Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   7 aprilie, dosar suspendat

7 aprilie, dosar suspendat

297-andriutaNu a participat la protestele din 7 aprilie 2009, dar a trecut prin Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Luat de val, a ajuns să fie bătut şi încărcat într-un automobil, împreună cu mai mulţi tineri. Toţi au fost duşi la poliţie, de unde, peste mai multe zile, au ieşit mai mult morţi decât vii. Cazul lui Vadim Andriuţă, din satul Zahăreuca, raionul Teleneşti, rămâne neelucidat şi până astăzi, deşi, timp de un an şi jumătate, procurorii militari i-au tot spus că anchetează şi că cei care l-au maltratat vor fi pedepsiţi.

Acum câteva zile, Vadim a revenit într-o scurtă vacanţă de la Moscova, unde munceşte la construcţie. „Am încercat să dau de capăt, ca să înţeleg ce s-a întâmplat cu dosarul. Am crezut că, în sfârşit, voi afla cine m-a lovit atât de tare, încât mi-a traumatizat capul şi plămânii, dar nu am mai reuşit. Procurorul militar, Ion Bazatin, mi-a spus că dosarul a fost suspendat”, povesteşte Vadim.

Despre începutul zilei de 7 aprilie 2009 el aminteşte lucruri paşnice. „Am fost la o piţerie, la un interviu pentru angajare la muncă. Acolo, nu ştiu de ce, toţi vorbeau ruseşte. Am stat de vorbă, după care am fost anunţat că nu am trecut testarea, deoarece „u tebea rumînskii akţent”. Am ieşit cam abătut de la acel interviu”, îşi aminteşte Vadim. După acel eşec de angajare, a ieşit în oraş, unde a văzut cum se aduna tot mai multă lume.

„Mascaţii au fost lăsaţi la libertate”

„Nu am atins nimic şi pe nimeni. Nu am luat niciun creion de nicăieri, nu am pus mâna nici pe o piatră”, precizează Vadim Andriuţă. El îşi aminteşte cum, deja noaptea, a urmărit cele întâmplate în PMAN. „Am văzut cum a fost devastat chioşcul de lângă „Gemenii”. Sigur, la devastare au participat „mascaţii”. Asta am observat şi am reţinut, deoarece, mai târziu, în maşinile poliţiei, erau încărcaţi doar băieţi simpli, mascaţii fiind lăsaţi la libertate”.

Vadim nu avea experienţă de luptă şi nu a putut reacţiona în niciun fel atunci când asupra sa au tăbărât mai multe persoane îmbrăcate în civil. „Am fost prins printre primii. M-au aruncat la pământ şi m-au bătut tare crunt. Mai întâi, în PMAN. Ţin minte, cineva m-a lovit sub coaste, de mi-a tăiat răsuflarea, după care, ne-au încârcat într-un automobil poliţienesc de marcă VAZ. Eram vreo 10 băieţi. Unul dintre noi îşi pierduse cunoştinţa. În drum, aşa şi nu şi-a revenit. Ne-au transportat într-un garaj, la Comisariatul de Poliţie Centru. Pe cel fără suflare l-au dat jos şi au început să-l lovească peste faţă, ca să-şi revină, iar nouă, celorlalţi, ne-au ordonat să stăm cu mâinile în sus şi cu faţa la perete. Eram bătuţi şi percheziţionaţi”.

Noaptea a fost îngrozitoare. Cei circa 100 de arestaţi, aduşi pe rând la acel comisariat, au fost închişi în 5 celule, adică câte vreo 25 într-o celulă de câţiva metri pătraţi.

„Ne-au înjosit foarte tare. Am fost lovit în repetate rânduri, în special pe sub coaste. Timp de 3 zile am fost lăsaţi fără mâncare. Doar a 3-a zi, a venit soţia cuiva şi a adus o franzelă şi chefir. Le-am împărţit frăţeşte”.

„Amnistiat” cu interdicţia de a părăsi R. Moldova

Despre judecată, Vadim spune că a avut loc chiar la Comisariatul Centru. „Procurorul a cerut 2 ani de arest, dar judecătorul a decis să-mi dea 20 de zile de arest preventiv. Apoi am fost transferat la Comisariatul General de Poliţie, unde am primit un călcâi de pâine şi o cană de apă fiartă, fără vreun gust. A urmat o săptămână de arest preventiv la Penitenciarul nr. 13, după care – eliberarea. Ni s-a spus că am fost eliberaţi în urma unei aşa-zise amnistii”, spune Vadim, precizând că, totuşi, a fost obligat să semneze un act prin care se angaja ca, timp de 30 de zile, să nu părăsească R. Moldova.

Pe când se afla la Penitenciarul nr. 13, într-o zi, a fost vizitat de procurorul militar, Ion Bazatin, care era însoţit de un medic. „M-au examinat. Le-am povestit cum a fost, cum am fost bătut”.

Am plătit 4000 de lei pentru servicii de apărare, iar avocata m-a asistat până la închiderea dosarului penal intentat împotriva mea pentru aşa-zise acţiuni de huliganism (ordonanţa de punere sub învinuire art. 287, al. 2 , lit.b). La eliberare, avocata Stela Sochircă mi-a recomandat să fac un roentgen”.

Recomandările avocatei i-au prins bine. Roentgenul a arătat că plămânii au fost grav afectaţi şi că are nevoie urgent de tratament specializat. „L-am internat la Spitalul nr. 3 din Chişinău. Era într-o stare foarte gravă. Avea apă la plămâni, iar organele interne erau traumatizate de lovituri. A stat cu sonde, în stare gravă. Am cheltuit tot ce am putut aduna de acasă, ca să-l salvăm”, povesteşte mama lui Vadim, Tatiana Andriuţă. Femeia este nedumerită că nu a aflat despre faptul că statul acordă compensaţii victimelor evenimentelor din 7 aprilie. „Am auzit la radio că victimele acțiunilor din 7 aprilie 2009, printre care 14 persoane civile şi 5 colaboratori de poliţie, vor beneficia de indemnizaţii şi de reabilitare sanatorială din partea statului. Tot la radio am aflat că aceste persoane vor primi câte 5000 de lei. Când am încercat să caut dreptate pentru Vadim, mi-au spus că e târziu, că s-a terminat. Cum e târziu? Sute de tineri au fost bătuţi, transformaţi în neoameni. Acum ei s-au ales cu dosare „suspendate”, fiind informaţi că e prea târziu să mai caute reabilitare de la stat. „Dar de ce nu a ştiut nimeni despre aceste ajutoare? Cum au fost aleşi cei care le-au primit?”, se întreabă mama lui Vadim Andriuţă.

Ea spune că nu înţelege cum s-a întâmplat ca, într-un an şi jumătate, să nu se facă nimic la dosarul intentat la cererea lui Vadim împotriva celor care i-au distrus sănătatea. „Vă imaginaţi? Dacă nu venea Vadim de la Moscova şi dacă nu se interesa la Procuratura Militară, noi nici nu am fi aflat că dosarul a fost suspendat”, continuă Tatiana Andriuţă.
Ea e o femeie simplă, fără studii juridice, dar redă fără greş calea pe care ar fi trebuit să o parcurgă imediat anchetatorii. „Chiar atât de greu să fie să constaţi cine, de la Comisariatul Centru, a „lucrat” în acea seară cu acel automobil VAZ? Chiar nu există registre? Dacă cineva ar fi încercat să-i găsească pe poliţiştii care l-au torturat pe Vadim, i-ar fi găsit. Şi el i-ar fi putut recunoaşte, dacă nu lăsau să treacă 1,5 ani, ca să-i spună că dosarul a fost suspendat”, spune Tatiana Andriuţă.

Procurorul Ion Bazatin, solicitat de ZdG, a refuzat să dea mai multe explicaţii la acest subiect.

Aneta GROSU