Principală  —  Interviuri   —   Voronin s-a făcut "gospodar" cu…

Voronin s-a făcut „gospodar” cu bâta

260-vizdoaga3Interviu cu Ion Vâzdoagă, avocat

— Cu câţiva ani în urmă aţi părăsit structurile Procuraturii tocmai în momentul în care investigaţi un caz răsunător de dispariţie a unei persoane. De ce aţi plecat din Procuratură?

— Am fost silit de Voronin. Odată veniţi la putere, comuniştii au început campania de accesare a puterii prin înlăturarea specialiştilor incomozi regimului. Presa de atunci a relatat în repetate rânduri despre cauza plecării mele din Procuratură. Conform indicaţiei directe, dar şi scrise, date de către Vladimir Voronin ex-Procurorului General Vasile Rusu, eu am fost iniţial înlăturat de la investigarea cauzei penale privind dispariţia enigmatică a lui Piotr Dimitrov. Peste o lună de ameninţări şi şantaj am decis să plec definitiv din cadrul Procuraturii. Era deja foarte clar la acel moment că Voronin a început să transforme această instituţie într-o „bâtă” cu care îşi va menţine puterea şi se va face „Gospodar”.

— Cum funcţiona atunci verticala politică în interiorul acestei structuri?

— În ţările cu o democraţie adevărată, procurorul este independent de puterea politică. În anii ’97—’98 această independenţă pornit să fie cultivată şi în R. Moldova, însă, odată ajunşi la putere, comuniştii au început a folosi Procuratura şi celelalte organe de drept şi de justiţie în interesele lor de partid şi de familie. Astăzi îi auzim tot mai des pe comunişti şi pe slugile acestora că, chipurile, atunci când au venit ei la putere, în ţară era haos, iar crima organizată şi corupţia erau cea mai mare problemă. Este însă foarte important să explicăm prin ce metode a fost stopată această crimă organizată. Or, la acel moment, autorităţile comuniste s-au folosit de principiul „Scopul scuză mijloacele”. Într-adevăr, în acea perioadă crima organizată era dezvoltată, dar nimeni nu va accepta omoruri organizate şi dirijate de organele de drept, falsificarea dosarelor penale, şantajul şi alte metode ilegale de combatere a criminalităţii. În caz contrar, nu văd nici o diferenţă între un criminal şi un stat ce aplică asemenea metode. Într-un stat bazat pe drept, asemenea metode sunt inacceptabile.

— De ce unii procurori au averi substanţiale, iar alţii duc un trai destul de modest, în timp ce salariile sunt, în fond, egale pentru toţi reprezentanţii acestui sistem?

— Pentru că unii procurori servesc interese private şi personale, acumulând averi pe căi nu tocmai legale, iar marea majoritate, cei care duc un mod de viaţă decent, respectă legea şi servesc interesele societăţii.

— Dacă vi s-ar oferi posibilitatea să schimbaţi ceva în mediul Procuraturii, cu ce aţi începe?

— În primul rând, asemenea împuterniciri revin doar Procurorului General şi Consiliului Procuraturii Generale. Actualmente o problemă foarte mare în această structură o prezintă …unii procurori. Sunt cei care au executat orbeşte indicaţiile fostei guvernări, fără a ţine cont de prevederile legii şi de probele pe dosare. Cred că asemenea persoane nu merită să mai activeze în rândurile procurorilor, ba mai mult decât atât – ei trebuie să poarte răspundere pentru cele comise de ei.

— Ştim că aţi reprezentat în justiţie victimele traficului de fiinţe umane. Unul dintre cei condamnaţi a fost Şalun. Ce este nou în acest caz?

— Astăzi, după atâtea eforturi depuse din partea organelor de drept şi a instanţelor judiciare, condamnatul Alexandru Covali îşi ispăşeşte pedeapsa penală. Nu ştiu din ce considerente ispăşirea pedepsei are loc în Instituţia penitenciară nr.29/13, adică în Izolatorul de urmărire penală din mun. Chişinău, bănuiesc eu că aici şi-a creat unele condiţii de lux în celula sa în comparaţie cu cele create de stat în puşcărie şi nu prea i s-au creat „condiţii” să stea cu toţi condamnaţii de rând. Dar s-a scris şi în presă la ce nivel avea protecţie acest condamnat şi pe câţi înalţi funcţionari din rândul structurilor de forţă i-a făcut „gospodari”.

— Ar avea deţinutul Covali ocazia să fie amnistiat?

— Orice condamnat are şanse de a fi amnistiat, însă la adoptarea unei legi de aplicare a amnistiei de către legiuitor sunt stabilite unele condiţii obligatorii. Amnistierea încă nu înseamnă eliberarea completă de răspunderea penală sau de executarea pedepsei penale. Conform ultimelor amnistii, condamnaţii pot fi eliberaţi de răspundere penală sau eliberaţi înainte de ispăşirea pedepsei doar cu condiţia recuperării prejudiciilor materiale şi morale părţilor vătămate. Măcar prin această modalitate vedem că statul nu a uitat de tot de părţile vătămate.

Astăzi toţi vorbesc de Drepturile omului în cadrul proceselor penale, însă, cu părere de rău, marea majoritate a juriştilor practicieni se referă doar la drepturile celor care au intrat în conflict cu legea. Nimeni nu încearcă să facă o analiză a legislaţiei naţionale ce se referă la drepturile victimelor şi a părţilor vătămate. Anume de această categorie de cetăţeni e nevoie ca statul să aibă grijă în primul rând, mai ales dacă vorbim de infracţiunile ce ţin de violenţă şi tortură.

— Despre Şalun s-a scris mult, dar în perioada în care informaţia pe acest dosar era mereu secretizată. Ce nu s-a spus în presă şi în dosare pe acest caz?

— Cu părere de rău, foarte multe nu s-au spus în presă despre acest dosar penal. Nu e vina mass-media, ci a reprezentanţilor organelor de drept, în special a Procuraturii, care a „murat” mult timp autodenunţul lui Şalun, prin care au ieşit la iveală multe fapte grave de corupţie şi de protecţionism. Trebuia să fie imediat pornită urmărirea penală pe baza acelui autodenunţ. Dar aceasta s-a întâmplat abia după o apreciere a situaţiei dată de Guvernul SUA, care a susţinut financiar foarte mult activitatea organelor de drept din R. Moldova în combaterea traficului de fiinţe umane. Ar fi fost normal ca, după investiţiile făcute, autorităţile R. Moldova să fi arătat un efort clar în combaterea traficului de femei, dar nu a fost să fie. Abia după ce SUA au apreciat drept insuficientă activitatea Guvernului Moldovei în combaterea acestui fenomen, Procuratura Generală şi-a revizuit decizia de neîncepere a urmăririi penale pe faptele de corupţie. Ştim că atunci a fost pornită o cauză penală, dar după mai mult de un an de zile după ce s-a dispus refuzul pornirii, acest dosar nu are nici o perspectivă din punct de vedere al administrării probelor şi din punct de vedere procesual. Este evident faptul tergiversării intenţionate în investigarea acelor acte de corupţie pentru a ascunde adevărul şi a evita răspunderea penală pentru cei care urmau să asigure ordinea de drept în R.Moldova.

— Ce situaţie au avut victimele lui Şalun şi cât de pregătit este şi a fost sistemul juridic din R. Moldova să apere victimele traficanţilor?

— În general, în urma comiterii unor infracţiuni violente asupra unei persoane, această persoană agresată suferă dublu. În primul rând, suferă mult în urma abuzurilor şi violenţei infractorului, iar mai apoi, când începe derularea procesului penal, aceeaşi victimă trece printr-un „coşmar” repetat. În cazul nostru, deşi una dintre victimele pe care le-am reprezentat a fost luată sub protecţie de stat, aceasta a avut o tentativă de suicid şi crize nervoase. Foarte multe victime ale infracţiunilor de violenţă nu rezistă acestor încercări de a trece prin roata sistemului judiciar, deoarece este foarte anevoios, scump şi îndelungat.

— De ce credeţi că există atât de multe scandaluri de corupţie legate de investigarea cazurilor de trafic de fiinţe umane?

— Este evident că cei care promovează şi provoacă un anumit fenomen ilegal ce aduce venituri fabuloase vor avea în mod inevitabil o reacţie de autoapărare în caz de atac al societăţii sau al statului. Şi una dintre metodele de apărare întâlnită deseori şi cu care aceştia garantează „succesul” este corupţia. Iar corupţia în mediul traficanţilor de carne vie este inevitabilă atâta timp cât oferta statului faţă de angajaţii săi va fi de sute de ori mai mică decât oferta traficanţilor faţă de oamenii legii.

260-vizdoaga2

— Care sunt cazurile reprezentate în justiţie de către Centrul de Prevenire a Traficului de Femei (CPTF)?

— În primul rând, vreau să spun că avocaţii CPTF care reprezintă victimele în procesele penale nu selectează victimele, orice victimă are dreptul de a fi reprezentată. În acest scop, ea urmează să se adreseze personal la Centrul de Prevenire a Traficului de Femei şi, în funcţie de necesitate, de complexitatea cazului, de riscurile existente, de obiectivitatea organelor de drept, va fi reprezentată de avocaţii CPTF. Desigur, cu doi-trei ani în urmă noi nu prea reuşeam să acoperim toate cererile, deoarece eram limitaţi în capacităţi şi finanţe, dar astăzi facem tot posibilul de a acoperi toate solicitările. Vreau să menţionez că, reieşind din numărul cauzelor penale de trafic al fiinţelor umane în scop de exploatare, fiecare a 4-a victimă este asistată de avocaţii CPTF. Un asemenea sistem de organizare a asistenţei juridice şi de reprezentare a victimelor TFU în justiţie este unic şi irepetabil, deseori suntem invitaţi în străinatate pentru a face schimb de experienţă în acest domeniu. Echipa de avocaţi care îşi desfăşoară activitatea în CPTF este specializată în reprezentarea în instanţă a victimelor şi a părţilor vătămate şi dispune de o practică foarte bogată la acest capitol.

— Fostul şef al Departamentului de Combatere a Traficului de fiinţe umane al MAI, Ion Bejan, a fost în centrul unui scandal de corupţie neelucidat până în prezent. Cunoaşteţi care este situaţia actuală a acestuia?

— Favorizarea corupţiei este o infracţiune prevăzută de Codul Penal. Eu, în calitate de avocat, respect cu stricteţe prevederile legislaţiei, precum şi drepturile şi interesele omului, indiferent de statutul acestuia. Atâta timp cât nu este o sentinţă de condamnare adoptată legal, eu nu pot învinovăţi pe cineva de comiterea unei infracţiuni. În caz contrar, acele valori şi principii de drept spre care am tins atâta timp nu vor avea nicio şansă de a fi recunoscute ca fiind sfinte pentru întreaga societate. Din câte ştiu, Ion Bejan activează în continuare în funcţia de sef adjunct al Centrului de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul MAI.

— De ce nu avem niciun demnitar condamnat pe cazuri de corupţie şi protecţionism al reţelelor de trafic?

— Răspunsul este foarte simplu. E vorba de lipsa voinţei politice în combaterea reală a corupţiei şi de incapacitatea organelor de drept de a lupta cu corupţia în rândul funcţionarilor publici. Dacă vorbim despre condamnările pentru actele de corupţie din ultimii 8 ani, vedem din mass-media că ţinta acestei lupte nu au fost marii corupţi, ci nişte sărmani profesori sau medici, iar uneori – şi câte un funcţionar de nivel inferior. Un singur criteriu se pare că se respecta la alegerea ţintei pentru combaterea corupţiei: ca „marele” corupt să fie membru al vreunui partid al fostei opoziţii.

— Cunoaşteţi cazuri de persoane traficate actualmente în străinătate?

— Da, cu părere de rău mai avem şi astăzi cazuri de persoane traficate şi exploatate în afara ţării, dar sunt ferm convins că acest fenomen este deja pe cale de dispariţie. Analizând datele statistice oficiale şi neoficiale, constatăm cu certitudine că numărul de cazuri de TFU este în descreştere. Dacă, prin efort diplomatic, vom obţine dreptul de a călători liber nu doar în CSI, ci şi în statele comunităţii europene, cred că din acel moment, în maximum doi ani, fenomenul se va diminua serios sau va dispărea totalmente. Mă refer la fenomen, căci cazuri particulare ar putea să se mai producă.

— Cunoaşteţi cazuri de femei care au născut copii din trafic? Cum îşi pot ele repatria copiii?

— Cunosc zeci şi zeci de asemenea cazuri. Pentru noi, ca jurişti, e o mare problemă de a legaliza aceşti copii şi de a-i aduce în R. Moldova la solicitarea mamei. Atunci când sunt născuţi din exploatare sexuală, în cele mai dese cazuri aceşti prunci nu sunt doriţi nici de către mame. Totuşi, atunci când mama este fermă în convingerea sa de a-şi repatria, creşte şi educa copilul, noi facem tot posibilul de a-i acorda ajutor pentru aducerea copilului în Moldova şi documentarea acestuia.

— Ce ţări sunt cele mai severe cu femeile traficate?

— Dacă e să vorbim despre ţările de destinaţie în care sunt exploatate tinerele noastre, trebuie să stabilim, mai întâi, scopul exploatării. De pildă, în cazul exploatării forţei de muncă, ca ţări de destinaţie în cele mai dese cazuri apar Rusia şi Ucraina, dacă e vorba de exploatare sexuală – atunci femeile ajung în Turcia. Astăzi constatăm că marea majoritate a traficanţilor exploatează sexual tinerele prin intermediul concetăţenilor noştri.

— Eraţi în structurile Procuraturii când a dispărut Cubreacov. Ce e nou în acest caz?

— A dispărut din oraş la fel de enigmatic precum a dispărut şi de pe arena politică. Dar dacă e să vorbim despre dosarul penal intentat pe faptul răpirii acestuia, deocamdată nu e confirmat cu certitudine în baza unor probe incontestabile faptul răpirii. Orice versiune pe această cauză penală are dreptul la existenţă atâta timp cât nu va fi dovedit contrariul.

— De ce unii avocaţi au reputaţie de storcători de bani? Cum ar putea fi redresată situaţia?

— Pentru fiecare dintre noi e valabilă zicala: „Cum îţi vei aşterne, aşa vei dormi”. Fiecăruia dintre noi îi este dată şansa de a se corecta, principalul e să folosim această şansă. Cu părere de rău, există astfel de avocaţi care, fiind în cârdăşie cu organele de urmărire penală sau cu partea acuzării, uită despre sarcina lor de apărător. În asemenea cazuri, ei devin avocaţi de buzunar ai părţii învinuirii. În practica mea, am întâlnit nu o dată asemenea situaţii când avocatul îi declara clientului: „Dacă nu ai bani să rezolvăm situaţia, el nu mai poate face nimica”. Un avocat adevărat poate stabili adevărul şi fără bani pentru „a încălzi” pe cineva. Principalul e ca fiecare dintre noi să-şi onoreze corect şi cinstit obligaţiunile procesuale. Deseori mă confrunt cu nişte învinuiri din partea unor colegi gen „Lupul păru-şi schimbă, dar năravul ba”, cu alte cuvinte, că în adâncul sufletului tot procuror am rămas. Dar, până la urmă, eu iau această învinuire ca pe un compliment.

— Cum funcţionează schemele avocat-anchetator-procuror-judecător?

— Funcţionează aceeaşi schemă ca şi în cazul politician-businessman-criminal. Nu văd nicio diferenţă între aceste scheme ilegale. Scopul de bază este de a deposeda pe cineva de averi şi de a se menţine la putere. Dacă e să vorbim la concret despre sistemul judiciar, nu întotdeauna avocaţii sunt cei care iniţiază procesul de corupţie, asemenea iniţiative parvin de obicei din partea celor care au cuvântul decisiv în rezolvarea unor probleme de ordin juridic. În asemenea circumstanţe, avocatul în cele mai dese cazuri devine un intermediar al actului de corupere contrar voinţei proprii, cu cele mai mari riscuri pentru sine. În cazul în care are loc un act de corupţie, de cele mai multe ori nu putem vorbi despre o parte vătămată, deoarece toţi, în principiu, sunt satisfăcuţi de rezultate. În asemenea circumstanţe, victima este statul şi cetăţenii R.Moldova ale căror interese ce ţin de transparenţă şi corectitudine a sistemului judiciar sunt ignorate. Acesta e şi motivul de bază al faptului că nu avem denunţuri frecvente ale actelor de corupţie.

— Care este cel mai „bănos” caz de mită despre care aţi auzit în sistemul de drept din R. Moldova?

— Dacă e să vorbim despre dosarele penale intentate deja asupra faptului coruptibil consumat, despre care s-a auzit în societate, cred că cea mai mare sumă a fost de circa 10 mii de euro. Dar dacă e să vorbim despre sumele solicitate de înalţii funcţionari publici care încă nu au ajuns să figureze în dosare penale – sunt sume cu mult mai mari, ajungând la milioane de euro. Starea de fapt a corupţiei şi a criminalităţii în genere nu o poate cunoaşte nimeni, deoarece acesta e un fenomen indirijabil şi voalat în cea mai mare măsură.

— Ce credeţi despre dinastiile din justiţie, când părinţii şi copiii sunt procurori sau judecători?

— Eu accept aceste dinastii din sistemul organelor de drept şi judiciar, doar cu o singură condiţie: să fie selectaţi pentru aceste funcţii publice cei mai pregătiţi din punct de vedere profesional, cei mai corecţi şi cinstiţi candidaţi. Ar fi bine să nu ne confruntăm cu situaţia când un candidat cu multe rude devine peste noapte mai deştept şi are note mai mari decât unul care a muncit mulţi ani la facultate şi în sălile de lectură. Cel care a dobândit totul prin muncă zilnică va aprecia rezultatele obţinute şi-i va fi foarte greu să-şi păteze numele, iar cel care a avut „spete” la angajare va aprecia doar interesele sale personale.

Pentru conformitate,
Alina RADU