Principală  —  Interviuri   —   Procurorul general a scăpat de…

Procurorul general a scăpat de sub control activitatea Procuraturii

Interviu cu Tudor SUVEICĂ, avocat, ex-procuror Anticorupţie

— Dle Suveică, spuneţi-ne când şi de ce aţi plecat din organele procuraturii?
— Am demisionat din organele procuraturii în februarie 2008, în legătură cu pensionarea, motivul real, însă, a fost altul. Înainte de plecarea mea, se stabilise nişte relaţii tensionate cu conducerea de atunci a Procuraturii Generale. Tot atunci am fost eliberat nelegitim, la jumătate de termen constituţional, din funcţia de procuror anticorupţie. Anterior, pe parcursul unui singur an, fuseseră efectuate cinci controale frontale în domeniul pe care îl gestionam. Încercam să ţin piept presiunilor, deşi nu era simplu.

Lupta cu corupţia la noi se face doar de ochii lumii

— Din cauza căror dosare sau a căror activităţi anticorupţie era atât de excesiv  monitorizată activitatea dvs.?
— Existau unele indicaţii, pe care, nu că refuzam să le realizez, dar îmi permiteam să discut despre esenţa lor.  Au fost cazuri cu materiale penale şi dosare realizate deja, în care, după efectuarea unui volum enorm de muncă, erau date indicaţii inverse de către procurorul general de atunci, Valeriu Balaban. Cred că şi el primea indicaţii de la cineva. Mi le transmitea, invocând că eu aş avea „interese”. I-am tot motivat că nu am interese personale, iar până la urmă i-am spus că, într-adevăr, există un singur interes – cel al respectării legii. Au fost mai multe conflicte. Într-un moment, chiar mi-a spus că el va face din mine procuror. Am considerat imorală această perspectivă, anunţată de o persoană care nu activase nicio zi în organele procuraturii, dar venise să-şi facă mendrele. Nu mă tem să spun astăzi acest lucru. Dânsul a contribuit foarte mult la distrugerea colectivului procuraturii. În consecinţă, astăzi, în R. Moldova, nu mai există urmărire penală…

— În perioada guvernării comuniste, presa a scris despre mai multe cazuri de corupţie, despre activităţile mai multor clanuri dubioase şi despre mai multe fărădelegi comise atunci. Lucrurirle nu au evoluat nici în acea perioadă, nici după plecarea PCRM de la guvernare. De ce? Au existat sau nu cazuri de corupţie în perioada în care eraţi procuror anticorupţie?
— Ele au existat permanent, există şi acum, doar că, în prezent, corupţia s-a împletit şi mai strâns cu organele de drept, cu cei chemaţi să combată corupţia. Astăzi citim în presă că cele mai corupte instituţii sunt cele ale MAI, după cum constată CCCEC. Eu nu sunt întru totul de acord cu aceste deducţii, deoarece cunosc acţiuni ale colaboratorilor CCCEC mult mai corupte şi mai murdare decât cele ale unor colaboratori MAI. Lupta cu corupţia la noi se face doar de ochii lumii. M-aş referi aici la ultimele acţiuni întreprinse în scopul combaterii corupţiei la examenele de Bacalaureat. E o ruşine şi o discreditare a acestui fenomen. CCCEC s-a transformat într-o subdiviziune a Ministerului Educaţiei. Cred că fenomenul corupţiei nu trebuie combătut în acest fel, ci la cel mai înalt nivel.

— Pe când eraţi procuror anticorupţie, cum aţi acţionat? Aţi insistat asupra combaterii corupţiei la cel mai înalt nivel? Aţi investigat dosare ale unor înalţi demnitari?
— Au fost dosare, au fost persoane cu funcţii înalte în stat, puse sub învinuire pentru sustrageri în proporţii deosebir de mari.

— Ne amintiţi şi nişte exemple?
— Nu că nu aş vrea să aduc exemple. Eu am o stimă deosebită faţă de lege. Există prezumţia nevinovăţiei. Nici până astăzi acele persoane nu au fost trase la răspundere şi, din acest motiv, nu le pot da numele. Vă spun doar că au fost puse sub învinuire mai multe persoane. Au existat chiar informaţii că, la indicaţia acestor persoane, au decedat, în circumstanţe suspecte, alte două persoane. Noi presupuneam că cei doi au fost omorâţi intenţionat. Nu făceam nimic din capul meu. Raportam totul conducerii de atunci a Procuraturii Generale. La finele raportului mi se spunea că am susţinere deplină, iar când întreprindeam următorul pas, eram obligaţi să facem câţiva paşi înapoi. Ni se spunea: „Eliberează-l din arest, restabileşte persoana în funcţie…” Mai apoi se dădeau indicaţii de a scoate persoanele de sub urmărirea penală. Dacă refuzam, dosarele erau ridicate de la noi şi se transferau în alte subdiviziuni, unde indicaţiile erau îndeplinite la nivel. Aşa a şi început conflictul, culminând cu plecarea mea. Au existat şi cazuri în care unii subalterni erau învinuiţi atunci când încercau să restituie bunurile statului. Şi ei erau învinuiţi că ar avea „interese”? Ce fel de interese, dacă era evident că, pe de altă parte, se afla vreo rudă apropiată a unui conducător de rang înalt? Ale cui interese erau? Ale noastre, care apăram interesele statului, sau ale acelei persoane? Pe parcursul anilor au ajuns la conducere persoane întâmplătoare, care au şi distrus totul. Nici astăzi nu pot fi de acord cu faptul că un conducător al organelor procuraturii ar trebui numit din exterior, or, acest conducător ar trebui să cunoască din interior toate direcţiile de activitate ale procuraturii, toate domeniile, toate strategiile. Doar în acest caz nu ar scăpa lucrurile de sub control. În prezent, constatăm că procurorul general a scăpat de sub control activitatea Procuraturii.

— Cum s-a produs această ruptură?
— Procurorii cu experienţă, cei mai principiali (un procuror nu poate fi ca atare dacă e lipsit de principialitate) au fost, sub diverse motive, eliberaţi din funcţii. Ulterior, au fost numite în funcţiile libere persoane loiale. Mai mutl decât atât, acum desemnarea în funcţii se ascunde în spatele unor aşa-zise concursuri publice, în urma cărora ajung în funcţii persoane „alese” din timp, în altă parte. Se mai încearcă, în ultimul timp, de a provoca conflicte între organele de drept. Acestea sunt contrapuse astfel, încât atunci când lucrurile nu merg prea bine, toţi dau vina unii pe alţii, creându-se un haos. În condiţii de haos, e foarte greu să descoperi adevărul.

Majorarea salariilor nu ar da nimic, deoarece mucegaiul corupţiei a pătruns adânc în instituţiile statului

— Credeţi că majorarea salariilor judecătorilor şi colaboratorilor CCCEC ar diminua corupţia din cadrul acestor structuri?
— Categoric nu cred, deoarece acest mucegai a pătruns adânc în aceste organe. Oricât de  bine ar fi salarizaţi, cei care au luat mită nu o vor refuza şi în continuare, deoarece sumele propuse în anumite „tranzacţii” sunt mult mai mari decât cele care sunt propuse acum ca şi majorare de salarii. Nu vorbesc despre toţi, ci doar despre cei certaţi cu onestitatea, modestia şi cu bunul-simţ. Cunosc tineri specialişti din procuratură care umblă cu pantalonii cârpiţi, dar îşi exercită onest misiunea. Dar cum poate un tânăr procuror, cu un salariu de 3000 de lei, să-şi asigure familia, să achite chiria etc.? Cred că majorarea salariilor ar trebui efectuată fără prea mare zarvă în societate. Salariile ar trebui majorate la toţi, deoarece majorarea salariilor judecătorilor şi ale colaboratorilor CCCEC nu va da nimic, cu excepţia îmbogăţirii acestor persoane.

— Care e cel mai interesant dosar pe care-l reprezentaţi astăzi, în calitatea dvs. de avocat?
— Pentru mine sunt toate interesante, deoarece nu există dosare care s-ar asemăna unul cu altul. Am un client pus sub învinuire pentru omor comis cu deosebită cruzime. Ar putea fi condamnat la 20 de ani de privaţiune de libertate sau la închisoare pe viaţă. A omorât un unchi de-al său, cel puţin aşa se presupune, deşi părerea mea este că ar putea fi vorba de o înscenare. Probele apărării demonstrează acest fapt.

— De ce aţi acceptat să îl apăraţi în proces pe Corneliu Savca, fost angajat MAI, principalul suspect în „dosarul heroina”?
— Fiecare persoană învinuită are dreptul la apărare. Cred că nu ar trebui să ne oprim prea mult la acest dosar, ci să discutăm subiectul separat, deoarece sunt foarte multe elemente deosebit de interesante.

— Credeţi că acest dosar nu are, deocamdată, un deznodământ logic pentru că a fost anchetat prost sau pentru că, într-adevăr, cei puşi sub învinuire nu ar fi vinovaţi?
— Cred că trebuie să aşteptăm ca instanţa să-şi spună cuvântul definitiv, în caz contrar am putea fi învinuiţi de exercitarea presiunilor, de amestec în această cauză penală.

— Aţi reuşit să vedeţi probele pe acest dosar, în special cele 200 kg de heroină?
— Am văzut sacii, dar ceea ce era în saci nu am văzut.

— De ce?
— Pentru că nu ni s-a arătat, deşi am insistat.

Şi-au bătut joc nu doar de viu, ci şi de mort

— ZdG a scris despre suicidul unui tânăr pe care îl apăraţi dvs. Fusese suspectat de omor, dar, după ce a fost plasat în arest la domiciliu, nu a mai rezistat presiunilor poliţiştilor şi s-a aruncat de pe podul de la Budeşti. Care este soarta acelui dosar?
— Este vorba despre un client de-al meu, din comuna Budeşti, care fusese pus sub învinuire, fiind şi arestat pentru comiterea unui omor, deşi, de la bun început, materialele cauzei demonstrau contrariul. Adică, se punea la îndoială că în urma loviturilor aplicate de acel tânăr persoana ar fi putut deceda. De altfel, partea vătămată, până la aplicarea loviturilor, fusese văzută de clientul meu, care constatase că avea leziuni corporale grave. Cred că, în acea noapte, victima intrase după suport într-o gospodărie, iar stăpânul îl chemase pe vecinul său, adică pe tânărul care ulterior s-a sinucis, să vină în ajutor, neştiind ce se întâmplă. Clientul meu s-a aflat în stare de arest până am reuşit să demonstrez că cei care au comis crima trebuie căutaţi în continuare. Până la urmă, şi expertiza confirmase bănuielile noastre, legate de loviturile corporale pe care victima le avea deja până în noaptea decesului. Clientul meu fusese eliberat în arest la domiciliu, după care au şi început presiunile asupra sa. El avea un copilaş de câteva luni şi o stare materială nu prea favorabilă. Cu toate acestea, de la familia sa erau estorcaţi bani. Până la urmă, tânărul nu a rezistat, şi-a luat rămas bun de la cei apropiaţi şi s-a aruncat de pe podul din localitate. Ulterior, organul de urmărire penală, pentru a-şi ascunde fărădelegile, a stabilit adevăraţii infractori, i-a învinuit de omucidere, iar în cazul acelui tânăr acţiunile au fost recalificate, pe motiv că, în urma loviturilor acestuia, ar fi fost fracturată o coastă a persoanei decedate. În urma decesului clientului meu, urmărirea penală a fost încetată „pe motive de reabilitare”. În acest caz, şi-au bătut joc nu doar de viu, ci şi de mort. Noi i-am propus procurorului general să procedeze conform legii, şi dacă reprezentanţii părţii vătămate nu sunt de acord cu o eventuală hotărâre, cauza să fie examinată în ordine generală.

— Sunt sau nu cercetaţi, pentru determinare la suicid, cei care estorcau bani de la clientul dvs.?
— Nu. Ne-am ales cu o hotărâre formală, potrivit căreia faptele nu s-au adeverit. Până în prezent nu am primit niciun răspuns la cererea noastră prin care insistam ca acest dosar să se examineze până la capăt, pentru a reabilita acel tânăr, determinat să se sinucidă. Era un tânăr proaspăt căsătorit şi proaspăt tată. E o bătaie de joc faţă de el şi faţă de apropiaţii săi.

— Dacă aţi fi fost procuror, cum aţi fi procedat în cazul odioaselor crime de la Ialoveni şi Durleşti? Ce aţi fi întreprins ca să descoperiţi infractorii?
— Urmărirea penală în cazuil crimelor grave, cum ar fi şi cea de la Durleşti, necesită a fi planificată. În ultima perioadă, ne ciocnim de fapul că, la baza urmăririi penale, este pusă o singură versiune, fără a fi admise şi altele. Astfel, trece timpul, dispar probele… Mi-am propus serviciile în cadrul urmăririi penale a omorului de la Durleşti, dar nu au fost acceptate. Când eram procuror, practicam metoda audierii mai multor specialişti, a mai multor versiuni şi, pe această cale, uneori ajungeam la versiunea adevărată. Cred că şi în cazul acestor omoruri, anchetatorii ar fi trebuit să dezbată mai multe variante. Ar fi trebuit să se grăbească, deoarece infractorul, rămânând la libertate, prezintă un pericol permanent pentru populaţie. Nu am avut acces la materiale. Mi s-a spus că atunci când se vor epuiza forţele lor, vor ajunge şi la mine, dar timpul trece şi urmele crimelor sunt şterse definitiv.

— Dacă aţi face portretul psihologic al infractorului, ce aţi putea spune despre el?
— Eu cred că este o persoană care are cunoştinţe în domeniul aplicării armei de foc. Are cunoştinţe în domeniul activităţii operative, deci poate fi un fost poliţist, un fost militar, ar putea avea vreun motiv de răzbunare. Aceasta ar putea fi o tentativă de a demonstra neputinţa, incapacitatea organelor de drept de a descoperi aceste crime. Mai cred că această persoană ar putea avea probleme familiale sau probleme sexuale. În rândul acestui fel de persoane aş încerca să caut ucigaşul.

— Au fost pierduţi aproape 3 ani de zile, în care principalul suspect era un mort. Cum explicaţi acest fapt?
— Această întrebare am adresat-o şi eu anchetatorilor, replicându-le că ei căutau o persoană care nici nu există pe faţa pământului. Într-un astfel de caz, ce mai putem spune despre stabilirea urmelor infractorului? Eu am insistat să văd cel puţin procesul cercetării la faţa locului. Cum au fost fixate urmele? Să vă spun că, în cauzele în care eu particip în calitate de apărător, luând cunoştinţă de materiale, rămân uimit de faptul că au fost date uitării sau sunt neglijate intenţionat cunoştinţele elementare ale unei importante discipline – criminalistica. Urmele nu sunt fixate cu desăvârşire…

— Sunt de vină universităţile care îi pregătesc?
— Şi universităţile. Eu cunosc un caz când o universitate a fost absolvită de o persoană care  a obţinut diploma doar „prin corespondenţă”, contra plată, fără a susţine examene, inclusiv cele de stat. Am mai constatat că anume astfel de persoane răzbat şi se angajează. Ulterior, scopul lor e să-şi restituie toate cheltuielile: pentru studii, pentru angajare etc. Când discuţi acum cu unii procurori, descoperi că nu cunosc nici legea materială, nici legea penală, nici cea procesuală. Stă şi se uită, nu înţelege nimic despre ce-i vorbeşti, ca la urmă să-ţi spuină: „Da, dar eu decid”. Aşa apar şi dosarele la comandă… Să vă aduc un exemplu. Am un dosar în care apăr interesele unui conducător suspectat că ar fi prejudiciat statul de 3000 de lei. Paguba materială a fost stinsă în cadrul urmăririi penale.  Au fost numite expertize, revizii, cauza a fost trimisă în judecată. În curând avem un an de când examinăm această cauză. Mă întreb şi vă întreb: câte surse băneşti din contul statului au fost cheltuite pentru a investiga această cauză: angajaţi ai CCCEC, procurori, revizori, experţi, judecători… În paralel, vă aduc alt exemplu. În 2008, cu mare greu, după 5 tentative de neîncepere a urmăririi penale, după o audienţă la procurorul general, a fost pornită o cauză penală pe faptul însuşirii bunurilor materiale, o combină şi un automobil, rămase ca moştenire de la părinte fiicei, în valoare de peste 650 mii de lei. Am contestat în repetate rânduri deciziile instanţelor de neîncepere a urmăririi penale. Am ajuns şi la procurorul general. Din 2008 până astăzi, 2012, cauza se mai află pe rol. Se tergiversează, şi totul pentru că sunt implicate unele rude ale infractorului, care activează în organele de drept. Mai mult, la etapa iniţială, un procuror mi-a propus: „Haideţi să-i dăm jumătate”. M-a mirat acest târg, care m-a convins şi mai mult că sunt persoane influente care au interese. Peste două săptămâni, acelaşi procuror mi-a spus: „Noi ne-am gândit şi nu dăm nimic”. Deci, 3000 de lei cu care se spune că a fost prejudiciat statul şi 650 mii de lei – prejudiciu cauzat persoanei fizice. Vor mai avea vreodată aceste persoane încredere în instituţiile de drept de la noi? În diferite instituţii, inclusiv în Guvern sau Parlament, se vorbeşte despre diferite abuzuri, dar nu se întreprinde nimic.

— Despre ce fel de abuzuri aţi auzit în ultimul timp?
— Bunăoară, am auzit ceva despre faptul că Serviciul Vamal închiriază oficii de la un deputat. Vedeţi cu ce se ocupă cei care fac legea astăzi?

Ajung acolo doar cei săraci

— Cum credeţi, din ce cauză cazurile de reţineri în flagrant, despre care relatează toţi cu exces de zel, nu au un deznodământ în justiţie?
— Să vă spun mai întâi că fiecare cetăţean, conform legii, este obligat să contribuie la curmarea acţiunilor de corupţie. Adică, atunci când  află că se pune la cale vreo infracţiune, el trebuie să comunice instituţiilor competente. Ce se face cu reţinerile în flagrant? Înzestrăm persoana cu tehnică specială şi o trimitem să „adune probe”. Asta nu e o provocare? Date colectate în cadrul unor provocări sunt utilizate ulterior ca probe. În unele cazuri, provocările pot fi utile, dar ele ar trebui legiferate, deoarece, de obicei, aceste reţineri în flagrant sunt documentate neprofesionist sau chiar sunt făcute pentru a provoca alte acţiuni de corupţie. Recent, mi s-a adresat o persoană care fusese reţinută pentru o presupusă mită de câteva sute de euro. Pentru a nu fi reţinută în subsol, mi-a spus că a dat câteva mii de euro, iar pentru a închide definitiv problema urma să mai dea vreo 20 mii de euro. Iată şi toată combaterea. Iată şi răspunsul la întrebarea dvs., de ce cazurile de flagrant nu ajung în judecată. Ajung acolo doar cei săraci, pentru că alte cazuri sunt muşamalizate mult mai devreme.

— Atacurile raider despre care s-a vorbit atât de mult, urmând şi demisii zgomotoase, au avut, vor mai avea vreun deznodământ?
— Se zice că se investighează, dar fiecare infracţiune e bine investigată atunci când există interes în societate. La noi, însă, se tergiversează investigaţiile, de parcă se aşteaptă intenţionat ca lumea să uite despre infracţiuni. Nu cunosc prea multe cazuri atât de complicate, ca ancheta să continue ani de zile. La noi societatea este politizată: de la grădiniţă până la mormânt. La noi, intenţionat, se aprind şi se sting campanii, astfel încât cetăţenii să nu mai atragă atenţia la sărăcia în care trăiesc aztăzi. Cine îşi bate capul astăzi de minorii neîncadraţi în învăţământ, care stau pe la colţuri, de dimineaţă până seara, cerşind? De altfel, când vine vreo delegaţie, aţi observat că nu este niciun cerşetor, la nicio intersecţie? Înseamnă că acest fenomen e coordonat de cineva, să nu mai zic că s-ar putea ca cineva să aibă şi procente din tot ce se adună. La noi, situaţia este scăpată de sub control şi nimeni nu o mai poate stăpâni.

— Cunoaşteţi vreo soluţie?
— Eu nu am soluţii. Eu sunt specialist în domeniul meu şi mă revolt, ca orice cetăţean, de tot ce se întâmplă.

— Unde vă revoltaţi şi la ce vă ajută?
— Mă revolt în cercul meu de prieteni şi cunoscuţi, iar această revoltă, într-adevăr, nu-mi ajută la nimic.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate,  Aneta GROSU