Oleg Brega: „Vreau să nu regret că mi-am trăit viaţa degeaba”

Interviu cu Oleg Brega, activist, candidat independent la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014

— La alegerile din 30 noiembrie 2014, ai obţinut 14085 de voturi, unul dintre cele mai bune rezultate ale vreunui independent înregistrat cândva în cursa electorală. De fapt, mai multe partide nu au avut un asemenea scor. Cum explici acest lucru?

— Am auzit că, în 2001, Valeriu Ghileţchi, capul bisericii baptiste, luase mai mult. Ultimul candidat pe care îl cunoaştem, milionarul Gabriel Stati, obţinuse vreo nouă mii. Eu sunt cetăţeanul de rând care a convins, probabil, prin sinceritate, onestitate şi curaj. Şi sigla mea electorală reprezenta un om curajos, cu megafon, pe bicicletă, aceasta fiind simbolul libertăţii. Cu ea nu depinzi de trafic, nici de bani. Oamenii o fi simţit că asta e o perspectivă bună pentru noii politicieni din R. Moldova. Scorul cred că se datorează mai puţin meritelor mele şi mai mult nemulţumirii oamenilor faţă de politicienii care au tot fost la guvernare. Fie că au fost parte a Partidului Comunist al URSS, fie că sunt ex-agrarieni, fie că au fost la comunişti, toţi s-au compromis fiind la putere, participând la jaful generalizat care a dus la pauperizarea societăţii.

— Cine au fost votanţii tăi?

— Cred că alegătorii mei nu au culoare politică şi nici etnie. M-au votat şi în Găgăuzia, şi la nord, unde sunt pro-ruşi. Oamenii au văzut în mine un apărător al drepturilor oricui, indiferent de etnie. În campanie am vorbit şi ruseşte. Oamenii căutau să vadă în mine speranţa de schimbare a atitudinii politicienilor faţă de cetăţeni şi au înţeles ce înseamnă schimbarea atitudinii cetăţenilor faţă de politicieni. Cred că m-au votat cei revoltaţi. Ăştia nu au confesiune, pentru ei nu contează etnia. Ei fac parte din diverse pături sociale, sunt din toate categoriile de vârstă. Oameni care îşi cunosc sau vor să-şi cunoască drepturile şi luptă pentru asta. Aceştia s-au regăsit în candidatura mea şi cred că ei/ele m-au votat.

— Ce ai fi făcut dacă ai fi intrat în Parlament? Ai fi umblat cu camera după tine sau ai fi devenit un alt Oleg Brega, la costum, mai diplomat?

— M-aş fi simţit incomod în costum şi la cravată. M-aş fi îmbrăcat aşa cum mă îmbrac acum. Nu aş fi cheltuit bani pentru haine noi, pentru că acolo nu ai un salariu foarte mare, iar prioritar, ar fi fost ca din acei bani să-mi repar sau să-mi cumpăr o bicicletă nouă. Salariul de deputat, pentru a trăi onest, mi-ar fi ajuns să-mi închiriez în continuare locuinţa, să mănânc sănătos, încât să nu fac din nou ulcer. Deci, nu mi-aş fi schimbat nici comportamentul, nici ţinuta vestimentară. Da, aş fi continuat să filmez.

— I-ai fi filmat pe deputaţi în timpul şedinţelor?

— Evident, cu atât mai mult cu cât mass-media nu are acces, nu ştiu de ce, în sala de şedinţe, iar deseori şedinţele comisiilor se fac pe ascuns şi în secret. Eu aş fi folosit avantajul de a fi ales al poporului şi de a mă afla printre ei şi aş fi filmat, mai ales dacă aş fi simţit că se face vreo ilegalitate sau se încearcă nişte înţelegeri de culise. Dacă s-ar fi ascuns informaţia, aş fi dat informaţia brută. Poate că aş fi transmis şi în direct. Mi-aş fi luat un modem şi aş fi transmis în direct.

— Pentru ce lucruri ai fi militat în Parlament?

— Aş fi vrut să schimb, în primul rând, Codul Electoral, pentru că aceste condiţii care sunt acum pentru candidaţii independenţi sunt aberante, discriminatorii. Şi nu doar pragul de 2% este aberant, prag pe care l-am contestat la Comisia Electorală Centrală (CEC) şi la Curtea Constituţională (CC), ci şi birocraţia de a strânge semnături când alţii deja s-au înregistrat şi au început campania electorală. Acum, CEC a mai făcut un regulament prin care eşti pus tu, candidat independent, sau cel care iniţiezi un referendum, să umbli cu listele pe la oameni, iar ei, cu mâna lor, fiecare, să scrie datele din buletin şi să-şi aplice semnătura. Astea sunt nişte condiţii care fac aproape imposibilă reuşita unui independent sau a unui iniţiator de referendum. Aş fi cerut anularea acestor condiţii şi aş fi propus schimbarea Codului Electoral. Aş fi impus chiar introducerea unui plafon, a unei limite de mandate pe care un partid să poată să le obţină în Parlament, pentru a evita situaţiile de dictatură pe care le-am avut cu 13 ani în urmă. Acum, distribuirea mi se pare foarte bună, cu cinci partide care au aproximativ acelaşi număr de mandate, pe când în 2001 am avut un partid care a luat peste 50% şi a obţinut 71 de mandate din 101. Aveau majoritate mai mult decât constituţională. Puteau să facă orice cu ţara asta. Acest pericol, din cauze de populism, credulitate, încă mai există, de aceea aş fi pledat pentru un plafon de 40, 45% şi niciun partid să nu poată lua mai mult decât atât, astfel încât, orice guvernare să fie exercitată de cel puţin 2 partide, pentru că e periculos să dai ţara pe mâna unui singur partid. Aş fi propus anularea armatei obligatorii, aş fi propus scoaterea amenzilor pentru nedeţinerea poliţelor de asigurare medicală. Nu înţeleg de ce acel serviciu este impus de stat, care nici măcar nu este monopolist, iar astfel de servicii prestează tot felul de firme private.

— Ce nu merge, în opinia ta, bine în R. Moldova?

— Legea. Avem unele legi foarte bune, dar ele nu sunt cunoscute sau sunt ignorate cu bună ştiinţă. Avem o cultură juridică a cetăţenilor „nije plintusa” (sub limita decenţei, n.r.), cum ziceau nişte actori politici celebri, şi atâta timp cât cetăţenii nu-şi cunosc drepturile, legile şi nu cer respectarea lor, acestea sunt încălcate, ignorate. Şi, în plus, avem o rezistenţă la corupţie prea mică, indicele corupţiei la noi fiind printre cele mai mari din lume. Dacă cetăţenii nu înţeleg că întoarcerea biletului de călătorie taxatoarei în troleibuz sau micile atenţii pe care le faci învăţătorului, medicului, vameşului, poliţistului sunt toate acte de corupţie, atunci, nu putem face nimic. Prin astfel de gesturi, contribui la economia tenebră, la sărăcirea statului, iar bugetul ţării este ocolit de acele fonduri, astfel încât nu mai este de unde plăti salarii mai mari funcţionarilor de stat, pentru ca ei să fie mai eficienţi, pensii celor care au lucrat şi acum sunt sub nivelul minim de existenţă, burse mai mari celor care trebuie să devină specialişti buni pe viitor… Când oamenii vor înţelege că această evaziune fiscală, acest cumetrism, nepotism, această corupţie generalizată, de jos până sus, sufocă naţiunea, când vor înţelege că de la ei, de jos, porneşte totul, atunci lucrurile se vor schimba. Aşa, pe oricine îl pui, în orice funcţie de conducere, se comportă ca şi corupţii de până la el. Am schimbat comuniştii cu anticomuniştii, se comportă exact ca bolşevicii. Ce schimbare trebuie să mai facem? Trebuie schimbată mentalitatea omului. Cred că asta e problema cea mai mare.

— Dar cum putem elimina corupţia şi oamenii corupţi din sistem, de fapt, una dintre cele mai mari probleme din ţara noastră?

— E nevoie de programe educaţionale. Problema e în mentalitate, iar ea se schimbă cu programe educaţionale. Statul trebuie să cheltuiască milioane pentru a educa comportamentul corect faţă de lege, al cetăţenilor şi funcţionarilor publici. Tot statul ar trebui să aibă interesul ca organele de control, CNI, CNA, PG, Poliţia, să fie eficiente. Ele ar trebui să aibă asigurate profesionalismul şi independenţa deciziilor, pentru a nu mai depinde, ca acum, de politic. Funcţiile de şef la aceste instituţii ar trebui sau să fie date opoziţiei, sau să fie scoase la concurs internaţional şi, ca în Ucraina, să fie angajaţi oameni străini, care nu au niciun interes aici decât să fie eficienţi şi să-şi merite salariul, sau să fie scoase la concurs public şi oamenii să aleagă. Măcar populism să fie, dar să fie independenţi acei oameni, acele organe de control de Parlament/politic. Aşa însă, Parlamentul numeşte şi şeful statului, şi organele de control, iar ca rezultat avem o republică super-, mega-parlamentară. Totul e în mâna celor 1-2-3 partide de la guvernare, iar asta e foarte periculos.

— Tu, dacă nu ai fi fost candidat, pentru cine ai fi votat?

— Până acum, când nu candidam eu şi nu vedeam niciun candidat bun, votam contra tuturor. Ultima dată, am votat chiar anul ăsta, la europarlamentarele din România, şi nici acolo nu am văzut candidaţi buni. Aşa că, am stricat buletinul. Am pus ştampile pe fiecare pagină. Cu patru ani în urmă, la parlamentarele noastre, tot am stricat buletinul. Şi acum aş fi făcut la fel, dacă nu mă acceptau în cursă. Şi aş fi încurajat pe multă lume să facă la fel.

— În asemenea situaţie, votul se pierde.

— Da, dar e un vot protestatar. Îţi amintesc că, la europarlamentare, cei care am votat contra tuturor candidaţilor am fost mai mult de 6%. Deci, am fi trecut pragul electoral dacă ar fi fost un concurent electoral, un independent sau un partid bun care să satisfacă aşteptările noastre.

— Crezi că are viitor candidatul independent în R. Moldova?

— Cred că reuşita mea , pe jumătate, așa cum este, va încuraja mai multă lume la alegerile locale să candideze separat de partide, ca ele să rămână cu buza umflată şi să nu poată controla multe primării, consilii locale. Mergeţi la CEC, cereţi liste de subscripţie înaintea alegerilor locale şi candidaţi. Lăsaţi-i dracului pe cei din partide, clanurile mafiote, SRL-urile cu diverse culori şi sigle. Sloganele lor sunt apă de ploaie. Una spun şi alta fac. Mergeţi, candidaţi independent şi implicaţi-vă în viaţa politică, că altfel lucrurile nu se vor schimba. Dacă aşteptaţi ca ruşii să vină să ne mai elibereze o dată, americanii să ne dea ajutoare sau să vină extratereştrii să ne fericească. Asta e aproape imposibil.

— Deci, te vedem în viitoarea campanie, la locale?

— Trebuie să menţin ritmul şi voi candida. Chiar dacă am viză de reşedinţă în sat, la Pepeni, voi veni în Chișinău, deoarece cred că viitorul este al urbanizării şi al politicii mai mari.

— Ai spus anterior că nu renunţi la politică. La ce partid dintre cele existente ai adera?

— Sunt adeptul doctrinei verzi. Nu al PLDM, ci a verzilor europeni. Ideile mele coincid sută la sută cu ale verzilor europeni. Dar Partidul Verde de la noi, pe lângă faptul că este unul slab, nu apare decât în electorală. Deloc întâmplător ia foarte puţin. Cu un asemenea partid m-aş asocia cumva, dacă aş avea mână liberă să fac o echipă mai credibilă, şi dacă aş putea implica acel partid nu doar în activităţi ecologice, ci şi de apărare a drepturilor omului, pentru laicizarea statului, pentru supremaţia legii… Deocamdată, însă, vreau să testez cum funcţionează faza cu independenţii, vreau să încurajez mai mulţi independenţi să aleagă această cale, deoarece partidele, toate, s-au compromis, fie prin nimic-facere, fie prin înţelegeri de culise şi trădarea doctrinelor lor.

— Tu eşti, un pro-european. De ce a câştigat Igor Dodon, un pro-rus declarat, aceste alegeri?

— Dar nu le-a câştigat. Şi Voronin a avut, în 2009, cele mai multe voturi, dar nu a guvernat.

— Totuşi, a fost votat de cei mai mulţi alegători. De ce aceştia l-au preferat pe el?

— Prima cauză cred că e controlul mediatic al Federaţiei Ruse asupra minţilor moldovenilor. Consider că încă suntem sub ocupaţie media rusească. De fapt, şi economică, şi politică, mulţi dintre politicienii noştri fiind controlaţi de Kremlin. Dar ,principala cauză rezidă în Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) şi în felul în care interpretează – prost, greşit – Codul Audiovizualului şi nu eliberează spaţiul audiovizual de aceste media parazite, toxice, care manipulează. O altă cauză este implicarea lui Putin, care a apărut pe o grămadă de panouri şi i-a susţinut deschis pe Dodon şi Greceanîi.

— Care este modelul tău de politician?

— N-am vreun model, dar mă interesează cazul lui Jose Mujica, preşedintele Uruguayului, care, e atât de modest, încât merge pe jos, fără pază, stă în rând la policlinică, trăieşte într-o căsuţă făcută de nevastă-sa, care este senator, şi mai mult de jumătate din salariul său de preşedinte de ţară îl dă pentru binefacere. El nu are nevoie de bani. Simte că ei îl împovărează. Asta mi se pare foarte modest şi promiţător. Deci, verzii europeni, acest Mujica şi poate piraţii (partid cu reprezentare în Parlamentul European, n.r.), care pledează în Berlin pentru transport public gratuit pe seama celor care umblă cu maşini de lux. Astfel de politicieni mă motivează.

— Spune-mi primele cuvinte care-ţi vin în minte şi care i-ar descrie pe cei mai importanţi politicieni de la noi.

— Escroci, gangsteri, demagogi. Mai vrei?

— Nimeni nu merită o descriere mai blândă?

— Nu, pentru că sunt atât de nocivi şi periculoşi pentru democraţie, încât e mai de preferat Voronin, Stepaniuc sau Dodon, pentru că ăştia zic deschis că-s pentru Rusia, împotriva drepturilor omului şi te poţi feri de ei, în timp ce ăştia care conduc acum îţi spun că sunt pentru drepturilor tale, dar de fapt fac altceva, te fură, te păcălesc, te manipulează şi asta e foarte periculos.

— Ce crezi despre Renato Usatîi, care în campanie a venit cu mesaje împotriva tuturor?

— Este un actor care şi-a jucat rolul şi care s-ar putea ca după asta să nu mai apară. Pentru că altfel riscă să intre la puşcărie, şi nu cred că o să iasă de acolo erou. Nu cred că el e capabil de o idee civilizatoare, să joace rolul lui Nelson Mandela sau al altui disident politic. Cred că Usatîi e un personaj politic mort. Acum a revenit în lumea sa interlopă, de unde a şi plecat.

— Când îi vedem pe politicienii noştri la puşcărie?

— Într-o bună zi. Mie îmi place, de regulă, să spun joi, că e ziua cu cele mai puţine litere. Deci, eu sper, într-o joi, ca toţi cei 3 Vlazi să ajungă în aceeaşi celulă şi să-şi povestească care şi cum a păcălit poporul. Şi, eventual, să scrie cărţi, ca Adrian Năstase (ex-premier al României), despre cât de buni au fost ei, pentru amatorii de poveşti.

— Dar cine să-i bage la puşcărie?

— Justiţia, evident. Nu-s adeptul justiţiei stradale, cu băgatul în lada de gunoi, sau cu spânzuratul. Eu cred că o să avem într-o bună zi o justiţie independentă şi profesionistă care, conform legilor în vigoare atunci sau acum, să-i bage pe toţi la puşcărie. Pe toţi, Filat, Lupu, Voronin, Plahotniuc. Pe cine nu am mai numit? Da, şi pe Ghimpu şi Dorin Chirtoacă. Şi pe Brega să-l bage la puşcărie, dar eu sper să nu fie cazul.

— Crezi că R. Moldova va adera vreodată la UE?

— Indiscutabil şi inevitabil. Doar nu ştiu când. Eu încă mai cred că noi putem reuşi isprava nemţilor, unindu-ne, prin voinţa poporului, prin referendum sau prin decizia parlamentului, şi astfel, peste noapte, să ne integrăm în NATO şi în UE şi să începem a trăi bine, peste un an-doi. Dar dacă nu, cu putere proprie, în maximum 10 ani, cred că putem să ne integrăm în UE. Totul rezidă în voinţa politicienilor, dar mai ales în voinţa poporului. Dacă el va dori să trăiască mai bine, stabil, prosper, ca în Europa, va cere asta politicienilor şi va obţine. Dacă nu va dori, e posibil orice scenariu.

— Eşti cunoscut pentru organizarea diferitor proteste, uneori chiar provocând diverşi funcţionari, mai ales poliţişti, iar apoi, mergând în judecată, chiar şi la CtEDO, care de cele mai multe ori ţi-a dat dreptate. Ţii minte de câte ori şi câţi bani ai câştigat din deciziile CtEDO?

— Personal, nu m-am judecat niciodată cu statul la CtEDO, dar eram parte cu Asociaţia Hyde Park. Cred că Hyde Park a câştigat 6 dosare, majoritatea cu 2-3 mii de euro despăgubiri. Doar o dată am câştigat personal 2,5 mii de euro, după ce am stat 3 zile închis, apropo, din cauza lui Petru Corduneanu, candidat pe listele lui Dodon, cu şanse de a fi deputat. Aceşti bani m-au ajutat să supravieţuiesc. Banii îi ţin sau la bancă, sau „la ciorap”, şi din când în când îi consum, ca să nu mor de foame.

— Îţi place ce faci, sau o faci dintr-un simţ al datoriei, din spirit civic, pentru imagine?

— Toate variantele tale de răspuns, în plus, cea că nu vreau să mă plictisesc. Mă tem de plictis ca dracul de tămâie. Aş vrea să nu regret că mi-am trăit viaţa degeaba. Dar, la câte am făcut până acum, sunt gata să mor oricând, dacă mi se întâmplă, na, să fiu asasinat sau dacă mă apucă damblaua. N-aş vrea să mor scrântit, că după asta, trebuie să aibă alţii de suferit din cauza mea. Deci, sunt gata să mor oricând, dar aş vrea totuşi, dacă mai trăiesc vreo 40-50 de ani, să nu mor trist pentru că, iată, a doua jumătate a vieţii mi-am trăit-o inutil. Nu vreau să vegetez. Vreau să mă simt implicat şi util.

— Ce venituri lunare ai?

— Acum am vreo sută de USD pe lună, de la publicitatea pe care mi-o pune youtube la video-urile mele, pentru că am un canal cu vreo 6 mln de accesări. Alte venituri nu am, decât un depozit la bancă de 30 de mii şi procentele care vin lunar .

— Unde locuieşti?

— În gazdă, la Durleşti. Nici nu-mi doresc să-mi procur o locuinţă, pentru că atunci când o să mor, n-o s-o iau cu mine. N-am familie, n-am moştenitori, n-am cui lăsa locuinţa. Decât să se bată cineva pentru averea mea, mai bine trăiesc acum modest, şi cu ce am cu aceea mă duc. Sper că nu mor mâine. Sper, între timp, să se construiască un crematoriu în Moldova. Am lăsat vorbă fraţilor mei să mă incinereze, la Bucureşti sau la Odesa, unde sunt cele mai apropiate crematorii de Chişinău.

— De ce Oleg Brega nu poate fi un „om normal”, angajat undeva, cu salariu, fără a organiza mereu proteste şi a intra cu cineva în conflict?

— Pentru că îmi place libertatea şi n-aş mai fi om liber dacă nu m-aş exprima, pe internet, la protest, în instanţele de judecată. Am acum peste 20 de procese active împotriva diverselor instituţii de stat sau private. N-aş mai simţi gustul libertăţii dacă aş fi angajat la o întreprindere sau cameraman la nu ştiu ce televiziune. Dacă mi s-ar da emisiuni să moderez, m-aş putea exprima. Dacă mi s-ar da bani pentru filme, pentru că eu sunt cineast (am două facultăţi de cinematografie terminate), aş face filme. Poate filmele mele ar şoca o dată la patru sau zece ani. Dar, cum nu mi se dau emisiuni sau bugete pentru filme, mă exprim şi eu cum pot, anormal, în stradă, dar eu cred că asta e normalitatea într-un stat de drept european.

— Ce ai fi vrut să te faci când erai mic?

— Nu îmi amintesc ce am vrut să fiu când eram foarte mic. Cert e că nu am vrut la armată şi nu am visat vreodată să mă căsătoresc. Nu am avut modele de familie fericită. Se pare că de atunci mi-am dorit să fiu singur şi liber. Dar, când m-am gândit prima dată la o meserie, pentru că deja trebuia să plec de acasă, fiindcă părinţii mai aveau patru guri de hrănit în urma mea, m-am gândit să mă fac scriitor. Eram împătimit de cărţi. Citisem toată biblioteca şcolii şi o parte din biblioteca satului. Dar, cum nicio facultate nu făcea scriitori, m-am dus la jurnalistică. În ’90-’91, am picat de două ori admiterea la jurnalistică, aşa că, întâmplător, de nevoie, m-am făcut cineast.

— În timpul liber ce faci?

— N-am timp liber. Când mă întind în pat, înainte să adorm, mai stau puţin pe facebook, pe twitter, sau mai citesc vreun blog.

— Îţi mulţumesc.

Victor MOŞNEAG