„Transparenţa absolută, presa liberă şi o justiţie funcţională sunt factori decisivi în lupta contra corupţiei”

Interviu cu Christine Freilinger, Ambasadoarea Austriei în R. Moldova

— Sunteţi primul ambasador al Austriei cu reşedinţa la Chişinău. Cum este această experienţă şi ce semnificaţie are pentru dvs.?

— Când am ajuns la Chişinău, în iulie 2016, în calitate de primă ambasadoare a Republicii Austria cu reşedinţa la Chişinău, cel mai important obiectiv al meu a fost, cu siguranţă, intensificarea şi îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale. Pentru mine, anul 2017 a fost marcat înainte de toate de preşedinţia OSCE. Îndată, în februarie 2017, la Chişinău şi Tiraspol a venit în vizită Sebastian Kurz, Ministrul Afacerilor Externe, fapt care a avut un impact pozitiv. Acum Sebastian Kurz a câştigat alegerile pentru Consiliul Naţional în Austria şi conduce noul Guvern. Este minunat faptul că dumnealui deja cunoaşte R. Moldova. Moldova este descrisă de câteva personalităţi drept punte de legătură între Est şi Vest. Această calitate îmi place foarte mult, deoarece şi Austria se vedea un timp îndelungat, într-un fel, ca punte între Est şi Vest. După cel de-al Doilea Război Mondial, când Austria fusese total distrusă, conducerea politică de atunci a înţeles că bunele relaţii cu toate ţările prezintă un avantaj pentru redresarea sa economică. Aceasta ne-a adus stabilitate politică, astfel încât pe plan economic am reuşit să ajungem din urmă cele mai bogate state din Vest.

— Care sunt ocupaţiile moldovenilor emigraţi în Austria?

— Conform datelor statistice din Austria, numărul cetăţenilor moldoveni care au staţionat în Austria în anul 2017 este de 2.668 de persoane. Nu cunosc ce ocupaţii sunt preferate de majoritatea cetăţenilor moldoveni. În mod normal, este greu să te încadrezi în piaţa europeană a forţei de muncă. O dinamică proprie există pe piaţa internaţională a artei şi a muzicii. Este extraordinar faptul că unii moldoveni au reuşit să ajungă pe culmile celebrităţii! Staruri precum Valentina Naforniţă sau Mihai Sosnovschi sunt aplaudate nu doar pe scena Operei de Stat din Viena, ci şi pe alte scene internaţionale, şi desigur că şi aici, la Chişinău. Eu cred că este important să nu pierzi contactul cu patria.

— În vara anului trecut, în Austria, au fost arestaţi patru moldoveni, care au comis peste 80 de furturi. Ce impact a avut acest lucru asupra atitudinii Austriei faţă de moldoveni, faţă de Moldova în general?

— Este important ca în ambele state să existe instrumente corespunzătoare pentru poliţie şi justiţie, pentru ca infracţiunile respective să poată fi investigate şi elucidate împreună, într-un mod profesionist, iar făptaşul să fie sancţionat corespunzător. R. Moldova şi Austria au încheiat încă în anul 2010 un Acord de Cooperare Poliţienească, care creează pentru aceasta o bază legală. În acest context, aş vrea să mulţumesc în mod special Biroului Ofiţerului de Legătură din cadrul Ambasadei Austriei la Chişinău pentru activitatea sa valoroasă.

— Cum înţeleg cetăţenii Austriei drepturile şi libertăţile omului? Libertatea presei?

— Drepturile omului şi libertatea presei sunt piloni de bază ai democraţiei austriece. Austria a ratificat toate Convenţiile internaţionale decisive cu privire la drepturile omului. Pentru promovarea protecţiei drepturilor omului la nivel mondial şi pentru monitorizarea respectării obligaţiilor statelor în domeniul drepturilor omului, la nivel internaţional activează mai multe organizaţii, cum sunt ONU, Consiliul Europei, OSCE sau Agenţia pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene, în cadrul cărora Austria este implicată activ. În plus, organizaţiile neguvernamentale şi societatea civilă au un rol important în protejarea şi promovarea drepturilor omului în Austria şi în întreaga lume.

— Cum luptă Austria cu fenomenul corupţiei? Ce ar putea să înveţe Moldova de la Austria în acest sens?

— Transparenţa absolută, presa liberă şi o justiţie funcţională sunt factori decisivi în lupta contra corupţiei. În curând, în Moldova vor fi demarate proiecte majore de infrastructură, cum ar fi construcţia drumurilor sau reabilitarea părţii vechi a oraşului. Este important ca transparenţa să existe de la bun început în planificarea proiectelor şi în cadrul licitaţiilor pentru un proiect public. Nu întotdeauna oferta avantajoasă financiar este cea mai bună. Criterii foarte importante sunt calitatea şi durabilitatea serviciului, precum şi experienţa şi excelenţa furnizorului. De o importanţă esenţială este transparenţa în domeniul justiţiei. Chiar începând cu elaborarea proiectelor de legi, implicarea societăţii civile trebuie să fie obligatorie. La elaborarea unei legi în domeniul economic se recomandă implicarea din timp a Camerei de Comerţ şi a reprezentanţilor interesaţi ai mediului de afaceri internaţional. Aproximativ 80% din legile adoptate în Austria se bazează pe legislaţia UE. Situaţia este similară şi în alte state membre ale UE. Cu siguranţă, ar fi un avantaj dacă legiuitorul din Moldova, până la adoptarea legilor, s-ar uita şi peste legislaţia UE, pentru că aceasta reglementează un spaţiu economic pentru circa 500 milioane de oameni.

— Ce proiecte implementează Austria în Moldova?

— Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare susţine R. Moldova şi se ghidează în cadrul cooperării atât după Strategia bilaterală de ţară 2016-2020, cât şi după Cadrul Strategic al UE. Moldova şi Austria deţin în parteneriat preşedinţia în domeniul „Investire în capitalul uman şi calificări”, în cadrul Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (ADA), având din anul 2004 propriul Birou în R. Moldova, are drept scop prioritar reducerea sărăciei, consolidarea capacităţilor instituţionale şi crearea de noi perspective în regiunile rurale. Pentru a atinge aceste scopuri, ADA implementează nu doar programe bilaterale, ci şi fonduri speciale ale UE sub formă de cooperări delegate. Într-o manieră foarte concretă şi în concordanţă cu Strategia de ţară, ADA se focusează pe proiectele în domeniile managementului apei sau apelor uzate, ecologiei şi schimbărilor climaterice, precum şi pe domenii economice şi ocupaţionale. În acest context, se acordă o atenţie deosebită formării profesionale orientate spre cererea pieţei forţei de muncă. Avem proiecte de instruire duală în domeniul construcţiilor cu firma STRABAG şi în domeniul finanţelor şi asigurărilor cu firma GRAWE Carat. Începând cu anul 2009, Ministerul Protecţiei Sociale al Austriei este reprezentat de Biroul Ataşatului pentru Afaceri Sociale în cadrul Ambasadei Austriei la Chişinău. În centrul activităţii Ataşatului pentru Afaceri Sociale se află transferul de cunoştinţe în domeniul muncii şi al protecţiei sociale. Pe lângă aceasta, Biroul oferă sprijin la pregătirea şi implementarea proiectelor ministerului austriac de resort atât la nivel bilateral, cât şi la nivel european şi internaţional. Scopul prioritar constă în consolidarea modelului social european şi ridicarea nivelului standardelor sociale în R. Moldova. Astfel activităţile Biroului Ministerului Protecţiei Sociale din Austria aduc o contribuţie importantă la dezvoltarea protecţiei sociale în R. Moldova şi completează obiectivele şi măsurile strategice din acest domeniu, care se conţin în Strategia de ţară pentru 2016-2020.

— Cum aţi caracteriza colaborarea dintre R. Moldova şi Austria?

— La 25 martie 1992, au fost lansate relaţiile diplomatice între Austria şi R. Moldova. Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) îşi are Biroul în R. Moldova din anul 2004, Biroul Kulturkontakt funcţionează aici din 2003, Biroul Ofiţerului de Legătură – din 2008, Biroul Ataşatului pentru Afaceri Sociale – din 2009, iar până la sosirea mea, Moldova era de competenţa Ambasadorului Austriei la Bucureşti. Detaşarea unui Ambasador cu reşedinţa la Chişinău, în anul 2016, a fost un pas major şi demonstrează importanţa acordată din partea Austriei regiunii situate între Dunăre şi Marea Neagră. Vizita fostului Preşedinte Federal Fischer, la sfârşitul anului 2014, vizita fostului Ministru al Afacerilor Externe (actualmente Cancelar Federal) Sebastian Kurz, precum şi vizitele viceprim-miniştrilor şi ale miniştrilor moldoveni în Austria au contribuit enorm la dezvoltarea continuă a relaţiilor dintre ţările noastre. R. Moldova este de asemenea foarte bine reprezentată de către ambasadorul Victor Osipov la Viena.

— În ce domenii Austria ar putea investi în R. Moldova?

— Austria, de facto, este cel mai mare investitor în România. Austria este activă economic şi în toate celelalte ţări estice. Investiţiile austriece ajung în R. Moldova în special prin intermediul filialelor companiilor austriece din România, cum sunt Petrom sau BCR. Ataşatul nostru economic, Gerd Bommer, şi eu ne străduim enorm să atragem interesul şi mai mare al companiilor austriece pentru Moldova. Cu toate acestea, condiţiile-cadru din R. Moldova au nevoie de îmbunătăţire. Decisive sunt planificarea clară şi transparenţa deciziilor de politică economică, precum şi un cadru legal fiabil, care să ofere siguranţă investiţiilor în R. Moldova. De asemenea, este de cea mai mare importanţă faptul ca firmele care deja activează în Moldova să fie tratate corect şi echitabil, deoarece ele atrag în cel mai avantajos mod investiţiile ulterioare.

— Aţi menţionat, într-un alt interviu, că succesul economic şi echitatea socială trebuie să meargă mână în mână. De ce consideraţi că este important acest lucru?

— Da, este absolut corect. Parteneriatul social a făcut din Austria o ţară bogată. Parteneriatul social înseamnă, în primul rând, purtarea dialogului şi soluţionarea de comun acord a conflictelor. Angajatorul şi angajaţii stau la o masă şi negociază până ce găsesc soluţii. Eu văd o dezvoltare bună a domeniului social în Moldova. Acest lucru se datorează, în primul rând, multor persoane minunate din ţara dvs., la care se adaugă şi angajamentul partenerilor de dezvoltare. Aş vrea să mulţumesc din suflet Consilierului pentru Afaceri Sociale al Ambasadei, domnul Gero Stuller, care a fost detaşat de Ministerul Social din Austria în Moldova şi care, având multă experienţă, cunoştinţe şi intuiţie, oferă sprijin exact acolo unde moldovenii îşi stabilesc priorităţile. Mă bucur enorm că Austria şi Moldova au de 5 ani un Acord privind Securitatea Socială. Cu toate acestea, consider că în domeniul economiei, în special la crearea condiţiilor-cadru de politică economică atractivă, mai este nevoie de îmbunătăţire. Înainte de toate, trebuie să fie perfecţionate condiţiile pentru întreprinderile mici şi mijlocii. IMM-urile reprezintă coloana vertebrală a economiei europene, ele creează majoritatea locurilor de muncă şi aduc inovaţii. Ele sunt mai flexibile şi în ajustarea salariilor şi pot oferi astfel mai rapid salarii atractive. Întreprinderile mici şi mijlocii ar putea să devină motorul economiei moldoveneşti. Ele reprezintă o bună posibilitate pentru moldovenii care au acumulat experienţă peste hotare să devină iarăşi activi în ţara lor natală.

— OSCE este implicată în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean. Apropierea de Oficiul OSCE de la Viena poate aduce o şansă de soluţionare a acestui conflict?

— Mă bucur foarte mult că reuniunea în formatul „5+2” de la Viena a produs un rezultat atât de bun. Deja deschiderea podului Gura Bâcului-Bâcioc, pe data de 18 noiembrie, anul trecut, a fost o zi istorică, după cum a spus Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Michael Scanlan. Această nouă conexiune are o importanţă deosebită pentru localnici, fiind un semn al unei apropieri politice. În plus, într-un mod practic, aceasta va îmbunătăţi viaţa oamenilor, oferind posibilitatea de a spori comerţul şi de a contribui la consolidarea încrederii între părţi. Acest rezultat este – după cum a menţionat fostul ambasador la Viena, Andrei Popov, la o conferinţă a Asociaţiei pentru Politică Externă şi a Fundaţiei Friedrich Ebert, pe data de 30 noiembrie 2017 – în primul rând un rezultat pentru Moldova. Un lucru pe care l-am însuşit în timpul preşedinţiei austriece a OSCE din 2017 e că soluţia pentru reglementarea conflictului transnistrean se află în primul rând aici, în Moldova. Noi, în calitate de diplomaţi internaţionali, putem oferi asistenţă şi putem prezenta modelele de soluţionare a conflictelor existente la nivel internaţional. Dar, în cele din urmă, sper că moldovenii îşi vor lua destinul în mâinile proprii şi vor găsi soluţia potrivită. Este important să se creeze condiţii de viaţă mai bune pentru populaţia de pe ambele maluri ale Nistrului.

— Ce aţi adus cu dvs. din Austria?

— În perioada tinereţii mele mergeam deseori în munţi. Astfel, am dobândit o respiraţie corectă, sporindu-mi rezistenţa şi tenacitatea. Pot să citesc planuri şi să acţionez, fiind orientată spre atingerea obiectivului, adaptându-mă în funcţie de situaţie şi la condiţiile externe, cum ar fi cele climaterice. Aceste abilităţi m-au ajutat foarte mult în diverse posturi din străinătate.

— Ce aţi lua cu dvs. din R. Moldova în Austria?

— Sunt extraordinare realizările cetăţenilor moldoveni în domeniul artei şi al creativităţii, fie că este vorba despre muzică şi dans, fie despre modă sau decoraţiuni de Crăciun, care aici într-adevăr sunt deosebit de frumoase. Mâncarea şi vinul bun fac parte, de asemenea, din stilul de viaţă al băştinaşilor. Este similar cu Austria, de aceea mă descurc foarte bine aici, în oraşele Chişinău, Tiraspol, dar şi în alte regiuni ale Moldovei, şi întotdeauna găsesc restaurante bune, în care mă pot opri cu prietenii şi turiştii din Austria.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Daniel

    dacă la noi presa nu e liberă atunci eu nuștiu unde ea este mai liberă, atîtea prostii și minciuni se scriu și nimeni nu pedepsește jurnaliștii, și probabil de la atîta libertate s-a ridicat la cap și unii deja aiuresc)

  2. andrei

    anume pentru ca presa să devină liberă trebuie să fie exclusă influența ei din afară sau din partea unor oligarhi!

  3. Reporter

    Care „Transparenţă absolută, presă liberă şi o justiţie funcţională sunt factori decisivi în lupta contra corupţiei” ? Duduia asta o căzut din pat astă noapte? Ea nu-i știe pe pârțul Plahotniuk și metodele lui de lucru? Sigur, că ea este sub umbrela UE și nu se teme de uzurpatorul Plahotniuk! Da dacă o să mai vorbească cu năbădăi va trebui să deie explicații procurorilor părțului atotputernic! Atunci își va scimba părerile despre presă și justiție cu exact 180 de grade!

  4. Ina

    Transparenta absoluta nu poate sa fei ca si libertate sau performanta. Da in Moldova se mai misca lucrurirle, dar nu este asta destul.

  5. Lilian 007

    Dacă cucoana vrea întradevăr să știe cei asta șantaj politic la noi să discute cu fosta vice președintă a parlamentului Liliana Palihovici! Când Plahotniuc i-a adiet, numai că dacă mai stă doar o zi prin Parlament nu-și mai găsește bărbatul acasă a luat-o la fugă de numai pârțâia și picura din urma ei! Și unde-i acum marea proeuropeană Liliana Palihovici?

Leave a Reply to Lilian 007 Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *