Interviu cu psihologa Raluca Nica: „O zi pe care nu ai petrecut-o cu copilul tău e o zi pe care ai pierdut-o”

Interviu cu psihologa Raluca Nica, Liga Română pentru Sănătate Mintală:

— De curând, medicii de familie din Moldova au dreptul de a prescrie antidepresante. Ce înseamnă acest lucru pentru noi, cei din R. Moldova?

— Asta înseamnă că, la nivelul asistenţei medicale primare, vom avea posibilitatea nu doar să identificăm tulburările psihice, în esenţă, ci şi să le tratăm. Şi, de altfel, lucrurile acestea se întâmplă de ceva vreme, pentru că, aşa cum ştiţi, medicii de familie au fost unul din grupurile ţintă ale programului moldo-elveţian MENSANA, „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”, şi au primit instruire pentru identificarea şi tratarea tulburărilor mintale uşoare şi medii, între ele aflându-se depresia.

— Există afecţiuni psihice întâlnite mai des în ţări sărace?

— Nu cred că există o astfel de clasificare, în sensul în care să prevaleze diferite tulburări în funcţie de cât de bogată este ţara. În principiu, ceea ce se întâmplă e că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) face nişte studii şi noi ne bazăm pe acele studii epidemiologice, care ne oferă prevalenţă la nivel mondial. Se fac nişte medii, pentru că, de exemplu, dacă e să vorbim despre depresie, raportată de SUA, vedem că e 16, 2 % din populaţie, Japonia raportează 3%. La noi, în Europa, statele care şi-au permis studii epidemiologice au făcut undeva între 8 şi 12% prevalenţă. Şi, cam asta e prevalenţa – în jur de 10%. E o medie. Deci, nu e vorba de cât de săracă este Moldova, ci despre faptul că, dacă e să respectăm această prevalenţă, şi ea e verificată în studiile existente deja, ţara se află între 8 şi 12 % pe depresie. Dacă e să ne referim la un exemplu.

— Credeţi că ne influenţează în vreun fel apatia faţă de ce se întâmplă la nivel politic, faptul că trăim în acest mediu foarte sărac?

— În mod cert, faptul că nu ai acces la mijloacele de informaţie e o problemă şi asta într-adevăr poate cauza lipsa de conştientizare a faptului că ai nişte probleme, dar şi că ţi le-ai putea rezolva. Totuşi, trebuie să recunoaştem că trăim în era în care tehnologia ne ajută destul de mult în acest sens. Cred că există foarte multe persoane care au acces la internet, citesc pe „doctor google”, cum fac glume unii dintre colegii mei. Ceea ce e totuşi îngrijorător e că oamenii nu au încă suficientă educaţie ca să aleagă informaţia bună din internet, acolo unde circulă diverse informaţii. Nu toate sunt corecte, bazate pe studii ştiinţifice. Ceva informaţie există, dar trebuie să spun că, dacă ai un nivel de educaţie redus, vei accepta ceea cu ce rezonezi tu şi care nu neapărat este în concordanţă exactă cu studiile ştiinţifice şi cu practica medicală corectă. Probabil, îngrijorarea vine din incapacitatea de a alege informaţia care te ajută. Pe de altă parte, cred că, totuşi, încercăm pe toate căile posibile în cadrul proiectului, mai ales în raioanele noastre pilot, să fim cât mai aproape de oameni. Încercăm să-i informăm cât mai mult, pentru că orice nu cunoşti, te sperie. Cu cât ştii mai multe lucruri, cu atât ai mai multă informaţie ca să poţi lua nişte decizii corecte. Nu e uşor. Ştiţi cum e? De la a primi o informaţie şi a lua o decizie corectă poate fi un drum destul de lung, care ia ceva timp, necesită parcurgerea unor etape. E important, însă, cel puţin, să încercăm să îi învăţăm pe oameni că sunt modalităţi în care îţi poţi găsi informaţii corecte, în baza cărora poţi verifica ceea ce au zis alte surse. Asta nu e uşor, e foarte multă muncă, necesită foarte multă educaţie şi chiar investiţii. Şi da, mai avem de parcurs un drum lung. Cred, însă, că suntem pe calea cea bună.

— Ce concluzii v-aţi făcut din ceea ce aţi discutat cu oamenii din diverse zone ale R. Moldova?

— Este clar că oamenii îşi doresc să ducă o viaţă mai bună, să aibă servicii de sănătate mai bune, acces mai facil la aceste servicii, vor ca şi psihologul şi asistenta medicală să fie mai bine informaţi, să-i trateze cu mai mult respect, să le respecte drepturile. Am lucrat şi pe această parte, pentru că ştiţi că una dintre zonele în care drepturile pacientului sunt cel mai des încălcate este cea a sănătăţii mintale. Aşa am tras concluzia că ceea ce facem noi, facem bine. Însă, în mod clar, trebuie ca tot acest efort al nostru să fie preluat mai departe de autorităţi, pentru că acesta este un proiect şi toate proiectele au un final. Atunci, munca noastră şi tot ce am investit şi toate instruirile pe care le-am făcut trebuie să fie preluată şi dusă mai departe la nivel local. De altfel, ne-am şi gândit la treaba asta, pentru că, e firesc, atunci când începi un proiect, te gândeşti la sfârşitul lui, şi am creat ceea ce se cheamă capacitate locală. În esenţă, am instruit oamenii nu doar să aibă cunoştinţe, dar şi să fie capabili să instruiască pe alţii, la rândul lor.

— În contextul acestei reforme, se vorbea despre o lipsă a specialiştilor în psihologie la sate. De ce, în opinia dvs., tinerii refuză să plece încolo la muncă?

— Personal, nu cred că ei nu vor să meargă încolo să lucreze. Mai degrabă cred că aici este o problemă de sistem, în sensul în care nu avem în schema de personaje din sistemul de îngrijiri în sănătate aceste locuri pentru psihologi. Şi atunci, ei practic nu au unde merge să se angajeze. În acest context, cred cu fermitate că ei ar putea merge şi ar putea să facă nişte lucruri, şi şi-ar dori, unii dintre ei, chiar să meargă la sate. În discuţiile noastre cu Ministerul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, am abordat de multe ori aceste subiecte: cum facem ca la nivelul medicului de medicină generală să avem un psiholog, care să deservească poate mai mulţi medici de familie şi să poată furniza acest suport psihologic, pentru că multe dintre problemele de sănătate somatică pe care le au oamenii au şi o puternică componentă de sănătate mintală. Toate studiile arată că, dacă îţi faci treaba pe acest domeniu, dacă susţii partea psihologică, ai rezultate mult mai bune şi în domeniul somatic.

— Se vorbea la un moment dat despre nişte posibile controale psihologice pentru oamenii care aderă la funcţii publice. Credeţi că acestea ar fi binevenite?

— Problema aceasta poate fi actuală pentru foarte multe domenii, nu doar pentru zona politică, ci şi pentru zona de educaţie, poliţie, armată, multe altele. În mod clar nu ştiu dacă psihologul este cel care trebuie să arate dacă cineva este sau nu apt să activeze în aceste zone. În plus, ştiţi foarte bine că evaluarea se face la un moment dat, iar rezultatul evaluării arată statusul persoanei anume la acel moment. A doua zi, poate fi un alt moment. Se pot întâmpla foarte multe lucruri până a doua zi, se pot întâmpla diverse evenimente, care din statutul de azi să te ducă în statusul total opus mâine. Deci, nu asta cred că e soluţia. Soluţia este ca, în zona politică, dacă există persoane care par a avea nişte dificultăţi, să fie amendate de către cei care le votează, şi nu neapărat de psiholog. Nu pe el trebuie să-l transformăm în poliţistul tuturor. V-am şi explicat de ce – până la urmă, psihologul constată o stare de moment.

— Credeţi că cineva care este competent, interesat de starea din ţară, cu timpul, locuind în acest context corupt al politicii şi influenţat de factori din anturajul respectiv, se transformă şi în el ceea ce vede?

— N-aş putea spune asta. Cred că fiecare om are capacitatea de a alege ceea ce doreşte să fie. Şi, până la urmă, ne creăm lumea pe care o dorim în jurul nostru. Şi dacă merg într-un loc în care îmi dau seama că valorile mele şi credinţele mele nu se potrivesc cu ale celor din jurul meu, am de ales – ori mi le schimb, şi atunci ajung să fiu bine integrat în mediul în care mă aflu, ori merg în altă parte, unde îmi este mai bine şi unde ceea ce simt eu se potriveşte cu mediul, cu realităţile.

— Liberul arbitru…

— Absolut.

— R. Moldova de mult timp se confruntă cu problema consumului excesiv de alcool. Poate fi tratată definitiv această adicţie?

— „Definitiv”, nu cred că poate fi ataşat pentru niciun fel de tulburare sau boală. Nu există nicio garanţie pentru nimic. Dar, atâta timp cât există tratament, el trebuie încercat. Şi, poate că mai important decât asta – pentru că în momentul în care ai ajuns la tratament, ai parcurs deja nişte etape şi nişte paşi destul de avansaţi în această tulburare – e necesar de explicat încă din zona copilăriei, de la vârste destul de mici, 10-14 ani, poate, ce înseamnă alcoolul, de ce consumăm alcool, ce ne aduce bun şi rău şi cum anume am putea înlocui acest comportament cu un altul, care este mult mai funcţional şi ne dă rezultate mai bune pe termen mediu şi lung. Da, pe termen scurt, alcoolul poate fi pentru unii o soluţie, dar pe termen mediu şi lung, produce nişte distrugeri care pot fi ireversibile.

— Şi dependenţa de droguri?

— În mod clar, şi pentru ele există tratament, doar ştiinţa a avansat atât de mult. Însă, repet, decât să ajungem la etapa asta de tratament, care este unul destul de dureros, şi destul de costisitor, este mult mai bine şi mai cost-eficient să avem programele acestea de prevenţie implementate în zona educaţională cât mai devreme posibil. Cu cât mai repede vorbim cu copiii şi îi atenţionăm, le explicăm, cu atât mai multe şanse avem ca ei să nu fie tentaţi la un moment dat să încerce.

— Foarte mulţi copii şi adolescenţi cresc singuri, pentru că părinţii lor sunt plecaţi la muncă peste hotare. Cum îi influenţează pe ei faptul că rămân să se descurce singuri cu problemele vieţii la o vârstă atât de fragedă? Ce repercusiuni are asta pentru mai târziu, la vârsta maturităţii?

— Am mai abordat această problemă şi nu obosesc nicicând să vorbesc despre asta. Esenţial pentru părinţii care pleacă şi lasă în spate copiii este să înţeleagă ce impact are asupra copiilor plecarea lor. Ţin să-i asigur că impactul este unul foarte ridicat – pentru copii, părinţii sunt tot universul, şi din punct de vedere emoţional, această plecare echivalează cu un abandon peste care nu vor trece şi care îi va urmări practic pe toată perioada vieţii lor. Deci, inclusiv viaţa adultă. Dincolo de bunăstarea materială pe care le-o pot oferi părinţii prin această plecare, bunăstarea emoţională a copilului este esenţială. De altfel, cred că şi la dvs. s-au întâmplat cazuri când copiii, pur şi simplu, nu au putut să treacă peste acest abandon şi au comis suicid. La noi, cel puţin, s-a întâmplat.

— În acest context, poate fi prevenit suicidul?

— Bineînţeles. Atâta timp cât îi explici părintelui ce se întâmplă, care sunt consecinţele plecării lui, ce simte copilul. Adultul, la un moment dat, fiind preocupat de problemele vieţii de la nivelul lui, nu îşi mai aduce aminte ce înseamnă acest impact şi nu mai înţelege ce înseamnă un asemenea lucru la nivelul unei vârste mai mici, copilărie-adolescenţă. Şi atunci, pentru el lucrurile par simple – eu plec, copilul ştie că mă întorc. Dar copilul îşi doreşte ca în fiecare zi să-şi vadă părintele, să-l strângă în braţe. Acestea sunt lucruri pe care nu ai cum să le recuperezi, din păcate.

— O mare parte a migranţilor o reprezintă femeile şi multe dintre ele ajung uneori ilegal peste hotare, în condiţii în care practic nu pot cere să le fie respectate drepturile fundamentale. Ce traume lasă pentru ele această experienţă? Pot aceste femei să reconstruiască o relaţie cu copiii lor?

— Există un impact destul de grav şi destul de ridicat şi asupra lor, asupra celor care au plecat. Şi aşa cum aţi amintit, foarte mulţi dintre cei plecaţi sunt femei. Gândiţi-vă că ajung într-o lume unde nu cunosc pe nimeni, unde nu sunt obişnuite cu mediul şi în care de multe ori sunt puse în nişte situaţii extrem de dificile, pentru că nu li se respectă niciun fel de drept, de cele mai multe ori nu lucrează cu contract, şi atunci, în mod clar, nici nu sunt protejate de lege. Este extrem de dificilă adaptarea lor acolo. În plus, ai pierdut tot ce înseamnă resursele tale sociale de acasă, pentru că ţi-ai pierdut familia. Vorbeşti la telefon, dar nu e acelaşi lucru. Ţi-ai pierdut prietenii, vecinii, rudele, nu mai ai cum să interacţionezi decât foarte rar cu ei şi numai prin internet. Atunci, tot acest efort de adaptare este unul care ne consumă foarte multe resurse. Iar în ceea ce priveşte relaţia cu copilul, aceasta se construieşte zi de zi. O zi pe care nu ai petrecut-o cu copilul tău e o zi pe care ai pierdut-o. Şi da, este greu de reconstruit relaţia când te întorci după 5 ani. Găseşti un alt copil. Poate să fi devenit chiar adult între timp. Practic, tu îţi aminteşti pe cine ai lăsat, dar nu poţi să înţelegi cine e cel de acum, pentru că nu ştii ce i s-a întâmplat în aceşti 5 ani, zi de zi. Nu mai ştii cine e, şi atunci e foarte, foarte dificil. Dacă vorbiţi cu cineva dintre copiii care au părinţii plecaţi, sau i-au avut plecaţi, veţi vedea că relaţiile cu părinţii şi cu familiile lor sunt destul de dificile.

— În acelaşi context, o altă problemă importantă ce decurge din fenomenul migraţiei este traficul de fiinţe umane. Cum se pot recupera persoanele care au avut de suferit în urma acestuia?

— Traficul de persoane este o experienţă foarte dură. Bineînţeles, întotdeauna există o speranţă că poţi să faci nişte lucruri, însă contează foarte tare rezilienţa, resursele persoanei despre care vorbim, cât de îndelungată a fost această experienţă. În mod cert, este foarte mult de lucru şi este destul de intensivă intervenţia pentru ca persoanele respective să se poată reabilita şi să poată începe viaţa de la capăt. Nu e simplu. E un domeniu destul de dificil.

— Cum poate fi făcută profilaxia stărilor noastre mintale?

— În principiu, cred că ar fi bine să învăţăm să privim partea plină a paharului, pentru că suntem într-o zonă în care vedem lucrurile mai mult din partea goală a paharului, şi ăsta e un mod învăţat de a gândi. Atâta timp cât am învăţat să gândim aşa, putem învăţa să gândim şi altfel. E importat să înţelegem că dificultăţi sunt în fiecare zi a vieţii noastre şi că în fiecare dificultate există şi ceva care ne ajută să trecem peste. Nu e uşor să gândeşti aşa. E un lucru care se practică în timp. De altfel, trebuie să vă spun că noi, în cadrul proiectului moldo-elvețian MENSANA, am făcut acest curs de terapie cognitiv-comportamentală, în cadrul căruia îi învăţăm pe oameni să-şi restructureze modul în care gândesc – dintr-unul negativ, care nu-i ajută în viaţa de zi cu zi, în unul mai funcţional. Nu înseamnă că trecem de la negru la foarte roz, că nu se întâmplă aşa. Însă, în mod clar, poţi să vezi şi altfel lucrurile, într-un mod care să te ajute.

— O mare parte dintre noi au crescut într-un mediu în care nu prea aveam voie să protestăm, să ne manifestăm public opiniile sau, de multe ori, să ne exprimăm, pur şi simplu, emoţiile. Consideraţi că aceste lucruri influenţează în vreun fel faptul că oamenii din R. Moldova nu prea ies la proteste?

— Vin din România şi ceea ce îmi spuneţi dvs. v-aş fi spus şi eu, acum 10 ani. Şi noi am trecut prin etapa asta, în care eram mult prea ocupaţi să ne acoperim nevoile de bază, să ne gândim cu ce ne hrănim copiii a doua zi dimineaţa, cu ce ne plătim facturile, asta era principala noastră preocupare. Şi aşa cum zice piramida lui Maslow, nu aveam cum să ne uităm mai sus, pentru că asta ne mânca practic toată energia şi timpul. E drept că odată cu dezvoltarea economică şi societatea progresează, pentru că odată ce acoperi aceste nevoi de bază, ai nevoie şi de altceva – să-ţi aperi drepturile, să primeşti respect, să simţi că sistemele la care tu contribui lucrează şi pentru tine. Şi atunci începi să te revolţi. Deci, din punctul meu de vedere, această activitate, de a-ţi cere drepturile şi libertăţile, vine după ce reuşeşti să acoperi nevoile primare, şi cred că mai e de lucru în acest sens.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Aliona Ciurcă

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *