„Ultimele alegeri din R. Moldova s-au dat între Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală, dar nimeni nu a propus un plan care să vizeze strict Moldova”

Interviu cu Marco Povero, coordonator de proiect în cadrul Misiunii Sociale „Diaconia”

— Cine este, de fapt, Marco Povero?

— Am fost voluntar timp de un an într-un program care era parţial de voluntariat, fiind condus de un partid – „Serviciul Civil”. În cadrul acestuia, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 28 de ani au posibilitatea de a participa la diferite proiecte sociale. Programul, însă, durează doar un an. Astfel de programe au legătură şi cu organizaţii din Italia care aplică la guvern, şi cu organizaţii italiene care aplică pentru diferite proiecte peste hotare. Am venit în R. Moldova în cadrul proiectului „Caritas Ambrosiana”, Milano, partenerul local al căruia este Misiunea Socială „Diaconia”. După ce am fost voluntar, am rămas aici să lucrez pentru Diaconia şi pentru Caritas, am fost angajat în calitate de coordonator al unui proiect comun, care se numeşte „Aproape de Aproapele”. M-am ocupat de acest proiect încă doi ani. Proiectul presupune implicarea voluntarilor şi a comunităţii în ajutorarea persoanelor vârstnice singuratice şi a persoanelor fără adăpost din Chişinău, şi nu numai. Avem o cantină socială mobilă, avem proiecte în cadrul cărora colectăm haine, produse alimentare, pe care, ulterior, le distribuim oamenilor nevoiaşi. În plus, m-am ocupat în această perioadă, mai ales în ultimele luni, şi de dezvoltarea voluntariatului în R. Moldova.

— Ce studii aveţi?

— Am studiat Ştiinţe politice, dar n-am finalizat studiile. Acum, că m-am întors în Italia, ar trebui să reîncep studiile, dar şi să mă angajez. Când am venit în R. Moldova, credeam că e doar pentru un an, după care au apărut mai multe posibilităţi şi am rămas pentru o perioadă mai îndelungată.

— Ce ştiaţi despre R. Moldova până a veni încoace?

— Anterior nu fusesem vreodată în R. Moldova. Ajunsesem doar până în România, tot în calitate de voluntar, dar pentru scurt timp. Româna am învăţat-o aici, în Moldova. Am urmat cursuri, ca să am o bază gramaticală. Am avut şi o profesoară foarte bună şi, în circa o lună, am prins deja firul. Mai departe, am învăţat comunicând cu oamenii. Am descoperit Moldova pas cu pas. Evident că, în fiecare zi, descoperi lucruri noi. Cred că nimeni nu poate spune că ar cunoaşte o ţară în totalitate, mai ales un străin. Acest proces e unul îndelungat.

— Uneori, un străin poate fi mai obiectiv decât un localnic…

— Câteodată, da. Cel care este de pe loc se obişnuieşte, un străin priveşte altfel. Acum observ străini care vin aici şi realizez că ei deja văd Moldova diferit de felul în care o văd eu. Anumite lucruri, care pentru mine au devenit obişnuite, sunt cumva mai stranii pentru ei.

— Când aţi ajuns aici, ce ştiaţi despre R. Moldova?

— În general, eu, fiind pasionat de politică, sigur că m-am interesat, deşi a fost greu să descopăr toate detaliile. Am citit mult, dar am ajuns la concluzia că presa internaţională rareori prinde exact situaţia din R. Moldova, foarte rar se scrie ceva despre aceste locuri. De la Caritas, am fost rugaţi să prezentăm un dosar despre Moldova şi astfel m-am informat intens. Am avut norocul să am sursele necesare chiar la serviciu şi să pot mai lesne să cunosc şi să înţeleg ţara în care am locuit mai mulţi ani. Înainte de a veni aici, credeam că situaţia e şi mai dificilă. Evident că, atunci când am sosit la Chişinău, am remarcat diferenţa dintre Moldova şi Italia. Însă, trăind în oraş şi, mai ales, în centru, nu pot spune că am avut un şoc cultural. Dar atunci când am început să călătoresc prin suburbii, recunosc că mi s-a întâmplat acest lucru. Totuşi, Moldova nu este o ţară în care vii şi vezi sărăcie la fiecare colţ. Nu este un stat african. Pe de altă parte, sunt multe probleme ascunse, cum ar fi bătrânii care stau în apartamentele lor, dar n-au pensii, n-au bani pentru lucruri elementare. Sau mergi la ţară. Toţi sunt bucuroşi să te primească şi să te servească, dar pe urmă afli că ţi-au pus pe masă practic tot ce au şi înţelegi că e grea situaţia şi la ei. Problemele stau ascunse undeva şi începi să le descoperi cu timpul, nu într-o săptămână-două.

— Ce aşteptări aveaţi când aţi venit în R. Moldova?

— Nu ştiam prea multe despre ţară, însă cunoşteam bine organizaţia care mă trimitea aici. Era un proiect destul de interesant. Totuşi, am avut şi surprize. Multe trebuia să le aflu eu însumi şi am fost foarte entuziasmat să descopăr această ţară. După aceasta, m-am obişnuit. Pot spune că Moldova a devenit, într-un fel, ţara mea.

— Aţi fost şi voluntar. Cum privesc oamenii din R. Moldova voluntariatul şi cât de dezvoltat este la noi în ţară?

— După părerea mea, voluntariatul în Moldova este privit destul de straniu. Dacă eşti străin şi tânăr şi ai venit în Moldova, deja eşti privit ca voluntar, dar de multe ori nu e aşa. Programele în baza cărora vin străinii încoace sunt diverse. Unii sunt voluntari, alţii sunt plătiţi sau parţial plătiţi. Pentru mine, voluntariatul e ceva total gratuit. Eu am fost voluntar în mai multe organizaţii din diferite domenii. Aici am lucrat ca şi coordonator de voluntari. E dificil, pentru că nu există o cultură în acest sens. Unii cred că voluntariat se face doar când eşti tânăr, când ai timp liber, cânt eşti la studii, dar imediat ce începi să lucrezi, voluntariatul se termină. Este o problemă, pentru că sunt voluntari foarte buni, dar pe care îi pierdem imediat ce se angajează. Aici nu prea poţi găsi voluntari cu vârsta de peste 23-24 de ani. În Marea Britanie sau în Italia lucrurile sunt diferite. Acolo chiar şi pensionarii care au timp liber fac voluntariat. În instituţii, în guvern se vorbeşte foarte mult despre voluntariat. Pentru ei este un cuvânt frumos, parcă e un bonus de pus în CV. Eu, însă, cred că nu se rezumă totul la CV. Voluntariatul aduce foarte multe chiar pentru persoana care este implicată în această activitate. Voluntarul trebuie să înceapă de la ideea: „Vreau să dăruiesc ceva: timpul meu, resursele mele, ceea ce ştiu să fac, şi să dăruiesc aceasta unei organizaţii, unei acţiuni, unei persoane etc.”

— Înseamnă oare că la noi voluntarii caută să obţină un beneficiu din această activitate?

— Uneori – da, dar şi la nivel instituţional se promovează ideea că va fi un plus pentru tine. În Italia, evident că este un plus, dar oamenii nu pornesc de la ideea unui beneficiu personal. Voluntariatul nu trebuie să-ţi aducă un plus ţie, tu eşti cel care trebuie să aduci un plus altora. Pe de altă parte, ca şi experienţă, mulţumire, noi cunoştinţe, obţii mult mai mult decât dai.

— Cum vedeţi Moldova în plan economico-social şi cum influenţează acest fapt cetăţenii?

— Am văzut în Moldova anumite schimbări care mi s-au părut pozitive. Însă, mi se pare că Moldova creşte foarte greu şi nu are prea mari perspective. Este o ţară mică, închisă între două ţări mai mari, între două blocuri şi mai mari, şi e foarte greu să te descurci singur, cu propriile forţe. Trebuie neapărat să cooperezi cu cineva, fie cu Europa, fie cu Rusia, fie cu România. Toţi cred că cineva trebuie să scoată ţara şi oamenii din această situaţie şi, probabil, aşa o să fie, cert e că această stare va fi depăşită cu greu. Cred că e nevoie de multă răbdare, după care o să urmeze îmbunătăţirea condiţiilor de trai, economice, sociale. Cel puţin, aşa credeam acum câteva luni. Acum, însă, pornind de la banii care s-au pierdut, de la schimbările politice, situaţia este foarte gravă. Văd că şi colegii, şi prietenii mei, care mereu sunt foarte optimişti, acum sunt trişti şi mai puţin încrezători.

— Aţi atins subiectul miliardului furat. Ştiţi că în PMAN au loc proteste de amploare. Ce atitudine aveţi faţă de protestatari? Ce întreprind sau ar întreprinde cetăţenii din Italia atunci când ar avea loc un act de corupţie la nivel de stat?

— Sunt cazuri de corupţie la nivel de stat şi în Italia. Nu cred că Italia poate fi adusă ca un exemplu de cetăţenie activă. Din păcate, şi acolo e mult de lucru, inclusiv în privinţa mişcărilor politice. Însă, într-un fel, avem un sistem în care justiţia cât de cât funcţionează, sunt procese de judecată, se investighează şi, până la urmă, de regulă, se ajunge la un anumit rezultat. Ceea ce văd în Moldova este că totul e blocat. Toţi sunt legaţi unii cu alţii: politica, justiţia, orice sistem. Dacă justiţia nu face nimic, politica ar trebui să schimbe justiţia, dar sigur că acest lucru nu se vrea şi viceversa. O mână spală pe alta. Înţeleg nemulţumirea cetăţenilor, înţeleg că protestul a fost intentat de Platforma „Demnitate şi Adevăr”, dar nu cred că ei au condus vreodată acest protest, în sens că lumea s-a dus acolo pentru că este nemulţumită, nu pentru Platformă. Îmi pare rău când se întâmplă aşa ceva. Aceste lucruri au avut loc şi în Italia, bunăoară, mişcarea „Movimento Cinque Stelle”, care devenea, într-un fel, populistă, când se spunea că aceasta nu e bine şi aceasta nu e bine, şi cealaltă nu e bine. Însă, atunci când spui că nu e bine, dar nu vii cu propuneri exacte, se ajunge la nimic. Aşa cum s-a întâmplat atunci în Italia, şi cum se va întâmpla aici; deja un pic se vede – mişcarea pierde puterea. Nimic nu se schimbă şi iniţiativa se pierde undeva. Lumea începe să-şi piardă încrederea şi în puterea poporului.

Cred că Moldova, dacă vrea o schimbare, are nevoie de o mişcare politică de dreapta, dar să fie acţiuni politice eficiente. Atunci s-ar putea spune că vrem alegeri anticipate, adică atunci când o să aibă cetăţenii pe cine vota.

— Ce fac autorităţile din Italia pentru vârstnici şi care este aportul autorităţilor din R. Moldova în acest sens? Vă rog să faceţi o comparaţie.

— Şi în Italia acum e dificil, însă pensiile totuşi sunt destul de mari, sunt multe servicii sociale, asistenţi sociali care ajută. Acolo unde nu poate statul, ajută diverse organizaţii sociale şi nu se ajunge în situaţii atât de grave ca în Moldova. Aici, pensiile sunt foarte mici şi oamenii nu pot să achite nici măcar serviciile comunale. În astfel de condiţii, orice serviciu al statului, într-un fel, pare a fi inutil. Orice bătrân ştie că, dacă se duce la spital, teoretic nu trebuie să plătească, dar, de facto, poate să fie nevoit să plătească, ştie că orice serviciu se obţine foarte greu. Asistenţa socială ajută, dar nu are resurse suficiente, sau sunt şi asistenţi sociali care se implică prea puţin. În afară de situaţia economică şi socială, e dificilă şi situaţia lor psihologică, pentru că mulţi dintre ei sunt singuratici şi nu au nici măcar cu cine să vorbească. Sau nu au familie, sau familia este departe şi nu are posibilitate să le poarte de grijă. La sate se mai păstrează, într-un fel, sensul de comunitate, vecinii sunt aproape, măcar îi creşte o legumă în grădină. Are puţin, dar, cât de cât, se descurcă, supravieţuieşte. E foarte greu, însă, şi la ţară, pentru că e multă muncă fizică şi e nevoie de sănătate pentru aceasta.

Situaţia vârstnicilor în Italia este foarte diferită. Acolo, ajutorul social este incomparabil de mic în raport cu alte state europene, dar, oricum, ajută foarte mult persoanele vârstnice.

— Acum se discută despre majorarea vârstei de pensionare a femeilor. Se motivează prin faptul că statul nu are resurse financiare suficiente, iar, pe de altă parte, că ţara tinde spre integrare europeană, în Europa plafonul vârstei de pensionare fiind cu totul altul. Ce credeţi despre acest fapt şi dacă modul de viaţă din R. Moldova poate fi comparat cu cel din Europa?

— Cred că orice ţară trebuie să decidă pentru sine. În Moldova, vârsta de pensionare este mai mică, probabil, pentru că şi lumea îmbătrâneşte mai repede, dar şi nivelul de viaţă al bătrânilor este mai scăzut decât al celor din Europa, care au acces la sistemul sanitar, la mai multe lucruri care îi ajută, cumva, să-şi păstreze sănătatea.

— Sunteţi credincios?

— Nu. Sunt agnostic. Am primit o educaţie creştină catolică. Am lucrat la „Caritas”, care este organul social al bisericii catolice. Am lucrat la „Diaconia”, care este organul social al bisericii ortodoxe. Eu, însă, sunt agnostic. Nu pot spune că cred în Dumnezeu, pentru că nu cred, dar nici nu pot să spun că nu cred în existenţa lui Dumnezeu. Nu mă pot numi ateu, afirmând că Dumnezeu nu există. Mi se pare şi aceasta o credinţă, într-un fel.

— Cum consideraţi, care este rolul bisericii în societate?

— Cred că de multe ori biserica rămâne un organ prea conservator. Mi-aş dori să vadă problemele existente reale, să păstreze partea religioasă, dar şi să-şi asume o latură socială. În Italia sunt multe mişcări sociale care au pornit din biserici, preoţi care se implică activ în viaţa socială a oamenilor. Am văzut că şi în Moldova unii preoţi încep să-şi aducă contribuţia în acest sens, fie ajutând săracii din pomenile aduse la biserică, fie organizând mişcări sociale. Însă, mai e nevoie de lucrat la acest capitol. Biserica, mai ales în sate, poate deveni un motor social foarte important, deoarece preotul este o persoană de încredere, căruia toţi îi deschid uşa şi-i destăinuie problemele.

— Cât de implicată este biserica din Italia?

— Este foarte implicată. Totul a pornit de la câţiva preoţi, care şi-au unit puterile, zicându-şi că aceasta este religia noastră, care ne spune să ajutăm nevoiaşii. După aceea, s-au implicat şi credincioşii. Datorită celor care au avut posibilitatea să contribuie mai mult financiar, au fost înfiinţate diferite organizaţii în sprijinul persoanelor nevoiaşe.

— Ce nu funcţionează în R. Moldova aşa cum ar trebui în plan medical, în ceea ce priveşte ajutorul social etc.?

— Probabil, sunt multe lucruri care nu funcţionează. Chişinăul, ca oraş, cred că are un potenţial mult mai mare, care nu este folosit. Bunăoară, fiind cel mai mare oraş din Moldova, totul, cumva, revine la Chişinău, în capitală, care este importantă şi prin faptul că în ţară nu sunt alte oraşe la fel de mari. Mi se pare, însă, că nu există un plan bine gândit de dezvoltare a Chişinăului. Nu doar străzile să fie reparate, dar să fie păstrat şi centrul istoric. Cred că sunt mai multe lucruri în Moldova care nu sunt gândite pe termen lung. Nici măcar reparaţia drumurilor nu este gândită ca un plan de lungă durată: cât va ţine acest drum, cum poate fi păstrat, care sunt drumurile cele mai importante? La fel şi în sate, poate nu e nevoie de canalizare în fiecare sat. Ar fi bine de concentrat puţinele resurse existente în locurile unde poate fi adusă şi o creştere pentru ţară, iar banii care vor veni datorită acestui fapt să fie investiţi în altceva, etc.

— Adică nu se pătrunde în esenţa problemei?

— Da. Iar ceea ce e făcut, nu ştiu dacă din fericire sau din nefericire, e făcut pentru că aşa s-a cerut din afară. Şi în ceea ce priveşte drepturile omului, problemele sociale, economice – multe propuneri în acest sens vin din afară. Se creează impresia că nu există un plan care ar prevedea unde trebuie să ajungă Moldova peste zece ani. Or, trebuie de gândit unde o să fie Moldova ca ţară, nu ca membru al Uniunii Europene sau ca parte a României, sau ca nu ştiu ce altceva, dar anume ca Republica Moldova. S-ar putea ca ţara să nu intre niciodată în Uniunea Europeană sau în România, sau în Uniunea Vamală, şi atunci ce facem? Ultimele alegeri s-au dat între Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală, dar nimeni nu a propus un plan care să vizeze strict Moldova. Nimeni nu a spus că trebuie făcute investiţii în agricultură, pentru că aceasta o să aducă bani, care pot fi investiţi în industrie, iar cei din industrie – în domeniul social.

— Înainte de a pleca din R. Moldova aţi făcut o călătorie prin ţărişoara noastră. Care a fost scopul acestei călătorii şi cum a apărut ideea?

— Am lucrat în Chişinău, dar, în ultima perioadă, am lucrat mult şi în afara capitalei. M-am gândit că ar fi frumos să-mi iau rămas bun de la toţi cei pe care i-am cunoscut. Pentru aceasta, trebuia să ajung la fiecare. Mai mulţi ani m-am gândit să fac o călătorie mai lungă pe jos. Am un prieten bun, Ion, care este, ca şi mine, amator de călătorii şi a acceptat, entuziasmat, să meargă împreună cu mine. Am făcut un traseu de la sud la nord, ca să parcurgem toată Moldova. Am numit proiectul „Step by Step Moldova”. În 24 de zile am parcurs 605 km. A fost foarte interesant. Am decis să nu luăm corturi cu noi. Rămâneam peste noapte la cunoscuţi. Dacă ajungeam noaptea într-o localitate unde nu cunoşteam pe nimeni, îi întrebam pe prieteni dacă au pe cineva în zonă sau chiar îi întrebam pe oamenii din sat dacă este cineva care ne poate găzdui peste noapte. Mereu am găsit pe cineva. Am văzut Moldova cu alţi ochi.

— Cum vedeţi acum Moldova?

— Este o ţară foarte interesantă, bogată din punct de vedere istoric. De-a lungul timpului, pe aici au trecut multe popoare. Cu toate că e o ţară foarte mică, are o regiune separatistă. Are sate cu populaţie de mai multe naţionalităţi: ucrainene, bulgăreşti, româneşti, ruseşti etc. Pentru mine, ca străin, este foarte interesant. Pe de altă parte, înţeleg că pentru localnici această bogăţie poate fi o problemă, pentru că e greu de găsit o identitate comună.

— Mulţumesc.

Pentru conformitate, Olga BULAT