Principală  —  Interviuri   —   Populaţia, cu excepţia nomenclaturii de…

Populaţia, cu excepţia nomenclaturii de toate rangurile, este egalată în sărăcie

Interviu cu Alexandru Moşanu, preşedintele Parlamentului R. Moldova în perioada 1990—1993, membru de onoare al Academiei Române

— În 1991, când aţi votat Independenţa R. Moldova, cum vă imaginaţi anul 2008?

— Aşi vrea să încep cu precizarea că, la 27 august 1991, la fel ca şi în prezent, făceam parte din curentul unionist al Mişcării de Eliberare Naţională. Proclamarea Independenţei era considerată de exponenţii acestui curent drept o etapă intermediară şi inevitabilă în lupta pentru reîntregirea neamului românesc. Pregătindu-ne de sesiunea extraordinară a Legislativului, programată de Prezidiul Parlamentului pentru data de 27 august 1991, cunoşteam foarte bine ce voia majoritatea populaţiei şi ce decizie era aşteptată de la deputaţi. În timpul puciului de la Moscova şi după eşuarea acestuia, sute de mii de români din stânga Prutului cereau ieşirea de sub stăpânirea ruso-sovietică şi înlăturarea regimului comunist prin proclamarea Independenţei. Declaraţia de Independenţă răspundea acestor deziderate, dar lăsa nerezolvată problema problemelor – reîntregirea neamului românesc. Independenţa a fost primul pas spre acest obiectiv. În condiţiile anului 1991 nu s-a putut face mai mult. Ştiu că sunt şi alte opinii în această privinţă, dar acestea au fost exprimate mai târziu şi aparţin oamenilor care nici măcar nu încearcă să-şi argumenteze punctul de vedere sau cel puţin să-şi pună nişte întrebări de felul: şeful statului, preşedintele Parlamentului, prim-ministrul, aveau un punct de vedere comun în privinţa Unirii? Care era ponderea deputaţilor unionişti în Parlament? Mulţimea de oameni prezenţi în centrul Chişinăului era pregătită pentru a spune «da» Unirii? Cum s-ar fi comportat trupele sovietice de ocupaţie şi uneltele lor docile de la Tiraspol şi Comrat în cazul în care Marea Adunarea Naţională ar fi cerut Unirea, iar Parlamentul ar fi dispus de majoritatea necesară pentru a o legitima? Dispuneau oare unioniştii de la Chişinău de formaţiuni militare capabile să apere eventuala Declaraţie de Unire? Era oare România în stare să ne vină în ajutor, cum a făcut-o în 1918, în situaţia în care Armata a 14-a ar fi intervenit în forţă şi ar fi ocupat Chişinăul? Şi ultima întrebare: care era atitudinea puterilor occidentale faţă de perspectiva soluţionării radicale a problemei Basarabiei?

În ultimul deceniu al sec. XX consideram că Unirea se va produce peste 10—15 ani. Prognoza s-a arătat a fi prea optimistă. La această concluzie am ajuns după ce Iurie Roşca, dirijat de Petru Lucinschi şi sprijinit din umbră de Vladimir Voronin a distrus, în 1999, Alianţa pentru Democraţie şi Reforme. Anume atunci, în urma demiterii Guvernului Sturza şi a instalării Guvernului Braghiş, a fost deschisă calea spre putere pentru comunişti. Acum cred că revenirea românilor din partea de Est a vechii Moldove la Patria-mamă, România, va avea loc până în anul 2020. Premisele unui asemenea deznodământ fericit ar fi supravieţuirea R. Moldova ca stat suveran, independent şi democratic care, în vederea pregătirii pentru admiterea în structurile euro-atlantice, s-ar integra intens pe multiple planuri cu România, cel mai statornic şi puternic aliat al Chişinăului, întrucât este unicul aliat natural al nostru.

— Cine e de vină că suntem mai săraci, mai nesiguri şi mai neputincioşi decât în anul 1991?

— De vină sunt politicienii care, după proclamarea Independenţei, au împins R. Moldova pe o cale falimentară. Scuturarea jugului colonial şi înlăturarea regimului totalitar-comunist trebuiau să aibă drept urmare primenirea totală a societăţii moldoveneşti. Strategia schimbărilor radicale, de lungă durată, cerute de cei mulţi, a fost formulată în Declaraţia de Independenţă a R. Moldova, documentul fundamental în baza căruia noul stat românesc din stânga Prutului a fost recunoscut pe plan internaţional. R. Moldova îşi alegea ca reper strategic procesele ireversibile din Europa şi din lume, de democratizare, de afirmare a libertăţii, independenţei şi unităţii naţionale, de edificare a statelor de drept şi de trecere la economia de piaţă. Prin decizia din 27 august 1991,

Parlamentul a deschis calea spre făurirea unei societăţi bazate pe valori europene şi naţionale româneşti. Respectiva orientare strategică a R. Moldova se baza pe date ale ştiinţei şi pe voinţa liber exprimată a sute de mii de reprezentanţi ai forţelor democratice şi reflectă adevărul că limba, istoria, cultura însemnele statale, tradiţiile şi obiceiurile populaţiei autohtone majoritare din R. Moldova fac parte din patrimoniul valoric al tuturor românilor. Această identitate de valori justifică aspiraţiile românilor moldoveni de integrare în spaţiul politic, economic, social şi cultural unic al tuturor românilor.

La scurt timp după 27 august 1991, grupările comuniste şi rusofile şi-au revenit după înfrângerea puciştilor de la Moscova şi au început să contraatace, lovind în ideile şi principiile de bază ale Declaraţiei de Independenţă. Ignorând spiritul şi litera acestui document, şeful statului, Mircea Snegur, semnează la 21 decembrie 1991 documentele de constituire a CSI şi de aderare a R. Moldova la această comunitate euro-asiatică, dominată de Rusia. Cursul spre Est al R. Moldova a fost legitimat de Parlamentul agrariano-comunist şi continuă să fie promovat de comunişti. Rusia a fost proclamată «partener strategic» al R. Moldova. Orientarea spre spaţiul ex-sovietic a influenţat negativ viaţa economică, socială şi culturală. În loc să ne mişcăm înainte, prin transformări calitative, după modelul economiilor de piaţă şi ale democraţiilor avansate, economia R. Moldova s-a pomenit într-o veritabilă mlaştină.

— Vin alegerile din 2009, dar partidele de orientare democratică sunt tot mai dispersate. Ce perspective ne aşteaptă?

— În statele viabile, cu guvernanţi responsabili, problema «dispersării» partidelor politice se rezolvă prin crearea blocurilor electorale şi a coaliţiilor care îşi asumă răspunderea pentru conducerea cutărei sau cutărei ţări. În R. Moldova, unde comuniştii vor cu orice preţ să-şi menţină puterea, situaţia este alta. Pragul electoral a fost ridicat la 6%; blocurile electorale au fost interzise; aleşii cu cetăţenie dublă nu vor putea ocupa anumite funcţii în stat. Aceste restricţii, cu un puternic iz antidemocratic, îi îngrijorează pe alegători. Soluţia propusă de ei este ca partidele anticomuniste să se prezinte împreună la scrutinul din 2009, pe o singură listă electorală, numită şi listă naţională. Ţinând cont de această doleanţă a alegătorilor, Forul Democrat al Românilor din R. Moldova şi-a propus, cu acceptul părţilor interesate, să joace rolul de mediator şi coordonator general în viitoarea bătălie politică. Discuţiile privind lista naţională abia au început. Care va fi rezultatul final se va vedea în toamna curentă.

— Avem sau nu un lider naţional?

— Deoarece prin documentele constitutive ale R. Moldova cetăţenii şi-au asumat răspunderea de a edifica un stat de drept în care democraţia se exercită în condiţiile pluralismului politic, ar fi mai potrivit să vorbim nu despre un singur lider de rang naţional, ci despre mai mulţi lideri politici care să reprezinte atât Puterea, cât şi Opoziţia, precum şi partidele politice de diferite orientări doctrinare. În opinia mea, ar trebui să mai ţinem cont şi de faptul că aceşti lideri pot să apară şi să se manifeste doar în condiţiile existenţei unei elite politice noi, care a reuşit deja să scape de sub tutela vechii conduceri, în special a celei de vârf, provenită din nomenclatura sovietică.

Şi la noi, în R. Moldova, vremurile noi aduc în prim-plan oameni noi: tineri instruiţi în spirit modern, al valorilor europene şi naţionale româneşti, capabili, dornici de a fi de folos concetăţenilor lor. Avem câteva partide de orientare democratică, conduse de oameni politici proaspeţi, energici şi competenţi. Liderii acestor partide au toate şansele să devină şi lideri naţionali. Unul dintre ei a fost deja lansat de Partidul Liberal (PL). Majoritatea votanţilor municipiului Chişinău l-au ales, în iunie 2007, pe Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte al PL, în funcţia de primar general al capitalei. Astfel, chişinăuenii i-au oferit lui Chirtoacă şansa de a deveni lider naţional. Totul depinde de prestaţia domniei sale în această înaltă funcţie şi de capacitatea partidului din care face parte de a-l sprijini eficient şi responsabil. Alte personalităţi politice vor fi scoase la iveală de alegerile parlamentare din 2009. Dacă R. Moldova va urma un curs firesc, fără zguduiri periculoase pentru destinul românilor de la est de Prut, peste vreo 8 ani viaţa politică se va stabiliza. Noua elită politică se va maturiza, devenind capabilă să lanseze alţi lideri politici de rang naţional.

— De ce aţi plecat din politică?

— Am părăsit politica de partid în aprilie 2005. Atunci eram preşedinte de onoare al PSL. Pe data de 4 aprilie 2005, deputaţii în Parlament din partea partidului respectiv, inclusiv O. Serebrian, au susţinut prin vot alegerea lui Voronin în funcţia de preşedinte al R. Moldova. Consiliul PSL, inclusiv subsemnatul, a aflat despre acest eveniment post-factum. La cele două şedinţe ale Consiliului PSL s-a discutat poziţia deputaţilor. Eu am dezaprobat poziţia acestora, dar majoritatea membrilor Consiliului au susţinut actul politic din 4 aprilie. Atunci mi-am prezentat demisia. Într-o declaraţie publică am expus pe larg motivele părăsirii PSL. Acesta a fost contextul în care m-am retras din viaţa politică. Asta nu înseamnă, însă, că acest domeniu nu mă mai interesează. Devenind mai liber îmi exprim opiniile privind procesul politic din R. Moldova în analizele pe care le prezint în mass-media, în cadrul simpozioanelor ştiinţifice, în dezbateri publice, etc.

— Ce face astăzi Alexandru Moşanu?

— Intrând în politică în 1990, am fost pus în situaţia de a-mi abandona activitatea de cercetător în domeniul istoriei şi de cadru didactic. În prezent am revenit la uneltele mele tradiţionale. Mă preocupă evoluţia istoriografiei moldoveneşti în ultimii 20 de ani. Îmi analizez şi propria activitate în contextul evenimentelor politice din anii 1990 şi din primii ani ai secolului al XX. Sper, că bunul Dumnezeu îmi va dărui câţiva ani de viaţă normală pentru a-mi putea aduce la bun sfârşit proiectele menţionate.

— Când vom scăpa de comunism?

— Înţeleg că mă întrebaţi când vom scăpa de guvernarea comunistă. PCRM a fost preferat de majoritatea alegătorilor în scrutinele din 2001 şi 2005. Deci, problema noastră este când scăpăm de mentalitatea comunistă şi de psihologia de robi de care este afectată o bună parte a cetăţenilor R. Moldova.

Pentru a-şi asigura puterea nelimitată asupra oamenilor, pentru a-i aduce pe aceştia la starea de instrumente docile ale sistemului sovietic, partidul comunist a avut interesul să impună maselor ideea potrivit căreia situaţia lor depinde exclusiv de politica «atotştiutorului» partid şi a guvernului imperial. Lipsiţi de posibilitatea de a gândi liber, oamenii sovietici au fost deprinşi să creadă că propria soartă nu depinde de ei. Majoritatea populaţiei, cu excepţia nomenclaturii de toate rangurile, a fost egalată în sărăcie, în mizerie materială şi spirituală. Indiferent de faptul dacă individul era harnic sau leneş, avea studii superioare sau secundare neterminate, era bun profesionist sau nu, era om de cultură, savant sau grăjdar.

Politica de uniformizare, de nivelare a personalităţii umane se numea «echitate socială». După falimentarea sa, regimul totalitar a lăsat în urmă multe impurităţi. Deasupra noastră mai pluteşte coada unui nor negru îmbibat cu poluanţi ce afectează sănătatea mintală şi spirituală a oamenilor care nu au moştenit sau nu au dobândit încă imunitatea necesară faţă de ideologia comunistă. Perindarea la putere a agrarienilor (1994—1998) şi a comuniştilor (din 2001) este rezultatul poluării mediului politic din R. Moldova cu reziduurile regimului sovietic.

Totuşi, sărăcia şi nedreptăţile ce caracterizează societatea moldovenească, dirijată de PCRM, contribuie la trezirea cetăţenilor care credeau sau mai cred în fantoma comunismului. Alegerile locale din 2007, în special cele din mun. Chişinău, arată că lucrurile pot fi schimbate în bine. În viitoarea campanie electorală au de spus un cuvânt greu partidele democratice împrospătate cu oameni politici formaţi în ultimul deceniu. Aceştia vor putea miza în primul rând pe sprijinul unui electorat tânăr, cu o mentalitate ce are la bază valori naţionale româneşti, valori europene.

— Ce lecţie ar trebui să însuşească R. Moldova în urma războiului din Georgia? Ce rol are România în zona din regiunea Mării Negre în condiţiile conflictelor îngheţate?

— Nu pot vorbi în numele R. Moldova, pot să-mi exprim doar propria opinie. Guvernanţii comunişti au adus R. Moldova în pragul dispariţiei ca stat suveran, independent şi democratic. Argumente am adus într-o serie de publicaţii, discursuri, luări de cuvânt cu diferite ocazii. Declaraţia de Independenţă care a exprimat voinţa românilor de la est de Prut, de a ieşi de sub dominaţia colonială, de a pune capăt regimului totalitar comunist, este ignorată total. Ideologii comunişti nu se sfiiesc să ceară «o nouă redacţie» a Declaraţiei. Cu alte cuvinte, ei vor abrogarea acestui document care constituie fundamentul politico-juridic al celui de al doilea stat românesc. Ostilitatea comuniştilor faţă de independenţa R. Moldova îşi găseşte expresie şi în substituirea Zilei Independenţei cu Ziua Republicii. Voronin şi echipa sa folosesc orice ocazie pentru a ne jigni sentimentul naţional, pentru a ne călca în picioare demnitatea naţională. Şi-au manifestat românofobia şi pe data de 31 august a.c., când au lipsit de la manifestările dedicate limbii române, limbă vorbită de 80 % din populaţie. Ca şi în perioada sovietică, limba română este strâmtorată peste tot şi mai ales în instituţiile statale. Moldovenii conştienţi de adevărata lor identitate sunt împinşi la periferia vieţii politice şi economice, sunt discriminaţi pe motive naţionale, lingvistice. Pe străzile Chişinăului îşi fac de cap grupuri de şovini. Numeroase posturi de radio şi televiziune, precum şi ziarele de expresie rusă ce servesc interesele Kremlinului dau tonul campaniei antidemocratice, antieuropene, antiromâneşti. Platforma ideologică a propagandiştilor comunişti este moldovenismul de sorginte stalinistă. Este distrus sistemul de învăţământ şi educaţional, bazat pe valori europene şi naţionale, sistem legitimat prin Declaraţia de Independenţă şi prin alte acte legislative adoptate de Parlament în 1990—1994. Tineretul studios este forţat să studieze o istorie falsificată, sovietizată. În multe şcoli au fost create organizaţii pionereşti şi comsomoliste. Pe reprezentanţii acestora, sub conducerea liderilor comunişti, îi vedem depunând flori la monumentele lui Lenin din Chişinău şi din unele raioane.

M-am referit doar la câteva dintre aspectele politicii antistatale şi antidemocratice promovată de guvernanţi. Aceste exemple sunt suficiente pentru a concluziona că guvernanţii comunişti nu recunosc independenţa R. Moldova proclamată la 27 august şi ignoră ideile şi principiile de bază cuprinse în Declaraţia de Independenţă. Este vorba, de fapt, despre o lovitură de stat care se desfăşoară treptat. Agresiunea militară împotriva Republicii Georgia şi recunoaşterea enclavelor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia demonstrează că Rusia este hotărâtă să utilizeze forţa pentru a-şi restabili dominaţia în fostele colonii sovietice. Situaţia dată a radicalizat electoratul comuniştilor. Grupările şovine şi rusofile îl pot încuraja pe liderul lor comunist să ţină cont în măsură mai mică de criticile şi presiunile exercitate de ţările occidentale şi să accepte planurile Moscovei privind reglementarea conflictului transnistrean. Aşa se explică faptul că Rusia a lansat zilele trecute propunerea de a reactiva planul Kozac, ce prevedea lichidarea R. Moldova prin aşa-zisa federalizare. Potrivit acestui plan, „federaţia” respectivă urma să devină o entitate politică amorfă, aflată sub controlul Rusiei.

Sperăm că şi de această dată planul Kozac va avea aceeaşi soartă ca în noiembrie 2003, când a fost respins de Occident.

În condiţiile destabilizării situaţiei din regiunea Mării Negre, poziţia guvernanţilor de la Chişinău este încă necunoscută. Îngrijorarea partidelor democratice este provocată de politica „parteneriatului strategic” cu Rusia. În cei aproape opt ani de guvernare, comuniştii nu au făcut altceva decât să convingă Rusia că regimul de la Chişinău este un partener sigur al Moscovei.

Fenomenele negative şi periculoase din societatea moldovenească, inclusiv distrugerea temeliei democraţiei şi transformarea R. Moldova într-un stat marionetă, nu pot fi curmate decât în condiţiile venirii la putere a unor guvernanţi de orientare democratică, pro-europeană, pro-NATO, care ar şti să tragă învăţăminte din tot ce s-a întâmplat în R. Moldova în ultimii opt ani. Dacă în urma alegerilor din 2009 la putere vor accede forţe politice noi, cred că va fi adoptată o nouă concepţie privind politica externă şi securitatea statului.

Cât priveşte atitudinea României faţă de R. Moldova, ne-am convins că Bucureştiul face eforturi în continuare pentru a ajuta R. Moldova să devină cât mai curând membru al UE. La întrunirea extraordinară a liderilor ţărilor membre ale UE, de la 1 septembrie, preşedintele României, Traian Băsescu, a făcut propuneri concrete în acest sens. Domnia sa a insistat ca la viitoarea întrunire din octombrie 2009, UE să discute special luarea unei decizii prin care R. Moldova să i se ofere o perspectivă clară de integrare europeană.

— Cum ar trebui să fie o Lege a lustraţiei?

— În cei 17 ani după proclamarea Independenţei, forţele anticomuniste din Parlament au fost în minoritate. Din această cauză, problema adoptării unei Legi a lustraţiei a fost imposibilă. Consecinţele sunt triste. O dovadă în această privinţă este adoptarea, la 19 decembrie 2003, a Concepţiei politicii naţionale a R. Moldova prin care comuniştii au legitimat o ideologie oficială a statului, ideologie a moldovenismului antiromânesc de sorginte stalinistă, care serveşte drept temei juridic al politicii de deznaţionalizare a populaţiei autohtone majoritare. Primul lucru pe care ar trebui să-l facă o viitoare guvernare democratică ar fi să abroge această lege de tip totalitar comunist.

— Cum credeţi despre cine va fi următoarea carte a lui Iu. Roşca?

— Dorind să mă ţin cât mai departe de lumea necuraţilor şi a duhurilor rele vă rog să mă scutiţi de răspunsul la această întrebare.

— Care e versiunea adevărată a apariţiei Frontului Popular?

— Eu nu sunt un deţinător incontestabil al niciunui adevăr, inclusiv al celui ce se referă la subiectul dat. Sunt doar una dintre persoanele care am participat, cu „raportul de bază”, la congresul de constituire a Frontului Popular care şi-a ţinut lucrările la 20 mai 1989 în sala mare a Uniunii Scriitorilor. Am făcut parte din Mişcarea Democratică pentru Susţinerea Restructurării, precursoarea FP. Participam la şedinţele la care eram invitat şi la manifestaţiile publice care erau organizate de Mişcarea respectivă. Deseori însă lipseam de la şedinţe din cauză că eram foarte ocupat fiind decan al Facultăţii de Istorie al USM şi şef al Catedrei de Istorie Universală (perioada modernă şi contemporană). În cadrul USM organizam diferite acţiuni şi dezbateri…

— În ce relaţii sunteţi cu M Snegur, P. Lucinschi şi V Voronin?

— În ultimii opt ani am avut câte o întâlnire ocazională cu domnii M. Snegur şi P. Lucinschi. Cu domnul V. Voronin nu ne-am văzut de vreo nouă ani şi nici nu-mi pare rău.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta GROSU