Bătuţi şi arestaţi pentru salarii
Timp de doi ani, muncitorii de la SA “Glodeni-Zahăr” se judecă cu administraţia întreprinderii şi pichetează în speranţa că li se va face dreptate. Oamenii nu şi-au primit salariile ce li se cuvin. Mai mult decât atât, au fost înjosiţi, bătuţi, ba chiar închişi din cauză că luptau pentru drepturile lor.
La 17 noiembrie 2009, prin hotărârea Curţii de Apel Economice, a fost intentat procesul de insolvabilitate a SA “Glodeni-Zahăr”. Foştii angajaţi ai întreprinderii nu vor decât să-şi primească salariile ce li se cuvin, pe care nu şi le-au ridicat din iunie 2009.
Arestaţi pentru dreptate
Deşi au trecut deja doi ani, comitetul creditorilor încă n-a fost ales. Conform legii insolvabilităţii (art. 67), însă, acest fapt trebuia să aibă loc timp de 45 de zile după ce s-a anunţat că întreprinderea este în proces de insolvabilitate. Abia pe 3 octombrie 2011, judecătorul Curţii de Apel Economice Aurel Colenco a numit o dată concretă până la care să fie numit consiliul de administraţie al creditorilor, în caz contrar, “acesta va fi numit de instanţa de judecată”.
În timp ce muncitorii aşteptau să li se achite salariile, zahărul era scos în mod ilegal de pe teritoriul întreprinderii. Astfel, în februarie 2010, a avut loc adunarea sindicatului, în urma căreia s-a decis pichetarea întreprinderii, mai exact blocarea extragerii zahărului de pe teritoriul fabricii până la achitarea restanţelor la salarii. Conform legislaţiei, administratorul procesului de insolvabilitate a fost anunţat despre această decizie cu 48 de ore înainte ca oamenii să acţioneze. Dar anunţul n-a fost luat în considerare şi administratorul a încercat de mai multe ori să scoată zahărul, care se afla sub sechestru până la hotărârea judecăţii din Glodeni privind achitarea salariaţilor, cu camioane şi cu ajutorul colaboratorilor serviciilor de pază privată. De fiecare dată, însă, muncitorii blocau poarta şi se culcau înaintea camioanelor, chiar şi în noroi.
În august 2010, la cererea administratorului insolvabilităţii SA “Glodeni-Zahăr”, Laura Ţurcan, a fost pornită o cauză penală împotriva a cinci activişti sindicali, inclusiv preşedintele sindicatului SA “Glodeni-Zahăr”, pentru “samavolnicie”. În decembrie 2010, li s-a aplicat arest la domiciliu şi, conform art. 352 al. 2 lit. d din Codul Penal, “cauzând daune în proporţii mari drepturilor şi intereselor ocrotite de lege a acestei societăţi” (mandatul de arestare din 8 decembrie 2010) prin blocarea transportului comandat de Laura Ţurcan pentru transportarea şi depozitarea zahărului (suma e de 452 132 lei), ei riscă de la 3 la 8 ani privaţiune de libertate. Valentina Semeniuc, vicepreşedintele sindicatului SA “Glodeni-Zahăr”, spune indignată că “obligaţia primordială a administratorului insolvabilităţii este asigurarea integrităţii masei debitoare a întreprinderii, şi nu scoaterea zahărului de pe teritoriul fabricii”.
La 4 martie 2011, ÎCS “Victomax Sistem” SRL, cu scopul de a obţine zahărul SA “Glodeni-Zahăr”, a apelat la serviciile de pază ale companiei “Alfa Grup” SRL. Astfel, 30 de colaboratori ai “Alfa Grup” au aplicat forţa fizică faţă de muncitorii “Glodeni-Zahăr” (inclusiv femei). Valentina Semeniuc îşi aminteşte cum “cei 15 salariaţi prezenţi s-au ascuns sub vagoanele trenurilor, însă, traşi de păr, de haine, de picioare, în modul cel mai agresiv şi vulgar, au fost scoşi de sub vagoane şi bătuţi”. Ca urmare, au ajuns la Spitalul de Urgenţă “cu hainele rupte, unii fără încălţăminte, cu dureri de rinichi, spate şi cap”, susţine Valentina. Muncitorii au depus plângere la Comisariatul de Poliţie din Glodeni, însă, în scurt timp, colaboratorii brigăzii “Alfa Grup” au depus o plângere opusă, precum că ei ar fi fost cei atacaţi. Vicepreşedintele sindicatului este nedumerită: cum ar fi posibil ca “o femeie să bată concomitent doi bărbaţi, sportivi de performanţă”?
Doi ani fără salarii
Doi ani de zile muncitorii nu şi-au primit salariile. “N-avem bani nici măcar să achităm facturile, spune Anatol Fortuna, unul dintre muncitori. Nu vreau decât ceea ce mi se cuvine pe drept. Dacă n-o să mi se facă dreptate, voi apela la Curtea Supremă, iar apoi şi la CEDO. Am lucrat atâţia ani nu pentru ca, în final, să-şi bată joc de mine.”
În timp ce oamenii insistă să li se achite restanţele salariale, pe 25 februarie 2011, comisia interministerială mixtă (MAIA) a “recomandat insistent companiei SA “Moldova-Gaz”, odată ce va deveni creditor garantat, să fie mai flexibili în privinţa achitării datoriilor către salariaţi şi să achite restanţele la salarii în mod preferenţial”. Valentina Semeniuc, însă, afirmă că “achitarea salariului este un drept al muncitorilor garantat de Codul Muncii şi de Convenţia nr. 95 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii, ratificată de Guvernul RM, şi nu o recomandare. Muncitorii trebuie să fie creditori privilegiaţi, să li se plătească salariile direct şi să nu treacă din dependenţa SA “Glodeni-Zahăr” în dependenţa unui potenţial creditor”.
Potrivit Codului muncii nr. 154-XV din 28.03.2003, art. 186, salariaţilor concediaţi în legătură cu lichidarea unităţii sau cu încetarea activităţii angajatorului persoană fizică (lit. b) alin. (1) art. 86 din Codul muncii), sau cu reducerea numărului ori a statelor de personal la unitate (lit. c) alin. (1) art. 86 din Codul muncii) li se garantează, pentru prima lună, plata unei indemnizaţii de concediere egală cu mărimea sumată a unui salariu mediu săptămânal pentru fiecare an lucrat la unitatea în cauză, dar nu mai mică decât un salariu mediu lunar.
De asemenea, în conformitate cu prevederile lit. b) – c) alin.(1) art. 86 din Codul muncii, salariatului i se garantează, pentru a doua lună, menţinerea salariului mediu lunar, dacă persoana concediată nu a fost plasată în câmpul muncii, şi, pentru a treia lună, menţinerea salariului mediu lunar dacă, după concediere, salariatul s-a înregistrat în decurs de 14 zile calendaristice la agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă şi nu a fost plasat în câmpul muncii, fapt confirmat prin certificatul respectiv.
Circ la Curtea de Apel Economică
Pe 3 octombrie 2011, ambele părţi (administratorul întreprinderii, pe de o parte, şi muncitorii, membri ai sindicatului, pe de altă parte) s-au prezentat la Curtea de Apel Economică. Aici s-a decis că comitetul sindical, care şi-a început activitatea încă în 1975, odată cu deschiderea întreprinderii, nu există, deoarece nu “apără interesele nimănui”. Potrivit legislaţiei, însă, muncitorii au dreptul să fie reprezentaţi în judecată de sindicat. Valentina Semeniuc, vicepreşedintele comitetului sindical, este de părere că “administratorul încearcă să discrediteze sindicatul, ca oamenii să se prezinte ca persoane fizice. În acest caz, ei nu vor mai avea protecţia colectivă, cu atât mai mult că administratorul nu include în lista creditorilor datoriile faţă de comitetul sindical. Cotizaţiile sindicale au fost reţinute din salariile muncitorilor încă din noiembrie 2008 şi n-au fost transferate pe contul comitetului sindical SA “Glodeni-Zahăr”, dar anume din aceste cotizaţii se plăteşte salariul angajatului sindical”.
Unul dintre muncitori, Ion Roman, accidentat în 2006 la serviciu, a anunţat că, până în prezent, n-a fost încă inclus în lista creditorilor. Ca replică, administratorul SA “Glodeni-Zahăr”, Laura Ţurcan, susţinea ferm în faţa judecătorului Colenco faptul că Ion este inclus în listă, iar afirmaţia lui este “o calomnie la adresa mea”. Când s-a cerut actul care să confirme declaraţia administratorului, ea n-a găsit în listă numele muncitorului dat, aducând deja un alt argument, precum că “el n-a scris cerere pentru a fi inclus în listă”. În cazul dat, apare întrebarea: ce-i cu afirmaţia anterioară, care suna foarte sigur? Ion susţine că, de fapt, cererea a scris-o mai demult, doar că “ea (Laura Ţurcan, n.r.) nu ştie unde a pus cererea. Spune că m-a introdus, dar unde m-a introdus nu poate să demonstreze, pentru că nu eram în listă”. Ion Roman a mai scris o cerere în sala de judecată a Curţii de Apel Economice în speranţa că, de data aceasta, nu se va pierde.
De asemenea, s-a pus iarăşi întrebarea unde este zahărul. Muncitorii sunt convinşi că acesta este vândut de mult, în timp ce Laura Ţurcan susţine că “zahărul se află în depozite”. Potrivit Monitorului Oficial nr. 83-85 (3879-3881) din 20 mai 2011: “Executorul judecătoresc Chihai Anatolie anunţă pentru data de 6.06.2011, ora 10.00, pe adresa: or. Ialoveni, str. Alexandru cel Bun 19, of. 102, desfăşurarea licitaţiei de vânzare a cantităţii de 780 tone de zahăr tos ca un lot unic, anul fabricării 2008, categoria IV, ce aparţine debitorului S.A. “GLODENI ZAHĂR” în procedură de insolvabilitate, care se află la depozitele din mun. Chişinău, or. Sângera, str. Schinoasa, 18”. Astfel, muncitorii au tot dreptul să creadă că zahărul nu mai este la întreprindere. Niciun judecător, însă, nu verifică veridicitatea afirmaţiilor administratorului.
Acest caz este susţinut de sindicalele internaţionale Uniunea Internaţională a Lucrătorilor din Industria Alimentară (IUF) şi Confederaţia Internaţională a Sindicatelor ( ITUC), care cer de la Guvernul R. Moldova să rezolve acest conflict “prin garantarea faptului că toate salariile şi beneficiile datorate lucrătorilor vor fi plătite fără întârziere, în conformitate cu Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO) nr. 95 privind protecţia salariului, ratificată de Republica Moldova, şi care cer excluderea imediată şi necondiţionată a acuzaţiilor penale aduse împotriva celor cinci activişti şi lideri sindicali”.
