VIDEO / Visul profesorului Timofei Catran a devenit realitate cu ZdG: „De azi o să visez mai frumos”

De ziua sa, Ziarul de Gardă a ales să ofere visuri în dar cititorilor. Dintre scrisorile care au ajuns la redacție, povestea profesorului de fizică și matematică, Timofei Catran, care de 10 ani abonează ZdG, ne-a emoționat cel mai mult.

„Nu-mi doresc bani mulți sau avere. Îmi doresc sănătate și o saltea. Sunt imobilizat la pat, iar o saltea bună m-ar ajuta mult”, a scris bărbatul.

Scrisoarea profesorului, în vârstă de 82 de ani, care locuiește singur în satul Bădicul Moldovenesc, Cahul, nu i-a lăsat indiferenți nici pe angajații Fabricii de Mobilă TANDEM, care au văzut mesajul profesorului și au decis să-i realizeze modestul vis.

Astfel, într-o zi de miercuri, am încărcat salteaua și am pornit la drum ca să realizăm visul profesorului, dar și să-i aflăm povestea.

Viața lui Timofei Catran a fost plină de momente de cotitură. De la vârsta de 10 ani, a rămas singur. Era foametea din ’46-’47, când și-a pierdut familia. Mai bine de 30 de ani, Timofei Catran a fost profesor de fizică și matematică în satul Bădicul Moldovenesc. Are o memorie de invidiat și mai fiecare gând îi este însoțit de date sau de cifre. Și-a întemeiat o familie tot în satul său de baștină și, alături de soția sa, a crescut 5 copii. Acum însă locuiește singur, căci copii îi sunt plecați peste hotare, iar soția i-a decedat 9 ani în urmă, după care i-au fost amputate și picioarele. Acum zilele îi sunt lungi și mult mai diferite decât erau ani în urmă. Chiar și așa, optimismul profesorului uimește.

„Eu sunt invalid. O jumătate de om”

După o cale lungă, ne-am văzut ajunși în satul Bădicul Moldovenesc. La o margine de drum, în fața unei porți verzi, l-am zărit pe profesorul Timofei Catran, așteptându-ne emoționat și nerăbdător în scaunul său cu rotile. Fericit, cu ochii primitori și cu brațele deschise, bărbatul ne întâmpină și ne spuse că ar fi vrut să scrie pe poartă „Bine ați venit!”, însă nu a reușit să găsească cretă „școala e în vacanță”. Ne-am salutat și am dat mâna. În acea strângere de mână am simțit toată dragostea de viață și tăria de caracter cu care profesorul își înfruntă soarta.

„Eu sunt invalid. O jumătate de om. Cum am rămas din 1946, luna noiembrie fără tată, în 1947 mi-o decedat mama. Am avut un frate mai mare, dar și el a decedat tot pe atunci”, cam așa și-a rezumat pe scurt viața profesorul.

Povestea lui Timofei Catran începe la 2 septembrie 1936 și este strâns legată de satul Bădicul Moldovenesc – locul în care s-a născut, a copilărit, a activat, s-a îndrăgostit, și-a întemeiat o familie, a îmbătrânit…

Copilăria lui Timofei Catran nu a fost nici pe departe fericită, ba din contra, foarte grea. În timpul foametei și-a pierdut întreaga familie. Tatăl său a decedat în 1946, iar un an mai târziu, a rămas fără mamă și fără fratele mai mare. Astfel, de la vârsta de 10 ani, profesorul a rămas singur pe lume și a crescut schimbând mai multe familii.

„Eu am crescut la niște părinți, Vicol Stepan Ivanovici, care nu aveau copii. După asta am crescut la o femeie vădană care creștea două fete, una dintre ele, ca și mine, e în scaun cu rotile”, mărturisește Timofei Catran.

În 1951, a absolvit școala medie din Baurci-Moldoveni, după care a și lucrat o primăvară la un laborator din aceiași localitate. Deși pasiunea pentru matematică și fizică a descoperit-o încă din copilărie, soarta i s-a decis în acel laborator unde a studiat aparatele și a învățat legile lui Newton, Isac și Pascal. Mai apoi, timp de trei ani, a fost secretar al Sovietului Sătesc. Iar începând cu 1961, timp de 3 ani, a lucrat profesor de clasele primare la Bădicul Nou. Astfel, în 1964, pasiunea față de fizică și matematică, dar și experiența de pedagog l-au determinat să-și trimită documentele la Institutul Pedagogic „Taras Grigorievici Şevcenco” din Tiraspol. A fost acceptat să-și facă studiile prin corespondență, așa cum era pe atunci, astfel a terminat cursul 3. În același an, în Bădicul Moldovenesc, a fost înființată școala medie. Iar un ordin al Secției Raionale de Învățământ i-a definit întreaga viață. Timofei Catran a fost solicitat să devină profesor de fizică și matematică în satul său de baștină. De atunci, timp de 30 de ani a călăuzit copii din sat prin lumea cifrelor și a formulelor. Acum își amintește cu nostalgie despre acele timpuri.

„Atunci era economia Moldovei slabă de tot. Copiii învățau, dar nu aveau pe ce procura caiete, manuale. Era o perioadă atât de dificilă de cadre, iar elevi erau mulți, ograda era plină de 360 de elevi, erau clase paralele. Lucram cu 38 de elevi în clasă, vă imaginați, cu 38 de suflete?”, își amintește profesorul.

Botgros a luat nota 4 la matematică

Acum foștii elevi îl vizitează și îi spun că a fost un profesor bun. Bărbatul mai mărturisește că Nicolae Botgros i-a fost elev și că îl așteaptă lumea să mai vină prin sat să le mai cânte.

„Când a terminat 8 clase, l-am întrebat „Unde te duci tu? În și direcție o iei?”, el mi-a zis „Mă duc la Soroca, la muzică”. Și i-am zis „Dacă te duci la Soroca, nota 5 nu-ți trebuiește, 4 e bun pentru tine”. El a fost mulțumit”, își amintește cu drag profesorul.

Acum, peste ani, școala din sat îi poartă numele. Tot în cinstea lui Nicolae Botgros se numește și Casa de Cultură din Cahul, dar și colegiul de muzică din Soroca, unde maestrul și-a făcut studiile. Timofei Catran ne spune că „la capătul satului”, se află casa părintească a lui Botgros și că artistul provine dintr-o familie numeroasă și nevoiașă.

„Era un băiat chinuit, au fost mulți în familie ei. Tat-so cânta pe o căldare de grâu sau de făină de păpușoi la o nuntă – nu avea cu ce-i hrăni. Da’ copiii vara, zilele sunt mari, mai cereau de mâncare. Da el le zicea „treceți aici la muzică: tu la tobă, tu la vioară, tu la clarinet – tat-so s-o ocupat”, povestește profesorul.

După ce a educat câteva generații, Timofei Catran spune că pentru a fi profesor trebuie să iubești copiii din inimă, iar cel mai important e „răbdarea, asta îl face pe învățător”.

L-am întrebat care dintre cele două materii îi place mai mult, la care profesorul a spus că „ambele le iubesc pe nota 10”, important e să le rezolve cu răbdare. Și-a încheiat misiunea de învățător la 60 de ani, în 1996, când a ieșit la pensie pentru limita de vârstă.

„Mi-am cătat de gospodărie, de copii, de soție”

Timofei Catran spune că nu a fost niciodată un carierist, astfel, alături de soția sa, a educat 5 copii, iar după pensie, profesorul relatează că „mi-am cătat de gospodărie, de copii, de soție”.

Își amintește că, la 21 de ani, fiind secretar al Sovietului Sătesc, era gata să întemeieze o familie, astfel a întâlnit-o pe Vera Iuzu, viitoarea sa soție.

„Ne-am înțeles așa: „Fa, tu vrei să trăiești cu mine? Vrei să devii soția mea?” și ea a zis că nu prea, „că trebuie să o întreb pe mama”, ca de obicei. Și mama tot îi spunea să mai lungească, pentru că ei nu prea aveau de unde. Timpurile atunci erau grele, nu ca acum. Acum timpurile sunt ușoare”, mărturisește Timofei Catran.

Până la urmă, tânăra care era mai mare cu un an decât el, și-a dat acordul și, într-o zi de mai, s-au logodit în casa părintească a Verei.

„Eu nu aveam părinți, eu nu aveam unde, trăiam la femeia văduvă. Pe urmă, la 7 noiembrie, am făcut nunta și așa ne-am înțeles pe unde bine, pe unde greu”, spune profesorul.

Bărbatul își amintește că soția sa a fost o adevărată gospodină. Dar iată că, peste 50 de ani de căsătorie, Vera s-a îmbolnăvit de tuberculoză. Chiar și după mai multe încercări ale doctorilor, nu a putut fi salvată, iar „la 9 ianuarie 2011 am pierdut-o”.

Împreună au zidit o casă și au educat 5 copii: 3 fete și 2 băieți. Toți au făcut studii, la insistența părinților, mai puțin cel mic, pentru care nu mai aveau puteri să-l îndrume, dar, până la urmă, și el a reușit să se aranjeze la locul lui. Iar săptămâna aceasta, Timofei Catran își așteaptă fiul, nora și cei 2 nepoței în vizită.

La cei 82 de ani, Timofei Catran are o adevărată comoară, se mândrește cu cei 9 nepoți și 5 strănepoți. Dar cu tristețe mărturisește că, la bătrânețe, nu îi sunt alături nici copii și nici nepoții.

„Cea mai mare, e în Pelinei, un sat vecin, dar restu, 4, sunt în Franța. 2 strănepoții sunt în Spania, 3 în Pelinei, dar nepoții sunt toți prin țări străine”, relatează bărbatul.

„Doamne, tare greu mi-a fost. Plângeam și zi, și noapte”

În 2001, revenea din pădure, aducea un cărucior cu lemne, tras de un măgar. Ajuns la poartă, măgarul se încăpățână și nicidecum nu voia să intre în ogradă, astfel l-a călcat pe degetul mare de la piciorul stâng „de atunci mi s-o tras boala asta”. La început, i s-a părut un fleac, însă cu timpul a început să-l „supere” piciorul și a mers la medicul din Cahul, unde a primit vestea înspăimântătoare că „trebuie amputat piciorul”. Însă la insistența soției și a copiilor, nu i-a fost amputat piciorul, iar Timofei Catran a mers să se trateze la Chișinău, unde medicii au intervenit chirurgical, dar i-au amputat doar degetul mare. Peste trei săptămâni, a revenit acasă.

„Dar medicul mi-a zis să nu stau mult, că dacă vin cu gangrenă, nu mă primește. După o săptămână, m-am dus și mi-a făcut și la piciorul drept operație”, spune bărbatul.

Picioarele i-au fost salvate, iar profesorul muncea prin gospodărie, lucra pământurile, ca să-și întrețină familia. Timofei Catran spune că iubea să prășească, aproape la fel de mult cum iubește fizica și matematica. În 2010, i se îmbolnăvise soția și greutățile toate căzuseră pe umerii săi.

„Mă chinuia piciorul drept cu totul. De la punctul medical, m-au trimis urgent la spital la Cahul, unde imediat mi-au zis că piciorul trebuie amputat. Ei, dacă trebuie, trebuie. Mi-au amputat piciorul drept. Am venit acasă, soția a început a plânge, a se văicăra. Am stat așa, în cărucior, pe ici pe colo, retrăiam da ce era să fac? În 2012, stângul mă supăra, degetele se înălbăstreau”, își amintește Timofei Catran.

A plecat la Cahul în speranța că-i va fi salvat piciorul. Timp de trei zile, medicii au depus efort, dar profesorul trecea prin dureri infernale. Nu a mai rezistat și a rămas și fără piciorul stâng.

Timofei Catran mărturisește că, la început, „Doamne, tare greu mi-a fost, plângeam și zi, și noapte”. Până la urmă, problemele de matematică și fizică l-au ajutat să nu cedeze și să-și mențină integritatea mintală.

Rămăsese singur, soția decedase, nu avea cine să-i poarte de grijă și să-i aline singurătatea. Astfel, a găsit câteva doamne din sat care să-l ajute câteva ore pe zi, pe care le achita din pensie. Acum, Asistența Socială l-a pus în grija unei femei, o rudă îndepărtată a bărbatului.

„Femeile care aveau grijă de mine veneau, aduceau câte o căldare cu apă, îmi aduceau ceai, că eu nu mă puteam duce iarna nicăieri. Când plecau, eu plângeam. Ei, azi așa, mâine – altfel. Și pe urmă, cum spune moldoveanul, mi-am luat inima-n dinți și am zis „ce o să fac, dacă așa mi-i soarta, așa mi-i scris – așa trebuie să o trag de acum în colo”. Mă gândeam noaptea că dacă vine un cutremur și se dărâmă vreun perete „ei și dacă s-a dărâma, și? O căzut peste mine, am murit și gata. Tot timpul am fost cu mintea concentrată. Iarna adormeam pe la 2-3. Stăteam, mă apucam de rezolvat probleme și nu-mi ieșeau, mă culcam și mă gândeam la ele. Le rezolvam în minte. A doua zi, puneam mâna pe toc, pe caiet și le găseam rezolvarea”, povestește profesorul.

De atunci au trecut 7 ani, iar viața profesorului s-a schimbat mult, însă chiar și acum rezolvă probleme, spune că „mi-o intrat în obișnuință”. Întreaga viața a lui Timofei Catran este asemeni unei „goane după cifre” – memorează orice număr pe care îl vede sau îl aude, de multe ori și le notează. Serile răcoroase și le petrece în fața porții, salutând oamenii și memorând numerele de la mașini. Profesorul vorbește cu resemnare despre soarta sa și spune că e fericit că nu a plecat din satul de baștină.

„Îmi place toată lumea că mă recunoaște: știu că am fost profesor și nu am fost om rău. M-am purtat cum trebuie să se poarte un om în societatea contemporană”, spune bărbatul.

„Nu-s așa mulți bani pe un an, da mă gândesc să nu închid ochii”

În 1996, ieșise la pensie cu 89 de lei și spune că „nu am văzut pensie vreo 10 ani de zile”.

„Era Sangheli prim-ministru și dădea macaroane, zahar, caloși, ciorapi. Pensie am început să primesc după ce Lucinschi cu Voronin oleacă o mai mărit pensiile cu 18%. Da aieștia, acum, cu 5 lei și 30 de bani la suta de lei – asta-i luătură în râs!”, se arată indignat profesorul.

Acum, Timofei Catran are o pensie de 2249 de lei și 28 de bani, pe care o împarte cu mare grijă ca să-i ajungă câte puțin pentru toate. În primul rând, profesorul cumpără pâine pentru cei trei câini care îl apără și despre care vorbește cu multă duioșie.

„Am trei câini: Rex, Rosita, Turculeț, câte 3 pâini pe zi – 15 lei. Îi hrănesc dimineața și seara, nu pot să-i las flămânzi, apă le pun. Mai cumpărăm câte o bucată de carne, câte un pește, cartofi, pătlăgele. Ne abonăm la gazete – 3 luni și după iarăși trei luni. Nu-s așa mulți bani pe un an, da mă gândesc să nu închid ochii”, conchide râzând bărbatul.

„Eu îs bucuros, nici mâncare nu vreu, când primesc joi Ziarul de Gardă”

Să citească ziare – lui Timofei Catran i-a plăcut dintotdeauna. Pe timpuri era abonat la „Moldova Socialistă”, mai târziu primea „Făclia”, până în 2009 când a descoperit „Ziarul de Gardă” și de atunci nu a ratat nici un număr.

„Eu îs bucuros, nici mâncare nu vreu, când primesc joi Ziarul de Gardă. Chiar dacă îmi este foame, numaidecât trebuie să citesc mai întâi titlurile, după care îl las, și seara încep să-l citesc treptat. Și eu nu arunc gazetele sau să le pun într-un sac să le dau foc, nu. Eu le dau oamenilor de prin sat să le citească și ei. Și am o etajeră unde le păstrez”, relatează cu entuziasm profesorul.

Timofei Catran spune că-i plac toate articolele, dar în special cele politice „vreu și eu adevărul”. Profesorul este la curent cu toate noutățile de pe arena politică, iar acum îl preocupă „unde e fugit Vlad Plahotniuc, domnul Ilan Șor”.

„Vlad Filat care-i închis, face declarații că miliardul l-o furat Ilan Șor și cu Plahotniuc. Dar aieștia, acuma, de la guvernarea nouă, Alexandru Slusari, el îi președintele comisiei, scrie că vre să afle tot detailat și cine chiar o participat la furtul miliardului. Și cum pe mine să nu mă intereseze lucrurile astea?”, se întreabă retoric și puțin deranjat bărbatul.

Despre furtul miliardului, Timofei Catran spune că este un subiect care îl vizează pe fiecare pentru că „îs banii oamenilor” și crede că dispariția celor doi deputați nu este întâmplătoare.

„Înseamnă că-s vinovați, pentru că dacă erau drepți ca mine sau ca mata, stăteau pe loc. Da’ ei au fugit, înseamnă că-s vinovați. Se tem de pușcărie, de altceva de ce? Acum, Maia Sandu spune că trebuie să le confiște averea, s-o vândă și să puie banii la bugetul stat, așa eu mă închipui, nu? Și cum adică, cum mă duc eu în alt sat și mă ascund și nu mă găsește nimeni? Astea sunt lucruri însemnate pentru societate. Nu se poate așa. Dacă așa, ar fura fiecare câte un miliard și s-ar duce – cu ce mai rămâne societatea?”, întreabă profesorul.

Despre oamenii din Orhei și cei care l-au votat pe Șor, Timofei Catran spune că „s-o vândut ei singuri pe dânșii”. Profesorul susține că toate lucrurile pe care le-a făcut Șor pentru Orhei și pentru satele din apropiere, le-a făcut din banii furați „că din salariul lui, chiar dacă primea 30 de mii de lei pe lună, totuna nu-i ajungea să facă lucrurile estea”.

Timofei Catran își dorește ca guvernarea să creeze mai multe locuri de muncă, pentru ca oamenii să nu plece în țări străine pentru o viață mai bună.

„Dacă oamenii se acomodează acolo, ei se gândesc „de ce să mă duc în Moldova mea săracă?”. Asta-i mesajul meu – crearea locurilor de muncă – ca moldovenii să vină acasă la frați, la surori!

Haideți fraților acasă la mama și la tata, să mai stăm cu ei la masă. Haideți fraților în sat, de unde am plecat – la o vorbă, la un sfat”, îndeamnă trist Timofei Catran.

Patul pe care au crescut copiii

În timp ce noi depănam amintiri cu Timofei Catran, cei de la Fabrica de Mobilă TANDEM instalau salteaua în mica cămăruță cu sobă a profesorului. L-am întrebat cât de vechi este patul său, la care profesorul a spus că și „copiii au crescut, dormind pe el”.

„Este din 1970. În 1960, ne-am mutat în această locuință și nu prea aveam finanțe de cumpărat. Pe urmă am mai lucrat și am cumpărat”, spune profesorul.

Bărbatul povestește că, pe timpuri, oamenii dormeau jos, pe rogojină, lipeau lut cu pleavă pe pământ. „Așa am crescut eu la părinții mei”. Văzând noua saltea, profesorul s-a emoționat. L-am condus până la intrarea în cameră. Acolo, spre mirarea noastră, a coborât singur din scaunul cu rotile și a mers în mâini până la pat. Am vrut să-l ajutăm să urce, dar profesorul demult avea calculată fiecare mișcare, urcând singur pe pat cu ajutorul mâinilor. Văzându-se sus, pe saltea, zâmbetul i-a luminat fața, îi citeam în ochi recunoștința. I-a cuprins și le-a mulțumit călduros celor care i-au instalat noul dormitor și a zis că „de azi o să visez mai frumos”.

Lucru pe care l-au dorit și cei care au decis să facă acest gest pentru el. Veronica Storoj, managerul comercial al fabricii de mobilă, spune că scrisoarea profesorului nu i-a lăsat indiferenți nici pe ei. „Sper ca, din moment ce visul lui s-a îndeplinit, pe salteaua TANDEM, în fiecare noapte, somnul să-i fie dulce și visele să fie mult mult mai frumoase”, a spus reprezentanta TANDEM.

La despărțire, profesorul ne-a mărturisit cât de recunoscător este și a ținut să ne conducă până la poartă. Ne-am luat rămas bun și am plecat, iar Timofei Catran ne-a petrecut cu privirea până ne-am îndepărtat de casa lui.

A doua zi, dis-de-dimineață, profesorul ne-a contactat la redacție și ne-a urat tuturor „O zi frumoasă și mult succes”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *