiat de ajutor umanitar de la „Micul Samaritean” în lunile ianuarie/februarie 2018. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS) a fost prima instituţie care a primit 500 de cutii de la „Edukans”, pe 25 ianuarie 2018. Valentin Miron, şeful Serviciului Ajutoare Umanitare din cadrul MSMPS a recunoscut cutiile cu ajutoare umanitare din braţele deputatului Oleg Sârbu, dar susţine că instituţia pe care o reprezintă nu a oferit asemenea cutii nici deputatului, nici partidului. „Ministerul distribuie ajutoarele umanitare din fondul de rezervă în baza cererilor care parvin de la organizaţii sau de la persoane fizice în care sunt stipulate necesităţile lor şi dacă se califică în categoria beneficiarilor stipulaţi de lege. De la „Micul Samaritean” noi am primit pe data de 25 ianuarie 2018 – 500 de cadouri, care au fost distribuite ulterior la Asociaţia Nevăzătorilor din Străşeni – 200 de cadouri, Primăria Teliţa din r. Anenii Noi – 120 de cadouri, Internatul Psihoneurologic din Brânzeni – 150 de cadouri şi 30 de cadouri au fost distribuite la două familii din Edineţ, patru familii din Chişinău şi la o familie din Hânceşti. Persoanele vin singure şi beneficiază de ajutor umanitar. Toate ajutoarele umanitare distribuite de minister sunt livrate persoanelor prin facturi fiscale. Persoanele vin la noi la depozit şi se semnează pe factură. Ministerul a dat cadourile după cum v-am spus. Nici la un deputat, nici la un partid nu au fost eliberate asemenea cadouri. Nu cunoaştem cum puteau ele să ajungă acolo”, precizează funcţionarul.

Valentin Miron, șeful Serviciului Ajutoare Umanitare din cadrul MSMPS

„Doamne fereşte. Nu aş permite asta niciodată”

Celelalte instituţii au negat şi ele, categoric, că ar fi oferit cutiile primite de la „Micul Samaritean” unui deputat sau partid politic.

Maria Rotari, contabilă ÎS „Radiocomunicaţii”: „Noi am distribuit cadourile la copiii angajaţilor. Nici într-un caz nu le-am dat la un partid politic. La bunei, la angajaţi. Nu am dat la niciun politician. Nu am nici unul implicat în politică”.

Zinaida Plugaru, şefa serviciului asistenţă socială comunitară, „Direcţia Generală Asistenţă Socială, mun. Chişinău: „Nu, nu, nu. Nici vorbă nu poate fi. Nici într-un caz. Vă confirm cu toată certitudinea. La noi se decontează în baza facturilor, sunt şi listele”.

Larisa Melinteanu, directoarea Grădiniţei nr. 167, Chişinău: „Doamne fereşte (întrebată dacă a oferit cadourile unui deputat sau partid politic). Nu, nu, nu. Ele au fost preconizate pentru Anul Nou, dar au venit cu puţină întârziere. Ei în fiecare an ne dau. De multe ori ei le dau la copii în mână. Sunt şi fotografii, iar el se duce cu acel cadou acasă. Nu aş permite asta niciodată”.

Alexandru Lungu, preşedintele Sindicatelor, Centrul Naţional de Sănătate Publică: „La noi s-au dat la mamele cu copii până la 14 ani, o parte şi la mamele care sunt în decret. Am avut vreo 60-70 de cutii. N-am dat la niciun partid sau politician.”

Secretara Uniunii Bisericilor Evanghelice Baptiste din R. Moldova, care a refuzat să ne spună numele, a declarat că uniunea nu a primit ajutoare de la Micul Samaritean. „Nu cunosc, dar, cel puţin, nu a fost dat nimic la niciun deputat şi la niciun partid”. În perioada 2001-2009, episcop al Uniunii Bisericilor Evanghelice Baptiste din R. Moldova a fost deputatul Valeriu Ghileţchi, care a renunţat la funcţia de episcop pentru fotoliul de deputat.

Ghenadie Pereteatcu, primarul s. Băxani din raionul Soroca: „S-au adus 120 de cutii şi au fost date la toţi copiii din sat”.

La primăria din s. Bolohan, raionul Orhei, ni s-a spus că în acest an primăria nu a primit ajutoare de la Micul Samaritean şi nu deţin informaţii dacă astfel de ajutoare ar fi ajuns la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din sat. Cu un reprezentant al bisericii nu am reuşit să discutăm.

Sârbu, un deputat milionar şi firme cu sute de contracte cu statul

Oleg Sârbu a acces în Parlament în 2010, pe listele PDM. De atunci, activează în Legislativ, obţinând un nou mandat după alegerile din 2014. Sârbu este preşedintele Organizaţiei Teritoriale Edineţ a formaţiunii conduse de Vladimir Plahotniuc şi unul dintre cei mai prosperi deputaţi. El este proprietar sau co-proprietar la 10 companii, deţine peste 400 ha de terenuri agricole şi şase automobile, dintre care 3 Mercedes-uri, fabricate în anii 1991-1993 şi 2002.

În ultimii ani, firmele alesului poporului au beneficiat de zeci de milioane de lei de pe urma unor contracte cu statul. Majoritatea contractelor au fost semnate cu instituţii din zona de nord, unele dintre ele fiind conduse de colegii lui Oleg Sârbu din PDM. Compania „Vlados-Com”, gestionată de familia deputatului, a câştigat, prin contracte de achiziţie pentru livrarea de produse alimentare, peste 10 milioane de lei, doar în 2014-2018. Şi „Maximos-Pan” SRL, gestionată tot de familia Sârbu, a câştigat, în 2014-2018, peste 50 de contracte de achiziţie pentru distribuirea produselor alimentare în instituţiile statului, în sumă de aproximativ 4 milioane de lei. O altă companie, „Gloria Qvarc”, a obţinut în ultimii ani peste 5 milioane de lei pentru livrarea produselor petroliere instituţiilor statului. În ultimii ani, deputatul Oleg Sârbu nu a indicat în declaraţiile sale de avere şi interese niciun venit de pe urma activităţii firmelor sale.

UPDATE: Deputatul PDM, Oleg Sârbu, a șters urmele carității de pe pagina sa de Facebook

Deputatul Oleg Sârbu a șters urmele carității cu ajutoare umanitare de pe profilul său de Facebook, după ce, la 15 martie, în ediția tiprită, Ziarul de Gardă a scris că alesul poporului distribuie în numele său şi al Partidului Democrat din Moldova (PDM), pe care îl reprezintă în Parlament, colete cu ajutoare umanitare, donate copiilor din R. Moldova de o fundaţie din Olanda. ZdG a scris despre donația făcută grădiniței din s. Hăncăuți, raionul Edineț, cu trimitere la o postare a deputatului din 26 februarie, în care apar fotografii cum alesul poporului şi colegii săi cară cutii cu daruri pentru copiii din sat. În ziua când a apărut articolul, Oleg Sârbu a șters fotografiile respective, dar și o altă postare care denotă acțiunile de caritate făcute de deputat și colegii săi de partid, de această dată la grădinița din s. Stolniceni.

Varianta video a anchetei


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

9 comentarii

  1. anastasia

    Nenorociti nesimtiti, isi acumuleaza capital politic din ajutoare umanitare. Un fariseism biblic. Rusine, neobrazatilor, ati gasit momentul cind sa faceti pomana.Locul vostru ,cu tot cu coordonator, este in fundul iadului!

  2. Petru

    Citeva ideii la acest subiect:
    1. O astfel de fundatie de binefacere nu ar trebui sa fie doar un intermediar importator, ci sa isi distribuie singura tot ajutorul primit de la donatori pina la beneficiarii finali. Cred ca donatorii au prevazut cheltuieli si pentru acest scop.
    2. Daca s-a intimplat totusi ca ajutoarele primite de misiune sa ajunga sa fie impartite de un deputat, aceasta misiune (crestina) ar trebui sa fie prima care sa fie deranjata si interesata de cum ar fi putut sa se intimple asa ceva. Dar e clar ca unii lideri ai bisericii apropiate misiunii Micul Samaritean, implicati in politica, si avind o relatie vadita de prietenie cu partidul democrat (care nu coincide neaparat cu cea a enoriasilor), au avut o anumita influenta in aceasta problema, ceia ce si denota dezinteresul misiunii de a denunta aceasta manipulare politica.
    3. Politicienilor (cit si persoanelor apropiate acestora) ar trebui sa li se interzica categoric implicarea in acte de binefacere manipulatorii in interes electoral. Nici colectari de fonduri sau bunuri, nici distributii de ajutoare pe baza de asa numit voluntariat. De altfel, politicienii vin sa fie alesi pentru idei si viziuni politice de dezvoltare, de asigurare a bunastarii cetatenilor care i-au ales, si nu pentru voluntariat in pomene electorale, in interes de manipulare electorala (or, altfel, a ajuns prea josnica functia de deputat). Chiar si ministerele nu ar trebui sa aiba nici cea mai mica implicare in distribuirea de ajutoare umanitare.
    4. Procuratura ar trebui ca sa se autosesizeze chiar si pe astfel de cazuri mai marunte, dar cum aceasta este controlata politic, e clar ce va fi.

  3. Munteanu Ghenadie

    Domnule Oleg Sirbu capul sus si succese in continuare,cred ca ar fi cazul sa daţi in judecata si sa va aparaţi onoarea si demnitatea de OM. Pentru ca cei cu investigaţile sînt niste persoane cointeresate de a va distruge moral si psihologic in ajun de alegeri parlamenare aceasta ei nu au obţinut.Faptele bune trebuie duse in continuare.Fiţi tare si sucese in continuare.DOAMNE AJUTĂ!!!

  4. Tatiana Plucci

    Prin ce este desemnat secolul 21? Corect cu multă, informație. În marea majoritatea cazuri nici nu este verificată de AȘA NUMIȚI ”autori”, care o plasează, au și ei scop……. Credeți că poporul moldav este așsa de simplu și naiv ca să și dăie seama că voi lucrați pentru UAU ?
    Ați zguduit poporul cu articolele voastre despre Biserica Ordooxă, slujitorii lor și ecetara. Și ce ? Ați devinit mai cum….., cred că voi știți mai bine? La moment citim despre ”Micul Samaritean”. Îm pare rău de voi, multe nu cunoașteți, dar vă împlicați voi în jocurile altor persoane. Am fost ajutată de către Organizația dată, fără ca să fiu întrebată de apartenența politică și ect., și totul oficial cu factura, foie de drum. De fie care dată suntem ajutați de cele necesare pentru activități organizate de noi pentru părinți copii cărora sunt cu grad sever de dezabilitate, cu ajutorul lora copiii imobilizați au primit scutice, plapume.
    De aceiea articolul dvs. este cam straniu pentru mine. Vă rog fiți jurnaliști corecți.

  5. Carolina

    Bravo domnule Sirbu,noi credem in dvs si va multumim de sustinere.Si celor invidiosi sa treaca cu vederea pentru ca sunteti un om tare bun.

  6. Lelea

    Mai pe scurt….amageal, amageala si iarasi amageala….nu stiu sa blestem, dar le dores din suflet sa aiba in viata atita cit au daruit.Sa fie fericiti atita cita fericire au adus nevoiasilor si sa aiba parte numai de binele ce l-au facut altora

  7. Petru

    Ghenadie Munteanu, Tatiana Plucci si Carolina, care comentati din numele lui Oleg Sarbu! Vai de inimile ce va dau simtire. Judecati ca niste troli, si asta o intelege si un copil de gradinita. Credeti, ca ati spus adevarul, atacând presa si apărând ipocrizia sociala la care se dedau membrii PD? N-ati inteles ce a scris prin probe si doveyi corespondentul ZDG.md privitor la ticaloseina lui Oleg Sarbu? Ba da, ati inteles, dar nu va pasa, fiindca sunteti si voi la chip si asemenare exact ca profitorul de ajutoare umanitare O.Sarbu. Va place sa traiti pe contul altora, preferati sa castigati bine nefacand nimic, fara sa osteniti, ci asa prin masinatii, masluiri, blaturi. Astea nu sunt niste simple greseli, ci pacate, iar de pacat te speli foarte greu. Este o vorba, atunci cand omul greseste o data, este ertat, cand persevereaza in aceeasi gresala, asta deja e diabolic. Aveti frica de Cel de Sus, ca tot oameni sunteti pana la urma, adica robi ai lui Dumneyeu.

  8. TITIREZ

    DA ! Jos palaria in fata acesei investigatii de presă ! Se demască EXACT procedurile PSD din ROmania , de unde scriu aceste randurele ! Afacerile deputatilor pe seama statului si a strainilor pe care-i duc cu preșul, cred ei !! iN RO LI SE ZICE FIRME CĂPUȘE FACUTE DE OLIGARHI GEN plahotniuc !!

Leave a Reply to Lelea Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *