„Revolta noastră a fost abuzată de către majoritatea politicienilor care au guvernat după 2009”

Interviu cu scriitoarea și jurnalista Maria-Paula Erizanu

— Ce a însemnat 7 aprilie 2009 pentru Paula Erizanu? Ce făceai atunci?

— La 7 apri­lie am des­co­pe­rit pen­tru pri­ma dată cât de emoţio­nant e să fii par­te dintr-o mulţi­me care sim­te la fel, spe­ră în mai bine și are sufi­cien­tă încre­de­re în pro­pria cau­ză pen­tru a înfrun­ta un guvern care își bate joc de pro­pri­ii oame­ni.

Data naș­te­rii: 2 mai 1992
Stu­dii
2012-2015: Isto­rie și lite­ra­tu­ră, New Col­le­ge of the Huma­ni­ti­es, Lon­dra, Marea Bri­ta­nie
2015-2016: Mas­te­rat în Jur­na­lism, City Uni­ver­si­ty Lon­don, Lon­dra, Marea Bri­ta­nie
ACTIVITATE PROFESIONALĂ
2009-2017: cola­bo­rea­ză cu revis­te­le Pun­kt (Chi­și­nău), Obser­va­tor Cul­tu­ral (Bucu­rești), Dile­ma Veche (Bucu­rești)
2011-2012: co-fondează plat­for­ma de gân­dit, zis și făcut ospoon.eu, care a publi­cat arti­co­le și a orga­ni­zat dez­ba­te­ri publi­ce pe teme rele­van­te tine­ri­lor
2016: vor­bi­tor Ted­xAU­BG, Uni­ver­si­ta­tea Ame­ri­ca­nă din Bul­ga­ria, și Ted­x­Chi­și­nău
2015-2017: cola­bo­rea­ză cu publi­ca­ți­i­le inter­națio­na­le CNN.com, The Guar­dian, The Archi­tec­tu­ral Revi­ew, Wall­pa­per* ș.a.
Сăr­ți publi­ca­te:
2010: apa­re car­tea de non-ficțiune „Aceas­ta e pri­ma mea revo­lu­ție. Furați-mi-o” (Edi­tu­ra Car­ti­er, Chi­și­nău), care obți­ne pre­mi­ul UNESCO pen­tru cea mai fru­moa­să pro­duc­ție de car­te la Târ­gul de la Lei­pzig, Ger­ma­nia
2015: apa­re volu­mul de poe­zie „Ai gri­jă de tine” (Char­mi­des, Bis­tri­ța)

— Cine sunt tinerii lui 7 aprilie?

— Cei care erau prea mici ca să par­ti­ci­pe con­ști­ent la Adu­na­rea Naţio­na­lă din 1989. Atât ieși­rea în pia­ţă la 7 apri­lie, pre­cum și ce a urmat după, a fost o par­te impor­tan­tă din matu­ri­za­rea socio-politică a gene­ra­ţi­ei noas­tre. Sper că ne va trans­for­ma în cetă­ţe­ni ale­rţi, nu cini­ci. Dar mi se pare impor­tant să vor­bim de 7 apri­lie ca de un pro­test inter-generaţional, nu doar al tine­ri­lor. Tine­rii au fost doar ele­men­tul nou și faţa mai gla­mu­roa­să a miș­că­rii, care a dat bine la poze.

— Ce ai învăţat din 7 aprilie?

— Că nu exis­tă nici­o­da­tă un sin­gur moment sal­va­tor. Pen­tru a poves­ti isto­ria pe înţe­le­sul tutu­ror, ne con­cen­trăm ade­sea pe momen­te cul­mi­nan­te și eufori­ce. Dar atât îna­in­tea, cât și după revo­lu­ţi­i­le din 1989, de exem­plu, au fost – și con­ti­nuă încă – ani de mun­că, peti­ţii, adu­nă­ri, mar­șu­ri, muzi­că, lite­ra­tu­ră, tea­tru, arti­co­le, orga­ni­za­ţii, ini­ţi­a­ti­ve, pre­siu­ni, dez­a­mă­gi­ri, eșe­cu­ri, morţi, dar și mici­le vic­to­rii care menţin lică­rul de spe­ranţă nece­sar pen­tru a con­ti­nua lup­ta. Și deci, că a fi un cetă­ţean bun și impli­cat ia foar­te mult timp și ener­gie, nu e o ches­tie peri­fe­ri­că, dacă vrei ca lucru­ri­le să se schim­be cu ade­vă­rat.

— În opinia ta, de ce după atâţia ani de atunci nu a avut loc totuși un act de justiţie în Dosarul 7 aprilie?

— Nu au fost pedep­si­ţi poli­ţiș­tii care au ares­tat și tor­tu­rat zeci de oame­ni pen­tru că mulţi din­tre aceștia au deve­nit apro­pi­a­ţi ai guver­nă­ri­lor de după 2009. Dar cred că și noi, ca soci­e­ta­te, încă învă­ţăm cum să facem pre­siu­ne asu­pra poli­ti­cie­ni­lor. Și mai e și peri­cu­loa­sa obo­sea­lă pe care o resi­mţim acum în soci­e­ta­tea civi­lă, care a venit atât dintr-un lanţ de dez­a­mă­gi­ri și frus­tră­ri faţă de pro­pria nepu­tinţă, cât și pen­tru că nu am avut voinţă să per­sis­tăm asu­pra între­bă­rii – ne amin­tim o dată în an de subiect și în rest îl lăsăm să doar­mă. Cam la fel cum ne mani­fes­tăm și creș­ti­nis­mul – tot o dată în an, la Paști.

— Cum ajung oamenii să accepte să trăiască într-o ţară coruptă, cumpărată, fără să se mai revolte? De unde vine această obișnuinţă, împăcare cu fatalismul? Vor mai avea oamenii din R. Moldova puterea să se revolte, din moment ce au obosit de atâta dezamăgire, corupţie, minciuni și nu îi mai miră nimic? Cum să iasă din starea aceasta de oboseală?

— Coru­pţia e un mod de supra­vi­eţu­i­re și o cale de ascen­siu­ne soci­a­lă a unei mari părţi a popu­la­ţi­ei. De ace­ea ne e greu să lup­tăm cu ea. E pri­o­ri­ti­za­rea inte­re­su­lui de ter­men scurt asu­pra inte­re­su­lui de ter­men lung. Dar cred că și unii din­tre acești oame­ni, când va cur­ge iar o pică­tu­ră chi­ne­zeas­că, se vor ală­tu­ra unei miș­că­ri de pro­test. În Rusia lui Putin, soci­e­ta­tea civi­lă părea o prinţe­să ador­mi­tă, dar uite că ea s-a tre­zit și a ieșit în stra­dă și în 2011-2012, și în 2017. Mai sunt și cei care nu sunt coru­pţi, dar care nu mai au vla­ga nece­sa­ră pen­tru a con­ti­nua să lup­te de unii sin­gu­ri. Dar apar și voci noi, și ener­gie proas­pă­tă.

— De unde să ia forţe tinerii care și-au dorit revoluţie ca să facă lucrurile să meargă mai bine aici?

— Cred că ne rămâ­ne să învă­ţăm să ne și simţim bine cât rezis­tăm poli­tic. Une­o­ri, forţa vine din deter­mi­na­re, alte­o­ri din deta­șa­re, umor și cre­a­ti­vi­ta­te. De ace­ea mi se pare că umo­rul și con­sec­venţa pro­tes­ta­ta­ri­lor româ­ni în lup­ta împo­tri­va ordo­nanţei de urgenţă, al lui Andrei Bolo­can cu Emi­siu­nea Lumi­na, al site-ului sic.md, al comu­ni­tă­ţii de pe Face­bo­ok, e abso­lut nece­sar pen­tru a ne menţi­ne inte­re­sul faţă de poli­tic și a ne ree­ner­gi­za lup­ta poli­ti­că.

— Ce s-a întâmplat cu revoluţia furată, până la urmă? Și, mai ales, a fost ea furată?

— Evi­dent. Revol­ta noas­tră a fost abu­za­tă de către majo­ri­ta­tea poli­ti­cie­ni­lor care au guver­nat după 2009. De coru­pţie n-am scă­pat, de con­cen­tra­rea pute­rii în mâi­ni­le unui sin­gur partid/grup de oame­ni nici atât. Pre­sa libe­ră care a apă­rut atun­ci a fost trans­for­ma­tă între timp în instru­ment de pro­pa­gan­dă.

— Există acum politicieni credibili în R. Moldova?

— Maia San­du e pen­tru mine un poli­ti­ci­an cre­di­bil acum, pen­tru că a fost prin­tre puţi­nii miniș­tri care nu s-au îmbo­gă­ţit cât a fost în Minis­te­rul Edu­ca­ţi­ei, a fost o voce cri­ti­că și nu ser­vi­lă, spre deo­se­bi­re de majo­ri­ta­tea celor­la­lţi miniș­tri din guver­ne­le de după 2009, și a încer­cat să lup­te cu una din­tre pri­me­le for­me de coru­pţie pe care le tră­im noi în Mol­do­va – copi­a­tul la BAC. Fap­tul că s-au pre­zen­tat atâţia oame­ni la vot în toam­nă și că ea a luat aproa­pe, dacă nu mai mult, de jumă­ta­te din­tre votu­ri în pofi­da cam­pa­niei sale con­stru­i­te pe un buget infim, mi se pare un semn extra­or­di­nar de soli­da­ri­za­re a soci­e­tă­ţii civi­le pen­tru ace­leași ide­a­lu­ri pen­tru care am ieșit în pia­ţă în apri­lie 2009. Dar sper să apa­ră curând și alţi poli­ti­cie­ni cre­di­bi­li și com­pe­tenţi, atât în PAS, cât și în alte par­ti­de, și care să coo­pe­re­ze pen­tru a schim­ba cli­ma­tul poli­tic din ţară.

— Diaspora s-a mobilizat în număr mare la ultimele alegeri. La ce speră cei de peste hotare și despre ce vorbește atitudinea pe care au avut-o autorităţile ulterior, luând în calcul faptul că nu au ajuns buletine de vot?

— Dias­po­ra, la fel ca mulţi din­tre cei de aca­să, spe­ră să era­di­che­ze coru­pţia și, în con­se­cinţă, să cre­e­ze un cli­mat eco­no­mic mai bene­fic pen­tru întrea­ga soci­e­ta­te, și nu doar pen­tru un grup mic de oame­ni. Unii vor să revi­nă aca­să, alţii vor o ţară mai bună pen­tru cei apro­pi­a­ţi. Fap­tul că actu­a­la coa­li­ţie a împie­di­cat dias­po­ra să vote­ze e încă o expre­sie cla­ră a coru­pţi­ei aces­tei guver­nă­ri.

— În 2010, când se lansa cartea ta de debut, „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o”, spuneai așa: “La 15 ani credeam că oamenii care nu citesc nu au ce căuta pe glob. Între timp am hotărât să-i las în viaţă. La 16 ani visam la o revoluţie. La 17 ani visez lucruri mai pașnice”. La ce visezi acum?

— Acum încerc să visez apli­cat. De exem­plu, sper să lansez anul ăsta o fun­da­ţie care să acor­de pre­mii celor mai buni pro­fe­so­ri din Mol­do­va – am găsit opt din nouă direc­to­ri ai bor­du­lui, dar tre­bu­ie să găsesc și timp, și ener­gie, ca să o pun în miș­ca­re. Cunosc câţi­va pro­fe­so­ri extrem de talen­ta­ţi care au emi­grat și fac mun­ci domes­ti­ce în alte ţări. Sunt o pier­de­re extra­or­di­na­ră pen­tru noi toţi. Sper că prin inter­me­di­ul fun­da­ţi­ei îi vom aju­ta măcar puţin pe cei care încă for­mea­ză ele­vi și îi vom face mai cunos­cu­ţi de către un public mai larg. Pe lân­gă asta, încerc să schimb ide­ea că Mol­do­va și Euro­pa de Est e doar coru­pţie în jur­na­lis­mul meu inter­na­ţio­nal, pro­mo­vând arhi­te­cţi, pic­to­ri, foto­gra­fi care vor­besc des­pre zona noas­tră alt­fel – cred că asta e nece­sar și pen­tru comu­ni­ta­tea inter­na­ţio­na­lă, dar și pen­tru noi, pen­tru a ne inspi­ra și a ne aju­ta să ţinem min­te că exis­tă via­ţă și comu­ni­ta­te și în afa­ra poli­ti­cii. Mai con­ti­nui să cola­bo­rez cu pre­sa de aca­să, aici includ și pre­sa româ­neas­că. Simt nevo­ia să ada­ug totuși că am deve­nit mult mai tole­ran­tă cu oame­nii care nu citesc. (zâm­beș­te)

— Când ai lansat cea de-a doua carte, colecţia de poeme „Ai grijă de tine”, ai spus că ai ales să scrii despre lumină. De ce?

— Păi cău­tam lumi­na. E ușor să nu o vezi când ești est-european și pe dea­su­pra ești și ado­les­cent. Am găsit-o în par­tea fru­moa­să a pri­e­te­ni­ei, a comu­ni­tă­ţii, a natu­rii. Exis­tă mitul că arta ade­vă­ra­tă e întot­dea­u­na des­pre nefe­ri­ci­re. Mize­ra­bi­lis­mul a fost și dire­cţia prin­ci­pa­lă în poe­zia româ­neas­că două­miis­tă. Or, eu am încer­cat să scriu des­pre lumi­nă pen­tru că mi se părea și o miză exis­tenţi­a­lă, nu doar una lite­ra­ră. Pe lân­gă asta, atât o mare par­te a lite­ra­tu­rii, cât și cul­tu­ra pop, de la Dis­ney la Hol­lywood, gon­flea­ză dra­gos­tea roman­ti­că, făcând-o să apa­ră ca prin­ci­pa­la sur­să de sens sau ca moment cul­mi­nant în via­ţă. Sigur, ea e impor­tan­tă pen­tru mulţi din­tre noi. Dar e ușor să uiţi, mai ales în ado­les­cenţă și în tine­reţe, des­pre alte sur­se esenţi­a­le de sens, pace, bucu­rie și sero­to­ni­nă. Des­pre ele am încer­cat să scriu.

— Acum ce scrii?

— Acum mă con­cen­trez pe jur­na­lism pen­tru că, la nivel prag­ma­tic, așa îmi aco­păr chel­tu­ie­li­le și, alt­fel, pen­tru că am o poftă mare să învăţ cât mai mult des­pre lume, să încerc să o înţe­leg și să par­ti­cip la dez­ba­te­rea publi­că. Și pen­tru că jur­na­lis­mul res­pon­sa­bil mi se pare esenţi­al pen­tru o soci­e­ta­te sănă­toa­să. Dar lucrez și la un text lite­rar, că alt­fel simt că nu-mi apa­rţin, deși încă nu mi-e clar ce mân­ca­re de peș­te va fi.

— La noi se vorbește frecvent despre problema identitară, însă puţin despre cultură și despre starea limbii pe care o vorbim, româna. Spuneai într-un interviu că felul în care vorbim influenţează și felul în care gândim, iar mai apoi acţionăm. De ce totuși, la noi, aceste probleme legate de cultură rămân cumva în coada listei, de ce nu li se acordă importanţă?

— Nu voi zice nimic nou, dar cred că e din cau­za mate­ria­lis­mu­lui care a urmat după anii ‘90, oda­tă cu libe­ra­li­za­rea pieţei. De atun­ci, Mol­do­va, ca și alte fos­te ţări comu­nis­te, a înţe­les liber­ta­tea ca abi­li­ta­tea de a cum­pă­ra obiec­te diver­se care în epo­ca sovi­e­ti­că nu exis­tau. Acum, în Mol­do­va, după mode­lul ame­ri­can, valoa­rea per­so­na­lă e deter­mi­na­tă de ave­re. Edu­ca­ţia și sta­rea lim­bii sunt negli­ja­te pen­tru că nu aduc bene­fi­cii mate­ri­a­le ime­di­a­te – nici publi­cu­lui, nici mass-mediei care cau­tă click-uri. Ele ţin de o cur­să lun­gă.

— Cum te simţi acum când revii în ţară?

— Mi-e trist să găsesc tot mai puţi­ni oame­ni care cred că lucru­ri­le se pot schim­ba și să îi văd pe cei care încear­că să miș­te totuși lucru­ri­le epu­i­za­ţi, dar știu că eu sunt par­te din pro­ble­mă, pen­tru că și eu am ple­cat la Lon­dra. De ace­ea încerc să con­ti­nui cola­bo­ră­ri și să lansez ini­ţi­a­ti­ve și aca­să. Și nu o fac doar din dato­rie, o fac și pen­tru a mă simţi întrea­gă. Fami­lia, comu­ni­ta­tea de pri­e­te­ni și cunos­cu­ţi de aca­să, impli­ca­rea lor în lup­ta de pe are­na poli­ti­că, lim­ba și cul­tu­ra româ­nă, comu­ni­ta­tea lite­ra­ră și cul­tu­ra­lă româ­nă, dar și des­chi­de­rea spre lim­ba și cul­tu­ra rusă, satul mă fac să mă simt mai întrea­gă și aș sără­ci și m-aș usca dacă aș renu­nţa la toa­te astea.

— Ce ai aduce din Marea Britanie acasă?

— Meri­to­cra­ţie; pro­fe­sio­na­lism, ca ide­ea de a res­pec­ta înţe­le­ge­ri­le și con­trac­te­le, de a pune pro­du­sul sau ser­vi­ci­ul pe care îl ofe­ri dea­su­pra orgo­li­u­lui în mun­ca de echi­pă și în rela­ţia cu clienţii/pacienţii/audienţa/cititorii; un res­pect mai mare faţă de cul­tu­ră și edu­ca­ţie; un accent mai mic pe cum­pă­rat hai­ne și obiec­te noi iar și iar; o doză de poli­teţe (care deja se infil­trea­ză, încet, încet și aca­să); arhi­tec­tu­ră și urba­nism – care nu mi se pare un moft, ci o artă esenţi­a­lă care, bine rea­li­za­tă, ne poa­te face mai feri­ci­ţi și mai sănă­to­și zi de zi.

— Ce diferenţe dintre sistemul educaţional de acolo și cel de la noi ai observat?

— Cea mai mare dife­renţă e felul în care sunt pre­da­te obiec­te­le uma­nis­te. La isto­rie, de exem­plu, înveţi mai puţi­ne eve­ni­men­te, dar în schimb le rume­gi mai bine scri­ind ese­u­ri des­pre cau­ze­le, metodele/procesul și con­se­cinţe­le anu­mi­tor eve­ni­men­te sau feno­me­ne isto­ri­ce com­pa­rând per­spec­ti­ve­le dife­ri­tor isto­ri­ci în baza dove­zi­lor care s-au păs­trat. Ast­fel înveţi să gân­dești cri­tic și să nu reci­ţi o ide­o­lo­gie. Pe lân­gă asta, la engle­zi nu se copi­a­ză nici pe depar­te la fel de mult ca aca­să, parţi­al din cau­za că pedeap­sa e mai stric­tă dacă o faci – îţi poa­te dis­tru­ge carie­ra; și parţi­al pen­tru că aștep­tă­ri­le din par­tea ele­vi­lor și stu­denţi­lor sunt mai rea­lis­te – nu faci 12 obiec­te, ci 3-4 sau 6, în func­ție de sis­tem, iar la Baca­la­u­re­at Inter­na­ţio­nal, de exem­plu, nota maxi­mă se acor­dă pen­tru obţi­ne­rea a apro­xi­ma­tiv 70%. Și la uni­ver­si­ta­te nota maxi­mă pe care o poţi lua nu e 100%, ci în jur de 70%. Asta te face mai one­st și mai umil faţă de ce știi.

— Mai crezi în revoluţii?

— Cred în mun­ca de până la, din tim­pul și de după revo­lu­ţii. Nu cred că se schim­bă nimic de la sine pes­te noap­te. Încerc să îmi aleg bătă­li­i­le și să mă ţin cu dinţii de ele.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. Hariton

    Apro­po, când sunt ata­ca­te insti­tu­ți­i­le de stat, sim­bo­lu­ri­le sta­tu­lui, for­te­le de ordi­ne au drep­tul să tra­ga din arme. Asta o spun așa, pen­tru ca să ne amin­tim cum s-au com­por­tat poli­țiș­tii în acea zi nefas­tă pen­tru R.Moldova.

  2. Serafim

    Doam­ne cite la crim sau var­sat atun­ci , si citi pri­e­te­ni de o via­ta am per­dut și uite ce orga­ni­z­to­rii aces­tui pro­test groaz­nic sunt in par­la­ment PCRM.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *