„Revolta noastră a fost abuzată de către majoritatea politicienilor care au guvernat după 2009”

Interviu cu scriitoarea și jurnalista Maria-Paula Erizanu

— Ce a însemnat 7 aprilie 2009 pentru Paula Erizanu? Ce făceai atunci?

— La 7 aprilie am descoperit pentru prima dată cât de emoţionant e să fii parte dintr-o mulţime care simte la fel, speră în mai bine și are suficientă încredere în propria cauză pentru a înfrunta un guvern care își bate joc de propriii oameni.

Data nașterii: 2 mai 1992
Studii
2012-2015: Istorie și literatură, New College of the Humanities, Londra, Marea Britanie
2015-2016: Masterat în Jurnalism, City University London, Londra, Marea Britanie
ACTIVITATE PROFESIONALĂ
2009-2017: colaborează cu revistele Punkt (Chișinău), Observator Cultural (București), Dilema Veche (București)
2011-2012: co-fondează platforma de gândit, zis și făcut ospoon.eu, care a publicat articole și a organizat dezbateri publice pe teme relevante tinerilor
2016: vorbitor TedxAUBG, Universitatea Americană din Bulgaria, și TedxChișinău
2015-2017: colaborează cu publicațiile internaționale CNN.com, The Guardian, The Architectural Review, Wallpaper* ș.a.
Сărți publicate:
2010: apare cartea de non-ficțiune „Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o” (Editura Cartier, Chișinău), care obține premiul UNESCO pentru cea mai frumoasă producție de carte la Târgul de la Leipzig, Germania
2015: apare volumul de poezie „Ai grijă de tine” (Charmides, Bistrița)

— Cine sunt tinerii lui 7 aprilie?

— Cei care erau prea mici ca să participe conștient la Adunarea Naţională din 1989. Atât ieșirea în piaţă la 7 aprilie, precum și ce a urmat după, a fost o parte importantă din maturizarea socio-politică a generaţiei noastre. Sper că ne va transforma în cetăţeni alerţi, nu cinici. Dar mi se pare important să vorbim de 7 aprilie ca de un protest inter-generaţional, nu doar al tinerilor. Tinerii au fost doar elementul nou și faţa mai glamuroasă a mișcării, care a dat bine la poze.

— Ce ai învăţat din 7 aprilie?

— Că nu există niciodată un singur moment salvator. Pentru a povesti istoria pe înţelesul tuturor, ne concentrăm adesea pe momente culminante și euforice. Dar atât înaintea, cât și după revoluţiile din 1989, de exemplu, au fost – și continuă încă – ani de muncă, petiţii, adunări, marșuri, muzică, literatură, teatru, articole, organizaţii, iniţiative, presiuni, dezamăgiri, eșecuri, morţi, dar și micile victorii care menţin licărul de speranţă necesar pentru a continua lupta. Și deci, că a fi un cetăţean bun și implicat ia foarte mult timp și energie, nu e o chestie periferică, dacă vrei ca lucrurile să se schimbe cu adevărat.

— În opinia ta, de ce după atâţia ani de atunci nu a avut loc totuși un act de justiţie în Dosarul 7 aprilie?

— Nu au fost pedepsiţi poliţiștii care au arestat și torturat zeci de oameni pentru că mulţi dintre aceștia au devenit apropiaţi ai guvernărilor de după 2009. Dar cred că și noi, ca societate, încă învăţăm cum să facem presiune asupra politicienilor. Și mai e și periculoasa oboseală pe care o resimţim acum în societatea civilă, care a venit atât dintr-un lanţ de dezamăgiri și frustrări faţă de propria neputinţă, cât și pentru că nu am avut voinţă să persistăm asupra întrebării – ne amintim o dată în an de subiect și în rest îl lăsăm să doarmă. Cam la fel cum ne manifestăm și creștinismul – tot o dată în an, la Paști.

— Cum ajung oamenii să accepte să trăiască într-o ţară coruptă, cumpărată, fără să se mai revolte? De unde vine această obișnuinţă, împăcare cu fatalismul? Vor mai avea oamenii din R. Moldova puterea să se revolte, din moment ce au obosit de atâta dezamăgire, corupţie, minciuni și nu îi mai miră nimic? Cum să iasă din starea aceasta de oboseală?

— Corupţia e un mod de supravieţuire și o cale de ascensiune socială a unei mari părţi a populaţiei. De aceea ne e greu să luptăm cu ea. E prioritizarea interesului de termen scurt asupra interesului de termen lung. Dar cred că și unii dintre acești oameni, când va curge iar o picătură chinezească, se vor alătura unei mișcări de protest. În Rusia lui Putin, societatea civilă părea o prinţesă adormită, dar uite că ea s-a trezit și a ieșit în stradă și în 2011-2012, și în 2017. Mai sunt și cei care nu sunt corupţi, dar care nu mai au vlaga necesară pentru a continua să lupte de unii singuri. Dar apar și voci noi, și energie proaspătă.

— De unde să ia forţe tinerii care și-au dorit revoluţie ca să facă lucrurile să meargă mai bine aici?

— Cred că ne rămâne să învăţăm să ne și simţim bine cât rezistăm politic. Uneori, forţa vine din determinare, alteori din detașare, umor și creativitate. De aceea mi se pare că umorul și consecvenţa protestatarilor români în lupta împotriva ordonanţei de urgenţă, al lui Andrei Bolocan cu Emisiunea Lumina, al site-ului sic.md, al comunităţii de pe Facebook, e absolut necesar pentru a ne menţine interesul faţă de politic și a ne reenergiza lupta politică.

— Ce s-a întâmplat cu revoluţia furată, până la urmă? Și, mai ales, a fost ea furată?

— Evident. Revolta noastră a fost abuzată de către majoritatea politicienilor care au guvernat după 2009. De corupţie n-am scăpat, de concentrarea puterii în mâinile unui singur partid/grup de oameni nici atât. Presa liberă care a apărut atunci a fost transformată între timp în instrument de propagandă.

— Există acum politicieni credibili în R. Moldova?

— Maia Sandu e pentru mine un politician credibil acum, pentru că a fost printre puţinii miniștri care nu s-au îmbogăţit cât a fost în Ministerul Educaţiei, a fost o voce critică și nu servilă, spre deosebire de majoritatea celorlalţi miniștri din guvernele de după 2009, și a încercat să lupte cu una dintre primele forme de corupţie pe care le trăim noi în Moldova – copiatul la BAC. Faptul că s-au prezentat atâţia oameni la vot în toamnă și că ea a luat aproape, dacă nu mai mult, de jumătate dintre voturi în pofida campaniei sale construite pe un buget infim, mi se pare un semn extraordinar de solidarizare a societăţii civile pentru aceleași idealuri pentru care am ieșit în piaţă în aprilie 2009. Dar sper să apară curând și alţi politicieni credibili și competenţi, atât în PAS, cât și în alte partide, și care să coopereze pentru a schimba climatul politic din ţară.

— Diaspora s-a mobilizat în număr mare la ultimele alegeri. La ce speră cei de peste hotare și despre ce vorbește atitudinea pe care au avut-o autorităţile ulterior, luând în calcul faptul că nu au ajuns buletine de vot?

— Diaspora, la fel ca mulţi dintre cei de acasă, speră să eradicheze corupţia și, în consecinţă, să creeze un climat economic mai benefic pentru întreaga societate, și nu doar pentru un grup mic de oameni. Unii vor să revină acasă, alţii vor o ţară mai bună pentru cei apropiaţi. Faptul că actuala coaliţie a împiedicat diaspora să voteze e încă o expresie clară a corupţiei acestei guvernări.

— În 2010, când se lansa cartea ta de debut, „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o”, spuneai așa: “La 15 ani credeam că oamenii care nu citesc nu au ce căuta pe glob. Între timp am hotărât să-i las în viaţă. La 16 ani visam la o revoluţie. La 17 ani visez lucruri mai pașnice”. La ce visezi acum?

— Acum încerc să visez aplicat. De exemplu, sper să lansez anul ăsta o fundaţie care să acorde premii celor mai buni profesori din Moldova – am găsit opt din nouă directori ai bordului, dar trebuie să găsesc și timp, și energie, ca să o pun în mișcare. Cunosc câţiva profesori extrem de talentaţi care au emigrat și fac munci domestice în alte ţări. Sunt o pierdere extraordinară pentru noi toţi. Sper că prin intermediul fundaţiei îi vom ajuta măcar puţin pe cei care încă formează elevi și îi vom face mai cunoscuţi de către un public mai larg. Pe lângă asta, încerc să schimb ideea că Moldova și Europa de Est e doar corupţie în jurnalismul meu internaţional, promovând arhitecţi, pictori, fotografi care vorbesc despre zona noastră altfel – cred că asta e necesar și pentru comunitatea internaţională, dar și pentru noi, pentru a ne inspira și a ne ajuta să ţinem minte că există viaţă și comunitate și în afara politicii. Mai continui să colaborez cu presa de acasă, aici includ și presa românească. Simt nevoia să adaug totuși că am devenit mult mai tolerantă cu oamenii care nu citesc. (zâmbește)

— Când ai lansat cea de-a doua carte, colecţia de poeme „Ai grijă de tine”, ai spus că ai ales să scrii despre lumină. De ce?

— Păi căutam lumina. E ușor să nu o vezi când ești est-european și pe deasupra ești și adolescent. Am găsit-o în partea frumoasă a prieteniei, a comunităţii, a naturii. Există mitul că arta adevărată e întotdeauna despre nefericire. Mizerabilismul a fost și direcţia principală în poezia românească douămiistă. Or, eu am încercat să scriu despre lumină pentru că mi se părea și o miză existenţială, nu doar una literară. Pe lângă asta, atât o mare parte a literaturii, cât și cultura pop, de la Disney la Hollywood, gonflează dragostea romantică, făcând-o să apară ca principala sursă de sens sau ca moment culminant în viaţă. Sigur, ea e importantă pentru mulţi dintre noi. Dar e ușor să uiţi, mai ales în adolescenţă și în tinereţe, despre alte surse esenţiale de sens, pace, bucurie și serotonină. Despre ele am încercat să scriu.

— Acum ce scrii?

— Acum mă concentrez pe jurnalism pentru că, la nivel pragmatic, așa îmi acopăr cheltuielile și, altfel, pentru că am o poftă mare să învăţ cât mai mult despre lume, să încerc să o înţeleg și să particip la dezbaterea publică. Și pentru că jurnalismul responsabil mi se pare esenţial pentru o societate sănătoasă. Dar lucrez și la un text literar, că altfel simt că nu-mi aparţin, deși încă nu mi-e clar ce mâncare de pește va fi.

— La noi se vorbește frecvent despre problema identitară, însă puţin despre cultură și despre starea limbii pe care o vorbim, româna. Spuneai într-un interviu că felul în care vorbim influenţează și felul în care gândim, iar mai apoi acţionăm. De ce totuși, la noi, aceste probleme legate de cultură rămân cumva în coada listei, de ce nu li se acordă importanţă?

— Nu voi zice nimic nou, dar cred că e din cauza materialismului care a urmat după anii ‘90, odată cu liberalizarea pieţei. De atunci, Moldova, ca și alte foste ţări comuniste, a înţeles libertatea ca abilitatea de a cumpăra obiecte diverse care în epoca sovietică nu existau. Acum, în Moldova, după modelul american, valoarea personală e determinată de avere. Educaţia și starea limbii sunt neglijate pentru că nu aduc beneficii materiale imediate – nici publicului, nici mass-mediei care caută click-uri. Ele ţin de o cursă lungă.

— Cum te simţi acum când revii în ţară?

— Mi-e trist să găsesc tot mai puţini oameni care cred că lucrurile se pot schimba și să îi văd pe cei care încearcă să miște totuși lucrurile epuizaţi, dar știu că eu sunt parte din problemă, pentru că și eu am plecat la Londra. De aceea încerc să continui colaborări și să lansez iniţiative și acasă. Și nu o fac doar din datorie, o fac și pentru a mă simţi întreagă. Familia, comunitatea de prieteni și cunoscuţi de acasă, implicarea lor în lupta de pe arena politică, limba și cultura română, comunitatea literară și culturală română, dar și deschiderea spre limba și cultura rusă, satul mă fac să mă simt mai întreagă și aș sărăci și m-aș usca dacă aș renunţa la toate astea.

— Ce ai aduce din Marea Britanie acasă?

— Meritocraţie; profesionalism, ca ideea de a respecta înţelegerile și contractele, de a pune produsul sau serviciul pe care îl oferi deasupra orgoliului în munca de echipă și în relaţia cu clienţii/pacienţii/audienţa/cititorii; un respect mai mare faţă de cultură și educaţie; un accent mai mic pe cumpărat haine și obiecte noi iar și iar; o doză de politeţe (care deja se infiltrează, încet, încet și acasă); arhitectură și urbanism – care nu mi se pare un moft, ci o artă esenţială care, bine realizată, ne poate face mai fericiţi și mai sănătoși zi de zi.

— Ce diferenţe dintre sistemul educaţional de acolo și cel de la noi ai observat?

— Cea mai mare diferenţă e felul în care sunt predate obiectele umaniste. La istorie, de exemplu, înveţi mai puţine evenimente, dar în schimb le rumegi mai bine scriind eseuri despre cauzele, metodele/procesul și consecinţele anumitor evenimente sau fenomene istorice comparând perspectivele diferitor istorici în baza dovezilor care s-au păstrat. Astfel înveţi să gândești critic și să nu reciţi o ideologie. Pe lângă asta, la englezi nu se copiază nici pe departe la fel de mult ca acasă, parţial din cauza că pedeapsa e mai strictă dacă o faci – îţi poate distruge cariera; și parţial pentru că așteptările din partea elevilor și studenţilor sunt mai realiste – nu faci 12 obiecte, ci 3-4 sau 6, în funcție de sistem, iar la Bacalaureat Internaţional, de exemplu, nota maximă se acordă pentru obţinerea a aproximativ 70%. Și la universitate nota maximă pe care o poţi lua nu e 100%, ci în jur de 70%. Asta te face mai onest și mai umil faţă de ce știi.

— Mai crezi în revoluţii?

— Cred în munca de până la, din timpul și de după revoluţii. Nu cred că se schimbă nimic de la sine peste noapte. Încerc să îmi aleg bătăliile și să mă ţin cu dinţii de ele.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Hariton

    Apropo, când sunt atacate instituțiile de stat, simbolurile statului, fortele de ordine au dreptul să traga din arme. Asta o spun așa, pentru ca să ne amintim cum s-au comportat polițiștii în acea zi nefastă pentru R.Moldova.

  2. Serafim

    Doamne cite la crim sau varsat atunci , si citi prieteni de o viata am perdut și uite ce organiztorii acestui protest groaznic sunt in parlament PCRM.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *