Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Box cu nevăzătorii, fără dosar…

Box cu nevăzătorii, fără dosar penal

În drum spre casă, un tânăr nevăzător spune că s-a împiedicat şi a căzut peste o maşină parcată pe trotuar. Deşi era împreună cu alţi trei colegi nevăzători, nu a reuşit să se apere de proprietarul maşinii. Toţi patru s-au ales cu diverse traumatisme, rezultate cu suturi chirurgicale pe faţă şi pe ochi, cu dinţi dezbătuţi şi fără un dosar penal iniţiat. Proprietarul maşinii de pe trotuar era, prin coincidenţă, boxer profesionist.

În seara zilei de 1 mai, patru tineri nevăzători din Chişinău se întorceau acasă de la pădure. Vlad, un tânăr de 31 de ani, cu deficienţe de vedere, era condus de Ghenadie, prietenul lui, care s-a oferit să-l ajute. „Îl duceam pe Vlad de mână, dar pentru un moment m-am oprit să-mi aprind o ţigară. Atunci el s-a împiedicat cumva şi a căzut peste o maşină de alături. Nu putea să lase vreo urmă pe automobil, deoarece nu avea niciun obiect în mână. S-a pornit alarma şi, la un moment dat, cineva din spate ne-a lovit puternic. Noi am căzut jos. Mai mult nu ţin minte nimic”, spune Ghenadie, un tânăr de 26 de ani din Chişinău.

„Nu vedeam nimic, cum să mă apăr?”

Vlad recunoaşte că în acea zi consumase alcool, dar, fiind nevăzător, nu are cum să îşi pună scopul să atace proprietatea cuiva sau să comită alte delicte. În urma acestui incident a rămas fără ochelari, care-l ajutau să vadă măcar puţin. „Ochelarii mei au fost aduşi din Germania la comandă şi pentru mine valorau mult. Nu-mi mai pot permite să cheltuiesc 130 de euro pentru a-mi procura alţii”, spune Vlad, adăugând că atunci nici nu s-a putut apăra de lovituri, deoarece nu vedea nimic.

Şi Alexandru, un coleg al său, tot nevăzător, spune că aceasta a fost o bătaie cruntă. “Noi nu ştiam cum să ne apărăm. Loviturile veneau din diferite părţi şi asta mă face  să cred că erau mai multe persoane care loveau în noi. Eu am căzut după prima lovitură. Marian, băiatul care ne-a agresat, este boxer şi noi nu puteam să ne opunem puterii lui”. După ce a fost dus cu ambulanţa la spital, Alexandru s-a ales cu două suturi pe faţă.

Sergiu, un alt tânăr din acelaşi grup, cu vârsta de 25 de ani, spune că nu-şi aminteşte nimic, deoarece şi-a pierdut cunoştinţa în urma primei lovituri. El şi-a revenit la sectorul de poliţie, iar apoi a ajuns şi el la spitalul de urgenţă cu traumatisme faciale, unde i-au fost aplicate suturi la ochi.

În seara zilei de întâi mai, Ion rămase puţin în urmă de colegii săi, deoarece vede mai bine, şi asta i-a permis să se deplaseze singur. A auzit gălăgia şi s-a grăbit să-şi ajute prietenii, dar n-a reuşit, deoarece a fost şi el lovit şi a căzut. El spune că simţea lovituri de picioare şi de aceea şi-a acoperit capul pentru a se proteja. Totuşi, loviturile au fost atât de severe, încât a rămas fără doi dinţi.

„Mult sânge pe trotuar”

Unii locuitori din curtea prin care treceau tinerii spre căminul nevăzătorilor, situat pe şoseaua Hânceşti, 70/4, confirmă că maşina peste care căzuse Vlad era parcată pe trotuar lângă balustradă, de aceea, dacă pentru văzători nu ar fi fost o problemă să treacă pe lângă acest automobil, nevăzătorilor le-ar fi fost greu să presupună că pe locul de trecere pentru pietoni ar putea fi parcată o maşină.

Alexei Romanenco, director al Societăţii Orbilor din Moldova, în acel moment se întorcea acasă împreună cu mama sa. El spune că în acel incident au fost implicate şi două persoane din curte, iar Marian, tânărul acuzat de aceste lovituri, ar fi locuit cândva aici şi venise la cineva în ospeţie, aflându-se atunci afară, la o măsuţă cu prietenii. Eugenia Romanenco de asemenea trecea prin curtea cu pricina la acel moment şi a fost şocată de tot ce a văzut. “Lucrurile lor erau împrăştiate, ochelarii erau rupţi, iar băieţii bătuţi şi stăteau pe jos. Pe trotuar era foarte mult sânge.” Maria, femeia care face ordine în sectorul dat, ne mărturiseşte că nu a fost la faţa locului când s-au întâmplat toate, dar în  dimineaţa următoare, spune ea, a trebuit să spele din greu sângele uscat de pe trotuar.

Tinerii traumatizaţi în urma acestui incident spun că  loviturile le-au afectat şi capacitatea de muncă. Deşi, în situaţia lor, angajarea la muncă este foarte dificilă şi muncile îndeplinite sunt puţin plătite, traumele i-au ţinut acasă mai mult timp, ratând şi câştigurile elementare.

Grigore Fotescu, directorul întreprinderii “Lumintehnica“, instituţia unde sunt angajaţi aceşti tineri, a confirmat faptul că timp de patru zile băieţii nu au fost apţi de muncă. “Acum le-am dat ceva de muncă mai uşurel, deoarece încă nu se simt bine, dar ei trebuie să mănânce ceva”, spune directorul.

Ochii cusuţi şi medicii legişti

Ofiţerul operativ Sergiu Popa-Condrea, care era de serviciu în sectorul nr. 6, situat pe teritoriul Autogării de sud-vest Chişinău, spune că informaţia pe acest caz a fost transmisă la Comisariatul de Poliţie al sectorului Centru al mun. Chişinău şi nu poate oferi alte detalii.

Deşi toţi aceşti tineri nevăzători au traumatisme rezultate cu suturi pe faţă, pe ochi, cu dinţi dezbătuţi totalmente, expertiza medicală eliberată de medicii legişti arată că tinerii ar avea leziuni uşoare şi neînsemnate. Anchetatorul Ion Rudcov susţine că acest document al medicilor legişti face imposibilă anchetarea acestui caz de violenţă. “Aceasta nu ne permite să deschidem dosar. Acum toată informaţia adunată pe acest caz are statut de material, iar în cazul în care va fi stabilită o infracţiune, se va deschide dosar penal sau administrativ, respectiv poate li se va aplica sancţiunea cuvenită”, adaugă anchetatorul. Rudcov confirmă că a evaluat vizual maşina, pentru a stabili ce deteriorări sunt şi pentru a putea continua cercetarea materialului, care ar trebui să fie finalizată săptămâna curentă.

Dosarul penal cere 4 dinţi

„Am rămas fără doi dinţi, şi acum, în loc să investesc banii în copil, trebuie să-mi fac dantura. Dar de unde să iau aceşti bani? Mi s-a spus că pentru a se deschide dosar penal, trebuia să-mi dezbată patru dinţi şi nu doi ”, spune Ion, de 26 de ani. El are venituri foarte mici, o familie de întreţinut, iar acum la cheltuielile obişnuite s-au adăugat îngrijirile medicale necesare. Anchetatorul Ion Rudcov explică faptul că, în acest caz, persoana dată ar putea apela în instanţa de judecată şi astfel şi-ar putea obţine banii pentru paguba cauzată.

Martorii spun că Marian, tânărul acuzat pentru aceste lovituri, este student la ASEM şi boxer profesionist, având mai multe victorii în campionatele de box universitar. Contactat telefonic, el a confirmat că se afla la locul faptei în acea seară şi, auzind că suntem reporteri, a rugat să revenim, după care a refuzat să dea detalii.  „Avocatul meu mi-a spus să nu dau niciun interviu până la finalizarea anchetei”, a motivat Marian şi a închis telefonul.

Veaceslav Mârzac, secretat general al Federaţiei Sportului Universiitar din Republica Moldova, susţine că un sportiv adevărat niciodată nu-şi va permite să agreseze oamenii pe stradă, cu atât mai mult nişte persoane cu dizabilităţi. “Acest sportiv poate fi descalificat, dar această decizie poate aparţine numai colegiului disciplinar şi în funcţie de caz. Sportivul are dreptul să aplice forţa numai în situaţie de autoapărare şi nu altfel”, spune el.

Acum, cei patru tineri nevăzători se gândesc că au văzut aievea cum arată violenţa, dar nu vor vedea cum arată justiţia.