(Ab)surditate de Moldova
Să înveţi la o şcoală pentru surzi şi hipoacuzici nu este nici pe departe un dar de la Dumnezeu, ci mai degrabă un chin. Pentru cei care într-adevăr au dificultăţi de vorbire şi de auz nu este însă deloc aşa. Aceştia, frecventând o asemenea şcoală, se pot simţi în rând cu lumea. Alta e că, în R. Moldova, aceste persoane, în afara unor cursuri gratuite, nu beneficiază de alte facilităţi care le-ar putea face viaţa mai accesibilă. Mai mult decât atât, una dintre puţinele şcoli pentru asemenea persoane care funcţionează pe teritoriul R. Moldova este obligată să-şi schimbe sediul.
Dintr-o încăpere cu reparaţia la zi, unde elevii şi profesorii, pe lângă muncă, au depus şi mult suflet, sunt determinaţi să se transfere în incinta unei şcoli profesionale, unde, pentru a avea condiţii de studii cât de cât normale, e nevoie de mult efort, atât financiar, cât şi fizic.
Mai mult chiar, Ministerul Educaţiei şi Tineretului (MET), în subordinea căruia se află instituţia respecivă, nu a oferit administraţiei şcolii o maşină care să transporte lucrurile din vechiul sediu al şcolii în cel nou. Responsabili de la minister susţin că aceasta este treaba şcolii şi că, la căratul lucrurilor, persoanele cu dizabilităţi ar trebui să dea o mână de ajutor.
1 septembrie – între pereţi goi
La Şcoala republicană medie cu învăţământ fără frecvenţă pentru surzi şi hipoacuzici din Chişinău sunt înscrise 80 de persoane din toată republica, având vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, ne-a informat conducerea instituţiei de învăţământ. Toate aceste persoane au probleme cu auzul, deci şi cu vorbirea. Mulţi s-au născut cu asemenea deficienţe, alţii, le-au „căpătat” în urma unor tragedii. Şcoala pentru surzi din sectorul Telecentru din Chişinău era un adevărat refugiu, dar şi un loc unde îşi puteau găsi prieteni. Vestea neplăcută pentru ei a venit tocmai când se pregăteau pentru primele zile de şcoală, atunci când MET i-a anunţat că vor trebui să-şi schimbe sediul. Directorul adjunct al şcolii, Mihaela Grecea, ne-a povestit că acest lucru s-a întâmplat pe data de 24 august, adică doar cu o săptămână înainte de 1 septembrie. „Sediul şcolii aparţinea de fapt Asociaţiei Surzilor, căreia ministerul trebuia să-i plătească anual taxa pentru chirie. Din cauza crizei, ministerul nu a mai putut suporta cheltuielile şi, imediat cum au făcut rost de un spaţiu liber, care aparţinea lor, ne-au spus că putem să ne mutăm în acel loc”. Din acel moment, directorul instituţiei, Vasile Goloborodco, a început să caute un autovehicul pentru a putea transporta toate lucrurile dintr-un sediu în altul.
„Acolo nu sunt asemenea condiţii ca aici, e mizerie multă. Va trebui să ne suflecăm mânecile şi să lucrăm pentru a putea aduce sălile de clasă la o condiţie satisfăcătoare”, ne-a spus unul dintre profesori. Şi Oleg Josan, profesor de fizică, zice că în noul sediu nu sunt condiţii prea bune, însă crede că, odată cu trecerea timpului, lucrurile se vor clarifica.
Oameni bătuţi de soartă
Pe elevii cu dizabilităţi nu poţi să-i întrebi dacă îi avantajează sau nu acest transfer. Aceştia se conformează deciziei celor de sus, însă doar ei ştiu ce gândesc cu adevărat. Viaţa lor şi aşa nu este una roz. Fiind o şcoală fără frecvenţă, aceştia vin la ore atunci când au posibilitatea, tragerea spre carte fiind aceeaşi ca în oricare altă instituţie de învăţământ din ţară, ne spun profesorii. Pe capul lor, mulţi au alte probleme. „Unii lucrează chiar pe şantier, iar de multe ori sunt minţiţi de angajatori, aceştia profitând de neputinţa tinerilor de a-şi expune punctul de vedere”, afirmă Oleg Josan. Acesta ne povesteşte că orele cu persoane cu dizabilităţi sunt mult mai dificile, întrucât aceştia înţeleg mult mai greu ce se cere de la ei.
Alexandra Zbârnea, consultant al direcţiei preşcolare şi învăţământ general din cadrul MET, ne-a confirmat cele spuse de conducerea şcolii, menţionând că ministerul nu mai are bani, iar la Şcoala Profesională Nr. 10, care aparţine ministerului, localul este liber. Zbârnea neagă afirmaţiile unor profesori precum că nu există condiţii prea bune pentru studii. „Condiţiile sunt mai bune, sălile de clasă sunt mai largi”, afirmă funcţionara. Aceasta ne-a mai spus că persoanele cu dizabilităţi ar putea ajuta la mutarea rechizitelor. „Dacă vor ajuta puţin, nu cred că este o problemă”.
„Ne-au dus de nas”
Chiria anuală pe care MET urma s-o achite Asociaţiei Surzilor nu depăşea 25 mii de lei, adică circa 2 mii de lei lunar. Sergiu Plămădeală, directorul SRL „Relaxare”, responsabilă de administrarea spaţiului locativ care aparţine Asociaţiei Surzilor, ne-a spus că preţul achitat de MET este cel solicitat chiar de către ei, iar acesta este unul foarte redus. Mai mult decât atât, „nu am fost anunţaţi că vor să plece. Am fost duşi de nas, pentru că au de achitat o datorie pe căldură de vreo 11 mii de lei. Ne-au spus că au plătit, însă banii nu au ajuns la noi, şi acum nu putem pregăti spaţiul respectiv pentru iarnă din cauza acelor datorii”. Responsabili de la MET ne-au spus că de finanţe răspunde Ministerul Finanţelor, care ar trebui să plătească datoriile.
La 3 septembrie elevii surdo-muţi au luat pentru prima dată cunoştinţă de noul loc de studii. În unele cabinete pereţii goi aveau mai multe crăpături, care nu-ţi lăsau nici cea mai mică impresie că acolo, peste câteva zile, vor avea loc lecţii. Corpul didactic va avea mult de muncit!
Nimeni însă nu se încumetă să acuze pe cineva, pentru că mâine ar putea rămâne fără slujbă. Acceptă situaţia şi, în locul orelor de fizică, biologie sau limba română, vor practica zugrăvitul, tencuitul, măturatul şi spălatul pardoselei. La dorinţă, elevii cu handicap se vor putea şi ei transforma în muncitori calificaţi.
Victor MOŞNEAG
