Olga Nicolenco: Miza este enormă şi se numeşte “Vilnius-2013”

Interviu cu Olga Nicolenco,
expert naţional în gender, comunicare şi strategii electorale

 

— De mai mult timp “pendulaţi” între medicină şi politică. Ce afinităţi există între aceste două
domenii?

— Verbul “a pendula” (care conform DEX-ului limbii române înseamnă şi “a nu se putea hotărî”, “a sta la îndoială”, “a şovăi”, “a ezita”) nu mi se potriveşte categoric, chiar şi fiind spus între ghilimele. Rar, sau chiar deloc, am întâlnit persoane mai hotărâte ca mine, iar fermitatea şi devotamentul au fost calităţile cele mai importante în tot ce aş fi făcut: când am activat într-un partid politic, în exercitarea atribuţiilor profesionale în domeniul sanitar, în calitatea mea de trainer în gender, dezvoltare personală şi strategii electorale, şi, mai nou, în activitatea de analist politic, ca şi reprezentantă a societăţii civile.

Cât despre afinităţile dintre aceste două domenii… Da. Acestea există. Oricine ştie că, dacă diagnoza corectă a unei boli e stabilită mai timpuriu, atunci şansele ca tratamentul aplicat să fie unul de eficienţă maximă sporesc. În politică e la fel, în special în cea autohtonă, unde determinarea, dar, mai ales, verbalizarea diagnozelor adevărate întârzie de vreo două decenii! Conexiunea între aceste două domenii a desluşit-o perfect Erich Maria Remarque, care a scris: “Puterea este molima cea mai contagioasă din lume”. Unii dintre politicienii de la noi suferă de o formă incurabilă a acestei maladii, fapt de care ne-am convins în special în ultimele luni. Iată de ce preocuparea mea este în egală măsură legată şi de medicină, unde zilnic pun semnătura sub viaţă, pentru a o proteja, dar şi de domeniul politic, unde încerc să-mi spun cuvântul pentru a îmbunătăţi această viaţă.

— Tuberculoza mai e o boală de temut în R. Moldova?

— Orice boală şi oriunde e de temut. Nu că ar trebui să devină un motiv de frică şi de isterie demoralizantă, dar boala devine periculoasă prin atitudinea noastră neglijentă faţă de consecinţele ei, uneori, imprevizivibile. Tuberculoza este şi ea de temut atâta timp cât pacientul nu dă ascultare medicului, pentru că anume în tratarea acestei boli, dacă vrei să te vindeci, trebuie să dai dovadă de disciplină desăvârşită şi ascultare neclintită! De exemplu, dacă medicul-ftiziatru ţi-a recomandat 4—5 feluri de pastile, de 2 ori pe zi, administrate fără întrerupere, timp de 6—8 luni, atunci eşti obligat să urmezi exact asta, zi de zi, fără întreruperi, fără sărbători, zile de odihnă sau concedii, fără a diminua doza nici chiar cu o pastilă sau barem cu o zi mai puţin decât termenul indicat de medic. Chiar dacă, la un moment dat, te simţi mai bine (nu mai ai febră, tuse, slăbiciuni), iar până la sfârşitul tratamentului mai sunt 3—4 luni – este categoric interzis să abandonezi tratamentul, lucru pe care deseori îl fac pacienţii noştri. Ar trebui să se ştie că, din momentul suspendării tratamentului, tuberculoza într-adevăr devine boală de temut pentru orice pacient. Boala nu este om, ea nu ştie să ierte pacientul pentru neglijenţă şi îl pedepseşte dur pentru asta. Subliniez: nu se permite nicio abatere de la schema stabilită de medic! Doar în acest caz mesajul de pe panourile stradale “Tuberculoza poate fi tratată!” constituie un adevăr realizabil.

— Din ce cauză stagnează reformele în sănătate?

— Deşi sunt din domeniu, probabil, mi-ar plăcea dacă am putea spune că reformele stagnează doar în sănătate, în celelalte sectoare totul fiind perfect. Cu regret, statul nostru şi întreaga societate stagnează, deşi, trebuie să recunosc, în ultimele 10-12 luni s-au făcut observate unele tendinţe, deocamdată stângace, de reformare. Doar faptul că sănătatea este “bunul” cel mai preţios al omului scoate în prim-plan interesul nostru special pentru acest domeniu. Pot fi numite diverse motive care vor analiza, explica sau chiar îndreptăţi această stagnare: lipsa de finanţe, carenţe organigramice, management ineficient, etc. Însă, în opinia mea, lipsa demnitarilor şi a funcţionarilor charismatici ca lideri, oneşti şi umani în comportament şi moderni în gândire, rămâne veriga cea mai slabă în tot sistemul sanitar.

— Ce lideri ar trebui să aibă domeniul sanitar ca reformele propuse să reuşească?

— Urmărind conduita şi retorica demnitarilor din sănătate, vedem dublele standarde pe care unii dintre ei le promovează: pe de o parte, vocabular reformist, adresat către viitor, pe de altă parte, comportament retrograd, care ne ţine în trecut; discurs public pro-european, pe de o parte, şi nărav pro-homosovieticus, pe de altă parte. Oamenii nu neapărat vor înţelege sensul cuvintelor pe care le spune un şef, posibil să nu ştie toate şmecheriile pe care le face acesta – dar ei întotdeauna vor simţi, intuitiv, lipsa de congruenţă între vorba şi fapta unui demnitar. Din păcate, sistemul sanitar nu este protejat de astfel de “lideri” (naţionali şi locali), din care cauză reformele vor continua să rămână o speranţă iluzorie a miilor de concetăţeni. S-ar putea ca percepţiile mele să fie umbrite de experienţa personală, nu neapărat fericită, de atitudine din partea liderilor. Îmi amintesc cum, ceva timp în urmă, am împlinit 50 de ani, o dată frumoasă pentru orice om. Ştiind că responsabilul de personal al Institutului informează administraţia (pe atunci director Constantin Iavorschi) şi sindicatele despre colaboratorii omagiaţi, l-am întrebat care ar fi momentul cel mai potrivit ca să aduc şi eu o şampanie, un tort, cu această ocazie. Atunci directorul mi-a zis: “Doamnă Nicolenco, am indicaţii – vizavi de jubileul dvs. nu va fi nimic-nimic”. Am zis: Ok!, aşa să fie. După care, reflectând asupra situaţiei, încercam să găsesc o explicaţie plauzibilă: bun, posibil, administraţia nu are o sută-două de lei pentru o primă (deşi activez în domeniu mai mult de un sfert de secol şi, probabil, am contribuit şi eu la buget); posibil, sindicatele nu au bani pentru un buchet de flori (deşi am achitat zeci de ani cotizaţiile sindicale fără a beneficia cel puţin de vreun bilet sanatorial); posibil, nici printr-un efort conjugat administraţia şi sindicatele nu au găsit bani nici pentru o ilustrată, dar… cât costă să-i spui unui omagiat 3—4 cuvinte de felicitare, chiar şi ceva de genul: “Olga, tu eşti o idioată…, dar să fii sănătoasă…”. Ce credeţi că am făcut imediat după acea atitudine? Am scris cerere de ieşire din sindicate!

— Comasarea unor instituţii medicale este într-adevăr o soluţie în cadrul reformei?

— Nu mă pot pronunţa categoric nici pro, nici contra. Nu mă regăsesc în tabăra celor care au susţinut comasarea, pentru că nu am suficientă informaţie despre beneficiile acestor comasări. Bănuesc, la baza nemulţumirilor exprimate de medicii din alte spitale la fel s-a aflat informarea insufucientă a colaboratorilor acestor instituţii despre etapele şi metodele de efectuare a acestor reforme. Dacă reforma ar fi început de la o comunicare de durată cu oamenii, în baza argumentelor morale, economice, financiare, sociale, etc. – posibil, rezultatul ar fi fost altul. La noi, însă, s-a procedat în mod tradiţional: “Я начальник – ты дурак!” (“Eu sunt şeful – tu eşti prostul!”), atunci când reforma nu a început de la explicarea detaliată a ideii, de jos în sus, dar printr-un ordin emis abuziv, de sus în jos. Or, o democraţie prin definiţie înseamnă participarea cetăţeanului la procesul de luare a unor decizii colective. Îmi povestea cineva că, în urmă cu vreo 12-13 ani, s-a mai produs o tentativă de comasare a trei spitale: Institutul Oncologic, Institutul de Ftiziopneumologie şi Institutul de Cardiologie. Acea colegă a mea îşi aminteşte că, o bună parte din ziua de muncă, şefii de secţie o pierdeau parcurgând o distanţă de vreo jumătate de kilometru la alt spital, la diverse şedinţe, care erau mult mai numeroase şi, respectiv, mai de durată; asistentele superioare trebuiau să meargă pentru diverse formulare, blanchete ba la un spital din cele comasate, ba la altul, ba la o contabilitate cu un raport, ba la un serviciu de administrare în alt spital… Atunci reforma a fost considerată nereuşită şi, evident, stopată. Nu exclud că este necesară o reformă de acest sau de alt fel, dar metodele de implementare trebuie revăzute cardinal.

— De ce v-aţi dezice de medicină?

— La propriu: în toată lumea asta mare-mică există patru fiinţe, patru suflete incomparabil mai importante pentru mine, decât eu însumi. Pentru aceşti oameni m-aş dezice de orice în viaţă: de medicină (chiar dacă îmi place lucrul pe care îl fac), de mâncare (chiar dacă îmi place şi asta se vede), de internet (deja dependentă de el), de bradul de Anul Nou (împodobit acasă şi până azi, 14 martie), de confort (la care muncesc mult, ca să mi-l asigur)… Într-un cuvânt, m-aş dezice de orice de dragul lor. La figurat: medicina este trupul vieţii mele, activitatea publică – sufletul ei. Întrebaţi de oricine, ar putea renunţa la unul sau la altul? Eu – nu!

— Aveţi modele de succes în politică? Care sunt acestea?

— Michelle Bachelet, ex-preşedinta Chile, prima femeie preşedintă a acestei ţări, apropo, medic de specialitate, care, actualmente, este director executiv la UN Women. Aşa-dar, vedem că e posibil ca o femeie să “penduleze” între a fi: medic, feministă, membră de partid, preşedintă de ţară, directoare la o organizaţie internaţională şi multe altele. Tot domnia sa a zis: “Când o femeie intră în politică, se schimbă femeia; când multe femei întră în politică, se schimbă politica”; Hillary Clinton care, în funcţia de Secretar de Stat al SUA, a stabilit un nou record: a avut cel mai mare număr de deplasări în interes de serviciu pentru promovarea politicilor statului. Şi, încă un nume, de data asta de bărbat (pentru echitatea de gen!) – Ronald Reagan (fost actor, crainic radio şi preşedinte de ţară), care doar din a treia încercare a reuşit să învingă la alegeri pentru a deveni candidatul partidului la scrutinul prezidenţial în care, la fel, a învins. Reagan îmi place pentru stilul ferm, hotărât şi deştept de a face politică.

— Ce pot afla alegătorii din comunicarea nonverbală a politicienilor de la noi? Cum înţelegem că un politician minte sau trişează?

— Nu pot să spun ceva despre asta, altfel politicienii vor învăţa cum să-şi camufleze braşoavele, ca după asta să ne mintă şi mai iscusit! Nu-u-u-u-u-u! Cât despre cetăţeni, îi instruiesc şi îi voi instrui în continuare, la trainingurile mele, cum să-i “descifreze” mai bine pe politicieni.

— În opinia dvs., care situaţii din viaţa curentă ar trebui să le provoace insomnii liderilor politici de la noi? Cât de frecvent sunt bântuiţi aceştia de insomnii?

— Văzând în ce stare a ajuns R. Moldova, politicienii ar trebui să nu doarmă deloc! Eu, însă, nu am văzut niciunul, în ultima vreme, cumva mai “tras” la faţă din cauza nesomnului cauzat de situaţia noastră curentă. Nu mi-l pot imagina nici pe un politician suferind de insomnie din cauza grijilor oamenilor. Din cauza propriilor griji – da!, din cauza propriilor orgolii – da!, din cauza propriilor averi – da!, numai nu din cauza ori pentru cauza cetăţeanului. Din păcate. Anume din cauza unui astfel de comportament iresponsabil al liderilor cetăţeanul de rând continuă să dea dreptate frazei: “Cine este politicianul? Politicianul este cel care te strânge în braţe până la alegeri şi de gât – după”.

— Când am putea avea, în R. Moldova, suficiente femei la guvernare?

— Atunci când vom stopa exodul de femei la muncă peste hotare, care ulterior îşi iau şi copiii cu ele. Când vom crea locuri de muncă pentru tineri, deopotrivă pentru femei şi bărbaţi. Când, în fiecare sat, va fi cel puţin o grădiniţă, or, în prezent, sunt peste 250 de localităţi lipsite de instituţii preşcolare, iar femeile sunt nevoite să abandoneze locurile de muncă pentru a îngriji de copii. În consecinţă, ele nu-şi pot asigura independenţa financiară, devenind totalmente dependente de bărbaţi. Alt prilej ar fi solidaritatea între femeile-demnitare, care deja au ajuns în funcţii de decizie, dar deseori uită de acele femei care la alegeri au frământat glodul electoral, inclusiv pentru ca femeile-lidere să-şi ocupe poziţii importante în stat. Alt motiv ar fi ca, în fiecare familie, tatăl să devină primul om de la care copiii, fetiţe şi băieţei, vor auzi despre egalitatea de gen. Lista poate fi continuată, dar scopul meu este educarea unei generaţii noi de femei cu adevărat independente: în familie, în societate, în carieră, financiar, spiritual, lipsite de stereotipuri şi prejudecăţi, oneste şi incoruptibile – pentru că o democraţie veritabilă poate fi creată doar de persoane cu adevărat libere.

— Din ce motive bărbaţii politici le acceptă cu atâtea rezerve pe femei în funcţii cheie?

— Pentru că ei deja ştiu ce au de pierdut, pe când femeile nu se avântă spre Olimpul politic pentru că, deocamdată, nu ştiu ce au de câştigat.

— De obicei, femeile sunt instruite la capitolul liderism, egalitate geneder etc. Efectele sunt, însă, insuficient de palpabile. Cum credeţi dvs., nu ar fi mai eficient să se lanseze instruiri pentru bărbaţi, la subiectul liderismul femeilor?

— Personal, am vorbit despre asta pentru prima dată în 2006, în cadrul unei burse la National Endowment for Democracy (Washington, SUA). Am atenţionat că egalitatea de gen este imposibilă acolo unde discrepanţele de gen nu le recunosc, nu le înţeleg, nu le sesizează inclusiv bărbaţii şi copiii. În ultimii ani, când sunt invitată să ţin un training la tema Gender, una dintre condiţiile mele este prezenţa la instruire, în proporţie de cel puţin 30%, a bărbaţilor. Deseori nu este uşor. Am întâlnit uneori o reticenţă inimaginabilă din partea unor bărbaţi. Poţi să vorbeşti 3, 4, 5 ore şi, în final, cineva dintre bărbaţi, cu o înverşunare demnă de o cauză mai bună, oricum să declare că locul femeii este doar la bucătărie. În asemenea cazuri, fără intenţia de a jigni vreun bărbat, îmi amintesc fraza: “Мужчина который считает что место женщины только на кухне, просто не знает, что делать с ней в спальне” (“Bărbatul care consideră că locul femeii e doar la bucătărie, de fapt, nu ştie ce pot face împreună în dormitor”).

— Vi s-a întâmplat vreodată să regretaţi că nu sunteţi bărbat?

— Datele statistice arată că, în R. Moldova, fiecare a treia femeie regretă că nu s-a născut bărbat, considerând că viaţa ei ar fi fost alta. La fel, fiecare a treia femeie nu-şi doreşte ca fetiţa ei să-i repete soarta. Fiecare a treia femeie a fost cel puţin o dată agresată sau supusă violenţei. În 2012, practic zilnic, în R. Moldova a fost violată cel puţin o femeie… Statistica la genul feminin e tristă în R. Moldova. Cât mă priveşte, da!, s-a întâmplat să regret că nu m-am născut bărbat.

— Ceea ce se întâmplă în AIE e criză politică, criză de relaţii, exces de interese private sau nişte reglări clasice de conturi, aduse în politică din subterana interlopă?

— De toate câte puţin. Situaţia actuală poate fi exprimată prin următoarea frază: “Afacerile de succes au venit în politica mare şi au transformat-o într-o afacere de succes”. Ei, aceşti lideri de antreprenoriat politic sau politică antreprenorială, când se aflau în business – încăpeau acolo, că e mai mult spaţiu. Cum au ajuns în politică, au constatat că locuri sunt mai puţine şi au început a se muşca precum păianjenii în borcan. Aşa au început reglările de conturi, urmate de tensionări interpersonale, cu o ulterioară criză politică. Problema este că aceşti “copii” nu pot împărţi nişte “jucării”: guvernul, funcţia de procuror general, Banca de Economii etc. Ei sunt ostaşii acestui război, iar noi – ostaticii.

— ADR (1999) şi AIE-2 (2013). Două Alianţe de guvernare, aceeşi “greblă”?

— Deşi circumstanţele sunt diferite – rezultatul va fi acelaşi: amânarea şansei de integrare europeană cu încă 10 ani. Dacă, în general, va mai exista o astfel de şansă. Săptămâna aceasta, Mareşalul Senatului Poloniei, Bogdan Borusewicz, aflat într-o vizită la Chişinău, a declarat că integrarea R. Moldova în UE ar putea fi împiedicată, dacă s-ar ajunge la alegeri anticipate. Aş aminti aici cuvintele lui Bogdan Borusewicz spuse în mai 2012: “După integrarea Croaţiei în UE, la 1 iulie 2013, uşile UE vor fi închise pentru noii membri pentru o perioadă lungă de timp”. Dacă R. Moldova nu-şi face temele de acasă pentru Vilnius, presupun că nu doar uşile, dar şi ferestrele UE vor fi închise pentru noi. Nu ne mai putem permite să călcăm de atâtea ori pe aceeaşi greblă. Să ne fie milă cel puţin de greblă, dacă nu de propriul cap!

— Dacă aţi fi unul dintre liderii AIE, ce soluţii aţi propune pentru împăcarea “celor 3”?

— Dacă aş fi unul dintre liderii AIE (mai bine sună: dacă aş fi una dintre liderele AIE) – vă asigur, de împăcare, pur şi smplu, nu ar fi nevoie, pentru că nu s-ar fi ajuns într-o astfel de situaţie. Acum, însă, mai fă, dacă mai poţi face ceva! Trebuie să clarific un lucru: cale de împăcare pentru “cei 3” nu mai există, dar pentru partidele lor – da! Reieşind de aici, cred că ar fi utile, pentru început, următoarele acţiuni: stabilirea unui termen concret pentru durata acestor negocieri, deoarece ar fi nociv să mai întindem coarda, care şi aşa e la limită; retragerea totală a liderilor de partide (Filat, Lupu, Ghimpu) din negocieri; acceptarea de către liderii acestor formaţiuni a deciziilor luate de către negociatorii desemnaţi de partide; prezenţa la negocieri a reprezentanţilor societăţii civile. Unii băieţi din partidele de la noi s-au jucat prea mult cu puterea, până au dat cu piciorul în ea, neştiind să o preţuiască. Cred că o monitorizare echidistantă ar fi utilă. Responsabilitatea şi înţelepciunea trebuie să primeze – miza este enormă şi se numeşte “Vilnius-2013”.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, RdG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. Ivu Frâncu

    UN APEL CATRE EUROPA PT. RE-UNIREA NOASTRA CU ROMANIA !

    www cerulalbastru com
    ————————————-
    Semnează:

    – Academician Alexandru Moşanu, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, anii 1990-1993;

    – Ion Ungureanu, Regizor, actor, Ministru al Culturii şi Cultelor a Republicii Moldova, anii 1990-1994;

    – General Ion Costaş, Ministru al Afacerilor Interne şi Ministru al Apărării al Republicii Moldova, anii 1990-1993;

    – Nicolae Mătcaş, Dr. Ministru al Educaţiei al Republicii Moldova, anii 1990-1994;

    – Academician Nicolae Dabija, președintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova;

    – Academician Ion Hadârcă, președintele fracțiunii Partidului Liberal din Parlamentul Republicii Moldova;

    – Profesor, doctor Ana Guțu, prorector Universitatea Liberă Independentă din RM, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Fracțiunea Partidului Liberal;

    – Valeriu Saharneanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, Fracțiunea Partidului Liberal;

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *