STRICT SECRET. Lista celor amnistiaţi

Interviu cu Veaceslav Ciobanu, director general interimar al Departamentului Instituţii Penitenciare (DIP)

 

— De ce aţi acceptat funcţia de director DIP, după cea de director la Misiuni Speciale a MAI, pe care aţi deţinut-o anterior?

— Am acceptat oferta ministrului Justiţiei, Oleg Efrim, deoarece am considerat că e o activitate importantă şi responsabilă. Nu am frică de muncă, dar nici nu văd o diferenţă prea mare între activitatea mea anterioară şi cea curentă.

— Ce aţi reuşit să aflaţi până acum despre o zi din viaţa unui deţinut, detenţia fiind un stres mai mare decât cel al pierderii unui om apropiat?

— Detenţia este o stare complicată. De aceea, în cadrul DIP activează mai mulţi psihologi şi psihiatri, care intervin atunci când deţinuţii nu pot depăşi povara izolării de familie, de oamenii apropiaţi. O zi? Deşteptarea. Igiena de dimineaţă. Dejunul. Cei antrenaţi în activităţi de muncă – pleacă la muncă. Cei şcolarizaţi (în fiecare penitenciar avem şcoli) – pleacă la studii. Avem şi săli   de calculatoare… Cei care vor să nu facă nimic – dorm sau, pur şi simplu, nu fac nimic.

— Cum a fost întâlnirea dvs. cu ex-directorul DIP, Vadim Cojocaru, demis pe neaşteptate din funcţie? Cu ce se ocupă acum acesta?

— Ne-am întâlnit în birou, mi-a transmis materialele şi mi-a dorit succes. M-a prevenit că e un lucru foarte greu. În prezent, din câte cunosc, este în concediu. Întreaga echipă care a lucrat cu dl Cojocaru munceşte în continuare. Deşi se vehicula, nu am demis pe nimeni.

— De ce aţi fi putut refuza această funcţie, din moment ce au existat voci care spuneau că nu aţi fi persoana potrivită pentru acest loc?

— Nu am putut refuza această funcţie. Cei care au declarat că aş fi nepotrivit nu au decât să monitorizeze întreaga mea activitate. Am promis că voi fi transparent în tot ce fac şi nu am de gând să-mi schimb principiul.

— Aţi depus o declaraţie pe venituri? Ce conţine aceasta?

— Acum deţin interimatul funcţiei. Dacă ar fi să depun o astfel de declaraţie, aş indica situaţia reală. Nu deţin proprietăţi, nici automobile. Locuim într-un apartament, în centrul Chişinăului.

— Şi casa de la Durleşti, pe care o construiţi?

— Se vehiculează că soţia mea, Aura, ar construi acolo o casă, dar nu este adevărat.

— Vorbiţi cu Aura despre situaţia din penitenciare?

— Nu vreau să o înspăimânt. Ştiu că nu preferă această temă.

— Când fiicele dvs. sunt întrebate unde lucrează tata, ce spun ele?

— Spun că lucrez în poliţie. Încă nu le-am dezvăluit noul loc de muncă.

— Ce salarii au angajaţii DIP?

— De la 3 până la 6 mii de lei, depinde de funcţie.

— Câţi deţinuţi evadaţi sunt acum în căutare?

— Circa 140 de persoane. Evadează, de obicei, deţinuţii aflaţi în zone de resocializare, care au mai multă libertate de circulaţie. De obicei, le rămân doar câteva luni, iar ei evadează. Nu pot explica astfel de momente.

— Recent, DIP a făcut publice rezultatele unor controale, efectuate în penitenciare în primele  luni ale anului 2011. Arme reci, droguri, valută, telefoane, alcool… Cum ajung acestea în penitenciar?

— Căi de pătrundere sunt foarte multe. Prin bagajele transmise deţinuţilor, dar şi cu ajutorul unor angajaţi. Au existat mai multe anchete de serviciu şi persoanele implicate în astfel de activităţi au fost disponibilizate. Şi acum, două persoane sunt suspendate, fiind suspectate de corupţie. Materialele au fost transmise Procuraturii Generale.

— Cum se manifestă corupţia în cadrul DIP? Sunt implicaţi cumva funcţionari ai acestui sistem în “promovarea” pentru graţiere a unor persoane?

— Corupţia se manifestă diferit. Mai frecventă e cea legată de transmiterea obiectelor interzise. Cât priveşte listele pentru graţiere, fiecare penitenciar are comisii speciale, de graţiere, care discută toate cererile. Decizia nu este luată de o singură persoană, ci de întreaga comisie. Eu nu cunosc cazuri de corupţie legate de acest subiect.

— Câţi deţinuţi sunt astăzi în închisorile de la noi?

— Către 01.07.2011, în instituţiile penitenciare din R. Moldova se deţineau 5019 de persoane. Dintre acestea, 24%, adică 1219 persoane – îşi ispăşesc pedeapsa pentru omor.

— Ce buget alocă statul zilnic pentru alimentarea unui deţinut?

— Persoanele deţinute în instituţiile penitenciare ale DIP sunt asigurate cu alimentaţie în conformitate cu normele alimentare stabilite în Hotărârea de Guvern nr. 609 din 29.05.2006 “Privind normele minime de alimentare zilnică şi obiecte de toaletă şi menaj ale deţinuţilor”. În condiţiile prevederilor Hotărârii de Guvern nominalizate, reieşind din planul de finanţare a instituţiilor sistemului penitenciar aprobat pe anul 2011, cheltuielile privind asigurarea cu hrană a unei persoane deţinute constituie circa 10, 35 lei pentru o zi.

— Câţi condamnaţi pe viaţă sunt deţinuţi în penitenciarele din R. Moldova? În ce condiţii se deţin aceştia?

— Potrivit Codului Penal (art. 16 şi 71), detenţia pe viaţă este aplicată persoanelor condamnate pentru săvârşirea infracţiunilor excepţional de grave. În conformitate cu art. 277, Cod de executare, detenţia pe viaţă se execută într-un penitenciar special, de tip închis, în condiţiile regimului iniţial şi comun. În R. Moldova, persoanele condamnate la detenţie pe viaţă îşi execută pedeapsa în sectorul izolat al Penitenciarului nr. 17 de la Rezina. În prezent (conform situaţiei de la 01.07.2011), în Penitenciarul nr. 17 de la Rezina se deţin 87 de persoane condamnate la detenţie pe viaţă. Datele pe care le deţine DIP arată că persoanele condamnate la detenţie pe viaţă îşi execută aceasta pedeapsă pentru comiterea următoarelor infracţiuni: omor – 78 de persoane; banditism – 7 persoane; viol – o persoană; acţiuni violente cu caracter sexual – o persoană. Acum, la Taraclia, este construit un penitenciar nou pentru deţinuţii pe viaţă: cu geamuri mari, cu condiţii moderne. Ei au de stat acolo o viaţă întreagă şi trebuie să beneficieze de condiţii umane.

— Unde sunt înhumaţi deţinuţii pe viaţă atunci când decedează?

— De obicei, vin rudele şi îi iau acasă. Cei care nu au rude sunt înmormântaţi din banii DIP, în localitatea în care au decedat.

— Ce loc ocupă violenţa în familie în dosarele celor condamnaţi?

— Actualmente, în instituţiile penitenciare sunt deţinute 17 persoane condamnate în baza art. 2011 Cod Penal, “Violenţa în familie”. Instanţele de judecată au aplicat acestor persoane termene de privaţiune de libertate în limitele stipulate în art. 2011 Cod Penal. Pedeapsa maximă prevăzută pentru astfel de infracţiuni este de 15 ani de detenţie.

— Despre ce vă scriu deţinuţii?

— Sunt diferite plângeri. Datele oficiale arată că 80% din numărul total de petiţii înregistrate în cadrul DIP sunt adresate de persoane deţinute în penitenciare. Principalele subiecte abordate de deţinuţi în petiţiile lor sunt solicitarea transferului în altă instituţie penitenciară; interpelările cu caracter informaţional; dezacordul cu actele emise de către instanţele de judecată şi/sau cu acţiunile organelor de urmărire penală; acordarea asistenţei medicale; acordarea întrevederilor; aplicarea amnistiei etc. În prezent inspectez toate penitenciarele pentru a depista problemele deţinuţilor.

— Ce aţi descoperit în cadrul acestor inspecţii?

— Nu pot spune că în penitenciare e bine. E regulă. Recent am fost la Leova. Alimentaţia este la nivel. Deţinuţii muncesc în serele penitenciarului, au la masă legume proaspete, dar primesc şi o remunerare pentru munca depusă. În cele 10 întreprinderi din cadrul DIP sunt antrenaţi în muncă doar deţinuţii.

— Cum ajung anumiţi deţinuţi să beneficieze de condiţii privilegiate în penitenciare?

— Cât am inspectat până în prezent, nu am descoperit astfel de situaţii, nu am văzut astfel de deţinuţi. Conform regulamentului, deţinutul îşi poate face reparaţie în celulă, poate avea televizor, aparat de radio, ziare, reviste. Singurele interdicţii sunt internetul şi telefonia mobilă.

— Detenţia acutizează maladiile cronice. Cum pot fi siguri deţinuţii că sănătatea lor nu este în pericol?

— Asistenţa medicală este la un nivel suficient. Cred că foarte mulţi, la libertate, nu beneficiază de o astfel de asistenţă. Suntem foarte exigenţi atunci când e vorba despre sănătatea deţinuţilor, deoarece, de obicei, aceştia protestează atunci când le sunt încălcate anumite drepturi.

— Dacă aţi avea o problemă de sănătate, aţi încredinţa-o medicilor de acolo?

— Cu siguranţă. Sunt nişte profesionişti.

— Cum este pregătită amnistia anunţată în legătură cu aniversarea a XX-a de la proclamarea independenţei R. Moldova?

— Codul Penal (art. 107) spune că amnistia este actul ce are ca efect fie înlăturarea răspunderii penale sau a pedepselor, fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei. Amnistia se aplică în temeiul unei legi organice. În acest context, în luna iunie, la adresa DIP a parvenit un proiect de lege privind aplicarea amnistiei în legătură cu aniversarea a XX-a de la proclamarea independenţei R. Moldova. Proiectul a fost remis spre examinare şi, după caz, pentru formularea pe marginea acestuia a unor obiecţii sau propuneri concrete. Lista persoanelor deţinute în privinţa cărora va putea fi aplicată amnistia va fi întocmită doar după publicarea legii respective în Monitorul Oficial.

Totodată, vreau să precizez că, la elaborarea unui proiect de lege privind aplicarea amnistiei, indiferent de evenimentul ce serveşte drept temei pentru elaborarea acestuia, este aplicată în permanenţă o normă care stipulează anumite restricţii de aplicare a legii, această normă stabilind limitele de aplicare a legii în funcţie de gravitatea faptei comise, termenul de pedeapsă stabilit etc. Astfel, aplicarea amnistiei nefiind admisibilă în cazul persoanelor condamnate la detenţiune pe viaţă; condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave; condamnate pentru săvârşirea cu intenţie în locurile de detenţie a unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de grave sau excepţional de grave; precum şi în cazul persoanelor bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate care au fost condamnate anterior pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, executând în totalitate sau în parte pedeapsa cu închisoarea; bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie şi absolvite anterior în totalitate sau în parte, în baza actului de graţiere sau de amnistie, de pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei alte infracţiuni; bănuite, învinuite, inculpate care nu au restituit despăgubirile materiale pretinse în acţiunea civilă şi celor condamnate care nu au restituit despăgubirile materiale al căror cuantum a fost stabilit prin hotărâre judecătorească, cu excepţia persoanelor care au săvârşit infracţiuni din imprudenţă, etc.

— Alexandru Covali, alias “Şalun”, condamnat pentru trafic de persoane, ar putea fi amnistiat? Unde este deţinut acesta în prezent?

— Cum spuneam, o listă concretă va deveni cunoscută doar după publicarea legii în Monitorul Oficial. Cu referire la acest deţinut, pot spune doar că, în condiţiile prevederilor art. 7 din Legea nr. 982 din 11.05.2000 privind accesul la informaţie, informaţia solicitată face parte din categoria informaţiilor oficiale cu accesibilitate limitată, aceasta fiind cu caracter personal. DIP, în calitate de potenţial furnizor al informaţiei solicitate, are o obligaţie necondiţionată de a asigura confidenţialitatea datelor cu caracter personal de care dispune, nefiind în drept să le divulge fără a avea consimţământul persoanei, legat de divulgarea informaţiei solicitate.

— Ultima graţiere a provocat mai multe nemulţumiri legate de eliberarea Larisei Focşa, condamnată pentru escrocherie. Ce cunoaşteţi despre acest caz?

— Nu cunosc nimic, urmează să mă interesez. Nu mi-au parvenit astfel de materiale.

— Cine, totuşi, ar putea ajunge în lista celor amnistiaţi cu prilejul celor două decenii de independenţă?

— Conform proiectului de Lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a XX-a de la proclamarea independenţei R. Moldova, în caz de aprobare a acestuia în redacţia propusă departamentului spre examinare, sub incidenţa acestei legi cad următoarele categorii de persoane: persoanele condamnate la închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de imprudenţă, indiferent de termenul de pedeapsă stabilit; persoanele condamnate pe un termen de până la 2 ani; persoanele condamnate pe un termen de până la 5 ani, şi anume: minori, femei gravide, femei cu copii în vârstă de până la 8 ani, femei cu copii minori, invalizi de gradul I şi II fără termen, bărbaţi care au atins vârsta de 62 de ani, femei care au atins vârsta de 57 de ani; invalizi de gradul I; persoanele condamnate pe un termen de la 5 la 8 ani (care au executat cel puţin jumătate din termenul stabilit), şi anume: minori, femei gravide, femei cu copii în vârstă de până la 8 ani, femei cu copii minori, invalizi de gradul I şi II fără termen, bărbaţi care au atins vârsta de 62 de ani, femei care au atins vârsta de 57 de ani; invalizi de gradul I; persoanele condamnate pe un termen mai mare de 8 ani (care au executat cel puţin 2/3 din termenul stabilit), şi anume: minori, femei gravide, femei cu copii în vârstă de până la 8 ani, femei cu copii minori, invalizi de gradul I şi II fără termen, bărbaţi care au atins vârsta de 62 de ani, femei care au atins vârsta de 57 de ani; invalizi de gradul I.

— Se tot vorbeşte despre transferarea Penitenciarului nr. 13 din raza Chişinăului. Când s-ar putea întâmpla acest lucru?

— DIP, preluând experienţa partenerilor din străinătate, care au parcurs deja calea de reformare a sistemului penitenciar, a elaborat un proiect nou, tip “casă de arest”, care va înlocui una dintre cele mai vechi închisori din R. Moldova – Penitenciarul nr. 13 din Chişinău. Suntem acum la nivel de proiect. Construcţia unui penitenciar modern, de model european, presupune obligativitatea respectării în mod special a Recomandării Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei REC (2006), referitoare la Regulile Penitenciare Europene. Aceste Reguli stabilesc cerinţe stricte faţa de spaţiile de detenţie. Un astfel de penitenciar nu poate fi edificat în baza celor existente încă din perioada sovietică.

— Ce aţi făcut la 7 aprilie 2009?

— Direcţia Misiuni Speciale a asigurat paza sediului MAI. Noi nu ne-am aflat în PMAN şi nu am reţinut pe nimeni.

— Cum explicaţi readucerea în funcţii a poliţiştilor suspendaţi pentru tortură?

— Nu pot explica… Înseamnă că nu sunt suficiente probe sau nu există probe în genere, dacă aceştia au fost restabiliţi în funcţii.

— Numiţi o operaţiune de succes de pe timpul aflării dvs. în funcţia de şef al Direcţiei Misiuni Speciale a MAI?

— Cred că e cazul deflagraţiei din Centrul Chişinăului, de la 14 octombrie 2009. Atunci, în jurul orei 22.00, trei complici, în urma unor înţelegeri prealabile, s-au deplasat în PMAN, unde aveau loc acţiuni de divertisment de Hramul Chişinăului. Cei trei aveau de gând să comită o infracţiune de rezonanţă, soldată cu omorul mai multor persoane. S-a stabilit că, în baza unui plan elaborat din timp, coparticipanţii au decis să utilizeze mijloace periculoase pentru viaţa şi sănătatea mai multor persoane, aceştia având asupra lor o grenadă de luptă model RG-42, cu focosul UZRGM-2. Unul dintre complici, infiltrându-se în cercul persoanelor din scuarul Catedralei, în apropierea Arcului de Triumf, a detonat grenada. În urma deflagraţiei, 37 de persoane s-au ales cu leziuni corporale de diferite grade de gravitate, necesitând îngrijiri medicale.

La 11.06.2010, în urma măsurilor operative de investigaţie, întreprinse de către colaboratorii Direcţiei Misiuni Speciale a MAI, persoanele bănuite de comiterea acelei infracţiunii au fost reţinute.

La 5.05.2011, conform sentinţei Judecătoriei Buiucani, organizatorii şi executorii infracţiunii au fost condamnaţi la privaţiune de libertate pe termene de la 14 la 17 ani. Cei trei îşi ispăşesc pedeapsa într-un penitenciar de tip închis.

— Aţi avut vreo întrevedere cu ei, de când sunteţi în noua funcţie?

— Nu am avut, dar nici nu mi-am propus.

— La ce etapă sunt acum investigaţiile legate de scandalul de la Penitenciarul nr. 13?

— La 14 iunie 2011, în urma publicării articolului “Puşcăria noastră, cuibuşor de nebunii”, în care erau descrise cazuri de implicare a colaboratorilor Penitenciarului nr. 13 din Chişinău în acţiuni de încălcare a legislaţiei, a fost iniţiată o cercetare de serviciu. În urma acestei cercetări s-a stabilit că o parte dintre evenimentele descrise în articol au fost deja examinate de către Secţia securitate internă a DIP, în cadrul unei cercetări anterioare, dispuse la 22.10.2010.
DIP a efectuat mai multe verificări ale activităţii Penitenciarului nr. 13, depistând în acţiunile administraţiei penitenciarului unele abateri de la prevederile legale. De asemenea, s-a stabilit că mai multe acţiuni ale unor colaboratori ai instituţiei cad sub incidenţa prevederilor Codului Penal. În consecinţă, 2 colaboratori ai Serviciului securitate al Penitenciarului nr. 13 au fost suspendaţi din funcţii pe durata desfăşurării anchetei de serviciu.
În prezent, sunt examinate şi alte circumstanţe ale comiterii de către administraţia Penitenciarului nr. 13 a unor abateri, a căror apreciere va fi făcută publică la finele cercetării de serviciu.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, RdG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

38 comentarii

  1. gref

    minciuna, minciuna, minciuna….

    Asistenţa medicală este la un nivel suficient. Cred că foarte mulţi, la libertate, nu beneficiază de o astfel de asistenţă —– Asa minciuna e egala numai cu propanda nazista si bolshevik/kominternista…. bravoooooooo , chiar ne crede oi proaste ???

    Puscariile sunt pline de bolnavi TBC si Sida, in forma deschisa.Violurile, tortura, bataiile- activitate curenta in inchisoarile noastre.

    El stie, ca fiecare cuvant, e minciuna, noi stim , ca tot ce-a spus e pura minciuna si batjocora. Si ne aruncam cu praf in ochi, si cuvinte frumoase, ca tot e in regula.
    Traim in Republica Minciunii, Batjocorii si Coruptiei !!!

    p.s: Sarmanu nici masina n’are … credca are are abonament la troleibus, si din cand in cand ii imprumuta abonamentul sotiei Aura, ca ea sa se duca la vrio cumatrie sau nunta sa cante.

    Ridicol, Minciuna, Batjocura…

  2. roaiba

    Jos mafia din penitenciare, d-le Ciobanu datii afara pe coruptii din posturile de conducerea Departamentului. Sunt corupti si eau bani de pe detinuti.

  3. AVRAAM

    Da…Lupu paznic la oi,ori ursul bodiguard la prisaca.Paradox de Moldova!De la MAI la penitenciare?Asta ca din psihiatrie in Parlament.Avem Napoleoni si la casa de nebuni si in Parlament.Da Aurica,AURA a ajuns vedeta de una singura ori pe epoletii lui Ciobanu din MAI?Acu daca Ciobanu e sef pe puscarii AURA va deveni super/vedeta,ar putea canta SHANSON si “zecii”(puscareasii) obligati sa procure CD-urile AUREI…

  4. AFACERE

    Vă prezentam doar câteva date cu imobilele şefului DP, colonel Veaceslav Ciobanu, care era dator şi obligat de funcţie să lupte cu mafia şi corupţia… Şi a luptat! Şi cîte ceva a şi cîştigat!
    Toyota Prado : An 2005-2006 (culoare roşie)
    preţul: de la 42230 Euro
    Lexus LX570: An 2010 (culoare albă)
    preţul: de la 87730 Euro
    Casă în deal de lîngă pădurea Durleşti: 180 mii euro
    Vila lui V. Ciobanu din România, Sovata. Preţ estimativ 250 mii Euro
    Apartamentul de pe str. Eminescu, V. Ciobanu, 5 camere de 280 metri, 230 mii euro.
    Un grup de conducători de întreprinderi comerciale şi agenţi economici din mun. Chişinău, care cunosc mai multe despre “neinfricatul luptator”.

  5. ex-MAI

    Vă prezentam doar cîteva informatii cu averile şefului DP, colonel Veaceslav Ciobanu, care era dator şi obligat de funcţie să lupte cu mafia şi corupţia…
    Şi a luptat! Şi cîte ceva a şi cîştigat!
    Toyota Prado : An 2005-2006 (culoare roşie)
    preţul: de la 42230 Euro
    Lexus LX570: An 2010 (culoare albă)
    preţul: de la 87730 Euro
    Casă în deal de lîngă pădurea Durleşti: 180 mii euro
    Vila lui V. Ciobanu din România, Sovata. Preţ estimativ 250 mii Euro
    Apartamentul de pe str. Eminescu, V. Ciobanu, 5 camere de 280 metri, 230 mii euro.
    Un grup de conducători de întreprinderi comerciale
    şi agenţi economici din mun. Chişinău

  6. Adevar

    Riposta lui GREF:Vorbiti ca o persoana scandalagie lipsita de competenta! Pentru a judeca despre nivelul asistentei medicale in penitenciare ar fi binevenit sa aveti studii respective. Exista statistica oficiala, indicatori epidemiometrici relevanti care clar arata declinul maladiilor infectioase in detentie(tangential confirmata prin scaderea mortalitatii. Circa 30% din cazurile de tuberculoza sunt depistate la intrare in penitenciar. Societatea prezinta pericol deja!Succesul tratamentului la detinuti este mai mare ca media pe tara, acces la tratament gratuit. Informare permanenta despre sanatate, multi din ei inainte de detentie nici la medic nu au fost nici o data!
    Invinuirea neintemeiata a dlui Ceban in minciuna, afecteaza onoarea tuturor colaboratorilor care cinstit isi indeplinesc munca zilnica…Fie- Va rusine! si Va asteptam “la noi” sa va convingeti de serviciile adecvate medicale.

  7. dacul

    ADEVARULE spune si de unde are avere seful tau.
    Ca altfel te asteptam la noi peste cativa ani sa vezi ce inseamna ADEVARUL.

  8. Stan

    Adevar,
    lauda-ma gura,ca ti-oi da friptura,
    daca nu m-ai lauda,stii ce ti-as da?…
    Apropo,ai luat masa azi?…
    Si totusi,e Ceban sau Ciobanu? Adevarul trebuie sa fie adevar,nu cacao.
    Cat despre fabule,ai nimerit numai morala:fie-va rusine,pungasilor,si intoarceti averile furate cui apartin,poporului,apoi dati afara din puscarii pe cei terminati cu ajutorul vostru si intrati voi de buna voie si imi dati cheia,talhari la drumul mare.

  9. Adevar

    Waw, cite emotii! Nu numar bunurile nimanui, pentru acesta este fiscul. Dar medicina penitenciara nu o atingeti, acesta a fost mesajul neauzit de voi.

  10. dacul

    NU NUMAR BUNURILE NIMANUI.m-a fac ca nu vad ,ca nu aud ,dar asta nu inseamna TAINUIRE care se pedepseate conform legii.

  11. vadim

    Sunt medic in acest sistem , poate d-l Ciobanu nu stie tot de medicina in acest sistem. Pot sa confirm lucrurile stau nu chear asa de rau. La tara oamenii mor fara nici o asistenta. Aici ucigasii se lecuesc bine, ei omoara dar noi e lecuim.

  12. cuculea

    Ce stiti voi de detinuti, bul …..or.Va astept pe toti la mine in celula puisorilor.O sa vad ce comentarii o sa scriti.hahahah.

  13. Alexei

    Acesta-i nivelul lui Ceban Veaceslav. După dezvăluirile despre avere, nu îndrăzneşte să se laude la un zial nu de bulevard. Aura este prietenă cu Sanda Filat, prima a rugat-o să o ajute de ai da general soţului.Rezultatul degrabă va fi cu aşa succese, necătînd la imaginea formată de ani de om corupt şi incopetent în materie.Să vedeţi în timpul apropiat ce dezvăluiri îl aşteaptă pe Ceban V., cumătrul lui Oleg Efrim, vărul lui Ceban V. – Bîrca Petru şi mulţi alţii.

  14. Alexei

    Sistemul penitenciar deja este distrus la vre-o 70%, sub conducerea “hameleonului” Ceban Veaceslav, care spune una şi face alta, implimentează sistema de minciuni şi intrigi în colective.Întrun cuvînt aduce tradiţiile vechi comuniste de lucru. Bravo PLDM, datorită lui Ceban V. a-ţi “cîştigat” un minus zdravăn în rîndul oamenilor. Să vedeţi ce “succese” obţineţi la următoarele alegeri datorită la aşa “specialişti” care i-aţi promovat.

  15. Alexei

    Poftim degrabă de sărbători Sanda Filat a planificat o vizită la Penitenciarul de la Rusca(cu donaţie de cărţi pentru bibliotecă).Nu se confirmă ce am descris mai sus cu Aura şi Sanda

  16. Alexei

    Ce ţine de “operaţiunea de succes” a lui Ceban Veaceslav, întrebaţi cei mai informaţi colaboratori de poliţie ai servicilor operative şi ve-ţi afla că deflagraţia din 14.10.2009 a fost descoperită datorită unui poliţist din CPS Buiucani care deţinea informaţia. iar Direcţia Misiuni Speciale pur mecanic a efectuat măsurile standarte de documentare. Să vă fie ruşine de meritul furat

  17. Alexei

    Şi mai mult ca atît şi-au dat un car de medalii, grade de colonel pentru “eroizmul” manifestat de către Ceban Veaceslav şi brigada sa(verişori, rude de Aurei) în descoperirea crimei cu grenada din PMAN. Care cunosc situaţia real se rîd şi rămîn frapaţi de “meritele” descrise în interviul dat

  18. petru

    FCETI SI VOI CE A FACUT ACEST OM, V.CEBAN SI APOI SA INCERCATI SA VORBITI AIURELI.
    PUR SI SIMPLU IL INVIDIATI DE SUCCESUL OBTINUT DE D-LUI.
    MAI PUNETIVA INTREBAREA VOUA INSIVA CE ATI FACUT VOI PNETRU ACEASTA TARA???

  19. Alexei

    Pentru petru Bîrcă(vărul lui V.Ceban)poate comentezi tu cum aţi”descoperit” deflagraţia din PMAN şi multe alte acte eroice, cum îndeplineţi comenzile comuniştilor de a urmări şi documenta actualii cîrmuitori ai ţării. Văd că te doare sufletul de vărul V.Ceban. Tare mult “aţi făcut” pentru ţară, vouă trebuie să vă facă monumente şi să le instaleze lîngă Ştefan cel Mare

  20. Petru

    Pentru Alexei…. Vad ca esti indraznet…si-ti permiti sa incalci fara motiv legislatia penala…daca esti asa de motivat, fa si tu asa ca acestor persoane sa le fie instalate monumentele corespunzatoare.

  21. procurorul

    Bîrvă Petru și ”eroul” Ceban Veaceslav, comunicați vă rog frumos situația cu P – 13 adică după cum a comunicat Ceban 2 colaboratori ai P – 13 au fost suspendați și materialele expediate în procuratură spuneți publicului carei situația colaboratorilor în cauză. Peste tot este scris doar poziția voastră – dar poziția lor carei și ce, din procuratură nu a venit încă răspunsul. Eu ca un procuror comunic publicului că procuratura deja urma să dea un răspuns pe acest caz sau cazuri.
    dacă nu mă greșesc este material de refuz plus la asta cei 2 colaboratori se judecă cu voi și cam ați dato în bară nui așa? Eu personal mă voi lega cu ei și voi întruni o ședință și cu presa ca să arătăm adevărul în această situație deoarece pentru așa ”profesioniști” ca VOI statul suferă cheltueli enorme la CEDO.

  22. Alexei

    În sfîrşit respect şi susţin, că vorba chipurile moldovenii au numai calităţi negative este doar ceva ce nu corespunde la concret naţiunii.da întradevăr aşteptam reacţii corespunzătoare.
    Procurorul dat este un adevărat bărbat, profesionist, patriot şi cu sînge de moldoveni munteni ai Romîniei, care la caracter sunt comparaţi cu cecenii şi au mîndrie, demnitate şi bărbăţie. Bravo respect şi stimă.Eu personal mă mîndresc cu cine sunt, şi pot demonstra că nu sunt singur, iar uneori cîţiva reuşesc aceia ce nu reuşesc un milion de alde CEBAN VEACESLAV şi BÎRCA PETRU

  23. Alexei

    Petrea eşti un incărturar reeşind cum te exprimi cu termeni din jurisprudenţă, iar degrabă vei fi o telezvezda cu toate “podvigurile” tale.Aţi slujit comuniştii, iar acum vaţi schimbat culoarea şi stricaţi imaginea celor care actual sunt la putere.Poate la comandă, poate din incompetenţă şi degradare naturală, Dumnezeu e mare şi va face dreptate pentru toţi chiar şi pentru cei care se jură pe copii

  24. Alexei

    Mai sunt careva comentarii la nivelul profesional implementat in sistemul penitenciar dupa cazul cu Baghirov.Eu cred ca aici a fost spus totul si nota finala la examenul in fata societatii.Tot ce a spus Baghirov este adevarat despre penitenciarul 13, sub o noua conducere “competenta”*Munteanu V., Volosin Andrei care este seful serviciului securitate si personal responsabil de blocul nr.3,unde sa detinut Baghirov)Eu consider ca asa nivel de lucru si rezultate trebuiesc apreciate prin prizma unei anchete de serviciu obiective, detaliate si calificate, care la moment este imposibil de petrecut cu actuala conducere a DIP-ului

  25. Spectrum

    Salut Alexei! Sunt total de acord
    cu tine, pentru că eu sunt
    martorul a tot ce se întâmplă
    în Penitenciarul nr.13! Chiar acolo sunt fapte
    interesante şi dovezi, dar nu
    ştiu cui să se adreseze la ei,
    deoarece mi-e teamă că nu se
    poate trezi în dimineaţa! Şi
    dacă aveţi suport, justiţia
    poate fi restaurate!

  26. Alexei

    Pentru Spectrum. În timpul apropiat, să vezi ce va eşi la suprafaţă, cazurile cu Baghirov E. vor fi nişte bancuri uşoare, comparativ ce adevăr va izbucni la suprafaţă.Cu atît mai mult că vor fi probe şi argumente, care nu le poţi nega cu “trucuri” ş.a..Vorba din popor:”totul are început şi are sfîrşit.Nimic nu este veşnic…
    Iar pentru conducerea DIP:”Puterea poate fi dăruită, iar autoritatea se cucereşte zi de zi…”

  27. Spectrum

    Здравствуйте Алексей! Относительно того,что всему имеется конец,спорить не стану! Но бывает порой уже поздно,когда наступает тот самый конец! Просто до глубины Души обидно повседневно наблюдать за беспределом и беззаконьем происходящим в ПУ-13. Я уже 2,2 года в этих стенах и поверьте,что приложил ни мало усилий для того,чтоб бороться за честь и достоинство! Жаль,что пока публично не могу на компромитирующих фактах,выложить истину и реальность всего того,что в самом деле твориться в данном Учереждении! А еще хуже,когда нет поддержки,нужных связей и очень плохо знаешь законы! Где мог,то ни смотря ни на что шел на весьма рискованные шаги и делал доказательственные,скрытые записи противозаконных действий со стороны местной администрации. И вот с этим,очень боязно стало жить,хотя даже далеко НЕ жить,а существовать в этой системе,поскольку и вовсе не знаешь,что с этим делать и какой предпринять шаг,чтоб остаться в живых,но чтоб и справедливость восторжествовала! Ладно…. чего-то я чересчур разошелся! Просто,это скопление слез,которые больно и мучительно капают внутрь изо дня в день…

  28. Nicolai

    În ziua de azi peste tot locul îi “Bardac”! Crezi,că aici la libertate îi mai uşor? Producţia este:-Trebuie sa lupţi pentru drepturile sale şi nu de lăsat mîinele în jos!

  29. Spectrum

    Nu plec din mâinile, şi, prin
    urmare, lupta pentru a gasi o
    cale! După toate, în cazul în
    care intrarea, există o cale de
    ieşire! Dacă există o
    oportunitate de a se angaja
    mihanizm, atunci de ce nu
    alerga la un alt povadno a fost!
    Nu vă faceţi griji, mi se pare în
    continuare aceeaşi persoană
    prin intermediul căreia va fi
    posibil pentru a aduce la
    lumină faptele! Toata lumea ar
    trebui să deserturile lor pur si
    simplu!

  30. Alexei

    La noi in tara parca toti sunt prosti si nimeni nu inteleg.Iar o parte ca Ceban V. si echipa(minoritati sexuale) parca sunt morti in papusoi si nimeni nu ii vede, nu ii cunoaste cind si ce au comis in trecut si in pezent

  31. Alexei

    Sa vedeti ce dezvaluiri vor urma dupa activitatea acestora *fructuoasa* si cite dosare penale vor fi pornite.Cu mult mai multe ca cele pornite la DMS, unde a activat IMPARATUL – CEBAN SLAVIC si NEAMURILE lui si ale AUREI

  32. alex

    pentru alex
    sa stiti ca pe linga faptul ca acesti doi indivizi sint corupti si mizerabili ei ,cum se spune la modoveni, pot linge si cel mai important stiu pe cine sa linga in f… pentru a se mentine acolo unde stau. Rep. Moldova trece printr-o perioada de tranzitie iar ascesti sacali stiu foarte bine cum sa profite de ea , de rep. Moldova.

  33. Ion

    Da !!! Ce-i drept îi drept, au lins Comuniștii acum liberal democrații, acești șacali nu se pied, P..AR pe P…AR se ajută 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *