Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   (doc) Averea şi afacerile candidatului…

(doc) Averea şi afacerile candidatului Ghimpu

Mihai Ghimpu, candidatul Partidului Liberal la funcţia de preşedinte al R. Moldova, are beneficii de milioane de pe urma companiei „Eurosim”, la care este fondator. Recent, aceasta şi-a întors benzinăria pe care o deţinea la marginea capitalei, iar anul trecut a obţinut, în arendă, la preţ de chilipir, un teren de 1300 m.p. de la autorităţile publice locale din Chişinău. Şi partenerii lui Ghimpu din cadrul firmei au trăit pe picior mare în ultimii ani. De când Ghimpu se află la guvernare, firmele acestora au obţinut contracte de sute de milioane de lei cu întreprinderi subordonate Partidului Liberal. Acum doi ani, „Eurosim”, dar şi alte firme afiliate familiilor Ghimpu şi Chirtoacă, au fost ţinta unor acţiuni de amploare ale procurorilor, doar că dosarul penal nu a avut o finalitate, fiind muşamalizat cu ajutorul instanţelor de judecată.

Mihai Ghimpu, candidatul Partidului Liberal (PL) la funcţia de şef al statului, a ajuns în Parlament în urma alegerilor parlamentare din aprilie 2009. Atunci, acesta declara că deţine un apartament de 63 m.p. pe str. M. Kogălniceanu din Chişinău, un Mercedes C – 180, fabricat în 2005, dar şi 1/3 din capitalul social al firmei „Eurosim” SRL, de la care a avut un venit de jumătate de milion de lei în acel an. În 2010, Ghimpu indică acelaşi venit de la „Eurosim”, de jumătate de milion. După o pauză de un an, în care susţine că firma nu i-a adus niciun leu, în declaraţia pentru anul 2012, candidatul cu numărul doi în buletinul de vot declară, pe lângă salariul său şi al soţiei, dividende în sumă de 315 mii de lei. 2013 a fost de departe cel mai prosper pentru firma „Eurosim”, Ghimpu declarând că i-au intrat în conturi nu mai puţin de 967,4 mii de lei în calitate de profit. În 2014, firma i-a adus beneficii de 439 mii de lei, iar anul trecut, în 2015, de 741,2 mii.

584-eurosim
Benzinăria de pe bd Dacia a fost dată anterior în arendă firmei „Petrom Moldova”. Recent, aceasta a revenit în posesia firmei „Eurosim”

Firma „Eurosim” şi-a recuperat benzinăria

La „Eurosim”, firmă fondată încă în anul 2000, Mihai Ghimpu (34%) îi are în calitate de parteneri pe Veaceslav Ceban (33%) şi Iurie Aramă (33%). Compania a avut, în 2012, un venit din vânzări în sumă de 8,94 milioane de lei din principalul gen de activitate declarat, comerţul cu amănuntul al carburanţilor. Firma deţine, la intrarea în Chişinău, o benzinărie, pe bd. Dacia 54/1, acolo unde se află şi adresa sa juridică. Până recent, staţia PECO era dată în arendă la Petrom Moldova. În urmă cu câteva luni, însă, aceasta a revenit în proprietatea „Eurosim”, fapt ce poate fi confirmat şi prin schimbarea denumirii benzinăriei. Astăzi, pe frontispiciul staţiei PECO vedem sigla „Eurosim” care, întâmplător sau nu, seamănă cu cea a UE, având 12 steluţe, dar şi cu cea a Partidului Liberal.

Benzinăria de pe bd. Dacia la finele anului trecut, purtând însemnele Petrom Moldova
Benzinăria de pe bd. Dacia la finele anului trecut, purtând însemnele Petrom Moldova

Terenul pe care a fost construită benzinăria „Eurosim” este proprietatea mun. Chişinău, fiind dat în arendă agentului economic în 2002. În 2011, contractul a fost prelungit până în 2021. În 2011, pentru o scurtă perioadă, benzinăria a fost pusă în gaj la Mobiasbancă pentru 1 milion USD. Totodată, a fost gajat şi dreptul de arendă pentru alţi 800 de mii USD.

Teren arendat cu 2 mii de lei pe lună

În septembrie 2015, ZdG scria despre modul în care firma „Eurosim” a obţinut dreptul de arendă şi asupra unui teren de 1300 m.p., aflat lângă cel pe care este amplasată benzinăria. Astfel, în decembrie 2010, în cadrul şedinţei Consiliului Municipal Chişinău (CMC), când s-a pus în discuţie prelungirea arendei terenului din bd. Dacia pentru firma „Eurosim”, pe care avea deja construită benzinăria, printr-un punct separat, s-a acceptat şi cedarea, tot în baza unui contract de arendă, către acelaşi SRL, a terenului adiacent. Experţi în domeniu afirmau atunci că o asemenea tranzacţie trebuia făcută prin intermediul unei licitaţii, or, terenul dat în arendă firmei lui Ghimpu nu avea pe el niciun fel de construcţii, pentru a putea fi acordat prin acest scenariu. Pe site-ul Primăriei mun. Chişinău, o asemenea decizie a CMC, din 2 decembrie 2010, nu există. Solicitaţi de ZdG, reprezentanţii Direcţiei Relaţii Funciare ne-au spus însă că, după hotărârea CMC de acum aproape şase ani, Oficiul Teritorial Chişinău al Cancelariei de Stat s-a adresat în judecată, nefiind de acord cu poziţia Consiliului, doar că judecătorii de la Curtea Supremă de Justiţie, într-un final, au considerat că CMC a luat o decizie legală. Astfel, şi din acest motiv, pe 18 februarie 2015, între autorităţile locale şi firma „Eurosim” a fost semnat un nou contract de arendă, valabil până în februarie 2025. În toată această perioadă, agentul economic trebuie să plătească 24,56 mii de lei anual, adică puţin peste 2 mii de lei pe lună pentru acel teren. Firma nu are dreptul să privatizeze terenul.

Benzinăria Eurosim și terenul de lângă ea, arendat de firmă din 2011 cu doar 2 mii de lei pe lună. Acesta este dat deja în arendă unei alte firme.
Benzinăria Eurosim și terenul de lângă ea, arendat de firmă din 2015 cu doar 2 mii de lei pe lună. Acesta este dat deja în arendă unei alte firme.

Deşi fără dreptul de a-l privatiza, aceasta a făcut uz de dreptul de a-l da în arendă. Astăzi, pe terenul primit de firma lui Ghimpu de la primărie pentru doar 2 mii de lei pe lună, se află unul din oficiile companiei „InterAuto”, specializată în vânzarea şi închirierea automobilelor. Solicitaţi de ZdG pentru a ne spune preţul pe care-l plătesc pentru chirie, reprezentanţii firmei au refuzat categoric, precizând că suma este confidenţială.

2009—2013: Licitaţii de milioane câştigate de „Parstar Petrol”

În ultimii cinci ani, de când PL s-a aflat practic constant la guvernare, iar Primăria Chişinău a fost condusă de nepotul lui Ghimpu şi prim-vicepreşedintele partidului, Dorin Chirtoacă, partenerii lui Ghimpu din cadrul „Eurosim” au trăit pe picior mare. Pe rând, două firme fondate de aceştia au obţinut contracte de sute de milioane de lei cu întreprinderi afiliate Partidului Liberal. Astfel, în 2013, presa scria despre felul în care firma „Parstar Petrol”, fondată pe atunci de Veaceslav Ceban şi Iurie Aramă, (astăzi, doar Aramă a rămas în calitate de fondator, alături de Ion Putină) obţinea contracte grase cu întreprinderi subordonate partidului pentru comercializarea produselor petroliere. Printre clienţii siguri ai firmei partenerilor lui Ghimpu se număra Calea Ferată din Moldova (CFM), subordonată Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), care, conform portalului moldovacurata.md, doar în primele trei luni ale anului 2011 cumpăra de la „Parstar Petrol” motorină în valoare de 135 milioane de lei. La acest subiect, fostul Centru pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a iniţiat un control, care însă nu a avut o finalitate. În 2011, într-un raport de audit asupra gestionării patrimoniului public la ÎM „Parcul urban de autobuze” (PUA) pe anii 2009-2010, Curtea de Conturi (CCRM) sublinia că, în perioada auditată, PUA a achiziţionat tot de la „Parstar Petrol” „cantităţi mari şi costisitoare de combustibil şi lubrifianţi, fără analizarea şi selectarea ofertelor corespunzătoare, cu preţuri mai mari decât ale altor agenţi economici”. În total, au fost achiziţionate 6,1 mii tone de motorină, cu 60,7 milioane de lei, „cu preţuri mai mari decât motorina livrată întreprinderii de către SA „Tirex-Petrol”, ceea ce a generat cheltuieli suplimentare în sumă de 817,2 mii de lei”.

În aceste condiții, doar în 2012, firma partenerilor lui Ghimpu a raportat venituri din comerțul cu ridicata al motorinei în sumă de 326,5 milioane de lei (!), în timp ce avea un capital social de doar 6 milioane de lei.

De precizat că, în decla­ra­ţia cu pri­vire la veni­turi şi pro­pri­e­tăţi pe anul 2014, Mihai Ghimpu a indi­cat, probabil din neatenție, la capi­to­lul „adresă juri­dică” a fir­mei „Euro­sim”, la care este fondator, bd. Dacia 90, acolo unde este ampla­sat, de fapt, un imo­bil care apa­rţine fir­mei „Parstar-Petrol”(!).

În 2013 însă, pe fundalul acestor discuţii, „Parstar Petrol” s-a retras practic de pe piaţa licitaţiilor de milioane, câştigând tot mai puţine contracte cu instituţiile statului. A apărut însă o altă firmă, „Get Premium”, care, aşa cum arată datele obţinute de ZdG, a luat locul celor de la „Parstar Petrol” în businessul de succes.

2013—2016: Licitaţii de milioane câştigate de firma „Get Premium”

Datele de la Camera Înregistrării de Stat arată că „Get Premium” a fost înregistrată în februarie 2013. Astăzi, aceasta are doi fondatori, pe Veaceslav Ceban, cu 99,9% din capitalul social, tot el, fostul administrator al „Parstar Petrol”, şi pe Viorel Popescu, care deţine doar 0,09%. Ceban, partenerul lui Mihai Ghimpu de la firma „Eurosim”, este şi administratorul companiei cu un capital social de 8,1 milioane de lei. „Importul şi (sau) comercializarea cu ridicata şi (sau) cu amănuntul a benzinei, motorinei şi (sau) a gazului lichefiat la staţiile de alimentare” constituie unul din principalele genuri de activitate declarate de către firma care are adresa juridică pe str. Bucureşti 87, apartamentul nr. 3. În această clădire, acum patru ani, era sediul PL, iar ulterior, cel al Organizaţiei Tineretului Liberal. Astăzi, acest apartament, adresa juridică a companiei „Get Premium”, aparţine firmei „Eurosim” SRL, despre care menţionam mai sus că este fondată de liderul PL, Mihai Ghimpu.

Benzinăria Get Premium de pe traseul Chișinău-Soroca, din apropierea satului Căzănești, r. Telenești
Benzinăria Get Premium de pe traseul Chișinău-Soroca, din apropierea satului Căzănești, r. Telenești

ZdG a solicitat, în scris, de la mai multe întreprinderi municipale, dar şi de la CFM, despre care anterior se anunţa că a cumpărat produse petroliere de la firma partenerilor lui Ghimpu, informaţii despre furnizorii de carburanţi din ultimii 3,5 ani, începând cu 2013. În luna iulie a acestui an scriam că întreprinderile municipale „Edilitate”, „Exdrupo”, „Regia Autosalubritate”, „Parcul Urban de Autobuze” sau chiar CFM, condusă de consilierul municipal din partea PL, Iurie Topală, au procurat produse petroliere în valoare de aproape 100 milioane de lei de la firma „Get Premium”. Aceasta are oficiul în Chişinău, pe str. Şciusev 94, într-un birou de la etajul 1 al clădirii, iar singura sa benzinărie se află pe traseul Chişinău-Soroca. Am încercat de mai multe ori în ultimele luni să discutăm cu Veaceslav Ceban, însă fără succes. În dimineaţa zilei de marţi ni s-a comunicat că acesta nu este în birou, cerându-ni-se să revenim mai târziu, iar ulterior, ni s-a spus că acesta ar fi plecat din ţară.

„Eurosim” şi tranzacţiile dubioase

Acum doi ani, într-o zi de vineri, 31 octombrie 2014, un grup de poliţişti şi procurori efectuau percheziţii la domiciliul părinţilor primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă, respectiv, la sora şi cumnatul lui Mihai Ghimpu. Oamenii legii au descins, de fapt, într-un apartament din str. Calea Ieşilor, unde se află sediul firmei „Anda” SRL, fondată de Ion şi Lucian Chirtoacă, cumnatul şi, respectiv, nepotul lui Ghimpu. Atunci, Ghimpu, dar şi nepotul său, Chirtoacă, acuzau că, în spatele acelor acţiuni, ar sta PLDM şi PD, care ar fi încercat astfel să-i compromită înaintea alegerilor parlamentare ce urmau să aibă loc pe 30 noiembrie. Chirtoacă a spus presei că poliţiştii au venit la percheziţii la 7 dimineaţa şi că ar fi vrut să forţeze uşa ca să intre. Edilul menţiona că motivul percheziţiilor ar fi faptul că firma fratelui său, cu adresa juridică în acel apartament, ar fi efectuat tranzacţii cu altă firmă, care ar avea legături cu o companie bănuită de evaziune fiscală, dar şi că oamenii legii nu ar fi găsit nimic. „Din păcate, nu creştem Moldova, ci ne batem joc, şi nu înainte spre un viitor european, ci înapoi, la URSS”, declara Chirtoacă, referindu-se la mesajele electorale ale PD şi PLDM.

dosar eurosim
Firma Eurosim figura în dosarul penal deschis acum doi ani de poliție și procuratură, dar care ulterior a fost mușamalizat

În ianuarie 2016, ZdG publica documente din dosarul penal care demonstrau legături nebănuite între mai multe firme, Primăria mun. Chişinău şi familiile Ghimpu şi Chirtoacă. Dosarul a fost iniţiat pe 3 aprilie 2014 de către Direcţia Poliţie a mun. Chişinău pe faptul comiterii evaziunii fiscale a factorilor de decizie ai SRL „Aldora Art”, o agenţie de publicitate despre care mai mulţi foşti consilieri locali declarau că ar fi controlată de Lucian Chirtoacă, mezinul familiei Chirtoacă. În cadrul verificărilor, procurorii au constatat că „Aldora Art” SRL ar fi implicată într-o schemă dubioasă, înregistrând tranzacţii suspecte, unele fictive, cu mai multe firme. Una dintre aceste firme era „Eurosim” SRL, care, afirmă procurorii, „în 2009-2012, a efectuat livrări de materiale şi servicii de publicitate în sumă de 392 mii de lei şi, concomitent, a încheiat tranzacţii cu întreprinderi delincvente („fantomă”) în proporţii deosebit de mari, în valoare de peste 271 mii de lei”.

Familiile partenerilor lui Ghimpu, implicate în dosar

Procurorii au examinat rulajul bancar de pe conturile „Aldora Art” SRL şi susţin că au descoperit „tranzacţii dubioase, prezentate drept împrumuturi, între această firmă şi întreprinderile SRL „Edera Trio”, SRL „Anda”, SRL „Grancompol”, „SRL Unicafe”, SRL „Pro Fortes”, SRL „Trendseter”, SRL „Unistos Lux”, SRL „Samiralagro” şi SRL „Maximize”. Aşa cum avea să demonstreze ancheta ZdG, majoritatea acestor firme care figurau în dosarul penal aveau legături cu activişti PL, cu familiile Chirtoacă, Ghimpu sau partenerii acestuia din cadrul „Eurosim”.

552-mihai-buruiana-cu-chirtoaca-si-ghimpuDe exemplu, „Aldora Art”, cea pentru care a fost pornită urmărirea penală, firmă fondată de o oarecare Liudmila Răzmeriţă, care activa pe atunci la Magazinul Universal Central din Chişinău, avea adresa juridică în apartamentul Doinei Ceban, fiica lui Veaceslav Ceban, partenerul lui Ghimpu din cadrul „Eurosim”. Totodată, „Pro Fortes”, care, la fel ca şi „Aldora Art”, are interese în piaţa de publicitate stradală din mun. Chişinău, este fondată de Claudia Aramă, soţia lui Iurie Aramă, şi Ludmila Ceban, soţia lui Veaceslav Ceban, ambii, partenerii lui Ghimpu de la „Eurosim”. Administratorul firmei este Mihail Buruiană, un tânăr activist al PL, care apare într-o imagine de la un eveniment al partidului lângă Ghimpu şi Chirtoacă. Buruiană a fost anterior şi fondator la firmele „Edera Trio” şi „Unicafe”, care gestionează tonetele „Coffee Time”, ce au împânzit deja oraşul. ZdG a scris anterior că „Edera Trio” avea, la începutul acestui an, adresa juridică în apartamentul soacrei fratelui primarului de Chişinău, Emilia Crudu.

Probele din dosarul penal, „anulate” de instanţa de judecată

dosar eurosimm
Judecătorii au anulat probele din dosar (captură din decizia judecătorească)

Dosarul penal, care are legături evidente cu familiile Ghimpu/Chirtoacă, nu a avut însă o finalitate. Mai întâi, prin decizia Curţii de Apel (CA) Chişinău din 4 decembrie 2014, venită la două luni de la deschiderea dosarului penal, au fost casate încheierile Judecătoriei sect. Centru din 23 octombrie 2014 şi respinse demersurile privind autorizarea efectuării percheziţiilor la companiile vizate în dosarul penal ca fiind neîntemeiate. Atunci s-a stabilit că dosarul penal a fost examinat „superficial”, cu încălcarea prevederilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu adoptarea unei încheieri formale, nemotivate, care ar fi conţinut doar fraze generale. Astfel, toate acţiunile organului de urmărire penală au fost declarate ilegale şi abuzive, fiind obligate organele de drept să restituie toate bunurile ridicate.

Ulterior, în septembrie 2015, judecătorii Curţii de Apel (CA) Chişinău, Iurie Iordan, Ghenadie Lîsîi şi Silvia Vrabii, au admis şi demersul avocatului Rodion Tocan în interesul mai multor firme care figurau în acel dosar privind anularea ordonanţei procurorului Corneliu Pleşca din luna februarie 2015, prin care acesta refuza excluderea probelor acumulate în dosar. Întâmplător sau nu, dar, peste câteva luni, Corneliu Pleşca, procurorul care s-a ocupat de acest dosar, a plecat din organele procuraturii, iar recent, procurorii au anunţat că numele acestuia figurează într-un dosar penal, trimis recent în judecată.584-ghimpu-schema

În ianuarie 2016, dosarul penal care era gestionat de către Procuratura mun. Chişinău, cu probe anulate de judecători, a fost trimis către Procuratura sect. Centru. La scurt timp, după ce ZdG scria despre el, dosarul a revenit la Procuratura municipală, fiind distribuit procurorului Nicolae Zanevici, care refuză să ne spună la ce etapă se află urmărirea penală, în condiţiile în care probele acumulate iniţial au fost anulate de judecători, iar surse apropiate anchetei susţin că dosarul urmează a fi clasat.

Apartamentele lui Ghimpu

Blocul din centrul capitalei în care Mihai Ghimpu deține un apartament de 160 m.p., cumpărat în 2014
Blocul din centrul capitalei în care Mihai Ghimpu deține un apartament de 160 m.p., cumpărat în 2014

Mihai Ghimpu deţine două apartamente. Unul de 63 m.p. pe str. Kogălniceanu, în posesia căruia a intrat încă în anii ‘90, dar şi unul pe str. S. Lazo, de 160 m.p., procurat recent, în 2014, în urma unui contract de investiţii. Locuinţa are trei camere şi se află la etajul 6, având o valoare cadastrală de 1,42 milioane de lei. Tot în acelaşi bloc şi la acelaşi etaj, cu o suprafaţă similară şi tot în 2014, şi-au cumpărat apartament şi Ion şi Valentina Chirtoacă, sora şi cumnatul liderului PL, tot ei, părinţii primarului de Chişinău, Dorin Chirtoacă.

Conform rapoartelor financiare depuse de PL la Comisia Electorală Centrală, Mihai Ghimpu este unul din donatorii principali ai partidului. În 2015 el a donat formaţiunii pe care o conduce 810 mii de lei, iar în 2016, până la începerea campaniei electorale, alţi 201 mii de lei.

Noroc TV pentru Ghimpu?

576-ghimpu-pesteLa începutul lunii septembrie 2016, Partidul Comuniştilor din R. Moldova a emis un comunicat de presă în care se menţiona că Mihai Ghimpu ar fi devenit proprietarul postului de televiziune Noroc TV şi al postului Radio Noroc. Tranzacţia ar fi costat un milion de euro. „Fracţiunea parlamentară a PCRM solicită Comisiei Electorale Centrale şi Procuraturii Generale să verifice legalitatea acestei tranzacţii”, se preciza în comunicatul PCRM.

Oficial, la Camera Înregistrării de Stat, nu sunt încă schimbări în acționariatul firmei „Noroc Media” SRL, cea care gestionează postul TV. SRL-ul are un capital social de 300 mii de lei și trei fondatori: Artur Bânzaru (5%), Nichifor Bânzaru (45%), care este și administrator și Marius Belibov, (45%). În 2012, din publicitatea, firma a raportat un venit de 4,98 milioane de lei. Dar, comunicatul PCRM-ului a coincis cu schimbări în grila de emisie și cea de personal al postului TV, fiind angajați mai mulți oameni noi și lansate un șir de emisiuni noi, încercându-se transformarea televiziunii, din una cu conținut muzical, în una generalistă.

Contactat de ZdG, Artur Bînzaru, directorul şi unul din fondatorii televiziunii Noroc TV, a negat informaţiile din comunicatul PCRM, dar, totodată, nu a exclus că în perioada următoare ar putea avea loc anumite schimbări la postul de televiziune pe care îl conduce. „Discuţii au fost foarte multe, cu mai multe partide, dar deocamdată nu este ceva… Şi nu doar partide au avut interes pentru a cumpăra, a dezvolta afacerea”, susţine Bînzaru. Întrebat despre transformările care au loc în prezent la Noroc TV, unde a fost angajată o nouă echipă de jurnalişti şi se instalează tehnică nouă, Artur Bînzaru afirmă că „deocamdată este doar, să-i spunem aşa, un contract de scurtă durată. Este doar o investiţie şi o chestie temporară. Pe viitor, nici nu ştii, poate se schimbă lucrurile. Deocamdată e o investiţie făcută doar de noi. O să ne transformăm încetişor într-un post generalist. Noi mereu am încercat să-l facem un post generalist, dar nu prea am avut putere. Acum, cu paşi mici dar siguri, o să ne transformăm într-un post muzical generalist de divertisment şi ştiri”.

Reprezentanţii Consiliului Coordonator al Audiovizualului ne-au comunicat că, deocamdată, la adresa lor nu a venit nicio solicitare sau informaţie de la Noroc TV, aşa cum trebuie să se întâmplă atunci când la un post de televiziune intervin schimbări la nivelul proprietarilor sau al grilei de programe.

Mihai Ghimpu nu ne-a răspuns la telefonul mobil pentru a discuta despre afacerile gestionate de firma „Eurosim”, al cărei cofondator este. Am încercat să luăm legătura cu el prin intermediul partidului, însă ni s-a spus că Mihai Ghimpu nu este la sediul PL şi am fost redirecţionaţi către Ionel Puşcaş, reprezentantul serviciului de presă al formaţiunii. Acesta ne-a spus că „Mihai Ghimpu a explicat de un milion de ori că nu gestionează personal afacerea, el doar primeşte dividende”. Cât despre informaţiile conform cărora Noroc TV ar fi intrat în posesia liberalilor, Puşcaş spune că este vorba despre o „intoxicare de presă”. „De ce să-l întrebaţi pe Mihai Ghimpu, dar nu pe proprietarii televiziunii? E o încercare de manipulare a opiniei. O să puteţi pune întrebarea respectivă când o să vedeţi că se înregistrează documentele că într-adevăr este aşa ceva. La acest moment este o intoxicare dată în presă, inclusiv proprietarii televiziunii au respins… Nu a cumpărat nimeni nicio televiziune”, ne-a declarat Puşcaş.