Welcome to Moldova

Cronica unui eveniment internaţional organizat la Chişinău

În condiţiile crizei financiare orice eveniment internaţional organizat în R.Moldova aduce mari beneficii bugetului de stat. Persoanele care vin achită pentru cazare, alimentaţie, transport, arendă de săli pentru diverse evenimente, de asemenea fiind procurate produse, suvenire şi mărfuri. Toate acestea asigură noi impozite şi venituri în haznaua statului, de aceea orice stat al lumii încearcă să atragă cât mai mulţi vizitatori străini, ca să facă bani. Ziarul de Gardă a reuşit, în acest context, să fie gazda unui eveniment internaţional, la care au fost invitate persoane din 9 state ale lumii.

Ziarul de Gardă, în virtutea unei colaborări de durată cu o organizaţie neguvernamentală de media numită abreviat IAWRT (International Association for Women in Radio and TV), cu sediul în Norvegia, a decis să organizeze la Chişinău o întrunire a membrilor acestei organizaţii. Scopul întrunirii era de a discuta problemele presei electronice în lume, în legătură cu criza economică mondială. Aşa a luat start acţiunea «Invităm la Chişinău reprezentantele unui ONG din 9 state ale lumii».

La Chişinău a fost invitat boardul organizaţiei IAWRT (www.iawrt.org), care reprezintă jurnaliste din Norvegia, Suedia, Canada, Australia, Nepal, India, Kenya, Cameroon, Filipine. Cetăţenii Norvegiei, Suediei şi ai Canadei pot intra în R. Moldova fără viză, iată însă că cei din  6 state din lista enumerată mai sus au nevoie de vize, de rând cu România, desigur.

Poliţia invită oamenii în R. Moldova

Ca să obţii o viză pentru R. Moldova, trebuie să ai o invitaţie oficială. Dar invitaţia nu vine de la o organizaţie parteneră din R. Moldova, ci de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Asta înseamnă că fiecare persoană care vrea să ajungă la Chişinău, fie milionar, expert sau campion mondial, dacă nu este cetăţean al UE, SUA sau al Canadei, trebuie să deţină o invitaţie în original, eliberată de Biroul de Migraţie al MAI.

Odată cu impunerea vizelor pentru România, Biroul de Migraţie al MAI a devenit şi mai aglomerat. Zilnic, oameni nemulţumiţi umplu holurile. Cea mai mare frustrare a lor este suspansul: vor primi sau nu o invitaţie persoanele pe care le invită? Astfel, printre cei care îşi invită prietenii sau rudele la nunţi, cumetrii, simpozioane, s-au pomenit şi angajaţii ZdG, cu solicitări de invitaţii pentru persoane din 6 state ale lumii. În procesul de aplicare ni s-au adresat întrebări speciale, insistându-se să se afle dacă invitatele sunt jurnaliste. Totuşi, solicitările noastre au fost acceptate pentru a fi procesate „în regim de urgenţă”, aşa cum am cerut în demersul oficial.

Lista de taţi

Dosarul aplicat la Biroul de Migraţie trebuie să conţină un set impunător de acte. Pe lângă copiile paşaportului, dar şi locul naşterii, adresa actualei locaţii de şedere a invitatului şi multe alte date care au trebuit acumulate din Australia, Asia şi Africa, un fapt a provocat numeroase întrebări din partea oaspeţilor noştri. Este vorba de patronimic. Fiecare femeie a trebuit să prezinte în mod obligatoriu Biroului de Migraţie din Chişinău numele tatălui, deşi actele oficiale ale cetăţenilor din aceste state nu conţin niciun fel de prevederi cu privire la numele tatălui. „Tatăl meu a murit de un deceniu, de ce ar avea nevoie sistemul din R. Moldova de el?”, „Părinţii mei au divorţat acum 20 de ani, nici nu ştiu pe unde e tatăl, de ce vă trebuie aceste date?” Dar formularul e formular. Astfel, am depus şi numele celor şase taţi ai acestor femei, provenind din şase state diferite. Lista taţilor a ieşit chiar frumoasă, iată cine sunt bravii de ei, ale căror fiice au ajuns pentru prima dată în R. Moldova: Wekesa, Samhjan, Rodolfo, Panna Lal, Bohdan şi Toukoum.

Peripeţia cu patronimicul ne-a făcut să consultăm şi juriştii. „Este vorba, probabil, de o reminiscenţă a sistemului sovietic, când patronimicul era obligatoriu. În prezent, Legea cu privire la actele de identitate nu include ca obligaţie prezentarea patronimicului”, ne-a declarat Doina Costin, expertă juridică la CIJ. Tocmai astfel ne-am dat seama că tradiţia patronimicului este foarte populară în cadrul structurilor de vârf, unde auzim deseori cum se adresează unii altora Marian Ilici, Vladimir Nikolaevici, Zinaida Petrovna.

30 sau 3 zile

„Regulamentul privind eliberarea de invitaţii cetăţenilor străini” arată că invitaţiile pot fi eliberate în termen de până la 30 de zile, dar şi în regim de urgenţă, în termen de la 3 până la 7 zile lucrătoare. Am solicitat Biroului de Migraţie, prin scrisoare oficială, să ne elibereze aceste invitaţii în regim de urgenţă, indicând evenimentul şi ţinând cont de statutul acestor persoane – toate fiind membre ale conducerii unei organizaţii intrernaţionale recunoscute, care este şi parteneră a unei structuri a Naţiiunilor Unite.

Adevărul este că după ce obţii (dacă obţii, asta nu îţi poate garanta nimeni) invitaţiile, acestea trebuie remise solicitanţilor, în cazul nostru în Australia, Nepal, India, Filipine, Kenia, Cameroon (ceea ce înseamnă vreo lună de mers cu poşta).  Apoi aceste persoane  trebuie să se prezinte după vize pentru R. Moldova, doar în statele unde există autorităţi consulare ale R. Moldova (nici un stat din cele 6 nu are consulate).

Deţi am depus actele şi a fost acceptat ca acestea să fie perfectate în regim de urgenţă, atunci  când am contactat Biroul de Migraţie, ca să le ridicăm, am fost informaţi că aceste acte vor fi examinate cel puţin într-o lună. Cauza acestei decizii nu a fost explicată clar. Echipa ZdG a avut atunci două opţiuni: să renunţe la eveniment (pentru că e nevoie de cel puţin 2 luni şi jumate în avans ca să reuşeşti: o lună să aştepţi invitaţia, o lună să ajungă la destinaţie şi vreo 2 săptămâni ca să fie programată vizita într-o terţă ţară, unde este un consulat al R. Moldova şi unde iarăşi aceste persoane au nevoie de viză) sau să insiste asupra eliberării legale a invitaţiilor în 3—7 zile.

Am remis o scrisoare primministrei Zinaida Grecianâi, prin care am solicitat respectarea acestui drept pentru această echipă internaţională. A urmat un răspuns prompt, prin care am fost informaţi că Zinaida Greceanâi a aplicat un aviz pozitiv cu referinţele de rigoare către Ministerele de Interne şi de Externe. În consecinţă, la Biroul de Migraţie ne-au fost eliberate invitaţiile în termen de 7 zile, deşi a fost necesar să facem vizite personale la MAI şi la Migraţie.

Viza „made in Moldova”

MAEIE a acordat un sprijin special procesului de perefectare a vizelor pentru membrii acestui grup, graţie scrisorii de la prim-ministru. Ne-au ajutat cu informarea ambasadelor şi cu remiterea scrisorilor. Astfel, cu câteva zile înainte de a veni în R. Moldova, Madeleine Memb a luat avionul  din Cameroon spre Geneva, Elveţia. Ea a primit cu uşurinţă viza pentru R. Moldova, după care a zburat la Oslo, unde a participat la câteva evenimente media. Într-un final, la 19 mai, Madeleine s-a  trezit la ora 4 dimineaţă ca să ia avionul spre Chişinău.

Era 7 dimineaţa, când am primit un apel telefonic alarmant din Aeroportul de la Oslo. Madeleine, cea care a străbătut oceane şi continente ca să obţină la Geneva o viză pentru R. Moldova, a fost blocată de autorităţile aeroportuare norvegiene, fiind acuzată că are o viză depăşită. Madeleine, o femeie de culoare, jurnalistă TV , înaltă  şi cu un sentiment deosebit al propriei demnităţi, a muţit atunci. A călătorit în zeci de state, dar nu i s-au mai înaintat asemenea acuzaţii. Autorităţile de la Oslo i-au arătat însă că viza „made in Moldova” era datată cu anul 2008! Deşi avea invitaţie pentru mai 2009 şi dovezi că a intrat în Elveţia tocmai pentru această viză tot în mai 2009, nimic se pare că nu era de făcut.

Ce influenţe puteam avea noi asupra Norvegiei la ora 7.30 de aici, de la Chişinău? Deşi am obţinut telefonul mobil şi fix al Ludmilei Erhan, specialistul consular care a aplicat acea viză în mod greşit, desigur că acele telefoane nu au răspuns la acea oră matinală. Cu ajutorul persoanelor de la serviciul consular de la Chişinău s-a reuşit, totuşi, ca aproape de decolarea avionului, Madeleine să fie admisă să vină în Moldova. Am solicitat apoi MAEIE să facă orice ca Madeleine să nu fie umilită în acelaşi mod la Riga, oraşul în care urma să facă transbord, şi, desigur, la Chişinău.

Scuzele imposibile

Dacă Riga a fost OK, la Chişinău Madeleine a fost din nou blocată, fără ca noi să ştim ce i se întâmplă. Ca prin ghinion, în acea zi, îl rugasem pe James Franklin, stagiarul nostru din Marea Britanie, să meargă la Aeroport. James nu vorbeşte româna, dar vorbeşte engleza, aşa că ne-am gândit că va fi bine. James ne-a sunat stresat de la Aeroport, spunând că Madeleine nu a ieşit, dar că a ieşit un grănicer, căruia nu ştie ce să îi explice. Grănicerul ne-a spus la mobil că doamna din Cameroon are viză falsă şi va fi returnată în ţara sa. Au urmat câteva zeci de apeluri disperate la Externe, Grăniceri, Guvern, Aeroport, lui James, Madeleine, etc. S-a stabilit că Consulatul de la Geneva ar fi remis un fax la Aeroport, dar acolo nu funcţiona faxul. Într-un final, Madeleine a fost admisă în R.Moldova, dar umilinţele abia începeau. Madeleine a fost cazată fără haine de schimb şi fără periuţă de dinţi, deoarece la Oslo, din cauza că plecarea sa în Moldova a tot fost amânată, nu s-a reuşit îmbarcarea bagajelor. După ce a aflat şi că următorul avion de la Riga (care s-ar putea să îi aducă bagajele) va veni peste două zile, Madeleine a intrat în camera sa şi nu a mai ieşit până a doua zi pe la amiază.

În tot acest răstimp, noi am aşteptat cu înfrigurare o scrisoare oficială cu scuzele de rigoare, din partea doamnei Ludmila Erhan de la Consulatul R.Moldova de la Geneva. A doua zi, tocmai a fost Ziua Naţională a Cameroonului şi ar fi fost frumos să îi prezentăm o atare scrisoare, dar … nu am avut-o.

Între timp, la Chişinău au ajuns cu bine colegele noastre din Australia, Kenya şi India, care au primit vizele la Consulatul de la Istanbul. Apoi ni s-a alăturat Bandana din Nepal, care a trebuit să obţină o viză pentru Austria, ca să poată intra în oraşul Viena, de unde să ia viză pentru Moldova.

Vameşii sovietici, ecoul lor

Singura persoană din această delegaţie care nu s-a mirat prea mult de regimul de vize din Moldova a fost Olya Booyar, preşedinta IAWRT, stabilită în Australia. Olya este ucraineeancă de origine. „Am emigrat din Ucraina la vârsta de 11 ani, pe timpurile sovietice. Atunci am petrecut în Aeroport câteva zile, deoarece tot ni se găseau diferite ‘probleme’ în acte. Pe parcurs, vameşii au scos de pe mâinile mamei toate bijuteriile din aur, au găsit toţi banii pe care îi aveam şi alte bunuri. Unicul lucru pe care nu l-au putut scoate vameşii sovietici au fost cerceii de aur din urechile surorii mele mai mici, care a plâns atât de isteric, încât ei au renunţat. Mama a zis atunci să nu plângem, să dăm tot ce avem, doar să putem pleca, astfel încât am renunţat, practic, la bagaje şi la amintirile de acasă, doar ca să ne vedem îmbarcaţi şi plecaţi din acel sistem”, spune Booyar. Olya ne-a adus un exemplar al „The Sun Herald” din Australia, care tocmai publicase o pagină despre Moldova, cu titlul „Cum e să revii în URSS”.

Ananya Chakraborti, autoare de filme documentare din India, avea pe degetul arătător al mâinii stângi o dungă de culoare neagră, care îţi sărea în ochi. Ne-a spus că tocmai au avut alegeri, şi că fiecărei persoane care a participat la alegeri i-a fost aplicat acest însemn, pentru a evita dubla votare. Le-am povestit despre morţii care au votat la noi şi despre degetele lor negre din morminte.

Bărbaţii şi dragostea pe timp de război

Racheal Nakitare, jurnalistă TV din Kenya, auzind că am avut alegeri recente şi proteste, s-a interesat cum au tratat posturile TV aceste evenimente. I-am povestit despre tăcerea postului public şi despre manipulările unor posturi controlate de partide politice. „Şi la noi, după alegeri, acum un an, au avut loc violenţe. Iar posturile TV au contribuit enorm la escaladarea violenţelor. Fiecare post prezenta selectiv momente din cadrul violenţelor, alimentând furia unui trib împotriva altuia. În final, violenţele se petreceau non-stop, iar politicienii nu făceau faţă provocărilor. Presa de pe întreg globul a relatat despre o iniţiativă unicat a femeilor din Kenya. Soţiile politicienilor au făcut un apel public către bărbaţii politici, în care au declarat că nu vor întreţine relaţii intime până în momentul în care nu va fi stabilizată situaţia şi nu vor înceta violenţele. La această iniţiativă a fost cooptată şi soţia preşedintelui kenian, astfel încât abstinenţa a atins cele mai înalte nivele ale clasei politice. „Nu vroiam să îi respingem, dar nu poţi face dragoste pe timp de război. Noi am dorit pace”, a comentat Racheal.

Madeleine Memb din Cameroon ne-a spus că postul public TV din ţara sa şi cu cele private încearcă să muncească împreună pentru informarea publicului, nu pentru a critica opoziţia şi organizaţiile străine.

Inghella Ekblom, de la Radio Suedia, ne-a spus că ţara sa este foarte interesată să acorde asistenţă postului public de radio din Moldova, pentru a oferi în mod adecvat informaţii cetăţenilor. Inghella a contactat şi cu Biroul SIDA la Chişinău, care de asemenea acordă asistenţă financiară importantă R. Moldova, solicitând ca presa din Moldova să fie ajutată pentru a informa corect şi adecvat publicul.

Remitenţele – între Moldova şi Filipine

Elizabeth Roxas din Filipine ne-a spus că înţelege foarte bine situaţia noastră economică. „Filipine, ca şi Moldova, trăiesc din remitenţe. Dar noi, ca jurnalişti, trebuie să explicăm lumii întregi prin ce trec bietele femei din ţările noastre ca să muncească la negru şi să trimită acasă banii din care supravieţuiesc nu doar copiii şi familiile, ci şi întreaga ţară”, spune ea.

Ananya ne-a prezentat şi ea tema migraţiei în India. Sunt sate în care nu mai sunt femei, toate au plecat. De aceea, bărbaţii se adună la primării şi discută în cel mai serios mod ce se întâmplă cu femeile din comunităţile lor şi cum ar putea fi acestea protejate. Ne-am gândit că şi la noi ar fi bine să fie generate asemenea discuţii. Între timp, Kaarina Immonen, coordonator rezident al ONU în R. Moldova, le-a oferit o viziune mai extinsă asupra dificultăţilor economice şi sociale de la noi, dar şi asupra perspectivelor posibile. Aceste discuţii au fost apoi continuate la sediul UNIFEM din Chişinău.

Proiectul „Martorul”, între Canada şi Moldova

Liz Miller din Canada ne-a relatat despre programul pe care îl reprezintă, intitulat „Witness” (Martorul) şi care acordă instruire oricărei persoane care a fost martorul ocular al unui caz de încălcare a drepturilor omului oriunde pe glob. Această instruire ajută persoana să înţeleagă cum trebuie documentat un caz de încălcare a drepturilor omului, cum trebuie utilizate materialele video şi audio acumulate, şi cum poţi vorbi cu un jurist sau cu un activist pe probleme de drepturile omului pentru a soluţiona cazul.

Primarul Dorin Chirtoacă le-a povestit oaspeţilor noştri despre programul lansat ad-hoc de primăria Chişinău privind colectarea mărturiilor despre atrocităţile comise după protestele din aprilie. El le-a spus şi despre blocajul informaţional care a fost lansat în aceste zile.

Acest blocaj  s-a făcut resimţit şi asupra oaspeţilor noştri. Miercurea trecută, în timp ce se vota preşedintele R.Moldova, oaspeţii noştri au sesizat că nu mai pot comunica la telefonul mobil. Nu mai era posibil să ia legătura nici cu Norvegia, nici cu Suedia, nici cu Nepal. Kirsten Brathen din Oslo (fiind la Chişinău)  i-a trimis un mesaj doamnei Gunilla Ivarsson din Suedia (care tot era la Chişinău). Mesajul nu a mai venit toată ziua, apoi a început să vină în valuri de sute şi mii de ori. Aflând de această invazie, Kirsten a şters cu totul mesajul din mobilul său, dar compania „Orange” a continuat să îl trimită Gunillei de mii de ori, până telefonul acesteia s-a închis şi nu a mai funcţionat. Întristate de imposibilitatea comunicării la mobil, jurnalistele internaţionale s-au reunit să comunice pe internet. În scurt timp, însă, pagina oficială a IAWRT a făcut probleme, după care nu a mai putut fi accesată.

Pe parcursul acestor zile cele 13 femei din 9 state ale lumii au întâlnit mulţi oameni de care nu ar fi dorit să se despartă niciodată. Pe lângă ziarişti, ele au discutat cu oameni simpli, unii manifestând abilităţi de comunicare, fără să cunoască vreo limbă. În încheiere, fiecare din cele 13 persoane care au vizitat pentru prima dată Moldova, a luat cu sine o părticică din noi, fie sub forma unor poze, a unei sticle de coniac sau a unei strângeri de mână. La despărţire, Madeleine Memb ne-a privit în ochi şi ne-a întrebat: chiar nu a venit nicio scrisoare de la Ludmila Erhan? Ne-am despărţit cu un „Not yet”.

A.R.