Principală  —  Interviuri   —   Pietroiul justiţiei moldoveneşti sau poticneala…

Pietroiul justiţiei moldoveneşti sau poticneala lui Sisif văzută invers

Victor Munteanu, avocat, MSt. Protecţia Juridică Internaţională a Drepturilor Omului, Universitatea Oxford, UK

Motto
„Îl las pe Sisif la poalele muntelui. Ne întoarcem întotdeauna la povara noastră. Dar Sisif ne învaţă fidelitatea superioară, care îi neagă pe zei şi înalţă stâncile. Şi el socoteşte că totul este bine. Acest univers rămas fără de stăpân nu-i pare nici steril, nici neînsemnat. Fiecare grăunte al acestui munte plin de întuneric alcătuieşte o lume. Lupta însăşi contra înălţimilor e de-ajuns spre a umple un suflet omenesc. Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit!”
Albert Camus, „Mitul lui Sisif”

De îndată ce-am văzut imaginile de la ultima Adunare Generală a judecătorilor, am observat nu unul, dar cete întregi de Sisifi, care după ani de instruiri, vizite de studii la Strasbourg, Bruxelles şi pe oriunde se mai poate găsi o justiţie funcţională, au învăţat s-o ţină morţiş pe a lor: Noi aşa nu putem, noi avem specificul nostru naţional! Acest specific e doar una dintre axiomele de necombătut ale justiţiei moldoveneşti, invocate de fiecare dată când e vorba de schimbări radicale.

Patologia  justiţiei, perpetuată

Altele, la fel de “autohtone”, sunt următoarele: jurisprudenţa CEDO e interesantă, dar  problemele noastre nu pot fi totalmente soluţionate prin prisma CEDO; pentru reforme, trebuie doar salarii adecvate şi câte un asistent pentru fiecare judecător;  independenţa judecătorilor este permanent în pericol, este inuman să ai atâtea dosare pe lună în lucru etc. Fiecare dintre aceste afirmaţii aproape dogmatice merită un scrutin separat şi nu e cazul aici şi acum să le combatem.

E suficient să amintim de opinia separată a judecătorului italian de la CEDO, care pe dosarul Flux 2 contra Moldovei a afirmat că justiţia moldovenească e “patologic bolnavă… pentru că numai aici un judecător dintr-o primă instanţă poate ajunge preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie mai repede decât ai spune… slujesc partidul”.  Acest subiect, precum şi cel al corupţiei, lipsei de competenţă în activitatea justiţiei moldoveneşti au fost discutate pe larg. În ultimul timp se pune problema  răspunderii individuale pentru acţiuni şi hotărâri vădit ilegale, care produc efecte dramatice asupra justiţiabililor, asupra imaginii justiţiei per ansamblu, dar şi asupra bugetului statului. S-a ajuns până acolo unde fraudarea legii prin intermediul judecătorului a constituit modus operandi al infractorilor pentru deturnarea de fonduri.

Hotărâri judiciare – “pe flăşte”

La fel s-a procedat şi în cazul aşa-zişilor “judecători din iad”, care  au eliberat mandate de arest chiar în incinta comisariatelor de poliţie în privinţa persoanelor torturate acolo.

Numele acestor câţiva erau şi sunt atât de cunoscute, iar “afacerile” lor atât de necamuflate, încât trezeau zâmbetul şi datul din mână a lehamite al tuturor colegilor de breaslă, al avocaţilor, dar şi al procurorilor. Un fel de zâmbete amestecate cu indignare, după care nu urmează decât un soi de “ce să le faci?”. Nu-i ştiu, dar am auzit şi eu despre iahturi, am văzut case imense în zone umbrite ale Chişinăului care valorează milioane şi am văzut mandate de arest motivate cu un copy-paste din CPP, dar şi hotărâri cu 15 greşeli ortografice pe care copilul meu de clasa a doua n-are cum să le facă.

Am văzut şi am auzit despre judecători care, în general, nu ştiu nici să scrie şi nici să citească în română sau, dacă ştiu, ţi-i mai mare mila de biata limbă. Oricum, nivelul de cunoaştere a limbii, de cultură generală în mediul celor care populează profesia de judecător şi profesiile conexe justiţiei e şi acesta un soi de tabu despre care va trebui, odată şi odată, de vorbit deschis.

Şi-a pus cineva vreodată problema rezistenţei, stoicismului cu care unii reprezentanţi ai sistemului judiciar se opun accesului public la totalitatea hotărârilor şi sentinţelor judecătoreşti? Mă refer, în special, la partea de motivare a acestora.  Pentru cine este un secret faptul că, dacă un avocat îşi doreşte o hotărâre favorabilă pe un dosar, trebuie adesea s-o şi… scrie (!) şi s-o dea pe “flăşcă”?! Dar cât valorează unele procese-verbale ale şedinţelor! Capodopere! Adesea judecătorul îi dictează grefierei! Nu spun că asta-i regula, dar se pare că nici excepţie nu e.

Sunt şi alte subiecte tabu, care nu ţin doar de ortografie, ci de chestiuni şi mai delicate, cum sunt cele de morală şi deontologie (dar vă rog, stimaţi jurişti de toate rangurile, cei care au şi care n-au treabă în instanţă, nu faceţi feţe impenetrabile).

Progenituri cu ML-uri, BMW-uri, SLC-uri, AMG-uri

Nu despre OZN-uri e vorba aici. E vorba de  protecţionism, progenituri cu ML-uri, BMW-uri, SLC-uri, AMG-uri, cluburi, examene, avansuri). Sigur, e bine să întrebăm dacă restul sunt sfinţi, că dă, în R. Moldova o singură sintagmă, una spusă din adâncul mioriticului din noi, sau expresie a patetismului nostru de un sictir ameţitor, dar care cu siguranţă va supravieţui însuşi statului Republica Moldova, este celebra “Oameni să fim!”.

Dacă “oameni să fim” ţine locul  imparţialităţii, independenţei, responsabilităţii, solemnităţii, competenţei şi al judecării echitabile, atunci trebuie să ne declarăm fericiţi, pentru că avem o justiţie şi judecători model, or, acestea sunt Principiile de la Bangalore ale conduitei judecătorului, la care a subscris şi R.Moldova. Iar dacă nu, ceea ce avem, pur şi simplu, nu e justiţie. E altceva, care în limbaj autohton (de această dată moldovenesc) se cheamă “hotărât de întrebări”, sau tabloul complet ar fi cam următorul: “Oameni să fim! Cu oameni buni se hotărăsc toate întrebările.”

Îmbulzeală pentru mantia de judecător

Dacă Sisif este corpul judecătoresc, atunci el nu se mai chinuieşte cu pietroiul justiţiei, el s-a făcut şmecher, şi merge… hâţ la deal şi hâţ la vale… cu un sac de praf de dat în ochi, care numai justiţie nu se cheamă. Cum am mai spus: “hotărât de întrebări cu oameni buni”. Şi dacă nu este aşa, dacă justiţia moldovenească, după cum afirmă exponenţii ei principali, este doar relativ afectată de clientelism, este, în general, populată de profesionişti de o înaltă ţinută morală şi care nu pot nicidecum să-şi facă meseria cum trebuie din cauza unora, a băieţilor răi (care sunt unde şi unde câte unul), atunci întrebarea firească care se ţine de justiţie ca scaiul de cracul pantalonilor este: şi de ce nu scăpaţi de ei, de acei puţini, dar răi, incompetenţi, corupţi, imorali? Justiţia şi sistemul ei de autoadministrare este unicul organ ce deţine totalitatea instrumentelor necesare pentru salubrizare autonomă. Sau: dacă munca judecătorului e apocaliptică, istovitoare, fără săli, condiţii adecvate, cu salarii mizere, lipsă de securitate, deci una pe măsura chinurilor lui Sisif, de unde atâta îmbulzeală şi o coadă atât de mare pentru mantia de judecător?

Acum câţiva ani, până prin 2007, îmbulzeala era atât de mare, iar căile atât de întortocheate şi pline de întuneric, încât până şi APCE a spus că Moldova şi moldovenii nu mai pot face un pas către Europa şi către… oriunde s-o mai fi pornit,  dacă nu deschid imediat şi larg de tot uşile unui Institut Naţional al Justiţiei. “Întrebarea s-o  hotărât” imediat în cel mai bun stil moldovenesc: proiect de lege, expertiza trimişilor CoE, avizul guvernului, nota informativă a MJ, şuieratul prin Parlament ca un tren expres printr-o gară prăpădită (fără expertiza bisericii şi mitropoliei, de această dată). Pe 12 noiembrie 2007, cu discursuri elogioase şi plictisitoare de căscau şi muştele pe pereţi, precedate de servit de ambrozie de Cricova sau Mileştii Mici, Vladimir Voronin şi Terry Davis, ambii la togă festivă, deschideau oficial uşile Institutului Naţional de Justiţie (INJ).

INJ – un minipanteon la poalele justiţiei

Am fost şi eu printre invitaţi. Afară era frig, dar în sala festivă a INJ, amenajată ca un mini-panteon la poalele dealului, sisifii îşi dădeu ghionturi ca să stea aşezaţi mai aproape de zei, să fie onoraţi măcar cu o privire. Dar, ghinion, sala nu era suficient de încăpătoare pentru atâţia doritori să stea la poalele togii, apa curgea şiroaie pe feţele  înduioşate de sisifi. Zău, a fost unul dintre cele mai jenante tablouri pe care mi-a fost dat să le văd. Colac peste pupăză, în timpul discursului lui Zeus s-a stricat sistemul de alimentare electrică, şi becurile de neon au început un joc drăcesc (adică Hades-eic), de se tăvăleau jurnaliştii de râs. Chiar şi sisifii-şefi chicoteau pe sub mustăţile transpirate. Nu-i mai ardea de glumă doar nou-numitei directoare şi, poate, fotografului lui Zeus autohton: cădea prost (şi cumva rău prevestitor) lumina Hades-eică pe faţa-i. De aici încolo, lucrurile au mers repede: directoarea a spus că e mai mult decât sigură că acest institut va fi garant al standardelor în justiţie, Voronin a spus că institutul va educa o nouă pleiadă de judecători şi procurori, care vor pune temelia unui nou sistem judiciar, iar  ceea ce a spus Terry Davis n-a mai contat pentru nimeni.

Mare mi-a fost mirarea să aflu din presă că la 14 mai 2010 fiica doamnei directoare a INJ, audientă şi ea la Institut, în biroul mamei sale, îi trage o chelfăneală  unei alte audiente, fără ca doamna directoare, fiind probabil conştientă de superioritatea fizică a fiicei sale, să intervină în vreun fel (dar să nu credeţi, disputa la origine a fost una savantă, probabil ceva legat de… inalienabilitatea, imprescriptibilitatea, insesizabilitatea dreptului de proprietate cu atributele sale ce ţin de posesie, folosinţă şi dispoziţie).

Sărmanii cu maşini de 200 mii de euro

Această poveste, în tandem cu scandalurile de grupuri şi conflicte de interese, corupţie în jurul institutului, mai ales legate de admitere şi de angajare după absolvire, la 3 ani de la deschiderea oficială  a primit calificarea de “afacere de familie”. Nu e clar a cărei familii, sau a căror, căci gurile rele vorbesc de mai multe!

Dar poate această situaţie e deja istorie ? Că doar puterea politică s-a schimbat, lupta cu corupţia este la ordinea zilei, reforma justiţiei – un imperativ al timpului şi al bunei guvernări, nu? În fine, ca să terminăm cu asta, acum vreo trei-patru săptămâni, venind de la jogging, mă opresc un pic să-mi trag sufletul lângă un ML alb şi nou-nouţ. Colegul meu mi-a spus al cui e: nume cunoscut în justiţie. Dar maşina nu e chiar a lui, e a fiului său, care e doar un biet audient la INJ. Un sărman, cu o maşină de 150-200 mii de euro. Punem pariu că va absolvi cu brio şi va fi …fruntaş al justiţiei în RM? Haideţi, că poate fac şi eu un ban cinstit din acest pariu.

Să recapitulăm, pentru că repetitio mater studiorum est! Către 2007, situaţia cu admiterea şi evoluţia pe scările ierarhice ale justiţiei era atât de afectată de corupţie, încât chiar şi Voronin, care le controla pe toate şi pe toţi, a trebuit să răspundă condiţionalităţii structurilor europene donatoare, exprimată prin vocea CoE, de a crea un INJ, care să se preocupe de transformarea unui absolvent al facultăţii de drept în magistrat, şi asta într-o manieră transparentă şi pe bază de merite.

Pietroiul  iniţiativelor bune în justiţie

Această reformă a fost deturnată cu succes chiar din primul an: un singur absolvent din prima promoţie a INJ a prins un post de judecător în Chişinău. Restul posturilor au fost scoase la concurs înainte ca prima cohortă să absolvească şi au fost distribuite unor candidaţi care n-au făcut INJ-ul niciodată, ci şi-au obţinut postul în baza unor fantomatice rezerve de 20%, garantate chiar de textul legii. Dar cine stă să se uite la detalii? Institut e? E!

Ceea ce e important să reţinem este eleganţa şi uşurinţa cu care Sisif deturnează pentru nu se ştie a câta oară pietroiul unor iniţiative bune în justiţie către poalele dealului. Ideea a fost bună: un sistem transparent de acces în profesia de judecător. Aproape am ajuns sus. Am făcut un ditamai institut. Si unde suntem? Tot la poalele dealului.

Totuşi, acest eseu nu e istoria unui eşec, ci o retrospectivă a deturnărilor, a banalizării şi reducerii la zero a zecilor de iniţiative de reformă în justiţie, autorii cărora rămân în afara vizorului. Mai mult, se autovictimizează precum Sisif. O simplă privire în trecut este de natură să susţină cu fermitate această afirmaţie. Reformele de până acum în domeniul justiţiei fie au fost iniţiate din interese de grup deghizate în iniţiative nobile, fie iniţiativele au fost deturnate pe parcurs. Aici se înscriu următoarele: Concepţia reformei judiciare şi de drept adoptată în 1994, urmată de întreg pachetul de legi care guvernează justiţia – Legea cu privire la organizarea judecătorească (1995), Legea cu privire la statutul judecătorului (1995), Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (1996) etc. Intenţia a fost de a crea cu adevărat un sistem judiciar funcţional, în realitate însă s-a obţinut un sistem deschis corupţiei, incapabil să se debaraseze de indivizi corupţi, care emit zeci şi zeci de hotărâri ilegale şi care, protejându-se cu ideea independenţei, uită de responsabilitate. Un sistem care este închis controlului social, dar cade uşor victimă regimului autoritar al lui Voronin, deci deschis influenţelor şi controlului politic. Deci bolovan împins, bolovan deturnat.

46 de procurori în haine de judecători

Anul 2003 marchează începutul implementării noilor Coduri Penal, de Procedură Penală, Civil şi de Procedură Civilă. Această schimbare nu a avut la bază nicio analiză cost-eficienţă, a permis popularea profesiei de judecător cu foşti procurori sovietici. Iar profesia de judecător de instrucţie (cei care se preocupă de procedura pre-judiciară: autorizarea percheziţiilor, eliberarea mandatelor de arest etc.) a fost INTEGRAL ocupată de foşti procurori. Adică, demersul procurorului de aplicare a măsurii preventive – arestul – era (şi este în continuare) examinat de 46 de procurori în haină de judecător în şedinţă închisă! S-au ţinut de copiat demersurile procurorilor în mod automat, ani de-a rândul, astfel făcându-se direct responsabili de zecile condamnări ale R.Moldova la CEDO în baza art. 5.
Scopul pe care l-a avut reforma a fost asigurarea tuturor garanţiilor procesuale, inclusiv a dreptului la apărare efectivă în cadrul unui proces. Nu în ultimul rând, a fost vorba de eliminarea rolului supraveghetor (aşa-numita supraveghere generală a procurorului), pe care îl avea procuratura în perioada sovietică.

Evaluările recente au dovedit că reforma nu şi-a atins scopul. Mai rău, elaborarea şi promovarea acestor acte normative a fost atât de mult afectată de interese de grup, încât garanţiile procesuale au devenit ineficiente, iar acţiunile unor protagonişti ai sistemului sunt pur şi simplu ilegale. În domeniul civil, rezultatul reformei a fost neexecutarea hotărârilor judecătoreşti, constatată de CEDO în repetate rânduri. Dacă o hotărâre judecătorească nu poate fi executată, întreg procesul nu are niciun sens. Mare treabă că ai câştigat procesul, fă ciorbă cu hotărârea! …Sisif râde iar lângă bolovanul rostogolit la poalele dealului.

49 de judecători aleşi pe… sprânceană

Putem continua cu modificarea structurii sistemului judiciar din 2002, scopul declarat al căreia a fost să-l transforme în unul mai accesibil şi mai eficient. Astfel, sunt eliminate tribunalele ca verigă judiciară, în schimb se creează 5 curţi de apel, iar Curtea Supremă de Justiţie se pricopseşte cu ….49 de judecători la o populaţie de vreo 2,5-3 miloane, fără Transnistria. Gurile rele spun că Sisif, care avea pe atunci mare trecere la Zeus, i-a dat de înţeles că nu e bine ca majoritatea dosarelor…preţioase, valoroase, să se finalizeze la  Curtea de Apel. Mă rog, era prestigios să fii la CSJ pentru a contribui la crearea jurisprudenţei, a stilului unic şi irepetabil de judecare moldovenesc, dar fabrica era mai jos. Deci, zis şi făcut, s-a decis ca asamblarea finală să se facă la Curtea Supremă de Justiţie de către 49 de judecători de la CSJ, aleşi pe sprânceană!

Reforma justiţiei: nimeni nu ştie ce are de făcut

Anul 2012. Salvarea este iar în reforma totală. Se cheamă Strategia Naţională de Reformă a Sectorului Justiţiei, aprobată prin lege organică de către Parlament. A urmat un document şi mai impresionant, pe zeci de pagini de Monitor Oficial: Planul de Acţiuni pentru realizarea strategiei. Dar de ce tace Sisif? Pe întreaga perioadă de elaborare a acestor documente, care după spusele unora urmează să fie implementate cu 150-160 milioane de euro, sistemul judiciar n-a emis nicio expertiză sau vreo opinie scrisă. Ştiu că opinia tuturor membrilor justiţiei, dar şi a procurorilor şi a Uniunii Avocaţilor este aproximativ următoarea: “Bă, mă laşi?!“ Altfel spus, nu există niciun judecător şi niciun procuror, şi probabil foarte puţini avocaţi care cred în succesul acestor planuri trâmbiţate de Guvern.

Parcă aici ar fi cazul să spun foarte clar: Daţi-l naibii pe acest Sisif, luaţi-i odată şi odată jucăria! N-au făcut georgienii asta? Cum, domnule, să faci reformă cu cei care se opun in coropore, cu cei care au dovedit-o că nu vor şi care nu pot nici măcar să facă un pic de curăţenie în propria curte (poate mai puţin procurorii. Lor nici mătura nu le-o dă nimeni. Conform legii, sunt independenţi, au şi Consiliul Superior al Procurorilor, dar în realitate au grade militare şi ierarhie aberantă. Niciun procuror nu poate lua nicio decizie fără controlul şi supravegherea procurorului ierarhic superior). Georgienii, bunăoară, au decis că alţi oameni, cu altă pregătire şi alte valori, trebuie nu doar să intre în scenă, ci să constituie majoritatea, numărul critic de oameni care să formeze şi să promoveze politici şi practici adecvate.

Am participat şi particip la procesul de elaborare şi implementare a acestei strategii, la încercarea de a umple cu conţinut adecvat, liber de interese de grup meschine, acest bolovan (al câtelea oare?) al lui Sisif şi trebuie să spun următoarele: în Georgia, dincolo de faptul că epurările în justiţie au produs şi efecte contradictorii, nu neapărat pozitive pe termen lung (actualmente, justiţia georgiană achită 0,025 dintre persoanele trimise în judecată de către procurori, iar populaţia penitenciară a crescut semnificativ), beaumonde-ul politic, realmente şi in corpore, şi-a dorit reforme adevărate.

Vicepreşedintele era ocupat cu iPad-ul

Eu am avut ocazia să fiu prezent la şedinţa comună a Grupului de Lucru pentru Elaborarea Strategiei şi a Consiliului Naţional pentru Reforma Organelor pentru Ocrotirea Normelor de Drept. Acum continui să merg cu regularitate la şedinţele grupurilor de monitorizare a implementării planului de acţiuni al acestei strategii. În primul caz, am fost gata să subscriu la “Bă, mă laşi?”. În cel de-al doilea, trăiesc un fel de Proces al lui Kafka. Zău! Declar ferm: nimeni dintre cei care implementează sau monitorizează această reformă nu ştie şi nu înţelege foarte clar  ce are de făcut. Finalitatea nu contează, e un fel de proces continuu de elaborare de tot felul de studii, concepte şi proiecte de legi contradictorii, pe care nu e clar dacă le va aproba cineva.

Unde-i reforma şi când vor începe schimbări structurale reale – nu poate spune nimeni. E şi unicul plan de acţiuni pe o strategie care are şi cadru temporar, şi instituţii responsabile, dar n-are buget. Cât costă reforma, cine o plăteşte şi când? Acestea sunt mari semne de întrebare. Din diverse surse, am auzit de trei sume diferite: 150—160 mln euro; 120 mln euro; 60 mln euro. Dacă întrebi cine şi când a făcut aceste calcule, răspunsul e mai mult decât… subţire.

Nu asta contează cel mai mult. E important să ştim clar cine şi în ce măsură îşi doreşte reforma justiţiei în RM. Ce înţelege puterea prin reformă şi cu cine crede c-o va implementa? Aş fi deosebit de curios să cunosc opinia vicepreşedintelui Parlamentului, exprimată chiar de el, în calitate de vicepreşedinte al acestui Consiliu. La şedinţa Consiliului n-a spus nimic, era ocupat cu iPad-ul. A spus preşedintele Parlamentului Lupu, în schimb, ceva de genul: “… dragii mei, de data asta-i serios. Am mai văzut eu strategii.  Vreau să văd acţiuni concrete…” s.a.m.d. N-am mai pomenit un consiliu mai pestriţ. La momentul scrierii acestui eseu, o bună parte dintre membrii lui au complet alte funcţii, de la ambasadori până la destituiţi cu mare zarvă. Ei mai fac parte din acest consiliu?

O bleandă discretă pietroiului justiţiei

Dar ce să facem cu unii membri care au treabă cu justiţia cum am şi eu cu… pilotarea de avioane? Ar fi curios să-i înţelegem şi pe ceilalţi lideri politici cum văd ei reforma, dincolo de o nouă împărţire a judecătorilor, procurorilor între de-ai noşti şi de-ai lor. Să nu mai vorbim de opinia opoziţiei, ignorarea căreia la acest subiect va da roade foarte repede, şi care opinie e foarte clară: nu e niciun fel de reformă, ci epurări pe criterii politice. Cine face reforma în cele din urmă: judecătorii – nu, procurorii – nu, avocaţii – nu, componentele alianţei de guvernare, fiecare în parte are opinii şi interese diferite, deci, ca şi alianţă – nu, opoziţia – nu. Atunci cine? O mână de funcţionari din MJ, sătui de cuvântul reformă ca de mere pădureţe. Într-o astfel de conjunctură şi cu anumiţi indivizi care populează Consiliul Naţional şi tot felul de grupuri de lucru, de monitorizare, încep să-i înţeleg pe reprezentanţii justiţiei, care dau din mână şi spun: ”Bă, mai lasă-mă !”.

Se pare că nu e greu să ghicim intenţiile lui Sisif şi lejeritatea cu care acesta va trage o bleandă discretă pietroiului justiţiei, ajuns cumva pe culmea dealului. De ce n-ar face-o? Care sunt noile stimulente care l-ar determina să-şi ia inima-n dinţi şi să treacă dincolo, mai ales că riscă prea multe, inclusiv să-şi rupă gâtul, şi asta în timp ce se ştie foarte clar: nicio reformă structurală, adevărată, în domeniul justiţiei, care să transforme în realitate principiile independenţei justiţiei şi a statului de drept, nu poate fi realizată fără susţinere politică autentică.

Or, Sisif e foarte sensibil şi ştie să descifreze dispoziţia zeilor sau să le interpreteze vorbele cifrate, şi se pare că experienţa îi spune că …de data asta “Gott ist tot” (Dumnezeu e mort, Friedrich Nietzsche). Una e să fii luat la socoteli de un Zeus puternic şi cu totul alta e să ai motive să spui: “Cine, ăştia să ne dea nouă lecţii de morală şi de profesionalism? Bă, mă laşi ?” Mult a fost, puţin mai este: alegerile parlamentare deja se văd la orizont, iar cele locale bat la uşă. Cui îi mai arde de reforme în justiţie în perioada preelectorală? Puneţi-vă şi dumneavoastră în locul lui Sisif. N-aţi da a lehamite din mână, gest urmat şi de genericul: “Bă, mai lasă-mă!“ Nu şmecheria lui Sisif mă miră pe mine, ci ignoranţa zeilor!