Smirnov nu a fost ales de popor

Interviu cu Mihai Dârul,
activist pentru drepturile omului
în Transnistria

 

— Locuiţi aici, la Lunga, Dubăsari, de o viaţă. Cum a ajuns de fapt Igor Smirnov să conducă Transnistria? A fost el ales de către cetăţeni prin vot liber?

— Smirnov spune des la televizor că el a fost ales de popor. Satul nostru, Lunga, nu l-a ales pe Smirnov. În 1991, la 1 decembrie, nici nu au avut loc alegerile, Casa de Cultură a fost închisă. Noi am făcut alegerile la 8 decembrie anul 1991, l-am ales pe Mircea Snegur preşedinte, din 3860 de alegători înregistraţi la alegerile de atunci peste 3600 şi-au dat votul pentru Snegur, aşa că satul acesta l-a considerat pe Snegur preşedinte, apoi pe ceilalţi preşedinţi aleşi prin scrutinele organizate de R. Moldova. Cu părere de rău, nouă, cetăţenilor din Lunga şi din alte sate din această zonă, nu ni s-a mai dat voie să facem alegeri, nu ni se mai dădea voie să ne ducem nici în Cocieri sau la Ustia să votăm, stătea miliţia, stăteau gardiştii, stăteau grănicerii, ne păzeau, ne urmăreau şi aşa mai departe.

— În 1991 activat şi în structurile locale din satul Lunga, Dubăsari. Cum  a fost să vă exercitaţi acest drept după venirea lui Smirnov?

— Dacă e să ne aducem aminte despre anul 1991, trebuie să spun că atunci la noi în sat s-au petrecut alegerile locale, unde eu şi alţi consăteni am fost aleşi consilieri în sovietul sătesc prin votul oamenilor din sat. Eu am fost atunci ales şi consilier în sovietul raional Dubăsari. Cu părere de rău, nu ni s-a permis să ducem mandatul şi activitatea de consilier până la capăt, până la următoarele alegeri, care ar fi trebuit să aibă loc în 1995. În 1992 regimul acesta smirnovist, cu Armata a14-a rusă, cu tancurile, cu tunurile, cu mitralierele şi cu BTR-urile – maşini blindate, au reuşit cu forţa să desfacă ţara în două părţi şi oamenii de pe partea stângă a Nistrului au rămas ai nimănui. Moldova în timpul acela nu avea putere ca să lupte cu Armata a 14-a şi mulţi au fugit de aici – care la Chişinău, care la Bălţi, care şi pe unde, dar eu am rămas.

— Deci nu aţi mai putut să vă exercitaţi acest drept de ales în Consiliul Local?

— Nu. S-au format prin fals alte structuri locale, şi noi, oamenii aleşi prin vot, ne-am pus la cale să nu ne ducem la noul regim, fiindcă noi nu l-am recunoscut, noi considerăm că suntem cetăţeni ai Republicii Moldova şi că trebuie să trăim, să lucrăm şi să ne consultăm cu legile R. Moldova.

— După asta nici nu aţi avut posibilitatea să participaţi în alegerile locale, să mai fiţi ales?

— Nu, despre aceasta nu era nici vorbă, pentru că regimul lui Smirnov de la bun început, încă de când au luat ei cu mitraliera şi cu de-a sila, cu armata, oraşele şi satele, de atunci de când le-au ocupat aici, şi-au pus oamenii lor împotriva Moldovei, fără a ţine cont că ei nu aveau nici studii, nici nu erau cunoscuţi în aceste localităţi ca oameni muncitori, respectaţi.  Noi am rămas aşa, în voia sorţii şi a lor.

— Totuşi de atunci, timp de 20 de ani, aţi mai participat la vot. Cum a fost acest exerciţiu pentru consătenii Dvs.?

— Eu, de exemplu, de câte ori s-au petrecut alegerile în Moldova, de atâtea ori am participat. Noi suntem un grup de activişti în sat şi totdeauna ne punem la cale şi ne ducem la alegeri la Cocieri sau la Ustia. Dar nu ne-a fost uşor. Când te duci la Cocieri sau la Ustia eşti bătut, înjosit, murdărit, stă miliţia lor, stă KGB-ul lor şi scriu numele de familie, filmează. Pe urmă oamenii care au votat sunt vizitaţi de oamenii regimului şi au de suferit. Când te adresezi în Moldova să te apere, să te susţină, să te înţeleagă nimeni nu vrea nici să audă, toţi şefii au cabinete, au aparate de aer condiţionat, au de toate, dar cu omul de rând să stea de vorbă nu vor deloc, nu au timp şi gata.

— Am înţeles că aţi fost chiar reţinut de către autorităţile autoproclamate transnistrene pentru faptul că aţi mers la vot.

— Bineînţeles că am fost şi bătut, şi furat, şi mi-au rupt permisul de deputat în consiliul local, mi-au rupt paşaportul, pentru că avea ştampila cu cetăţenia Republicii Moldova, mi l-au rupt în ochii mei.

— Cine anume?

— Miliţia smirnovistă. Este şi acum şeful poliţiei rutiere din Dubăsari. Mi-a rupt permisul de conducere pentru că este eliberat de R. Moldova. Eu în general sunt urmărit aici, nu o dată m-au luat la miliţie, nu o dată m-au dus la KGB. Îşi bat joc, îmi vin pe neaşteptate acasă, se fac a căuta mac, caută de ce să se agaţe ca să facă protocoale şi să mă ridice.

— Şi când vă duc la miliţie, cum vă apăraţi?

— Mi-i greu, pentru că niciun om din partea stângă a Nistrului nu-i apărat de organele abilitate de la Chişinău, şi când te duci la ei şi te adresezi, toţi îţi spun că ei nu te pot ajuta cu nimic. Dar eu cred că se poate de ajutat, n-au dorinţă.

— Cum credeţi anume că v-ar putea ajuta?

— Ar putea ajuta chiar prin acţiuni ale Procuraturii.  Să vină un lucrător de la procuratura din Chişinău aici, la procuratura din Dubăsari sau la miliţie, şi să pună întrebarea concret: «De ce vă bateţi joc de omul acesta sau acela?». De aceea, din an în an, autorităţile din stânga Nistrului se comportă tot mai brutal şi mai rău, pentru că nimeni nu-i urmăreşte, nu-i întreabă, nu-i deranjează.

— Deci consideraţi că din an în an condiţiile de securitate personală aici degradează?

— Desigur. Din an în an condiţiile devin tot mai rele pentru oamenii care ţin la legile R. Moldova. Oamenii sunt urmăriţi.

— Am discutat până acum despre încălcarea dreptului Dvs. constituţional de a alege şi de a fi ales. Cum e cu dreptul la libera circulaţie?

— Despre libera circulaţie ce pot să vă spun? Eu am lucrat mulţi ani în SovTransAvto, am mers prin toată Europa cu maşina, şi eu aşa bătaie de joc de oameni nu am văzut în toată lumea, aşa ceva am văzut doar la noi la aşa-numita vamă smirnovistă. Ca să vină de la Chişinău acasă la Linga, oamenii stau prin arşiţă sau ploi în rânduri foarte şi foarte lungi.  Ce au atâta de controlat omul? E simplu, la urma urmei, ţi-a arătat paşaportul şi dă-i voie să meargă, dar ei, ca să fie omul înjosit, ca să nu vină de la Chişinău în partea asta, creează intenţionat aceste cozi şi înjosesc omul. Din partea moldovenească nu este niciun fel de vamă, de ce smirnoviştii ne impun vămi?

— Unde aţi mai semnalat această problemă?

— Eu am scris sute de scrisori către toate autorităţile. I-am scris despre asta şi lui Vladimir Putin, am scris o scrisoare şi la ONU. Am scris şi la OSCE. Nu există autoritate naţională sau internaţională implicată în problema transnistreană, căreia să nu mă fi adresat. Eu am scris la toţi.

— Aţi primit şi răspunsuri?

— Am primit, dar toate sunt de formă. Am primit o scrisoare de la Ambasada Rusiei, care mă informează că răspunsul care a venit de la Putin este la ei, la  Ambasadă. Dar când m-am dus acolo, nu au vrut să îmi dea răspunsul de la Putin, mi-au dat o foaie pe care scrie că a venit o scrisoare de la Putin. Şi ambasada Rusiei îşi bate joc de noi. Nu susţine Moldova întreagă, nu susţine omul de rând, nu susţine omul care este corect, dar susţine aşa-numita republică smirnovistă.

— Aici, la Lunga, dar şi la Dubăsari sau în alte localităţi din stânga Nistrului, toate autorităţile vorbesc doar limba rusă, ce puteţi să spuneţi despre dreptul unui cetăţean din Transnistria la limba maternă, dacă această limbă este româna?

— Cum au apucat cu de-a sila Smirnov şi Armata a 14-a puterea, au început imediat a închide şcolile, clasele şi grădiniţele de copii cu predare în limba moldovenească-română. Chiar la 100 de metri de mine se află o grădiniţă care era grădiniţă cu limba moldovenească. În 1997 a fost închisă intenţionat, şi copiii au fost repartizaţi la grădiniţe ruse, ca să nu se vorbească limba moldovenească. Dacă anterior în şcoala noastră din sat 80% vorbeau limba moldovenească, cu clase moldoveneşti, cu copii moldoveni, pentru  că satul e moldovenesc, acum satul, în proporţie de 80%, e rusesc. Este o presiune şi din Rusia şi de la Tiraspol, şi iar vă amintesc că Guvernul de la Chişinău nu îşi face griji deloc pentru partea stângă a Nistrului. Eu nu am auzit să vină vreun ministru , vreun preşedinte sau vreun prim-ministru de la Chişinău aici, în partea stângă a Nistrului, ca să se întâlnească cu oamenii.

— De ce credeţi că nu vin?

—  Nu doresc, aceasta este o grijă în plus, dar ei vor o viaţă mai liniştită, mai odihnită, nu vor să ia ceva mai greu în spatele lor.

— V-aţi gândit vreodată că aveţi dreptul la securitate personală, dreptul să nu vă fie frică în propria casă?

— Care securitate personală? Eu nu am aici nicio securitate. Mie, din contra, toţi cei de aici îmi doresc şi îmi fac numai rău. Dar, să vă spun sincer, securitate personală eu nici în Moldova nu am. Bineînţeles că stau cu frică, şi frica e mare. Aici, miliţienii când vor atuncea vin. Am mai spus – vine KGB-ul şi te ia de acasă. Numai de aceea că ai scris o scrisoare undeva şi ai spus ceva. Îşi bat joc de lume, de şcoală, îşi bat joc de mine sau de altcineva. Eu scriu la Moscova despre fărădelegile de aici, dar peste două-trei săptămâni Moscova le trimite prin fax scrisoarea mea. Ei văd că m-am plâns, văd ce am spus şi vin acasă şi te iau. Te duc la KGB sau la miliţie şi încep a striga la tine. Şi pe urmă nu ştii la ce să te aştepţi.

Miliţia şi aşa-zisa vamă smirnovistă mi-au arestat maşina, pentru că am numere din partea dreaptă a Nistrului, moldoveneşti. Eu încă o dată spun – sunt cetăţean al R. Moldova. Dar ei insistă că trebuie să ai numai permis transnistrean de conducere, numărul la maşină să fie numai al lor, smirnovist, pentru orice om care trăieşte aicea. Eu am insistat să spun că permisul meu de conducere din Moldova este legal. Atunci mi-au rupt permisul, mi-au arestat maşina. A stat mult timp arestată. Mulţumită lui Ştefan Urâtu de la Comitetul Helsinki şi lui Ion Manole de la Promo-lex şi celor de la Ministerul Reintegrării de atunci, condus de Vasili Şova, am fost ajutat. Dar de atunci nu am putut să îmi refac acest drept de a circula acasă cu maşina proprie. Din 2006 sunt nevoit să ţin maşina la Criuleni. M-am adresat la Procuratura din Chişinău şi au răspuns că nu mă pot ajuta cu nimic.

Şi nu doar la circulaţia cu maşina mi se încalcă drepturile. Dacă toţi cetăţenii Republicii Moldova au o bucată de pământ, eu aici nu am nimic. Toţi cetăţenii Moldovei au primit bonuri patrimoniale, iar eu nu am primit. Când m-am dus să întreb despre bonuri, mi-au răspuns: «Dar la ce vă trebuie?». La Guvern, la Chişinău, m-am adresat cu mulţi ani în urmă, ca să avem şi noi dreptul la bonuri de privatizare, mi-au răspuns să dau în judecată, iar daca judecata m-a ajuta, poate mi-or da.

— Procuratura de la Chişinău nu a intentat niciun dosar pe acest caz cu automobilul sechestrat şi limitarea dreptului de a circula cu acte eliberate în R.Moldova?

— Nu. M-am  adresat la Procuratura Generală o dată, la cea raională Dubăsari o dată şi mi s-a spus aşa: «Noi nu vă putem ajuta cu nimic».

— Sunteţi singur aici, la Lunga, după ce v-a decedat soţia. Copiii şi nepoţii au posibilitatea să vă viziteze?

— Copiii s-au căsătorit, sunt la Chişinău, şi-au ales drumul lor. Dar când trebuie să vină acasă, să ne revedem, să meargă la mormântul mamei, nu se simt deloc confortabil. Ajung la vamă şi începe înjosirea de către vameşi. Cercetează toată maşina, ca să scoată din oameni bani şi alte lucruri. Iarna e frig în vamă, vara, pe căldură, de asemenea e greu, mai ales dacă sunt şi nepoţeii mici. E un banditism.

— Aţi fost toată viaţa, practic, angajat în câmpul muncii. Cum e cu dreptul de a primi pensie după atâţia ani de stagiu de muncă?

— Am vreo 55 de ani de stagiu oficial de muncă. Am început să lucrez de la 12 ani la brigada de tractoare din sat. Dar când m-am adresat aici să primesc pensie, mi-au dat cea mai mică sumă posibilă.

— De ce vă ridicaţi pensia de la autorităţile autoproclamate transnistrene, dacă aţi muncit pe teritoriul legal al R. Moldova?

— M-am adresat, desigur, la Chişinău. Dar mi s-a spus că pensia se ridică la locul de trai. Când întreprinderea la care am lucrat ani în şir, SovTransAuto din Chişinău, s-a închis, am început să fac actele pentru pensie. Atunci la Chişinău mi s-a spus că numai la locul de trai, aşa e legea. Le-am explicat că aici e Transnistria. M-am adresat de mai multe ori, în scris, la Maria Bortă, la Ministerul Muncii. Am şi fost la dumneaei la audienţă, dar mi s-a spus să nu vin degeaba, fiindcă voi lua pensia la locul de trai.

— Vedeţi vreo soluţie pentru problema transnistreană în general?

— Doamne fereşte dacă se găseşte cineva la Chişinău şi cedează partea asta a Transnistriei Rusiei. Atunci ce mai rămâne din Moldova noastră, absolut nimic? Aici e tare grea viaţa, în stânga Nistrului, aici omul e urmărit, aici omul e ca în “konţlagheri”, înconjurat doar de vămi, peste tot e un control strict, omul nu-i liber, omul nu circulă liber, este urmărit, cu părere de rău. Iar atunci când vreun lider de la Chişinău sau din cadrul structurilor internaţionale vine aici, ei nu se întâlnesc cu oameni ca mine, cu oameni de rând, să-i întrebe cum o duc, dar se întâlnesc cu Smirnov, iar acela le spune minciuni cat mai multe şi ei îl cred. Uitaţi-vă ce fac din Benderul cela. A fost localitate moldovenească, iar acum e rusească. Şi astăzi pe nimeni la Chişinău nu îl doare de asta, ei au leafa bună, li-i răcoare vara, iarna li-i cald. Te duci în audienţă la domnul Ghimpu, la domnul Lupu, la domnul Filat – nimeni nu vrea să te primească, să discute, să te ajute măcar cu ceea ce se poate. Au uitat de ţară şi de popor, nu ştiu din ce cauză.

— Cu autorităţile transnistrene aţi încercat să discutaţi?

— Da, recent. Satul nostru, Lunga, a fost unit cu forţa cu oraşul Dubăsari, însă sătenii nu vor categoric să fie o suburbie a acestui oraş. Noi vrem să fim un sat simplu, cu primarul nostru, cu consilierii noştri, să rezolvăm problemele care ne dor aici, în sat. De ce oamenii din sat, bătrâni, să ia transportul şi să plece la administraţia din Dubăsari pentru orice mică problemă? Am creat un grup de iniţiativă, eu am fost ales ca preşedinte al grupului acesta şi am fost delegat la Tiraspol, la Kaminski. Aveam 1200 de semnături adunate de la locuitori, care spun că nu au nici timp şi nici bani şi nici posibilitate să meargă la administraţia din Dubăsari. M-a primit repede. Am stat mult timp de vorbă, dar tot a spus că nu ne poate ajuta cu nimic, căci este ukaz dat de Smirnov, iar el “nu-i mai mare decât Smirnov, şi numai Smirnov poate sa rezolve asta”.

— Cum e politica fiscală aici, înţeleg că pe oameni îi deranjează impozitele?

— Ştiţi, când trăieşti la sat, venituri nu prea ai, dar impozite trebuie să plăteşti tot mai multe. Sunt impozite şi pe pământ, şi pe casă, şi pe căsoaie, şi pe bordei, şi pe altele. Recent au venit nişte impozite aşa de mari, că oamenii nu ştiu de unde să ia bani să le achite. Mai nou, trebuie să plătească impozit şi pentru faptul că le vine copilul de la Chişinău pe două-trei zile să trăiască aici.

— Credeţi că sunt legale aceste impozite?

— Desigur că nu. Smirnov a distrus toate fabricile, toate uzinele din Dubăsari, noi am avut fabrici puternice, felurite întreprinderi – în ziua de azi vreo 70 procente sunt închise. Noi am avut un parc de transport auto de pasageri, cel mai puternic era parcul auto din Dubăsari, deservea şi raioanele Grigoriopol şi Criuleni, avea rute deservite şi în Odesa, şi alte oraşe din Ucraina. În ziua de azi acest parc e distrus complet. Dar impozite cer de la noi, ca să îşi completeze bugetul. Iar banii din buget nimeni nu ştie unde se duc. Smirnov nu se împarte cu poporul.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Alina RADU