(VIDEO) „Principiul moral este exclus din politică. Se face orice pentru a se câştiga puterea, şi pe urmă, fiecare să-şi facă interesele”

Interviu cu Vladimir Beşleagă, scriitor

— S-a stins Regele Mihai. Când aţi auzit ultima dată vorbindu-se la noi despre Mihai I?

— Ceea ce pot eu să recapitulez şi să-mi amintesc a fost cazul înveşnicirii memoriei ostaşilor căzuţi în luptele de la Ţiganca – cu ceva ani în urmă. La acea ceremonie festivă a participat şi Regele Mihai. Ştiu că atunci au existat anumite probleme, anumite impedimente care… nu-l acceptau. Până la urmă, Regele a fost prezent, deşi îmi amintesc, tot cu tristeţe, că nu i s-a permis să rostească un discurs. A fost prezent, pur şi simplu, fizic. S-a vorbit mult, cunoşteau informaţii, mai neutre, dar acela a fost un moment revelatoriu, pentru că acolo, la Ţiganca, s-au dat lupte sângeroase, foarte dure, pentru dezrobirea Basarabiei de sub bolşevici.

— Dle Beşleagă, ce părere aveţi despre Unire?

— Acesta este idealul nostru, nu doar dorinţa sau visul, pentru că ceea ce a dat naştere acestui stat, R. Moldova, este o eroare istorică, o crimă istorică. Revenirea la adevărul istoric, la adevărul naţional, la unitatea noastră – este idealul nostru. Ultimul timp, acesta prinde rădăcini, ia amploare tot mai mult mişcarea unionistă, care, desigur, întâmpină unele dificultăţi, sunt forţe care frânează acest proces, dar se avansează în realizarea Unirii. Vreau să vă spun că noi, scriitorii, am fost primii care încă în perioada mişcării de eliberare naţională, la sfârşitul anilor ’80, am revenit, realmente, în literatura română. Ne-am reintegrat. Dacă, până atunci, era un zid, erau, pur şi simplu, blocate relaţiile, iată că la sfârşitul anilor ’80 s-a produs această mică unire, în atmosfera acelei mişcări de eliberare naţională. Dacă e să judecăm drept – când spunem unire, întrevedem mai multe aspecte ale acesteia. Unirea se poate face în mod individual. De exemplu, recăpătarea cetăţeniei române, cetăţenia predecesorilor noştri, care au fost cetăţeni ai României Mari. Deci, sunt legi, sunt opţiuni, sunt posibilităţi de unire. Când zicem unire, ne gândim, în fond, la unirea politică, adică într-un singur stat. Unirea politică se poate face în anumite împrejurări, ţinând cont de anumiţi factori, dar, ca atare, ea se poate produce doar în urma unui plebiscit, sau a unei decizii a Guvernului, sau a Parlamentului, aşa cum s-a întâmplat în 1918, atunci când Sfatul Ţării a decis unirea şi aceasta s-a produs. S-a făcut prin vot. Sigur, unirea este singura salvare, este ieşirea din tunel, din întuneric, pentru că aceste două decenii şi jumătate, degrabă trei, sunt o cale de rătăcire, o cale de chin. Consistenţa acestei statalităţi este foarte firavă şi foarte şubredă, şi s-a văzut că nu se poate consolida decât asociindu-se fie la comunitatea europeană, şi, prin ea, la Patria-mamă, fie direct. Dar, vezi că există legi internaţionale, care se cer a fi respectate. Şi, cum ziceam, să nu uităm că Unirea din ’18 s-a produs ca urmare a unor evenimente de importanţă europeană, când s-au dezagregat două imperii. Deci, a fost o consecinţă a primei conflagraţii mondiale şi a fost în condiţii de mare tensiune.

— Aţi spus de orientarea spre UE şi, fiindcă vorbim de condiţii, iată noi avem un guvern care se declară pro-european şi un preşedinte care este pe faţă pro-rus…

— Acest preşedinte, care a fost ales, aşa cum a fost ales, o ştie toată lumea, anume pe asta a mizat – a pus în mişcare forţele anti-europene şi a făcut-o cu sprijinul absolut direct al Kremlinului, în mod evident şi fără nicio jenă, în mod obraznic chiar. Maia Sandu a avut 48%! Deci, această coloană a cincea din interiorul R. Moldova, regiunea transnistreană şi autonomia găgăuză, care este şi ea sub control rusesc, precum şi o parte din populaţia rătăcită a noastră, au prevalat cu câteva procente. Iar faptul că a fost ales un preşedinte care vine în contradicţie cu voinţa Guvernului şi a Parlamentului nu este o raritate în lupta politică şi în istoria democraţiei. Democraţia e aşa un mod de guvernare în care se ţine seama de majoritate, adică este vorba de un factor mecanic, care, vorba aia, pe de o parte reprezintă ceea ce înseamnă întâmplare, nu e legitate. Sigur că Rusia e o ţară mare, are posibilităţi, mai ales că, anterior, Kremlinul, Moscova, regimul totalitar, a populat intens zona noastră, oraşele erau complet rusificate, centrele raionale – complet rusificate, s-a adus o populaţie străină aici, care a acaparat totul, şi numai graţie faptului că am avut acea mişcare de eliberare naţională, când a avut posibilitate populaţia să-şi exprime doleanţele, şi să aleagă primul Parlament, lucrurile au luat puţin o altă întorsătură.

— Cum a fost acel prim Parlament?

— Eu am fost în primul Parlament şi ştiu că acolo, timp de un an, un an şi ceva, s-a mai putut face câte ceva, iar pe urmă s-au coalizat forţele reacţionare, forţele şovine, şi au început să blocheze, să torpileze totul. Şi iată, recent, a încetat din viaţă fostul speaker al Parlamentului, Alexandru Moşanu. În condiţiile acelea, în primul an, d-lui a pornit lucruri frumoase, lucruri fundamentale. Şi iată că liderii noştri, şi Moşanu, şi alţii, au fost nevoiţi să se retragă, să-şi dea demisia, pentru că nu mai puteau. Este trist când pleacă un om care şi-a consacrat viaţa unui ideal, binelui propriei naţiuni, văzând mai înainte cum au ieşit la suprafaţă asemenea tipi care trag iar spre acel imperiu care i-a oropsit, precum şi această lideră a socialiştilor…

— Zinaida Greceanîi…

— … ea e din copii de deportaţi, şi uite ce perversiune se poate întâmpla cu omul – să se tragă, să se închine la propriul călău. Aşa ceva e inimaginabil. Dar, aşa e lupta politică…

— Spuneaţi într-un alt interviu că nu mai mergeţi la teatru, pentru că Parlamentul s-a transformat în teatru.

— Ei bine, asta e o glumă. Sigur că da. Nu numai eu zic asta. Vorba e că, în Parlament, se întâmplă lucruri foarte urâte. Nici nu face să vezi. Nu ştiu dacă acum se mai transmit în direct şedinţele, sau nu… Dar, să iasă un tip, să ia harta României Mari şi-n văzul lumii s-o rupă, sau să se ducă Dodon la Moscova şi să i se dea harta României, să spună că Moldova era până nu ştiu unde… astea sunt chestii de bâlci, foarte urâte. În genere, metodele şi comportamentul acestui preşedinte sunt în afara oricărei critici. Este absolut bizar.

— Dar despre Vlad Plahotniuc ce credeţi?

— Nu deţine nicio funcţie oficială, dar are ambiţii mari, vrea să fie prim-ministru. Nu l-am văzut niciodată în viaţă, doar aud ce se spune despre dânsul. Dar, într-o atmosferă de haos şi de sărăcie, mizerie, să se producă asemenea fenomene… lucrurile astea nu sunt totuşi începute de la noi. E straniu destinul acestei bucăţi de pământ – dintr-un sistem comunist, totalitar, care proclama ca ideal socialismul dezvoltat şi comunismul, să fii aruncat în sistemul democratic capitalist, care, de altfel, a avut o evoluţie firească în Europa. Nu în zadar mentalitatea electoratului nostru este aşa… Ştiţi cu cine seamănă electoratul nostru? Cu cetăţeanul turmentat al lui Caragiale dintr- „O scrisoare pierdută”.

— Care ar fi caracteristicile acestui electorat?

— El parcă vrea să facă aşa, dar parcă şi altfel – vrea în Europa, dar parc-ar vrea şi înspre Uniunea vamală, şi spre ruşi, pentru că acolo a fost ţinut. Dar, nu e numai asta. Vorba e că avem un exod – un milion de oameni să plece din ţară, să plece oameni activi, conştienţi, evoluaţi din punct de vedere intelectual, şi aici să rămână cine? Asta se întâmplă. Şi, totuşi, sper ca Dumnezeu să aibă grijă de noi.

— De ce electoratul nostru nu iese din proprie iniţiativă la proteste?

— Pentru proteste, e nevoie de o stare de spirit. În ce priveşte tineretul, acesta ar trebui să fie partea cea mai activă. Adică, aşa e peste tot. La noi, tineretul este un pic blazat, un pic distant, un pic neorganizat, deşi, există şi mişcări active. Poate nu a atins o anume cotă de tensiune. Dar să nu uităm că, în 2009, tineretul a fost cel care a declanşat mişcarea contra falsificării voturilor. Comuniştii atunci făcuseră 68%. Pe liste s-au făcut falsificări şi fraude teribile. Iar după aceea ce s-a întâmplat? Tineretul a fost bătut, maltratat. Şi, nu s-a produs niciun miracol. Eu vorbeam recent cu un analist politic şi el zicea că tineretul s-a deziluzionat, nu va mai ieşi la proteste, ca mai înainte.

— Şi atunci, cine este forţa care rămâne?

— Poate numai aceste două partide de opoziţie – Platforma DA şi PAS. Astea două. Maia Sandu ar fi putut ajunge preşedinte, dar nu a acceptat sprijinul PDM, a spus că ăsta e un măr putred. Deci, a dat dovadă de moralitate, ceea ce se întâlneşte foarte rar sau deloc în politică. De exemplu, unde ai văzut dumneata la noi vreun demnitar, vreun ministru să-şi dea demisia, când nu merg lucrurile? Nu. Din contra, îşi continuă afacerile mârşave. Principiul moral este exclus din politică. Aici se face orice, numai să se câştige puterea, şi pe urmă, îşi fac interesele. Noi nutrim speranţa că partidul ei la viitoarele alegeri o să ia bine, o să ia procent mare.

— Din punctul dvs. de vedere, ce îi lipseşte sistemului de educaţie de la noi?

— Un ministru ca Maia Sandu, care a pornit reformele în educaţie. În genere, orice renaştere a unui popor începe din şcoală, de la educaţie, de aici. Pe vremuri, în interbelic, şcoala românească era una dintre cele mai solide din Europa. Eu am făcut universitatea în anii ’50 şi veneam dintr-o zonă aşa şi-aşa, dar veneau colegi din alte zone, din alte şcoli şi erau vii încă tradiţiile şcolii interbelice. Asta s-a menţinut vreo 10 ani, până s-a înrădăcinat sistemul sovietic. Şi ştii ce-a fost mai departe? Dacă în şcoala tradiţională românească criteriul era să devii fruntea, şcoala sovietică a introdus criteriul mediocrităţii. Mediocritatea era cea care a învins. Şi gloata. Că dacă era într-un grup de studenţi sau de elevi unul mai răsărit, mediocrităţile îl apucau de mânecă şi îi ziceau: „Ce, măi, vrei să te arăţi mai deştept?”. Asta a continuat şi după ’90 în şcoală. Deşi, vreau să spun că, odată cu independenţa, elevii noştri aveau posibilitatea de a merge să facă studii în România. Asta a fost un lucru extraordinar. Păcat că prea puţini s-au întors. Şi acum statul român oferă 5000 de burse pentru noi. Moscova oferă 80 de burse, după câte ştiu eu, pentru transnistreni şi găgăuzi. Dar ce să mai vorbim? Problema mai e că totul este concentrat în Chişinău. În teritoriu, totul se dărâmă, se rupe, degradează – şi şcoală, şi cultură, şi toate astea. Aici se cere un profet. Fără reforme fundamentale, nu se poate face şcoală. Dacă nu se face şcoală serioasă, nu se modifică mentalitatea. Asta este.

— E important şi cine face reformele…

— Afară de asta, şi suportul material contează. Şcoala trebuie să se schimbe – acum lucrează sărmanii pensionari, profesorii mai tineri sunt plecaţi, din cauza sărăciei, a lefurilor mizerabile. Aici e problema cea mare.

— Aţi citit de foarte mic, încă înainte de a merge la şcoală. Ce au însemnat lecturile pentru dvs.?

— M-a învăţat maică-mea să citesc încă înainte de a merge la şcoală. La 6 ani, am început să citesc. S-a întâmplat că aveam, cum se zice, posibilitatea de a citi şi unele, şi altele, dar mai mult carte rusească, deoarece carte românească nu era. La cartea românească am ajuns abia în timpul războiului, când am avut şcoală românească prin părţile mele. Lectura, pentru mine, a fost deschiderea cea mare spre lume şi spre cultura, civilizaţia, istoria lumii, dar şi spre istoria neamului meu. Cartea pentru mine a fost marea minune. În acele condiţii, cartea era singura sursă de informare. Nu era radio, nu era televiziune. De telefon sau internet, nici vorbă. Acum, cartea are concurenţă, este doar una dintre sursele de formare şi informare. Îndrăgostit de carte am fost toată viaţa şi tot timpul citesc, citesc, citesc. Mi-a dat Dumnezeu ochi buni, până azi îi am aşa. Ce-i drept, auzul nu e bun, dar vorba ceea, când trebuie să aud ceva, aud, da’ când nu vreau să aud, nu aud (râde).

— Cum aţi început să scrieţi?

— Din şcoală încă am început să scriu. În şcoală, am publicat primele poezii. Cărţile mele au apărut greu. Singura carte care a avut noroc să apară, aşa, într-o perioadă de liberalizare, a fost „Zbor frânt”, care nu mi-a fost cenzurată aproape deloc. Doar vârsta eroului, Isai, a fost schimbată. În cartea mea, avea 15 ani, iar redactoarea cărţii, un om de mare cultură şi erudiţie, mi-a spus: „- Ştiţi ce, dle Beşleagă, sau cum mi-o fi spus, hai să-i punem 13 ani, că dacă punem 15, în condiţiile în care este el, zbătându-se între două maluri, între două ape, între două fronturi, între doi ofiţeri, la 15 e conştient deja… hai să-l micşorăm la 13 ani”. Atâta a fost, mai mult nu mi-a schimbat nimic. Iar la a doua carte, când am publicat-o, s-a prăbuşit cerul asupra mea – critici, recenzii interne, secrete, şi n-a mai ajuns să fie publicată decât după aproape două decenii, când a început restructurarea. Şi alte cărţi au apărut cu greu…

— Ce a însemnat perioada asta de cenzură pentru dvs.?

— Cenzura a fost foarte drastică începând de prin ’67-’68, până atunci era un pic de liberalizare – au apărut cărţi bune, interesante. Cenzura era un fenomen care schimba însăşi optica şi felul de a se exprima al autorului. Era aşa de perfidă! Nu se declara că există cenzură. Se spunea că există pur şi simplu ocrotire a secretelor militare şi mai nu ştiu ce. Dar de fapt, ca să apară o carte, ea trecea multe instanţe. Era discutată la secţia cutare; de exemplu, dacă era poezie, la poezie, dacă proză – la proză, dacă dramaturgie – la dramaturgie, după asta se propunea la revistă, unde colegiul de redacţie se întrunea, o citea şi o discuta. După ce apărea la revistă, te duceai la editură, unde iarăşi era controlată. Angajau recenzenţi interni, şi după atâtea filtre şi praguri, apărea cartea. Şi ştii ce mai era? După ce a apărut cartea, era şi Comitetul pentru edituri, încă un sector secret, care lua cartea apărută şi o trimitea cuiva s-o vadă – nu cumva s-a strecurat ceva acolo? Şi eu am fost solicitat să citesc o carte. Le-am zis: „Oameni buni, ce-i cu voi?”. Mi-au răspuns că nimeni nu va afla că am citit cartea şi m-am dat cu părerea. „Şi încă o să vă plătim, o să vă plătim bine”. Uite aşa era…

— Şi dvs. ce le-aţi spus?

— Le-am spus că nu fac asta. Poţi să mă plăteşti, să nu mă plăteşti… E o mârşăvie.

— Se răsfrângea cenzura şi asupra mentalităţii scriitorilor?

— Să vezi ce era! Scriitorii noştri iubitori de arginţi au păcătuit.

— Dar ce lucruri vi se par esenţiale pentru un scriitor?

— Eu am o vorbă (o expresie pe care am mai spus-o într-un alt interviu): în creaţie, axa morală decide totul. Deşi, artiştii, ca atare, nu sunt obligaţi sau nu li se impune această axă morală, pentru că în literatura modernă şi post-modernă se spun şi lucruri mai puţin morale. Dar, pentru mine, asta a fost – să fii sincer până la capăt, să respecţi bunul-simţ şi buna-cuviinţă. Asta ar fi o parte. O a doua – îndoiala a fost şi rămâne principiul meu de viaţă şi de creaţie. În sensul că eu am îndoieli că aş fi scriitor. Dar, sunt cititor de forţă. Şi pe mine nu mă dobori. Dacă ne lansăm în lecturi, aici este imperiul meu.

— Citeam undeva că sunteţi vânător de cărţi…

— A, da, da, da! Ultima dată am vânat ani de zile cartea lui Harold Bloom, se numeşte „Canonul occidental”. Spuneam aşa într-o notaţie lirică, că eu mai scriu şi notaţii – adică cum scriu? Ele zbârnâie în urechi şi eu le pun pe hârtie – toată viaţa mea am adunat cărţi, am citit cărţi şi am donat cărţi. Nu am vândut niciodată cărţi.

— Aţi putea să spuneţi care a fost poate cea mai fericită perioadă din viaţa dvs.?

— Cred că a fost copilăria.

— Vă amintiţi un moment anume?

— Când mergeam cu verişoarele mele la bunicuţa Natalia şi ea ne spunea poveşti. Poveşti aşa de frumoase! Aceea a fost o perioadă frumoasă. Pe urmă, au început necazurile – război, sărăcie, foamete, tata judecat, mama dată afară din casă. Necazuri, necazuri…

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Papa Duhu de la ZdG

    cum o spus adolf Eureul se baga in democratie si suge singele maselor, se pocloneste in fata maretiei poporului, dar nu recunoaste nimic in afara de BANI, activitatea lui duce la tuberculoza natiunii

  2. tolea mereuta

    Orice scriitor este un visator,de aceea eu cred ca dinsul greseste daca crede ca PAS poate face mare procent la alegeri,la noi trebuie aplicata ideea taranistului Coposu din Romania,care a creat Conventia Democrata pt,a invinge pe comunistul Iliescu si pe activistii si securistii care il sustineau,Numai unirea tuturor moldovenilor care nu vor cu Rusia,indiferent daca sunt statalisti,unionisti,europenisti se poate sa fie invins si Dodon si PSRM,cu PCRM,PN si alti prorusi si sa nu credem ca toti ukrainienii,rusii,gagauzii si bulgarii de la noi trebuie sa voteze cu Dodon si cu PSRM,,,

    • Reporter 001

      lasa bre tu unirea…Romania … merita sa traiasca bine, dar cm sa traiaska ea bine daca 90 % din bussines este a corporatiilor SUA si Marea Britanie, cind ambasadorul americii din Bucuresti spune cine trebuie sa ocupe postul de sef la o uzina metalurgica energeticas.a.m.d, cind presedintele este neamt facind parte din srl-urile lui Soros…a??? studiaza cine este soros si in general cine sunt ongurile astea “de binefacere” a colonizatorilor si pe urma da-ti cu parerea….de ce in Romania in LIDL salariu este de 500 euro dain germania 2000 euro, daca la TV tot arata ca Romania are cea mai amre crestere economica ? ? aaa ??? puneti odata mintea inmiscare….da acest scriitor vorbeste doar despre rau, el nu spune ca Rusia a adus medicina in tara asta, a facut scoli si infrastructura caci cind eram cu romini eram prapaditi si astai adevarul…la toii li era in cot, principalul sa scoata parale din bietii oameni camatarii

  3. Pentru Reporter 001: Numele de ”Reporter” ar trebui să te stimuleze în exprimarea adevărului. Dacă despre adevărurile din Moldova nu te întreb, despre cele din România simt nevoia să te contrazic. Imaginația ta antiromânească a luat- pe drumurile fanteziei bolnave… În România la LIDL salariul e un sfert din cel din Germania, pentru că productivitatea muncii românului e un sfert din cea a germanului. Asta pe foarte scurt… Să fii sănătos în Basarabia rusificată!

  4. Reporter 001

    De numele meu se folosește adesea moșneagul cu 100 de nume “ivancelgroaznic” pentru a posta trăsnăile sale! Nu mai există simțire omenească și onoare la comentariile la ZDG!

Leave a Reply to Reporter 001 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *