Pârghiile secrete ale lui Constantin Starîş
Un interviu cu Vladislav Gribincea, avocat în cadrul Organizaţiei „Jurişti pentru Drepturile Omului”
— Dle Gribincea, mai nou, sunteţi avocatul omului de afaceri Gabriel Stati, în dosarul intentat împotriva acestuia în urma evenimentelor din 7 aprilie. Ce se întâmplă de fapt în acest dosar?
— Din păcate, nu cunosc ce măsuri investigative întreprind procurorii în cadrul acestui dosar penal. Cunosc însă că, după arestare, clientul meu, Gabriel Stati, nu a fost solicitat să participe la nicio măsură procesuală ce ar viza acest dosar.
— Ce fel de probe prezintă procurorii în susţinerea oportunităţii arestării?
— Procurorii aduc argumente foarte generalizate în susţinerea necesităţii arestării lui Gabriel Stati. În cererile lor de arestare, prezentate instanţei de judecată, ei par să facă referire la unele materiale ale dosarului penal, care însă nu sunt prezentate şi apărării, deşi acest lucru este ilegal. Judecătorii, de pe altă parte, în mod repetat, resping cererile apărării privind accesul la materialele invocate de procurori în susţinerea obligativităţii arestării, pe motiv că astfel de materiale nu au fost prezentate. Deci, judecătorii recunosc că nu deţin materiale prezentate de procurori care ar argumenta oportunitatea arestării, cu toate acestea, autorizează deţinerea lui Gabriel Stati în arest.
— Aveţi sau nu acces la dosar?
— Ar trebui făcută o distincţie clară între accesul la materialele invocate de procurori în susţinerea necesităţii arestării şi accesul la celelalte materiale ale dosarului penal. Accesul la prima categorie de materiale ar trebui acordat de instanţa de judecată, în mod obligatoriu, pe când în cazul celei de-a doua categorii de materiale, de obicei acestea sunt confidenţiale, inclusiv pentru apărare, până la terminarea urmăririi penale sau până la clasarea acesteia. În acest context, apărarea lui Gabriel Stati a avut acces doar la materialele dosarului penal, întocmite cu participarea acestuia, la hotărârile judecătoreşti privind autorizarea arestării şi la demersurile procurorilor formulate în acest sens.
— Cum, în opinia dvs., au fost obţinute interceptările convorbirilor telefonice utilizate de Constantin Starîş în filmul său?
— Potrivit filmului „Atac asupra Moldovei”, acesta a fost realizat în baza materialelor din dosarul penal. Dintr-un comunicat de presă al Procuraturii Generale, datând 8 iunie 2009, reiese că aceste materiale au fost transmise autorilor filmului de procuratură. În mod normal, aceste materiale sunt confidenţiale. Aparent, înregistrările demonstrate în acest film au fost interpretate de procurori ca probe ce justifică arestarea. În lunile aprilie-mai, imediat după arestarea lui Gabriel Stati, noi am solicitat accesul la materialele ce invocă susţinerea arestării. Procurorul a refuzat să le prezinte, pe motiv că acestea ar fi confidenţiale. Confidenţialitatea acestor materiale poate fi revocată doar prin autorizarea persoanei care efectuează urmărirea penală. Nouă nu ne-a fost adus la cunoştinţă faptul revocării confidenţialităţii, însă la 10 iunie 2009 procurorul general a acordat un interviu exclusiv postului de televiziune EuTV, în care a declarat că aceste materiale nu mai sunt confidenţiale. Ni se pare cel puţin straniu faptul că autorul filmului, Constantin Starîş, a ştiut despre faptul revocării confidenţialităţii cu mult înaintea apărării. De altfel, apărarea nici până astăzi nu a fost informată despre revocarea confidenţialităţii. Probabil, Constantin Starîş deţine mai multe pârghii pentru a cunoaşte ce se întâmplă în dosarul penal şi pentru a „sensibiliza” procurorii asupra necesităţii respectării obligatorii a „dreptului publicului de a fi informat”.
— Ce ar trebui să întreprindă un ziarist din R. Moldova pentru a obţine accesul la astfel de materiale? Ce garanţii există că, în cazul presei independente, ar fi acceptat acest demers?
— În acest caz concret – să se adreseze la Procuratura Generală, preferabil, cu o cerere scrisă. Despre garanţii, cred că nimeni nu le poate asigura astăzi în cazul presei libere din R. Moldova.
— Ce s-a întâmplat, de fapt, la 7 aprilie?
— Clădirile Preşedinţiei şi Parlamentului au fost devastate. Nu cunosc cine a organizat devastările, însă post spune că siguranţă că Gabriel Stati neagă implicarea sa în aceste dezordini şi pretinsa tentativă de lovitură de stat.
— Ce spune legislaţia R. Moldova despre interceptarea convorbirilor telefonice?
— Orice interceptare a convorbirilor telefonice este făcută doar cu autorizarea judecătorului de instrucţie şi fără ca persoana vizată să cunoască despre faptul că convorbirile sale telefonice sunt interceptare. Autorizarea poate fi dată pentru maxim 30 de zile şi poate fi reînnoită până la 6 luni. După finalizarea interceptării, persoana vizată trebuie să fie informată despre interceptări de către judecătorul de instrucţie. În practica judiciară din R. Moldova, însă, acest lucru nu are loc. Înregistrarea convorbirilor urmează a fi păstrată în plicuri sigilate, adică fiind respectată confidenţialitatea acestora.
— Cunoaşteţi dosare în care, după 7 aprilie, persoanele reţinute în stradă sau la domiciliu au contestat aceste abuzuri? Cum sunt instrumentate acestea de către organele de drept din R. Moldova?
— Reţinerea unei persoane în stradă, fără citarea sa anterioară, este permisă doar în cazul reţinerilor în flagrant. În celelalte situaţii, însă, ar trebui respectată procedura de citare în instanţă şi, doar în caz de neprezentare, persoana poate fi adusă forţat, la indicaţia specială a organului de urmărire penală. Este clar că reţinerile din 8-9 aprilie 2009 au fost efectuate cu încălcarea flagrantă a acestei proceduri. Totuşi, contestarea procedurii de reţinere la faza urmăririi penale este, practic, imposibilă, deoarece apărarea nu are acces la toate materialele dosarului penal şi nu poate cunoaşte dacă procedura de citare a fost respectată şi dacă există un ordin de aducere forţată a persoanei în faţa instanţei. Pe de altă parte, nu cred că constatarea ilegalităţii actului de reţinere ar putea conduce şi la invalidarea totală a procesului penal.
— Ce şanse există în R. Moldova ca cei responsabili de masacrarea tinerilor care au protestat sau care nici nu au trecut cel puţin pe acolo la 7 aprilie să fie traşi la răspundere?
— Nu cunosc cauze în care să fi fost sancţionate public persoane pentru încălcarea legii, comisă în interesele conducerii ţării. Cunosc că, până acum, au fost pornite 4 cauze penale pe faptul maltratărilor din aprilie 2009, deşi au fost depuse mai mult de 50 de plângeri. Se pare că reticenţa procurorilor în pornirea unor astfel de cauze penale confirmă „legitatea” expusă mai sus.
— După aşa-zisa amnistie, decretată în aprilie 2009 de preşedintele Voronin, în închisoare a mai rămas un grup de persoane, foarte diferite, la prima vedere, dar acuzate, se pare, într-un dosar comun. Cum este posibil acest lucru? Ce au în comun Stati, Marinescu, Mătăsaru, Mocanu, Stepuleac sau Netaniahu?
— Aceste persoane, într-adevăr, sunt acuzate în cadrul aceluiaşi dosar, însă acuzaţiile sunt diferite. Din câte cunosc, doar Gabriel Stati şi Aurel Marinescu sunt acuzaţi de tentativă de uzurpare a puterii de stat. Ceilalţi sunt acuzaţi doar de participarea la dezordini în masă sau de organizarea dezordinilor. Singurul lucru pe care îl au în comun cei reţinuţi este faptul că toţi au fost arestaţi în urma evenimentelor din aprilie 2009.
— Până la anunţarea alegerilor anticipate, nu s-a vorbit nimic despre vreun eventual dosar al unor lideri politici, acuzaţi de implicare în organizarea acţiunilor de la 6—7 aprilie. Recent, Procuratura Generală a reluat subiectul, invitându-l pe Dorin Chirtoacă să dea depoziţii. Totodată, Procuratura a respins acuzaţiile primarului, potrivit căruia, în cazul său, ar fi vorba de un dosar politic. Ce se întâmplă în cazul altor lideri politici?
— Nu cunosc dacă alţi lideri politici sunt suspectaţi în cadrul aceluiaşi dosar penal. Totuşi, numele unor politicieni au figurat încă într-o ordonanţă din 7 aprilie 2009, prin care se pornise urmărirea penală pe faptul pretinselor dezordini din 7 aprilie 2009. Avem şanse să cunoaştem şi să urmărim cum vor evolua lucrurile în cazul unor politicieni de la noi, mai ales că suntem în plină campanie electorală.
— Ce probe ar trebui să aibă procurorii pentru a acuza pe cineva de uzurpare a puterii de stat?
— Acuzaţia de uzurpare a puterii de stat este una foarte gravă. Pentru a aduce o astfel de acuzaţie, în contextul evenimentelor din aprilie 2009, este nevoie de a identifica indicii potrivit cărora cineva a pregătit şi a orchestrat dezordinile în masă şi că, prin aceasta, s-a încercat schimbarea prin forţă a persoanelor care se află legitim la conducerea statului. Or, un astfel de scenariu este imposibil de realizat de către două persoane. Mă refer aici la acuzaţiile aduse lui Stati şi Marinescu.
— Cunoaşteţi astfel de dosare?
— Nu cunosc ca astfel de dosare penale să fi fost instrumentate după 1992 în R. Moldova.
— Ce spune, mai nou, Gabriel Stati despre condiţiile de detenţie şi despre riscurile la care este supus?
— După tentativa de transferare a sa într-o altă celulă, respinsă de Gabriel Stati, autorităţile penitenciarului s-au liniştit. Totuşi, în celula sa a fost plasată o persoană din celula în care se dorea ca el să fie transferat anterior.
— Cum explicaţi faptul că, chiar şi după vizita parlamentarilor europeni, care l-au declarat pe clientul dvs. deţinut politic, atitudinea autorităţilor faţă de acest caz rămâne neschimbată?
— În mod normal, soarta unei persoane acuzate de o infracţiune trebuie decisă de către judecători, şi nu de către politicieni. Având în vedere că Gabriel Stati nu are nicio legătură cu ceea ce i se incriminează, el nici nu putea fi acuzat şi arestat. Faptul că Stati se află încă în detenţie vorbeşte despre modul în care se efectuează justiţia în R. Moldova.
— Ce condiţii de comunicare a apărării cu deţinuţii există la penitenciarul nr. 13?
— Întrevederile dintre avocat şi client în Penitenciarul nr. 13 au loc în camere separate, la care nu asistă reprezentanţi ai administraţiei penitenciarului. Totuşi, se aud zvonuri potrivit cărora în unele celule din penitenciar au fost amplasate dispozitive de interceptare a convorbirilor.
— După arestare, Gabriel Stati declarase că, de fapt, ţinta acţiunilor întreprinse de autorităţi ar fi businessul familiei sale. Nu şi-a schimbat opinia?
— Gabriel Stati este tentat să spună adevărul, care poate fi doar unul.
— Când va fi examinată cererea depusă la CEDO în cazul detenţiei ilegale a lui Gabriel Stati şi Aurel Marinescu?
— Conform calculelor noastre, CEDO ar putea face publică hotărârea sa în această cauză până la sfârşitul acestui an.
— Vă mulţumim.
Pentru conformitate, A.G.
OPINII
„Sfidare absolută în etica jurnalistică”
Doina Costin, jurist, Centrul Independent de Jurnalism:
Din punct de vedere legal, filmul „Atac asupra Moldovei” sfidează absolut etica jurnalistică. Se sfidează normele, garanţiile pe care le oferă legea bănuiţilor sau oamenilor care sunt implicaţi într-o infracţiune.
Aici vorbim în primul rând de prezumţia nevinovăţiei. Aceste trei persoane foarte importante în stat sfidează prezumţia nevinovăţiei, care este garantată de lege. În ce priveşte etica jurnalistică, în acest film nu se respectă nici un punct din codul deontologic al jurnalistului.
O manipulare a opiniei publice
Petru Macovei, director executiv, Asociaţia Presei Independente:
Este o prezentare absolut unilaterală a evenimentelor care au avut loc cu tot tacâmul de manipulare a opiniei publice, utilizat de partidul de guvernământ şi de unele surse media care sunt la dispoziţia acestui partid, fiind controlate de el. Aceasta înseamnă fraze scoase din context, lipsa opiniilor persoanelor care ar fi acuzate de organizarea acţiunilor din 7 aprilie.
Înalţii funcţionari publici care apar în acest film încalcă orice reguli pe care putem să ni le imaginăm, de comportament etic, de obligaţiuni de funcţie. Se încalcă legea, se fac anumite declaraţii înainte de a exista dovezi sau chiar se încalcă secretul anchetei. Luate toate în ansamblu, prin acest film se încearcă manipularea publicului, prezentarea evenimentelor din 7 aprilie într-un alt context.
„Provoacă ură, frică, învrăjbire”
Vasile Spinei , preşedinte, Centrul "Acces-info":
E un film şoc. Este evident că e făcut la comandă, pregătit expres pentru alegerile anticipate. Graba cu care a fost fabricat acest film demonstrează adevăratul scop al „creaţiei”. Pe de altă parte, graba şi punerea pe post aproape zilnic e iarăşi o diversiune politică, una împotriva normelor jurnalistice profesionale. Mesajul acestui film este unul care propagă ură, frică, invrăjbire.
Din punct de vedere legal, mă miră că apar persoane reprezentante ale unei instituţii de drept, care fac decaraţii acuzatoare, încălcând prezumţia nevinovăţiei. Acest film este bazat pe supoziţii, presupuneri, prezentând chiar nişte lucruri aberante. E un caz grav pentru etica jurnalistică. Legea de bază a unui ziarist profesionist este să ofere cuvântul şi celeilate părţi, iar acest lucru nu s-a făcut în cazul acestui film.
„Dacă probele sunt fabricate, întreaga responsabilitate cade pe jurnalist”
Sergiu Ostaf, director executiv, CreDO:
„Filmul „Atac asupra Moldovei”, pus pe postul NIT, este o încercare de a prezenta o opinie unilaterală, opinia Guvernului asupra evenimentelor din aprilie. Opinia partidelor de opozitie, a societatii civile implicate în monitorizarea situaţiei nu a fost prezentată, astfel filmul este puternic angajat politic. Opiniile Procurorului General, Preşedintelui şi ale altor persoane cu funcţii publice, prin care se aduc învinuiri directe unor persoane publice, pot fi calificate ca încălcare a principiului constituţional de prezumţie a nevinovăţiei. Moldova, anterior, a fost condamnată de CEDO în acest sens. Filmul a folosit secvenţe de interceptare a telefonului unor persoane publice pentru a confirma ideea principală a filmului. În cazul în care aceste probe fac parte dintr-o procedură de anchetă penală, ele ar fi trebuit obţinute printr-o hotarâre judecătorească. În caz contrar, probele sunt ilegale şi nu pot fi folosite în anchetă. În ambele cazuri, folosirea probelor date de către un jurnalist este imposibilă fără consimţământul organului de anchetă, iar organul de anchetă are obligaţia de a nu divulga datele anchetei la această etapă. Folosirea datelor din ancheta penală, prin urmare, cade sub incidenţa legii penale în privinţa organului de anchetă, dar şi în privinţa jurnalistului. În cazul în care probele sunt fabricate şi nu fac parte dintr-o procedură de anchetă, întreaga responsabilitate cade pe jurnalist pentru prezentarea informaţiei neadevărate”.
