Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Al doilea război al unui…

Al doilea război al unui combatant

436-combatant-badascoGrigore Badaşco, fost luptător în războiul de pe Nistru, decorat anul trecut cu Ordinul „Ştefan cel Mare”, se luptă de aproape 15 ani pentru a-şi face dreptate, dar, fără succes.

Grigore Badaşco, locuieşte în satul Terliţa, raionul Anenii Noi. Va împlini în această toamnă 56 de ani. Jumătate dintre ei şi i-a consacrat mai multor lupte. Din toate a ieşit învingător. Cu excepţia uneia. Lupta cu justiţia din R. Moldova. Mai întâi, a ieşit cu capul sus din războiul ruso-moldovenesc, acolo unde a ţinut piept temutei armate a 14-a.

„Pedigree”, de luptător

După acel conflict armat, a ajuns acasă viu, chiar dacă fără o mână şi fără un picior. Nu s-a descurajat. A trecut rapid peste asta, a crescut şi educat trei copii, iar acum se bucură de cei patru nepoţei. Chiar ieri (miercuri, n.r.) ne-a spus că a făcut “răspuns”, pregătindu-se să-şi însoare cel mai mic fecior. A trecut şi peste pierderea primei soţii, răpusă de o boală incurabilă.

În 2012, a fost decorat cu Ordinul “Ştefan cel Mare”, decoraţia militară supremă a R. Moldova. În anii de după război, Grigore Badaşco şi-a reconstruit viaţa. Şi-a protezat mâna şi piciorul, pierdute în 1992, în urma unei explozii, şi a lucrat pământul cot la cot cu oamenii perfect sănătoşi. Avea nevoie de asta pentru a-şi întreţine familia. Şi a reuşit.

Încrezător în forţele proprii, a încercat să facă mai mult. În perioada în care se împărţeau pământurile, impulsionat de un cumătru, venit din Grecia, au decis împreună să formeze o asociaţie. “Mi-a zis, cum oare, oamenii din piatră, pot să facă ceva, dar noi, cu aşa pământ de aur, nu am putea face ceva? Am decis să ne unim, pentru a forma o asociaţie. Dar, după asta, cu el s-a întâmplat o nenorocire, a decedat. Am numit o doamnă şefa Gospodăriei”, povesteşte combatantul.

436-combatant-badasco2„Ştii mata, judecătoria nu are atâtea plicuri…”

„În 2000, mai multe persoane, au intrat în ogradă la ea şi, ameninţând-o cu o granată, au luat tractoarele din ogradă. Se folosesc de ele şi acum. Atunci, m-am adresat la poliţistul de sector. Apoi la comisariatul de poliţie, apoi la procuratură. După investigaţii, dosarul a ajuns în judecată”, povesteşte Grigore Badaşco.

„Judecătorul care examina dosarul, pe mine mă chema în judecată de două ori pe săptămână, dar pe ei, nu-i chema. Îi ziceam, d-le judecător, de ce mie îmi trimiteţi invitaţii la judecată, dar celor acuzaţi că au furat tractorul, nu? El îmi spunea: Ştii mata, judecătoria nu are atâtea plicuri ca să scrie şi să-i cheme şi pe ceilalţi la judecată”, susţine acesta.

„Într-o zi, m-au chemat la judecată. Cei care au furat tractorul nu erau. Judecătorul mi-a zis că cei pe care-i acuzam de furtul tractorului au hotărât să-mi dea 6992 de lei. În coridor, când am ieşit, mă aşteptau ei cu banii în mână. Am zis, ce să fac cu banii? Vreau tractorul. Am scris că refuz să iau banii. Am mers la Curtea de Apel Bender. După, am aflat că cică ei urmau să-mi întoarcă 20 de mii de lei. Dar, nu am mai văzut nici banii, nici tractorul”, povesteşte resemnat combatantul.

„Ulterior, în dosar a apărut o tranzacţie de împăcare, precum că m-aş fi împăcat cu cei cu care mă judecam”. Doar că, susţine bărbatul, acest lucru nu s-a întâmplat. “Eu nu am semnat nimic. Dacă voiam să mă împac, nici nu mergeam în judecată. Documentul era fals”.

436-combatant-badasco3Nu-şi pierde speranţa

De la începutul anilor 2000, când instanţa s-a expus, Grigore Badaşco a tot încercat să demonstreze că procesul a fost unul incorect şi că, nu a primit în final nici banii, dar nici tractorul care i se cuvenea. De atunci, practic în fiecare an scrie plângeri pe la toate instituţiile statului, în speranţa că va găsi măcar la cineva înţelegere. Nu vrea nici în ruptul capului să se resemneze cu gândul că a pierdut lupta din justiţie.

„Eu în fiecare an mă adresez la procuratură. Ei nu examinează, dar trimit ca răspuns aceleaşi texte. Trimit plângeri şi la Consiliul Superior al Procuraturii, şi la Centrul pentru Drepturile Omului, la Ministerul de Interne, la toate instituţiile posibile. De fiecare dată nu primesc nimic nou”, se plânge combatantul.

„Nu ştiu ce să mai fac. M-am adresat şi la avocaţi. Cei de aici mi-au spus că nu vor să se pună cu cei din raion, cu care lucrează de 20 de ani. Cei din Chişinău, pentru a depune o cerere în Procuratură mi-au cerut 100 de euro. Păi, de unde să am eu aşa bani? Am o pensie de 1324 de lei. N-am aşa bani pentru o cerere”, continuă acesta, care însă nu renunţă la luptă, deşi ştie că “banul e la putere acum şi îţi astupă ochii”. “Ei mă chemau doar pe mine în judecată, probabil sperând că voi renunţa. Dar eu, fără o mână şi un picior, mergeam de fiecare dată când eram chemat. Aşa mi se părea corect. Dar, ce folos”, îşi reaminteşte Grigore Badaşco, care, la final, ne-a cerut ajutorul. Ne-a rugat un singur lucru. Să facem tot posibilul ca ziarul în care va apărea povestea sa de viaţă să ajungă pe masa poliţiştilor, procurorilor şi judecătorilor, cei cu care se luptă fără rost de 15 ani.