Principală  —  Interviuri   —   Oamenii suportă mai greu nedreptatea…

Oamenii suportă mai greu nedreptatea decât sărăcia

Interviu cu Vasile Calmaţui,
emigrat de 19 ani în Franţa

 

— De câţiva ani Chişinăul organizează manifestări pentru membrii diasporei din Moldova. Cum au fost ediţiile la care aţi participat?

— La edițiile anterioare, din păcate, nu am participat. Primul congres a fost convocat de  Guvernul Tarlev în 2004, atunci când guvernanții, evident, vroiau să arate că au grijă de diasporă. În 2005 guvernul Tarlev a instituit pe lângă Guvern un organ consultativ – „Consiliul coordonator al persoanelor originare din Republica Moldova, domiciliate peste hotare”, cu 9 reprezentanți ai moldovenilor din străinătate și 4 reprezentanți din partea Guvernului. Nu știu cât de fructuos a activat acest Consiliu, dar din 2005 până în 2011 nu s-a auzit nimic despre el, deşi se știe că sute de mii de moldoveni și-au părăsit țara. Poate pentru că au ales oamenii “cu grijă”, pe cei comozi. Bunăoară, din Franța a fost invitată atunci o singură persoană, care a participat la primele două congrese și care nu a comunicat nimic diasporei despre acestea, apoi chiar a dispărut din atenţia publicului.

La ediția curentă voi participa, chiar dacă procedura de organizare mi se pare stranie. Din întâmplare sau nu, am aflat cu zece zile înainte de congres că de fapt Ambasada de la Paris m-a recomandat pentru participare Biroului Relații Interetnice (BRI) din Moldova – organizatorul din partea R. Moldova, dar funcţionarii de la BRI nu m-au informat despre acest lucru decât după ce i-am contactat.

Prima mea participare la o reuniune a diasporei a fost la o conferință care se numea pompos “20 de ani de la independența R. Moldova – 20 de ani de realizări”. Totul era pregătit într-un mod sovietic: delegația trebuia să aplaude nişte alocuţiuni, fără să se acorde şi spaţiu de discuţii. De aceea mi-a fost greu să înţeleg care sunt realizările Moldovei în cei 20 de ani.

— Ediţia curentă poate fi diferită?

— Cred că da. Prima ruptură în cadrul diasporei s-a produs în 2010, pentru că prima dată au început să vină reprezentanţi din Europa Occidentală. Până în 2004 se întruneau mai mult cei plecaţi în spaţiul sovietic. Începând cu 2009, vin mai mulţi din Italia, Franţa, Portugalia, Grecia. Anul acesta cred  că va fi o schimbare, deoarece Diaspora începe să prindă glas şi să-şi revendice drepturile.

Acest model de congres sau conferinţă la care vine prim-ministrul sau preşedintele statului şi toată elita pentru a povesti despre marile realizări ale R. Moldova  şi  despre marea dragoste a Moldovei faţă de cetăţenii plecaţi peste hotare este depăşit. De regulă, şi reprezentanţii diasporei povestesc cât de greu le este să păstreze tradiţiile, sărbătoarea Mărţişorului, Crăciunul, cum se organizează orele de limba română pentru copii sau de limbă străină pentru adulţii aflaţi în Europa care nu cunosc limba ţării în care muncesc. Probabil, va fi la fel şi anul acesta. Dar diferenţa ar putea veni de la unele probleme politice care se vor pune în discuţie.

— Cât de organizată este diaspora însăşi, cât de eficiente sunt structurile de organizare ale acesteia?

— Am înţeles că în noiembrie 2011 Guvernul Filat a denumit vreo 50 de persoane în acest Consiliu al diasporei, fără să fie anunțate criteriile pe baza cărora a fost alcătuită lista. Mi s-a creat impresia că acest consiliu a fost organizat pentru a „structura/organiza/verticaliza” diaspora, cu nişte “persoane comode” în frunte, care se pare că sunt răsplătite uneori cu bilete gratuite, sejururi la hoteluri, conferințe, ședințe, cu indemnizații. Poate o astfel de situație convine și guvernului, și persoanelor în cauză, dar  sutele de mii de persoane plecate peste hotare așteaptă soluții concrete.

— Trebuie să existe un minister al diasporei sau o agenţie care s-ar ocupa de persoanele emigrate?

— Sunt lucid şi înţeleg că resursele Guvernului sunt foarte limitate, de aceea nu sper ca diaspora să aibă un minister, care ar implica multe cheltuieli. E mai bine ca banii disponibili, decât să fie  cheltuiţi pe un astfel de minister, să fie investiţi în proiecte şi necesităţi concrete. De exemplu, să existe un fond pentru repatrierea persoanelor decedate peste hotare, căci există familii care nu au cu ce-şi transporta morţii acasă, şi aceştia zac în morgile europene luni în şir. Sau alte proiecte care ar ajuta la soluţionarea unor probleme concrete.

De fapt, noi aşteptăm de la guvernanţi un lucru. Acum de Diasporă se ocupă Biroul de Relaţii Interetnice, care, în mod normal, ar trebui să se ocupe de polonezi, germani, găgăuzi şi alte etnii din Moldova. BRI încearcă să facă ceva bun, dar nu cred că dispune de abilităţi şi resurse. Diaspora ar fi trebuit să fie retrasă de la BRI şi transmisă unei agenţii. Nu mai zic că ar trebui să existe o definiţie clară a ceea ce este diaspora, deoarece avem cetăţeni români sau moldoveni stabiliţi istoric în afara actualelor hotare ale R. Moldova – în regiunea Odesa, de exemplu, şi avem persoane care au plecat, nu de bunăvoie, ci la muncă, în Occident sau în SUA.

Agenție sau Departament, nu prea contează denumirea, dar trebuie ca această structură să funcţioneze în strânsă colaborare cu multe ministere, în primul rând cu MAE.

Cred că e foarte important de creat o platformă de discuții în care toate asociațiile din diasporă să poată comunica între ele pentru a-și împărtăși experiența, pentru a organiza acțiuni comune. Actualul Consiliu Coordonator cred că nu corespunde acestui obiectiv – în primul rând, pentru că nu e independent, în al doilea rând – pentru că are un număr determinat de membri.

Din aceste considerente cred că ar trebui re-fondat „Consiliul coordonator al persoanelor originare din Republica Moldova – diasporei moldoveneşti” în „Consiliul Coordonator al Diasporei”,  poate fi creat sub forma unei rețele de asociații, care să își desfășoare activitatea în baza participării voluntare, transparenței totale și a egalităţii în drepturi a tuturor structurilor participante.

— Ce doriţi şi ce aşteptaţi de fapt de la Guvernarea actuală? În ce ar consta schimbarea de care ar avea nevoie membrii diasporei?

— Guvernarea actuală a fost aleasă în urma unui foc. Nu în urma focului care a distrus Parlamentul, ci a focului care a răbufnit în oameni, mai ales după ce au murit tineri în comisariatele de poliţie. Noi, chiar dacă suntem departe, am ars de asemenea. Timp de 10 zile am organizat proteste, şi chiar oamenii care nu erau deloc interesaţi de politică s-au schimbat atunci, şi ei urmăresc zilnic presa, inclusiv ZdG, ca să afle ce se mai întâmplă acasă. De aceea, congresele trebuie să fie realizate la fel, ca de nişte oameni care fac schimbarea.

În acest context, voi avea un mare reproş la adresa organizatorilor acestui congres, dacă vor veni oficialii şi vor vorbi 30-40 de minute şi vor lăsa doar 10 minute pentru întrebări şi răspunsuri. Oamenii care vor participa la acest congres sunt deja informaţi cu ce se ocupă ministerele de la Chişinău, de aceea cred că ar trebui să se acorde mai mult spaţiu pentru întrebări şi răspunsuri. Apropo, pentru a fi înscris în lista vorbitorilor, am înţeles că se cerea ca discursurile să fie transmise în scris cu o săptămână înainte de congres. Am vrut să vorbesc despre poziția mai multor persoane din diasporă privind introducerea vinietei, dar mi s-a răspuns că nu mai era timp disponibil.

Noi am dori să fie creat, sau refondat, un Consiliu Coordonator al Diasporei, prin intermediul căruia orice persoană să poată obţine răspunsuri la întrebările sale, dar şi să-şi spună punctul de vedere. Acest Consiliu ar trebui să întrunească trei principii de bază:

1. Să fie independent de guvern, căci nu poţi să fii dependent de guvern şi totodată să analizezi critic activitatea acestuia.

2. Orice organizaţie să poată face parte din acest consiliu coordonator.

3. Să fie respectat principiul participării diasporei şi al unanimităţii, care ar însemna că atunci când Guvernul discută proiecte de hotărâri care ar afecta  cetăţenii aflaţi în alte state, aceste decizii să fie aprobate şi de către membrii diasporei (cum ar fi, de exemplu, hotărârea recentă privind taxa pe drumuri).

— Participanţii la Congres sunt foarte diferiţi. Unii reprezintă diferite partide politice sau au viziuni diferite. Poate exista unitate în diasporă?

— N-aş vorbi atât de unitate, cât de scopuri comune, deoarece pentru mine apelurile la consolidare, unitate sună ca ceva vechi, sovietic, când toţi trebuiau să fie tunşi în acelaşi fel şi să meargă în acelaşi pas. Pare mai corect să avem scopuri comune, căci oamenii din diferite ţări le au. Unul dintre scopurile acestor întruniri ar trebui să fie acela ca R. Moldova să nu piardă legătura cu cetăţenii săi care au plecat, ca ei să nu fie discriminaţi acolo, în ţările-gazdă, să li se ofere servicii ce ţin de obţinerea documentelor în ţările respective, dar şi în R. Moldova.  De asemenea, oamenii au uneori nevoie să le fie apărate unele drepturi economice şi sociale, bunăoară dreptul la pensie, etc. Asta înţeleg eu prin obiective comune şi cred că nu trebuie să avem scopuri politice, dar să ne axăm pe soarta fiecărui cetăţean. Pentru că, de fapt, un cetăţean care se află la Moscova nu are prin definiţie acelaşi scop cu un cetăţean care se află în SUA sau în Franţa. Poate că unii dintre ei vor să adere la Uniunea Vamală, dar acesta nu poate fi un scop al diasporei în întregime.

— Anul trecut mai mulţi participanţi la întrunirea diasporei au scris o notă comună de protest în legătură cu mesajele antinaţionale ale unuia dintre participanţii la congres. Aţi primit un răspuns la acea scrisoare?

— Eu am fost unul dintre iniţiatorii acelei note de protest. Era vorba de Anatol Fetescu din Ucraina. Fiecare poate să promoveze ce vrea – măcar că este marţian. Problema e că dl Fetescu scrie articole românofobe, în care limba română este numită limbă ţigănită, iar România este tratată în stilul comuniştilor din R. Moldova, aducându-se osanale liderului separatist Smirnov. Am considerat că dl Fetescu nu acceptă principiile toleranţei şi îşi exprimă dezgustul faţă de români şi limba română. Nu trebuie să fim toleranţi cu toată lumea, indiferent de naţionalitate?

— De curând Guvernul a emis un proiect de decizie cu privire la taxa rutieră, faţă de care au protestat mulţi membri ai diasporei. De ce?

— Instituirea acestei taxe a fost ca un şoc, pentru că este de zece ori mai mare decât în ţările europene, ca să nu mai vorbim de calitatea drumurilor. Da, majoritatea oamenilor înţeleg că această taxă este necesară, dar nu trebuie să fie mai mare decât în ţările vecine. Oamenii nu sunt contra taxei, ci a mărimii ei. Şi încă ceva. Prin acest proiect de lege guvernanţii au făcut ca oamenii din afară să nu aleagă R. Moldova pentru odihnă, turism, dar o altă ţară din vecinătate, care are o infrastructură mai bună şi taxe mai prietenoase. De ce nu ne gândim la consecinţe? Chiar dacă au făcut-o pentru oamenii care aduc maşini înregistrate prin Lituania, se pare că vor suferi oamenii corecţi şi oneşti.

— Cum comunicaţi cu Ambasada R. Moldova la Paris?

— Înainte de 2009, guvernanţii din Moldova care ne reprezentau în Franţa se străduiau să înregimenteze diaspora, sugerându-i şi atitudinile politice. Noi chiar vroiam să creăm o asociaţie pe lângă Ambasada Moldovei de la Paris, atunci, prin 2005—2006, dar nu am reuşit, pentru că exista o comandă de sus, care strica totul. Crearea asociaţiilor trebuie să vină din interior, pentru rezultate  comune.

Începând cu 2009, se observă o deschidere mare din partea Ambasadei de la Paris. Ei încearcă să discute, să se implice, chiar dacă  cetăţenii din R. Moldova aflaţi în Franţa sunt diferiţi. La un moment dat, se crease impresia că Ambasadorul Serebrian tindea să aibă doar 1-2 interlocutori, dar sper că este evident că diaspora este diferită şi trebuie să se discute cu toate componentele active.

— Cum ai ajuns la Paris, de fapt?

— Cu avionul, dacă e să o spun în glumă. Sunt în Franța de 19 ani. Eram în anul II la ASEM şi am câștigat o bursă europeană Tempus. A fost un concurs la care au fost apreciate doar cunoştinţele şi abilităţile tinerilor, și pentru asta doresc să le mulțumesc profesoarelor mele de la Şcoala nr. 2 din Ungheni şi doamnei Bulhac de la ASEM. La Paris am învățat și am obținut o licență în științe economice, apoi am studiat în domeniul informaticii pentru a obține un Master 2 în informatică. Am lucrat ca inginer în informatică într-o firmă IT, iar peste câțiva ani am creat afacerea mea online, care funcționează de mai bine de 10 ani.

— Te-ai simțit discriminat în Franța, fiind cetăţean al unui stat mic şi sărac?

— N-aş zice, nu mai mult decât mă puteam aștepta. Poate şi din cauza că deja trecusem o școală bună de discriminare la ASEM, unde majoritatea colegilor erau de la Şcoala nr. 1 din Chișinău.

— După ce ai făcut studii, o afacere şi o familie în Franţa, ar mai exista şansa să revii în Moldova?

— Nu cred. Cunosc foarte puține persoane care s-au întors în R. Moldova după ce au făcut în străinătate studii şi activitate profesională. Cunosc, însă, mai multe persoane care pleacă din Moldova spre alte țări occidentale.

— Când revii acasă, ce te deranjează în primul rând?

— Că majoritatea oamenilor se gândesc doar la bani sau la lipsa lor.

— Cum se consumă presa din Moldova în Franța?

— Majoritatea concetățenilor utilizează internetul pentru a se informa. Uneori am impresia că cetăţenii moldoveni de la Paris sunt mai interesați de ceea ce se petrece în R. Moldova decât mulţi dintre cei de acasă. Celor din Franţa poate le este dor de casă, dar ceea ce pot vedea ei prin ziare sau la posturi tv ţine în mare parte de viața politică.

Spre deosebire de cele câteva ziare naţionale, multe mijloace de informare, din păcate, au carențe la nivelul prezentării realităţii, fug după senzațional, caută „fraze-șoc”, jurnaliştii se lasă manipulaţi de actorii vieții politice, nu analizează profund și nu explică audienței ceea ce se întâmplă.

— Ce ar trebui să facă autorităţile moldoveneşti pentru ca tinerii să revină din străinătate acasă?

— Rețeta revenirii e ca ei să nu plece – trebuie să li se dea încredere în ziua de mâine. Eu cred că oamenii suportă mai greu nedreptatea decât sărăcia. Iar pentru a le da oamenilor încredere în ziua de mâine, trebuie creat un adevărat stat de drept și trebuie stârpită corupția. Apoi, creșterea economică și a nivelului de trai va veni de la sine. Dar vor oare autoritățile cu adevărat să lichideze corupția?

Altfel, în ziua de azi, nu li se mai poate ordona tinerilor să stea pe loc, oamenii aleg singuri să plece și nimeni nu mai crede în „veniți acasă, măi copii”. Deci, atâta timp cât oamenii vor pleca și nu vor reveni, asta va înseamnă că lucrurile merg prost în R. Moldova.

— De ce ai hotărât să te implici în viață asociativă și politică?

— Pentru că mă doare ceea ce se întâmplă, nu-mi plac nedreptăţile pe care le văd în jurul meu și pentru că trebuie schimbate multe lucruri. Și pentru că Platon zicea: „Prețul pe care oamenii buni îl vor plăti pentru indiferența lor faţă de viața publică e să fie conduși de oameni răi”.

— Reprezinţi Clubul Liberal la Paris. Are priză o aripă politică la emigranţii moldoveni?

— Clubul Liberal Paris a fost creat doar cu doi ani în urmă, dar a reușit, cred eu, să se impună ca cea mai activă organizație de basarabeni din Franța. În primul rând, informăm și atragem persoanele care doresc să se implice în ceea ce încearcă să facă PL în Moldova – schimbarea până la capăt.

Am organizat mai multe mitinguri contra ocupării de către armata rusă a regiunii de est a R. Moldova (Transnistria), sensibilizăm atât populația și autoritățile din Franța, cât și structurile europene care se află la Paris sau Strasbourg, le informăm că, de exemplu, „trupele pacificatoare” omoară oameni pe timp de pace.

Am protestat și vom protesta contra faptului că nici după 3 ani de la evenimentele din aprilie 2009 încă nu au fost trase la răspundere persoanele care au omorât și au torturat tinerii. Organizăm şi alte evenimente, scriem scrisori deschise, participăm împreună cu alte asociații la organizarea diferitor evenimente culturale, în cadrul Consiliului Coordonator al Diasporei R. Moldova din Franța.

Știu că acțiunile noastre nu au, poate, un impact imediat și tangibil, dar scopul nostru principal este anume de a ne manifesta spiritul civic și de a-i îndemna și pe alții să facă ceea ce pot ei, acolo unde sunt.

— Îţi mulţumim.

Pentru conformitate, Alina RADU