Principală  —  Interviuri   —   Poliţia, dreptatea şi măgarul

Poliţia, dreptatea şi măgarul

213-matasaruUn interviu cu Anatol Mătăsaru, 38 ani, specialist în calculatoare, mic întreprinzător

— Dle Mătăsaru, ce fac acum cei doi «prieteni» ai dvs., purcelul şi măgarul, care v-au fost „parteneri” de protest?

— Bănuiesc, bine. Măgăriţa Nătăşica, desi munceşte din greu pentru stăpânul său, după protest a devenit o vedetă la Condriţa. Purceluşul nu a fost sacrificat la Crăciun. Mi-a fost milă, m-am gândit că este prea mic. Aşa a mai câştigat un an de viaţă, cel puţin până la Crăciunul viitor.

— Aţi achitat sau nu amenda de 200 de lei, aplicată de instanţa de judecată «pentru tulburarea ordinii publice»?

— Desigur că nu. Decizia a fost atacată în instanţa superioară, la Curtea de Apel.

— Cine a fost judecătorul care a luat această decizie?

— Daria Şuşkevici. Anterior, acelaşi judecător mi-a mai aplicat o amendă de 20 de lei, pentru „antisanitărie”. Magistrata Şuşkevici a considerat, probabil, că desenele caricaturistului Alex Dimitrov, pe tema corupţiei din organele de drept, preluate de pe site-ul www.transparency.md, pe care le-am utilizat în cadrul unui alt protest public, aveau un „conţinut antisanitar şi murdar”.

— Cum, totuşi, a apărut motivarea poliţiştilor că aţi fi urinat intr-un loc public?

— Nu ştiu. Dar toată lumea cunoaşte cât de ingenioşi sunt poliţiştii de la noi. Ei pot inventa orice fel de motive când trebuie să reţină vreun cetăţean. Dacă au ocazia, motivează reţinerea prin faptul că persoana în cauză a opus rezistenţă. Alt motiv poate fi „stabilirea identităţii”. Pentru „identificarea” unei persoane, poliţia o poate reţine pentru 3 ore. De data aceasta, au recurs la născoceli noi. Li s-o fi năzărit sau poate că cineva dintre ei voia la WC în acea clipă, astfel i-a şi venit ideea. Cert e că ziariştii şi observatorii prezenţi la faţa locului nu au văzut aşa ceva.

— Acţiunea dvs. de protest de acum o lună fusese pregătită în mare discreţie. Cum au aflat, totuşi, poliţiştii despre planurile dvs?

— Am depus o cerere la Primăria Chişinău, astfel poliţia a fost informată că pregătesc o acţiune de protest. În acele zile, poliţiştii sunau deseori şi o întrebau pe soţia mea ce am de gând să fac. Au venit chiar şi acasă, sub pretext că vecinul meu, care face reparaţie, a lăsat uşile vechi de la apartament pe scările subsolului. Un motiv şi mai deocheat, pe care l-au invocat alţi doi poliţişti care au venit în altă zi la uşa mea, a fost că trebuie să scriu o explicaţie, precum că un boschetar ar fi dormit noaptea pe scările din blocul în care locuiesc. M-am interesat a doua zi şi am aflat că nimeni nu văzuse pe cineva dormind pe scări. Ulterior, pe unii din acei poliţişti, îmbrăcaţi în civil, i-am observat la reţinerea mea.

— V-au interceptat convorbirile telefonice?

— Nu este exclus.

— Vă citesc mesajele?

— Nu pot să garantez că nu.

— Sunteţi filat?

— Sunt sigur de asta. Am impresia că poliţia cunoaşte fiecare pas al meu. În timpul reţinerii mi-a fost luat şi permisul de conducere, care a dispărut „misterios”. Când am încercat să-l recuperez, m-am adresat unui poliţist cu funcţie de răspundere de la Comisariatul Centru. Acesta mi-a spus: „Cum nu ai permis, dacă te-ai „cătăit” ieri toată ziua prin oraş?”. Deci, acel poliţist recunoscuse, într-un fel, că fusesem urmărit în ajun.

— De fapt, din ce cauză aţi devenit un personaj atât de „interesant” pentru poliţie?

— Mai întâi, am fost maltratat de către doi ofiţeri de poliţie – şeful regimentului „SCUT”, Constantin Avornic, şi fratele său, Dumitru. Decizia luată de justiţia R. Moldova, în acest caz de abuz, a condus la pedepsirea mea. Justiţia, chipurile, constatase că nu fusesem maltratat şi că am spus minciuni. (https://zdg.md/web/137/investigatii/).

Ulterior, după primul protest de anul trecut, organizat de ziua poliţiei, mi-am făcut şi mai mulţi duşmani. Şi presiunile s-au intensificat, prin reţineri abuzive, cum ar fi, de exemplu, în drum spre biserică, la locul de muncă, ba chiar şi de ziua mea de naştere, în timp ce plecam să achit facturile. Trei dintre aceste cazuri au fost calificate de instanţa de judecată drept abuzive. Sunt intimidat cu numeroase citaţii în judecată. Aproape zilnic sunt chemat în judecată. Uneori se întâmplă că nu reuşesc să ajung la toate şedinţele de judecată, fiind fixate mai multe şedinţe într-o singură zi. Am şi un dosar penal, la care nu am acces, în pofida faptului că instanţa de judecată a obligat, printr-o hotărâre, să mi se permită accesul la acest dosar.

Cred că motivul principal al „simpatiei” poliţiştilor faţă de mine e că am ripostat de fiecare dată când mi s-a cerut mită. M-am opus şi altor fărădelegi comise de reprezentanţii organelor de forţă. Într-un cuvânt, le-am perturbat „businessul”. Toţi vorbesc despre corupţia din poliţie, dar puţini sunt cei care se opun. În acest context, vreau să fac o remarcă. Eu nu susţin ideea lichidării organelor de poliţie, doar că nu avem nevoie de o astfel de poliţie, care nu apără interesele cetăţenilor, ci numai pe cele ale reprezentanţilor puterii.

213-matasaru2— Cine a modelat vestimentaţia celor doi protestatari, porcul şi măgarul?

— Eu. Nu a fost mult de lucru.

— Cu ce i-aţi hrănit, atâta timp cât au fost alături de dvs.?

— Soţia a cumpărat şi le-a dat pâine.

— Copiii dvs. s-au jucat sau nu cu cele două animale protestatare?

— Copilul meu e încă micuţ, nu are nici patru ani. El s-a temut să se apropie, dar le-a admirat cu multă curiozitate de la distanţă.

— După «arestul» celor doi protestatari, cine i-a apărat? Cum au reacţionat organizaţiile de protecţie a drepturilor animalelor?

— Din păcate, nimeni nu a manifestat îngrijorare faţă de situaţia lor. Pe parcursul a mai bine de patru ore, soţia a insistat, la Comisariatul de poliţie Centru, ca animalele să fie eliberate. Poliţiştii, însă, erau ocupaţi cu sărbătorirea Zilei Poliţiei.

— Au fost sau nu maltratate de poliţişti, aşa cum deseori se întâmlă în raport cu cetăţenii reţinuţi?

— Nu ştiu dacă au aplicat forţa, dar atunci când au fost reţinute, au fost dezbrăcate din straie, fiind urcate în mod brutal în dubiţă.

— Cine e avocatul dvs.?

— Vlad Gribincea, de la „Juriştii pentru drepturile omului”.

— Ce impact a avut ultima dvs. acţiune de protest asupra societăţii?

— Am cunoscut numeroşi susţinători, atât la Chişinău, cât şi în alte localităţi ale R. Moldova, oameni simpli, de diverse profesii, reprezentanţi ai diferitelor categorii sociale. Am constatat că am susţinători chiar şi printre procurori, poliţişti şi funcţionari de stat. Bineînţeles că mi-am făcut şi mulţi duşmani, în special printre poliţişti. Unii chiar mi-au spus verde în ochi: „Aşa ceva nu se iartă!”. Aceştia continuă să-mi complice existenţa, întocmindu-mi, cu sau fără treabă, procese-verbale, urmate de sancţiuni financiare. S-a întâmplat chiar să-mi spună că nu le-am dat permisul auto, după ce chiar ei mi l-au luat, făcându-mă să umblu pe drumuri. Prietenii apropiaţi, după acele proteste, mă sfătuiesc să plec de acasă pentru o anumită perioadă, pentru a fi în siguranţă.

— Amintiţi-vă un exemplu de corupţie în poliţie, cu care v-aţi confruntat.

— Acum doi ani, la 27 februarie 2007, seara, pe la ora 20.00, poliţia economică a efectuat un control la internet-clubul pe care îl administrează soţia mea. Poliţiştii au venit cu un automobil de lux, BMW, seria 7, cu numere de înmatriculare transnistrene. Cei patru, îmbrăcaţi în civil, prezentându-se că ar fi din poliţia economică, sectorul Centru, au intrat în internet-club, i-au dat pe toţi clienţii afară, după care au început să efectueze un control economico-financiar al activităţii clubului.

După pirmul control, găsind casa şi alte activităţi în ordine, adică neavând de ce se agăţa, au procedat la percheziţionarea corporală a operatorului. Îl căutau prin buzunarele hainelor, iar în dulapuri au răscolit prin toate lucrurile personale ale acestuia. Controlul s-a efectuat în lipsa directorului clubului.

Când a venit directorul, cei patru au cerut toate actele de activitate a firmei. În continuare, deşi era noapte târzie, a fost chemată contabila. După ce le-au fost prezentate toate actele, constatând că nu au de ce se lega, unul dintre poliţişti, fiind în apropierea contabilei, ca să audă şi ea, a spus: „Poate ne dă ceva şi plecăm”. Contabila i-a transmis directoarei în ce constă „esenţa” controlului nocturn. Pentru că nu au primit răspunsul pe care îl aşteptau, cei patru au decis să sechestreze câte ceva din tehnică.

Astfel, au fost ridicate serverul şi 5 monitoare. Procesul-verbal de sechestrare a fost întocmit şi semnat de locotenentul Sergiu Tatian. A doua zi, soţia mea, administratoarea clubului, s-a dus la Comisariatul Centru în speranţa soluţionării acestui caz. În primul rând, spera să-şi restituie bunurile sechestrate ilegal. De fapt, nu a soluţionat nimic. Acolo, însă, din întâmplare, s-a întâlnit cu un poliţist cunoscut, care, după ce a auzit povestea, s-a dus să afle care e situaţia. A doua zi, el ne-a comunicat că Tatian vrea 3000 $ (preţul de cost al aparatelor), ca să ne lase în pace, altfel, soţia riscă să ajungă după gratii. Atunci am trimis plângeri pe adresa Procuraturii, a conducerii MAI. Soţia a fost şi în audienţă la viceministrul de Interne. Fără rost.

Mai mult decât atât, soţiei i-a fost intentat un dosar penal, în care era acuzată de fals în acte publice (era vorba de acte privind achiziţia mărfurilor). Ca să poată încropi acel dosar, au chemat persoane care semnaseră acele acte de achiziţie şi, prin diverse ameninţări, cum ar fi că sunt datori la plata impozitelor, în valoare de câteva mii de lei, şi că vor nimeri la puşcărie, i-au determinat să semneze declaraţii precum că nu au semnat nimic.

Deoarece se insista cu plângeri pe la secţia securitaţii interne a MAI, referitoare la abuzurile lui Tatian, a intervenit mama acestuia, Larisa Tatian, şefa secţiei juridice a MAI. În ajun de Paşti, 2007, aceasta i-a telefonat avocatului nostru, blestemându-l să nu-şi mai vadă copiii. Peste vreo jumătate de an, Judecătoria sectorului Centru ne-a dat câştig de cauză şi cele 5 monitoare au fost recuperate. După un proces anevoios, care a durat aproape doi ani, Judecătoria Centru ne-a dat câştig de cauză şi pe un alt dosar, astfel fiindu-i restituit firmei şi serverul. Totodată, instanţa de judecată a recunoscut că directorului clubului i-au fost cauzate prejudicii morale şi a decis ca statul să-i achite o recompensă de 2 mii de lei. Dosarul se află acum pe rol la Curtea de Apel.

Cazuri sunt foarte multe şi diverse. Chiar şi unii din poliţia rutieră, intrând în Internet-club, au început să verifice activitatea economico-financiară a întreprinderii, motivând că poliţia are dreptul la orice. Sau, alt caz. Acum un an, pentru a fi prelungită autorizaţia de activitate a întreprinderii, a fost necesară coordonarea cu Comisariatul General de Poliţie Chişinău. Persoana responsabilă de recepţionarea dosarelor spre coordonare le dădea agenţilor economici un cont bancar, pe care fiecare era obligat să achite anumite sume de bani, de la 500 de lei în sus, în funcţie de capacitatea firmelor. Agentul economic putea să primească actele numai la prezentarea bonului prin care confirma că a achitat suma solicitată. În realitate, însă, acea coordonare cu Comisariatul General de Poliţie nu costa nimic.

— Atunci când vi se cere mită sau vi se sugerează că ar trebui să «compensaţi» cumva nişte «eforturi» ale unor funcţionari, ce spuneţi?

— Mă revolt şi nu le dau nimic. Desigur, comportamentul lor arogant mă afectează şi îmi complică mult rezolvarea problemelor mele. De obicei, funcţionarii, având un comportament agresiv, îmi creează destule bătăi de cap.

— Cât de mult riscă un om de afaceri sau un cetăţean simplu care refuză să dea mită?

— În realitate, majoritatea dau mită pentru a fi lăsaţi să activeze în pace. Au de suferit, în general, întreprinderile mici, care sunt supuse cel mai frecvent controalelor din partea poliţiei şi a altor organe de control, estorcându-se de la ele sume considerabile pentru cele mai neînsemnate încălcări. Unii se încadrează oficial în organele de drept, „procurând”, de fapt, o legitimaţie care le permite undă verde în orice domeniu de activitate. Se ştie că e foarte dificil să practici o afacere în R. Moldova. Şi mai greu e să desfăşori o activitate profitabilă. Totuşi, nu-mi pot imagina cum ar putea supravieţui un antreprenor ordinar, refuzând să dea mită…

— Corupţia înseamnă bani tenebri, ascunşi în subterane. Care, în opinia dvs., este proporţia acestor sume de bani, în raport cu bugetul de stat

— Nu pot spune de conturile bancare sau alte comori îngropate, pe care nu le vedem. Dar putem estima realitatea pe care o constatăm în viaţa privată a unor demnitari: maşini de lux, case de milioane… O declarare obiectivă a veniturilor lor ar permite identificarea unor răspunsuri la toate problemele noastre economice. Sunt sigur că, dacă s-ar achita cel puţin 5% impozite din aceste venituri, R. Moldova ar putea ieşi din criză. Deşi, oficial, ei au posibilitate să-şi legalizeze veniturile, în realitate acest lucru nu se întâmplă.

— Dacă în R. Moldova ar fi mai puţină corupţie, ce probleme ar putea fi soluţionate?

— În primul rând, cred că problema sărăciei. În al doilea rând, problema migraţiei ilegale. Ar fi soluţionate mai multe probleme de ordin economic şi social.

— Din ce cauză, totuşi, cetăţenii sunt destul de toleranţi la faptele de corupţie ale poliţiştilor, funcţionarilor publici, judecătorilor etc.?

— De câteva generaţii, prin ereditate, am moştenit frica de represiunile NKVD-ului sau ale KGB-lui, care mai persistă în societatea noastră. Am fost meticulos „prelucraţi” până în subconştient. Pentru mulţi părinţi, miliţionerul, judecătorul sau alţi „nacialnici” sunt adevăraţi idoli. Să mai recunoaştem şi faptul că suntem un popor prea îngăduitor şi naiv.

— Cum circulă banii prin poliţie?

— Este un fapt cunoscut, după ce îşi procură legitimaţia, poliţistul este lăsat pentru o perioadă oarecare să-şi recupereze prima. După aceasta, poliţistul subaltern este pus în situaţia să „lucreze” şi pentru el, şi pentru şefii săi. La rândul lor, şefii mai mici împart „veniturile” cu cei mai mari în rang. Şefii mai mari îi încurajează pe subalterni să tindă la un rang mai înalt, ceea ce, de asemenea, costă bani. Deseori, simpli poliţişti mi-au mărturisit că şefii le cer să întocmească zilnic cât mai multe procese-verbale. Din păcate, la noi lucrul poliţiei nu se face după criteriul calităţii, ci al cantităţii – cât mai multe dosare, cât mai multe controale şi cât mai multe sancţiuni.

— Prin judecătorii?

— Orice judecător, punând mâna pe un dosar, în funcţie de articol, poate spune imediat cât cântăreşte, respectiv, cât costă. Şi, e logic, preşedintele ştiind dosarul şi sentinţa emisă, poate spune cu mare precizie cât s-a încasat de la „client”. Cred că, mai departe, se împarte juma la juma (50 la 50). Sunt cunoscute cazuri, s-a scris şi în presă, când au fost achitate persoane acuzate de comiterea unor crime grave. Aceste decizii au nemulţumit întotdeauna societatea. Rămâne neînţeles faptul condamnării pentru furtul a 5 găini sau a unui sac de porumb, în contrast cu achitarea unor ucigaşi.

— Prin procuraturi?

— Cred că „lucrează” acelaşi sistem clasic, piramidal. E de neînţeles cum unii procurori sau simpli anchetatori, având un salariu de 2—3 mii de lei pe lună, bani care nu ajung nici pentru alimentaţia familiei, au averi considerabile, dispun de palate, maşini de lux etc. Rudele noastre muncesc ani întregi peste hotare, dar nu am auzit ca cineva care a revenit din Italia sau din Rusia să atingă acel nivel al averilor de care dispun unii angajaţi ai organelor de drept.

— Cine şi cum ar putea diminua corupţia în R. Moldova?

— Să ne referim la experienţa statelor care s-au confruntat deja cu această practică. De exemplu, în anii ’70, în SUA, au fost majorate substanţial salariile poliţiştilor. Dar un un poliţist riscă să-şi piardă funcţia oricând, la cea mai mică încălcare. Deci, nu trebuie reinventată bicicleta. Aceştia ar trebui să beneficieze de salarii şi de condiţii de muncă decente, dar şi să fie supuşi unor drastice prevederi legale, în cazul implicării lor în acte de corupţie.

— De ce recurg poliţiştii la sechestrarea caricaturilor sau a altor materiale ilustrative, utilizate în cazul unor acţiuni de protest?

— Am observat că, pe poliţiştii de rang mai mic nu-i deranjează aceste activităţi, dacă sunt autorizate. Dar dacă şeful a ordonat unui subaltern să ia „masuri”, atunci e imposibil să te opui. Deseori, unii poliţişti mai întâi execută, apoi analizează. Aşa a procedat, cu ceva timp în urmă, comisarul sect. Buicani, R. Budeanu. Când, în ajun de Crăciun, am scris pe zăpadă, în faţa Casei Guvernului, „Crăciun fericit!”, el a venit furios şi a şters cu picioarele acest mesaj.

— Ce vă supără cel mai mult în viaţa de zi cu zi?

— În general, acest ghem de limbrici, de care suntem persecutaţi cu metodele lor represive, moştenite din secolul trecut, dar şi atmosfera de laşitate şi minciună în care trăim.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, ZdG