Politica rurală actuală „e pestriţă”

Interviu cu Grigore Pleşca, primarul satului Visoca, raionul Soroca

— Cum a fost campania electorală, în condiţiile în care, în calitate de oponent, aţi avut un reprezentant al unei importante formaţiuni politice, al unui partid parlamentar, pe când dvs. aţi fost candidat independent?

— Nici atunci şi nici acum nu am aderat la o formaţiune politică. În perioada alegerilor, a fost complicat. Presiuni au fost şi până, şi după alegeri. N-aş vrea să menţionez un partid anume, dar au existat diverse tentative de a mă exclude din cursă. Au fost candidaţi din partea unor partide politice influente. Aş spune că a fost o adevărată luptă politică. Partidele mari au venit şi cu puteri mari, inclusiv cu putere financiară.

— La ce fel de presiuni vă referiţi?

— Au existat tot felul de încercări de a ademeni alegătorii, de a-i face să se dezică de sprijinul acordat mie. Personal, mă deranjează foarte mult faptul că, atunci când nu eşti independent, nu ai posibilitate să-ţi îndeplineşti munca aşa cum le-ai promis alegătorilor. Lupta a fost inegală. Îmi stimez toţi oponenţii, chiar şi pe cei care nu vedeau în mine un adversar pe măsură. În campania electorală, ca şi în sport, trebuie să fie un singur câştigător. Ceilalţi concurenţi au încercat să mă subaprecieze.

— Vă amintiţi un caz mai special?

— Eram în perioada celui de-al doilea tur. Unul dintre oponenţii mei a obţinut în primul tur 467 de voturi, pe când eu obţinusem 191 de voturi. Deci victoria, practic, era de partea sa. Nu mi-a rămas nimic de făcut decât să mă conformez cu situaţia creată. Oamenii au auzit ce am avut de spus, deja depindea de ei. Într-o zi de vineri, trebuia să rezolv o problemă. Am luat căruţa şi m-am pornit. În drum, mi-am întâlnit oponenţii, în maşini luxoase, înconjuraţi de echipele lor. Când m-au văzut cu căruţa, au pufnit în râs, au dat din mână şi au plecat. Niciunul dintre ei nu m-a luat în serios. Era şi normal – ei cu jeep-urile, iar eu cu căruţa… Dar, am ajuns la cunoscuta vorbă a moldoveanului: râde cel care râde la urmă.

— Dar care a fost reacţia contracandidaţilor când au aflat că aţi învins?

— Aşteptarea a fost grea… Eram aproape sigur că am pierdut. Mă şi împăcasem deja cu acest gând. Când am aflat rezultatele, am fost surprins şi m-am bucurat. Pentru adversari, însă, a fost o lovitură puternică. Înainte de aflarea rezultatelor, s-au apropiat de mine să mă consoleze. Îmi spuneau că sunt bravo că am ajuns până aici. Până la urmă, tot ei au înfruntat pierderea cu demnitate. După ce au aflat rezultatele, iarăşi s-au apropiat, de data aceasta ca să mă felicite.

— De ce aţi luptat să ajungeţi primar?

— Nu am luptat pentru bani. Nu am luptat din interese personale. Am simţit pe propria-mi piele că satul este într-o situaţie grea. Deşi avem oameni foarte harnici, satul pierde, deoarece e amplasat foarte departe de centru. Satele amplasate în apropierea unor oraşe se dezvoltă mai bine, iar cele mai îndepărtate se confruntă cu mult mai multe probleme. M-am gândit că am capacităţile necesare şi aş putea contribui la evoluţia localităţii.

— Ce sunteţi de profesie?

— Sunt specialist în silvicultură. Mi-am făcut studiile la Universitatea Agricolă din Kiev (pe atunci, Academia de Studii Agricole). Lucrând, în ultimul timp, pe sector, am coordonat cu primăria, care ne-a dat terenuri degradate şi afectate de alunecări, unde am sădit circa 130 ha, adică am împădurit şi am adus la o condiţie mai bună ceea ce exista deja. În prezent, avem în jur de 600 ha de teren de fond silvic. Pe teritoriu, se află fondul silvic de stat, plus ceea ce am sădit noi. Reiese circa 20%. Dacă s-ar împăduri aşa toată republica… Acum, însă, avem 11 sau 13% pe republică.

— Ce culoare politică are Consiliul local din satul Visoca?

— Aş spune că e pestriţă politica actuală a satului. Avem cinci membri ai PPCD, patru – PLDM, 1 – PDM şi 1 – PL. În total, 11 consilieri.

— De ce aţi decis să nu vă aliniaţi niciunui partid? A încercat vreun partid politic să vă atragă de partea sa?

— Asta m-au întrebat şi alegătorii, cu atât mai mult că partidele politice pot să vină şi cu susţinere politică, dar şi financiară. Totodată, însă, o mare parte dintre partide vin cu numeroase promisiuni pe care nu le respectă. Nu afirm cu certitudine că nu-mi voi schimba viziunea şi nu voi adera la vreunul dintre partide. Deocamdată, însă, nu m-a convins niciunul. Atât timp cât n-a venit nimeni cu o propunere constructivă, rămân independent.

— Câţi bani aţi cheltuit în campania electorală şi pentru ce fel de activităţi?

— Parcă nu este o întrebare grea, dar nici uşoară. Am intrat cu buzunarul gol în campania electorală. Nu am cheltuit absolut niciun bănuţ. Tot ce-am făcut a fost să umblu de la om la om, de la o uşă la alta, vorbind cu fiecare sătean în parte. Nu am organizat alte tipuri de manifestaţii, concerte etc. Nu mi-am făcut publicitate, afişe pe stâlpi. Nimic. Ceilalţi şi-au plasat fotografiile, şi-au notat promisiunile. Eu n-am făcut nici măcar acest lucru, pentru că n-am avut bani, n-am avut sponsori care să finanţeze toate acestea. Totuşi, m-am născut în satul acesta, am crescut tot aici. După studii, nu am dispărut nicăieri, ci am revenit în sat şi am activat aici o viaţă. Oamenii mă cunosc. Ştiu de ce sunt capabil. Mă cunosc în diverse împrejurări. Ştiu cum sunt la serviciu, dar şi după. Din acest punct de vedere, m-am gândit că este un plus şi nu va trebui să dau bani în vânt.

— Ce v-a determinat să candidaţi?

— Ideea n-a apărut spontan. Conştientizam că trebuie schimbat ceva. Iniţiativa, însă, a venit din două părţi simultan – atât din partea unor consilieri, cât şi din partea mea.

— Care a fost mesajul electoral al dvs.?

— În primul rând, am zis să stopăm tot ce nu merge bine. În al doilea rând, toată activitatea primăriei să fie transparentă. În acelaşi timp, să nu aşteptăm mană cerească. Dacă avem nevoie de ceva, să scriem noi proiecte, să căutăm resurse. Nimeni n-o să facă asta în locul nostru. Proiectele scrise, de asemenea, să fie transparente, pentru ca oamenii să ştie despre ce sumă e vorba, de unde vin banii şi pentru ce anume vor fi folosiţi. Totodată, este important ca cetăţenii, propriu-zis, să participe la luarea deciziilor, dar şi la soluţionarea unor probleme. Înainte de a lua orice decizie, mă voi sfătui cu sătenii.

— Care este primul lucru pe care l-aţi schimbat în localitate?

— N-am început să fac schimbări radicale în sat. N-am adus o altă echipă. Toţi cei care lucrau la primărie înainte de venirea mea au rămas să-şi exercite funcţiile. Deşi unii au încercat să mă influenţeze, sugerându-mi să scot pe unul sau pe altul din funcţie, pentru că nu le-ar plăcea, toată lumea a rămas la locurile sale. Trebuie să învăţăm să muncim cot la cot cu toţii. Abia am intrat în esenţa lucrurilor. O problemă semnificativă este lipsa unei grădiniţe de copii. Astfel, copiii nu au unde se duce, iar părinţii, în special mamele, nu au posibilitate să se angajeze, pentru că trebuie să îngrijească de copii. Despre acest lucru m-au atenţionat şi alegătorii, chiar din start. Mamele mi-au spus că mă ridică pe sus dacă nu le construiesc o grădiniţă. Încă n-am reuşit să soluţionez problema, dar caut deja diverse căi pentru a ajunge la un rezultat pozitiv. Este foarte important pentru generaţia noastră tânără. Copiii care merg la creşă au o cu totul altă dezvoltare. Este un lucru demonstrat. În anii ’50-60, am avut un corp didactic puternic. Ne dorim să menţinem această poziţie şi să avem elevi buni, care să meargă mai departe. Pentru aceasta, însă, copiii trebuie educaţi de mici, înainte de a se duce la şcoală.

O altă mare problemă este legată de terenurile agricole. Avem 542 ha de păşune, însă numărul vitelor este într-o continuă scădere. Pentru sat, e foarte importantă soluţionarea acestei probleme. Fiecare om e gospodar şi are câte o vită în jurul casei, de care are nevoie. Însă el plăteşte mult mai mult pentru păşune decât are nevoie vita sa. Aceasta este o problemă. Acum lucrez la soluţionarea ei.

— De ce numărul cornutelor este în scădere?

— A scăzut chiar foarte mult, dacă e să comparăm cu ceea ce a fost mai demult. Cândva aveam circa 2000 de oi, azi avem doar 100. Este o diferenţă foarte mare, aş spune că e chiar catastrofală. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu vitele, ceea ce pare un paradox. Păşune este, avem deci unde le paşte… N-aş spune că de vină este preţul mare al păşunilor. Probabil, unul dintre motive ar fi piaţa de desfacere. După cum am mai spus, ne aflăm la o depărtare mare de oraşe. Suntem amplasaţi, într-un fel, în mijloc, între Soroca, Donduşeni, Drochia şi Otaci. Deci, piaţa de desfacere e la o depărtare mare. Cândva, în sat era piaţă. La început, satul a fost format dintr-un moldovean, un sârb şi un evreu, adică dintotdeauna oameni de diverse naţionalităţi au trăit de comun acord, ceea ce este un specific pentru satul nostru. Moldoveanul a ţinut vite, aşa cum ţin şi acum o mare parte. Sârbul a pus denumirea satului. Accentul, însă, nu cade pe ultima silabă, ca în rusă (Vîsokó). Satul este plasat la o înălţime mare – 378 m deasupra nivelului mării, potrivit unor date, iar potrivit altora, la 382 m. În denumirea satului, accentul cade pe a doua silabă, potrivit regulilor limbii sârbe. Evreul a creat piaţa. Era o piaţă foarte mare – şi de vite, şi de produse agricole, şi de textile. Erau toate cele necesare. În prezent, mi-aş dori foarte mult să restabilesc piaţa. Dacă omul va avea piaţă de desfacere, va ţine şi vite, pentru că va avea şi venit.

— Satele din R. Moldova sunt afectate de sărăcie şi de migraţie. Cum e satul dvs.?

— Şi pe noi ne-a afectat această nevoie. Fiind departe de centru, oamenii nu au de lucru şi se văd nevoiţi să plece peste hotare în căutarea unui loc de muncă, dar şi a unei vieţi demne. Tot ce avem în sat este liceul, şcoala pentru copiii cu dizabilităţi, primăria şi câţiva agenţi economici, care oferă câteva locuri de muncă, dar acestea se dovedesc a fi insuficiente.

— Care este situaţia tinerilor în sat? De fapt, au mai rămas tineri la Visoca?

— Înainte aveam foarte mult tineret. Acum, însă, în mare parte este plecat. Să nu vorbesc pentru tot satul, o spun doar în numele meu, am doi copii şi ambii sunt stabiliţi la Chişinău. Circa 70% din tineret pleacă din sat.

— Ce ar trebui de întreprins ca să se stopeze acest proces de migraţie?

— Foarte simplu. Investiţii şi crearea unor noi locuri de muncă. Dacă am avea locuri de muncă suficiente, am rezolva multe chestiuni. Tinerii n-ar mai fi nevoiţi să plece din sat şi demografia s-ar schimba, dar şi satul ar evolua considerabil.

— Dacă ar fi să scrieţi o poveste despre satul dvs., ce aţi spune neapărat?

— Aş remarca, în primul rând, oamenii harnici. Rădăcinile vin de la ţară, iar oamenii noştri sunt o dovadă vie a acestui fapt.

— Povestiţi-ne despre familia dvs.

— Tata şi mama au fost muncitori. Suntem trei fraţi, eu fiind mezinul. Trei băieţi în familie însemna şi pozne de trei ori mai multe. Mama, când era chemată la şcoală, se ducea cu capul în jos, că dacă nu făcuse unul ceva, făcuse celălalt. Totuşi, ne ţineam de învăţătură. După armată, am învăţat de pădurar. Apoi, am făcut studii la Kiev. Am trecut prin mai multe greutăţi, despre care nu vreau să vorbesc. Am reuşit să le depăşim împreună cu familia.

— Vă amintiţi vreo istorioară din timpul studiilor?

— Când eram student la Kiev, am făcut cumpărături într-o alimentară. Am luat restul, am urcat în aulă să mănânc şi, ca orice student, am început să număr ce bani mi-au rămas. Am văzut, însă, că am mai mulţi bani decât ar trebui. Vânzătoarea a greşit şi mi-a dat rest cu 100 de ruble mai mult. M-am întors să-i restitui ceea ce era în plus. Oamenii s-au adunat în jurul meu şi se uitau la mine ca la un fenomen inexplicabil. Auzeam cum şopteau: “Permiteţi-ne să ne uităm la el, să-l vedem şi noi”. Parcă eram ceva ieşit din comun sau poate că eram. Probabil, era ceva nou pentru ei – să restituie cineva banii într-un oraş aşa de mare precum e Kievul.

— Cum este familia actualului primar de Visoca?

— În familia noastră domneşte democraţia. Fiecare are drepturi egale în a-şi expune părerea cu privire la diverse probleme şi opinia fiecăruia este luată în considerare. Certuri, evident, au fost, ca în orice familie. Acestea pot să se întâmple din nimic. Vii obosit şi, poate, iritat de la serviciu, şi începe cearta în familie. Însă acestea nu durează mult, pentru că imediat unul dintre noi se opreşte, conştientizând care este, de facto, problema, şi punem punct. Niciodată, însă, nu mi-am permis să ridic mâna la soţie. Consider inadmisibil acest lucru. Democraţia în familia noastră este un mod de a rezolva problemele. Faţă de copii am avut aceeaşi atitudine. Niciodată nu le-am impus punctul nostru de vedere. N-a existat o presiune. Dictatura n-a avut loc în familia noastră. Copiii noştri şi-au ales drumul lor, au decis să nu calce pe urmele noastre, este dreptul lor să aleagă ce vor să facă. Noi putem doar să-i îndrumăm, dar nu să le impunem dorinţele noastre. Mai mulţi mi-au reproşat că niciunul dintre copii nu mi-a călcat pe urme. Şi ce dacă? E alegerea lor.

— Cum e casa noului primar de Visoca?

— Păi, suntem ca şi ceilalţi săteni. Nu ne deosebim cu nimic. Poate de aceea m-au şi ales. Nu avem chiar cea mai frumoasă casă din sat. Ca şi în tinereţe, trăim din munca noastră. Niciodată n-am căutat căi ilegale şi cred că acestea sunt găsite doar de cei care le caută. Cei care nu le caută nici nu ştiu de existenţa lor. Aşa mi-am educat şi copiii. Un om cinstit luptă încontinuu pentru orice câştig. Asta îl face mai puternic, îl face să urce cu o treaptă mai sus decât ceilalţi. Cei cărora le vin bani mulţi fără muncă se lasă uşor şi vor ceda în faţa primului eşec.

— În condiţiile în care satele din R. Moldova sunt tot mai depopulate, care-i situaţia la Visoca?

— Satul Visoca fost menţionat documentar în anul 1559. Datele recensământului din 2004 arată că la Visoca locuiau 2 375 de persoane. Mai mult de jumătate dintre locuitori sunt femei, potrivit aceluiaşi recensământ. Majoritatea locuitorilor din Visoca sunt moldoveni, deşi locuiesc şi ucraineni, şi ruşi, şi reprezentanţi ai altor etnii. Cifra medie de locatari în fiecare gospodărie era de 2,5 persoane. Au trecut de atunci 9 ani, iar structura numerică a satului s-a modificat, bineînţeles.

Nu suntem o excepţie în condiţiile în care tot mai multe sate din R. Moldova rămân cu casele pustii şi pământul nelucrat. Oamenii trag obloanele la geamuri, pun lacăte la uşi şi pleacă peste hotare, în căutarea norocului.

— Aceste case, părăsite de stăpâni, sunt în siguranţă astăzi, când şi prin sate, nu doar la oraşe, bântuie hoţi şi altfel de infractori?

— Casele celor plecaţi sunt lăsate pe seama rudelor sau a vecinilor. Aceştia le poarttă de grijă, cum pot. Din cauza unui număr mare de migranţi, dar şi din cauza mortalităţii, avem tot mai puţini copii în sat, iar acest fapt ar trebui să îngrijoreze autorităţile de orice nivel. Recent, o formaţiune politică extraparlamentară a lansat o campanie prin care vor fi ajutate 32 de sate din R. Moldova. Ne-am bucurat că satul Visoca a fost selectat, devenind beneficiar al unei noi staţii de autobuz, construită în localitate.

— Dacă ar fi să invitaţi nişte turişti străini în localitatea dvs., cu ce itinerarii i-aţi atrage?

— Le-aş propune să vadă Dealul Visoca, care este unul dintre cele cinci, cele mai înalte locuri din R. Moldova. Dealul Visoca este situat la aproximativ 1,5 km est de localitatea cu aceeaşi denumire şi la 2 km nord-vest de satul Dărcăuţi, ambele în raionul Soroca. Are o altitudine maximă de 330 m. Dealul se prezintă ca un masiv rotunjit la vârf, ce se înalţă deasupra regiunii colinare din împrejurimi.

— De altfel, ZdG a fost la Visoca în 2006, la internatul din sat. Acolo descoperisem vreo sută de copii, majoritatea fiind abandonaţi de părinţi. Cum trăiesc astăzi copiii de la internatul din Visoca?

— Orice internat, de oriunde, e o tristeţe, în primul rând. Şi la Visoca, cei instituţionalizaţi au mai puţine bucurii decât copiii care cresc în familii. Acţiunile de caritate, organizate cu diferite prilejuri, urmate de vizite şi daruri pentru copii, fac parte din micile bucurii ale celor din acest internat.

— Cine sunt aliaţii dvs. în munca de primar?

— Imediat ce s-au terminat alegerile, am venit cu un mesaj în faţa consilierilor şi a populaţiei, că nu aparţin niciunui partid politic, nu am preferinţe, ci sunt primarul tuturor locuitorilor satului. De aceea, trebuie să găsim limbaj comun cu toţi oamenii – şi cu cei care m-au ales, şi cu cei care au votat pentru altcineva. Nu pot să remarc o singură persoană. M-au ajutat şi continuă să mă ajute atât consilierii, cât şi ceilalţi săteni, indiferent de preferinţele lor politice. În orice împrejurări, trebuie să-ţi faci treaba. Preotul satului spune că, în sfârşit, a venit la putere un om care mai merge şi la biserică.

— Ce mesaj le-aţi adresa autorităţilor?

— Să pună accent pe conlucrare. Şi ei au fost aleşi de popor, şi eu am fost ales de popor. Care este diferenţa? Ei sunt în raion sau în capitală, iar eu în sat. Însă, scopul nostru este acelaşi – să muncim pentru popor. El ne-a ales, deci pentru el muncim. Nu trebuie să se axeze pe faptul cine şi cărui partid aparţine. În prim-plan, sunt oamenii. S-a terminat campania electorală, s-a terminat lupta politică. Trebuie să învăţăm să conlucrăm şi să ne facem datoria.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Olga BULAT