Anatolie Donciu: “Nu vă învinovăţesc nici pe d-stră, pentru că vă bazaţi pe documente”

Anatolie Donciu, preşedintele Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), a fost marţi, 6 noiembrie, în redacţia ZdG. Şeful CNI ne-a vorbit despre felul în care a obţinut terenul de pe str. V. Guţu, despre terenul de pe str. Al. Marinescu, dar şi despre pretenţiile pe care le-ar avea la adresa ZdG. Totodată, Donciu şi-a schimbat unele declaraţii făcute anterior, menţionând că s-a mutat în noua casă în 2005, nu în 2007, recunoscând că, în tot acest răstimp, nu a plătit impozit pentru imobil.

— Cum vi s-a acordat teren pentru construcţia unei  case, dacă aveaţi deja un apartament cu patru camere în Chişinău?

— Era un apartament de tip hruşciovkă, care nu era privat, cu spaţiu de vreo 45 m. p.

— Dacă nu era privat, cum l-aţi vândut?

— Aveam dreptul la spaţiu locativ. Aşa era atunci.

— Ştiţi că terenul pe care e construită casa dvs. a fost repartizat iniţial firmei SRL Mann? Cunoaşteţi istoria acestei firme şi scandalul de atunci…

— Nu, eu  ştiu că am primit acest teren prin decizia Primăriei din 21 februarie 2002. Nu am negociat cu nimeni absolut. Aţi văzut care a fost epopeea acestor terenuri. Până la urmă am spus, daţi-mi un teren. Ei mi-au dat aici. Îmi amintesc doar că, după ce am primit terenul de la Primărie, s-a apropiat de mine cineva şi mi-a arătat că el deţine un contract de vânzare-cumpărare a acestui teren de la firma MANN. I-am spus că nu e corect, pentru că eu am terenul de la Primărie. Atât.

— Aţi privatizat terenul de pe V. Guţu pe 23 iulie 2004, iar în luna august 2004 aţi plecat din funcţia de şef al urmăririi penale din cadrul CCCEC. Totodată, în septembrie, angajaţi ai primăriei erau arestaţi, în legătură cu şmecheriile cu terenuri din această regiune, inclusiv cele ale Mann SRL. Coincidenţe?

— Eu nu din august am plecat din cadrul urmăririi penale a CCCEC, ci din martie, undeva… Doar ordinul a fost din august. Vreţi să faceţi legătura dintre funcţie şi teren? Nu e nicio legătură, absolut.

— Ce ne puteţi spune despre terenul de pe str. Al. Marinescu…

— Eu nici nu ştiu unde-i acest teren (îi arătăm documentul de la Cadastru). Văd extrasul, dar vă spun că acest teren niciodată nu mi-a aparţinut. Văd ce scrie, dar nu poate fi aşa ceva. Ar fi ceva ieşit din comun ca eu să am şi să spun că nu am. E nonsens. Nu ştiu pe cine-i scris. Acum m-aţi informat pentru prima dată că eu am teren. Chiar vă spun sincer. Problema care-i, aţi văzut. Mi s-a dat mai întâi pe Milano, apoi pe Marinescu, după aia pe Testemiţanu (Guţu). Probabil, ei au confundat acolo ceva. Poate acum şi Milano se consideră după mine, nu ştiu. Eu, categoric, nu am fost la Cadastru să-l înregistrez…

— Aceasta-i o scrisoare pe care Primăria, la începutul anului 2012,  a expediat-o pe numele dvs., la domiciliu dvs., cerându-vă să mergeţi la Cadastru, pentru a radia din Registrul bunurilor imobile terenul de pe Marinescu, înscris pe numele dvs., în caz contrar, vă ameninţă cu judecata şi cu procuratura.

— Eu nu am văzut această scrisoare. Nu am primit-o. În cazul ăsta, aş putea merge acum să-l scot. Dar nu vreau, intenţionat. De ce să mă duc, dacă nu am greşit cu nimic? Să mă dea în judecată…

— Sunteţi născut pe 5 iulie 1957, nu? Ăsta e codul dvs. personal? Cine o fi transmis aceste date la Cadastru?

— Eu nu contest faptul că documentul e real. Eu încă o data vă spun. Este o situaţie de jure, dar de facto, eu niciodată nu am folosit acel teren. Nu am plătit ceva ca să-l privatizez. Posibil, atunci când a fost hotărârea să-mi dea teren pe Marinescu, au băgat şi codul ăsta. Altfel cum?

— Poate cineva din familie a înscris datele la Cadastru?

— Eu admit că putea cineva să facă asta, dar nu cred. Eu nu ştiu nimic despre acel teren. Ştiu doar că Alexandru Marinescu a fost căpitan de submarin… (zâmbeşte – n.r.) Nici eu, nici familia mea nu avem acel teren. Nu vă învinovăţesc nici pe dvs., pentru că vă bazaţi pe documente. E o situaţie confuză.

— Vedeţi că este şi scrisoarea Primăriei, prin care vi se spune să mergeţi la Cadastru să scoateţi terenul de pe numele dvs…

— Să admitem, de pildă, că a ajuns la mine o aşa scrisoare. Dar, asta până la urmă nu influenţează situaţia, pentru că, eu nu am avut aşa teren. Nici nu ştiu unde se află el. Asta-i realitate. Eu încă o dată spun. Dvs. nu aţi luat informaţia din pod, vă bazaţi pe document, dar nu ştiu cum e posibil aşa ceva.

— În cadrul emisiunii “În Profunzime” aţi spus că apartamentul l-aţi vândut în 2007, dar noi deţinem date de la Cadastru care arată că l-aţi vândut în 2005. Când, totuşi, l-aţi vândut?

— În 2005, cred. Am înţeles că am făcut nişte greşeli. Dvs. aţi făcut situaţia aia, cum m-am mutat în 2007, dar am scris plângere pe zgomotul transformatoarelor în 2006. E iarăşi o situaţie confuză.

— Dar în casa de pe V. Guţu când v-aţi mutat?

— Cred că în 2005—2006.

— Totuşi, în 2005. Aţi spus anterior că în 2007. Şi cum apartamentul l-aţi vândut în 2005, apărea întrebarea, unde aţi stat doi ani?

— M-am mutat în 2005 în casă. Până prin septembrie-octombrie am stat la nişte cunoştinţe. După aia m-am mutat într-o odaie care era finisată în casă.

— Care-i povestea cu cei de la Cadastru? Aţi spus iniţial că ei au refuzat să vă înregistreze casa…

— Eu nu am spus aşa. Ei nu au refuzat. E vorba de un joc de cuvinte, referitor la înregistrarea casei. Eu m-am pornit în 2007 la Cadastru. În 2007? Staţi, să nu greşesc ceva. Da, în 2007. Ei au fost şi au făcut măsurările, au stabilit 262 m.p. total şi 69,9 m.p. locativ. Au făcut măsurările, după care, deoarece casa nu era finalizată, nu s-a produs darea în exploatare propriu-zis, pentru că acolo trebuia un proces-verbal, act de primire-predare…

— De ce nu aţi mai încercat peste un an, doi, trei?

— Eu v-am spus şi asta-i realitatea. Eu îmi construiesc casa de 10 ani. Poate e şi greşeala mea…

— Dar aţi plătit impozit pe imobil?

— Păi, dacă nu-i dată casa în exploatare, nu-i achitat impozitul.

— Dar cât trebuia să plătiţi?

— Idee n-am. Dar dvs. ştiţi? Eu vreau să mă informez, că oricum o să trebuiască să plătesc. Întotdeauna post-factum e uşor să spui, de ce nu ai făcut aşa sau invers.

— Gardul casei când l-aţi făcut?

— Chiar nu ştiu când. Totul s-a făcut treptat. Anul ăsta am făcut scările… Acum trebuie s-o dau în exploatare.

— Înţeleg că aveţi decizii favorabile ale CSJ cu privire la reamplasarea transformatoarelor. Totuşi, de ce aţi îngrădit un teren public?

— Eu mă judec cu Fenosa din 2007, de când am plecat de la CCCEC. Au trecut cinci ani, iar lucrurile nu s-au mişcat.

— Dar cei de la Fenosa nu au încă acces liber la transformatoare…

— Am vrut să abordăm problema asta. Aţi văzut poarta, aţi văzut lacătul. E al lor. Eu înţeleg că nu am dreptul să le blochez accesul acolo, chiar dacă deciziile CSJ sunt în favoarea mea. Ei au o cheie cu care pot intra pe acea poartă. Problema care era? Că ei sunt mai mulţi şi au numai o cheie. De multe ori, când veneau, ei sau nu aveau cheia, sau o pierdeau. Trei  lacăte au fost stricate. Când veneau, sigur că mă iritau un pic. Îmi spuneau că nu au acces. Le spuneam, păi, v-aţi pus lacăt, aveţi cheie. Ei îmi spuneau că cheia e la altă persoană. Au fost discuţii de genul ăsta. Şi sigur că poate erau tensionate, dar eu niciodată nu am îndrăznit să zic: nu vă dau voie. N-a fost nevoie niciodată de intervenţia poliţiei. Puteţi verifica la poliţie.

— Au fost, totuşi, discuţii tensionate. De ce era nevoie de ele, dacă transformatoarele sunt pe un teren public?

— Păi, cei de la Fenosa doreau să intre pe poarta mea, nu pe cea unde-i transformatorul. Haideţi să nu folosim cuvântul tensionat. Au poarta lor, să intre pe poarta lor.

— De ce, totuşi, aţi îngrădit transformatoarele?

— Haideţi să vorbim aşa cum este. Acolo gard a fost, dar nu a fost cel de acum. Eu l-am reînnoit. Era stricat. Acolo, lângă transformatoare, se grămădeau şi boschetari, şi narcomani. Era o mizerie totată. Am curăţit locul de gunoi şi l-am protejat.

— Cel puţin un câine “păzeşte” transformatoarele…

— Nu este adevărat. Daţi să vă arăt (a început să ne deseneze o schemă, prin care să ne arate distanţa dintre câine şi transformatoare, pentru a ne convinge că patrupedul nu încurcă celor de la Fenosa). Câinele merge pe marginea gardului. El ajunge până la portiţă, dar e închis, şi nu poate ieşi. Ei pot intra liber.

— Aţi citit articolul din numărul trecut al ZdG?

— Fugitiv.

— Cu ce nu sunteţi de acord din cele scrise?

— Eu nu sunt de acord cu doi câini. E numai unul. Nu sunt de acord când se spune că cei de la Fenosa n-au acces liber şi că a fost nevoie de intervenţia poliţiei. Cam cu astea nu sunt de acord. Ce-i drept, e drept. Bravo Ziarului de Gardă. Dar cifra de cinci milioane de unde aţi luat-o? S-a creat impresia că Donciu a scos din buzunar cinci milioane deodată. Poate casa valorează şi şapte milioane, dar vreau să se ştie că totul a fost construit treptat. Am fraţi constructori, care m-au ajutat, aveam şi nişte materiale de construcţie când am început.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

28 comentarii

  1. mos Ion

    Are nu numai pufusor pe botisor,dar ceva mai puturos.O face pe istetul si ne tine de prosti.

  2. alex

    Doamne, Doamne! Cum ne imbata asta cu apa rece… nu tine minte ANUL… nu tine minte… are scleroza omul.. de ce il punem sa contoleze pe altii?… daca tacea- era mai bine pentru el…
    “It is better to keep your mouth closed and let people think you are a fool than to open it and remove all doubt.” Mark Twain

  3. Ion

    Da, Dl Donciu este corect ca a venit la ziar, n-are ce ascunde! Dar raspunsurile lui la intrebari dau de gindit…! Nu este cel mai netransparent decit altii.., totusi avem nevoie de o persoana mai integra! Parerea mea!

  4. intrebare

    Mi se pare ca pufusor pe botishor are in primul rind ZdG.
    Nu zic , apar multe intrebari si la acest individ, dar ZdG are mai mult pufusor pe botisor de cit pare… Cititi numai articolul ce tine de cum a fost creat primul articol despre Donciu, sa fim serioshi … voi chiar ne aveti de prosti !!!
    Aveam incredere in voi dar ati dat dovada de loialitate fata de cineva !!!
    De ce nu investigati cazul cu viceministrul sanatatii Turcan, acolo este foarte interesant !!! V-am trimis date dar se pare ca va intereseaza numai persoanele incomode.

  5. mde...

    Se pare ca ZdG are mai mult pufusor pe botishor decit toti ceilalti !!!
    Pacat, aveam mai multa incredere in voi.

  6. Olga

    intrebare si mde – sunteti cumva sustinatori de-ai lui Donciu, sau poate chiar aceeasi persoana a scris doua comentarii? ZdG e unul din cele mai bune la capitolul investigatii si sunt impartiali, asta au demonstrat de-a lungul timpului

  7. sidorel

    Cu cit Donciu va vorbi mai mult cu atita se va ingloda mai tare, traeste din 2005 lotu la primit in 2002 deci trei ani a mers chiltuiala de baza, dar apartamentul nu era vindut inca, a primit lotul avind apartament, rusine domnilor plisti mai bine recematil si lasa omul sa cate de nevoi

  8. andrei

    Greu sa gasesti o cioara alba intr-un stol de corbi, corbii nu-si vor alege niciodata o cioara alba sa le verifice averile.
    Pentru mine aceasta institutie CNI este cum ar spune englezul – totally useless.
    Admitem ca nu era presedintele CNI Donciu, ci Cristina Cojocari, credeti ca ea ar fi avut vreo influenta mai mare asupra lucrurilor? Trebuie sa ai coaie ca sa te poti pune in poara cu toata “floarea” guvernarii noastre. Iar la noi in ultima vreme is doar niste lasi.
    Prin urmare investigatia data va avea impact sumar – zero, atita doar ca va veti mari tirajul cu citeva sute de exemplare in plus.

  9. cântar

    Victore, se vede că nu prea ai trecut prin acest coridor de vânzare-cumpărare din R.Moldova, ori şi mai simplu ,n-ai trecut prin coridoarele cadastrale de diferite nivele de la noi.
    În cazul dat este şi vina proprietarului că n-a avut grijă să înlăture ,la timpul cuvenit ,toate opusurile cadastrale.
    Un simplu exemplu. Chiar dacă cumperi o casă ori un apartament şi notarial, parcă eşti tu stăpânul, toate facturile vor continua să vină la tine pe numele fostului proprietar. De ce? Deoarece nu există la noi o corelaţie, o coordonare între notar şi cadastru în urma schimbării proprietarilor.
    Până nu te duci personal la contabilităţile fiecărui serviciu să schimbi numele din evidenţa datelor din calculator
    nu obţii nimic.Totul va figura pe vechi.
    Sunt multe detalii–necesită mult timp şi spaţiu.
    Ţi-aşi propune să studiezi problema- e foarte interesantă şi dificilă. Încearcă!

  10. IONEL

    Reporterul de la ziarul de garda umblă cu mîța în sac. Se vede clar că nu este obiectiv deloc.

  11. lilica

    d.cântar stii ca cine da sfaturi,nu este capabil de a le asculta
    trancanesti atita cu limba in lung si lat sa nu ti se usuce in gura
    vorbesti tu, lasa sa vorbeasca si altii
    ai tu pareri, mai au si altii
    ai viziunea ta, mai au si altii
    vorbeste in general ce ai de vorbit si cu mai putine observatii ca de acestea is multi

    fii ca tine nu ca altii.Încearcă!

  12. cântar

    N-am dat sfaturile cu sacul şi sub baionetă nimănui. Am propus nişte idei-mai departe,”voia boerului”.
    Dacă unora de pe aici ceva le încurcă–îi priveşte.Ilincile, doar sună a deşert-altfel, nu înţeleg logica reproşului.

  13. Ioana

    E foarte urit in tara aciasta,chind un domn, care pretinde la asa un post ,dar se comporta asa de straniu.In primul rind,cel mai hrisiovca apartamen dupa cum s’a exprimat domnul Donciu , cu 4 camere are mai mult de 70 metri patrati,si nu 45 cit spune d-lui.Asa ca dreptul la lot de pamint nu a avut,doar de avea pe timpul ala mai multi de trei copii.In al doilea rind cum poti sa fii asa de nepoliticos,asa o comportare,parca toti dinprejur ar fi niste oameni care nu inteleg nimica,S’a deprins din procuratura cind numai el are dreptate.Nu poate asa un om care nu respecta legile singur sa mai controleze pe alt cineva.Au facut din start astea de la PL o pata neagra pe toata comisia.

  14. RM

    Am mari indoieli privind integritatea interviului. Facind comparatie cu alte interviuri date de mentionatul, pare ca ati intervievat un alt om sau ati publicat un interviu redactat din timp.

  15. victor

    @RM, sa va arat inregistrarea audio? Da nu, ma tem ca nici aia nu va va putea convinge…

  16. adrian

    Ziarul de Garda, nu aratati doar o parte a realitatii pentru ca lasati loc de speculatii.Invidia si lenea in Moldova nu au fost interzise, deocamdata. As fi curios sa aflu despre meritele profesionale ale lui Donciu. Ati cautat asa informatii?

  17. Cori

    A greşit Ion Muruianu cînd a zis că jurnaliştii umblă ca nişte cîini turbaţi după senzaţii, dar nu de tot. Sunt reporteri foarte buni şi competenţi care, în ciuda politicului reflectă obiectiv situaţia şi evenimentele.Aceştia sunt oameni cu o moralitate deosebită, tact şi decenţă.
    Dar cei de la ZGardă urmăresc doar scopuri meschine, adevăraţi cîini fiind permanent în goană, cu limba lung scoasă, doar după interese personale strivind totul în faţa lor.
    Nu le pasă de nimic, iar societatea tace lasînd cîinii fără ZGardă şi botniţă să relateze neadevăruri rezultate din aşa zisele investigaţii care mai degrabă sunt nişte bulgări de noroi aruncaţi pe nedrept pt a strivi cît mai bine demnitatea unei persoane.
    Ce drept moral au căţelele fără ZGardă să facă careva relatări dacă arhivele mai păstrează materiale şi poze în care acestea se distrează în saună cu alţi maidanezi, iar după asta fac investigaţii la comandă contra unor sume frumuşele de bani?
    Rămîne să ne întrebăm acum cine-i următorul, care este următoarea victimă?

  18. Andrei

    @Cori,ei nu mai spune,deam si poze din sauna … si ce au ele cu aceia ca o tara intreaga isi pierde ultimele sperante ca se vor schimba odata si odata lucrurile spre bine ?! Sa ma ….. in alegerea domnului Ghimpu si a candidaturii propuse fe el,am scris si o mai scriu – atit o mai vazut el de la mine si rudele mele vre-o 10-12 voturi. Ajunge!Ba tzintirim subteran face si pe urma zice ca nu a stiut,ba alt nemernic si nerushinat inainteaza la asa post important in stat.Gata,incep si eu valizele sa le gatesc …

  19. Andrei

    da-si mai amintste cineva cum Ghimpu din elicopter ne arata averile familiei Voronin ? Si bariera ilegal instalata … Da oare nu se vedea atunci de acolo,de sus,si casa frumosului asta din poza ?!? I-am citit raspunsurile si-mi vine a …. nu l-am vazut nici o data dar cunosc asa tip de moldovan-hapuga,si inca cu manere de nacalinik.Undeva in China demult se lamureau cu el prin alte metode,da aici,gnida,el inca are pofta de glume (Ştiu doar că Alexandru Marinescu a fost căpitan de submarin… (zâmbeşte – n.r.))

  20. Donciu

    Pana acum am comentat sub numele de ” Intrebare”,”mde…””IONEL”,”RM”,”Cori “,si poate Adrian ca nu-mi mai amintesc sigur…., ati vazut si singur ca stau rau cu memoria.Sigur ca am comentat de pe I.P-uri diferite ca sa nu ma fac de ras. Imi vine a rade uitandu-ma la situatia creata in jurul numelui meu.Voi chiar sunteti prosti!!!si nu numai pareti a fi.Eu voi fi presedintele comisiei care va verifica averea functionarilor publici, si a parlamentarilor la fel. Acuma parlamentarii prin comisia lor ma vor verifica pe mine. Sigur ca totul va fi “v socolade “,pentru ca atunci cand eu voi verifica averile lor,la fel va fi totul bine. O mana spala pe alta,oare nu ati inteles inca ???Am lucrat ca avocat,am hotarat o multime de probleme pentru oamenii care au fost dispusi sa plateasca cat le cereau.Ma stiu cu toti judecatorii din toate instantele din or. Chisinau.Credeti ca va exista vre-o hotarare judecatoreasca in nefolosul meu ?????Si credeti ca va fi depistat vre-un judecator cu pufusor pe botisor de catre comisia condusa de mine ??? Sigur ca nu…..,zau parca ati fi niste copii crezand in feti frumosi si ilene cosanzene. Va mai amintiti de cazul autobuselor procurate cu un milion de lei ???Au scris ziaristii…au aratat pe la stiri,….EI SI CE ???????Au facut cei de la minister oleaca de ruble pe spatele vostru,au impartit cui trebuie si s-a terminat afacerea .Si multe multe alte cazuri despre care inca nu a ajuns presa la ele. Ei si chiar daca ar fi ajuns ,mare treaba.Curtea de conturi spre exemplu deschis isi cumpara scode …Referindu-ma la mesajul scris de adrian {poate ca am fost chiar eu ,nu imi mai amintesc} Pai uite adriane ca ce folos din meritele cuiva ca profesionist atunci cand persoana e corupta???Adica fura.Poate sa fie el doamne fereste ce profesionist, dar va lucra pentru buzunarul sau si nu a poporului.Poate sa fie chiar de pe bancile universitatii,dar daca e o persoana cinstita care nu ia mita,atunci va face atat spre binele poporului cat nu vor face o suta ca mine.Si fetei celea de la ” In Profunzime” , ca nu imi amintesc cum o cheama ,i-am spus ca “eu nuuuuu am facut cum fac moldovenii nostri ca scriu casele pe neamuri si pe sotii divortate, eu in general inca nu am scris-o pe nimeni,si as fi trait in ea inca 10 ani sa nu fi fost cei de la ZDG.Aaaaaa, voi nu sunteti prosti, voi sunteti ca un card de gaste care gagaiti si gagaiti si fuguta pe la coteturile voastre.pentru ca daca ati fi avut ceva sange in voi ,apoi ati fi esit la proteste si ati fi cerut sa vi se faca dreptate. Guvernarea ar fi avut frica de voi . iar asa aveti ce aveti. Bucurativa ca aveti salariile pe care le aveti si va ajunge de macaroane cu apa.Ca daca va vor lua ori macaroanele ori apa ,atunci mare zarva nu va fi.Inca nu ati inteles ca voi ati transformat tara intru-n SRL prin apatia voastra.Guvernarea,functionarii publici VA FURA SI VA VOR FURA ,pentru ca voi permiteti asta.Si eu si copiii mei nu vom pleca niciodata din srl-ul moldova cum plecati voi si copiii vostri pe care nu ii vedeti cu anii.Eu voi face rubla aici pentru ca voi imi permiteti sa o fac aici si sa parazitez pe spatele vostru.Si nu numai eu.Dar toata “sarasca”de chipurile justitiari, guvernanti si functionari. P.S. As putea mai multe sa va spun, dar nu are sens sa-mi rod tastiera cu voi.asa ca daca aveti cumva intrebari concrete ,atunci adresati-le, poate in timp de 20 zile va voi mai spune ceva de gen :- Nu-mi amintesc, nu stiu, poate da poate ba.dar sigur ca totul va fi conform legii.

  21. Turc

    Stimate administrator, daca nu imi vei publica mesajul sa stii ca faci si tu parte din cardul de gaste.

  22. Mihai

    Reporterul are foarte mult de invatat la capitolul obiectivitatii. Rusine pentru modul de interievare?

  23. lilica

    OOOOOOOOOO mersi D.DONCIU cà ati permis sà và intreb 🙂
    prima intrebare: de unde stiti cà copiii d-voastrà nu vor pleca din srl-ul moldova…ce sinteti capul turmei si nimeni nu poate face nimic fàrà permisiunea d-voartrà??? 🙂

    a doua intrebare:ce este ràu in plecarea din moldova???deci ghinditi ca toti ignorantii si nu stiti cà nu locul ne face pe noi,dar noi locul 🙂
    a trea intrebare: de ce và justificati???nu stiti cà cine se justificà are ce ascunde sau se simte vinovat 🙂

    si desigur intrebarea cea mai importantà:::cum và imaginati lucrul jurnalistilor???deci care fi stilul corect dupà viziunea d-voastrà 🙂

  24. vera

    CAP fara CACIULA

    Tunete si trasnet,
    Fapte si profit,
    De asta data Donciu
    “Coada si-a pirlit”;
    In amurgul zilei
    Minciuna la tradat,
    Lacand, ca adevarul,
    Sa iasa la liman,
    Ca revolverul,banii –
    De la pochi furati.

    Traiasca libertatea
    Si dumnezeul sfint,
    Ca dracu’si face treaba
    Cum stie, pe pamint!
    Stim ca-n parlament
    I-si stringe,pumnii,bine,
    La unii da “la bot”,
    Pe altii imbrinceste,
    Cu-n “po-fig”,peste tot,
    Amabil, rasplateste,

    Iar Donciu cu a sale
    Parca i-i nepot:
    Minte statu-n care
    Un loc de munca are,
    Stiind, ca la “racoare’,
    Nimeni nu-l va pune:
    Mila i-l va soate
    Din “groapa cu gunoi”
    Asa cum des se face
    Prin judecati,la noi:

    Acei, ce legea-ncalca,
    Ramin parca-s eroi,
    Iar cei ce o respecta,
    Sunt priviti ca “boi”…

  25. Maria

    Vre- o 7 ani de neplata a impozitelor! Pt casa! Dar mai au si mașini….
    Acuma luați măcar 50 % din FUNCȚIONARI, PARLAMENTARI, MINIȘTRI, DIRECTORI DE INTREPRINDERI, AVOCATII, PROCURORII, JUDECATORII, POLITISTII, care la sigur , nu plătesc TOATE impozite pentru TOT CE AU FURAT SI ACAPARAT!
    VEDEȚI UNDE- i BUBA?
    POSTURILE ( ADICĂ FUNCȚIILE ) ADUC TOTUL ! SUNT IZVOR DE A SE IMBOGATI!
    DE VRE- O 10-12 ANI PESTE TOT : LA ÎNTREPRINDERI, FIRME, ADMINISTRAREA PUBLICA… SE DUCE O LUPTA PE VIAȚA SI MOARTE PT POSTURI! AU OST INLOCUITI TOȚI OAMENII ONEȘTI CU
    SI ACEAmita, salarii, autoritate,

  26. Maria

    Vre- o 7 ani de neplata a impozitelor! Pt casa! Dar mai au si mașini….
    Acuma luați măcar 50 % din FUNCȚIONARI, PARLAMENTARI, MINIȘTRI, DIRECTORI DE INTREPRINDERI, AVOCATII, PROCURORII, JUDECATORII, POLITISTII, care la sigur , nu plătesc TOATE impozite pentru TOT CE AU FURAT SI ACAPARAT!
    VEDEȚI UNDE- i BUBA?
    POSTURILE ( ADICĂ FUNCȚIILE ) ADUC TOTUL ! SUNT IZVOR DE A SE IMBOGATI!
    DE VRE- O 10-12 ANI PESTE TOT : LA ÎNTREPRINDERI, FIRME,
    ADMINISTRAREA PUBLICA… SE DUCE O LUPTA PE VIAȚA SI MOARTE PT
    POSTURI! AU FOST INLOCUITI TOȚI OAMENII ONEȘTI CU CEI CE FAC BANI PT ȘEFI SI SEFULETI DE TOT TIPUL SI SOIUL.
    SI PT EI NU CONTEAZĂ CUM SE FAC BANII: prin mita, delapidari de fonduri, narcotice, produse altercate… , – BANI SA IASĂ!
    Cum sa înțeleagă acești indivizi ca sunt o mulțime de jurnaliști cinstiti, care ard ca facliile pt dreptate si aderar?
    Cunosc mulți jurnaliști de la zdg,- oameni CINSTITI, ONEȘTI , MARINIMOSI!
    Bravo echipa, va susțin. Domnul sa va aibă in paza!

  27. mos Ion

    Ma uit eu la comentariile de mai sus si vad ca liberalii lui Ghimpu is fix copia bolsevicilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *