Un ambasador nu este decât vârful unui aisberg

296-lazurca2Interviu cu Excelenţa Sa Marius Lazurca, ambasador al României în R. Moldova

— Dle Ambasador, când, în ce circumstanţe, aţi cunoscut pentru prima dată Chişinăul?

— Prima dată am venit la Chişinău în 1992. Eram student şi împreună cu profesori şi colegi de la Universitatea de Vest din Timişoara porneam în R. Moldova pe urmele sociologului şi antropologului Dimitrie Gusti, reluând, în acelaşi timp, un contact cu lumea complexă, sofisticată din R. Moldova, după o sincopă istorică de mai multe decenii. M-am întors la Chişinău în 2006, pentru a doua oară, pentru a vedea un oraş care, între timp, se schimbase foarte mult, un oraş în care limba română era mult mai vorbită decât la începutul anilor ’90, când am cunoscut capitala R. Moldova, un oraş care se moderniza văzând cu ochii, un oraş care arăta dinamica ritmului unei capitale din Estul Europei. Când am fost numit ambasador, eram la Chişinău pentru a treia oară şi puteam constata, în raport cu 1992, schimbările în bine prin care a trecut capitala R. Moldova.

— Cum vi s-a părut oraşul atunci când aţi venit în actuala dvs. misiune?

— Sunt câteva detalii care m-au izbit în 1992. Îmi amintesc despre uzul generalizat al abacului. Pe atunci, la casieriile din România nu se mai utiliza abacul, eram deja obişnuiţi cu uzul caselor de marcat. După aceea, o impresie oarecum stranie, deşi nu inexplicabilă, mi-a făcut mie şi colegilor mei uzul generalizat, în oraş, al limbii ruse. La ţară, constatam, se vorbea mai mult limba română. Schimbările în bine pe care le-am descoperit ulterior ţin de evoluţia oricărei capitale în aceşti ani: schimbarea peisajului străzii, apariţia capitalismului de mai mică sau mai mare anvergură, răspândirea, din ce în ce mai sensibilă, a limbii române în capitala R. Moldova. Sunt mai multe semne încurajatoare care asociază, în mintea mea, R. Moldova spaţiului UE.

— Ce a spus familia dvs. despre transferul de la Vatican la Chişinău?

296-ambasador— Am mai evocat acest moment, dar o fac cu plăcere de fiecare dată. Am primit solicitarea în data de 6 ianuarie 2010, pe la miezul nopţii. Mai întâi, sigur, ne-a măgulit pe toţi, aceasta fiind prima propunere de ambasador pe care o făcea noul ministru de Externe al proaspăt realesului preşedinte al României. E un lucru care ar măguli pe oricine, cu atât mai mult pe un tânăr diplomat. La acea oră de noapte, în 6 ianuarie, am avut o mică reuniune de familie care, îmi face plăcere să ştiţi, nu a durat foarte mult timp: după două minute, i-am răspuns ministrului că, desigur, sunt măgulit să accept o asemenea propunere şi că o accept cu plăcere şi cu încredere.

— Ce abilităţi diplomatice aţi căpătat fiind Ambasador al României la Sfântul Scaun?

— E adevărat, misiunile diplomatice la Vatican sunt speciale, într-un fel incomparabile cu alte misiuni diplomatice. Sunt mulţumit pentru mine şi pentru Ţara mea de faptul că România a hotărât, încă de la reluarea raporturilor diplomatice cu Sfântul Scaun, să deschidă o ambasadă la Roma, care să gestioneze raporturile noastre cu Vaticanul. Nu toate statele au ambasade rezidente la Roma, pentru administrarea acestei relaţii diplomatice importante. Or, Sfântul Scaun este, aşa cum se spune în „folclorul” diplomatic, cea mai mică dintre marile puteri. E un actor politic global, un actor care tratează cu egală competenţă toate marile dosare ale actualităţii internaţionale, care are o opinie calificată despre tot ce se întâmplă în lume. E o performanţă de natură politică, intelectuală, pe care doar marile puteri ale lumii şi-o pot permite. Faptul de a fi în contact cu acest centru politic, cultural şi intelectual al lumii este un eveniment formator pentru orice diplomat, deoarece acest post permite traversarea marilor dosare de care umanitatea se ocupă, pentru a le găsi o soluţie. Au fost nişte ani nu doar frumoşi, ci şi formativi pentru cariera mea diplomatică.

— De ce aţi reveni la Vatican?

— Aş reveni la Roma şi o s-o fac cu plăcere, cu titlu privat, de fiecare dată când voi avea ocazia. Roma este fără îndoială, din punctul meu de vedere şi din punctul de vedere al familiei mele, cel mai frumos oraş din lume. Cu titlu profesional, nu aş mai reveni la Vatican, deoarece simt că am consumat această etapă.

— Povestiţi-ne ce nu cunoaşte lumea din Chişinău despre familia dvs.

— Mă puneţi într-o situaţie foarte dificilă, fiindcă am încercat să povestesc cu diverse ocazii câte ceva despre familia noastră…

— Şi asta a impresionat în mod special…

— Pe de altă parte, de fiecare dată sunt oarecum stânjenit să o fac, aceasta fiind mai mult o chestiune privată, decât publică. Eu găsesc că e o familie ca oricare alta, în care noi, părinţi şi copii, căutăm să fim cât mai mult timp împreună, să ne fixăm obiective comune, pe care să le urmărim împreună. Este adevărat, traversăm pe parcursul anilor situaţii foarte diferite. Noi, în ultimii 10 ani, am schimbat de mai multe ori locul de trai, şcolile, grădiniţele, prietenii, anturajul, situaţiile economice, sociale… Am avut un parcurs aventuros împreună, iar asta, constat cu bucurie, nu ne-a dezechilibrat, ba chiar a creat o coerenţă şi mai mare între noi.

— După ce modele vă educaţi copiii?

— Nici soţia, nici eu nu avem soluţii universale pe care, eventual, pe parcursul vreunui interviu, să le putem livra altor părinţi, altor familii. Ne-am dori, pentru copiii noştri, cariere reuşite de oameni cumsecade. Nu ne-am dori să parcurgă un anumit drum profesional. Ne-am bucura ca, la un moment dat, să constatăm cu bucurie că toţi sunt oameni cumsecade, oameni echilibraţi. Şi ne-am dori ca cel puţin unul dintre ei să aleagă cariera publică, să se pună în slujba României, ca funcţionar, eventual diplomat. Nu insistăm asupra opţiunilor lor profesionale, mai ales că mulţi dintre ei sunt şi destul de “necopţi” pentru asta.

— Ce aţi reuşit să realizaţi în activitatea dvs. de Ambasador al României în R. Moldova?

— Nu mi-aş asuma nicio reuşită de unul singur. Un ambasador, sigur, e o figură vizibilă şi, ca atare, destul de proeminentă din punct de vedere public, însă un ambasador nu este decât vârful unui aisberg, constituit din echipa sa. Ceea ce face un ambasador este rezultatul muncii de echipă. De ar fi să enunţ câteva reuşite, nu aş face-o în nume personal, ci în numele echipei restrânse de la Chişinău, dar şi al celeia, mai largi, din Ţară: de la Ministerul de Externe şi de la alte instituţii pe care le-am simţit mereu alături. Cu titlu general pot spune că, până în prezent, am reuşit să respectăm agenda pe care preşedintele Traian Băsescu a enunţat-o, în numele României, în timpul vizitei la Chişinău de la începutul anului 2010. Suntem în grafic în ceea ce priveşte permisele de mic trafic, deschiderea consulatelor generale, inaugurarea activităţii ICR, deschiderea oficiului consular de la Ungheni… Marea mea mulţumire, care nu mă anesteziază, totuşi, e aceea de a duce la împlinire, cu ajutorul echipei, angajamentele pe care preşedintele Băsescu, la început de 2010, şi le-a asumat public la Chişinău, în numele României.

— Se vorbeşte mult despre perspectiva europeană a R. Moldova. Cât de reală în timp vi se pare o eventuală aderare?

— Cred că opinia mea contează prea puţin. Ea ar putea fi judecată de neprietenii României ca o opinie subiectivă, dar, totuşi, ceea ce s-a întâmplat recent la Chişinău este cu totul grăitor, cu totul elocvent, cu privire la perspectiva europeană a R. Moldova. Aici a avut loc un eveniment pe care eu l-aş numi “Congresul Europei la Chişinău”: 24 de ţări membre, 11 miniştri de Externe, s-au reunit la Chişinău la invitaţia autorităţilor R. Moldova, invitaţia fiind secundată de o scrisoare semnată de Franţa şi de România, pentru a exprima un mesaj credibil, puternic, de susţinere a ambiţiilor europene ale R. Moldova. S-au spus lucruri care demonstrează că ceea ce au făcut autorităţile în ultimul an sunt acţiuni serioase, că aceste eforturi au început să producă roade şi că, în fine, după 20 de ani de eforturi mai mult sau mai puţin rodnice, a apărut la Chişinău o putere care ia în serios obiectivul naţional de integrare europeană a R. Moldova.

— Ce acţiuni concrete ar trebui să realizeze cetăţenii simpli de la noi pentru a apropia Europa de R. Moldova? Ce au făcut românii, într-o situaţie similară?

— Cred că cetăţeanul obişnuit, votantul, cel în mâinile căruia soarta fiecărei ţări se găseşte, trebuie să înveţe să aibă răbdare, trebuie să admită că procesul integrării europene e un efort care presupune, în primul rând, reforme, uneori dureroase, reforme care par, cel puţin pentru o vreme, lipsite de perspectivă. Aceste reforme îşi dezvăluie beneficiul abia după o vreme. Asta v-o pot spune eu, din poziţia de cetăţean român care a trecut prin experienţe similare. Să nu aştepte rezultate peste noapte, dar să fie încredinţaţi că R. Moldova se află pe un drum bun. Dacă acest drum nu ar fi adevărat, autentic, răspunsul UE ar fi mai rece, mai distant, nu atât de entuziasmat cum este astăzi.

— Cât de credibile sunt mass-media de la noi? Fiind la Chişinău, vă informaţi din…

— Pe de o parte, salutăm diversificarea pieţei mediatice din R. Moldova, apariţia unor noi canale media, care se află în proces de competiţie. Pe de altă parte, această diversificare nu elimină posibilitatea de trucare a realităţii, de manipulare, de instrumentalizare politică a evenimentelor. E nevoie aşadar ca cititorul, ascultătorul, telespectatorul, consumatorul de media din R. Moldova să se bucure de diversitatea nouă a mijloacelor de informare care îi sunt puse la îndemână. Pe de altă parte, e bine ca bucuria lor să fie una informată, educată, plină de discernământ, pentru a putea, în mod selectiv, să adune adevărul din multitudinea de informaţii oferite.

— Cum trataţi, de obicei, spiritul antiromânesc, chiar românofob, al unor formaţiuni politice de la Chişinău?

— Nu reacţionăm, mai întâi, pentru că România nu îşi doreşte să intervină în dinamica politică internă sau electorală din R. Moldova. Pe de altă parte, temele antiromâneşti, lansate, instrumentalizate, manipulate de anumite forţe politice, nu au temei, sunt pure construcţii retorice, ideologice, politice, utilizate, într-un fel cinic, în campanii electorale, pentru câştiguri politice pe termen scurt. Sigur că nu rămânem indiferenţi, deoarece raporturile bilaterale dintre R. Moldova şi România, pe termen mediu şi lung, sunt afectate de tematica antiromânească utilizată cu cinism de anumite forţe politice din R. Moldova. De aceea, cu răbdare, muncind cu onestitate la agenda politică bilaterală, ne propunem să demonstrăm lipsa de temei a acestor acuzaţii. Nu ne propunem să reacţionăm la fiecare temă antiromânească, ci să demonstrăm, prin activitate zilnică, prin rezultate ale prezenţei noastre politico-diplomatice aici, că România este un prieten fidel, că este primul vecin european pe care R. Moldova poate miza şi la bine, şi la greu.

— Are sau nu soluţii problema transnistreană? Care ar fi? Ce rol are astăzi România în acest proces?

— În ultimul an, pe scena politică a R. Moldova au fost sesizate rezultate pozitive nu doar în planul integrării europene, ci şi în cel care vizează reglementarea conflictului îngheţat de pe Nistru. Noi, alături de alte state membre ale UE, salutăm eforturile oneste, dinamice, profesioniste, pe care autorităţile noi de la Chişinău le-au întreprins pentru angajarea mai serioasă a partenerilor de dialog de la Tiraspol. Salutăm atmosfera pozitivă de dialog Chişinău-Tiraspol, salutăm insistenţele Chişinăului în procesul de negociere în vederea reglementării conflictului şi, mai cu seamă, suntem încurajaţi de noile iniţiative, în sens pozitiv, care apar în Europa, noua dinamică, în care se înscrie şi Germania, şi noul interes la nivelul UE pentru reglementarea acestui conflict care afectează o ţară vecină a UE şi care afectează, pe cale de consecinţă, securitatea întregului spaţiu european.

— Cetăţenia română mai rămâne un vis de neatins pentru majoritatea românilor basarabeni. Ce şanse au ei, totuşi, de a redeveni români cu acte în regulă? În ce măsură sunt realizate promisiunile făcute anterior de preşedintele Băsescu?

— Sigur că celor care îşi doresc să reintre în drepturi, căci aceasta este o reintrare în drepturi, le pot spune cu toată răspunderea că angajamentul din ianuarie al preşedintelui Băsescu este luat cu toată seriozitatea în activitatea noastră de zi cu zi, că activitatea Agenţiei Naţionale pentru Cetăţenie este mai dinamică. Deschiderea celor 5 birouri regionale, dedicate problematicii cetăţeniei, a crescut numărul dosarelor de redobândire implementate, astfel încât vom ajunge, cât mai curând, să recuperăm întârzierile din ultimul timp. Misiunea diplomatică de la Chişinău este, în limita propriilor competenţe, angajată în acest proces şi cred că rezultatele încep să apară.

— Deschiderea celor două consulate, la Bălţi şi la Cahul, a soluţionat sau nu problema rândurilor de la Consulatul României de la Chişinău?

— Mai întâi, vă dau o veste bună. Nu mai există rânduri la Secţia consulară a României de la Chişinău. De la introducerea unui sistem simplu şi eficace de programare, rândurile au dispărut. Astăzi, un cetăţean care doreşte servicii consulare se programează în 5-10 minute pentru astfel de servicii, pentru a doua zi, când intră fără să aştepte nici măcar un minut. Suntem, cred, una dintre puţinele secţii consulare de la Chişinău care a reuşit să elimine cozile. Dacă e să vedem cum stau lucrurile la alte secţii consulare, ne convingem că am dreptate. Nu există neapărat o legătură între deschiderea celor două consulate generale şi intensitatea muncii la secţia consulară de la Chişinău, deoarece presiunea muncii nu s-a redus în mod semnificativ. Ceea ce am făcut la Bălţi şi la Cahul este să aducem serviciile consulare mai aproape de cetăţenii din nordul şi din sudul R. Moldova, astfel încât cei care au nevoie de asemenea servicii să nu fie obligaţi să se deplaseze până la Chişinău. Nu suntem deocamdată în situaţia de a deschide şi alte consulate: R. Moldova este ţara pe care România o deserveşte cel mai intens cu servicii consulare. În nicio altă ţară nu avem secţii consulare atât de multe pe o suprafaţă atât de mică. În prezent, suntem în fază avansată pentru deschiderea unui birou consular la Ungheni, cu un personal limitat şi cu servicii consulare restrânse, destinate în special acordării permiselor de mic trafic.

— Ce va însemna pentru cetăţenii R. Moldova aderarea României, în martie 2011, la Spaţiul Schengen?

— Din punctul de vedere al serviciilor consulare nu se va schimba nimic, decât faptul că vizele nu vor mai fi gratuite, deoarece România urmează să aplice aceleaşi reguli pe care şi alte state ale spaţiului Schengen le aplică în raport cu cetăţenii R. Moldova. Astfel, va fi percepută taxa de 35 de euro pentru vize. Codul comunitar de vize, însă, exceptează de la taxe mai multe categorii de solicitanţi, cum ar fi studenţii.

— Ce mesaj aveţi pentru proaspeţii studenţi şi liceeni admişi la studii în România?

— Mai întâi e un mesaj de recunoştinţă faţă de acei tineri străluciţi din R. Moldova care au ales să-şi continue studiile în România. Pentru noi acest lucru e o dovadă că şcoala românească are o bună reputaţie în R. Moldova. Pentru acest mesaj indirect, dar limpede, le suntem recunoscători tinerilor din R. Moldova. În al doilea rând, le-aş dori să ia din şcoala românească, dar şi din societatea românească, virtuţile şi să nu-şi piardă gândul de a se întoarce acasă. Deşi ei sunt, fără îndoială, utili României, este cert că R. Moldova nu se poate dispensa de talentul, inteligenţa şi munca lor.

— În acest sens, nu ar fi o soluţie iniţierea mai multor extensiuni universitare româneşti în stânga Prutului?

— Noi credem în calitatea studiilor universitare pe care R. Moldova le furnizează cetăţenilor săi. Ne dorim o colaborare universitară dintre instituţiile celor două state, dar nu am dori să facem concurenţă unor centre universitare de bună calitate, prin deschiderea unor extensiuni universitare.

— Aveţi un traseu turistic preferat în R. Moldova?

— Deocamdată am descoperit parcurile Chişinăului şi nici acelea în întregime, deoarece activitatea la ambasadă este foarte solicitantă. Nu am reuşit să cunosc mai mult decât acele destinaţii turistice pe unde m-au purtat activităţile profesionale. Sper ca munca noastră să aibă, la un moment dat, momente de calm, care mi-ar permite să descopăr pe îndelete frumuseţile R. Moldova.

— Cât de frecvent comunicaţi cu preşedintele interimar al R. Moldova? În ce subiecte?

— Aş spune mai întâi că, pentru un diplomat român, pentru un diplomat european, accesul atât de liber la autorităţile cele mai înalte ale R. Moldova este un fapt cu totul neobişnuit. Deşi am întâmpinat o enormă deschidere, suntem încă rezervaţi în a abuza de deschiderea atât de generoasă cu care am fost întâmpinaţi. Comunicăm foarte frecvent, de fiecare dată când e nevoie, fără a abuza de disponibilitatea pe care a manifestat-o şi pe care continuă să o manifeste preşedintele interimar al Republicii.

— Presa internaţională scrie că Europa s-ar opune procesului de acordare a cetăţeniei române cetăţenilor R. Moldova. Cum va proceda România în continuare sub acest aspect?

— România nu intră în dialog cu ziarişti sau canale mediatice, oricât de influente ar fi ele. România intră în dialog politic la nivel de şef de stat cu alt şef de stat, la nivel de guvern – cu alţi şefi de guverne. Agenda politică nu este fixată de mass-media internaţionale sau naţionale, deşi privim cu atenţie semnalele, unele de natură politică, care ne sunt transmise pe aceste căi. Poziţia noastră nu se schimbă. Cetăţenia română este un subiect care ţine de suveranitatea naţională a României, e un dosar în care România înţelege să-şi manifeste deplin autonomia de politică externă, cred că argumentele pe care noi le-am prezentat partenerilor noştri sunt credibile şi nu ar mai trebui reluate.

— De ce atât de târziu a ajuns la Chişinău Institutul Cultural Român?

— Procesul de creare a unei instituţii, în acelaşi timp culturală şi diplomatică, nu este unul uşor. Există nişte etape care iau timp. România şi-a dorit de mai multă vreme ca ICR să ajungă la Chişinău, dar a fost împiedicată în realizarea acestei dorinţe. După venirea la putere a AIE, am intrat într-un ritm normal de construcţie instituţională. Nu am sentimentul că am întârziat cu etapele pregătitoare ale lansării ICR-ului la Chişinău. Am reuşit identificarea unui edificiu potrivit pentru planurile noastre şi sperăm ca, în curând, să începem lucrările de restaurare şi însufleţire culturală a acestui spaţiu.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu



Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *