„Toţi se vor generali şi nimeni nu se vrea soldat”

Interviu cu Gheorghe Furdui, avocat, preşedintele Asociaţiei „Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei”

— Dle. Furdui, de ce aţi plecat din R. Moldova şi ce faceţi în Franţa?

— Am plecat în Franţa acum 11 ani, după ce m-am pensionat din cadrul unor structuri guvernamentale ce ţin de domeniul dreptului. Apoi, am lucrat doi ani la Ambasadă, la Paris, fiind director administrativ. După aceea, soţia a obţinut un contract de muncă, şi cam asta a fost. Deseori îmi spun că prea multe eforturi am depus, ca să-mi pun întrebarea de a reveni. Nici nu mi-o pun, pentru că sunt sigur că n-o să ia foc. Copiii s-au integrat foarte bine în Franţa. Fiica mai mare e căsătorită, are doi copii. Soţia e bine, are un loc de muncă. Eu sunt avocat şi am treabă mai mult cu basarabenii noştri, stabiliţi peste hotare. Trei pătrimi din an sunt mai mult peste hotare, activitatea mea profesională presupune să mă aflu şi aici. Oricum, permanent sunt cu gândul încoace. Probabil aşa m-am format demult.

— Ce treburi aveţi cu basarabenii de acolo?

— Eu reprezint, în primul rând, Asociaţia „Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei”, pe care am moştenit-o, şi la propriu, şi la figurat, de la unchiul meu, Eugen Holban. Din momentul în care am plecat în Franţa, pe lângă faptul că lucram la ambasadă, chiar din primele zile, am mers la întrunirea românilor basarabeni stabiliţi la Paris. Unchiul meu era permanent prezent la aceste discuţii. Mi-a propus, şi am acceptat cu plăcere, să fiu consilierul preşedintelui, adică al său.

— Deci, sunteţi rudă cu Eugen Holban…

— Sunt nepotul lui Eugen Holban. Deci, Ştefan Holban, tatăl lui Eugen Holban, a fost frate cu străbunica mea, Mărioara. Aşa… Eu am un glas cam răsunător… Am fost colonel în Poliţie şi mi-am format o asemenea voce.

— Înţeleg că aţi avut funcţii aici, în R. Moldova. De ce nu aţi încercat să rămâneţi acasă?

— Am plecat din Poliţie în 2004. Am fost şeful poliţiei rutiere la Buiucani, în perioada 1997-2002. După, am fost promovat şi am fost secretar executiv. Am încercat să fac nişte reforme. Am mers în mai multe ţări, am adus viziuni, tehnologii de acolo. Le spuneam că nu mai putem lucra cu metode din anii ’60, dar nu a avut rost. Ulterior, am plecat. Am lucrat ca procuror de secţie la Procuratură.

— Imaginea poliţiei era foarte urâtă pe atunci, se lua mită multă. Ce ne puteţi spune despre asta?

— Actualii, probabil, sunt mai obraznici. Din punctul meu de vedere. Ar trebui să fie mai moderaţi, cel puţin din respect faţă de predecesori, faţă de cei care i-au crescut. Cred că mitele care se iau azi sunt de 10 ori mai mari ca acelea. Cel puţin aşa se aude. Sigur, sunt mai mari ca atunci.

— Dar ce ar trebui să se întâmple ca oamenii să aibă încredere în Poliţie, să se simtă în siguranţă atunci când se adresează în instituţiile poliţieneşti?

— În Franţa, nu vezi multă Poliţie, dar atunci când se comite o infracţiune, ei sunt pe loc. În Moldova, vezi Poliţie peste tot, dar e dezordine pe potriva mulţimii de aici. Deci, Poliţie multă, ordine puţină. În primul rând, în Franţa, poliţia e axată mai mult pe profilaxie – ei previn infracţiunile organizează diverse campanii în acest scop. La noi, cum să vă spun? Poliţia vede de multe ori ceva şi întoarce capul în altă parte. Acolo, în Franţa, poliţiştii sunt mult mai conştiincioşi. Dacă ai intrat în birou, poliţia va avea un scop clar. Aici, te interoghează, dar se gândesc şi în alte părţi. E ceva care ţine de mentalitate şi de conştiinţă. Actualmente, cred că poliţia la noi e foarte dotată, dar randamentul nu e pe potriva dotării şi aşteptărilor.

— Ce credeţi că ar trebui să se întreprindă pentru ca această stare de lucruri să se schimbe?

— Întreg mecanismul trebuie reparat, încrederea populaţiei faţă de poliţie trebuie să crească. Pornind de aici, aş vrea ca societatea, văzând un delict, o contravenţie, sau ceva suspect, să apeleze la poliţie. La noi încă nu-i aşa, dar ăsta e un factor determinant.

— Şi voinţa politică?

— Cred că e nevoie şi de asta ca lucrurile să se schimbe. La sigur.

— În Franţa există oligarhi?

— Mai puţin.

— Cât de mult au ei controlul asupra structurilor de stat?

— Termenul ăsta e acum la modă. L-am auzit pentru prima dată într-un context în care se vorbea despre Ucraina. La noi, acum se vorbeşte deseori despre asta. Eu termenul ăsta nu-l utilizez. În Franţa nu se vorbeşte despre oligarhi, că există legi care îi pun la punct. Şi politicienii care sunt, să spun aşa, în top, dacă sunt depistaţi cu ceva, imediat sunt taxaţi. Acolo, legea lucrează perfect. Pornind de la lucrurile elementare, cum e centura de siguranţă sau tichetul de la metrou. Acolo, nu negociezi, nu se uită dacă eşti sau nu la cravată.

— Vă simţiţi mai în siguranţă în Franţa, în Europa?

— Eu cu siguranţa nu am nicio problemă, cu toate că la vamă, de exemplu, prezint paşaportul francez, ca să fiu tratat ca un european.

— Ce probleme juridice au românii din Franţa?

— Probleme sunt multe, pentru că activitatea pe care o desfăşoară ei acolo nu întotdeauna este legală, deoarece, conform legislaţiei franceze, cei din R. Moldova nu pot avea un post de muncă, în sens că, dacă nu au paşaport românesc, nu pot lucra legal. Asta, practic, este problema cea mai mare. Dacă omul nu lucrează legal, de aici pornesc toate celelalte probleme. Sigur că mai e şi partea asta spirituală – multora le lipseşte familia. Fiecare a doua persoană cu care discut şi-a lăsat familia în R. Moldova şi suferă. Doar vreo 20-30 la sută sunt cu familia.

— Ce pensie aveţi în Franţa?

— Pensia e bună, dar sincer să vă spun, nu mă simt în apele mele atunci când ştiu că rudele mele de aici, care au activat toată viaţa din greu, au o pensie de circa 1600-1700 de lei la două persoane. În Franţa, pot să vă spun, pensia e de 3-5 ori mai mare.

— Ce moştenire v-a lăsat Eugen Holban?

— Mai mult spirituală. Socot că cea mai mare moştenire pe care mi-a lăsat-o sunt cărţile sale, articolele, tot ce a primit de la tatăl său, Ştefan Holban. În incita Liceului „Ştefan Holban” din Cărpineni, există un muzeu al familiei Holban şi am dus totul acolo – de la masă, scaun, până la tipografie, că unchiul meu avea o tipografie acolo, o numea Căpriana. Şi, iată, la vârsta de 76 de ani, a plecat în Franţa doar pentru a aşterne pe hârtie tot ce a moştenit de la tatăl său – vorbesc de documente, informaţii. Tatăl lui Eugen Holban a fost Ştefan Holban, care a votat Unirea, care a fost deputat, a avut distincţii de la statul român, inclusiv „Steaua României”. Unchiul mi-a lăsat în grijă şi Concursul „Moştenire”. De la primele ediţii eram alături de el. De câte ori a venit aici, l-am însoţit pe oriunde trebuia să meargă. Fie aici, sau la Iaşi, la Bucureşti. Aveam maşină şi posibilitate, iar unchiul venea o dată pe an, aşa mergeau lucrurile. La concurs au participat şi participă activ şi fiica mea, Mariana, dar şi soţia. Ele merg pe linia întâi. Acum, lucrez asupra regulamentului actualei ediţii şi vrem să invităm şi oameni din România.

— Ce înseamnă românismul pentru dvs.?

— Românismul eu îl apreciez la valoarea la care l-au apreciat străbunii mei. Deci, dacă vă spun că Ştefan Holban a fost la prim-ministrul Rusiei pentru a cere convocarea soldaţilor moldoveni de pe toate fronturile Rusiei, cum pot eu să fiu altul? Prin venele mele curge acelaşi sânge. Spun ca şi unchiul meu că, dacă aş prinde Unirea, aş putea muri liniştit. Cum spunea Eminescu – „Suntem români şi punctum”, eu subsemnez fără niciun dubiu. De altfel, împreună cu câştigătorii Concursului „Moştenire”, deja de câţiva ani la rând, mergem prin România, începând de la Botoşani, unde e înmormântat unchiul meu.

— Discutaţi cu aceşti tineri? Care sunt aspiraţiile lor?

— M-am bucurat că la ultima ediţie au participat şi doi câştigători anteriori ai concursului, prin asta se demonstrează continuitatea sa. Sigur că discutăm cu ei – ce să facem ca să participe cât mai mulţi oameni. De altfel, prin concurs s-a construit un fel de solidarizare pentru Basarabia.

— Dar ce preferă să facă moldovenii stabiliţi la Paris?

— Putem să-i divizăm în mai multe categorii – sunt cei care muncesc, cei care au venit acolo să-şi capete o bucată de pâine, ceea ce ar fi vreo 70%, şi un 10-15% sunt intelectualii. Sunt foarte mulţi medici, oameni care lucrează în IT, şi, mai apoi, sunt şi studenţi.

— Câţi din ei se gândesc să revină?

— Foarte puţini, poate 20% din total. În rest, toţi se gândesc să-şi găsească acolo un post de muncă. Şi dacă nu reuşesc, vin acasă.

— Cât de greu este pentru ei să se acomodeze acolo?

— Acolo totul porneşte de la un contract de muncă. Acesta se bazează pe nişte calităţi personale – dacă coşti tu ceva, dacă ai făcut studii, ai participat la cursuri, te vor lua. Ei sunt foarte obiectivi. Ai depus dosarul şi dacă eşti bun, te cheamă la interviu, iar dacă eşti foarte bun, te iau. Ăştia buni au de ales între condiţii. Majoritatea vor să rămână acolo, cu siguranţă.

— Discutaţi politică? Ce părere aveţi despre preşedintele R. Moldova?

— Ce să vă spun? Ce se discută aici, se discută şi acolo, în sens că noi ştim foarte bine ce segment reprezintă acest preşedinte şi cine l-a votat. Din cei care-s acolo, eu sunt sigur că dacă s-ar face un studiu sociologic, nu mai puţin de 95% nu-l vor. Şi despre asta se vorbeşte deschis. Şi oamenii nu-l vor, pentru că acest preşedinte nu-i reprezintă. Nu reprezintă românismul. El e la guvernare din 2008, şi de atunci s-a tot perindat pe ici-colo – nu e clar cine e, de unde vine şi cui slujeşte? Cei plecaţi văd dincotro vine.

— Ce simţiţi faţă de R. Moldova, atunci când reveniţi din Franţa? Observaţi o evoluţie?

— Nici nu ştiu dacă mai stăm pe loc. Mi se pare că ne ducem în jos. Dacă luăm din punct de vedere a faptului că se mai schimbă lucrurile în stradă, de exemplu, poate mai e ceva, dar din punct de vedere politic, ne ducem în jos. Ştiţi şi vedeţi cum evoluează lucrurile.

— Ce credeţi că ar trebui să se întâmple ca această situaţie să se schimbe?

— În primul rând, excluderea fenomenului corupţiei. Justiţia trebuie să-şi revină, pentru că mi se pare că e în cădere liberă acum. Omul, când va avea sentimentul încrederii în justiţie, se va întoarce acasă, fiind sigur că e protejat de instituţiile statului. Acolo, noi deseori vorbim despre asta – cine mă protejează pe mine acasă? Băieţii sunt activi acolo, se pregătesc, discută, se întâlnesc.

— Deci, diaspora din Franţa este activă…

— Da, doar că, din păcate, e cam răzleaţă. Cum sunt şi oamenii aici, acasă. Lucrurile astea se exportă, vrei nu vrei. Problema e că toţi se vor generali şi nimeni nu se vrea soldat. Eu, dacă m-aş arunca în acest iureş, aş face-o în calitate de ostaş. Noi avem nevoie de soldaţi aici. Ofiţeri, dacă vreţi. În ’18, ofiţerii şi soldaţii au fost mai înţelepţi ca generalii. Preţul, în acest caz, a fost foarte scump.

— De unde vine această mentalitate? De ce ne vrem cu toţii generali?

— De la educaţie, cred. De la conştiinţa pe care am moştenit-o din trecut, cu excepţia perioadei interbelice. Noi am fost bombardaţi şi injectaţi de aşa-numiţii eliberatori. Poporul rus şi-a spus cuvântul, ca un popor expansionist, de generali. Probabil, de acolo am moştenit toate astea. Şi, pe urmă, noi, moldovenii, spunem că suntem un popor de muncitori, cu credinţă, însă ceea ce s-a întâmplat în ultimele două veacuri vorbeşte despre altceva. Uitaţi-vă la deportări… Pe noi, la şcoală, ne învăţau despre ucigaşi că erau eroi naţionali. Inclusiv de acolo se trag toate aceste concepţii.

— Să ne referim aici şi la sistemul de educaţie din Franţa. Dvs. cum îl vedeţi?

— Revenim la conştiinţă. Nu ştiu de ce, la noi toată lumea vrea să-şi vadă copilul general, metaforic vorbind. Şi asta se transmite din generaţie în generaţie – toţi să fie şefi. Pe când în Franţa, un copil este dat să înveţe acolo unde simte el că este locul său. Nu e o problemă să fie un mecanic auto sau un lăcătuş. La noi, părinţii, cu orice preţ – bani, relaţii – vor să-şi vadă copilul cu diplomă, cu studii superioare. Lucru care e greşit totalmente. Dacă copilul, pornind de la gene, nu-i pentru doctorie, profesorat, las’ să fie specialist în alt domeniu. Acolo, asta funcționează. La noi, iată, mulţi pleacă peste hotare numai ca să şcolarizeze copiii, ca aceştia să aibă studii superioare. Apoi, copiii văd că se poate şi altcumva – îi întreabă cineva, spun că sunt studenţi, că merg la lecţii, dar dacă îi întrebi în profunzime despre ce studiază, se blochează.

— În Franţa, s-ar putea cumpăra diplome?

— Nu. Exclus. Acolo, sunt mai multe trepte, iar studenţii se cern. Să vă spun despre fiica mea. Vrea să fie medic. E anul doi, e şefă de grupă, are 20 pe linie. Eu pot s-o întreb acum dacă ea va reveni acasă? Sigur că nu. Ea a învăţat aici, la Liceul „Gh. Asachi”, primul an, iar anul doi a mers în Franţa. Acolo, studiile superioare se plătesc. Este o taxă, dar nu e una exorbitantă, deşi, există şi structuri private. Totuşi, în ciclul gimnazial şi liceal studiile sunt gratuite.

— Cum e sistemul medicinal din Franţa?

— Păi, la studii, intră toţi. În primul an, sunt înscrişi în baza diplomelor de bacalaureat. Dar următorul an, îl trece doar unul din zece, să zicem. E foarte greu să iei următorul an şi e foarte greu să faci medicină.

— Ca cetăţean simplu, eu aş avea acces la servicii medicale de calitate?

— Dacă eşti stabilit legal în Franţa, ţi se deschide o fişă, care îţi oferă acces la serviciile medicale primare. Din moment ce eşti înscris şi te afli la registratura lor, intri la medic, iar pe el nu-l interesează de unde vii, ce porţi, că eşti din stradă, sau că ai casă– tu eşti pacient. Restul nu-l interesează absolut deloc. M-am convins de zeci de ori de acest lucru. Ei au grijă în primul rând să-ţi acorde ajutor, după care vin şi hârtiile, actele, partea oficială.

— În Franţa, aţi auzit de cazuri de malpraxis?

— Nu prea.

— Dvs. ce vă doriţi pentru R. Moldova?

— În primul rând, am aşteptări mari de la acest an. E anul Unirii, Centenarul. Toată lumea trebuie să ia atitudine, să fie mai activă, să facă fiecare, pe măsura puterilor, câte ceva. Cheia succesului e consolidarea tuturor.

— PL-ul se declară partid unionist…

— Se declară mai multe partide unioniste, chiar dacă s-au compromis. Şi asta pentru că nu au făcut la timp nişte lucruri. Dar, eu cred în puterea poporului, nu a partidelor, cu toate că ele ar trebui să reprezinte poporul. Eu chiar mă gândeam că, în acest an, ar trebui cu toţii să lăsăm orgoliile şi isteriile la o parte şi să ne axăm pe sentimentul Unirii, să ne adunăm în jurul acestui nucleu. Aici nu trebuie mult – să trecem în partea cealaltă de Prut să vedem ce se face şi să ne uităm la noi. Ne ţine această frână care se cheamă PSRM, care se cheamă Dodon. Totuşi, aşteptările sunt mari şi eu cred că vom reuşi. Soţia şi acum mă întreabă de ce mai vin. Îi răspund că vreau să văd totul pe viu, nu de la mii de kilometri. Ce putem face? Eu cred că centenarul e ultimul vagon. Dacă acum nu schimbăm lucrurile, următoarea şansă ar putea fi la zeci de ani distanţă.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. Danilca

    Apoi stati acolo si integrati-va in Franta dar si fara voi ne vom clarifica, daca va ganditi de Unire ce fel de patriot sinteti, sunteti niste tradatorii ai neamului moldovenesc. Veti veni toti acasa cand crestenizmul in Europa va pierde, si atunci vom vedea unde veti duce. Cum erati de sortul doi asa veti fi, clar ca si acasa nu erati de primul sort insa esti acasa.

  2. Ion

    Auzi, ,,Danilica,!!!, de ,,sortul 1, Mai pune mana pe carte. Prinde bine. Nu-i tarziu niciodata

  3. camelin

    „ Le spuneam că nu mai putem lucra cu metode din anii ’60, dar nu a avut rost” – demagogii… rămas fără acces la resursele poliției rutiere a plecat. la procuratură tre să cunoști oleacă de proces penal, calificare etc. cum „integrul” de el bugetar, în a.1998 avea mercedes 124 (roșu)?

Leave a Reply to Danilca Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *