Veaceslav Ioniţă: Pentru reforme nu este nevoie de bani, ci de voinţă politică

Interviu cu Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Economie, Buget şi Finanţe

 

— De câţi bani pentru trai are nevoie familia dvs.?

— Încercăm să ne limităm cheltuielile, astfel încât salariul meu să ne ajungă să mâncăm, să ne cumpărăm anumite lucruri şi să facem economii. Altfel spus, din salariul meu de  deputat, despre care unii cred că e foarte mare, îmi întreţin familia.

— Faceţi şi economii?

— Da, în fiecare lună reuşim să punem o mică sumă deoparte pentru a face nişte achiziţii mai mari. Dorim, de exemplu, ca o dată la doi ani să procurăm un bun în casă. Consider că nu este corect să dai tot pe cheltuielile curente, aşa că 20% din ce câştigăm încercăm să punem deoparte.

— Soţia dvs. lucrează?

— Da, lucrează şi, mi-e ruşine să recunosc, are un salariu mai mare decât al meu.

— Ce vă lipseşte în viaţă?

— Nu pot spune că duc lipsă de multe lucruri, poate doar de mai mult timp liber. Dar, iarăşi, ar fi incorect să spun  asta. Timpul liber pe care îl am îl folosesc tot pentru muncă, iar dacă aş avea timp liber, nu ştiu ce aş face. Chiar nu cred că îmi lipseşte ceva. Poate îmi lipseşte să văd cât mai mulţi oameni fericiţi în jurul meu. Eu sunt adeptul ideii că un om poate fi fericit atunci când celor din jurul său le este bine.

— Cum vi se pare politica din interior? Fiind mult timp expert, aţi criticat deseori politicienii…

— Sunt aceleaşi vicii ca şi în toată societatea. Când am decis să mă implic în politică, mai multă lume mi-a spus să nu fac asta, pentru că politicienii sunt ticăloşi, răi. Le-am spus că dacă vrei să fii ticălos, nu e neapărat să intri în politică, poţi fi aşa în orice domeniu. Dacă eşti profesor, ai posibilitatea să iei mită de câte ori vrei, dacă eşti medic, nu ai mai puţine posibilităţi în acest sens. Cred că omul sfinţeşte locul. Repet: în politică văd aceleaşi vicii ca şi în societate. Singura diferenţă este că, sub lupă, aceste vicii se văd mai clar. Se întâmplă asta pentru că în politică sunt mai multe posibilităţi de a comite fapte urâte.

— Nu regretaţi că v-aţi implicat în politică?

— Categoric, nu. De multe ori obosesc, dar întotdeauna am satisfacţie de la ceea ce fac, iar când vin acasă şi îi spun soţiei că a fost greu, ea îmi spune să nu mă plâng, pentru că “jalba ta seamănă mai mult a laudă”. Ea vede că îmi place ceea ce fac, şi este adevărat.

— V-aţi mai împăcat cu Mihai Ghimpu?

— Nu am fost certat cu dl Ghimpu. Eu sunt o persoană care consideră că trebuie să depună maximum de efort pentru a reuşi. Am avut un mic disconfort atunci când mi s-au adus acele învinuiri. Şi până azi nu am înţeles care a fost scopul acelui atac nu prea frumos, dar, până la urmă, am făcut şi glume pe seama lui. Ştiţi că analiştii fac un rating al politicienilor. După acel atac murdar, analiştii m-au ridicat de pe locul douăzeci şi ceva, pe locul 13. Glumeam cu soţia: poate-l invit la restaurant pe dl Ghimpu, pentru favoarea pe care mi-a făcut-o, deoarece am crescut în ochii analiştilor politici. Cred, totuşi, că răutatea nu este bine să fie prezentă, pentru că-ţi mănâncă nervii tăi, şi nu ai lui.

— Ce se mai întâmplă acum cu Legea cazinourilor?

— Pentru mine, acest subiect este închis încă din martie. În 2009, văzând că bugetul nu este prea mare, am căutat venituri ca să-l pot majora. Astfel, am majorat aşa-zisele taxe pe viciu: accizele la ţigări, la băuturi alcoolice tari şi la mesele de cazinouri. Acestea au crescut de la 180 mii la 360 mii de lei. De atunci, câţiva dintre cei care activează pe piaţă au încercat să caute deputaţi prin intermediul cărora să readucă taxa veche. Au încercat prin comisia pe care o conduc să promoveze această iniţiativă, dar nu au reuşit. În calitatea mea de preşedinte de comisie, am insistat şi am stopat de patru ori această intenţie. În Parlament însă acest lucru le-a reuşit. Nu vreau să mă dezvinovăţesc, dar, pentru lucrurile care depind de comisie, eu port toată răspunderea, iar pentru ceea ce se întâmplă în Parlament, alţii sunt responsabili. Dar… asta e partea a doua. După ce au reuşit totuşi să reducă acea taxă, în martie, am găsit o metodă prin care am recuperat banii pe care nu i-a primit bugetul.

— Până la urmă, cineva este responsabil de acele erori şi, spun oamenii, acel cineva trebuie tras la răspundere.

— Desigur. Există comisia care investighează acest subiect şi sper că va da un răspuns la toate întrebările. Eu am fost învinovăţit pe nedrept. Sunt cel mai interesat să se afle adevărul şi cred că îl vom afla.

— Eu, din tot acel scandal, am reţinut un singur lucru. Aţi spus că aţi făcut investigaţii şi aţi aflat că Mihai Ghimpu are interese la Air Moldova. Cât adevăr este în această afirmaţie?

— Nu eu personal, ci comisia pe care o conduc este  îngrijorată de ce se întâmplă în domeniul aviatic. Am solicitat venirea ministrului Transporturilor în comisie. Pe vremea cât erau comuniştii la putere, deşi tot mă ocupam cu acest subiect, nu am fost şantajat. Acum, sunt nedumerit. Nu am crezut că, după doi ani de la plecarea comuniştilor, poţi fi şantajat. În domeniul aviatic, este strigător la cer ce se întâmplă.

— Ce anume e strigător la cer?

— Este strigător la cer abuzul pe care îl întreprinde agenţia de stat în domeniul aviatic, care nu permite operatorilor să lucreze, protecţia făţişă şi ilegală a unui operator în defavoarea altuia. Efectul acestei protecţii înseamnă preţuri exagerate. Piaţa nu este liberă. Dacă unul este protejat, nu li se dă voie celorlalţi de pe piaţă să facă anumite lucruri, iar monopolistul bagă pe gât cetăţenilor preţuri duble faţă de cât ar trebui să coste biletul. Asta se rîsfrânge asupra buzunarului fiecărui om care zboară măcar o dată cu avionul.

— Cum poate fi soluţionată problema?

— Simplu. Prin liberalizarea transportului aviatic, pe care noi ne-am asumat-o în programul de guvernare.

— În ultimii ani, mai multe milioane de lei din fondul rutier veneau în bugetul statului. Cu puţin timp în urmă, s-a decis ca acei bani să rămână în fondul rutier. De ce?

— Aţi atins o problemă foarte sensibilă. Până în 2010, banii de la accize, spre exemplu, veneau în bugetul de stat, iar când era nevoie, ei mergeau în fondul rutier. Fondul rutier primea banii vara, iar construcţiile se începeau toamna. Am schimbat legislaţia, iar de la 1 ianuarie, banii vin direct în fondul rutier. Este un fond independent, care are venituri, dar ne-am trezit în acest an că fondul rutier are bani, însă aceştia nu sunt cheltuiţi. Am dori să invităm ministrul să ne dea explicaţii: din ce cauză se întâmplă aşa ceva. Este o situaţie ieşită din comun. Ni s-au adus anumite explicaţii, care însă nu ne-au convins, şi vrem să aflăm din ce cauză ai bani, drumuri distruse, dar nu cheltuieşti acei bani pentru a le repara.

— Înţeleg că aveţi mai multe pretenţii faţă de dl Şalaru. Ce alţi miniştri vă nemulţumesc?

— Nu doar faţă de el. Am pretenţii şi faţă de Ministerul Economiei, faţă de cum s-a gestionat situaţia în domeniul energetic. Ca deputat, am multe întrebări pentru mai mulţi  miniştri.

— Pentru reforme este nevoie de bani. De unde îi putem lua?

— În primul rând, pentru reforme în R. Moldova este nevoie de voinţă politică. Pentru a rezolva problema  monopolului în domeniul metalului, nu era nevoie de bani. Era nevoie doar de 51 de voturi în Parlament, şi nu au fost. Avem o piaţă care distruge tot ce este viu în domeniul dat în R. Moldova. Pentru a rezolva  problema populaţiei care, în condiţii de sărăcie, plăteşte bilete scumpe la avion, nu este nevoie de bani, ci de voinţă politică, ca să nu fie acoperit cu instituţiile statului un monopolist care-şi bate joc de oameni. Pentru a rezolva problema la Moldtelecom, nu e nevoie de bani. Cele mai multe reforme nu au nevoie de bani. Pentru infrastructură da, este nevoie de bani, dar vorbeam despre alte tipuri de reforme, care necesită doar voinţă politică.

— Toată lumea spune că alegerea preşedintelui este subiectul cel mai important din agenda de toamnă a Parlamentului. Va fi sau nu ales preşedintele?

— Nu cred că este cel mai important, dar cu siguranţă va atrage foarte multă atenţie. Din păcate, R. Moldova are de rezolvat multe probleme, dar handicapul de nealegere a preşedintelui ne blochează, şi suntem nevoiţi să  spunem că acest subiect este cel mai important. Părerea mea este că nu avem o criză constituţională, avem o criză în capetele noastre. Constituţia spune foarte clar: preşedintele trebuie ales cu 61 de voturi. E clar că nu trebuie să avem alegeri anticipate. Poporul nu ne va mai înţelege. Preşedintele trebuie ales în cadrul constituţional, fără jocuri de culise, aşi în mânecă şi multe alte poveşti. Dar, nu trebuie să obţinem aceste 61 de voturi cu mişmaşuri, prin lucruri murdare, care nu fac faţă unei alianţe care pretinde a fi europeană. E nevoie de o discuţie cu cei din opoziţie pentru a fi ales preşedintele. Problema e că la noi, acum, suferă calitatea discuţiilor în cadrul AIE. Trebuie mai întâi să creştem nivelui discuţiilor din cadrul alianţei şi apoi să discutăm cu opoziţia. Comuniştii sunt în opoziţie faţă de Guvern, şi nu faţă de societate. Eu sper că preşedintele va fi ales.

— Care este soluţia dvs. pentru alegerea preşedintelui?

— Am propus şi anterior, dar, din păcate, nu am fost ascultat. Consider că opoziţia trebuie să fie în circuitul politic. Opoziţiei ar trebui să i se dea instrumentele specifice opoziţiei. O instituţie de control, cum ar fi Curtea de Conturi. Din păcate, calitatea dialogului este atât de redusă la noi, încât ce am spus eu sună mai mult a fantezie, şi nu a realitate.

— O coaliţie PCRM-PLDM. Zvon sau realitate?

— Nu s-a discutat niciodată acest lucru. Mă amuză unii parteneri de AIE care în trecut au avut relaţii foarte intime cu PCRM, iar acum au capacitatea de a uita trecutul atât de repede, şi chiar ne învinovăţesc pe noi. Consider că PLDM nu a dat motive niciodată să se creadă că o asemenea coaliţie ar fi reală. S-a creat această impresie pentru că doar PLDM şi PCRM, împreună, pot alege preşedintele ţării. Dar viaţa este cu mult mai colorată şi mai complicată.

— Deci, nu credeţi că va fi o coaliţie PCRM-PLDM?

— Cel puţin eu nu-mi imaginez o asemenea coaliţie.

— Dacă totuşi aceasta ar fi creată, ce aţi face?

— Când va fi, atunci vă voi răspunde.

— De ce au plecat din PLDM mai mulţi lideri, Tănase, Godea şi chiar Nagacevschi?

— Despre Nagacevschi ştiam că va pleca cu mult timp înainte. El nu se simţea confortabil în funcţia de deputat. Ştiam că va pleca cu vreo jumătate de an înainte. Nu a fost o surpriză. Despre plecarea dlui Tănase nu pot spune că am ştiut de foarte mult timp, dar simţeam că va pleca. A plecat foarte frumos. După aceea au fost unele declaraţii pe care nu le-am înţeles. Până acum, eu mă consider un prieten bun cu dl Tănase, şi mă simt puţin incomod când văd astfel de declaraţii. Cât priveşte plecarea dlui Godea, nu am înţeles-o nici până azi. Dacă în privinţa dlor Tănase şi Nagacevschi îmi este clar totul, în sensul că vedeam cum evoluează lucrurile şi nu a fost o surpriză pentru mine, plecarea dlui Godea este un lucru pe care nu pot să-l înţeleg.

— Credeţi că are legătură totuşi plecarea acestora cu Vladimir Plahotniuc, aşa cum s-a spus?

— Eu vreau să-i separ pe Nagacevshi şi Tănase de Godea. În privinţa ultimului, nu am probe să spun asta, dar, cel puţin, din tot ce se vehiculează, este foarte greu să spui că nu este adevărat. Prea bine se leagă lucrurile.

— Credeţi că plecarea lui Tănase şi Godea ar putea influenţa scorul electoral al PLDM într-un eventual viitor scrutin?

— Cel puţin în alegerile locale nu a influenţat. PLDM nu va obţine mai puţine voturi. Scorul PLDM-ului depinde de actul guvernării, iar el nu a slăbit. PLDM este un partid în continuă ascensiune.

— Faceţi sondaje interne, bănuiesc. Ce arată ele acum?

— Toate sondajele care se efectuează mă fac să fiu optimist. Eu nu am pierdut relaţiile cu toţi acei care fac sondaje. De multe ori mi se oferă cu amabilitate datele unor companii de sondaje foarte serioase, care, deşi nu sunt făcute publice, acestea le oferă cu amabilitate prietenilor lor. Eu analizez în permanenţă şi mă bucur foarte mult că electoratul care-şi schimbă constant opţiunea de vot se apropie, încet-încet, de PLDM. Eu sunt liniştit. Cert este că PLDM trebuie să dea dovadă de dinamism, aşa cum a făcut-o până acum.

— Care este relaţia dvs. cu dl Filat?

— O relaţie normală. Una de prietenie. Nu pot spune că suntem prieteni-prieteni, în adevăratul sens al cuvântului, dar avem o relaţie nu doar oficială, ci  destul de personalizată.

— Vă răspunde la telefon? Dl Tănase spunea că dl Filat nu i-a răspuns la telefon timp de câteva luni…

— Chiar aseară am vorbit cu el. Nu-l sun pentru orice fleac. Din cei care vin la mine şi mă roagă să vorbesc cu el, îmi dau seama că, în 9 cazuri din 10, problema poate fi rezolvată fără a apela la dl Filat.

— Cu prilejul celor 20 de ani de independenţă, 10 personalităţi au luat premii a câte 100 mii de lei. Cum vi se pare suma? Credeţi că meritau anume aceste persoane să o primească?

— 100 de mii de lei mi se pare o sumă normală, mai ales dacă statul doreşte să facă un gest frumos, la un eveniment atât de important. Este un efort mare din partea statului, dar care nu ne face să roşim faţă de aceşti oameni. Cât priveşte numele celor care au primit aceşti bani, nu am dreptul moral să le analizez, mai ales că am făcut parte din comisie. Poate ca persoană privată am anumite preferinţe, stimez anumiţi oameni. Eu, fiind din Străşeni, îl apreciez pe regizorul Valeriu Jereghi, pe cei de la Zdob şi Zdub. Subiectiv, sunt cei mai buni pentru mine.

— Ce face statul pentru moldovenii de peste hotare, care prin banii trimişi acasă au salvat aproape jumătate din populaţia ţării de sărăcie?

— Cel mai mult dorim să avem acorduri legate de protecţia socială a populaţiei, deoarece marea majoritate a celor care lucrează în străinătate, chiar dacă sunt oficial remuneraţi acolo, plăţile lor în sistemul de asigurări sociale – fie în Italia, fie în Portugalia – nu ajung în R. Moldova şi trebuie cumva transferate încoace. Vrem să avem un sistem ca în Federaţia Rusă. Cei care lucrează acolo legal pot beneficia de pensie, şi invers. Problema e că marea majoritate a cetăţenilor noştri de peste hotare nu se gândesc încă la acest subiect, pentru că au o vârstă la care nu se gândesc la pensie. A doua preocupare a noastră este libera circulaţie. Cea mai mare problemă a celor plecaţi este faptul că nu pot veni liber acasă, măcar o dată pe an, de aceea, obţinerea regimului liberalizat de vize ar uşura întru câtva problema.

— Cum ar arăta R. Moldova fără banii moldovenilor veniţi de peste hotare?

— Nici nu-mi imaginez aşa ceva. R. Moldova este una dintre cele două ţări care, din păcate, nu au recuperat căderea economică de după destrămarea URSS. În 1996 parcă se stabilizase situaţia. În 1997 se crease iluzia că lucrurile vor fi bune, dar nu avea cum să fie aşa, pentru că nu făcuserăm nicio reformă. Anul 1998 a pus toate lucrurile la punct. Era, practic, o catastrofă totală în ‘98,’99,2000, şi unica soluţie pe care au găsit-o cetăţenii R. Moldova ca să scape de sărăcie a fost să plece peste hotare. Rămânerea lor acasă… nu, nici nu vreau să-mi imaginez la ce ar fi putut duce. Oamenii pur şi simplu nu ar fi putut supravieţui, iar plecarea peste hotare a rezolvat problema numărul unu a ţării, problema sărăciei absolute. Şi acum nu suntem un stat foarte bogat, suntem unul dintre cele mai sărace din Europa, dar eu vorbesc de sărăcia absolută. E imposibil să compari nivelul destul de greu de viaţă din prezent cu sărăcia totală din anii 2000.

— Ar fi o salvare pentru economia R. Moldova investirea banilor veniţi de peste hotare?

— Sună frumos, dar nu prea realist. Foarte multă lume nu-şi dă seama că cei care au plecat nu sunt businessmani, ci oameni simpli: foşti profesori, medici, adică simpli angajaţi. Or, lucrând peste hotare, ei nu s-au transformat peste noapte în businessmani. Este adevărat că studiile internaţionale arată că o parte dintre aceşti oameni îşi dezvoltă nişte abilităţi antreprenoriale. Alta este întrebarea: de ce oamenii de afaceri din R. Moldova, având o cerere atât de mare, nu produc?

— Programul de atragere a remitenţelor în economie, “PARE 1+1”, pe care ministrul Economiei îl tot laudă, cum vi se pare?

— Este un stimulent. În condiţiile în care cineva ar fi decis să înceapă o afacere, consider că este corect ca statul să vină cu un sprijin. Statul îşi recuperează banii investiţi foarte uşor, din impozite. Sper că aceasta e doar prima rândunică, şi că în următorii trei-cinci ani vom avea zeci de astfel de programe, fie pentru cei cu remitenţele, fie pentru cei din agricultură sau pentru studenţi. Este un stimulent. Nu rezolvă problema, dar încurajează oamenii.

— Experţii afirmă că deşi remitenţele au salvat economia R. Moldova în ultimul deceniu, nu trebuie să ne bazăm pe banii din străinătate prea mult timp, şi că avem maximum patru-cinci ani pentru a le înlocui cu investiţiile şi exportul. Sunteţi de acord?

— Remitenţele şi-au pierdut factorul de creştere încă în 2009. Acum acestea asigură doar o anumită stabilitate, dar nu contribuie la creşterea economică. Ele ne-au salvat din 2002 până în 2009. De atunci, R. Moldova este obligată să-şi găsească o nouă paradigmă de dezvoltare şi să treacă de la o economie de consum la una bazată pe investiţii, şi în special investiţii în ramurile exportatoare. Noi avem în prezent trei fluxuri de bani în ţară. Exporturile, granturile de la partenerii noştri şi remitenţele. Este clar că ţara nu se poate dezvolta pe granturi şi remitenţe. Rămân exporturile, care pot creşte doar prin injecţii de investiţii, deoarece, trebuie să recunoaştem, în prezent nu avem produse care pot fi exportate.

— Sunteţi de acord cu cei care spun că remitenţele au ajutat comuniştii să se menţină la putere timp de opt ani?

— Este adevărat. Remitenţele au rezolvat problema sărăciei populaţiei şi au scos presiunea de pe clasa politică. În condiţiile în care omul are venituri şi îşi poate asigura un trai, dacă nu decent, cel puţin suportabil, el nu mai este tentat de a presa Guvernul sau clasa politică ca să-i rezolve problemele stringente. Asta s-a întâmplat: rezolvându-şi singuri problema sărăciei, cetăţenii noştri nu au presat Guvernul, nu au cerut nimic de la el, iar guvernanţii au putut să doarmă liniştiţi.

— Când vor avea cetăţenii R. Moldova salarii de la 6-7 mii de lei lunar?

— Într-un viitor nu foarte îndepărtat, în 3 ani, poate şi mai repede. Chiar şi atunci însă, ei nu vor spune că sunt mulţumiţi şi că duc un trai decent. Partea aceasta, a sărăciei, cred că o vom rezolva, dar cea legată de mulţumirea oamenilor nu cred că se va întâmpla prea curând.

— Citeam zilele trecute că 45% dintre cetăţenii care lucrează la stat îşi primesc salariile pe cardurile unei bănci ce are legătură cu Vladimir Plahotniuc. Cum vi se pare această situaţie?

— Trebuie întrebată despre asta Agenţia pentru Protecţia Concurenţei, dacă e normal ca cineva să deţină 45% din piaţă. Legea spune foarte clar că nimeni nu are voie să deţină mai mult de o treime din piaţă. Înseamnă că Agenţia nu-şi face treaba.

— Este R. Moldova un stat independent?

— Suntem un stat declarat independent. Dar… independent nu este nimeni. Eu sunt dependent de copilul meu, pe care trebuie să-l duc dimineaţa la grădiniţă. Cred că R. Moldova este dependentă de câteva lucruri neplăcute. Suntem dependenţi de o situaţie dificilă pe care o avem în stânga Nistrului, suntem dependenţi pe segmentul energetic, suntem dependenţi de multe alte lucruri neplăcute. Acum dorim o dependenţă de UE. Vedeţi că sunt şi dependenţe plăcute.

— Pe 31 august, unii au sărbătorit limba română, alţii limba moldovenească, iar alţii nu au sărbătorit deloc. D-stră ce limbă vorbiţi?

— Eu vorbesc limba română. Anterior spuneam şi eu că vorbesc moldoveneşte. Nu acordam o atenţie deosebită acestui subiect, dar când am văzut cu câtă insistenţă spunea lucrul ăsta fosta guvernare, mi-am dat seama că nu e un subiect pe care să-l neglijezi. Deci, categoric, vorbesc limba română. Nu am paşaport românesc şi nici nu m-am gândit la asta. Sunt cetăţean al R. Moldova, doresc să fiu cetăţean al acestei ţări, dar vorbesc limba română. Am avut recent o problemă mare când mi-am înregistrat copilul, pentru că mi s-a spus că este moldoveancă. Când am afirmat că este româncă, nu mi s-a permis să scriu asta. Acum, fiind deputat. De aceea, trebuie să schimbăm legislaţia, pentru că un funcţionar îmi spunea mie cine sunt eu şi cine este copilul meu. Mi s-a spus că nu sunt eu cel care hotărăşte cine sunt. Avem o problemă pe care trebuie să o rezolvăm.

— Cât de mare e pericolul revenirii comuniştilor la putere?

— Comunismul a fost un simbol. Actualmente, pericolul cel mai mare pentru R. Moldova este faptul că schemele criminale care au existat în economie se pot menţine. Pentru noi, comuniştii se asociau cu schemele criminale din economie sau din alte domenii. Mă îngrijorează că am scos brandul, “comuniştii”, iar schemele au rămas.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Victor Moşneag