Vocile PMAN

Pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri am discutat cu oamenii pe care i-am întâlnit în stradă. Toţi pe care i-am întrebat, au susţinut că fraudele electorale au catalizat aceste proteste. Iată doar câteva dintre opiniile tinerilor, ale liderilor societăţii civile şi politicienilor.

Virgiliu Mărginean:

Capul plecat nu suportă chiar orice, aceasta demonstrează reacţiile tinerilor care protestează.

Elena Ţugui:

Nu am aşteptat să fie atât de multe voturi pentru comunişti. Cred că au fost fraude. Toţi cei pe care-i cunosc n-au votat cu acest partid. Nu aveau de unde aduna atâtea voturi. Cred că sunt justificate aceste acţiuni. Doar cu sacrificii putem merge mai departe.

Irina Iurcişin:

Eu sunt fericită de faptul că nu a fost un lider politic, care să organizeze, ci că a fost o iniţiativă venită din sufletul şi din inima tinerilor. Eu am venit aici din proprie iniţiativă, fără ca cineva să mă îndemne. Protestatarii îşi exprimă dezacordul cu alegerile, despre care, este clar, nu au fost corecte. Fiecare a doua persoană înseamnă că a votat cu comuniştii? E imposibil. Cred că cei care stau în fotolii moi, se vor speria şi vor încerca să comunice cu opoziţia.

Tudor Hanganu:

Azi e mare sărbătoare, e Bunavestirea şi ceea ce fac tinerii trebuie să fie percepută ca o veste bună.

Alexandru:

Ei au început să ne bată, să ne maltrateze şi să strige la noi, că distrugem şi aruncăm în ei, dar cum să nu facem asta, dacă ei ne calcă în picioare. Nu mai vreau să fie comuniştii încă patru ani la putere. M-am săturat de cei 8 în care au condus şi de politica lor «levaia». Nimic nu mi-au oferit. Trăiesc într-un cămin. Mi-i greaţă. Cât se poate să mai răbdăm? Ce viitor mă aşteaptă?

Ana2:

Am venit aici să ne susţinem reciproc. S-a trezit Moldova din somnul cel de moarte. Nu-i Ştefan cel Mare să se bucure pentru ce a făcut lumea asta. Şi-au bătut joc de noi, au votat oameni morţi. Noi ne temem de dictatură, nu ştim ce s-ar putea întâmpla. Noi vrem ca în ţară să fie democraţie, lumea să aibă unde lucra, să avem ce mânca, să nu plecăm să ştergem fundurile străinilor. Timp de opt ani, comuniştii ne-au spus numai minciuni.

Necunoscut Preşedinţie:

Opt ani de zile este mult prea mult, ca să mai rezişti. Aceşti tineri sunt mai buni decât noi în 89. Bravo lor.

Elena:

Ajunge ca cineva să ne hotărască soarta copiilor noştri. E timpul să fim şi noi responsabili pentru destinele lor.

Nicu Roşca:

Nu doar fraudele electorale au generat acest haus, ci şi toate necazurile de până acum, toate s-au adunat. Cred că tinerii vor rezista la ceea ce au început şi vor merge până la sfârşit. De exemplu, mie acest stat nu mi-a oferit absolut nimic.

Andrei:

Eu învăţ în România. Acolo camerele în cămine sunt ca la hotel. Aici, însă, căminele studenţeşti  sunt ca nişte închisori. Acolo sunt condiţii bune că să poţi trăi şi învăţa. Este suficient cinci minute să nu fie apă şi toţi studenţii se revoltă. Sunt mai agitaţi chiar decât cei de aici. Bine că cel puţin după opt ani, oamenii noştri au înţeles ceva.

Sorin:

Am vorbit timp de opt ani despre problemele noastre, am încercat cu binişorul, pe cale paşnică, dar – nimic. Am înţeles că e nevoie de fapte, care să arate că avem o opinie ce trebuie ascultată. Trebuie să fim înţeleşi că nu mai vrem să mergem pe urmele pe care păşim de opt ani. Dorinţele noastre sunt să plece comuniştii, să ne lase în pace. Avem nevoie de schimbare.

Ana:

Am o bursă mizerabilă. Nu am nici casă, nici unde munci. Simt că nimeni nu se gândeşte la noi. Nu vedem nici un viitor. Trebuie să facem nişte schimbări. Pentru schimbare am ieşit aici, pentru că noi am votat altfel, dar ei ne mint că rezultatele sunt care sunt.

Ion Capiţa:

Violenţele au fost provocate. Mânia contra aplicării falsificării în masă a voturilor oamenilor. Declară sus şi tare că în Chişinău s-au votat pentru comunişti 40 %. Asta nu se poate. Lumea nu mai vrea să fie prostită. Astăzi, tinerii îşi apără demnitatea, adevărul şi libertatea de expresie. Fiecare om are dreptul la cuvânt şi la vot, dar nu la pângărirea votului lor.

Efim Josanu

Tinerii întotdeauna au fost jertfele care nu au avut frică. Acum, este rândul lor să-şi conştientizeze foarte clar că ei luptă pentru destinul lor.

Vasile:

Mă uit cum arde clădirea aceasta şi mă gândesc la intelectul nostru degradat. De la 80 încoace ne-au făcut de nimic. Cum vorbeşte un copil de patru ani din orice ţară şi eu nu mă descurc, ma bâlbâi mereu. Trebuie ca acest sistem să ne plătească daune, pentru că a băgat frica în noi. Intelectul meu e defect, eu sunt defect şi întreaga Moldovă este defectă. E grav ce se întâmplă şi e bine că tineretul e viu.

Marcel Lungu:

Aceşti tineri sunt mai deştepţi decât noi şi bravo lor. Dacă noi, cei mai bătrâni, am fi făcut mai demult ceea ce fac ei acum, n-am fi ajuns aici. Ferice de ei că pot să repare greşelile noastre.

Igor Boţan:

Ceea ce se întâmplă, e o manifestare de disperare, care a degenerat în furie. Urmărim disoluţia clasei politice, ca să mă exprim mai elegant, în cuvinte mai voalate. Dacă ar fi să scriu un articol, aş pune fotogtafia Preşedinţiei şi aş scrie: «Se caută un Preşedinte». Asteptăm un lider credibil. Din păcate, nu-l vedem.

Angela Zaharova:

Noi am venit de la Rezina ca să luăm imagini pentru televiziunea locală. În raioane lumea nu prea ştie ce se întâmplă aici. În aceste clipe, în piaţa din Rezina, lumea se adună ca să vină la Chişinău. Foarte puţină informaţie ajunge acolo, astăzi de mai multe ori s-au întrerupt emisiile canalelor de televiziune care se difuzează acolo. Mulţi se informează din internet, aseară era blocat şi acesta, apoi era foarte greu de accesat.

Leonid Bujor:

Numărarea repetată a voturilor, verificarea listelor şi, în final, alegeri repetate. Acestea ar fi soluţiile. Am auzit o informaţie că Voronin se pregăteşte să iasă la televiziune cu o declaraţie în care plasează eronat accentele, nu că el nu a însuşit lecţia democraţiei, ci că forţele democratice au ştiut din timp că vor pierde alegerile şi au organizat acţiuni de protest. El, la vârsta sa înaintată, nu a înţeles un singur lucru, că tinerii de astăzi nu mai doresc să trăiască în această mocirlă, în acest regim dictatorial, pe care el l-a instaurat timp de opt ani. A crezut că a reuşit să bage frica în toţi cetăţenii ţării, dar lui azi îi tremură genunchii. Dacă tinerii nu s-au oprit în faţa intrării în Preşedinţie, înseamnă că oamenilor le-a ajuns cuţitul la os. Lui Voronin îi este frică, la fel ca acum 20 de ani, când tinerii au atacat MAI-ul. Îi este frică nu doar de tineri, dar şi de regimul pe care l-a instaurat.

Cornel Ciurea:

E vorba de nişte energii tinereşti care, în cele din urmă, au răbufnit. Mai mulţi factori au generat ceea ce se întâmplă, inclusiv lipsurile pe care le-au îndurat. Anotimpul este vaforabil revoluţiei, dar, cu siguranţă, fraudarea alegerilor a impulsionat totul.

Sergiu Mocanu:

E un efort extraordinar. Cinismul cu care au acţionat comuniştii au declanşat nişte energii extraordinare în aceşti tineri. Eu am fost lângă ei când au devastat Preşedinţia, nu puteai să-i opreşti. Chiar dacă au făcut un act de vandalism, nu era altă ieşire, decât să-i laşi să debordeze din ei această furie pe care au acumulat-o în aceşti ani. Cinismul autorităţilor i-a adus până la culmea disperării. Aş vrea să văd ce spun occidentalii, care au văzut aici multă stabilitate, iar azi a ars foarte stabil Parlamentul.

Vasile Chitoroagă:

Frauda electorală a cauzat proteste. A fost o fraudă deschisă, pregătită timp de opt ani de zile. Aceşti tineri vor fi şi mai mulţi mâine, vor veni şi părinţii lor, care se îngrijorează pentru ei. Nimic nu mai poate opri ceea ce s-a pornit.

Galina Lungu:

Eu trăiesc a doua revoluţie. Sunt foarte entuziasmat, sunt foarte fericit, că tinerii de astăzi nu s-au lăsat intimidaţi şi au ieşit să-şi apere drepturile, viitorul lor şi al copiilor lor. Să le dea Dumnezeu sănătate şi victorie.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

12 comentarii

  1. Ion

    Leonid Bujor: In biblie scrie “Nu ispiti pe Domnul”, asa ca Domnia Sa are si el limite, cred ca nimeni nu doreste sa vada cum colegi de ai vostri vor cadea rapusi de gloante. Eu tot vreau un Stat democratic pe care il avem. Presedintele are experienta, il stimez si il apreciez, l-asi vota ca Presedinte si a 3-a oara.

  2. dumitru

    Nu te lasa manipulat. Filat, Urechean si Chirtoaca au tradat lumea. Sa punem punct violentelor. Sa nu mai raspundem apelurilor de a iesi in piata. Mai bine stam la studii. Sa invatam decit sa facem jocul lor.

  3. alexandru

    Ai dreptate, Urechean, Filat si Chirtoaca sint niste lasi, se gindesc doar la interesele lor personale. Ne folosesc. Ajunge. Ei nu sint capabili de a fi lideri. Sa nu mai mergem la proteste.

  4. Mihai (Valcea, Romania)

    Ivan asta de aici de sus este doar un nimic de securist. Ma bucur ca a recunoscut aici ca este un pupincurist al lui Voronin.

    Modul de comportare al lui Filat, Urechean si Chirtoaca este de inteles. Ei sunt doar 3 persoane, voi, basarabenii sunteti cateva milioane!

    Voi trebuie sa luptati cu sistemul. Sunt sigur ca Filat, Urechean si Chirtoaca in sinea lor gandesc cu totul si cu totul altceva decat ceea ce declara fortati de Voronin.

    Daca ar spune ce gandesc ar fi saltati imediat!

    Dumnealor sunt 3 persoane, voi sunteti masa care poate rasturna balaurul rosu!

    Iesiti in strada si luptati pentru libertate.

  5. Gabriela

    Pe parcursul zilelor de marţi şi miercuri am discutat cu oamenii pe care i-am întâlnit în stradă. Toţi pe care i-am întrebat, au susţinut că fraudele electorale au catalizat aceste proteste. Iată doar câteva dintre opiniile tinerilor, ale liderilor societăţii civile şi politicienilor.
    Virgiliu Mărginean:

    Capul plecat nu suportă chiar orice, aceasta demonstrează reacţiile tinerilor care protestează.
    Elena Ţugui:

    Nu am aşteptat să fie atât de multe voturi pentru comunişti. Cred că au fost fraude. Toţi cei pe care-i cunosc n-au votat cu acest partid. Nu aveau de unde aduna atâtea voturi. Cred că sunt justificate aceste acţiuni. Doar cu sacrificii putem merge mai departe.
    Irina Iurcişin:

    Eu sunt fericită de faptul că nu a fost un lider politic, care să organizeze, ci că a fost o iniţiativă venită din sufletul şi din inima tinerilor. Eu am venit aici din proprie iniţiativă, fără ca cineva să mă îndemne. Protestatarii îşi exprimă dezacordul cu alegerile, despre care, este clar, nu au fost corecte. Fiecare a doua persoană înseamnă că a votat cu comuniştii? E imposibil. Cred că cei care stau în fotolii moi, se vor speria şi vor încerca să comunice cu opoziţia.
    Tudor Hanganu:

    Azi e mare sărbătoare, e Bunavestirea şi ceea ce fac tinerii trebuie să fie percepută ca o veste bună.
    Alexandru:

    Ei au început să ne bată, să ne maltrateze şi să strige la noi, că distrugem şi aruncăm în ei, dar cum să nu facem asta, dacă ei ne calcă în picioare. Nu mai vreau să fie comuniştii încă patru ani la putere. M-am săturat de cei 8 în care au condus şi de politica lor «levaia». Nimic nu mi-au oferit. Trăiesc într-un cămin. Mi-i greaţă. Cât se poate să mai răbdăm? Ce viitor mă aşteaptă?
    Ana2:

    Am venit aici să ne susţinem reciproc. S-a trezit Moldova din somnul cel de moarte. Nu-i Ştefan cel Mare să se bucure pentru ce a făcut lumea asta. Şi-au bătut joc de noi, au votat oameni morţi. Noi ne temem de dictatură, nu ştim ce s-ar putea întâmpla. Noi vrem ca în ţară să fie democraţie, lumea să aibă unde lucra, să avem ce mânca, să nu plecăm să ştergem fundurile străinilor. Timp de opt ani, comuniştii ne-au spus numai minciuni.
    Necunoscut Preşedinţie:

    Opt ani de zile este mult prea mult, ca să mai rezişti. Aceşti tineri sunt mai buni decât noi în 89. Bravo lor.
    Elena:

    Ajunge ca cineva să ne hotărască soarta copiilor noştri. E timpul să fim şi noi responsabili pentru destinele lor.
    Nicu Roşca:

    Nu doar fraudele electorale au generat acest haus, ci şi toate necazurile de până acum, toate s-au adunat. Cred că tinerii vor rezista la ceea ce au început şi vor merge până la sfârşit. De exemplu, mie acest stat nu mi-a oferit absolut nimic.
    Andrei:

    Eu învăţ în România. Acolo camerele în cămine sunt ca la hotel. Aici, însă, căminele studenţeşti sunt ca nişte închisori. Acolo sunt condiţii bune că să poţi trăi şi învăţa. Este suficient cinci minute să nu fie apă şi toţi studenţii se revoltă. Sunt mai agitaţi chiar decât cei de aici. Bine că cel puţin după opt ani, oamenii noştri au înţeles ceva.
    Sorin:

    Am vorbit timp de opt ani despre problemele noastre, am încercat cu binişorul, pe cale paşnică, dar — nimic. Am înţeles că e nevoie de fapte, care să arate că avem o opinie ce trebuie ascultată. Trebuie să fim înţeleşi că nu mai vrem să mergem pe urmele pe care păşim de opt ani. Dorinţele noastre sunt să plece comuniştii, să ne lase în pace. Avem nevoie de schimbare.
    Ana:

    Am o bursă mizerabilă. Nu am nici casă, nici unde munci. Simt că nimeni nu se gândeşte la noi. Nu vedem nici un viitor. Trebuie să facem nişte schimbări. Pentru schimbare am ieşit aici, pentru că noi am votat altfel, dar ei ne mint că rezultatele sunt care sunt.
    Ion Capiţa:

    Violenţele au fost provocate. Mânia contra aplicării falsificării în masă a voturilor oamenilor. Declară sus şi tare că în Chişinău s-au votat pentru comunişti 40 %. Asta nu se poate. Lumea nu mai vrea să fie prostită. Astăzi, tinerii îşi apără demnitatea, adevărul şi libertatea de expresie. Fiecare om are dreptul la cuvânt şi la vot, dar nu la pângărirea votului lor.
    Efim Josanu

    Tinerii întotdeauna au fost jertfele care nu au avut frică. Acum, este rândul lor să-şi conştientizeze foarte clar că ei luptă pentru destinul lor.
    Vasile:

    Mă uit cum arde clădirea aceasta şi mă gândesc la intelectul nostru degradat. De la 80 încoace ne-au făcut de nimic. Cum vorbeşte un copil de patru ani din orice ţară şi eu nu mă descurc, ma bâlbâi mereu. Trebuie ca acest sistem să ne plătească daune, pentru că a băgat frica în noi. Intelectul meu e defect, eu sunt defect şi întreaga Moldovă este defectă. E grav ce se întâmplă şi e bine că tineretul e viu.
    Marcel Lungu:

    Aceşti tineri sunt mai deştepţi decât noi şi bravo lor. Dacă noi, cei mai bătrâni, am fi făcut mai demult ceea ce fac ei acum, n-am fi ajuns aici. Ferice de ei că pot să repare greşelile noastre.
    Igor Boţan:

    Ceea ce se întâmplă, e o manifestare de disperare, care a degenerat în furie. Urmărim disoluţia clasei politice, ca să mă exprim mai elegant, în cuvinte mai voalate. Dacă ar fi să scriu un articol, aş pune fotogtafia Preşedinţiei şi aş scrie: «Se caută un Preşedinte». Asteptăm un lider credibil. Din păcate, nu-l vedem.
    Angela Zaharova:

    Noi am venit de la Rezina ca să luăm imagini pentru televiziunea locală. În raioane lumea nu prea ştie ce se întâmplă aici. În aceste clipe, în piaţa din Rezina, lumea se adună ca să vină la Chişinău. Foarte puţină informaţie ajunge acolo, astăzi de mai multe ori s-au întrerupt emisiile canalelor de televiziune care se difuzează acolo. Mulţi se informează din internet, aseară era blocat şi acesta, apoi era foarte greu de accesat.
    Leonid Bujor:

    Numărarea repetată a voturilor, verificarea listelor şi, în final, alegeri repetate. Acestea ar fi soluţiile. Am auzit o informaţie că Voronin se pregăteşte să iasă la televiziune cu o declaraţie în care plasează eronat accentele, nu că el nu a însuşit lecţia democraţiei, ci că forţele democratice au ştiut din timp că vor pierde alegerile şi au organizat acţiuni de protest. El, la vârsta sa înaintată, nu a înţeles un singur lucru, că tinerii de astăzi nu mai doresc să trăiască în această mocirlă, în acest regim dictatorial, pe care el l-a instaurat timp de opt ani. A crezut că a reuşit să bage frica în toţi cetăţenii ţării, dar lui azi îi tremură genunchii. Dacă tinerii nu s-au oprit în faţa intrării în Preşedinţie, înseamnă că oamenilor le-a ajuns cuţitul la os. Lui Voronin îi este frică, la fel ca acum 20 de ani, când tinerii au atacat MAI-ul. Îi este frică nu doar de tineri, dar şi de regimul pe care l-a instaurat.
    Cornel Ciurea:

    E vorba de nişte energii tinereşti care, în cele din urmă, au răbufnit. Mai mulţi factori au generat ceea ce se întâmplă, inclusiv lipsurile pe care le-au îndurat. Anotimpul este vaforabil revoluţiei, dar, cu siguranţă, fraudarea alegerilor a impulsionat totul.
    Sergiu Mocanu:

    E un efort extraordinar. Cinismul cu care au acţionat comuniştii au declanşat nişte energii extraordinare în aceşti tineri. Eu am fost lângă ei când au devastat Preşedinţia, nu puteai să-i opreşti. Chiar dacă au făcut un act de vandalism, nu era altă ieşire, decât să-i laşi să debordeze din ei această furie pe care au acumulat-o în aceşti ani. Cinismul autorităţilor i-a adus până la culmea disperării. Aş vrea să văd ce spun occidentalii, care au văzut aici multă stabilitate, iar azi a ars foarte stabil Parlamentul.
    Vasile Chitoroagă:

    Frauda electorală a cauzat proteste. A fost o fraudă deschisă, pregătită timp de opt ani de zile. Aceşti tineri vor fi şi mai mulţi mâine, vor veni şi părinţii lor, care se îngrijorează pentru ei. Nimic nu mai poate opri ceea ce s-a pornit.
    Galina Lungu:

    Eu trăiesc a doua revoluţie. Sunt foarte entuziasmat, sunt foarte fericit, că tinerii de astăzi nu s-au lăsat intimidaţi şi au ieşit să-şi apere drepturile, viitorul lor şi al copiilor lor. Să le dea Dumnezeu sănătate şi victorie.

  6. Gabriela

    During the days of Tuesday and Wednesday we talked with people that I met on the street. All that I ask, have argued that electoral fraud had catalyze these protests. Here are just some of the views of young people, civil society leaders and politicians.
    Virgiliu Mărginean:

    Head left not even any support, it shows young remonstrant side.
    Elena Tugui:

    I expected to be so many votes for the Communists. I think it was fraud. All those who know they have voted with this party. Where they had gathered so many votes. I think these actions are justified. Sacrifices we can only move forward.
    Irina Iurcişin:

    I’m happy that was not a political leader, to organize, but that was an initiative coming from the soul and heart of youth. I came here of their own, without someone to go free. Protesters expresses disagreement with the elections, which is clearly not have been correct. Every second person is that he voted with the Communists? It is impossible. I think that those who sit in armchairs, soft, shy and will try to communicate with the opposition.
    Tudor Hanganu:

    Today’s big celebration, it Bunavestirea and what do young people should be seen as good news.
    Alexander:

    They began to beat, mistreated us and call us, that we destroy and take them, but not how to do this if they trampled us. I do not want to be communists still in power four years. I am tired of the 8 that led to policy and their “leva”. Nothing they offer. Live in a home. He’s sick. How can you endure? What future awaits me?
    Ana2:

    I came here to support each other. He woke up from sleep at Moldova death. There’s Stephen the Great to enjoy what it has done in this world. And they beat us the game, dead people voted. We fear the dictatorship, not knowing what could happen. We want the country to democracy, where people have to work, what we eat, not to go to remove the alien butts. For eight years, the Communists we were told only lies.
    Unknown Presidency:

    Eight years is too much to resist that. These young people are better than us in 89. Good for them.
    Elena:

    Enough for someone to decide the fate of our children. It’s time to make us responsible for their destinies.
    Nicu Rosca:

    Not only have the election frauds that generated haus, but also all the trouble so far, all were gathered. I think young people will resist what they started and will go to the end. For example, I state that he offered absolutely nothing.
    Andrei:

    I teach in Romania. There are cameras in the dormitories at the hotel. Here, however, student homes are like prisons. There are good that you can live and learn. Five minutes is enough to water and not all students are revolting. Shake even more than people here. Well at least that after eight years, our people have realized something.
    Sorin:

    We talked for eight years about our problems, we tried to binişorul, by peaceful, but – nothing. I understand that you need the facts, showing that we have an opinion to be heard. Must be understood that no longer want to go after that păşim eight years. Our wishes go to the Communists, to leave us alone. We need change.
    Ana:

    I have a little bull. I have no home, no work where. I feel that nobody thinks to us. Do not see any future. We need to make some changes. I went out for a change here, because we voted differently, but they lie that our results are.
    Ion Capital

    Violence has been caused. Anger against the application of mass falsification of the votes people. Hard up and says that in Chisinau have voted for the Communists 40%. That can not be. The world no longer wants to be fooled. Today, young people protect their dignity, truth and freedom of expression. Everyone is entitled to the word and vote, but not their pângărirea vote.
    Efim Josanu

    Young people have always been jertfele not have fear. Now it is their turn to realize very clearly and that they fight for their destiny.
    Vasile:

    Watch it burning building and I think our intellect degraded. 80 From here we did anything. How a child speaks of four years from any country and I do not handle me, I always stutter. That this system should be to pay damages because he put fear in us. My intellect is damaged, I am broken and whole Moldova is broken. It’s seriously what is happening and that’s good youth alive.
    Marcel Lungu:

    These young people are smarter than us and good for them. If we, the elderly, I have done long ago what they do now, I got here. Blessed are they that can fix our mistakes.
    Igor Botan:

    What happens, is a manifestation of despair, which degenerated into anger. Monitor dissolution political class, to express my most elegant, the words glow in May. If you were to write an article, I put fotogtafia Presidency and I would write: “Searching for a President.” Wait a credible leader. Unfortunately, I see.
    Angela Zaharova:

    We came from Rezina to take pictures for local television. Districts in the world do not know what is happening here. In these moments, the market Rezina the world gather to come to Chisinau. Very little information gets out there now several times been interrupted emissions television channel that broadcasts here. Many of the Internet to inform, was blocked last night and it was then very difficult to access.
    Leonid Bujor:

    Repeated counting of the votes, check lists, and finally repeated elections. These would be solutions. I heard information that Voronin prepares to leave the television statement in which erroneously placed accents, not that he has not learned the lesson of democracy, but that the democratic forces knew in advance that they will lose the elections and organized protest actions. He was lodged at the age did not understand one thing, that young people today no longer wish to live in the gutter in this dictatorial regime, which he established over eight years. A thought that has managed to get scared all the citizens of the country, but today it’s palsied knees. If young people were not stopped before entry into the Presidency, it means that people have reached the bone knife. Voronin’s fear is, like 20 years ago, when young people have attacked the MAI. He is afraid not only young people but also that the regime established.
    Cornel Ciurea:

    It’s some young energy, in the end they flare. Several factors have generated what is happening, including the failures they have endured. Season is vaforabil revolution, but certainly fraud elections boosted everything.
    Sergiu Mocanu:

    It’s an extraordinary effort. Cynicism with which the Communists were driven off some energy in these extraordinary young people. I was near them when they devastated the Presidency, could not stop them. Even if they did an act of vandalism, there was another exit, rather than leave them to gush from her anger that they have acquired it in these years. Cynicism authorities brought despair to the summit. I’d like to see what I mean occidentalii, who saw plenty of stability here and now burned very stable Parliament.
    Vasile Chitoroaga:

    Electoral fraud has caused protests. A fraud was open, ready for eight years. These young people will be more tomorrow, will come and their parents who are worried for them. Nothing can stop what we started.
    Galina Lungu:

    I live a second revolution. I’m very excited, very happy that young people today have not been intimidated and left out to protect their rights, their future and their children. God give them health and victory.

  7. Decebal din Dacia

    Este uimitoare puterea romanilor de pretutindeni. Mare energie se ascunde in sangele romanilor ! Sa ii fereasca Dumnezeu pe Voronin si pe ucenicii lui de furia romanilor din Basarabia, ca este cunoscut ce a patit Ceausescu si ucenicii lui !

  8. labagiilor de comunisti!

    jos Stalin!!!bravo ziarul de garda tine-o tot asa…arata realitatea…nu cenzura comentariile

  9. Alin

    Alexandru draga,exista si o versiune romaneasca a acelei reviste.Click drepta sus pe tricolorul romaniei !

  10. Alin

    Alexandru draga,exista si o versiune romaneasca a acelei reviste.Click drepta sus pe tricolorul romaniei !

  11. Alexandru

    Ma scuzi Alin dar ori am ceva probleme cu vederea ori n-am gasit acest articol pe versiunea ro a site-ului … ca dadeam link la cel in romana, nu crezi? :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *