Transplantul de organe: scump şi în lipsa donatorilor

Interviu cu Adrian Tănase, şeful Catedrei Urologie şi Nefrologie Chirurgicală a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, doctor habilitat în specialităţile Urologie, Transplantologie şi Organe artificiale, profesor universitar

— Dle Tănase, a existat o perioadă în care cetăţenii R. Moldova migrau masiv peste hotare, unde, contra bani, ofereau un organ pentru transplant. Ce repercusiuni are acest fenomen asupra situaţiei actuale?

— Da, acum 10—15 ani, R. Moldova a fost intens criticată pentru faptul că cetăţenii săi îşi vindeau organele peste hotare. Dar acele „tranzacţii” erau făcute clandestin, nu prin intermediul nostru. Unii dintre acei oameni au rămas cu un singur rinichi. Noi nu-i cunoaştem, fiindcă ei, de obicei, nu se adresau la noi. A fost un singur pacient pe care l-am cunoscut şi noi, care după ce şi-a vândut rinichiul, a ajuns la dializă şi a decedat peste vreo 3 ani. În rest, nu-i cunoaştem. Acest fenomen s-a consumat de mult în R. Moldova. De fapt, trebuie să accentuăm că nici n-a avut loc în Moldova, ci peste hotare.

DATE BIOGRAFICE
Născut la 23 aprilie 1949 în satul Criva, raionul Briceni
Studii:
 1976, Institutul de Medicină din Chişinău, Facultatea Curativă
 1977, Internatura în Chirurgie-Urologie, Spitalul Clinic Republican
 În 1996, la Chişinău, a susţinut teza de doctor habilitat în medicină în specialităţile Urologie, Transplantologie şi Organe Artificiale cu tema „Diagnosticul afecţiunilor şi complicaţiilor precoce şi tardive după transplantarea renală”
 În 1998 a susţinut la Kiev teza de doctor în medicină cu tema: „Epidemiologia insuficienţei renale cronice şi organizarea tratamentului specializat (hemodializa şi transplantul renal)”
Membru:
 Asociaţia Europeană de Dializă şi Transplant Renal, Societatea Europeană de Urologie, Societatea Internaţională de Nefrologie
 Membru de Onoare al Asociaţiei române de Urologie şi al Societăţii Române de Nefrologie
 Preşedintele Societăţii de Urologie şi Nefrologie din R. Moldova
 Doctor Honoris Causa al Academiei Internaţionale de Informatizare
 320 publicaţii ştiinţifice, inclusiv 2 monografii. Deţinător a 6 brevete de invenţii, 12 brevete de inovaţii
 Conducător ştiinţific pentru 11 teze de doctorat,consultant pentru 5 teze de doctorat şi pentru 3 teze de doctor habilitat în ştiinţe medicale
Deţinător: Diplomă de recunoştinţă a Academiei de Ştiinţe a R.Moldova (2000), Diplomă de Profesor invitat a UMF Timişoara, România (2002), Ordinul Gloria Muncii (1997), Diploma Guvernului R. Moldova (2005), Ordinul de onoare (2010), Diploma Guvernului R. Moldova (2014)
Numeroase stagieri peste hotare, participări la conferinţe, congrese, simpozioane, în ţară şi peste hotare

— De obicei, când, de ce se recurge la transplant?

— Transplantul se efectuează atunci când e nevoie ca un organ care şi-a pierdut funcţiile, să fie înlocuit de unul sănătos. Transplantul este de mai multe feluri: de organe, ţesuturi şi celule umane, aşa cum se numeşte şi legea respectivă în R. Moldova – Legea privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule de origine umană. Dacă e să vorbim despre transplantul de organe, acesta înseamnă transplantarea unui organ alogenic, care aparţine altei persoane, unui pacient la care acest organ este deteriorat cronic şi şi-a pierdut complet funcţia. Transplantarea renală, bunăoară, se face atunci când ambii rinichi ai unei persoane sunt bolnavi de mai mulţi ani şi, cum se spune în popor, se usucă, sau sunt deterioraţi şi nu mai pot îndeplini funcţiile vitale. Dacă pacientului nu i se face dializă, sau hemodializă – procedură de curăţare a sângelui – de două-trei ori pe săptămână, sau dacă nu i se face un transplant de rinichi, acesta va deceda.

— Cum apar aceste disfuncţii?

— Ele apar pe fundalul unei maladii renale netratate la timp, ca o complicaţie a unei viroze, pneumonii sau răceli, şi se numesc glomerulonefrite, pielonefrite; mai pot fi complicaţii ale diabetului zaharat sau malformaţii congenitale, rinichi polichistici. Toate acestea duc la aşa-numita insuficienţă renală cronică. Fără un tratament specializat, aceşti pacienţii sunt sortiţi pieirii.

— Cât de greu este pentru o persoană să acceadă la un transplant în R. Moldova?

— În R. Moldova funcţionează legea privind transplantul de organe. Avem şi o Agenţie de Transplant, iar toate persoanele care necesită un transplant, bunăoară renal, trebuie incluse în lista de aşteptare.

— De obicei, de unde vin aceşti pacienţi?

— Aceşti pacienţi sunt selectaţi din secţiile de hemodializă din R. Moldova. Ei depun dosarele dacă nu au contraindicaţii, pentru că nu toţi pacienţii pot merge la operaţie, mulţi dintre ei au complicaţii, maladii asociate, care nu permit intervenţiile chirurgicale. Pacientului care are dreptul să meargă la operaţie i se face un dosar special şi este inclus în lista de aşteptare pentru transplant. Atunci când apare un rinichi compatibil, de la un donator cadavru de exemplu, pacientul este anunţat. Operaţia se face în mod urgent, în decursul primelor 24 de ore. A doua modalitate de transplantare este de la un donator în viaţă, atunci când pacientul dispune de un asemenea donator.

— Cine poate fi acest donator?

— Rudele de gradul întâi: mama, tata, fratele, sora, precum şi persoane înrudite mai îndepărtate sau persoane apropiate emoţional: bunăoară, prieteni care doresc să doneze. În R. Moldova nu există noţiunea de procurare a organelor sau de plată pentru ele, lucrul acesta este interzis prin lege, ca şi în toată Europa, unde există legi similare. Dreptul de a obţine un rinichi de la un donator în viaţă este acceptat de către o comisie specială, numită Comisia de Avizare a Ministerului Sănătăţii, în care sunt incluse mai multe persoane oficiale. Pentru a vedea cine face parte din Comisie, puteţi accesa Agenţia de Transplant. Noi, medicii – chirurgii, urologii, facem această operaţie de la donatorul viu numai după ce am obţinut acest drept de la Ministerul Sănătăţii. Noi singuri nu avem dreptul să luăm această decizie.

— Cât timp ia o astfel de procedură?

— Nu durează mult. După ce se depune dosarul, durează câteva zile, o săptămână sau ceva mai mult. Mai greu este când vine vorba despre examinarea pacientului, fiindcă aceşti pacienţi, de obicei, sunt în secţiile de dializă regionale: Bălţi, Cahul, Comrat, în altă parte. Pentru a face un control, ei trebuie să vină la Chişinău. La finele controlului, dacă totul este bine, se fac testele de compatibilitate. Acestea sunt nişte analize imunologice speciale. Doar cunoscând rezultatul acestor analize, constatând că organul este compatibil cu recipientul, putem solicita permisiunea de a opera.

— Cât de costisitoare sunt aceste proceduri?

— Ele sunt efectuate de Laboratorul imunologic centralizat şi sunt destul de costisitoare, dar nu vă pot spune costul exact. Multe date dintre acestea sunt publice, fiind publicate în Monitorul Oficial. Destul de costisitoare e şi operaţia de transplant renal şi reabilitarea pacientului.

— Care, totuşi, este suma aproximativă?

— În jur de 300 de mii de lei.

— Cât de des se fac transplanturi la noi?

— Deja de 4 ani, de când am reluat operaţiile de transplant, după ce a fost creată Agenţia de Transplant, treptat, a început să crească numărul acestor intervenţii. Vă dau un exemplu: în ultimii doi ani, 2014—2015, s-au efectuat câte 10 operaţii de transplant renal. Anul acesta, după 2 luni şi jumătate, deja am efectuat 10, atât cu rinichi prelevaţi de la donatori în viaţă, cât şi de la cadavre. Problema cea mai mare este criza organelor. De altfel, în toată lumea, nu doar la noi, medicina e în criză de organe pentru transplant. Organele disponibile, de la cadavru, sunt prelevate în secţiile de terapie intensivă şi reanimare, doar cu permisiunea şi acordul rudelor, conform legislaţiei în vigoare. În acest scop, opinia publică trebuie să cunoască aceste lucruri, oamenii trebuie să ştie de ce este necesar să accepte prelevarea de organe de la un pacient decedat: ca să poată salva alte vieţi. Dacă familia şi societatea nu cunosc aceste lucruri, atunci refuză. Procentul de refuz este astăzi încă foarte mare. Iată de ce există o criză de organe şi nu avem organe îndeajuns pentru a le transplanta. Lucrul acesta se discută în mass-media, la nivel de stat, se fac spoturi diferite pe această temă. Faptul că se discută despre asta la televiziune, la radio dă rezultate pozitive. Intervenţiile sunt destul de dificile, durează mult şi cea mai importantă este perioada post-operatorie: îngrijirea pacienţilor, tratamentul. Trebuie să-l scoţi pe pacient din starea în care se află, să-l trimiţi acasă – aceasta este partea a doua, care este destul de dificilă. Pentru aceasta este nevoie de specialişti, iar specialişti în acest domeniu se pregătesc numai şi numai peste hotarele ţării. În ţara noastră nu putem învăţa.

— Cu ce probleme se confruntă pacienţii care vin la dvs.?

— Pacienţii noştri au aceleaşi probleme ca şi toţi pacienţii şi, în general, toată populaţia din R. Moldova. Sunt probleme financiare, sociale, economice. Asta înseamnă că dacă pacientul este examinat, pregătit pentru lista de aşteptare, el trebuie să fie permanent gata de operaţie, cu telefonul lângă el, şi aşa mai departe. Dacă trece o lună, două, trei, alte analize nu se fac, ele rămân aceleaşi, şi atunci când este invitat la operaţie, el trebuie să fie pregătit pentru intervenţia chirurgicală. Dar, noi şi pacienţii noştri nu suntem din ţări diferite, suntem din aceeaşi ţară, cu aceleaşi probleme, cu aceeaşi situaţie în care se află majoritatea, inclusiv eu…

— Pacientul cu o stare financiară nu tocmai bună are şanse să beneficieze de acest tratament atât de costisitor?

— Starea financiară a pacientului nu are nimic în comun cu operaţia de transplant, nimeni dintre pacienţi nu plăteşte operaţia. Noi luăm numai pacienţii care sunt asiguraţi, Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Ministerul Sănătăţii suportă toate cheltuielile. Problema este de altă natură: pacientul trebuie să aibă o situaţie financiară care să-i permită să se deplaseze la Chişinău pentru control, fiindcă el trebuie să vină permanent la control, câteodată în fiecare săptămână, şi vă imaginaţi că atunci, după operaţie, el trebuie să vină din banii lui.

— Pe de altă parte, ce trebuie făcut ca pacientul să nu ajungă la asemenea stări, sunt probleme la nivel de profilaxie?

— Întrebarea este corectă, dar responsabilă de profilaxia maladiilor, inclusiv a celor renale, este nu doar medicina, ci şi toată societatea şi, în primul rând, pacientul, începând cu familia sa, în copilărie, şi continuând cu şcoala, serviciul, anturajul, ecologia şi multe alte lucruri. De exemplu, cum apar bolile renale: are pacientul o gripă, o răceală, pe care o duce în picioare, cum spunem noi, şi nu se tratează la timp, apare vreo complicaţie şi nu merge la medic. Ca urmare, se produce o sensibilizare destul de pronunţată a organismului, care atacă rinichii. În alt caz, poate apărea reumatismul, poate fi afectată inima. Este atacat locul cu rezistenţa cea mai mică. Iată de ce toţi suntem responsabili pentru prevenirea bolii. Dacă au fost atacaţi rinichii, pacientul este obligat să se ducă la medicul specialist, să facă o consultaţie şi să urmeze un tratament complet. Altfel, se produce o cronicizare a bolii. Deci, intră într-o etapă cronică, iar fiecare acutizare cronică duce la scăderea funcţiei renale şi atunci ne trezim în momentul în care funcţia rinichilor deja este compromisă şi pacientul ajunge la dializă. Cam asta, pe scurt, este evoluţia acestei situaţii.

561-adrian-tanase2— Revenind la transplant, în ce constă tratamentul post-operatoriu?

— În perioada post-transplant, toţi pacienţii primesc permanent, pentru tot restul vieţii, un tratament special, numit imunosupresiv, care este oferit de către stat. Medicamentele sunt foarte scumpe şi intră în asigurarea obligatorie pe toată viaţa. În afară de acest tratament permanent, pacientul are nevoie de consultaţia medicilor specialişti de la Centrul nostru pentru a-i fi monitorizată concentraţia medicamentelor în sânge. Sunt nişte lucruri foarte complicate, deoarece niciun pacient, după operaţie, nu-şi poate întrerupe tratamentul, întrucât în orice moment organismul poate respinge acest organ. Nu există organe perfect compatibile în lume, chiar între fraţi, surori sau chiar între gemeni. Natura a creat în aşa fel omul, încât el îşi are proteina lui, codul lui, care nu acceptă pe altcineva. Iată de ce, pentru a preveni această reacţie, trebuie să prescriem nişte medicamente foarte puternice – imunosupresive, ca să prevenim reacţia imunologică a organismului.

— În medie, cât supravieţuieşte un pacient după transplant?

— Pacienţii sunt diferiţi. Noi am avut în perioadele anterioare (în R. Moldova a început să se facă transplant renal în 1982) pacienţi care au supravieţuit şi 20, şi 24 de ani. Acum, mai recent, de 4 ani, am reluat operaţiile de transplant şi pot să spun că supravieţuirea este destul de înaltă şi ajunge la 85—90 %.

— În sistemul nostru, este posibil ca o persoană să facă o înţelegere cu alta pentru a vinde sau a procura un organ?

— Noi nu cunoaştem asemenea lucruri, fiindcă transplantul este efectuat de un grup foarte restrâns de persoane responsabile. Dacă cineva spune că transplantul se face prin subsoluri, prin alte locuri, acesta e un agramatism total. Să nu credeţi acestor vorbe, pentru că nu poate fi efectuat un transplant fără compatibilitate şi fără analize speciale, iar metoda de transplantare o posedă oameni număraţi pe degete. În plus, dreptul de a opera îl acordă Agenţia de Transplant şi Comisia de Avizare. În afara lor, nimeni nu permite să se facă o intervenţie.

— Ce face statul pentru a soluţiona problemele din acest domeniu?

— Statul se implică, există un program de 5 ani în domeniul transplantului, program bine determinat, în care sunt fixate şi alocările financiare, care sunt majorate în fiecare an. Anul acesta e posibil că vor ajunge la 60 de milioane de lei, fiindcă este vorba de transplantul de ficat, rinichi, cornee, ţesuturi, celule. Sunt foarte multe activităţi în acest domeniu, nu degeaba am avut, recent, programul european Twinning, care a durat 2 ani şi au fost alocări mari din partea europenilor.

— Cât timp poate supravieţui un pacient care are nevoie de dializă?

— Supravieţuirea este destul de înaltă: ani de zile, şi 10, şi 15, şi 20 de ani. Atâta timp cât rezistă organismul, pacientul va merge la dializă. Evident, şi dializa este chinuitoare. Ei trebuie să vină permanent la spital pentru a o face, asta durează câte 4 ore. În afară de aceasta, sunt necesare foarte multe medicamente conform standardelor de referinţă şi conform protocoalelor clinice naţionale. Pacienţii trebuie să-şi menţină nivelul de hemoglobină din sânge, trebuie să ia medicamente pentru a-şi menţine sistemul osos, deoarece complicaţiile insuficienţei renale sunt foarte grave, şi dacă nu ajutăm organismul cu medicamente, doar dializa nu este eficientă.

— Cum este procedura de dializă în cazul copiilor?

— Există Centrul de Dializă pentru copii, la Centrul Mamei şi Copilului, şi acolo se face dializa la copii.

— Cunoaşteţi, aţi asistat şi la cazuri ieşite din comun?

— Cazuri ieşite din comun au fost toată viaţa, pentru că am efectuat nu doar operaţii de transplant, dar şi urologice, m-am ocupat şi de dializă. Am, aşadar, trei direcţii în specialitate. Aşa se şi numeşte clinica noastră: Clinica de Urologie, Dializă şi Transplant renal, iar la baza aceste clinici este Catedra Urologie şi Nefrologie Chirurgicală, al cărei şef sunt. Catedra aparţine Universităţii de Medicină „Nicolae Testemiţanu”. Cazuri au fost diverse în viaţă, dar mi s-a întipărit unul, care s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă. Înainte de ’90. O pacientă a fost luată la operaţia de transplant, a fost efectuat transplantul şi, la un moment dat, a avut o complicaţie urologică. Pacienta a început să primească medicamente puternice imunosupresive. Până la urmă, am fost nevoiţi să scoatem acel organ transplantat din cauza complicaţiilor. Ulterior, am observat că analizele pacientei rămân, totuşi, normale, iar rinichii ei continuă să funcţioneze. A fost o situaţie unicat: tratamentul administrat după transplant a lecuit rinichii proprii. Inedit. Concluzia noastră a fost că, posibil, diagnosticul privind boala rinichilor acestei persoane nu a fost făcut complet, iar tratamentul într-o clinică din oraş nu a fost dus până la capăt. Noi am luat-o la transplant, bolnava era cu insuficienţă renală, tratamentul după operaţie este destul de puternic şi asta a contribuit la tratarea rinichilor proprii. Pacienta a plecat acasă cu rinichi sănătoşi şi a trăit mulţi, mulţi ani după acest caz. Posibil, trăieşte şi astăzi.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona CIURCĂ

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *