„Sunt oameni care cunosc legea şi ar executa-o, doar că nu li se dă voie”

Interviu cu Mihail Dogotari, pensionarul din Glodeni care a obținut câştig de cauză la CtEDO, Guvernul R. Moldova fiind obligat să-i achite despăgubiri de 7 680 de euro

— Dle Dogotari, ce pensie aveţi astăzi?

— 1690 de lei.

— Şi asta după câţi ani de muncă?

— A fost o mare încurcătură. Când mi-au calculat pentru prima dată pensia, nu au inclus locurile de muncă la jumătate de normă. În 2007, ieşise o lege care spunea că se include tot ce s-a lucrat. Aşa că, prima dată mi s-au calculat 35 de ani, după aceea – 40 de ani. Dar, important la calcularea pensiei e altceva: un tabel, cu date despre economia pe ţară. Coeficientul individual al pensionarului e format din raportul dintre suma contribuabilului şi economia pe ţară. În cazul meu, au pus greşit cifrele privind economia şi mi-au stabilit o pensie de vreo două ori mai mică decât mi s-ar cuveni.

— Sunteţi mecanic. Unde aţi muncit până aţi ajuns să luptaţi cu statul pentru dreptul la o pensie decentă?

— După absolvirea, în 1970, a Colegiului Tehnic de la Svetlîi, Ceadîr-Lunga, la specialitatea mecanizarea sectorului animalier, am venit în Glodeni la gospodăria agricolă, mecanic pentru deservirea tehnică. O perioadă am lucrat la şcoala politehnică, şi pe la supravegherea energetică. Pe urmă, am revenit la gospodăria agricolă şi am lucrat până în 1990, până a venit democraţia. Am lucrat şi pe la miliţie (poliţie – n.r.), după care m-am dus în altă gospodărie, „Biruinţa”, de unde s-a şi luat tot răul.

— Ce s-a întâmplat, de ziceţi că de acolo vine tot răul?

— În 2000, a fost un accident la fabrica de conserve. În acel accident a fost implicat şi feciorul meu, care era electrician şi lucra acolo. Aşa era metoda pe atunci, erau adunaţi oameni din toate părţile şi aduşi să lucreze. În acest haos, s-a cuplat un transportator pe care stătea un om. Omul acela a ieşit carne tocată pe partea cealaltă a mecanismului. A fost anunţat Chişinăul. Conducerea s-a apărat pe sine. După câteva luni, a început buclucul, deoarece bărbatul care a decedat era soţul directoarei financiare a Casei Teritoriale a Asigurărilor Sociale. Anume ea s-a ocupat mai târziu de formarea pensiei mele. Judecata i-a dat băiatului un an de muncă forţată în folosul statului. Trebuia să fie cineva vinovat şi l-au găsit pe fiul meu. A fost pus să plătească şi despăgubiri. De aici a pornit şi scandalul cu pensia. Aceasta a cerut de la mine 2 400 de lei. Am mers la judecată. Instanţa nu i-a dat nimic, iar pe băiat, în vreo două luni, l-au scos pe amnistie.

— Când v-aţi pensionat?

— În 2004, primind 380 de lei. Am continuat să lucrez, iar prin 2007, când s-a dat voie să includem anii lucraţi la jumătate de stagiu de muncă, s-a făcut recalcularea. N-au vrut să-mi pună toţi anii… Am ajuns pe la toţi cu problema asta. Nimeni n-a vrut să se implice. Mi-au spus că primesc corect.

— Şi, în 2007, aţi decis să vă adresaţi în instanţă…

— Am încercat să ne adresăm şi în judecată. M-au purtat şi pe la Curtea de Apel Chişinău. Făceau tot la comanda guvernării sau pentru că nu le dădeam nimic. Toate cererile de recalculare, de revizuire erau respinse. Dacă în instanţă sunt câteva decizii, atunci sunt luate fără mine. Bătaie de joc.

— Dar dacă nu ar fi fost inclus coeficientul greşit, după cum spuneţi, ce pensie trebuia să aveţi?

— Dacă nu ar fi greşit, aş avea o pensie normală. Eu nu cer mai mult decât trebuie să-mi dea. Acum trebuia să-mi dea 3 500 de lei. Am făcut nişte calcule şi am ieşit la această sumă.

— Până la incidentul din 2014, aţi discutat cu Valentina Buliga, v-aţi adresat la Ministerul condus de ea atunci, pentru elucidarea problemei privind pensia?

— Am trimis scrisori şi la Minister, şi la Casa Naţională de Asigurări Sociale… Vedeţi toată mapa asta? E cu scrisori către stat.

— Ce s-a întâmplat la 5 mai 2014?

— Era unul, Nicolae Uncuţă, reprezentant al Guvernului la Glodeni, la care m-am adresat de câteva ori. La 5 mai, când am ajuns la el, mi-a spus că va fi o adunare la Glodeni, că va veni şi ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Valentina Buliga, şi voi avea posibilitate să adresez întrebarea către dumneaei, poate o va soluţiona. Am ajuns la ora două. Nu era încă nimeni. Buliga era dusă în satul Duşmani. La trei s-a început şedinţa. În sală, m-am aşezat lângă nişte prieteni. Când a intrat Oxana Movilă, secretara Partidului Democrat din Glodeni, s-a apropiat de mine şi mi-a spus: „dl Dogotari, dumneata trebuie să ieşi din sală”.

— Aceasta cunoştea despre problema dvs?

— Ea lucra la executivul raional, se ocupa de petiţii. Văzuse dosarul meu. Ştia că pot întreba şi a încercat să mă alunge din sală. Am refuzat să ies. Când s-a apropiat Marian Lupu, adică toată delegaţia, cred că ea l-a prevenit că în sală ar fi un criminal, adică eu. Lupu nu a zis nimic şi s-a aşezat pe scaun lângă Diacov (Dumitru Diacov, deputat PDM) şi Leucă (Ion Leucă, preşedintele raionului Glodeni). M-au arătat cu degetul. Eu eram în haină militară. După o vreme, i-am scris, pe loc, doamnei Buliga o scrisoare: fiindcă sunt furat din pensie, cer aşa şi aşa. Aveam cu mine copia dosarului, toate legile, doar m-am dus să mă întâlnesc cu ministrul. Hârtia am transmis-o ministrei prin Oxana Movilă.

— Cum v-aţi apropiat de Valentina Buliga?

— După ce un pensionar a discutat cu aceasta, m-am apropiat şi eu. I-am întins o hârtie cu un răspuns de la Casa Naţională de Asigurări Sociale în care era scris că eu am o pensie de 1270 de lei. După ce a citit îmi spune: „Da ce, matale nu-ţi ajung 1270 de lei?” Ştiţi, m-am uitat aşa la dânsa, că nu-i răspuns de ministru, dacă-i să judecăm corect. Şi-i zic: „uite, doamnă, îţi dovedesc metodele prin care-s furat”. Şi o întreb: „Unde-i hârtia mea? V-am dat hârtie”. Zice: „Care hârtie? Nu-i nicio hârtie”. Dar hârtia era sub masă, zvârlită (aruncată – n.r.). A citit-o Leucă, Diacov, Lupu, că eu am văzut din sală, şi au întors-o înapoi lui Leucă, care a zvârlit-o sub masă. Am luat hârtia de sub masă şi întreb: „dumneata ai citit asta ori nu?”. Încep să lămuresc cum s-au luat cifrele, dar ea stă şi se uită la mine: „Da’ ce, mata mai înţelegi înmulţirea şi împărţirea?”. Atunci am fost nevoit să-i spun: „Doamnă, daţi-mi voie să vă recit o poezie, pe care o ştie, probabil, şi Strasbourgul”. Şi i-am lămurit ce spuneau copiii lui Moş Gerilă, când nu le ajungeau cadouri: „Moş Gerilă, moş Gerilă, pe la noi să nu mai vii/ Să te … , nu-mi mai trebu’ jucării”. Atunci Buliga a ridicat mâna dreaptă, să mă lovească. Eu am ridicat mâna stângă. M-am întors şi am ieşit.

— Aţi lovit-o, totuşi, sau nu?

— Poate şi am lovit-o, când am ridicat mâna. Să zic că am lovit-o intenţionat – nu!

— Dar ce a urmat?

— Din centru, m-am pornit pe jos acasă. Când am ajuns la răscruce, lângă casă, poliţiştii erau deja aici, înarmaţi cu arme, cu automate. Comisarul de Glodeni m-a ajuns din urmă cu maşina şi mă întreabă: „Ce-ai făcut?” „Nimic”. „Sui în maşină”. „Nu mă sui”. Băieţii cu automate au venit spre mine. Atunci m-am dus cu ei. La 17.50 eram în comisariat. Nu m-au audiat, nu mi-au făcut testul la alcool. N-am fost chemat nicăieri, deşi Valentina Buliga era în comisariat. Am stat acolo până la 21.35.

— Aţi văzut plângerea scrisă de ministră?

— A scris că a fost lovită cu pumnul în faţă de un necunoscut. Cum eram necunoscut, dacă am vorbit cu ea şi a citit pe foaie numele meu? A fost o răzbunare, pentru că Procuratura despre pensia mea ştia, Poliţia ştia, toţi ştiau. Acum, că am ajuns la ministru, şi mai ales că ea a spus că am lovit-o, s-au gândit să mă ducă la psihiatrie. La 12 mai, am fost chemat la poliţistul Valeriu Scripcari şi mi s-a spus că trebuie să mă duc la psihiatria de la Bălţi, ca să fiu supus expertizei legale.

— Atunci vi s-a spus că sunteţi urmărit penal?

— Da. Le-am spus: „Aduceţi-mi învinuiri, eu până acum n-am scris nicio lămurire, nicio explicaţie”. Nu m-au rugat: „scrie, omule, ce-a fost, cum a fost”. Nici avocatul meu dat de stat nu a insistat să fiu audiat. La 29, au venit doi poliţişti la mine acasă. Mi-au arătat permisul şi mi-au spus că trebuie să mergem la Bălţi, pentru că la Glodeni nu sunt colaboratori de urmărire penală şi nu se vor putea ocupa de chestiunea mea. Am intrat în casă, mi-am luat dosarul de pensie şi m-am gândit că, în sfârşit, mergem pe calea dreaptă. Când să ajungem, văd că maşina nu intră în Bălţi. Am înţeles că mă duc la psihiatrie şi am început să mă revolt. M-au scos din maşină, m-au încătuşat, m-au bătut, m-au însângerat şi m-au dus la comisie. Am intrat şi le-am spus: „Oameni buni, sunteţi doctori, daţi-mi voie să mă spăl, uite ce-i cu mine!”. Mi-au dat voie, pe urmă le-am lămurit cum stau lucrurile şi că totul e legat de pensie. Le-am povestit tot cazul, iar pe urmă m-au adus înapoi acasă.

— Pe 2 iulie 2014, Judecătoria Glodeni a emis o încheiere care dispunea plasarea dvs în Spitalului Clinic de Psihiatrie din or. Codru, pentru 30 de zile, pentru o expertiză psihiatrico-legală. Ce argumente s-au adus în şedinţă pentru luarea unei astfel de decizii?

— Pe 2 iulie, de urgenţă, a avut loc o şedinţă la care au participat avocatul meu alocat de stat, procurorul şi judecătorul. Pe la două trebuia să fie şedinţa. Eram acasă, mâncasem, băusem un pahar sau două de vin şi mă odihneam. M-a sunat poliţia, să-mi spună de şedinţă. Le-am spus că nu mă duc, că am băut vin. Am dreptul. Când colo, au venit doi poliţişti să mă ia. Le-am scris explicaţie că nu mă duc. Cine a insistat să facă şedinţa, nu vă pot spune. M-am dus pe urmă, după încheierea în care se decidea să fiu dus pe 30 de zile în staţionar, la Codru. Ştiam despre Promo-LEX şi le-am sunat. Juriştii m-au ajutat să fac o plângere la Curtea de Apel Bălţi.

— Cum s-a întâmplat să fiţi dus la Chişinău, dacă încheierea privind plasarea în spital era atacată la instanţa ierarhic superioară?

— Pe 18 septembrie, 5 poliţişti m-au luat din drum. Refuzam, iar ei m-au înşfăcat, încătuşat şi băgat în maşină. La Glodeni le-am spus: „Măi băieţi, nu-i frumos ce faceţi. Sunteţi obligaţi să mă duceţi acasă. O să intraţi în bucluc”. Ei au întors maşina. Acasă le-am arătat hârtia asta, care arată că decizia Curţii de Apel este atacată”. N-au vrut să audă. M-au dus la Chişinău. Mi-au spus să scriu cerere ca să fiu internat. Am refuzat. M-au îmbrăcat şi m-au dus în secţia nr. 17, unde se lecuieşte alcoolismul cronic. Era joi. După şase zile a venit dl Vieru de la Promo-LEX şi nişte reprezentanţi de la Ambasada Marii Britanii. Ne-au permis să discutăm. A doua zi, am părăsit spitalul.

— La început de 2015, au început audierile în dosarul de huliganism. Valentina Buliga a participat la şedinţe? Ce declaraţii a făcut?

— A fost la o singură şedinţă, anume din acest motiv dosarul s-a examinat vreo doi ani, până în noiembrie 2016. A fost doar la şedinţa în care a fost audiată ca parte vătămată. A spus că a fost lovită atât de tare, încât nu ţine minte nimic. Am vrut să-i pun întrebări. Procurorul împreună cu judecătoarea m-au prevenit că voi fi alungat din şedinţă dacă voi pune întrebări. N-am avut posibilitatea să compar răspunsurile dnei Buliga cu ale martorilor, deoarece nici martorilor nu mi-au dat voie să le pun întrebări. Când au fost audiaţi martorii mei, am fost scos din sală. Avocatul de stat a rămas în sală, fără voia mea. Dna Valentina nu a fost nici când eu am dat mărturii, deşi era victimă. La Curtea de Apel Bălţi s-a întâmplat să nu lucreze audiovizualul şi panoul electronic, iar Curtea Supremă de Justiţie a copiat tot ce a scris Scripcari Valeriu (angajat al Inspectoratului de Poliţie Glodeni). Am fost amendat cu 200 de unităţi convenţionale. Tot dosarul a fost o răfuială a conducerii R. Moldova, ca eu să nu mai pot ajunge la pensia cuvenită, iar ei să-şi bată joc de mine.

— Cu toate încercările, niciun dosar privind examinarea corectitudinii calculării pensiei nu a ajuns în instanţă?

— Nu, nu s-a ajuns în instanţă. Procuratura a refuzat să se implice. Dacă-s bolnav eu, dovediţi-mi: „eşti bolnav de cifre, de matematică”. Haideţi să găsim o boală de aşa ceva.

— Cum v-aţi simţit când Valentina Buliga v-a replicat că nu aţi cunoaşte înmulţirea?

— La un ziar, nu mai ştiu la care, am spus că mai bine nu mă întâlneam cu aşa ministru, care a făcut asta în batjocoră. Ea nu ştia cine sunt sunt eu. Ar fi putut da o astfel de replică şi unui profesor de matematică. Ea nu era pregătită de o întâlnire cu mine. În documente scria că a venit „cu lucru” la Glodeni. A veni cu lucru înseamnă a veni pregătit, adică trebuia să caute în plângerile de la Minister, cine a trimis cele mai multe petiţii de la Glodeni. Atunci venea şi spunea: „uite, oameni buni, Dogotari de la voi scrie plângeri”. Ea, pur şi simplu, a venit să facă campanie.

— Mai aveţi vreo speranţă că v-ar putea fi recalculată pensia?

— Nu ştiu. Mă gândesc că, dacă vor ajunge la mine banii pe care trebuie să mi-i deie, conform judecăţii CtEDO, pot să încerc să-i investesc pentru un avocat bun. Doar că nu ştiu ce avocat ar fi, să nu se întâmple ca în agricultură: investeşti mult şi nu iei nimic.

— Credeţi că un avocat bun ar putea demonstra ilegalităţile din dosar?

— Mă mai uit la judecătoarea Domnica Manole, dată afară din sistem. Aud de nişte articole din legi despre care n-am ştiut vreodată şi pe care ea le răscoleşte. Un deputat, atunci când Filat era dat afară din Parlament, spunea: când te păleşti pe un deget, pe o mână, pe un picior, pe cine îl doare? Doar pe cel care s-a lovit. Aşa şi la noi, dacă s-ar ajunge să-i doară pe mai mulţi, poate s-ar schimba ceva.

— După interacţiunile cu organele de drept, ce credeţi despre sistemul de drept de la noi?

— Nu demult, un fost poliţist, care mi-a fost şef pe când lucram şi eu la Poliţie, a venit din Italia acasă şi m-a găsit ca să mă felicite cu victoria de la CtEDO. Zice: „Dl Mihai, nu te da!”. Recent, un alt poliţist, care lucrează şi azi în sistem, când mă duceam în centru să cumpăr un ziar, m-a oprit şi mi-a zis: „Dl Mihai, ţine-o aşa înainte!”. Vasăzică, poliţia noastră, justiţia noastră au lucrat la comandă. Eu, prin felicitarea acelui poliţist, am înţeles că sunt oameni care cunosc legea şi ar executa-o, doar că nu li se dă voie. Sunt oameni care ar putea face ceva. Nu fac pentru că sunt presaţi.

— Este vorba despre implicarea politicului?

— Bunăoară, Marian Lupu, pe atunci preşedinte al PD, după ce a citit scrisoarea mea, la 5 mai 2014, a întors-o lui Leucă, care a aruncat-o sub masă. Să fim corecţi. În raion nu s-a făcut nimic, la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei – nimic. La nivel de Guvern – nimic, iar la nivel de Parlament, cu atât mai mult. Şi atunci, unde sunt ei? Pentru ce au venit atunci la Glodeni? Vă spun: au venit pentru alegerile locale şi nu, aşa cum spune Buliga, pentru şedinţă cu lucrătorii sociali. Au venit să decidă ca RedNord să voteze pentru Ion Leucă, ca să aibă omul lor la putere. Atât.

— Ce reacţie aţi aşteptat de la ministră după incident?

— De ce nu s-a dus la Minister, să facă o adunare şi să anexeze procesul-verbal la dosar? Deci, Ministerul să zică, uite, te învinuim pe mata că dna Buliga nu poate lucra. Nu s-a întâmplat aşa ceva, pentru că a fost o falsitate, o răzbunare.

— Regretaţi incidentul? Dacă aţi avea posibilitate să reveniţi la acel moment cum aţi proceda?

— Dacă ar fi avut faţă de mine atitudinea care li s-a propus, să ne întâlnim, să rezolvăm pe cale amiabilă, era cu totul altceva. Eu aveam să-i arăt tot aceleaşi hârtii, iar ea trebuia să arate şi hârtia pe care a luat-o cu dânsa, pe care scria 1270 de lei şi aveam să-i dovedesc că, uite, doamnă, eu nu-s necunoscut, aşa cum spui în plângerea de la poliţie. Trebuia să scrie „necunoscut până la momentul întâlnirii”. Da, până la momentul şedinţei nu ne-am întâlnit. Când eu, în noiembrie 1961, plecam la armată, ea s-a născut.

— Dacă acum v-aţi întâlni cu Valentina Buliga, ce i-aţi spune?

— I-aş spune că a ajuns ministru, dar nu la locul ei.

— Astăzi e deputată în Parlament…

— Şi tot nu-i locul ei. Că zboară până la Bruxelles şi vine înapoi nu înseamnă nimic. Un demnitar de stat ar trebui să aibă întâi conştiinţa curată, ştiinţă bună şi să lucreze, dar nu aşa cum a venit la Glodeni, cum s-ar duce ţăranul la prăşit fără sapă.

— În instanţe figurează mai multe litigii pe care le-aţi iniţiat împotriva organelor de drept…

— Am depus mai multe plângeri, pe procurorul Ion Crişiuc, pe procurorul Valeriu Junghieru, pe martorul Ion Cazacu, pentru că a depus mărturii false, pe avocatul Bodarev, pentru că nu m-a apărat corect. Prin decembrie 2014, în privinţa acestui Bodarev s-a depus o plângere la Uniunea Avocaţilor. A fost avertizat. Toate plângerile sunt respinse. Aştept o decizie în privinţa plângerii pe numele martorului Ion Cazacu.

— Atunci, în folosul cui activează ministerele, instituţiile statului?

— Fiecare om, şi în agricultură, şi în sat, se străduie să lucreze pentru sine, să poată supravieţui. Şi Guvernul, şi Parlamentul, lucrează toţi pentru dânşii. Doar când vin alegerile, se duc la om şi îl amăgesc cu câteva macaroane: votează-mă şi eu am să fac. Cu asta se termină.

— Dar, la alegeri, cum decideţi pe cine să votaţi?

— Ultimele alegeri au fost ale preşedintelui. Pe Igor Dodon nu vreau să-l critic că el şi aşa e făcut în tot felul, n-are niciun rost. Dacă el, economistul ţării, a luat bani din bancă, atâtea milioane, cu 8% dobândă, trebuia să se stăruie ca orice cetăţean al R. Moldova să poată primi sume mari cu aşa procent. Atunci era dreptate, dar dacă el numai pentru dânsul a făcut şi a luat banii, şi încă nu a întors înapoi, iar de aici strigă că o să facă asta şi asta… Ce-o să facă? Căpşune? Fă căpşune, dar plăteşte banii statului.

— În toată această luptă cine vă este alături, soţia, feciorii?

— Întrebarea e grea. Soţia mea are 1200 şi ceva de lei. Are grupa a doua de invaliditate din 1981. A ieşit la pensie. Aşa şi se chinuie, cu pastile. Nu putem schimba situaţia. Bani de a o duce la o clinică în străinătate nu avem. Am doi copii, ambii cu Academia Economică, Informatică, Transport. Unul are un serviciu, altul e militar. Sunt aici, acasă, numai de nu i-ar impune situaţia să lase tot şi să plece, chiar dacă ei nu vor să se ducă. Situaţia ar putea să se agraveze, după cum a arătat şi alegerea domnului Năstase. Nu avem ce ascunde. Moldova va rămâne o stepă pustie.

— Pentru ce-i ajung unui pensionar 1760 de lei pe lună?

— Ştiţi, noi avem apă la robinet, în grădină, dar plătim doar trei cuburi de apă. De ce? Pentru că ne folosim de fântână. N-am în ogradă, aduc cu căldarea, fiindcă trei cuburi de apă fac deja 40-50 de lei. Toată Moldova trăieşte sub nivelul sărăciei, cu toate că nu cunoaştem nici care este nivelul sărăciei. Dar viaţa merge înainte. Altfel, trebuie să ajungem la ţintirim.

— Pentru lemne, lumină, medicamente…

— Avem un frigider pe care nu-l folosim, nu pentru că nu funcţionează, dar ca să economisim vreo 200 de lei, pe care nu-i avem, deoarece, pe lună, împreună cu soţia, nu primim nici trei mii de lei. Suntem nevoiţi să mergem mai des la magazin şi să cumpărăm produse, câte puţin, că nu avem unde să le ţinem. Mai păstrăm în beci, dar e metodă cam veche. Nu suntem bogaţi, că nu avem de unde. Se întâmplă că mai lucrez pe undeva, pe la vreun cetăţean care are nevoie să-i repar ceva. Mai câştig un ban, ca să avem de unt sau de altceva…

— V-aţi gândit vreodată că, ajuns la 76 de ani, va trebui să luptaţi pentru dreptul la o pensie la limita existenţei?

— Niciodată, pentru că mai toţi anii i-am lucrat pe timpul puterii sovietice şi dacă atunci se ajungea la un ziar central, acolo numaidecât se rezolva. Acum nu-i nicio corectitudine.

— Ce o să faceţi cu banii pe care o să-i primiţi de la stat?

— Aceşti bani, să luăm în mediu, pentru că euro o să scadă sau o să crească, reprezintă pensia mea pentru încă vreo şapte-opt ani. O să socot că astfel statul îmi plăteşte corect pensia.

— În cine sau în ce instituţie a statului mai aveţi încredere?

— Mai vorbeşte lumea că, în cazul acesta, aş putea fi chemat la Guvern, la Pavel Filip, care, în acea zi, era şi el la Glodeni. Poate ceva s-ar mişca din loc.

— Aţi fost martor al destrămării URSS şi al formării statului R. Moldova. Cum vi se pare independenţa prin prisma evenimentelor din 27 august 2018?

— Am văzut poliţiştii. Nu au procedat corect. Ei au dat jurământul să apere ţara, numai că nu de cetăţeni. În acest caz, poliţia a luptat contra cetăţenilor care protestau la monumentul lui Ştefan cel Mare. Ce scop aveau cetăţenii? Aveau şi ei nişte probleme. Poliţia trebuia să întrebe pe fiecare de ce stă acolo. Nimeni nu s-a dus acolo cu banii în buzunar, pentru că nu are ce face cu dânşii. Dacă Guvernul şi Parlamentul ar fi studiat problemele lor, probabil, s-ar fi mişcat ceva din loc.

— Are R. Moldova astăzi 27 de ani de independenţă?

— La număr, da, dar la nivelul la care ar trebui să fie Moldova – nu: cu economie puternică, şi nu furată, cu economie de piaţă corectă, nu cu mere duse până la Breansk şi acolo strivite de tractoare, cu bănci pline de bani. Nu se implică nimeni, pentru că şi Parlamentul, şi Guvernul, şi alte instituţii nu au independenţă.

— Cunoaşteţi foarte bine situaţia din ţară, cine face politica şi cum stau lucrurile în justiţie. Din ce surse vă informaţi?

— Era o vorbă, în rusă: Не надо много ездить, надо много видеть (Nu trebuie mult să călătoreşti, trebuie mult să vezi). Aşa şi eu. Nu mă uit în fiecare zi la televizor. Mă uit sâmbăta, când plouă, dar mă uit la lucruri pe care le înţeleg şi le pot vedea. Dacă le văd şi nu le înţeleg, înseamnă că nu mă uit. Apoi, politica e viaţă, iar viaţa e politică. Dacă nu înţelegem în politică, înseamnă că nu înţelegem nimic în viaţă.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Marina Ciobanu