Principală  —  Interviuri   —   Sondajele, ca un horoscop?

Sondajele, ca un horoscop?

Interviu cu Doru Petruţi,
director IMAS

 

— Acum 6 ani, v-aţi stabilit în R. Moldova. Tot de atunci realizaţi cercetări şi studii legate de situaţia de aici. De obicei, cum gândesc cetăţenii R. Moldova?

— Dacă ne referim la cele legate de viaţa lor, constat că e destul de dificil să stabilim o diagnoză generală. Cred că, în prezent, cetăţenii R. Moldova sunt prinşi într-o capcană de dezamăgirile cu care se confruntă. Viaţa e apăsătoare. În plus, cetăţenilor R. Moldova le vine destul de greu să înţeleagă că, la acest moment, politicienii exploatează foarte mult speranţele şi capitalul de încredere pe care aceştia l-au investit, în ultimii doi ani, în noua putere. Constatăm că, cei mai mulţi dintre cetăţenii acestui stat nu întrezăresc acum un viitor şi e cu atât mai greu să-l întrezărească în condiţiile în care nici politicienii de la guvernare nu au viziunea necesară şi nu reuşesc să ofere nişte garanţii.

— Dar pe ce se întemeiază încrederea cetăţenilor în actuala putere?

— Încrederea cetăţenilor în clasa politică a fluctuat şi va fluctua, în funcţie de rezultatele alegerilor, dat fiind faptul că oamenii speră să trăiască mai bine. Totodată, atunci când cele legate de aspiraţiile oamenilor nu se îndreptăţesc, încrederea în instituţiile oficiale se prăbuşeşte. Cel mai frecvent, sunt tratate cu neîncredere Guvernul, Parlamentul, Preşedinţia, care, de altfel, ar trebui să genereze şi să conducă reformele.

— Există un gând care îi uneşte pe cetăţenii acestui stat?

— Cred că există mai multe subiecte care îi dezbină. În toţi anii aflării mele aici, nu am reuşit să fiu martorul unui consens legat de ideea naţională, bunăoară. Este ştiut că societatea nu poate fi altfel decât clasa politică. Există mai multe divergenţe în societate. Există diferenţe foarte pronunţate între minoritari şi majoritari, între cei de la sate şi cei din zonele urbane. Cel mai important, însă, e faptul că nu există o claritate certă asupra direcţiei pe care ar trebui să o parcurgă R. Moldova: spre Est sau spre Vest?  Mai mult, nu există nicio preocupare de a le explica oamenilor de ce am avea nevoie să alegem modelul european, şi nu alt model. Oamenii vor în Europa ca să trăiască mai bine, deseori, însă, nu înţeleg că o condiţie primordială a europenizării este acceptarea şi respectarea legilor de acolo.

— Cine ar trebui să se preocupe de promovarea modelului european de viaţă?

— Cine propune astfel de schimbări, acela ar trebui să fie preocupat de explicarea şi de promovarea modelelor respective. Dacă vrem să fim trataţi ca nişte europeni, dacă vrem să circulăm liber în Europa, dacă vrem să dispunem de mai multe garanţii, nu ar trebui să fim preocupaţi de fenomene precum contrabanda cu ţigări, corupţie sau criminalitate… Cu astfel de scheme, nu putem intra în Europa, pentru că acolo de mult legile au altă valoare.

— La ce studii anume lucrează acum IMAS?

— În prezent, evaluăm mai multe aspecte ale relaţiilor R. Moldova cu Banca Mondială şi cu unele structuri europene. Sperăm să obţinem rezultate relevante şi în urma cercetării pieţei forţei de muncă. Studiul respectiv este realizat cu sprijinul Uniunii Europene. Cu prilejul aniversării a 10-a de activitate, IMAS realizează un studiu mai special, destinat publicului larg. După realizarea mai multor studii despre partide şi oameni politici, studii de profil ale unor companii, ne-am gândit să realizăm un altfel de portret al cetăţenilor acestui stat, să-i întrebăm ce cred ei despre familie, despre religie… Să-i întrebăm despre bucatele lor  preferate. Să aflăm ce fel de tradiţii respectă şi dacă sunt sau nu superstiţioşi… În cercetările noastre încercăm să stabilim în special care sunt necesităţile cetăţenilor R. Moldova.

— Când va fi făcut public acest studiu?

— În câteva zile îl vom lansa. Studiul va conţine date interesante despre felul în care gândesc şi trăiesc cetăţenii R. Moldova.

— Aţi bea apă dintr-un pahar cu un homosexual? De fapt, cu cine beţi apă dintr-un pahar?

— Sigur că rezultatele cercetărilor noastre au provocat nişte discuţii şi e normal să fie aşa, dar interpretarea nu ar trebui să fie una îngustă. Prin aceşti itemi încercăm să facem o măsurare indirectă a unor fenomene. Să vă aduc un exemplu. Bunăoară, cum se măsoară violenţa în familie? Dacă v-aş întreba: soţul dvs. e violent? Veţi răspunde, cel mai probabil, că e cel mai bun din lume. Dar dacă v-aş întreba: soţul dvs. vă interzice să vă întâlniţi cu prietenele? Aţi putea da un răspuns afirmativ, iar acest răspuns ar fi, de fapt, o recunoaştere a faptului să sunteţi supusă unor violenţe psihologice… Dacă e să revenim la întrebarea legată de pahar, parafrazând-o şi întrebând, de exemplu, dacă respondenţii ar bea alcool din acelaşi pahar cu un homosexual, atunci răspunsurile ar putea fi total diferite.

— Cu cine, totuşi, beţi apă dintr-un pahar?

— La modul direct, sigur, pot bea din acelaşi pahar cu familia mea. Astfel de întrebări sunt adresate pentru a măsura distanţele sociale pe care le acceptă populaţia faţă de un fenomen sau altul.

— Potrivit sondajelor realizate de IMAS, ce categorii sunt cel mai mult discriminate în R. Moldova?

— Fără îndoială, minorităţile sexuale, după care urmează persoanele de gen feminin şi minorităţile etnice.

— Deci, femeile sunt plasate, la capitolul discriminare, între minorităţile sexuale şi cele etnice? Cum se manifestă cel mai frecvent această discriminare în raport cu femeile?

— Lucrurile încep de la nivelul valoric. Rolul femeii este văzut, de obicei, în context casnic, fiind aduse, în calitate de argumente, anumite tradiţii. Profesiile pe care le adoptă femeile ar trebui să fie dintr-o anumită arie. Există o categorie restrânsă a populaţiei care crede că femeile pot deveni persoane de succes în R. Moldova. Succesul pentru ele e mai degrabă atribuit în sfera casnică. Atunci când analizăm asemenea subiecte, ar trebui să le privim sub două unghiuri: unul declarativ şi unul comportamental. Bunăoară, moldovenii sunt caracterizaţi drept persoane foarte ospitaliere, calde, primitoare. După aceste constatări, dacă am încerca să-i întrebăm dacă ar primi în casa lor, pentru câteva zile, o persoană de altă religie sau o persoană de culoare, atunci s-ar putea să nu rămână nimic din acea ospitalitate declarată.

— De obicei, la ce fel de întrebări cetăţenii vor să cunoască răspunsuri?

— Pe mulţi îi interesează evoluţiile politice, alţii sunt interesaţi de viaţa mondenă… O categorie destul de consistentă este pasionată de superstiţii: când să-şi strângă rufele de pe culme, când să scoată gunoiul din casă, unii sunt interesaţi de consumul populaţiei, alţii sunt interesaţi de sfera comportamentală sau de cea valorică. Cât mă priveşte, eu, ca cetăţean, aş vrea să cunosc acum ce efecte au avut consultările pe care le-a desfăşurat premierul Filat cu reprezentanţii societăţii civile.

— Din ce cauză, de obicei, diferă datele sondajelor realizate de diverse companii?

— A compara, pur şi simplu, cifrele e una dintre marile greşeli pe care le comit cei care analizează sondajele. Sunt metodologii şi abordări foarte diferite. Deseori întrebările sunt formulate diferit. Diverse companii fac uz de procedee de lucru diferite. Mai contează şi felul în care a fost selectat eşantionul pe care este realizat sondajul. Sunt şi chestiuni de etică şi deontologie, care variază de la o companie la alta. Uneori, nişte chestiuni tehnice fac să difere răspunsurile la aceleaşi întrebări. E ca şi cum a-i cumpăra o maşină. Dacă alegi un automobil mai calitativ, eşti mai sigur, dacă te opreşti la unul mai ieftin, de calitate îndoielnică, atunci poţi să-ţi pui viaţa în pericol. În sondaje, se întâmplă să vină unul cu un laptop, să se dea mare şi tare şi să furnizeze nişte rezultate spectaculoase despre… naşul său. Presa preia asemenea rezultate. Astfel, publicului i se induce o informaţie falsă… În noiembrie trecut, bunăoară, au fost furnizate mai multe sondaje, având rezultate cu diferenţe colosale.

— Se vorbeşte, deseori, despre corupţia din sfera sondajelor. Există partide care încearcă “să-şi cumpere” scoruri mai bune? Cum sunt făcute “ofertele”? V-aţi confruntat cu asemenea situaţii?

— Răspunsurile mele vor fi foarte directe: au existat şi, probabil, vor mai exista astfel de cazuri. Şi noi ne-am confruntat cu asemenea situaţii, nu o singură dată. Cum au loc, de fapt, astfel de tranzacţii? Relativ simplu. Vine reprezentantul partidului X şi solicită, bunăoară, 3% din sondaj.

— Au explicat vreodată la ce le servesc datele exagerate?

— Noi le argumentăm întotdeauna că cel mai mare rău pe care o companie de sondaje îl poate face unui client e “să producă” procente mincinoase. Este clar că, până la urmă, sondajele nu influenţează rezultatele finale ale alegerilor. Dacă ar fi influenţat, în noiembrie 2010, AMN ar fi avut 7%, partidul lui Pasat – 4%, MAE – 3%, dar iată că acest lucru nu s-a întâmplat. Poziţia companiei noastre, în legătură cu acest subiect, a fost foarte clară şi foarte fermă întotdeauna. Există prevederi contractuale care nu permit companiilor sau partidelor politice care lucrează cu noi să modifice rezultatele cercetărilor, atunci când le fac publice. Cine acceptă această regulă colaborăm, cine nu…

— Aţi pierdut clienţi din cauza acestei stipulări contractuale?

— Foarte mulţi. Dar eu nu spun că i-am pierdut, spun că am câştigat autoritate.

— Ce reacţii ale partidelor politice, la rezultatele unor sondaje realizate de IMAS, aţi reţinut?

— Toate cazurile sunt speciale, începând de la domnii Urechean, Ghimpu, Filat şi terminând cu domnul Voronin, care se uită la datele din sondaje ca la un horoscop. În funcţie de rezultatele pe care le-au avut în sondaje, a variat şi discursul lor. IMAS nu reacţionează afectiv. Încercam să le explicăm că respondenţii le atribuie aceste scoruri, şi nu noi. Dacă ar fi să dai în sondaje rezultatele pe care le vor dânşii, am ajunge la 180%…

— Şi un Parlament din 200 de parlamentari…

— Probabil.

— Care sunt cele mai mari nemulţumiri ale oamenilor astăzi?

— Nemulţumirile se menţin la un nivel relativ constant, de multă vreme. Foarte mulţi sunt nemulţumiţi de preţuri şi de nivelul de viaţă. Acestea sunt lucrurile care dor în fiecare zi şi dor foarte tare. Cetăţeni sunt neliniştiţi şi de situaţia creată în domeniul locurilor de muncă. În topul problemelor apare şi corupţia. Toate acestea, se pare, culminează cu problemele ce ţin de viitorul incert al copiilor. Se pare că această îngrijorare pentru viitorul copiilor uneşte foarte multă lume în R. Moldova. De fapt, este ştiut că pe oameni, de obicei, îi unesc lucrurile care dor.

— Cum vedeţi dvs. evoluţiile politice în urma evenimentelor din ultimul timp?

— Revin iarăşi la consultările iniţiate de premier. În opinia mea, acestea au fost cam inutile. Singurul avantaj al acestora e că au readus în prim-plan subiectul legat de dreptul la iniţiativă al premierului şi au mai spălat, poate, din imaginea, destul de şifonată, a PLDM-ului în urma campaniei pentru alegerile locale, în special legat de rezultatele înregistrate în Chişinău. În urma acestor consultări, cel puţin pentru mine, a devenit clar că AIE este o structură nefuncţională, iar premierul se fereşte să fie el persoana care ar recunoaşte şi care ar face public acest fapt.

— Credeţi că cineva, dintre cei trei, ar avea curajul astăzi să iasă şi să comunice societăţii că AIE nu mai este funcţională?

— Nu ştiu dacă acest lucru ţine de curaj. Cred că ţine de seriozitate şi de responsabilitate. Şi pentru politicieni, şi pentru publicul larg, este specifică regula potrivit căreia, în R. Moldova, nimeni nu e vinovat de nimic. În cazul politicienilor, poţi auzi reproşuri la adresa altora, dar nu şi asumarea unor responsabilităţi. De exemplu, în cazul premierului, nu el e responsabil de activitatea Guvernului? Cine ar trebui să răspundă? S-a plâns de ineficienţa algoritmului politic, de parcă nu şi PLDM a contribuit la crearea acelui algoritm. Cine, populaţia a purtat negocieri şi a ajuns la înţelegerile la care au ajuns politicienii? Postura aceasta de spectator, de acuzator, iar în unele cazuri şi încercarea de a spune jumătate de adevăr, demonstrează că politicienii poartă un discurs prea metaforic şi aruncă prea multe săgeţi către partenerii politici, fără a aduce argumente.

— Cum evoluează încrederea cetăţenilor în politicieni?

— Topurile din ultima perioadă riscă să se prăbuşească. Dacă la începutul anului, în martie – aprilie, în special după vizita lui Joe Biden, s-a înregistrat plafonul maxim de încredere în premier şi în AIE, în ultimul timp situaţia pare să se schimbe… Personal, mi se pare foarte puţin ca, după doi ani de guvernare, să se realizeze doar ceea ce s-a realizat. E opinia mea de sociolog şi de cetăţean. Ce să înţeleagă omul simplu din discuţiile metaforice ale politicienilor?

— Dacă s-ar răsturna acest top al încrederii, cum ar arăta el peste o lună–două?

— Ce s-a întâmplat în Chişinău la ultimul scrutin e foarte interesant şi util de învăţat. Electoratul de dreapta e un electorat de conjunctură. Am urmărit că, în vreo trei săptămâni, PLDM a pierdut mai bine de jumătate din electoratul său. E mult mai simplu, însă, să pierzi electoratul decât să-l câştigi. A fost oare învăţată această lecţie, după alegerile locale?

— Ştiu sau nu politicienii de la noi a citi sondajele?

— Despre Voronin vă spuneam că citeşte sondajele ca pe un horoscop. Mihai Ghimpu, odată, citea sondajul în avion, aşa a fost şi interpretarea – la mare distanţă de realitate. La modul serios, cred că politicienii încep să priceapă a citi sondajele, acesta fiind şi meritul celor care îi consiliază. În ultima campanie electorală s-a văzut că tot mai mulţi profesionişti sunt implicaţi în activitatea partidelor politice de la noi. Pe de altă parte, rămâne constantă diferenţa dintre ceea ce înţeleg din sondaje şi ceea ce declară public politicienii.

— Dar cetăţenii simpli?

— De obicei, din partea publicului larg există nişte reacţii spontane. Oamenii nu pătrund în esenţă. Deseori suntem întrebaţi în legătură cu eşantionul pe care este realizat sondajul. Unii vor să ştie cum răspunsurile a doar 1000 de persoane intervievate pot constitui un curent de opinie. De altfel, şi în SUA, şi în China, state cu un număr mult mai mare de locuitori, sondajele sunt realizate pe eşantioane similare numeric.

— Cum explicaţi dvs. încrederea, încă stabilă, a cetăţenilor în PCRM?

— O cotă stabilă de încredere nu înseamnă că nu s-a diminuat. De la un ciclu electoral la altul, PCRM a pierdut câte 5%. În mediul rural, aproape jumătate din electorat a migrat spre dreapta. E vorba de o migraţie mecanică făcută spre putere. În aceste condiţii, PCRM a încercat să vină cu altă imagine, Voronin fiind plasat în plan secund. Constatăm, de asemenea, că media de vârstă a alegătorilor PCRM s-a redus considerabil, a întinerit, au aderat persoane pregătite profesional. Astăzi nu mai putem vorbi că doar pensionarii sunt susţinători ai PCRM, care a rămas la pragul de încredere de 40%, situaţia în ansamblu fiind, totuşi, alta decât acum 3-4 ani. Ar fi interesant să urmărim ce se va întâmpla atunci când PCRM se va întoarce cu faţa spre electoratul din zonele rurale, de care s-a detaşat atunci când a plecat de la putere.

— Din ce cauză, în R. Moldova, candidaţii independenţi obţin rezultate minore în scrutin?

— E la fel ca şi în cazul unor partide care iau rezultate mici. Acest lucru se întâmplă deoarece candidaţii independenţi şi unele partide încep să construiască ceva doar în campaniile  electorale. Acum e clar că cei care nu vor lucra între ciclurile electorale vor avea şanse neînsemnate de câştig. Dacă nu munceşti, nu ai vizibilitatea necesară, oamenii nu te cunosc, nu ştiu ce ai realizat până atunci. În electorală, toate acţiunile par un joc oportunist, o încercare de a ajunge la guvernare şi a trage nişte sfori în condiţiile în care nu ai făcut nimic până atunci pentru cei cărora le vorbeşti.

— Ne confruntăm sau nu cu o criză a personalităţilor?

— Am reţinerile mele în a numi pe unul sau pe altul personalitate. Despre lipsa elitelor politice în R. Moldova putem discuta. Personalităţi, din punctul meu de vedere, ar fi persoanele care lasă o urmă, ceva notabil după ele. Peste 10-15 ani, credeţi că-şi va mai aminti cineva despre scandalurile din AIE, despre ce şi-au spus ei acolo, despre detalii şi amănunte… Aceste lucruri nu mi se par notabile pentru o ţară. Nu văd ca persoanele care se află acum în politică să marcheze la modul serios evoluţia R. Moldova.

— Credeţi că ar putea fi depăşită criza politică în urma alegerii unui şef de stat din afara partidelor, altul decât actualul candidat, Marian Lupu? Cum ar putea fi identificat un astfel de candidat?

— Am urmărit cu toţii cum funcţionează algoritmul puterii la nivelul instituţiilor statului. Toate cele întâmplate până acum mă fac neîncrezător într-un astfel de scenariu. De fapt, o atare decizie politică ar fi şi foarte periculoasă. În plus, în ultimii doi ani nu am văzut un subiect care ar depăşi votul a 51–52 de deputaţi…

— De obicei, în sondaje oamenii spun că vor să trăiască mai bine. De ce, totuşi, nu reuşesc?

— Ce înseamnă succesul? Potrivit cercetărilor noastre, a avea succes în Moldova înseamnă a avea bani, pile, relaţii, nişte părinţi bine plasaţi, care ţi-ar asigura un viitor durabil. Abia după asta, în clasament, urmează subiecte ce ţin de educaţie, de calităţi personale, care te-ar putea duce la succes. În astfel de circumstanţe, e şi foarte greu să reuşeşti, pentru că nu toată lumea are pile şi relaţii. Aş aduce aici exemplul bacalaureatului… Oricât de eficient ar fi sistemul, oricât de mari exigenţele, probleme oricum vor exista, acestea fiind legate de motivaţia de a învăţa. Deseori, tinerii înţeleg că, în această situaţie, nu studiile şi munca asiduă îţi pot asigura succesul. Ei analizează cum funcţionează lucrurile la nivel instituţional şi care sunt şansele lor de a se integra în actuala piaţă a muncii. Concluziile pe care şi le fac sunt descurajante pentru ei.

— Ce poate face presa ca oamenii să spună ceea ce cred, dar nu ceea ce, în opinia lor, ar trebui să spună?

— După biserică şi armată, presa e cea în care oamenii au mai multă încredere. Aceasta ajunge şi până la 60%. Presa, alături de alte instituţii, ar trebui să contribuie la reformarea societăţii, lucru dificil de realizat într-un singur ciclu electoral…

— Sunteţi printre puţinii români din Ţară care au reuşit să se integreze în R. Moldova, muncind aici. Au existat, în ultimii 7 ani, motive din care aţi regretat că aţi ales să fiţi la Chişinău?

— În general, nu am regrete la nivelul vieţii mele. Unii aleg să facă bani, îşi doresc case, maşini, eu am ales să investesc în profesia mea, în formarea mea ca om, ca persoană, eu am ales să-mi trăiesc profesia, pentru asta, desigur, plătesc un anumit preţ. Le mulţumesc celor apropiaţi, care au înţeles şi care au acceptat acest mod al meu de viaţă.

— Aţi activat şi în perioada în care în R. Moldova, la nivel de stat, era promovată o politică antiromânească agresivă. Cum a fost atunci?

— Am simţit aceste greutăţi atunci… Îmi dau seama că pe atunci ne consolam, deoarece aşteptările nu erau foarte ridicate. Acum, însă, aşteptările sunt foarte mari, din care cauză şi dezamăgirile sunt mai mari. În 7 ani, au fost momente dificile, chiar foarte sensibile. În aprilie 2009, a trebuit să plec din R. Moldova. Mi-am lăsat colegii singuri. Credeam că totul se va pierde atunci… Pe de altă parte, munca de zi cu zi pe domeniul acesta într-o ţară care face primii paşi pe calea democraţiei cere pricepere, dedicaţie, coloană vertebrală. Nu e deloc simplu, dar interesant.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, A.G.