Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   BOMBĂ: Dosarele penale ale lui…

BOMBĂ: Dosarele penale ale lui Grigore Karamalak din R. Moldova, trimise la Moscova. Hoțul în lege, SCOS NEVINOVAT

Dosarele penale pe care cunoscutul hoț în lege, Grigore Karamalak, le avea deschise în R. Moldova au fost trimise, vara trecută, organelor abilitate din Federația Rusă, după ce au fost traduse în limba rusă, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene. Acestea au fost trimise sub semnătura lui Andrei Pântea, prim-adjunctul procurorului general. În ultimii ani, avocații lui Karamalak au încercat în dese rânduri să obțină transmiterea dosarelor din R. Moldova, în Federația Rusă, însă fără succes. Acum, susțin surse din poliție, acesta poate veni în R. Moldova, fără riscul de a fi reținut sau pedepsit pentru infracțiunile care i s-au imputat, pentru că organele competente din Rusia l-au achitat.

387-Karamalak-G.I.În 2011, inițial, prin încheierea Judecătoriei Râșcani, Procuratura Generală era obligată să trimită cele două dosare în Federația Rusă. Ulterior, în luna martie 2011, după recursul declarat de către procurorul general de atunci Valeriu Zubco, CSJ a anulat încheierea judecătorului de instrucție de la Râșcani, Ghenadie Morozan, astfel că transmiterea dosarelor către Federația Rusă a fost anulată. Cel care refuza transmiterea dosarelor era chiar Andrei Pântea, și atunci, prim-adjunct al procurorului general.

Pentru a discuta la subiect, ne-am întâlnit cu Andrei Pântea, prim-adjunctul procurorului general. Acesta ne-a spus că dosarul, (cele două dosare au fost comasate) a fost trimis în luna august, după solicitări repetate din partea Procuraturii Generale a Federației Ruse. Pântea a precizat că legea permite această procedură. „Nimeni nu a făcut un secret din asta. Cauza nu a fost expediată în adresa unui SRL sau ONG, ci în adresa Procuraturii Generale a Federației Ruse. Corespondența dintre instituții durează din 2004 și s-a refuzat de mai multe ori extrădarea cetățeanului respectiv”. Așa și-a început Pântea argumentarea deciziei. „Trebuie să admitem expirarea termenului de prescripție ca ulterior să răspund de ce am admis asta? În 2016 acesta avea să expire. Consider că a fost adoptată o decizie corectă… „, ne-a spus Pântea. „Da, eu mi-am dat acordul pentru că am semnat scrisoarea și consider că am semnat-o legal”, a mai spus prim-adjunctul procurorului general. 

Pântea ne-a spus că, până la moment, Procuratura nu a primit din partea Procuraturii Federației Ruse un răspuns oficial dacă pe dosarul trimis la Moscova s-a luat vreo decizie. Totuși, pentru ZdG, surse din cadrul poliției (care are tangență cu acest caz) ne-au spus că pe dosar este deja luată o decizie , iar acum, Karamalak poate reveni în R. Moldova, fără a putea fi reținut de organele de drept.

Mai multe declarații ale lui Andrei Pântea, la subiect, dar și ai altor angajați ai Procuraturii Generale, citiți în numărul din 20 februarie al ZdG.

Am discutat, prin intermediul Serviciul de Presă al PG și cu Corneliu Gurin, procurorul general al R. Moldova. Acesta ne-a solicitat un demers oficial pentru a ne răspunde la întrebări. Precizăm că, unele surse susțin că, Gurin nu a fost la curent cu trimiterea dosarelor la Moscova. Andrei Pântea, în discuția cu ZdG a lăsat să se înțeleagă că nu era nevoie ca procurorul general să fie la curent cu acest caz. Secția care a luat decizia de a trimite dosarul în Rusia se afla în subordonarea directă a lui Andrei Pântea.

În august 2012, atunci când ZdG scria despre faptul că Grigore Karamalak, deși avea pe numele său două dosare penale deschise de organele de drept din R. Moldova sponsoriza mai multe activități sportive de aici, premiind cu două mașini, (prin intermediul Fondul internaţional pentru ajutorarea veteranilor şi invalizilor din sport (IFAVIS), n.r. ) inclusiv cei doi medaliați olimpici ai țării noastre la Jocurile Olimpice de la Londra, din vara acelui an, Valeriu Bodean, pe atunci șeful secției conducere a urmăririi penale în organele centrale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi ale Serviciului Vamal (SV) ne spunea că, „pe numele lui Grigore Karamalak există două cauze penale principal. O cauză se referă la infracţiunile de banditism şi la trei tentative de omor. A doua cauză penală conţine mai multe episoade de şantaj. În ambele dosare, Karamalak are statut de învinuit, fiind dat în căutare, inclusiv internaţională. Urmărirea penală pe aceste cauze a fost suspendată, pe motiv că el este dat în căutare, iar extrădarea sa a fost refuzată de Rusia”, spunea atunci Bodean.

Mai multe detalii despre cum a fost „salvat” Grigore Karamalak, zis Bulgaru, citiți în numărul de joi, 20 februarie 2014 al ZdG.

V.M.