Principală  —  Interviuri   —   Despre "mafia cărnii", despre "otkat"…

Despre „mafia cărnii”, despre „otkat” şi despre contrabandă

430-bumacovInterviu cu Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare


— Dle ministru, cum au decurs negocierile asupra Acordului de Liber Schimb? Credeţi că, până la Summitul de la Vilnius, se va reuşi parafarea acestuia?

— Negocierile nu au fost simple… Personal mi-am făcut foarte mari griji atunci când s-a anunţat că semnarea Acordului de Liber Schimb şi a Acordului de Asociere depinde, în proporţie de 50%, de situaţia din agricultură.

— Şi ce a obţinut R. Moldova?

— Fără exagerări, am obţinut o ofertă mai bună decât alte state dicare negociază. Ne-au fost oferite cele mai favorabile cote la export şi la import. Am fost privilegiaţi şi atunci când s-a discutat despre termenul de tranziţie pentru produsele de export. Ca să înţelegeţi că oferta este una generoasă, voi spune următoarele: dacă până acum vorbeam de cote la exportul de vinuri, când a fost discutat Acordul de Liber Schimb nu s-a mai vorbit despre cote, exportul vinului în UE urmând să fie liberalizat. Cota la exportul de mere va fi de 20 mii de tone, iniţial fusese făcută propunerea ca această cantitate să nu depăşească 100 de tone. Pentru că nu ne-a convenit această cotă, am negociat, am discutat, am adus argumente şi am obţinut altfel de rezultate. Aşadar, vom putea exporta 5 mii tone de prune, 4500 tone de roşii, 5 mii tone de struguri de masă.

— Cât reprezintă aceste cantităţi în procente?

— Aceste cantităţi reprezintă circa 10% din recolta colectată anual în R. Moldova. Noi făceam uz de acest argument, dar europenii au preferat altul, întrebându-ne cât exportăm acum. Aşa am constatat că vom exporta în UE de 10 ori mai mult decât în prezent.

— Doar exportul de vin va fi liberalizat?

— Cotele de care vă vorbeam vor intra în UE fără taxe vamale, în regim liberalizat, facilitar. Totodată, nu va fi interzisă comercializarea altor produse, în altfel de condiţii. Astăzi, bunăoară, nu reuşim să prerstăm cota la cereale, la porumb, la alte produse. Avem şi produse despre care dorim să fie acceptate în UE şi ni s-a permis, cum ar fi mierea de albine. Am şi depus actele necesare, solicitând să ni se permită exportul ouălor de găină, a cărnii de pasăre. Aşteptăm deciziile instituţiilor abilitate.

— Ce condiţii vor trebui să respecte crescătorii de păsări, ca produsele lor să ajungă în UE?

— Dacă vorbim de miere, condiţiile au fost ca, în acest produs, să nu se regăsească antibioticele. De fiecare dată testăm aici produsele, dar şi în UE sunt efectuate teste suplimentare, de aceea, orice încălcare depistată acolo ne-ar cauza mari probleme. Aici, în R. Moldova, ar trebui să facem tot ce e posibil şi să nu aşteptăm să ne atenţioneze europenii. Aş aminti despre cazul exportului de fructe şi legume în Rusia. Acum trei ani, ne-am asumat responsabilitatea şi am pedepsit companiile care nu respectau condiţiile contractuale. Aşa a fost redus riscul blocării exporturilor în Federaţia Rusă. Şi în cazul UE ar trebui să facem acelaşi lucru, fără a aştepta ca europenii să depisteze nereguli în carnea importată din R. Moldova. Acum acţionăm ca să-i convingem pe europeni că produsele alimentare din R. Moldova sunt inofensive.

— Cum anume veţi reuşi?

— Am şi investit milioane, reuşind să facem ceea ce nu a făcut nimeni în cadrul Parteneriatului Estic, iar acest efort a fost apreciat. Mă refer la deschiderea Agenţiei de Siguranţă a Alimentelor. Până nu demult, în R. Moldova erau cinci structuri responsabile, dar, în definitiv, nimeni nu purta răspundere de calitatea produselor.

— Familia dvs., personal dvs. consumaţi produse din pieţele agricole de la noi?

— Sigur că da. Mai mult, consider că produsele agroalimentare din R. Moldova sunt cele mai inofensive.

— Se vorbeşte că aceste produse ar fi pline de nitraţi, ce argumente aveţi că le putem consuma fără riscuri?

— Eu sunt şi profesor universitar. În cadrul activităţii mele ştiinţifice am efectuat mai multe cercetări, inclusiv în străinătate. Cred că această panică vine dintr-un specific al nostru, al moldovenilor, care facem orice, doar ca să ne discredităm reciproc. Nu pot legumele din serele de la noi să conţină mai multe substanţe nocive decât cele din legumele crescute în ţara din care le importăm. Nu se poate, deoarece în serele din R. Moldova este utilizat pământ bogat în cernoziom. Pe de altă parte, moldovenii nu-şi pot permite să cheltuiască prea mulţi bani pe pesticide, din care s-ar acumula cantităţi mari de nitraţi în fructe şi legume. Cele mai mari cantităţi de fructe şi legume conţin substanţe naturale extraordinar de folositoare, acumulate din solurile noastre bogate în elemente care le dau un gust deosebit de bun. Vreau să vă mai asigur că niciun producător de carne de la noi nu dispune de fonduri atât de mari, încât să cumpere substanţe hormonale, pentru a produce cantităţi mari de carne. Cea mai mare cantitate de carne din R. Moldova se obţine din consumul de grâu şi porumb de către animale.

— Totuşi, statisticile medicale arată că avem probleme grave de sănătate din cauza calităţii produselor pe care le consumăm…

— Nu este adevărat. Personal, pentru că am lucrat şi în ţări bogate, şi în ţări sărace, am analizat situaţia oamenilor din ţările sărace. Am constatat că, de obicei, popoarele sărace nu abordează realist problemele, oamenii din aceste ţări sunt ghidaţi de emoţii, şi nu de fapte. Popoarele emotive sunt uşor manipulate. Ele sunt uşor marcate de lucruri efemere, şi nu de cercetări fizice sau matematice, care pot fi demonstrare ştiinţific. Nicăieri, în ţările civilizate, nu se bea atâta vin din butoaie nespălate şi putrede, nicăieri nu se bea atâta votcă falsificată, nicăieri nu se consumă atâta apă din fântâni, care e poluată de tot felul de substanţe. În R. Moldova, sunt numeroase localităţi în care apa conţine cantităţi inadmisibile de fluor. Aţi văzut dinţii oamenilor din aceste sate? De ani de zile, situaţia privind calitatea apei potabile e neschimbată. Ne permitem şi un consum incorect de produse alimentare. Cum e posibil ca, după un consum excesiv de slănină şi rachiu falsificat, oamenii să fie sănătoşi? Problemele de sănătate nu sunt cauzate de consumul de fructe şi legume, ci de vinul de proastă calitate, de alte băuturi contrafăcute, într-un cuvânt, de prostia noastră. Deşi se vorbeşte că vinul de casă ar fi cel mai bun, nu este adevărat. Acest vin, de obicei, constituie un dezastru pentru sănătate. Excepţie poate fi vinul păstrat în butoaie noi, nu mai mult de un an.

— Dar ce cunosc ţăranii de la noi despre integrarea europeană şi despre faptul că produsele cultivate de ei ar putea fi comercializate în UE?

— Cu siguranţă, este foarte dificil să intri în competiţie cu cei care, de sute de ani, fac agricultură performantă. E o utopie să crezi că R. Moldova ar putea supravieţui izolându-se. De altfel, avem exemplu de teritorii izolate în R. Moldova. Nu există un rău mai mare pentru oameni decât să fie sortiţi izolării. Pentru noi, integrarea europeană e o salvare. Integrarea ne-ar oferi accesul la o piaţă de 500 milioane de consumatori, parte a unei civilizaţii moderne şi durabile. Integrarea ne-ar permite să fim membri ai unui club de popoare civilizate, chiar dacă e destul de complicat să concurezi cu ei. Dacă nu vom lupta să fim competitivi astăzi, vom depune eforturi duble peste câţiva ani. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să concurăm cu cei tari pe piaţă. În cazul nostru, această frică, inoculată în mentalitate, ne-a dus la aceea că republicile baltice au devenit demult membre UE, România a devenit membră UE, iar noi batem pasul pe loc. România a urmărit această cale europeană în interesul poporului român. Deşi foarte multă lume a fost bântuită de frici, din 2007, România e în UE. Sau, întrebaţi polonezii. De altfel, 75% dintre fermierii polonezi erau împotriva integrării europene, de teamă că, pe piaţă, vor veni străinii şi le vor acapara businessul. Astăzi, 80% dintre polonezi consideră că integrarea a fost benefică pentru agricultura şi pentru ţara lor. Şi noi nu vom putea exista fiind izolaţi de lume. Voi repeta: dacă vrem să trăim ca nemţii, trebuie să facem ca nemţii. Dar… noi vrem să trăim ca nemţii, dar facem ca cei din Coreea de Nord. Problema agriculturii la noi e că, spre deosebire de europeni, avem acces limitat la fonduri.

— Când şi cum ar putea obţine ei nişte fonduri?

— După semnarea Acordului de Asociere, vom păşi în altă etapă şi vom avea acces la alte fonduri. Noi şi astăzi am fi putut avea acces la fondurile pilot ale Parteneriatului Estic – Fonduri pentru Dezvoltare Rurală şi Agricultură.

— Şi de ce nu avem?

— Nu avem, deoarece R. Moldova nu a abordat suficient de serios domeniul agriculturii.

— Dar dvs. sunteţi ministru al Agriculturii, primul om în stat responsabil de domeniu. Să înţelegem că aţi comis şi dvs. greşeli?

— La nivel de minister, am făcut tot ce ne-a stat în puteri. Dar este şi Parlamentul. Acesta a votat o strategie în care lipseşte cuvântul agricultură. În 2012, când a fost prezentată această strategie, agricultura a fost exclusă din cadrul domeniilor prioritare. Am depus eforturi mari ca să nu se întâmple asta, dar nu am fost auzit. Am mers de două ori la Bruxelles. Prima dată – la 1 iunie 2012, pentru a demonstra că R. Moldova e capabilă să asimileze fonduri europene. Avem o agenţie funcţională de plăţi, avem un sistem eficient de subvenţionare. Fără resurse, însă, acesta nu este funcţional. Bunăoară, noi avem 4 mil., dar putem absorbi de două ori mai mult. Agricultorii au nevoie de aceste fonduri. La Bruxelles, am prezentat argumente, cu gândul că europenii ne vor înţelege. Şi ne-au înţeles, dar, ulterior, ne-au spus: la voi agricultura nu mai este o prioritate. Ne-au spus clar: vom da Maltei, Marocului, Egiptului surse pentru agricultură, nu şi vouă, pentru că voi nu consideraţi agricultura o prioritate. Ulterior, am aflat de unde vine această insistenţă. Unele ministere au crezut că, în R. Moldova, aceste fonduri pot fi folosite altfel decât în ţările UE. Deci, s-a dorit ca fondurile pentru dezvoltare rurală să fie direcţionate spre dezvoltarea regională, folosind acest joc de cuvinte şi încercând să prostească şi parlamentarii, şi alte persoane responsabile. S-a spus că asta e o componentă a dezvoltării regionale.

— Fracţiunea PLDM, pe care îl reprezentaţi, este una numeroasă în Legislativ. De ce nu s-a reuşit obţinerea voturilor necesare pentru a include agricultura ca domeniu prioritar?

— În Comisia pentru agricultură mi s-a spus să nu-mi fac griji, dar când s-a făcut, s-a făcut aşa cum s-a făcut. Ulterior eu am văzut de unde vine această problemă. Această problemă venea de la alt minister, care doreşte să despartă agricultura de dezvoltarea rurală. Iată atunci când s-a elaborat programul de guvernare, ministerul a spus clar în acest program ce are de făcut. Am fost surprins să aflu din presă că, peste noapte, din programul de guvernare a fost eliminat capitolul “dezvoltare rurală”. Evident, premierul Leancă nu a acceptat acest program până nu am continuat negocierile cu ministerul Economiei, care a încercat să demonstreze ceea ce nu există nicăieri în lume, că dezvoltarea rurală nu are nimic în comun cu agricultura. Mai suntem într-o discuţie aprinsă.

— Deocamdată, programul de guvernare nu include capitolul dezvoltare rurală?

— El a fost mediatizat, dar nu a fost aprobat. În final, nu a fost publicat din cauza acestei dispute dintre Ministerul Economiei şi Ministerul Agriculturii. Nu am crezut vreodată că cineva, în R. Moldova, poate să creadă că agricultura e ceva deosebit de dezvoltarea rurală şi să încerce transferul acestui domeniu la Ministerul Economiei, care este astăzi responsabil de comerţ, industrie, energetică, economie. E un mega-minister.

— Aţi discutat cu ministrul Lazăr?

— Da, am discutat. Dl Lazăr mi-a fost student. Am încercat să-i spun că e incorect ceea ce se face. El mi-a spus că ne vom întâlni şi vom discuta. Aştept când va fi disponibil să discutăm. Nu poate exista agricultură fără spaţiul rural, deoarece spaţiul rural este baza agriculturii.

— Acest conflict a apărut din cauza rivalităţii pentru fonduri europene?

— Iniţial şi eu am crezut că aşa este. Dar haideţi să vedem ce se întâmplă acum în R. Moldova. Când s-a declarat că vom semna Acordul de Asociere, brusc, s-a năpustit biserica, dar şi alte structuri. Ţările din Europa de Est, atunci când au negociat Acordul de Liber Schimb, au acceptat o condiţie importantă – componenta de finanţare a economiei din aceste ţări. Nu poţi negocia deschiderea hotarelor pentru produsele europene fără ca producătorii locali să obţină finanţare europeană pentru dezvoltarea lor. Aici e o mare problemă. În cazul nostru, în procesul de negocieri, s-a încercat ca acest element să nu fie prezent. Chiar am avut conflicte cu unii oficiali europeni, atunci când am încercat să le explic că această abordare e inadmisibilă. Cum am putea deschide piaţa pentru carnea de găină din UE, dacă nu vom avea fonduri europene pentru a moderniza fabricile de păsări? Asta ar însemna că noi dorim să distrugem aceste industrii. Deci, dacă nu avem fonduri pentru agricultură, iar o treime din populaţia ţării munceşte în acest domeniu, vă daţi seama câtă opoziţie va fi atunci când se va decide integrarea europeană? Se pare că anume asta se doreşte, ca cea mai mare parte a populaţiei să se opună integrării. Nu ştiu dacă cineva face acest lucru conştient sau inconştient, dar este o mare eroare şi majoritatea celor de la guvernare înţeleg acest lucru.

— Când s-a negociat acordul, una dintre condiţii a fost eliminarea corupţiei. Ce cunosc europenii despre modul în care sunt gestionate fondurile europene într-un stat dominat de corupţie?

— Corupţie există în toată lumea, iar cu acest fenomen nu poţi lupta, pur şi simplu. Vă dau un exemplu, avem Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură, care administrează patru sute de milioane. A fost un mare risc, pentru că această nouă structură trebuie să administreze sume mari de bani. Am avut probleme, când apăruseră tentaţii de a cere 10% din subvenţii. În această instituţie au fost încadraţi tineri şcoliţi, ei ştiu că, dacă nu vor stârpi corupţia din agenţie, nu vor avea viitor. Astăzi, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi în Agricultură este singura care administrează absolut transparent fonduri publice. E adevărat, angajaţii au salarii mici, dar i-am încurajat că, dacă vor fi cinstiţi şi nu vor atrage ura agricultorilor şi a celor care combat corupţia, va veni timpul când vor administra şi fonduri europene şi vor avea alte salarii. Până acum, această agenţie a făcut tot ce a fost posibil ca să fie transparentă, să fie pedepsiţi cei care au încercat să depună dosare false. Şi asta în condiţiile în care foarte multe fonduri sunt gestionate în funcţie de relaţiile ministerelor cu anumite partide. Atunci când lipseşte transparenţa, apare corupţia. Dacă informaţiile sunt publice, dacă ai deschis şi ai văzut cine a primit subvenţii şi pentru ce, dacă şi vecinul a accesat aceste informaţii, atunci imediat va fi făcută publică o eventuală informaţie despre o livadă sau o fermă care nu există. În astfel de cazuri suntem alertaţi imediat. Persoanele care au încercat să fraudeze sunt incluse în lista neagră, după care nu mai au posibilitatea să acceseze fonduri.

— În ce domeniu există cele mai multe tentaţii de corupţie?

— Vă dau un exemplu. Noi am deschis Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor. Acolo e foarte multă tentaţie de corupţie, fiind vorba despre proceduri de export şi import. Lucrurile se clarifică, or, când erau mai multe structuri, era imposibil să dai de capăt. Când m-am dus la Piaţa Centrală şi am încercat să fac ordine, i-am pedepsit pe cei responsabili de comercializarea cărnii, aceştia fiind în subordinea Agenţiei Sanitar-Veterinare, din cadrul Ministerului Agriculturii. Când am încercat să facem acelaşi lucru în cazul legumelor şi fructelor, mi s-a spus: ce treabă ai? Acum, de acest domeniu e responsabilă Agenţia de Siguranţă a Alimentelor, deşi şi aici se încearcă atragerea domeniului sub Agenţia Protecţia Consumatorului, deşi aceste agenţii au prerogative diferite.

— Mai e un fenomen, despre care se vorbeşte, dar care e greu de demonstrat – aşa-zisul “otkat” din granturile şi fondurile străine. Cum funcţionează, totuşi?

— Cel mai mult funcţionează acolo unde există elemente de grant. Îmi amintesc, când am aflat că unul dintre proiectele japoneze are şi o componentă de grant, am refuzat această componentă, ştiind că, atunci când fermierul cumpără un tractor dintr-un grant, apare tentaţia să-i ceri o sumă din acest grant. Dacă, însă, fermierul achită sută la sută, poate într-o perioadă mai lungă de timp, povara financiară e mai mare, dar dispar tentaţiile de a obţine acel “otkat”. Oricine cunoaşte că, în cazul granturilor, există un “otkat” de 10%, care, de fapt, înseamnă corupţie.

— Şi cum funcţionează asta? Cine şi cui dă?

— Am eliberat din funcţie un director, o persoană importantă, pentru că percepea aceşti bani. I-am spus: “Vă stimez, sunteţi o personalitate, dar veţi fi disponibilizat deoarece şi străinii ştiu că faceţi acest lucru”. Am luat decizia după ce, prin sate, beneficiarii de granturi mi-au confirmat că plăteau la negru 10-15% pentru componenta de grant. De altfel, nu e doar problema funcţionarilor corupţi, ci şi a oamenilor simpli. Deseori m-am confruntat cu această problemă în cazurile de export a producţiei agricole. Am încercat să-i invit la discuţii publice pe cei care cunosc mai multe, ei, însă, recunoşteau că le este ruşine sau că le este frică să spună că cineva percepe taxe nejustificate.

— Ce ştiu europenii despre “otkat”?

— Sunt indignaţi. Recent, de la Ambasadorul Japoniei, am aflat cum au luptat japonezii cu corupţia. S-a reuşit ca cei prinşi pentru corupţie să fie condamnaţi pe viaţă. Astfel, în societate a fost educat un sentiment de ură faţă de acest fenomen. La noi, nu există ură faţă de corupţie. Oamenii sunt siguri că totul se poate rezolva cu bani. Amintesc aici cel mai cunoscut proverb englez, pe care iniţial nu-l înţelegeam: “Nimeni nu iubeşte dreptatea”. Sună straniu. Da, toţi iubesc dreptatea, dar când ţi se spune: tu nu ai plătit taxele sau tu ai făcut o porcărie şi trebuie să fii amendat, nimeni nu mai vrea dreptate. Şi justiţia e acceptată doar atunci când e făcută în raport cu altcineva.

— Câţi funcţionari aţi disponibilizat pentru corupţie?

— Un director de proiect, un director adjunct, responsabil de export. În două instanţe de judecată, însă, au obţinut câştig de cauză.

— Dar cum aţi scris în ordinul de disponibilizare: eliberat din funcţie pentru corupţie?

— Asta nu-i prerogativa ministrului, chiar dacă ştiu că e corupt, or, eu nu sunt judecător. Credeam şi eu că cei care au fost prinşi pot fi disponibilizaţi, dar nu-i chiar aşa. De obicei, astfel de oameni au tupeul să apeleze în instanţă şi, oricât ar părea de straniu, obţin câştig de cauză. Vă amintiţi cazul de la şcoala de hipism? Acel funcţionar a fost disponibilizat, pentru incompetenţă. Vă dau un exemplu. Ca să asiguri cu hrană un cal, ai nevoie de un hectar. Acolo, pentru 28 de cai, erau 150 de hectare. Fiecare cal ar fi trebuit să aibă o cantitate de mâncare de 5 ori mai mare decât norma, dar ei se stingeau de foame. A furat de acolo şi a vândut, era un dezastru. Când judecata l-a restabilit, a venit executorul judecătoresc de vreo 5 ori şi m-a somat. Am sunat la Ministerul Justiţiei, întrebând ce să fac. Mi-au spus că aşa-i legea. Astfel, persoana a fost restabilită în funcţie, angajaţii fiind şocaţi de o astfel de evoluţie a lucrurilor.

— Pe timpul comuniştilor, se vorbea mult despre mafia cărnii, despre implicarea unor înalţi demnitari de atunci în aceste afaceri. Cum a evoluat acel caz?

— Exista un sistem despre care ştiau toţi. Ministerul Agriculturii repartiza cotele de import. Agenţia Sanitar-Veterinară (cunoaşteţi cine lucra acolo) executa comanda de sus. Erau firme privilegiate care primeau cote de import. Marea problemă era că ei importau prin offshore-uri, diferenţa de cost fiind foarte mare. În 2009, când am devenit viceministru, am observat că toţi importatorii veneau cu plicuri cu oferte, pentru a participa la licitaţii. Acestea, însă, erau formale, rezultatele lor fiind cunoscute din timp. Am acumulat acea informaţie. La o licitaţie, am colectat plicurile şi am întrebat pentru ce sunt făcute ofertele. Au spus că vor să importe carne. Am întrebat cum se întâmplă că rezultatele sunt cunoscute în prealabil. Am luat plicurile, le-am rupt şi le-am aruncat. Astfel au fost excluse cotele la import. Am liberalizat piaţa şi i-am pus pe toţi importatorii în condiţii egale.

— Acum, cum are loc importul?

— În limitele legii, doar dacă nu au loc acţiuni de contrabandă prin locuri necontrolate. Din păcate, astfel de situaţii se mai întâmplă, deşi, cei de la vamă, împreună cu noi, au stabilit aceste preţuri indicative. Toată lumea ştie cât costă un kg de carne la bursa din New York, Chicago, în alte ţări. Există cazuri când carnea este importată prin offshore-uri. Astfel, ei aduc carne cu 7 lei kg. Este un preţ pentru care nu plăteşti taxe. Acum, cei care indică preţuri de 7 lei achită oricum impozite în conformitate cu preţurile reale ale cărnii. Am creat situaţia în care nu mai e niciun rost să apeleze la offshore-uri. Astăzi, companiile cumpără de la producători, ajung în vamă, achită impozite şi TVA, plătesc taxe vamale, aplicate în limitele permise de Organizaţia Mondială a Comerţului. Astfel, este exclusă concurenţa neloială în rândul producătorilor de la noi.

— Credeţi că satele noastre, sărăcite la limită, au şanse să se integreze? Cine, în UE, are nevoie de oameni atât de săraci?

— Să nu uităm că marile probleme ale satelor noastre se trag încă din perioada sovietică. În acea perioadă, în oraşe au fost deschise sisteme de canalizare, de aprovizionare cu apă, satele fiind ţinute intenţionat fără drumuri, fără apă, fără canalizare. Totul a fost organizat aşa ca satele să rămână primitive. Dacă nu vom întreprinde totul pentru a obţine fonduri destinate dezvoltării spaţiului rural, aşa şi vom rămâne necivilizaţi, iar locuitorii de la sate vor continua să plece. Cel care, aflându-se în străinătate, constată că are acces la drumuri, baie, apă, la altfel de condiţii de trai, nu mai vrea să revină. Ajunge acasă, stă o săptămână şi pleacă. Statul ar trebui să depună eforturi mari ca astăzi, la ţară, să avem canalizare, apă, drumuri, gaz, tot ce este nevoie ca oamenii să se simtă acolo bine, să poată face agricultură de performanţă. Businessul în agricultură poate fi profitabil, dar pentru asta ai nevoie de un depozit, de un frigider, de linii de procesare. Menirea agriculturii din R. Moldova sunt fructele şi legumele, crescute în condiţii bune de irigare, iar ulterior păstrate şi ambalate în condiţii adecvate. Oamenii trebuie să profite de aceste oportunităţi. Lucrările ar trebui modernizate, iar oamenii “alungaţi” de la sapă ar trebui să aibă alte alternative.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta GROSU